„Fantomele” SPIONAJULUI românesc,

SECRETUL cel mai de preț. Generalul SIE,

Cornel Biriș, fostul comandant al Brigăzii „U”,
s-a hotărât să vorbească! (I)

18-07/genbiris-465x390

Foarte puține sunt situațiile în care dezvăluirile venite asumat din partea celor din serviciile
de informații să lămurească aspecte de importanță istorică. Motivele sunt limpezi,
destăinuirea nu intră deloc în preocupările ofițerilor din aceste servicii, ci dimpotrivă.
Rareori, vreun asemenea personaj a contribuit decisiv la așezarea în lumină a unui capitol
total necunoscut marelui public, dar de importanță maximă. Există, însă, și rare excepții.
Cum este aceea constituită de relatările din interviul pe care generalul Cornel Biriș l-a
acordat generalului Petru Neghiu, pentru Revista Periscop, publicație a Asociației Cadrelor
Militare în Rezervăși în Retragere din Serviciul de Informații Externe.

Ca să fie foarte clar din capul locului, timp de peste 30 de ani, ofițerul de informații externe Cornel
Biriș și-a desfășurat activitatea în cadrul celei mai secrete unități a oricărui serviciu de spionaj din
lume: cea supranumită la noi „Fantome”. Când a trecut în rezervă, în anul 2002, era șeful acestei
unități.
Dar nu doar despre specificul acestei activități, lucrul cu „fantomele”, vorbește generalul Cornel
Biriș în interviul său, ci și despre alte chestiuni total necunoscute. Unele, extraordinar de
importante, cum ar fi trădarea de către șefii din Centrală a ofițerilor-„fantomă”, deconspirarea lor în
fața serviciilor de contra-spionaj din țările în care activau, despre desființarea Unității „Fantome” de
către Ioan Talpeș, precum și despre participarea unui ofițer român de informații externe la misiuni
de asasinat, vor surprinde la maxim.
La fel cum m-au surprins și pe mine, acum câțiva ani, atunci când le-am aflat, la o cafea, de la
generalul Cornel Biriș, personaj care mă onorează cu simpatia sa prietenească de 25 de ani, de când
ne-a făcut prezentările colegul meu Dan Andronic. Pe parcursul câtorva episoade, vom intra în
temele abordate de generalul Cornel Biriș, semnalând cu ghilimelele de rigoare pasajele preluate din
interviul publicat în Revista Periscop, dar și intervenind cu explicații în măsură să clarifice
chestiuni, cum spuneam mai sus, necunoscute publicului larg.
Din 1971 și până în 2002, generalul Cornel Biriș și-a desfășurat activitatea în Serviciul de
Informații Externe, în cadrul celui mai secret compartiment al Securității Statului, Brigada „U”
(„Fantome”). În cadrul acestei „brigăzi speciale” s-a ocupat cu pregătirea și dirijarea ofițerilor
deplin conspirați, a „fantomelor”, precum și a ofițerilor care recrutau, instruiau și țineau în
legătură „fantome”. Dar ce este acela, un un ofițer-„fantomă”?
Este cel mai prețios, atât la propriu cât și la figurat, capital al unui serviciu de informații externe.
„Ofițerul deplin conspirat”, sau „fantoma”, așa cum i se mai spune, este ofițerul de informații
externe trimis, de cele mai multe ori, sub o identitate falsă, evident, alta decât cea a sa, într-o
țară străină, în vederea desfășurării de operațiuni de spionaj în medii imposibil de penetrat
prin modalități clasice.
Prima moarte, a doua viață
Ca să nu stârnească suspiciuni din partea serviciilor de contra-spionaj din țările în care era plasat,
procesul de instruire al ofițerilor-„fantomă” era unul extrem de laborios, în care nici cea mai mică
greșeală de instruire nu era permisă, pentru că orice greșeală putea fi fatală. Practic, cel care
pornea pe acest drum își încheia prima sa existență. De aici și denumirea de „fantomă”, dată
acestei categorii profesionale absolut speciale.
„Mort” în prima sa viață, ofițerul pășea în cea de-a doua. Renașterea sa însemna că trebuia să învețe
tot ceea ce ar fi știut, dacă ar fi fost realmente cetățeanul care urma să pretindă că este. De la
limba pe care urma să o stăpânească la perfecție, precum un nativ, până la cunoașterea topografiilor
și toponimiilor, a legislației și a obiceiurilor locului, de la însușirea tuturor cunoștințelor despre țara
și poporul în mijlocul căruia urma să trăiască, până la memorarea tuturor informațiilor pe care orice
nativ le-ar fi știut despre țara și meleagurile sale, ofițerul-„fantomă” trebuia să se integreze la
perfecție în mediul în care urma să fie implantat, să nu se deosebească cu nimic de restul
cetățenilor de acolo. Orice neconcordanță, orice stridență, orice suspiciune stârnită îi putea
compromite misiunea și îl putea arunca pentru zeci de ani în închisoare.
Diamante îndelung șlefuite
Chiar și doar din această succintă prezentare, este lesne de dedus minuțiozitatea cu care se construia
o „fantomă”, precum și importanța pe care această categorie de ofițeri de informații o reprezintă în
activitatea de spionaj.
Despre aceste „diamante îndelung șlefuite”, așa cum îi numea un legendar șef al unui serviciu de
informații pe ofițerii- „fantomă”, vorbește și generalul Cornel Biriș în interviul din care cităm:
„De ce „fantome” sau „umbre”? Noțiunea este dată de faptul absolut necesar ca activitatea de
selecționare, încadrare, pregătire, trimitere în misiune și legătura cu acest gen de ofițeri să se
realizeze sub o strictă conspirativitate. Identitatea acestora era cunoscută de un număr mic de
ofițeri din Centrală, respectiv „ofițerul instructor” (care ținea și legătura cu el pe timpul executării
misiunii) și de șefii săi pe cale strict ierarhică.
De multe ori și numărul acestora era substanțial redus, în fapt, adevărata identitate a fost cunoscută,
în puține cazuri, de toți șefii. Documentele din care rezultă identitatea acestor ofițeri erau ținute
doar de „ofițerul instructor”.
Aș defini o astfel de structură : „Vârful de lance” al unui serviciu de informații externe care are
misiunea de a penetra informativ-operativ obiective, organizații, medii sau orice altă formă de
organizare, în care structurile de linie nu pot pătrunde informativ. De asemenea, această
unitate folosește metode și mijloace specifice scopului pentru care funcționează, având o organizare
și structură absolut independentă, fiind dotată cu cadre special pregătite în acest sens.”
O imagine sugestivă
„Ca să rup monotonia relatărilor mele, doresc să vă spun o mică povestioară care în anii ‘70 era
spusă tuturor celor nou veniți în unitate. La întrebarea lor ce sunt „fantomele”, povestea ce li se
spunea era că structura de informații externe este ca o corabie cu pânze, dar și cu vâsle, care
navighează pe oceanele lumii. Când vântul nu umfla pânzele corabiei, „fantomele” aflate jos în
cală la galere, trebuiau să lupte din răsputeri să împingă corabia pe traseul ei. De pe punte
deseori răzbăteau în cală zgomote de voioșie, clinchete de pahare cu șampanie și frânturi de
discuții diplomatice. „Fantomele” de jos nu aveau voie să ia parte la astfel de acțiuni. La aer erau
scoase rar, si numai în nopțile fără lună pe cer, deci în beznă.”
Calități obligatorii
Chestionat în privința principalelor trăsături și calități cu care un ofițer-„fantomă” trebuia
obligatoriu să fie înzestrat, generalul Cornel Biriș se dovedește din capul locului un demodat,
atunci când răspunde printre altele, dar din prima, „un bun patriot”: „Răspunsul trebuie subliniat
de la începutul activității unui astfel de ofițer. Toate cerințele sunt la fel de importante și ele trebuie
îndeplinite armonios, în totalitatea lor. Foarte pe scurt, am putea enumera obligativitatea
următoarelor calități:
- o bună pregătire în specialitatea de bază care să îi poată permite o evoluție în spațiul și
obiectivele de destinație, unde să poată avea acces la informațiile de interes;
- o comportare și moralitate ireproșabilă în familie, societate și orice colectivitate frecventează;
- aptitudini pentru desfășurarea unei activități informative de pe pozițiile pentru care este
pregătit, putere de analiză și sinteză a datelor și faptelor de interes operativ cu care se confruntă,
sociabilitate și perseverență;
- aptitudini și înclinații reale necesare protecției sale personale și a activității ce o va
desfășura, stăpânire de sine, curaj și rezistență la presiuni fizice și psihice prelungite.
Acoperirea deplină trebuie să fie fără nici un fel de fisură, întrucât o carență cât de mică pe această
linie poate provoca un dezastru la un moment dat. Au fost și cazuri în care după ani și ani de
eforturi pe linia pregătirii unor astfel de ofițeri, a trebuit să renunțăm, din cauza unor greșeli
apărute pe parcurs și care nu au putut fi trecute cu vederea. Cum de altfel au fost și cazuri când
unii ofițeri au fost retrași din exterior din misiune, întrucât au apărut fisuri pe linia păstrării
conspirativității lor. Aici, de fapt, este ca în aviație: nu se poate greși, decât o singură dată.”
Ștefan cel Mare nu a fost KGB-ist!
Nu, sistemul de lucru cu ofițeri-„fantomă” nu a fost inventat de ruși și nu este o tehnică
inventată de KGB, așa cum se crede! În interviul său, generalul Cornel Biriș demontează acest
clișeu:
„Vechii cronicari au prins în operele lor unele aspecte interesante ale muncii de informații cu acest
specific, încă de pe timpul domnitorului Ștefan cel Mare. Menționez astfel iscoadele care erau
trimise în teritoriul vremelnic ocupat de inamic, dotate cu legende verificabile privind mișcarea
lor în spațiul de interes sau prin implantarea și legendarea lor în teritoriul care urma să fie
invadat de dușmani.
După obținerea informațiilor, acestea erau prelucrate prin coduri și convenții, urmând a fi trimise
comandanților de oști de acasă. Apar cu această ocazie și două căi de transmitere a informațiilor:
una este folosind persoane care puteau să se deplaseze în zonele de conflict și în afara
acestora, datorită îndeletnicirii lor agreate de invadatori - producători de produse
agroalimentare care plecau din satele în care trăiau și ajungeau în așezări dens populate pentru a-și
vinde marfa.
Nimic altceva decât curierii speciali. Alta: tainițele erau de regulă locuri ascunse, de unde puteai
vedea sau auzi fapte și date ce deveneau informații utile a fi folosite de adversar, dar puteau fi și
locuri care să confere siguranță depunerii unor date secrete, fiind preluate ulterior de
destinatarii acestora. Nimic altceva decât celebrele „căsuțe poștale impersonale”, „dead letter
box”-urile de astăzi. Nu cred că activitatea pe acest specific desfășurată pe timpul lui Ștefan cel
Mare ar fi fost de sorginte kaghebistă!
De altfel, toate serviciile de informații puternice, care se respectă, folosesc această linie de
muncă pentru acțiuni și operațiuni cu un grad ridicat de risc, sau pe linia obținerii de
informații din obiective protejate în mod deosebit.”
Cine este generalul de informații externe Cornel Biriș?
Când și când, personaje obscure sau anonime l-au pomenit pe generalul Cornel Biriș bloguri sau
saituri periferice sub semnul lui „se spune că”, sau „se pare că”. Nimic important despre reala sa
activitate nu a fost vreodată dat publicității. Deși numele, o parte dintre funcțiile deținute și
câteva date despre activitatea sa au apărut în cartea „Ultimul curier ilegal – Memoriile unui spion
român”, scrisă de fostul ofțer de spionaj, Cornel Nemetzi (Nemeți), informațiile conținute în
carte stau sub semnul subiectivității crase și, de aceea, nu-s demne de a fi luate în serios. La
acest aspect și la motivele pentru care Nemeți l-a vopsit pe general în culori sumbre vom reveni
pe îndelete. Să-i dăm, însă, generalului Cornel Biriș ocazia de a se prezenta singur.
Familie de militari
„M-am născut în 24 octombrie 1945, în Predeal, într-o familie în care ordinea, rigorile și disciplina
militară erau puse într-un loc central. Tatăl meu, militar de carieră, a reușit să ne dezvolte mie și
fratelui meu dragostea de cariera militară cu tot ce decurge din aceasta. De asemenea, unchiul din
partea mamei a fost militar, iar fratele meu a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir
din Breaza, după care pe cele ale Școlii de Ofițeri, absolvindu-le cu un an înaintea mea.
După cursurile la Liceul „Iulia Hașdeu” din București, am urmat pregătirea la Școala de Ofițeri
MAI nr.2, specialitatea Poliție, în perioada 1963- 1966, iar în anul 1969 am absolvit și Facultatea
de Drept din București, cu examen de diplomă la care am obținut nota 9 (nouă).”
Acoperit în Miliție
„Activitatea mea de pregătire nu s-a oprit aici. Am urmat cursurile de 2 ani ale Școlii de informații
externe în perioada 1971-1973, iar după 1990 am urmat două cursuri postuniversitare de 1 an și
respectiv 6 luni.
Fără a face referire la dictonul lui Lenin privind învățătura, am devenit proverbial în rândul
colegilor și al subordonaților cărora le sugeram să învețe tot timpul din fiecare situație cu care
ne confruntam în activitatea noastră, să nu folosim rețete sau șabloane în cazuri care par
asemănătoare, căutând și inventând forme și metode noi de muncă. Învățăm până în ultima clipă
a vieții.
După școala de ofițeri, în anul 1966 am fost repartizat să lucrez în Serviciul Operativ – Secția de
Investigații, o unitate acoperită în subordinea IGP. În anul 1971 am fost transferat la unitatea de
Informații Externe, în cadrul unei brigăzi speciale unde am lucrat până la trecerea mea în rezervă, în
anul 2002.”
De jos în sus
„În toată această perioadă de 31 de ani, am îndeplinit aici funcțiile de ofițer operativ instructor, șef
de birou, șef serviciu, locțiitor șef de unitate, iar din 1995 șef al unității. În perioada 1986 –
1989 am îndeplinit și funcția de ofițer cu problemele de învățământ din cadrul unității,
perioadă în care am realizat programele de învățământ pe specificul unității, elaborarea lecțiilor
profesionale privind pregătirea ofițerilor instructori și a ofițerilor din aparatul special, pe etape și
specific de activități. Practic, am trecut prin toate funcțiile și compartimentele muncii speciale
de la cele de execuție, la cele de comandă.
Îmi aduc aminte cu plăcere și respect de foștii mei șefi, care pe parcursul activității s-au aplecat cu
grijă și pricepere la formarea mea ca ofițer instructor în această complexă activitate de informații
externe și trăiesc cu speranța că au fost mulțumiți de investiția făcută. Mă înclin cu pios respect în
memoria lor, cu dorința sinceră ca Dumnezeu să îi aibă în grija lui, niciunul dintre ei
nemaifiind între noi.
Aș dori să mai adaug faptul că pe parcursul activității, am avut de mai multe ori ocazia să fiu
trimis la post în exterior prin unitățile de linie, de fiecare dată refuzând să părăsesc unitatea în
care am lucrat, fiind înțeles în acest sens de către șefii mei.”

Colonelul Cornel Nemeți, camaradul lui

Carlos Șacalul, a participat la Atentatul de la
Europa Liberă. Generalul SIE, Cornel Biriș,
fostul șef al „Fantomelor”, s-a hotărât să
vorbească! (II)
 18-07/e6ff31b3-914e-4193-919b-d0336bed9a88-mw800-s-465x390

Ofițerul curier-ilegal Nemeți a făcut parte din Unitatea „Fantome”, fiind cooptat în „Celula”
destinată lichidării dușmanilor lui Nicolae Ceaușescu. Ofițerii deplin conspirați din
spionajului românesc, trădati, jefuiți și asasinați de camarazii din Centrală

Continuăm astăzi prezentarea celor mai importante extrase din interviul acordat de generalul de
informații Cornel Biriș, fostul șef al Unității „Fantome”, Revistei Periscop, publicație a Asociației
Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Așa cum am arătat
în episodul anterior, ofițerul de informații externe Cornel Biriș și-a desfășurat activitatea timp
de peste 30 de ani în cadrul celei mai secrete unități a oricărui serviciu de spionaj din lume:
cea supranumită la noi „Fantome”. Practic, a trecut prin toate funcțiile și compartimentele acestei
muncii speciale, de la cele de execuție, la cele de comandă, iar când a trecut în rezervă, în anul
2002, era șeful acestei unități.
Pentru că revista Periscop se adresează, în principal, profesioniștilor din domeniul muncii de
informații externe, alături de spusele generalului, vom încerca să lămurim pentru cititorii noștri
aspectele mai puțin de înțeles celor din afara breslei. Dacă până acum ne-am referit doar la
definirea și prezentarea categoriei ofițer-„fantomă” și la specificul muncii de spionaj pe
această linie, astăzi intrăm într-un un subiect absolut incendiar. Una din întrebările puse de
generalul Petru Neghiu a ridicat cortina de pe o veritabilă scorbură întunecată, plină cu șerpi
veninoși. Ea s-a referit la conținutul unei cărți publicate de către Cornel Nemeți, fost ofițer în
cadrul Unității „Fantome”.
Întrebarea pusă, prin răspunsurile primite de la generalul Cornel Biriș, s-a dovedit a fi o cheie cu
care s-a deschis o veritabilă Cutie a Pandorei, din care au ieșit o sumedenie de duhuri rele.
Existența în cadrul Centralei românești de spionaj a Unității 0544/R, cu principală sarcină
executarea de asasinate la ordin, date despre asemenea misiuni criminale printre care și
atentatul terorist, cu bombă, de la postul de radio „Europa Liberă” de la începutul anului 1981,
precum și misiuni de identificare, localizare și lichidare a unor oameni, executate de această
unitate, fac obiectul principal al acestui episod.
Unul dintre momentele cele mai importante ale interviului din Revista Periscop a fost acela în care
generalul Cornel Biriș a fost întrebat ce părere are despre cartea scrisă de Cornel Nemeți,
„Ultimul curier ilegal - Memoriile unui spion român”, în care se fac „publice nu numai
informații, dar și documente cu grad înalt de secretizare.”
CIA, primul cititor a lui Devine
Răspunsul dat de general este unul deosebit de tranșant și cu un conținut semnificativ de informații
inedite, în premieră: „Citesc în prezent cu interes deosebit o carte intitulată „Good hunting”,
povestea unui maestru al spionajului american, Jack Devine, fost șef al diviziunii de operațiuni
clandestine din CIA. La începutul acestei lucrări memorialistice, într-un colțișor al paginii, se află
următoarea precizare: „Toate faptele, opiniile și analizele exprimate aparțin autorului și nu
reprezintă poziția oficială sau viziunea CIA. Acest material a fost verificat de către CIA
pentru a preveni dezvăluirea unor informații secrete.”
Și atunci, dacă noi tot ne străduim să construim o democrație reală, cu reguli și norme care să
prevină haosul și dezordinea, de ce nu învățăm de la principalul partener din Intelligence? De
ce evităm să luăm măsuri de prevenție și admitem devoalări care, în mare măsură, aduc prejudicii
activității de informații externe, mai ales că în mare parte sunt construite pe ipoteze și zvonuri?
De ce lăsăm ca oameni care și-au dedicat viața și activitatea pentru munca de informații să fie
tăvăliți în noroi de dragul unor răzbunări? De ce?
Cui prodest?
„În ceea ce îl privește pe Nemeți, putem sublinia în esență mai multe aspecte: Ne punem întrebarea,
în ce scop a fotocopiat și păstrat documentele care apar în memoriile sale și care au un
caracter „strict secret”? Au mai fost folosite oare și în alte situații anterioare? Dacă da, când, unde
și cui au fost date? Nu putem noi răspunde la aceste întrebări, atâta timp cât în statul de drept
există organe specializate, care au prevăzute în atribuții clarificarea unor astfel de acte
infracționale. Dacă am fi inițiat o astfel de verificare, noi, cei care apărem în relatările autorului
acestei infracțiuni, am fi fost acuzați că ne dezvinovățim și căutăm să acoperim faptele săvârșite.
Personal am primit mai multe semnale potrivit cărora, domnul Teodor Meleșcanu - pe atunci
director al Serviciului de Informații Externe - ar fi dorit să poarte o discuție cu mine privind
această lucrare. Am tot așteptat! Degeaba! Am așteptat, la fel, și după primirea unor alte
semnale potrivit cărora următorul șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, ar fi dorit și el o
discuție cu mine în acest sens. Tot degeaba! Nu s-a produs nimic!”
Apare și un spion de-al lui Moruzov
„Ne mai punem și o altă întrebare: de ce oare toți foștii șefi și colegi ai numitului Nemeți suntem
proști, hoți și diletanți? Bineînțeles, sunt și două excepții. Prima excepție este col. Gălățeanu.
Este ofițerul care l-a selecționat și pregătit pentru aducerea în unitatea noastră. Era cunoscut că a
făcut parte din vechiul Serviciul Secret de Informații (SSI), un tip „uns cu toate alifiile” cum îi
plăcea să i se spună. Ulterior a fost trecut în rezervă pentru faptul că a inițiat și a ascuns acțiuni
întreprinse de el însuși, pentru ca fiica sa să poată pleca din țară printr-o căsătorie cu un cetățean
străin. Acțiunea a fost considerată act de trădare în acele timpuri.”
Bani la discreție
„Cea de-a doua excepție este col. Sergiu Nica, fostul șef al celebrei subunități 0544/R,
înființată de gen. Pleșiță pentru a executa sentințele judecătorești de condamnare la moarte
date în cazul „trădătorilor”. La aceste acțiuni a participat cu succes și cu rezultate notabile
chiar Cornel Nemeți, autorul memoriilor în cauză. De fapt, aprecierea dată lui Nica Sergiu este
făcută în urma faptului că acesta îi înmâna sume importante de valută, la plecările în misiuni
externe pe linia acestei formațiuni. Calitatea sa de „curier ilegal” îi conferea dreptul de a cheltui
sume importante, fără a prezenta ulterior documente justificative din care să rezulte natura
acestora.”
Fără killeri!
„În ceea ce mă privește pe mine, nu mă mir că mi-au fost atribuite tot felul de murdării, întrucât eu
am întocmit raportul cu propunerea de trecere în rezervă a lui Nemeți. Am făcut asta, atunci
când am constatat că nu se ia nicio măsură în ceea ce îl privește, pentru acțiunile criminale
săvârșite în exterior asupra unor foști colegi, condamnați la moarte ca trădători. În acest sens
am avut sprijinul total al șefului SIE, Cătălin Harnagea. Acesta, spre cinstea lui, nu a conceput
sub nici o forma ca în rândul cadrelor active să mai activeze ofițeri care să fi participat la
astfel de acțiuni criminale.
Ne mai surprinde și amnezia care l-a cuprins pe ofițerul-memorialist în timp ce scria pasajele care
se referă la activitatea sa în Unitatea de „Lichidări”, 0544/R. Autorul nu își mai aduce aminte de
acțiunile în care a fost angrenat. Nu își aduce aminte nici de acțiunea din Elveția, în care a lăsat pe
viață fără picioare o astfel de „țintă” bănuită că a pactizat cu dușmanul, detonând cu
telecomanda o bombă pe care a plasat-o sub autoturismul acestuia.”
Bomba de la Europa Liberă
„Continuând să ne exprimăm surprinderea cu privire la amintirile „memorialistului”, ne mirăm și că
acesta a uitat să amintească și de aportul său la tentativa de distrugere a postului de radio
Europa Liberă. Oare să-i pară rău că acțiunea nu a reușit? Din documentările prealabile la care și
el a participat, nu a rezultat că birourile postul de radio în limba română se află într-o clădire situată
mai departe de gard decât cele ale postului în limba cehă? Sau poate au fost rușinați că nu au reușit
să arunce până acolo rucsacul cu exploziv? Nu știm, iar el nu ne spune.
În mai multe rânduri, aflându-se într-o plăcută dispoziție bahică, a relatat în fața mai multor colegi
că el ar fi plasat bomba la postul de radio amintit.
A precizat în aceleași ocazii că „doar nu eram prost să sar gardul ca să ajung la clădirea unde
se afla secția română a postului, așa că am plasat rucsacul lângă clădirea aflată aproape de
gard”, acolo unde de fapt era situată secția în limba cehă.
De asemenea, ne întrebăm de ce nu ne spune cine a fost „cetățeanul elvețian” care, după atentatul
de la Europa Liberă, în trenul cu destinația Elveția, le-a înmânat lui Johannes Weinrich si
Magdalenei Kopp, alias „Lilly”, colaboratorii lui Ilich Ramirez Sanchez, supranumit „Carlos
Șacalul”, documente de identitate și călătorie contrafăcute pentru cei doi, care au fost folosite la
plecarea lor din Germania.”
Totul de vânzare!
„Ne mai punem, de asemenea, multe alte întrebări și cu privire la posibilitățile materiale ale
ofițerului memorialist. Deși era singurul producător de venit din familie, soția sa fiind casnică, iar
cele două fiice, elevă și studentă, a reușit cu grijă să-și „chivernisească” bănuții câștigați pentru a
putea cumpăra o casă în cartierul Gării de Nord, prețurile imobilelor din zonă fiind măricele la data
achiziționării. Nu este singura reușită materială a sa, dar din motive obiective, ce țin de
conspirativitate, multe alte exemple nu mai putem da, dar există informații foarte relevante cu
privire la dobândirea și a altor bunuri imobiliare, proprietăți de drept ale unor foști ofițeri
speciali, pe care le avea în administrare. Sau poate au mai fost și alte surse de venit, în afara celor
care țineau de desele sale deplasări în misiuni externe. Documentele ultrasecrete pe care le-a
publicat în cartea sa demonstrează cu prisosință că Nemeți a avut multe de vândut!
În încheierea răspunsului la această ultimă întrebare, printre multiplele neclarități pe care le am,
trebuie să recunosc deschis și clar că am și o mare certitudine. Chiar din capul locului, din titlu,
Nemeți a spus un mare adevăr. A fost cu adevărat, și la propriu și la figurat, ”Ultimul curier
ilegal„.”
Dulce ca mierea e glonțul patriei. Ofițeri-„umbre”, condamnați la moarte fără drept la
apărare
După trădarea și fuga la americani a fostului adjunct al șefului Departamentului de Informaţii
Externe, generalul Ion Mihai Pacepa, precum și după numeroase alte dezertări ale unor ofițeri de
informații, Nicolae Ceaușescu, la propunerea generalului Nicolae Pleșiță, a hotărât lichidarea
fizică a acestora. În acest sens, la începutul anului 1981, a fost înființată UM 0544/R, formațiune
încadrată cu ofițeri care aveau drept misiune principală depistarea și pedepsirea cu moartea a
defectorilor din sistemul de informații externe românesc.
Teoretic, unitatea a fost înființată în scopul de a duce la îndeplinire sentințele de condamnare la
pedeapsa cu moartea, pronunțate de judecătorii militari împotriva ofițerilor de informații
care se făcuseră vinovați de trădare, practic, a excecutat acțiuni și doar pe bază de simple
suspiciuni sau, și mai grav, din ordinele lui Nicolae Ceaușescu. Unitatea a fost comandată, încă de
la înființare, de lt. col. Nica Sergiu și a fost dotată cu mijloace specifice asasinatelor de tip
mafiot: pistoale cu surdină, puști cu lunetă, bombe cu declanșare controlată, otrăvuri, etc.
Generalul Cornel Biriș zăbovește asupra acestui subiect și evidențiază un aspect extraordinar de
important, cu totul necunoscut până acum, acela care ține de abandonarea și condamnarea la
moarte a unor ofițeri-„fantomă”, sau „umbre”, cum li se mai spune, fără ca aceștia să se poată
apăra în instanță, subliniind posibilitatea ca unii dintre ei să fi fost absolut nevinovați, adică,
transformarea lor în vinovați de serviciu, după modelul „Acarul Păun”.
Trădători de serviciu
„Analiza faptelor cu privire la unii „trădători” cel puțin asupra acelora care au făcut parte din
rândul ofițerilor speciali, din unitatea cu „fantome”, a fost făcută într-o anumită perioadă în
care se pare că lucrurile nu puteau fi relatate așa cum au fost în realitate. Fracturile provocate
în unele cazuri în sistemele de legătură, care au dus implicit la ruperea legăturii cu acești ofițeri,
nu întotdeauna au fost făcute cu intenție și nu numai din vina celor ce executau misiunile în
exterior. Oare, ofițerii de legătură din Centrală nu au făcut nicio greșeală în acest sens? Știau
oare exact care au fost cauzele care au dus la „tăcerea” unor ofițeri aflați în misiune externă?
Știm noi, oare, ce măsuri s-au întreprins asupra lor de către organele de contrainformații din
țările respective? Nu! Nu prea știm! Pentru ca unii șefi din Centrală să se disculpe, probabil că a
fost mult mai ușor să învinuiască, să-i scoată trădători pe cei absenți, pe cei care nu se puteau
apăra. Trist!”
Atentatul de la Europa Libera, act terorist imprescriptibil. Carlos Șacalul sau colonelul SIE
Cornel Nemeți?
Într-un interviu acordat jurnalistului William Totok, de la Europa Liberă, difuzat în 21 februarie,
2011, procurorul general al Berlinului, Detlev Mehlis, dezvăluia câteva chestiuni importante din
dosarul Atentatului de la „Europa Liberă”, din 21 februarie 1981:
„La această acţiune au participat mai multe persoane, inclusiv membri ai organizaţiei spaniole
ETA. Potrivit dovezilor enunţate în rechizitoriu, Weinrich personal ar fi plasat bomba umplută
cu 15 kg de nitropenta lînga una din clădirile postului de radio. Explozia a provocat daune
însemnate. Obiectivul propriu zis al acţiunii, adică uciderea unui colaborator român, nu a fost
atins. Mai multe persoane, însă, au fost grav rănite în urma acestui atentat, provocînd orbirea
unei persoane şi desfigurarea altora. Este evident, şi asta o dovedesc şi cercetările pe care le-am
făcut la Bucureşti, atentatul a fost o acţiune de răzbunare a Securităţii române. Acţiunea a fost
îndreptată împotriva acestui post de radio care deranja în mod sensibil politica regimului lui
Ceauşescu - asta din pricina emisiunilor critice transmise în limba română.”
O pistă ignorată
Una din întrebările adresate de jurnalist a vizat cooperarea dintre autorităţile române şi cele
germane în ceea ce priveşte elucidarea cazului. Procurorul berlinez s-a arătat mulțumit: „Da, a
existat la mijlocul anilor ’90 o colaborare destul de bună. În cursul acestei cooperări s-a dovedit
că banda Carlos-Weinrich a obţinut armament din partea Securităţii. Ceea ce era şi mai
periculos a fost faptul că Securitatea le-a pus la dispoziţie documente de identitate, carnete de
conducere, paşapoarte - toate eliberate pe nume false. Datorită acestui sprijin membrii bandei se
puteau mişca nestingheriţi în Europa occidentală şi să pună la cale diversele atentate. Acest
aspect s-a putut elucida foarte bine în urma cooperării cu autorităţile române.”
Nu avem cum să ne îndoim de acuratețea cu care procurorul german cunoștea datele din dosarul în
cauză. Drept pentru care nu putem decât să fim uimiți de marea distanță dintre imaginea pe
care oficialitățile germane și-au făcut-o despre atentatul săvârșit din ordinul lui Nicolae
Ceaușescu și adevăratul grad de implicare a ofițerilor UM 0544/R în acel act terorist.
Dacă procurorii germani care au anchetat cazul i-ar fi audiat și pe colegii colonelului Cornel
Nemeți, ar fi aflat chestiuni care ar fi putut pune ancheta și pe o altă pistă. Ar fi putut, astfel,
consemna declarații din care ar fi reieșit că, potrivit spuselor colonelului Cornel Nemeți,
încărcătura explozivă a fost plasată la locul deflagrației chiar de către ofițerul român.
Oricum și oricine ar fi plasat încărcătura explozivă, implicarea românilor într-un act criminal
oribil a ieșit ca uleiul la suprafață și este o chestiune de notorietate mondială.
COLONELUL CORNEL NEMEȚI,
MEMBRU ÎN DOUĂ COMANDOURI ALE
MORȚII. Generalul SIE, Cornel Biriș, fostul
comandant al Brigăzii „U”, s-a hotărât să
vorbească! (III)

Cornel Nemeți, într-un moment idilic. La prima vedere, un om normal, cu nimic deosebit de
semenii săi

Suntem la al treilea episod din serialul nostru, deschis de dezvăluirile pe care generalul SIE
Cornel Biriș le-a făcut în interviul acordat generalului Petru Neghiu, pentru Revista Periscop,
publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații
Externe. În primul episod, ne-am familiarizat cu conținutul noțiunii de ofițer-„fantomă”, așa
cum este el definit în activitatea de spionaj. Am înțeles, astfel, că „fantoma” este cel mai
prețios și eficient capital al unui serviciu de informații externe. „Ofițerul deplin conspirat”
sau „fantoma”, așa cum i se mai spune, este ofițerul de informații externe trimis, de cele mai
multe ori sub o identitate fabricată, într-o țară străină, în vederea desfășurării de operațiuni
de spionaj în medii imposibil de penetrat prin modalitățile clasice, așa după cum am arătat în
primul episod.

Explicațiile le-am primit de la cea mai competentă persoană în materie, generalul Cornel Biriș,
ofițerul de informații externe care, timp de peste 30 de ani, și-a desfășurat activitatea numai în
cadrul Brigăzii „U” („Fantome”), iar când a trecut în rezervă, în anul 2002, era șeful acestei
unități. Întreaga sa activitate a fost legată direct de pregătirea și dirijarea ofițerilor deplin conspirați,
a „fantomelor”, precum și a ofițerilor care recrutau, instruiau și țineau în legătură „fantome”.
În al doilea episod, am extras din interviul generalului Cornel Biriș o chestiune absolut incendiară,
o analiză a sa asupra unor aspecte importante din cartea „Ultimul curier ilegal - Memoriile unui
spion român”, scrisăși publicată de către Cornel Nemeți, fost ofițer în cadrul Unității „Fantome”.
Aceste aspecte sunt analizate de general prin prisma unor date și informații certe despre activitatea
colonelului Cornel Nemeți, pe care generalul Cornel Biriș le cunoaște direct, din lunga perioadă
cât cei doi au fost ofițeri ai aceleiași unități „Fantome” din compunerea serviciului românesc de
spionaj. Aceste informații devoalate de general în episodul anterior sunt extraordinar de grave, ele
se referă la prezența colonelului Cornel Nemeți în istoria a cel puțin o tentativă de asasinat și a
actului terorist de la postul de radio Europa Liberă, de la începutul anului 1981. Peste toate,
opinia exprimată de generalul Cornel Biriș despre acest volum de memorii este că în el se fac
„publice nu numai informații, dar și documente cu grad înalt de secretizare” și, totodată, își
exprimă stupefacția cu privire la faptul că procurorii militari nu au fost sesizați de șefii SIE. În
episodul de astăzi, vom încerca să facem o analiză sumară, pe cât ne permite spațiul, asupra unor
fragmente din volumul de memorii menționat care acum, după dezvăluirile generalului Cornel
Biriș, apar într-o cu totul altă lumină.
Așa cum am arătat deja în episodul anterior, după trădarea și fuga la americani a fostului adjunct al
șefului Departamentului de Informaţii Externe, generalul Ion Mihai Pacepa, de la începutul verii
anului 1978, precum și după numeroase alte dezertări ale unor ofițeri de informații, Nicolae
Ceaușescu, la propunerea generalului Nicolae Pleșiță, a hotărât lichidarea fizică a acestora.
Unitatea de asasini
Astfel, la începutul anului 1981, așa cum am arătat și în episodul anterior, a fost înființată UM
0544/R, formațiune încadrată cu ofițeri care aveau drept misiune principală depistarea și
pedepsirea cu moartea a defectorilor din sistemul de informații externe românesc. Unitatea a
fost comandată, încă de la înființare, de lt. col. Nica Sergiu și a fost dotată cu mijloace specifice
asasinatelor de tip terorist: pistoale cu surdină, puști cu lunetă, bombe cu declanșare
controlată, otrăvuri etc.
Potrivit relatărilor din propriul său volum de memorii, ofițerul curier ilegal, Cornel Nemeți, a fost
cooptat în această unitate, încă de la începutul înființării ei. Altfel spus, declară fără să-l
întrebe nimeni că a făcut parte, din prima clipă, din unitatea „Lichidări”, că a fost unul dintre
cei 12-14 ofițeri care aveau misiunea de a elimina oameni, români aflați pe meleaguri străine:
„Într-adevăr, după ce am ajuns la sediul unității, mr. Rareș mi-a comunicat oficial că
începând cu data de 1 martie (n.r. - 1981) am fost mutat la o formațiune nou înființată, UM
0544/R, condusă de lt. col Nica Sergiu și Laibacher (n.r. - poreclă batjocoritoare, pusă de
Nemeți lt. col Ion Diaconescu, nume de serviciu, Ion Panduru). Era o formațiune compusă din
cca. 12 ofițeri, cu o conducere bicefală, deoarece lt. col Panduru își păstra funcția de șef al UM
0102, dar ocupa și postul de locțiitor al lt. col Nica Sergiu!” (pg. 160)
Bomba de la Europa Liberă
Este ridicol, cred, să ne întrebăm ce avea de făcut un ofițer din compunerea unității de killeri a
spionajului românesc. Ce altceva, decât să atenteze la viața unor oameni? Dacă în volumul său
de memorii, Cornel Nemeți recunoaște indirect, în fața colegilor de la „Fantome” a declarat
direct, cu mândrie chiar, că el a fost autorul atentatului cu bombă de la Europa Liberă.
În acest sens, mărturia din interviu a generalului Cornel Biriș este edificatoare: „În mai multe
rânduri, aflându-se într-o plăcută dispoziție bahică, (n.r. - Cornel Nemeți) a relatat în fața mai
multor colegi că el ar fi plasat bomba la postul de radio amintit. A precizat în aceleași ocazii că
«doar nu eram prost să sar gardul ca să ajung la clădirea unde se afla secția română a
postului, așa că am plasat rucsacul lângă clădirea aflată aproape de gard», acolo unde de fapt
era situată secția în limba cehă.”
Actul de naștere al Unității de „Lichidări”
Două pagini mai departe, Cornel Nemeți scrie că „UM 0544/R s-a înființat la inițiativa gl. Pleșiță
și avea ca sarcină principală identificarea, lucrarea și tragerea la răspundere a foștilor ofițeri
declarați trădători, conform sentințelor judecătorești de condamnare. Ordinul care prevedea
înființarea unității nu menționa motivul creării acestei formațiuni și sarcinile sale, el
precizând că «începând cu data de 1.03.1981 se înființează formațiunea “R”, parte
componentă a UM 0544. Competența și sarcinile acestei formațiuni vor fi prevăzute în
instrucțiile de aplicare a ordinului de mai sus și prin schema de organizare aprobată. Din cele
două documente menționate mai sus nu s-a prelucrat decât ultimul. Competența și sarcinile
formațiunii trebuia să le deducem singuri din ordinele și indicațiile primite ulterior.»” (pg.
161-162)
Leana ordona și ea asasinate!
La vederea indicativului „R” al UM 0544/R, purtat de Unitatea „Lichidări” a spionajului
românesc, am râde, dacă nu ar fi vorba despre viață și moarte. Când pe Elena Ceaușescu o apucau
isteriile din cauza vreunui vorbitor de la Europa Liberă, a vreunui dizident care îi arunca în
derizoriu și ridicol pe Ceaușești în general, sau pe ea, în special, urla desfigurată: „Să i-l dați pe
Radu!”. Pe „Radu”, adică pe „R”, adică să fie imediat trimisă o echipă de asasini de la UM 0544/
R, care să liniștească pe veci guralivul.
Un pasaj important!
Să zăbovim și asupra acestui pasaj din carte: „Celelalte formațiuni ale UM 0544 au primit
ordinul de a trimite noii unități înființate toate materialele pe care le dețineau cu privire la
foștii ofițeri din aparatul central sau special, această ultimă variantă fiind valabilă doar
pentru cele trei unități speciale 0101, 0102 și 0103(n.r. unitățile de «fantome») - aflați în
postura de trădători, dezertori sau fugari, condamnați sau nu printr-o hotărâre
judecătorească.” (pg. 161-162)
Tradus pe înțelesul celor care nu se ocupă cu lichidat oameni, pasajul de mai sus explică cum s-a
format baza de date privind pe toți cei considerați trădători. Aceasta trebuia să conțină date în
măsură să ducă la identificarea lor - domiciliu în străinătate, membri de familie, locuri de muncă,
locuri frecventate, trasee de deplasare, anturaj etc. În final, pe baza acestor date, se întocmea un
plan de măsuri, care cuprindea acțiunile care urmau să se întreprindă pentru stabiliriea exactă a
locului unde se află „ținta” și modul de acțiune, adică, de lichidare.
Pregătirea ucigașilor Securității
Greu de înțeles ce o fi fost în capul curierului ilegal Cornel Nemeți, atunci când a pus pe hârtie
rândurile de mai jos și le-a mai și publicat! În ele povestește clar, cum și înainte de a fi fost
cooptat în echipa de ucigași a UM 0544/R, mai făcuse parte din încă una, destinată asasinării
generalului dezertor Ion Mihai Pacepa. Cu acea ocazie a învățat să opereze cu explozivi și să
confecționeze colete-capcană. Din nou, dacă nu ar fi vorba tot despre vieți omenești, ar fi de râs: se
pare că cine îl întâlnea pe acest ofițer pe holurile clădirilor care adăposteau spionajul
românesc, îi propunea să-l pregătească cât mai performant pentru cariera de asasin. Nu
rezultă că ar fi refuzat vreodată propunerile de a se ocupa cu așa ceva, precum au făcut-o mulți alți
ofițeri de informații externe, spre cinstea lor, conștienți fiind că vor fi trecuți imediat în rezervă.
„Imediat după înfiinţarea UM 0544/R, am început o activitate de pregătire în arte marţiale,
dar după câteva săptămâni s-a renunţat la aceste antrenamente din cauza programului de
lucru prea încărcat. Această activitate de pregătire fizică mi-a amintit faptul că la puţin timp
după dezertarea lui Pacepa s-a format un colectiv de ofiţeri însărcinat cu prinderea şi, de ce
nu, pedepsirea celui de mai sus. în această echipă de comando am fost inclus şi eu, iar circa
două luni am fost supus unui program intens de pregătire fizică la USLA unde, sub
îndrumarea şi supravegherea a patru instructori, am luat lecţii de judo, karate şi arte
marţiale. Paralel cu activitatea de pregătire fizică, împreună cu Tunaru - ofiţerul instructor cu
pregătirea militară din Centrală - mi-am împrospătat cunoştinţele de genistică, de folosirea
explozivilor clasici şi artizanali, am învăţat tehnica confecţionării de colete explozive etc.
Acţiunea pentru care am efectuat această pregătire nu s-a mai executat şi de aceea nu am
ajuns să-i cunosc pe ceilalţi ofiţeri cooptaţi în această echipă, cu excepţia unuia căruia îi
succedam la sala de antrenament.” (pg. 163)
Acțiunea „nu s-a mai executat”, din lipsă de posibilități informative. Mai pe înțeles, nu s-a
putut afla unde îl ținea CIA ascuns pe generalul Ion Mihai Pacepa.
Autodenunț memorialistico-literar
Un alt fragment de importanță majoră din cartea la care ne referim, se constituie întrun soi de
autodenunț cu privire la o faptă de o gravitate excepțională, de natura juridică imprescriptibilă: un
atentat de tip terorist! Să vedem, mai întâi fragmentul, să facem câteva coroborări, după care vom
trage o concluzie.
„În ianuarie 1982, am executat o misiune în străinătate care nu a obținut rezultatul scontat,
deși nici până astăzi nu cunosc cu exactitate finalul concret al acesteia. La câteva zile după
înapoierea mea în țară, Pleșiță a venit la sediul din Splaiul Independenței și m-a chemat la el.
De față cu Laibacher (n.r. Diaconescu-Panduru) i-am raportat modul în care mi-am executat
sarcinile din ordinul de misiune, la care generalul a insistat să afle dacă într-o anumită
privință nu aveam ordin expres pentru a proceda într-un anume fel. Am susținut că modul de
acțiune a fost lăsat la aprecierea mea, ținând cont de circumstanțele de la fața locului și de
rezultatele experimentului efectuat în țară. Laibacher m-a contrazis, susținând că misiunea nu
a reușit în totalitate deoarece nu am respectat ordinul dat la plecarea din țară! În acest
moment, Pleșiță a strigat pe un ton amenințător: - Dacă nu a respectat ordinul primit la
plecarea în misiune, să fie dat afară din aparat! În aceste circumstanțe, am cerut generalului
să fie întrebat și lt. col Nica, cel care m-a instruit la plecarea în misiune. Fiind un om de cuvînt
și integru, calități care-i lipseau lui Laibacher, acesta a recunoscut că cele susținute de mine
erau adevărate și astfel m-a salvat de furia lui Pleșiță! După câteva eșecuri datorate în
principal mijloacelor tehnice fabricate de unitatea T din cadrul UM 0544, prin luna martie
1982, în prezența mea și a lui Laibacher, Pleșiță a exclamat plin de furie: - I-am spus eu acelui
căcat în ploaie de Stoleru – acesta era șeful unității T – că dacă mai avem un singur eșec cu
ceea ce produce el îi dau un șut în cur, cu toate pilele care l-au adus în București și l-au pus șef
de unitate!” (pg. 166)

Foto: Nicolae Pleșiță, la începutul carierei de ofițer de Securitate și aproape de aproape de sfârșitul
vieții. De la simplu ofițer, până la gradul la gradul de general, activitatea sa a fost permanent strâns
legată violență, torturi și crime. Este cel care, la solicitarea lui Nicolae Ceaușescu, a înființat
Unitatea „Lichidări”, UM 0544/R
Fabrica de bombe
Deci, „în ianuarie 1982”, curierul ilegal al „Fantomelor” și totodată membru de bază în
comandoul de ucigași constituiți în UM 0544/R, a executat o misiune în străinătate care nu a
obținut rezultatul scontat, „misiunea nu reușit în totalitate”. Mai departe, aflăm tot de la el că
eșecul nu a fost imputabil lui, ci carențelor dovedite de mijloacele tehnice fabricate de
Unitatea „T” din cadrul UM 0544, folosite în realizarea misiunii. Bun! Să vedem, acum, care ar
putea fi „mijlocul tehnic” folosit în executarea misiunii ordonate, fabricat de Unitatea „T”, din
cauza căruia „misiunea nu reușit în totalitate”. Ne spune tot Cornel Nemeți, după doar o pagină:
„Responsabilitatea fabricării unor astfel de mijloace revenea unității T (adică tehnice) situată
în București pe bd 1 Mai, în apropierea intersecției cu bd. Banu Manta. Șeful acestei unități
era col. Stoleru, provenit din cadrele armatei și numit în funcție cu ajutorul pilelor pe care le
avea la nivelul conducerii partidului, printre care se număra și Emil Bobu, fost ministru de
Interne. Cert este faptul că acest colectiv de specialiști format din electroniști, chimiști,
fizicieni etc. dispunea numai de fantezie, lipsindu-i în totalitate simțul practic. Când mă refer
la fantezie să nu credeți cumva că acesta a proiectat vreo armă laser sau vreun gadget cu
telecomandă la mare distanță sau vreun tip sofisticat de umbrelă bulgărească! Nu, nici vorbă
de așa ceva! A proiectat, de exemplu, o bombă artizanală cu pendul care se atașa sub
autoturism cu ajutorul unor magneți. După fixarea jucăriei, manipulatorul trebuia să
deblocheze pendulul și să-l potrivească la mijlocul scalei. Atingerea pendulului de una din
marginile fantei declanșa deblocarea capsei electrice și apoi explozia materialului sintetic
Semtex. Eram de față când, în toamna anului 1981, i s-a prezentat lui Pleșiță această «mare
realizare» a ingeniozității specialiștilor de la T.”(pg. 167)
Doctorul-fantomă
Minunat! Am aflat! Deci, „mijlocul tehnic” din cauza căruia „misiunea nu a reușit în totalitate”
era o bombă. Se vedem acum, dacă „în ianuarie 1982” - atunci când Cornel Nemeți povestește că
„a executat o misiune în străinătate care nu a obținut rezultatul scontat”, din cauză că, am
văzut mai sus, nu i-a mers bomba cum trebuie - vreunei „fantome” i s-a întâmplat ceva neplăcut.
O parte din răspuns ne-o dă Cornel Nemeți în volumul său de memorii, o alta, procurorul militar
Dan Voinea. Să vedem cum!
În cartea sa, Cornel Nemeți relatează despre un anume medic, Șerban Ion, conspirat în „fantoma”
„Voinea”, trimis în Elveția, învinuit de trădare și trecut pe „lista de așteptare” în vederea
lichidării.
„Șerban Ion. Născut în București la 01.09.1933, este fiul lui Ioan și Elena. A urmat Facultatea
de Medicină în orașul natal, iar la terminarea acesteia a fost încadrat în Ministerul de Interne,
fiind repartizat la fosta Direcție Regională Iași ca medic militar. La mijlocul anilor 60, dr.
Șerban Ion a fost cunoscut de către un ofițer instructor din brigada U care l-a selecționat și
luat în verificare pentru a fi folosit pe specificul muncii acestei unități. (...) Dr. Șerban a plecat
în țara cantoanelor «în misiune» în anul 1968. (...) Constatându-se, în sfârșit, lipsa calității
pentru munca informativă a acestui ofițer special, s-a renunțat la ideea folosirii lui. (...) În fața
acestei situații, Centrala i-a ordonat încă din prin 1977 lui Șerban Ion, conspirativ Voicu, să-și
facă bagajele pentru a reveni în țară. După fuga lui Pacepa, ordinul de mai sus a devenit
imperativ, dar ofițerul a refuzat să-l execute. În aceste circumstanțe, dr. Serban Ion a fost
trecut în rezervă.”
Fantoma „Voicu”, aruncată în aer
Doctorul Șerban Ion, conspirativ „Voicu”, este, așadar, „fantoma” căreia i s-a întâmplat ceva destul
de neplăcut: a sărit cu mașina în aer! Iar asta s-a petrecut exact „în ianuarie 1982”, atunci când
Cornel Nemeți povestește în carte că „a executat o misiune în străinătate care nu a obținut
rezultatul scontat”. Nu a murit nici „Voicu” și nici soția sa, dar el a ramas infirm. Cei doi soți
nu au murit, așa cum era planul, pentru că „mijlocul tehnic” construit de „acel căcat în ploaie de
Stoleru” a provocat un „eșec cu ceea ce producea el” și, cel mai probabil, a pus prea puțină
încărcătură explozivă în dispozitivul ucigaș. De aici și necazul că misiunea nu a avut rezultatul
scontat. Asta o știm din rechizitoriul procurorului militar, general-maior Dan Voinea, cu privire la
Dosarul „Ion Şerban”. Potrivit jurnalistului Ovidiu Ohanesian, în rechizitoriu, procurorul precizează
foarte clar că în „23.01.1982, Şerban Ion, azilant în Elveţia, a mers cu soţia sa la Geneva şi a
parcat maşina lângă Hotelul Beau Rivage. După aproximativ 2 ore, în jurul orelor 17,00, cei
doi s-au urcat în maşină şi după ce s-au pus în mişcare, o puternică explozie în podea i-a rănit
grav pe cei doi. Urmare acestui atentat, autorităţile judiciare elveţiene, au deschis o anchetă.”
Ultimul cuvânt trebuie să-l aibă Justiția!
Fără doar și poate, chiar și în ciuda propriilor sale declarații auto-incriminatoare, doar Justiția poate
pronunța verdicul „Vinovat” în privința parcipării colonelului Cornel Nemeți la misiunile descrise și
la consecințelor lor. Cel mai probabil, ofițerul ar avea multe explicații de dat în fața unui procuror
militar, în măsură să scoată la lumină adevărul despre niște acte teroriste deosebit de grave, cum
spuneam mai sus, de natură juridică imprescriptibilă, care au pătat obrazul României. Ambele acte
teroriste, și atentatul de la „Europa Liberă”, și cel împotriva medicului Ion Șerban, au fost intens
mediatizate de presa internațională și s-au constituit într-un serios blam la adresa României.
Următorul episod, care va apărea luni, 9 iulie, va cuprinde informații stupefiante despre un
act de trădare de o gravitate unică în istoria serviciilor secrete românești.
Când a predat „Fantomele”, Ioan Talpeș a
comis cel mai grav act de trădare din istoria
spionajului! Generalul SIE Cornel Biriș, fostul
comandant al Brigăzii „U”, s-a hotărât să
vorbească! (IV)

Generalul Cornel Biriș, ofițer de informații externe care și-a dedicat toată activitatea
„Fantomelor”, a trăit cel mai tragic moment al carierei sale atunci când șeful său, Ioan Talpeș,
a predat noilor „parteneri strategici” listele cu potențialul informa

Episodul de astăzi este dedicat celui mai grav act de trădare, nu doar din istoria României, ci
chiar din istoria serviciilor secrete din toată lumea și din toate timpurile. Este vorba despre
gestul generalului Ioan Talpeș, șef al Serviciului de Informații Externe (SIE) în perioada 1992-
1997, - venit la cârma serviciului din ordinul lui Ion Iliescu și din postura de consilier al
acestuia - de a preda „potențialul informativ” al SIE către unii parteneri externi ai României.
„Potențialul informativ al SIE” cuprinde totalitatea cadrelor de spionaj și a rețelelor lor
informative, alcătuită atât din ofițeri de informații externe aflați la post în exterior, acoperiți
în ambasade, agenții economice și culturale și în firme românești din exterior etc., cât și din
„fantome”. Prin „unii parteneri externi”, în cazul trădării despre care vorbim, trebuie să se
înțeleagă SUA, Germania și Canada.

Deci, ca să fie foarte clar, numele componenților acestor trei rețele au fost predate acestor trei
parteneri. Beneficiarelor directe ale actului de trădare, serviciile specializate de informații și de
contrainformații ale acestor țări, cu siguranță nu le-a venit să creadă. Niciodată nu ar fi putut
spera la așa ceva, pentru că niciodată nu s-a mai întâmplat așa ceva. Nu trebuie să fii procuror
sau judecător militar că să înțelegi că a fost vorba despre un gest de trădare de neconceput, care
peste tot în lume se pedepsește în cel mai drastic mod cu putință. Nu doar despre acest grav fapt
vorbește generalul Cornel Biriș, în interviul acordat generalului Petru Neghiu, pentru Revista
Periscop, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de
Informații Externe, ci și despre două alte momente dramatice prin care a trecut SIE și implicit
Unitatea „Fantome”: dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa și desființarea Unității
„Fantome”.
Prima lovitură năucitoare primită de spionajul românesc a fost dezertarea și fuga în SUA, în
anul 1978, a generalului Ion Mihai Pacepa, locțiitor al șefului Departamentului de Informații
Externe a României. Fără doar și poate, dezertarea lui Pacepa a dat o lovitură serioasă
Regimului Ceaușescu și l-a șubrezit iremediabil în planul imaginii externe. Totodată însă, a
lovit zdravăn și serviciul de spionaj pe care îl cunoștea până în măruntaie și a distrus
nemeritat destinele multor profesioniști din domeniu.
Pacepa fura din banii Securității!
În privința acestui act de trădare, generalul Cornel Biriș spulberă din capul locului un mit, acela
potrivit căruia dezertarea generalului Pacepa la americani ar fi fost un act eroic îndreptat
împotriva comunismului:
„Actul de trădare al «luptătorului anticomunist Pacepa» din anul 1978 a fost de fapt primul seism de
proporții care a zguduit întreg serviciul de informații externe și implicit unitatea noastră.
În primul rând vreau să precizez că «șopârla» cu «lupta de distrugere a comunismului din România
din interiorul Structurii de Informații Externe» nu a ținut și nu va ține decât în capul profanilor.
Motivele dezertării lui Pacepa sunt foarte bine cunoscute celor care i-am fost contemporani în
activitate și sunt absolut banale: a furat sume considerabile din fondul de cheltuieli speciale
pentru satisfacerea propriilor sale interese și pentru a-i corupe pe potentații de partid și de
stat, inclusiv Elena Ceaușescu. Oricât s-ar încerca să se îmbrace această mizerie într-o altă ținută,
aceste este adevărul pur.
În primă fază, în unitatea noastră s-au realizat rapid analize asupra tuturor cazurilor aflate în
misiune externă. Acolo unde a existat cea mai mică temere că o parte din date ar fi fost posibil să fie
cunoscute de Pacepa s-au luat urgent măsuri de aducere acasă a acestor ofițeri, pentru a fi
salvați.”
Decapitarea Unității
„A fost nevoie ca această acțiune să fie executată rapid. Oamenii au fost contactați în drumurile
lor de înapoiere de la serviciu spre casă, dotați cu acte și documente de călătorie pe alte
identități, transferați în spații de tranzit și apoi aduși acasă. Aici au început tragediile: familii
distruse, soții și copii lăsați în urmă fără nici o explicație, cariere de prestigiu ruinate, oameni
de un real potențial informativ stopați din activitatea în care erau angrenați și, de ce nu, averi,
valori materiale strânse cu greu, de o viață, părăsite. Mi-e greu și nici nu aș avea timpul și
spațiul necesar să relatez tragediile suportate.
Pe de altă parte, urmare a dezertării lui Pacepa, unitatea noastră a fost decapitată. Toți șefii au
fost trecuți în rezervă, inclusiv ofițerii de orice funcție cu gradele de locotenent-colonel și colonel.
A urmat o perioadă devastatoare. Unitatea «Fantome» a fost împărțită în trei subunități și trecută
în subordinea unităților de linie ai căror șefi, și ei noi, nu au avut nici un fel de experiență pe linia
specifică de muncă. Ne-am chinuit să îi învățăm ce ar trebui să facă și ne-am străduit din răsputeri
să supraviețuim. În plus, în unitățile noastre s-a făcut o infuzie de ofițeri de la Direcția de
Contraspionaj, care ne-au privit tot timpul cu suspiciune, apoi ne-am trezit și cu unele detașări la
unități cu care practic nu aveam nici în clin nici în mânecă.”
Șefii spionilor știau!
Alt moment dramatic pentru SIE a fost cel din decembrie 1989. Și pe acesta, generalul Cornel
Biriș l-a trăit la intensitate maximă. Ca și în etapa ulterioară dezertării lui Pacepa, ofițerul activa tot
în „Unitatea Fantome”. Știa că se apropie căderea regimului:
„Evenimentele din decembrie 1989 au fost practic «întrezărite» în activitatea informativă, în special
prin informațiile provenite de la o parte din ofițerii aflați în misiuni externe. Mai mult decât
atât, în primăvara lui ‘89 am fost chiar dezarmați, ni s-a ridicat armamentul de apărare a
sediului. Deci, am fost «protejați»!
Mai clar am înțeles ce urmează să se întâmple când, în vara lui 1989, gen. Aristotel Stamatoiu, șeful
Serviciului, a instruit câțiva ofițerii care urmau să se întâlnească cu o serie de «fantome» din
exterior să le transmită că în România vor avea loc evenimente importante, care vor duce la
schimbarea regimului politic. Le-a transmis, totodată, că situația lor va fi protejată, să manifeste
calm și stăpânire de sine, și că în viitor le vor fi comunicate noile direcțiile de acțiune.
După ce lucrurile s-au mai limpezit, în 1990, la conducerea SIE a fost numit generalul Mihai
Caraman, iar la conducerea Unității «Fantome» a revenit col. Vasile Angelescu, fost locțiitor al
șefului unității până în anul 1978, cel al dezertării lui Pacepa. Unitatea a fost refăcută, am început
evaluările și trecerea efectivă la adaptarea activității noastre la noile elemente apărute. Eram
bucuroși că vom putea lucra efectiv complet pe specificul nostru.”
Începutul sfârșitului
Așadar, după evenimentele din decembrie 1989, șef al spionajului românesc a devenit legendarul
ofițer de spionaj Mihai Caraman. Perioada 1990-1992, cât acesta a fost șef, a fost una în care
Unitatea „Fantome” își căuta cu șanse de reușită așezarea firească.
Totul s-a terminat însă rapid și a urmat dezastrul, odată cu venirea în fruntea SIE, în 1992, a lui
Ioan Talpeș. Momentul respectiv este cotat de generalul Cornel Biriș a fi unul de „început al
sfârșitului”:
„La conducerea SIE a fost numit Ioan Talpeș, pe care noi îl știam doar din transmisiunile televizate
în care apărea în postura de consilier al președintelui Ion Iliescu la discuțiile oficiale, cu un
grup de mineri, în frunte cu Miron Cosma.
Ca să folosesc o imagine metaforică, am simțit toți de la început că Ioan Talpeș s-a urcat la volanul
autobuzului în care se afla unitatea noastră, s-a înfipt cu ambele picioare pe pedala de frână și a tras
cu ambele mâini de frâna de serviciu. Necazul nu a fost numai unul! Ne-am trezit cu încă un șofer
în autobuz care, ca la lecțiile de condus cu dublă comandă, s-a pus și el pe frânele și le-a acționat
hotărât: generalul Mihai „Bebe” Tănăsescu.
Pentru că niciun necaz nu vine singur, colonelul Victor Marcu, locțiitor al șefului unității, s-a
hotărât să plece de la SIE pentru a se duce la SRI. Alt dezastru! A urmat imediat o perioadă de
migrare a ofițerilor care veniseră anterior de la Securitatea internă, după fuga lui Pacepa, care au
plecat la SRI, după Victor Marcu. Nu au plecat însă cu mâna goală: au luat cu ei și cazuri, și
dosare.”
„Am simțit încă de la început că noua conducere a SIE nu agrea deloc existența și activitatea
Unității „Fantome”. Desele reproșuri, nemulțumiri și animozități au culminat cu ordinul de a
retrage toți ofițerii speciali și potențialul informativ din spațiul principalului partener extern.
Ni s-a motivat că România nu poate intra în NATO, Uniunea Europeană și în alte organisme
din cauza noastră, a «fantomelor».
Foto: Ioan Talpeș (stânga), înscăunat în 1992 la SIE de președintele României, Ion Iliescu
(dreapta), a avut drept principal scop al carierei desființarea „Fantomelor”
Ni s-a stabilit un termen de executare a ordinului de retragere imposibil de realizat! În situația
în care acest ordin nu se realiza în termenul ordonat de Talpeș, toți cei care se mai aflau în spațiul
menționat urmau a fi dați pe liste partenerului extern.
Perioada care a urmat a fost de coșmar. Pe unii ofițeri am reușit să îi salvăm, pe alții nu, pentru că
situația lor concretă nu putea fi pusă în acord cu cerințele impuse. Analizele și discuțiile cu aceștia
au fost inimaginabil de grele. Mulți au raportat că nu au cum să plece din spațiu aducând zeci de
motive, toate plauzibile și reale. Ca atare, li s-a adus la cunoștință că vor fi nominalizați pe listele ce
vor fi predate partenerului extern. Unul dintre ofițeri ne-a spus clar «decât cu voi, ca trădător, mai
bine în ghearele partenerului vostru, cu care m-ați pus să mă lupt până acum!»”.
Termen de execuție „Acum!”
„Motivând că «așa nu se mai poate!», generalul Vasile Angelescu a hotărât să-și dea demisia. După
plecarea lui, Unitatea «Fantome» a fost fracturată în două subunități și alipite la alte două unități cu
care nu aveam nici în clin, nici în mânecă, de altfel și ele cu un statut precar privind viitorul lor. Am
continuat acțiunile ordonate fără a putea găsi înțelegere de niciun fel la desele obiecțiuni pe care
le ridicam. În plus, au mai urmat încă două țări foarte importante, în care aveam potențial
informativ, care au trebuit «periate» cu termen de execuție «Acum!».
La toate nenorocirile acestea s-au mai adăugat și acțiunile colonelului Cornel Nemeți. Așa cum
singur a recunoscut în volumul de memorii, a sfătuit potențialul informativ din subordine să nu
respecte ordinele Centralei de a părăsi spațiul în care se aflau. Le-a sugerat clar să-și vadă de
treabă și să nu mai răspundă la nici o solicitare a Centralei.
Nu ni s-a spus niciodată cine își asumă această acțiune unică în istoria serviciilor de informații.
Suntem unicat și pot să cred că o astfel de acțiune nu se va mai putea repeta, atâta timp cât vor mai
exista servicii de spionaj pe pământ.”
Talpeș a predat mapele
„Ar fi important de știut dacă Ioan Talpeș a acționat în baza vreunei hotărâri a CSAT. De
asemenea, dacă președintele Ion Iliescu, pe atunci și Comandant Suprem al Armatei și Forțelor de
Siguranță Națională, a cunoscut natura ordinului și efectele lui și dacă a semnat vreun
document în acest sens.
Relatările lui Ioan Talpeș din media cu privire la actele sale în favoarea partenerilor externi au fost
întotdeauna ambigue și neconcludente. A mers până acolo încât să declare în emisiunea lui
Octavian Hoandră că la discuțiile cu «principalul partener extern» a avut o «hârtiuță în
buzunar» care nici nu i-a mai fost cerută, pentru ca imediat să-i recunoască moderatorului, că «da,
am predat listele!».
Foarte important! Mai suntem încă mulți în viață dintre cei care am văzut cu groază pe masa de
consiliu din biroul său mapele aliniate care conțineau toată baza externă a tuturor unităților
din SIE, pregătite pentru a fi predate personal de către Ioan Talpeș serviciilor din țările în
cauză. A fost un schimb reciproc? A cerut partenerului să predea și el potențialul său informativ din
România?”
„Omul din umbră” de la Mossad
„În 1997, a început o perioadă mai senină pentru Unitatea „Fantome”. Noul director, Cătălin
Harnagea, s-a aplecat cu multă atenție asupra specificului unității, a analizat cu minuțiozitate toate
aspectele acestei activități și a hotărât reînființarea ei la standardele de funcționare, ca
organizare și mărime din perioada anilor ’70. Sub directoratul său, efectivele unității au fost
apreciate la adevărata lor valoare. Nu a durat mult!
După câștigarea alegerilor de către Ion Iliescu, în anul 2000, și după revenirea la Cotroceni a
lui Ioan Talpeș, acesta din urmă și-a desăvârșit opera.
Ceea ce noi reconstruisem cu migală și sudoare, sprijiniți de Cătălin Harnagea, Talpeș a distrus
definitiv prin intermediul lui Gheorghe Fulga, un alt trimis al lui Ion Iliescu în fruntea SIE. Prin
intermediul acestuia, Ioan Talpeș a reușit să-și realizeze visul: în martie 2002, Unitatea
„Fantome” a fost desființată.
Nici de data aceasta nu se știe dacă la baza acțiunii a stat vreo hotărâre a CSAT sau, dacă a existat
așa ceva, în ce condiții a fost dată. Le fel, nu se știe nici dacă președintele Iliescu a înțeles ceva
din gravitatea desființării unității, dar, mai ales, a acestei linii de muncă.
Nu pot să închei înșiruirea gândurilor mele fără a reproduce un pasaj de referință din lucrarea
«Omul din umbră» a celebrului director al Mossadului, Efraim Halevy: «M-am mișcat și am
acționat în umbră timp de aproape 40 de ani. Toate arată altfel de acolo, dar, de fapt, care este
lumea umbrelor și care este aceea a luminii? Care este lumea iluziei și care este aceea a
realității sau este vorba de un amestec a celor două...? Dacă diplomația este arta posibilului,
informațiile sunt meșteșugul imposibilului, iar viața a devenit mai imposibilă decât în oricare
moment al istoriei umane».
Memoriile justificative ale lui Cornel Nemeți
Am fost curios, în timpul deselor discuții pe care le-am avut cu generalul Cornel Biriș, să-l întreb
o chestiune pe care o consider de mare interes. Am dorit să aflu de la general care crede el că au
fost motivele pentru care fostul curier ilegal Cornel Nemeți a scris așa cum a scris despre locul
în care a muncit o întreagă carieră și despre oamenii alături de care a făcut-o. Generalul Cornel
Biriș mi-a contrazis opinia pe care eu o aveam, aceea că Nemeți a publicat volumul de memorii
în vederea camuflării unui act de trădare mult mai grav decât deconspirările din carte:
„Posibil, dar eu nu cred! Persoane demne de încredere, după ce s-au asigurat că nu am telefonul
mobil asupra mea, au făcut afirmații destul de documentate, din care rezulta că Nemeți ar fi fost
încurajat și apoi chiar protejat să scrie «memoriile» sale în această gamă, pentru a justifica
încă o dată, post-factum, «necesitatea» desființării liniei de muncă specială a «fantomelor».
Trist, mizerabil, dezgustător și dezonorant!”
Un kagebist american plin de tupeu
În urmă cu ceva vreme, generalul Gheorghe Dragomir, numit după 1990 locțiitor al șefului SIE,
în perioada directoratului lui Mihai Caraman, povestea unor foști camarazi despre presiunile
repetate și jignitoare ale ofițerului CIA, Harold J. Nicholson (foto), aflat la post în acea perioadă
la Ambasada SUA din București.
Harold J. Nicholson (foto)

Acesta solicita insistent deconspirarea rețelei informative românești aflată în SUA. I s-a
explicat în nenumărate rânduri că o astfel de negociere nu poate avea loc și a fost refuzat.
Câțiva ani mai târziu, în 16 noiembrie 1996, Nicholson avea să fie arestat de FBI pentru
spionaj în favoarea Rusiei. La aflarea veștii, profesioniștii din domeniu au ridicat brusc
sprâncenele și s-au întrebat retoric: pentru cine cerea Nicholson listele cu potențialul
informativ românesc din SUA, pentru SUA sau pentru Rusia?
Miercuri, 11 iulie, Ioan Talpeș, fostul șef al SIE, va răspunde dezvăluirilor referitoare la
Unitatea „Fantome”, expunându-și punctul de vedere asupra momentului istoric și a
consecințelor
Ioan Talpeș: PREDAREA „FANTOMELOR”
DE PE TERITORIUL SUA s-a făcut cu
ACORDUL LUI ION ILIESCU. Voiam să
câștigăm din partea Statelor Unite condiția de
viitor aliat, nu exista altă opțiune!

Fostul director SIE rupe tăcerea

Generalul Ioan Talpeș, fostul director al Serviciului de Informații Externe (1992-1997), un

personaj extrem de important în structura dezvăluirilor făcute până acum, a cerut să-și
expună punctul de vedere asupra modului în care a fost predat potențialul informativ către
SUA. Pentru că acuzațiile sunt foarte grave, fiind vorba de predarea listei cu ofițeri ai SIE
care activau pe teritoriu inamic (cel puțin până în 1989) sub identitate falsă, am realizat acest
interviu cu domnia sa.
Din același considerent îl vom publica în două episoade, întrucât vrem să-i dăm posibilitatea
să-și expună integral propria versiune asupra motivelor care l-au determinat să ia o decizie
atât de complicată.
Este un capitol din istoria recentă a României care trebuie lămurit având opiniile tuturor
persoanelor care au fost implicate
Dan Andronic: Domnule Ioan Talpeș, ați acceptat să dați un interviu pentru că vreți să vă expuneți
punctul de vedere cu privire la primul dumneavoastră mandat ca director la Serviciul de Informații
Externe și decizia de a preda americanilor listele cu așa numitele „fantome”, ofițerii pe deplin
conspirați ai SIE. Din câte am aflat, primele presiuni pentru predarea acestor liste s-au făcut din
1990, pe vremea primului director SIE, generalul Mihai Caraman.
Ioan Talpeș: În primul rând vreau să explic ceva: ofițerii deplin conspirați sunt o categorie
acceptată și de vestici, și de estici, și de sudici, și de nordici. „Fantomele” există tocmai pentru că n-
ar trebui să existe. Dacă cineva își imaginează că noi am vrut să predăm așa ceva, se înșală. Ar
trebui să întoarcă puțin filmul. Presiunile au început încă din decembrie 1989. Amintițivă cum erau
atacate sediile Securității. Astea erau obiectivele care se căutau la prima mână. De la Europa Liberă,
de la Vocea Americii, se căutau liste cu cei care sunt în legătură directă și care vor să oprească
Revoluția. Atunci au fost difuzate tot felul de dosare, tot felul de liste și bineînțeles că unele dintre
ele erau chiar reale.
- Vorbim de „fantome” sau a fost vorba în general de liste cu colaboratori ai Securității?
- Vorbim în general. Se pare că în ceea ce privește „fantomele” nu s-a ajuns la deconspirarea lor.
Dar, ar trebui ca toți cei care discută despre asta și care până la urmă insistă asupra calității lor, cei
care erau responsabili de situația respectivelor „fantome”, înaintea de venirea mea la SIE, să
constate că ei n-ar fi putut să le cunoască în regimul anterior, adică în perioada Ceaușescu. Mă refer
și la Mihai Caraman și la Vasile Angelescu (n.n. primul șef după Revoluție al unității de fantome)
- Aici sesizez o nuanță. Din ceea ce ați scris și din ceea ce ați spus pe Mihai Caraman și pe
Vasile Angelescu îi bănuiți de colaborare cu sovieticii.
- N-am gândit vreodată că asta trebuie să fie o acuză. Așa au fost timpurile, așa au fost situațiile la
data respectivă, niciun șef de serviciu de informații nu trebuie să discute în termenii aceștia. Eu pot
să spun că i-am bănuit. N-am nici cum să ajung la certitudini, decât comportamentale. Oamenii erau
supuși evenimentelor și nu făceau altceva decât să încerce să-și proiecteze o percepere care avea
logică în relaționarea lor, a opoziției lui, cu ceea ce se întâmpla la data aceasta în țară.
Lista de la Praga
- Dumneavoastră ați descris acum un fenomen care a mai avut un echivalent în armată prin
numirea generalului Nicolae Militaru, cu reactivarea unei întregi garnituri de ofițeri școliți la
Moscova.
- Nu. Tocmai asta voiam să vă spun. Vedeți că în armată au fost reactivați și imediat, la două
săptămâni puși în funcții mari, toți cu studii la Moscova. Au și făcut o listă de 3.000 de ofițeri care
urmau să fie eliminați din armată. Eu pot să vă spun că am avut onoarea să fiu în acea listă al
patrulea om care trebuia eliminat, deși aveam un grad mic. Eram locotenent-colonel în armată și
redactor-șef la Editura Militară, pe linie de comandă, Dumnezeu cu mila. Și totuși, am avut această
onoare. De ce? Pentru că este evident, nu se căutau doar personaje cu capabilitate de a conduce
armata, ci și de a influența. Și aici era marele joc. Cine reușește să influențeze opțiunile viitoare ale
României, sau opțiunile de moment și viitoare ale României.
- Haideți să revenim la subiectul interviului. Ați predat serviciilor străine lista cu „fantome”?
- Dacă vreți să ajungeți la asta pot să vă spun următorul lucru. Nimeni n-a vrut să discute, în special
Statele Unite ale Americii, să discute vreun element de cooperare cu România până nu rezolvă
această chestiune a acoperiților de pe teritoriul Statelor Unite. Vreau să vă spun că până la data
aceea toate celelalte servicii din Polonia, Cehia, Slovacia, din Ungaria, au predat aceste liste. Că au
fost cele reale, sau că n-au fost, cert este că pot să constat un lucru, că ei erau conștienți că sunt
predați de sovietici. Pentru că a existat o astfel de listă la Praga. La Praga exista un comandament
care dirija acțiunile serviciilor de informații din Est.
- Un moment! România nu făcea parte din el! Am citit o declarație a lui Iulian Vlad (n.n. -
ultimul șef al Securității) care spunea că niciodată românii nu a colaborat cu serviciile
sovietice.
- Este adevărat. România nu mai făcea parte, de prin 1972 nu și-a mai devoalat agenții. Dar existau
pe aceea listă, cei care fuseseră devoalați până la data aceea și care făceau parte din echipele (n.n. -
de spioni) care jucau în continuare.
După 1989, agenții s-au predat singuri
- Vorbiți de spioni activi?
- De cei activi, evident. Acum să facem și o altă revenire la cazul ăsta. Este clar că toți oamenii
ăștia, când au văzut ce s-a întâmplat în România în decembrie 1989 și ianuarie 1990, că sunt
aruncate toate în aer, toate arhivele, categoric că au luat fiecare în parte câte-o măsură ce ținea de
propria existență. Și pentru că la data aceea se știa și au fost și declarații publice în Germania,
Statele Unite, că cei care au fost agenți, dacă se predau nu vor suporta consecințe, totul ține de o
relaționare pentru cunoașterea situațiilor existente, noi am gândit încă din zilele când am fost numit
la SIE, raportându-ne la momentul acela, că este clar că aceștia s-au dus și au spus cine sunt și
despre ce este vorba. Dar, asta era doar o prezumție.
- Deci bănuiați că „fantomele” s-au predat singure. Au existat indicii din interiorul serviciului,
v-a spus cineva concret lucrul ăsta? Serviciul de Contraspionaj, de exemplu...
- Nu, dar pot să spun că de la prima întâlnire pe care am avut-o în America, în 1993, din primele
discuții cu șeful FBI, am înțeles că asta era piatră de hotar. Aceeași atitudine am întâlnit- o la cei
din conducerea CIA. Ni se spunea clar: nu puteți să ne cereți să intrăm în relații de colaborare,
de cooperare, fără să vă retrageți oamenii.
- Dar nu puteați să nu-i predați, ci doar să-i lăsați în conservare?
- Bineînțeles, căci în situații d-astea se negociază, așa că am spus în discuțiile pe care le-am avut că
și eu aș putea cere lista cu oameni de-ai voștri. Și atunci mi s-a spus direct: Domnul Talpeș, cine
sunteți dumneavoastră, domnule? Să-mi cereți mie, Statele Unite, Germania, Franța, Canada, listele
cu agenți? Cine sunteți dumneavoastră?
- Logica lor era: Voi, românii, nu puteți avea spioni pe teritoriul nostru, noi, americanii,
putem avea spioni pe teritoriul vostru.
- Nu vă uitați la logică. Ni se spunea dacă vreți să fiți cu noi, atunci trebuie să-i lași în pace pe ai
noștri. Atunci trebuie să accepți chestia asta. Construim o colaborare și noi o vom construi de
acuma, dar nu putem să construim o colaborare cu unii pe care nici măcar nu-i știm și care până la
un moment dat ne-au spionat, noi fiind inamicii lor. Pe teritoriul nostru, ceea ce este inacceptabil.
Mi s-a arătat, inclusiv, ceea ce au făcut celelalte state, foste socialiste.
- Ați avut certitudinea că celelalte state, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, și-au predat oamenii
pe deplin conspirați? Poate era doar o dezinformare.
- Aici faceți o greșeală. N-aveam de unde să știu că i-au predat pe toți. Dar că au făcut-o, pot să vă
spun că am fost sigur din cunoașterile pe care le-am dobândit după aceea. Acesta a fost un fel de
troc, un fel de schimb între NATO și Tratatul de la Varșovia, doar că noi nu făceam parte din
aranjamentele respective din cadrul Tratatului. Din cauza asta, noi am fost în întârzierea discutării
inclusiv în acest plan a relațiilor cu Vestul. Listele cu „fantome” fuseseră deja transferate, ele
fuseseră deja discutate și se intrase în colaborări ce aveau la bază această predare. Nu li s-a
întâmplat nimic agenților polonezi, unguri sau cehi. Nici agenților români nu li s-a întâmplat după
aceea ceva.
În 1989, a fost pierdut un război
Dan Andronic: Am citit în interviul pe care l-ați dat în revista SRI „Intelligence” din 2011,
momentul când vă duceți la FBI și CIA. Într-adevăr vi se spune, dacă vrei să colaborăm, dă-ne
„fantomele”. Și eu am stat și m-am întrebat: dumneavoastră nu erați ofițer de informații, erați
ofițer de armată, cu pregătire de cercetător istoric. N-ați avut sentimentul că faceți un gest care va
fi judecat de istorie?
Ioan Talpeș: Ba da, chiar i-am spus atunci adjunctului operativ al CIA, care apoi a fost șeful FBI.
Și i-am spus, domnule dacă îmi cereți chestia asta atunci vorbiți cu Ion Iliescu, nu cu mine. Eu nu
pot să fac chestia asta. De ce nu poți? Eu sunt istoric și din cauza asta nu pot. Cum adică? Pentru că
noi vorbim acuma despre viața și condiția unor oameni. Cum adică, dumneata îmi ceri această
chestiune, adică eu să ți-l trădez, fără să-i dau lui nicio garanție, nicio șansă de fapt. Aceasta este o
problemă de rațiune de stat. Nu accept nici rațiunea de stat. Domnul Iliescu este aici, era și Iliescu la
Washington, și puteți discuta cu el, eu mi-am dat demisia începând de acum în situația asta.
- Deci aveați sentimentul că se întâmplă ceva cu valoare istorică.
- Bineînțeles. Discuția a continuat. M-au întrebat și atunci care e părerea dumneavoastră? E foarte
simplu. Îi retrag. Dați-mi 6 luni, eu îi retrag și după ce i-am retras, discutăm. Și cine nu vrea să se
întoarcă în România? E foarte simplu. Pe ăia vi-i dau, dacă nu respectă ordinul de retragere.
Conform regulilor noastre, ei trebuie să se prezinte după al treilea apel, în maximum 6 luni.
- Care a fost reacția lui Ion Iliescu?
- M-am dus la domnul Iliescu, că Iliescu era deja acolo, și i-am spus uitați ce mi s-a întâmplat! Șeful
FBI a venit a doua zi, la un dejun la hotelul la care stătea Iliescu și la care am fost eu și nu știu cine
a mai fost acolo, șeful de la FBI și cineva care-l însoțea. Mediul era înțesat de ceea ce trebuia pentru
că Ion Iliescu era șef de Stat. În discuția asta i s-a spus ce am convenit. Domnul Iliescu a înțeles, de
fapt nici nu putea să nu înțeleagă.
- Putea să nu accepte, era o opțiune să nu accepte.
- Nu putea fi o opțiune în condițiile când i se cerea aplicarea legii existente în România. Cum nu
mai eram în relații de adversitate cu Statele Unite, voiam să câștigăm din partea Statelor Unite
condiția de viitor aliat, nu exista opțiune.
- Am înțeles, dar asta nu însemna că americanii renunțau la același tip de acțiuni.
- Cum puteam să discutăm în termenii aceștia? Asta este o aberație.
- Poate că este o naivitate.
- Noi nu înțelegem nici acum că noi am pierdut un război. În 1989 a fost pierdut un război. Tot
vorbim de Războiul Rece, iar acesta a costat România mai mult decât toate celelalte războaie. Dacă
nu înțelegem chestia asta înseamnă că vom continua să plătim.
- Să revenim, ce a spus Ion Iliescu?
- Bineînțeles, domnul Iliescu a spus că e logic la ceea ce s-a ajuns. Deci noi ne retragem
„fantomele” și apoi discutăm.
- Ați fost acoperit de o decizie a Președintelui României, ca să fie foarte clar.
- Nu aveam nevoie.
- Nu aveați nevoie, dar ați cerut-o.
- Nu aveam nevoie. Discuția a avut loc de față cu el pentru că eu i-am cerut asta șefului FBI.
- Înțeleg, dar a existat această decizie a lui Ion Iliescu. Până la urmă Președintele era
Comandantul Suprem al Forțelor Armate.
- Categoric. Conform regulamentelor Serviciului, eu în calitate de Șef al Serviciului luam această
decizie, dar n-o luam cum ne-au cerut-o ei, ne predai imediat toți agenții acoperiți. Îmi amintesc o
scenă, i-am spus șefului FBI următorul lucru: Domnule, înțelege că sunt istoric și eu știu că peste 30
de ani toate chestiile astea vor deveni publice, eu nu pot să fac chestia asta. Am venit în țară, i-am
chemat la mine și pe Vasile Angelescu și pe Cornel Biriș, lor nu prea le-a plăcut chestia asta, iar eu
care crezusem că am obținut o chestie fabuloasă, că n-am făcut ca ceilalți șefi de servicii vecine
nouă.
- Dar în momentul în care îi retrăgeați din Statele Unite, era clar că sunt deconspirați.
- Nu la nivelul Americii. Puteai să-i duci oriunde. Eu chiar așa le-am spus. Ei vor fi pentru voi
viitori colaboratori. Asta pentru că știam, pentru că bănuiam că majoritatea sunt în cunoașterea lor
la data respectivă. Am venit în România, s-a trimis primul apel, al doilea apel, al treilea apel,
spunându-le că li se garantează locuințele, că li se garantează serviciile, li se garantează inclusiv la
familiile, deci tot ceea ce era de garantat, pentru ca omul să vină la condiția pe care a avut-o sau pe
care și-o dorea în viitor.
Ei, scena a mers și mai departe. Într-un târziu, a trecut termenul pe care l-am stabilit cu americanii.
Deci, a venit termenul-limită. În 1994 mi-au dat numele lor, 23 cred că erau, atâta mi s-a dat. Ce pot
să spun de la început este că n-aveam de unde să știu numele lor adevărat, mi se dăduse doar cel
conspirativ și care era acoperit, identitatea fabricată. Această identitate fabricată, după analiza mea,
într-o proporție de 85% era a unor agenți care se ocupau de documentații tehnice, pe parte
economică. Eram și noi printre ceilalți, se fura la greu. Ăștia din Est cu care noi trebuia să fim în
echipă, dar noi nu eram, i-au indus în eroare și pe americani și pe ceilalți spunând că de fapt românii
erau hoții.
- Dumneavoastră spuneți că inclusiv succesul rețelei Caraman ne-a creat această imagine, de
super-spioni, ca să acopere ce făceau celelalte servicii de spionaj din Est? Aura asta care s-a
creat în privința capacităților de spionaj ale României, de fapt ne-a încurcat, din ce-mi
spuneți, în sensul în care lumea credea că noi suntem mai buni decât eram.
- Da, mai era și Mihai Pacepa, care era pe partea cealaltă și spusese tot felul de aberații, făcuse tot
felul de declarații despre românii care înspăimântau Vestul. Pacepa în primul rând a fost ofițer
sovietic. El a fost o lovitură extraordinară pe care sovieticii au dat-o în materie de spionaj. El a fost,
după părerea mea, primul pas care s-a făcut din partea Moscovei spre captarea bunăvoinței
americanilor, adică să se deschidă un domeniu de discuții.
- Și a funcționat?
- Total.
Nu puteai să lași o țară să fie distrusă
Dan Andronic: Haideți să revenim la „fantomele” noastre. Ați participat la o întâlnire cu vreuna
din „fantome”? Înțeleg că erau chemați la București și li se comunica decizia.
Ioan Talpeș: Nu, nu, ei aveau decizia de retragere clară. Conform semnăturii pe contractele lor de
angajare...
- Eu am citit în cartea lui Cornel Nemeți că există cazuri de „fantome” chemate la București,
cărora li se comunică decizia. Nu știu dacă pe spațiul american, dar pe spațiul nemțesc au existat
cazuri...
- La fiecare dintre aceștia li s-a spus foarte clar, găsiți-vă alt spațiu. Acum ce sunt eu uluit de acest
domn Nemeți. El și cei ca el, gândesc numai prin perspectiva poziției lor și a Serviciului pe care ei
l-au servit, începând cu educația lor inițială. Numai că tot ce învățaseră înainte de 1989 nu mai avea
valabilitate. Acum după 1990 trebuia, era obligatoriu, să găsești o formă de cooperare cu Vestul. Nu
puteai să lași o țară să fie distrusă.
- Nu existau decât două direcții. Est și Vest, iar România alesese Vestul
- Desigur. Ei mă acuză pe mine că eu m-aș fi predat. E o minciună.
- Da, dar aceste afirmații sunt făcute de persoane importante, inclusiv Virgil Măgureanu, fostul șef
al SRI, el a fost primul care a afirmat lucrul ăsta.
- Virgil Măgureanu habar nu avea, era informat de niște personaje pe care eu le-am cam sictirit din
jocul acesta. El avea această tentație de a prelua în calitate de șef al SRI și o dimensiune pe extern.
El credea că pe mine mă bagă ăia din Vest în seamă pentru că sunt șef al SIE.
- Nu de aia vă băgau în seamă?
- Domnule, au fost și alți șefi ai SIE, dar dacă te duceai la BND și ăia de la BND știau că tu ești
unul dintre favoriții profesorului Hillgruber (n. n. - Andreas Fritz Hillgruber, unul din cei mai
influenți istorici germani, fost consilier al cancelarului Helmuth Kohl), care era o celebritate,
lucrurile se schimbau. Așa că dacă tu știi cât știam eu despre Germania și că gândești în felul în care
gândeam eu o viitoare Europă, atunci trebuie să înțelegi dumneata de ce Helmuth Kohl a spus că n-a
întâlnit până la mine un astfel de om cu o asemenea viziune asupra Europei și că ar fi fericit dacă eu
aș fi german.
- Să revenim la „fantome”, cele din America.
- N-am mai auzit nimic de ele. Eu sunt convins că cei din unitate au comunicat ordinul de retragere.

Ioan Talpeș, despre rețeaua de „fantome” din

Ungaria, lupta cu Virgil Măgureanu și
scandalurile cu Mihai Pacepa (II) Interviu cu
ex-directorul SIE (1992-1997)

Ioan Talpeș a acordat un interviu EvZ. Dezvăluirile făcute în Evenimentul Zilei de generalul
SIE Cornel Biriș, fostul comandant al Brigăzii U, unitatea de ofițeri deplin conspirați,
cunoscuți sub titulatura de „fantome”, a stârnit un interes deosebit.

- Dan Andronic: Revenim la discuția noastră legată de „fantomele” din Statele Unite. Ați predat
lista cu ei autorităților americane, s-au întors în România sau au rămas în America?
- Ioan Talpeș: A venit unul singur, cel puțin eu am fost informat doar despre unul. Dar și acesta a
venit la provocare. De ce vă spun asta? Eu îmi luasem angajamentul că nimeni nu se va atinge de ei
și omul s-a dus la Ploiești, probabil știa acolo un personaj celebru care m-a urât și care cred că mă
urăște și acuma, investit cu aranjamente cu petrolul prin Prahova. La origine cred că era psiholog. -
- Dan Andronic: Vorbiți de șef al Prahova. De l-a găsit tocmai pe el?
- Ioan Talpeș: Ei, doar vorbim de o „fantomă”! Nu s-a dus în sediu. Știa unde se duce Păltânea, la
ce birt. Păltânea a vrut să-i facă o deschidere de colaborare, deși fusese interzisă orice recrutare a
unui cetățean american, iar eu îmi luasem acest angajament față de ambasadorul american, John
R. Davis jr., un om deosebit care a ajutat România. Vreau să vă spun că, la 3 săptămâni de la
semnarea celebrului angajament al „fantomei”, acela că va colabora cu SRI, anunță ambasadorul
SUA că vrea să vorbească ceva cu mine. Ambasadorul american îmi spune că el credea că ne-am
înțeles că nu mai facem recrutări de cetățeni americani și îmi arată angajamentul „fantomei” la
SRI.
- Dan Andronic: V-a arătat angajamentul „fantomei”? Cum a ajuns în posesia ambasadorului
SUA? Eu știu că acel document strict secret rămâne în posesia ofițerului care l-a recrutat. Vă
întreb pentru că nu înțeleg procedural.
- Ioan Talpeș: I se făcea și lui un angajament, oricum mi s-a arătat o hârtie în care era respectivul
recrutat, cu semnătura.
- Dan Andronic: Insist să vă întreb pentru că amănuntele sunt importante. Spuneți că ambasadorul
american v-a arătat angajamentul „fantomei”.
- Ioan Talpeș: Da.
- Dan Andronic: În mod normal, acele documente rămân într-un plic sigilat, într-un seif, cu sigiliul
personal al ofițerului care l-a recrutat, la sediul unității și nimeni nu are acces la ele.
- Ioan Talpeș: Există și această chestiune. Înseamnă că cineva chiar a dorit să se joace cartea asta,
iar jocul viza exact compromiterea începutului relațiilor cu Statele Unite.
- Dan Andronic: Vorbim de 1994. Și atunci ați vorbit cu cei de la Contraspionaj? Le-ați spus de
această întâmplare?
- Ioan Talpeș: Ce să le spun, că era de notorietate publică, știa și președintele Ion Iliescu ce s-a
întâmplat la Ploiești cu Cornel Păltânea.
- Dan Andronic: Deci se știa „pregătite de SIE. A existat vreo discuție în CSAT pe tema asta?
- Ioan Talpeș: Da, s-a discutat și cu Virgil Măgureanu, șeful SRI, care a promis că ia măsuri. Într-
o discuție în CSAT, lui Virgil Măgureanu chiar i s-a transmis că trebuie să se dea ordin la toate
unitățile SRI să nu mai contacteze cetățeni americani sau vestici. Embargou total! Erau admise
acțiuni doar dacă desfășurau operațiuni dușmănoase la adresa statului român.
- Dan Andronic: Așadar, s-a interzis recrutarea oricărui cetățean străin din Occident.
- Ioan Talpeș: Exact. Pot să vă mai spun că, în același timp, eu am luat toate dosarele cele pe care le
aveam cu rețeaua din Vest, din Germania...
- Dan Andronic: „Fantomele” sau toată rețeaua?
- Ioan Talpeș: Rețeaua. Și colaboratori, și ofițeri acoperiți. Leam spus colaboratorilor mei: ori îi
scoateți de acolo, ori îi duceți în alt spațiu. Și-am scris pe dosar, ca să nu se poată face vreo altă
interpretare. Și am mai spus: până la data de cutare nu vreau să mai existe această relație între SIE și
rețeaua de agenți.
- Dan Andronic: Dar de ce ați făcut-o? Nu rămâneam complet descoperiți în materie de spionaj?
- Ioan Talpeș: Singura rețea pe care o lăsasem să funcționeze în Vest era în Ungaria. Și aveam toate
motivele să fac această chestiune.
- Dan Andronic: Acum știm din istorie că cine îți este azi aliat poate să devină inamic după doi sau
douăzeci de ani.
- Ioan Talpeș: Pot să vă garantez că România nu putea sub nicio formă să găsească altă soluție
decât NATO.
- Dan Andronic: Deci, în mod deliberat, ca director al SIE ați luat această decizie de a renunța la
rețelele de agenți din Occident?
- Ioan Talpeș: Nu era alta și vă spun de ce alta, pentru că Rusia nu putea oferi la data aceea nicio
variantă de susținere a integrității statului român, mai ales că ea avea mari probleme cu propria
integritate. Atunci, în anii ’90 să țineți minte că era o dispută extraordinară și astea îmi erau
argumentele pe care le spuneam altora cu care discutam la nivel de decizie. Aduceți-mi pe altcineva
care să ne garanteze perpetuarea statalității române!
- Dan Andronic: Deci același lucru s-a întâmplat în relația cu Germania când vorbim de
„fantome”. Oricum, înțeleg că toată rețeaua din Vest a fost trecută în conservare.
- Ioan Talpeș: Fără să le dau lor (n.n.-BND) ceva.
- Dan Andronic: Deci în Germania nu ați predat lista cu „fantomele”?
- Ioan Talpeș: Nu, nici în Germania, nici altundeva.
- Dan Andronic: Nici în Canada?
- Ioan Talpeș: Nu.
- Dan Andronic: Prin urmare, cu excepția Statelor Unite, nu mai există alt stat din Occident care
să fi primit o listă cu identitățile legendate ale ofițerilor români.
- Ioan Talpeș: Vreau să vă spun că este impardonabil, este criminal, că se discută așa ceva, și vă
spun de ce. Pentru că ei (n.n.- „fantomele”) erau obligați să vină când erau chemați, numai că ei
nu au respectat contractul cu statul român. Dacă li s-a dat ordin, trebuiau să-l respecte. Ei, în mod
normal, trebuie să vedem și fața cealaltă, dacă nu respectau un asemenea ordin, puteau să fie
victimele unei răzbunări din partea Serviciului (n.n.-SIE). Și s-au întâmplat situații d-astea înainte
de ’89.
- Dan Andronic: Chiar voiam să vă întreb 544/R, creată Ceaușescu pentru executarea
„trădătorilor”, unitate coordonată de gen. Nicolae Pleșiță, dar condusă de lt.- colonelul Nica
Sergiu. Care a fost după 1989 ofițer SIE. Deci știați de acțiunile de pedepsire ale Securității.
- Ioan Talpeș: Da, au fost acțiuni în care au fost aruncați în aer, în care au fost împușcați, în care li
s-au rupt picioarele. După 1989 nu s-a mai întâmplat așa ceva, dar vă spun ce-a fost. „Fantomele”
funcționau pe o filieră de susținere financiară, primeau inclusiv ajutor financiar, pentru că li se
plăteau salariile în țară. Și, atunci, bineînțeles, solda li se transmitea. Mai mult, ajunseseră să
opereze pe relațiile anterioare, cu diverse cunoștințe de-ale lor din interior, cu care dezvoltau niște
relații economice, făceau afaceri. N-aveam nimic împotriva acestei chestii, dar de ce să funcționeze
pe seama Serviciului de Informații Externe român? Măi, băieți, ieșiți din SIE și cu asta gata s-a
terminat! Mai mult, nu știam de Serviciile din Vest, și mi s-a arătat direct din partea FBI o notă
informativă de colaborare cu Statele Unite, care vorbea despre românii care fac chestia asta.
- Dan Andronic: Revenim puțin la spațiul german. În cartea lui Cornel Nemeți apar următoarele
informații: În 1993 s-a dat ordin ca toate persoanele din spațiul german să fie chemate în țară.
Nemeți, care răspundea de „fantomele” din Germania, este chemat la conducerea unității de
„fantome” și se spune că șeful SIE a cerut analiza fiecărui caz în parte, că materialul trebuie să
conțină următoarele date: numele conspirativ, numele purtat în exterior, când a plecat în misiune,
când s-a înapoiat din misiune, dacă este cazul, statutul actual, dacă a fost din aparat.
- Ioan Talpeș: Asta după ce execută acest ordin (n.n.-de retragere din Germania).
- Dan Andronic: Iar pe 21 august 1995, tot Nemeți spune că s-a comunicat ordinul de analiză a tot
ceea ce a fost pe Germania, să vadă dacă s-au întors. Întrebarea este următoarea: ce s-a întâmplat
această agentură, Germania, care bănuiesc era mai mare decât Statele Unite, pentru posibilitățile
de penetrare erau mult mai mari?
- Ioan Talpeș: Să vă spun ceva: 95% din agenții acoperiți erau orientați spre economic. Să știți că
majoritatea au rămas pe funcțiile lor, pe pozițiile lor. Deci n-a existat niciun caz de dispută, cu atât
mai mult cu cât eu îmi creasem niște relații excepționale de colaborare la nivelul conducerii BND
(n.n.-Serviciul de informații ger man) și la Contrainformațiile germane. Deci, toată chestiunea s-a
făcut printr-o înțelegere. Este incredibilă această insistență pe cazuistica respectivă, care este o
reacție pentru că li s-au tăiat niște surse de venituri celor care erau în contact cu personajele
respective. Am avut o întâlnire cu 3 oameni din Germania, care mi-au spus că (n.n.-ofițerul- SIE) ne
pune să plătim asta, ne cere să colaborăm.
- Ioan Talpeș: Desigur. Li se spunea că trebuie susținut Serviciul, deși nu ceruse nimeni așa ceva.
Un comportament execrabil. Sunt diverse cazuri, sunt situații în care li s-au luat soldele, casele...
Sunt tot felul de minunății, de jecmăniri, dar nu le-am făcut eu. Eu sunt singurul care am încercat
să-i trimit în instanță și de aia m-au urât. A și fost cazul acela celebru. Nemeți mă acuză, cum am
putut să fac eu așa ceva.
- Dan Andronic: Cazul colonelului SIE Nicolae Nădejde, ofițerul condamnat pentru deturnare de
fonduri, intră în această categorie?
- Ioan Talpeș: Da. El este cel care-și însușise patru sute și ceva de mii de dolari de pe urma unei
firme din Panama (n.n.- potrivit știrilor din 1998 au fost 225.000 de dolari SUA). Și omul luase
banii de acolo, dar banii aceia erau ai statului român. L-am chemat la mine, după ce am văzut că
subordonații mei nu s-au dus să scoată banii de la el. El era deja unul dintre jucătorii economici ai
României. I-am spus: Dă-mi banii ăia înapoi. Și mă întrebă: Dumneata știi cu ce se mănâncă
Serviciul ăsta? Eu i-am răspuns că nu știu și nici nu vreau să știu. Eu îți spun să dai banii că, dacă
nu-i dai, te voi trimite la Parchetul Militar. Se uită la mine, și-mi zice: Mă trimiți pe mine în
judecată?
- Dan Andronic: Era un om de afaceri puternic?
- Ioan Talpeș: Ce om de afaceri? A fost un ofițer puternic. Îmi zice: dumneata nu ești șeful SIE. Mă
uit în ochii lui și îi spun că eu sunt șeful SIE. Și că dacă nu reușim să facem ordine în chestiunea
aceasta înseamnă că țara va încăpea pe mâinile unora ca voi. S-a ridicat și a plecat. Nu m-a crezut.
- Dan Andronic: După care ați trimis dosarul la Parchetul Militar...
- Ioan Talpeș: Da. S-a judecat și l-au băgat în închisoare nu știu câți ani. Haideți să vă spun mai
departe că am aflat după aceea ce s-a întâmplat cu el. Între „jucători” s-a făcut chetă și i s-a dat 1
milion de dolari.
- Dan Andronic: Ce înseamnă între jucători?
- Ioan Talpeș: Între foști colaboratori de-ai lui. Oamenii pe care el i-ar fi putut da în vileag au
contribuit pentru liniștirea lui.

- Dan Andronic: Deci a primit 1 milion de dolari ca să tacă. Putea să fie mult mai rău...
- Ioan Talpeș: Da. Inclusiv eliminarea (n.n.-fizică).
- Dan Andronic: Revenim la Unitatea 544/R?
- Ioan Talpeș: Legal trebuia să-l aduci în fața unui tribunal și să-l condamni de trădare.
Nerespectarea unui ordin se numește trădare.
- Dan Andronic: Haideți să lămurim mai în amănunt povestea Unității 544/R care trebuia să
identifice și să pedepsească toți trădătorii, dezertorii, fugarii din DIE, și care avea sarcini pe linie
de terorism internațional. Așa cum spuneam, în cartea lui Nemeți am citit că o parte din ofițerii
care au fost în acel colectiv au rămas în SIE. A existat vreo anchetă internă pentru a stabili dacă s-
a încălcat legea?
- Ioan Talpeș: Nu l-am cunoscut pe Nica Sergiu. Eu i-am cerut să facă rapoarte privind cunoașterile
lui în materie de cadre, relaționările lui în materie informativă...

- Dan Andronic: Am publicat zilele trecute, cazul medicului Șerban Ion, stabilit în Elveția, care a
fost aruncat în aer împreună cu soția și care a rămas schilodit pe viață.
- Ioan Talpeș: Cine era Șerban Ion?
- Dan Andronic: O „fantomă”. Ofițer deplin conspirat.
- Ioan Talpeș: Eu cred că domnul Șerban Ion știa ce-l așteaptă în situația în care face ce-a făcut.
- Dan Andronic: Dar nu considerați că era vorba de un act de terorism?
- Ioan Talpeș: Te rog, crede-mă că la încadrările momentului (n.n.-1982) nu era nicio formă
teroristă, ci era trădare de patrie.
- Dan Andronic: Și, atunci, de ce ați colaborat cu nemții și cu francezii când au cerut date despre
Carlos Șacalul? Nu era aceeași situație?
- Ioan Talpeș: Nu era aceeași situație. România era aliată acum cu Germania, cu Franța. Eu
respectam interesele țării. Să fie clar.
- Dan Andronic: Carlos primește armament și documente false pentru acte teroriste de la ofițeri
români din DIE, de la Cornel Nemeți.
- Ioan Talpeș: Nu e adevărat.
- Dan Andronic: Dumneavoastră spuneți că nu a primit niciun document și armament.
- Ioan Talpeș: Sunt convins că a primit, dar nu cât a cerut, asta este cu totul altceva. Toate chestiile
astea sunt urmare a jocului făcut de Serviciile din RDG, din Cehia și din Ungaria, care au
direcționat această dispută spre România, spunând: Carlos Șacalul este România. Carlos Șacalul a
venit aici, e adevărat, când treceți cred că și vedeți vila în care a stat, la Otopeni. Eu vreau să vă
spun că și el a fost parte dintr- un mare joc prin care s-a încercat discreditarea României în fața
Occidentului. Ceaușescu n-a fost de acord cu chestiile respective. E adevărat că Nicolae Pleșiță a
avut niște tentații războinice, dar niciodată nu s-a ajuns ca acest Carlos să primească sume foarte
mari. Acum, Larry Wats a publicat o serie întreagă de documente care au apărut în Germania. De
acolo se vede că nu România a fost actorul principal. Și aici este un scandal organizat de Mihai
Pacepa.
- Dan Andronic: La cât de des revine noastră se pare că mai bun decât tot Serviciul de Informații
Externe.
- Ioan Talpeș: Vreau să vă spun că el cu adevărat a fost ofițer de Informații. Jos pălăria, foarte bun!
Dacă el a reușit să facă aceste scandaluri cu rezultatele fantastice pe care le-a avut în materie de
discreditare a României și a lui Ceaușescu, e bun. Și am mai spus, el nu-i trădător al României, el a
executat ordinele pe care le-a primit de la Moscova.
- Dan Andronic: Credeți că dacă era americanii pe fostul șef al stației CIA la București, Harold
Nicholson, în anii ’90, l-ați cunoscut? Că și el a fost dovedit ca fiind o „cârtiță” KGB.
- Ioan Talpeș: Eu n-am vorbit decât o singură dată cu Harold Nicholson, și el mi-a spus că nu crede
că România merită să intre în relații speciale cu SUA. Apoi am aflat că se întâlnea săptămânal cu
domnul Mihai Caraman (n.n.-predecesorul său la conducerea SIE). Se duceau la o vilă de pe
marginea șoselei spre Snagov. Acolo se întâlneau săptămânal și discutau. Asta o spun acum pentru
cei care vor să sape, să vadă despre ce e vorba.
- Dan Andronic: Credeți că erați „lucrat” de Mihai Caraman?
- Ioan Talpeș: Eu, când am văzut că Nicholson procedează așa cum procedează, mi-am dat seama
nu numai că e în relații cu Caraman, dar probabil că forțează și altceva. Atunci m-am dus la John R.
Davis jr. și i-am spus: domnule ambasador, dacă dumneavoastră nu anunțați la Washington, voi face
eu o scrisoare deschisă, ca șef al SIE, în care voi anunța că reprezentantul CIA de la București
sabotează orice relație între noi și SUA. Davis a reacționat imediat și într-o lună Nicholson a fost
retras de la București.
- Dan Andronic: Revenim din nou la „fantome”, dumneavoastră ați dat ordin de desființare, dar
nu puteau fi redirecționate?
- Ioan Talpeș: Nu e adevărat, unitatea aia își căuta obiect. Cum să le dirijez? Vreți să vă dau un
exemplu? Știți că a fost un scandal în vara lui ’97 privind un spion elvețian, care a fost contactat de
un ofițer de informații român și care îi transmiteau ofițerului român date și informații despre situația
din Ungaria. Un scandal în Elveția, de groază. Într-adevăr, fusese contactat și ajunsese în relații de
prietenie cu un om foarte bun de-al nostru care era la Budapesta, ofițer acoperit. Acela reușise să-l
atragă pentru că diplomatul elvețian era convins că românii au dreptate în disputa cu Ungaria. Știți
cine a aruncat acest dosar în presă? Subordonații mei de la Serviciul de Informații Externe. S-a
făcut unul dintre cele mai mari scandaluri publice. Știți de ce? Ca să mă discrediteze pe mine,
pentru că eu declarasem că nu desfășurăm acțiune de în Occident. Ce s-a întâmplat? Atunci, eu,
când au venit întrebări de la Președinție, am ne uităm pe dosarul cu pricina. S-a adus dosarul și
acolo scrisesem: Colaborare numai în ceea ce privește Ungaria și acte dușmănoase la adresa
României din partea Ungariei.
- Dan Andronic: Și care a fost reacția?
- Ioan Talpeș: Bineînțeles că președintele Emil Constantinescu a priceput imediat despre ce este
vorba și mi-a zis: Dă-l afară pe (n.n.-Bebe) Tănăsescu (n.n.- prim-adjunct al directorului SIE)!
- Dan Andronic: Și ce ați făcut, pentru că înțeleg că generalul Bebe Tănăsescu era unul din
inițiatorii scandalului?
- Ioan Talpeș: Am spus că nu o fac pentru că atunci elvețienii vor crede că l-am dat afară pentru a
acoperi acțiunea. Dar nu Bebe Tănăsescu a creat scandalul, pot să vă spun că autorul era Dumitru
Ciobanu, șeful Contrainformațiilor SIE. La chestia asta s-a pretat inclusiv ambasadorul nostru în
Elveția, un distins om de cultură. Este de o gravitate imensă faptul că au venit atunci niște papagali
cu echipa domnului Emil Constantinescu. Dânsul spune că l-a învins Securitatea, dar l-au învins cei
cu care a venit, care habar n-aveau cum să se comporte și cum să joace la acest nivel.
- Dan Andronic: Până acum am înțeles dumneavoastră ați „fantome” în zona aceasta a blocării
oricărei acțiuni spre Occident, numai că, în 1997, vine Cătălin Harnagea ca director SIE, iar
unitatea este revigorată total. El de ce a putut să facă ceea ce dumneavoastră spuneți că era
imposibil ?
- Ioan Talpeș: Asta știe Cătălin Harnagea. Dar pot să vă spun următoarea chestiune. A făcut un
lucru impardonabil atunci când i-a convocat. Eu niciodată nu i-am convocat nici pe acoperiți, nici
pe ceilalți. De ce? Pentru că nu așa se joacă în Informații. Atunci cred că a fost aruncată în aer
unitatea a doua oară.
- Dan Andronic: După mandatul lui Cătălin Harnagea, următoarea administrație prezidențială, a
lui Ion Iliescu, cu Gheorghe Fulga director al SIE, a desființat Brigada U complet...
- Ioan Talpeș: Cred că da. A fost necesar să facă aceasta. Și pot să vă spun de ce. Pentru că se
ajunsese la un asemenea nivel de dispută, discuție și scandal, încât trebuia să dispară. Asta nu
înseamnă că un serviciu de informații care se respectă nu-și creează o alta.
- Dan Andronic: Pentru ce? Că spionaj nu putea să facă, din câte mi-ați spus...
- Ioan Talpeș: Pentru influență. Uite, îți dau un exemplu de vârf de influență. Recent, n-a trecut
mult, nu cred că e un an, iar s-a apucat Mihai Pacepa să facă declarații pe seama mea. Sau nu le-a
făcut el, ci altcineva în numele lui. Atunci am făcut o declarație că eu consider chestiile respective
ca fiind inacceptabile și tind să cred că instituțiile responsabile americane joacă în acest scenariu. În
situația în care este așa, și văd că nu există niciun răspuns în următoarea lună, voi ieși și voi face
niște declarații publice privind relațiile româno-americane. Mihai Pacepa, după vreo două
săptămâni, a venit și a spus public că Talpeș este un patriot.
- Dan Andronic: Deci amenințarea dumneavoastră a funcționat. Vă mulțumesc.
Ioan Talpeș, RIDICULIZAT de cei de la CIA și
FBI. Eugen Mihăescu reacționează la interviul
fostului șef al SIE

Autor: Eugen Mihăescu | luni, 16 iulie 2018 | 5 Comentarii | 27413 Vizualizari

Domnul Ioan Talpeș, fost director al Serviciului de Informații Externe (1992-1997), general cu
stele cât un hotel de lux, căruia îi lipsește doar una ca să fi e un „Palace”, a decis să acorde un
interviu Evenimentului Zilei și astfel ilustrează două proverbe românești: „Dacă tăceai, filozof
rămâneai!” și „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul!”

Intervievat de Dan Andronic, Ioan Talpeș încearcă să răspundă acuzației de înaltă trădare pe
care i-o aduce generalul Cornel Biriș în revista „Periscop”, publicație a Asociației Cadrelor
Militare în Rezervă și în Retragere din SIE. De fapt, Talpeș bălmăjește niște răspunsuri,
amestecând deliberat problemele, aruncând în spinarea altora răspunderea pentru faptele sale,
cu aerul că este nedreptățit el, eroul, care a predat americanilor, aliaților noștri din NATO, lista
cu ofițerii pe deplin conspirați, agenții infiltrați în SUA, Germania etc., unde spionau în folosul
României, în schimbul, zice dumnealui, acceptării aderării țării noastre la Alianța Atlanticului
de Nord. Că a făcut asta cu buna știință și acceptul președintelui României, Comandantului
Suprem al Forțelor Armate, adică, pe atunci, Ion Iliescu.
L-am cunoscut bine pe domnul Ioan Talpeș, am fost colegi la Președinție după anul 2000. I-am
făcut portretul în cartea mea de memorii, „Între linii”:
Un Kissinger dâmbovițean

Ioan Talpeș își luase o morgă preocupată, de Kissinger dâmbovițean, cu fruntea umbrită de
problemele politicii externe. Părea că pe umerii săi se sprijină nu numai Președinția României, sau
țara cu totul, ci întreaga omenire! Universul părea că devenise terenul său de joacă, îi lipseau doar
găletușa și lopățica…
Dar în paginile aceleiași cărți povestesc o întâmplare petrecută în biroul lui Strobe Talbott, cel care
a fost adjunctul Secretarului de Stat Madeleine Albright, în timpul Administrației Clinton, bun
prieten și coleg cu mine pe vremea când lucram amândoi la revista „Time”. Episodul se petrecea în
1995, exact în perioada în care se lăuda Talpeș că negocia cu NATO aderarea României la alianță:
El Greco, la New York
„Am ajuns la fix la Departamentul de Stat și Talbott, care mă aștepta, m-a văzut coborând din taxi.
M-a condus într- o altă sală decât cea în care ne primise cu un an înainte. Era mobilată cu piese
englezești, în care erau expuse porțelanuri fine, de calitate. Talbott arăta și el foarte bine în acest
decor, pentru că părea un personaj pictat de El Greco: longilin, cu fruntea care se prelungea din
cauza cheliei până la ceafă, cu un cap foarte dolic și o siluetă fină ca de iezuit. Înalt, mai înalt decât
mine, îmbrăcat cu un costum luat de la Brooks Brothers din New York, cămașă Oxford cu guler
moale, încheiat cu nasturi și cravată în dungi, în culorile Universității Yale. Pantofii tipic americani
erau super-super lustruiți.
M-a invitat să mă așez și m-a întrebat ce am mai făcut între timp. I-am povestit că am fost numit
oficial consilier la Cotroceni. Mă privea cu un aer ușor superior și compătimitor în același timp, ca
și cum ar fi spus „Ia uite, mă, cu ce se ocupă băiatul ăsta în loc să deseneze!“.
Damf de țuică la FBI
„S-a bucurat grozav de portretul lui Alexandr Soljenițîn pe care i l-am dăruit și m-a întrebat dacă
mai am timp să lucrez, după care a zis brusc:
– Spune-mi Eugen, dragă, cine conduce de fapt România?
– Dacă aș ști! am zis eu încercând să par netulburat. Nu pot să-mi dau seama exact cine se află în
spatele lui Iliescu. Am o vagă idee, dar n-aș vrea să te induc în eroare.
Ce ironie, m-am gândit eu. Președintele României vrea să știe cum se scaldă americanii, iar aceștia
vor să știe cine conduce, deci în ce ape ne scăldăm noi!
– Dar sistemul, Eugen, sistemul nu te înghite, nu-i așa? Am văzut că ai venit cu taxiul...
– Da, sigur că da! Ca în orice administrație din lume, care respinge indivizii veniți din afara ei,
dintre intelectuali. În plus, la noi, eu sunt perceput ca un transfug, unul care și-a părăsit țara la greu.
Cum îți închipui că se simt ăia din vechea gardă văzând că Iliescu a pus unul din ăsta la dreapta sa?
Numai că pe mine mă amuză piedicile pe care mi le pun și cred că ce mi se întâmplă reprezintă o
experiență de viață care mă interesează. Îmi satisface latura de „voyeurist“.
– Poate, zice Talbott. Numai că degeaba îți place ție să te îmbraci în kaki, cu sahariene militare. Să
știi un lucru: tu NU ești militar, dar ei SUNT. Nu ai cum să te înțelegi cu ei. Uite, continuă
americanul, tu mi-ai adus în dar acest portret minunat, dar e un general acolo, la voi, șeful
Contraspionajului (se referea la Ion Talpeș) care vine deseori să-și vadă omologii aici. A ajuns de
râsul lor pentru că le aduce cadou câte o sticlă de șliboviță, care miroase îngrozitor și are dop din
cocean de porumb. Ăstora, care beau cele mai rare whisky-uri din lume! Ba, le-a mai dat și câte un
ștergar artizanal de duzină! Cu ăștia vrei tu să te înțelegi?
Ce general?
Aluzia la Talpeș m-a întristat. Și ăsta își zice general! Ce general? Pentru ce fapte de vitejie a fost
avansat până la acest grad cartograful lui Ilie Ceaușescu? În zâmbetul ușor trist de pe fața lui Strobe
Talbott se putea citi un soi de amărăciune că nu voi putea fi apreciat la justa mea valoare acolo, în
România. Mă privea ca un director de cămin de copii care a adoptat un orfan și acum protejatul său
naiv a plecat să-și caute adevărații părinți. Aveam senzația că retrăiesc, la alt nivel e adevărat,
dialogul cu Dan Iosif în care mă îndemna să plec de la Președinție și din România ca să mă facă
americanii ambasadorul lor. Discuția aceasta m-a făcut să mă simt din nou „între linii“...
Eu încercam să-i explic și faptul că, fiind artist de profesie, administrația românească nu mă lua în
serios. La care Talbott s-a plâns de cât de complicate erau negocierile cu funcționarii români, care
sunt total neprofesioniști, care se comportă ca niște amatori. Ce mi-ar fi plăcut să fie Iliescu de față,
el care susținea că ministerul de externe român geme de ceaușiști pentru că sunt cei mai
profesioniști și mai de neînlocuit!
Băsescu l-a mirosit din prima
Mărturisesc că nu știu cine l-a adus pe Talpeș la Iliescu în ianuarie 1990 și nici ce competențe i-a
descoperit acesta de l-a numit la conducerea Serviciului de Informații Externe. Mi-e teamă că i-a
plăcut slugărnicia lui Talpeș și nu s-a gândit că slugoii nu sunt și loiali, ci sunt veșnic în căutarea
unui nou stăpân, mai bogat sau mai puternic. Traian Băsescu l-a „mirosit” imediat. Atunci când
Talpeș a încercat să se gudure pe lângă noul stăpân de la Cotroceni, în 2004, Băsescu a spus că „nu
are nevoie de culegători de scame de pe rever!”
Ioan Talpeș, în loc să se laude cu activitatea lui, ar trebui să răspundă la niște întrebări:

1. Când, în ce loc și cu ce ocazie i-au cerut șefii FBI și CIA să deconspire „fantomele”?
Delegația (oficială sau nu), anul, data, locația (sediu FBI sau CIA), numele și funcția
interlocutorilor?

2. A întocmit un raport oficial la întoarcerea în țară? Avea obligația! Dacă da, l-a înaintat
CSAT-ului, președintelui Iliescu? Cum a procedat după o astfel de situație gravă?
3. A discutat confidențial cu Ion Iliescu? Ce i-a spus?

4. În baza cărei înțelegeri, document confidențial, secret, a predat lista? În astfel de situații se
întocmește un protocol.
Din nou, despre „fantome”
În practica statelor învinse în război, cum eram considerați noi, în urma Războiul rece, Serviciile își
retrag „fantomele” și le oferă posibilitatea de a reveni în țară, cu o pensie camuflată. Dacă refuză,
deoarece locuiesc de mult timp în țara respectivă și au familii, averi, locuri de muncă, afaceri etc., li
se cere să anunțe autoritățile, dar numai după ce România devine oficial aliat al țării respective.
În asemenea situații, „fantoma” este trecută în supravegherea Serviciilor noastre, pentru că există
riscul să fie „întoarsă” sau să dea informații care pot fi folosite împotriva statului român.
Ceea ce cereau americanii - care mai mult ca sigur știau cine sunt respectivii agenți acoperiți - erau
legăturile lor în America, până la ce nivel penetraseră, cine erau „trădătorii” americani, ce informații
se obținuseră.
Înapoi, în scorbură!
Istoricul Alex Mihai Stoenescu a publicat o nouă carte intitulată „Securitatea nu poate fi reabilitată”,
apărută de curând la Editura RAO, în care dezvăluie interviurile sale cu generalul Iulian Vlad, din
perioada 2003- 2008. Din mărturia generalului Vlad rezultă că misiunile „fantomelor” nu erau
îndreptate împotriva SUA, ci erau de cunoaștere a activităților „anticeaușiste” de pe teritoriul SUA,
de recunoaștere a politicienilor și funcționarilor favorabili afacerilor cu România (Eagelberger,
Sultz, Kissinger sau cei care au votat și sprijinit acordarea Clauzei națiunii celei mai favorizate), de
verificare a bonității unor firme, de prevenire a unor acte unilaterale ostile sau nefavorabile.
Iar dacă domnul Ioan Talpeș nu poate să dea răspunsuri la întrebările acestea, mai bine să se
întoarcă în scorbura de unde a ieșit sau la undițele de pe malul lacului, în speranța că nimeni nu va
depune o plângere împotriva sa pentru acte de trădare, în baza articolului nr. 155 din Codul Penal.
Politicianul-artist care a uimit lumea
Eugen Mihăescu este un pictor, grafician și om politic român, membru de onoare al Academiei
Române din 1993. S-a născut în București, în 24 august 1937, într-o familie de intelectuali. Tatăl
său, Nicolae Mihăescu, a fost asistentul lui Tudor Vianu. Eugen Mihăescu și-a făcut studiile la
Liceul Sfântul Sava, apoi, cele universitare, la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”.
În 1961 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici. A condus revistele „Secolul 20”, a cărei
concepție grafică îi aparține, și „Luceafărul”. În 1967 s-a stabilit în Elveția, la Laussane. A fost
director artistic al Editurii Rencontre. Foarte apreciat, a publicat desene în Le Monde și în Le Figaro
literaire. Din Elveția s-a mutat la New York și a devenit colaborator permanent al cotidianului The
New York Times. A mai avut colaborări permanente cu multe publicații de succes.
Între 1981 și 1982, a fost profesor la Institutul Pratt din New York. Eugen Mihăescu a povestit că a
intrat, în iarna anului 1990, în echipa lui Ion Iliescu și a catalogat anii petrecuți la Cotroceni drept
„un coșmar”. A lucrat cu Adrian Năstase, Hrebenciuc, Corina Crețu, Ioan Talpeș, Dan Iosif și
Mircea Geoană. În anul 2000, în noul mandat al lui Iliescu, Mihăescu a fost consilier în relația cu
diaspora, iar Ioan Talpeș era șeful Administrației Prezidențiale. În perioada 2001-2004, a fost
ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, la Paris. Și a continuat să publice în
Le Monde.
A fost ales senator, în Parlamentul României, pe listele Partidului România Mare și vicepreședinte
al Comisiei pentru politică externă a Senatului, în legislatura 2004-2008. Între anii 2005 și 2007 a
reprezentat România în Parlamentul European, unde a fost membru al grupului naționalist. În 2012
a părăsit scena politică. Spunea că s-a înscris în PRM „să-i dau o palmă lui Iliescu”. „Tragedia
României este că e condusă de slugoi, care dau socoteală altcuiva aflat la Bruxelles, în ambasadele
străine sau în alte capitale”, scria academicianul Eugen Mihăescu anul trecut. (Cora Muntean)
Jurnalistul care a împins granițele NATO
Strobe Tallbot, jurnalist și analist politic, s-a născut în Dayton, în 25 aprilie 1946. În 1968 a absovit
Universitatea Yale, unde și-a ales ca specialitate limba rusă, din dorinţa de a-i citi în original pe
Tolstoi, Puşkin şi Dostoievski.
Vocaţia pentru gazetărie i-a adus, în timpul studenției, un post de şef de redacţie al cotidianului
campusului universitar „Yale Daily News”, poziţie pe care o deţinuse și Henry Luce, cofondator al
săptămânalului „Time”. Apoi a intrat stagiar, la biroul din Londra al revistei „Time”. Deoarece
cunoștea limba rusă, a fost trimis la Praga, unde a asistat neputincios la strivirea „Primăverii de la
Praga” sub șenilele tancurilor rusești.
Pentru a evita recrutarea, ostil războiului din Vietnam, Tallbot a reușit să obţină o bursă în Europa,
la Oxford. Aici îl va întâlni pe cel cu care va lega o prietenie pe viață, un alt contestatar al războiului
din fosta Indochină franceză, Bill Clinton. Au fost colegi de camera și această întâlnire îi va
influenţa toată cariera sa.
Prieten cu Bill Clinton, președintele care i-a schimbat viața
În 1993, Bill Clinton câștigă alegerile prezidențiale în America; cariera lui Strobe Talbott începe o
nouă etapă. Este chemat de vechiul său coleg şi prieten la Departamentul de Stat. Aici va fi, la
început, ambasador cu însărcinări speciale şi consultant în problemele fostului spaţiu sovietic şi ale
celui adiacent, iar din 1994, adjunct al secretarului de stat, adică numărul 2 al Diplomaţiei
americane (titular a fost mai întâi Warren Christopher, apoi Madeleine Albright), domeniul său
prioritar fiind acelaşi. Va rămâne în această funcţie timp de şapte ani. Strobe Tallbot este cunoscut
și ca „jurnalistul care a împins granițele NATO spre Est”. (Cora Muntean)

Șefii CIA au REFUZAT să-l primească pe Ioan

Talpeş și l-au pasat la FBI. Generalul SIE,
Cornel Biriș, fostul comandant al Brigăzii „U”,
s-a hotărât să vorbească! (V)

Autor: Mirel Curea | miercuri, 18 iulie 2018 | 9 Comentarii | 26640 Vizualizari

Gravele fapte dezvăluite de generalul Cornel Biriș, în interviul acordat generalului Petru Neghiu
pentru Revista Periscop, publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervăși în Retragere din
Serviciul de Informații Externe, nu au rămas fără urmări. Acuzat de comiterea unui act de
trădare fără precedent, nu doar în istoria României, ci chiar în cea a serviciilor secrete din toată
lumea și din toate timpurile, Ioan Talpeș a reacţionat imediat. Fostul șef al Serviciului de
Informații Externe (SIE) din perioada 1992-1997 a explicat, într-un interviu acordat lui Dan
Andronic, ce a avut în vedere atunci când, împreună cu Ion Iliescu, a hotărât să predea
„potențialul informativ” al SIE către SUA, Germania și Canada.

În episodul de astăzi, ultimul din seria dezvăluirilor sale, generalul Cornel Biriș analizează spusele
lui Ioan Talpeş din interviul pe care ni l-a acordat şi ajunge la concluzii stupefi ante, susţinute de
informaţii absolut necunoscute publicului.
Ion Iliescu, coautor la trădare
Ar fi fost de dorit să nu am dreptate, să mă fi înșelat. Interviul acordat de Ioan Talpeș în paginile
acestui cotidian a demonstrat însă că am avut perfectă dreptate.
Autorul interviului este și autorul faptei de a preda organelor specializate din trei mari state
importante, lista cuprinzând datele de identificare ale ofițerilor de informații deplin conspirați,
cunoscuți și sub denumirea de „Fantome” și care nu au reușit să părăsească spațiile menționate,
într-un termen fixat, practic, imposibil de realizat.

Gravitatea faptului este cu atât mai mare cu cât în acțiunea sa l-a angrenat în calitate de coautor
pe fostul Președinte al României, Ion Iliescu, pe atunci și Comandant al Armatei și Forțelor de
Siguranță Națională. Acesta, în loc să-i apere pe acești ofițeri aflați în misiune în exterior, care își
serveau țara cu credință și devotament, a aprobat și participat efectiv la predarea lor către
organele specializate din țările în cauză.
Siguranţa naţională, făcută praf
Deci este clar din relatările lui Ioan Talpeș că nu a fost o negociere cu partenerii externi. A fost o
ofrandă depusă necondiționat la picioarele celor mari și puternici, în dorința de a obține bunăvoința
lor.
Ioan Talpeș nu s-a oprit însă aici. Considerându-se un mare jucător pe scena teatrului de operațiuni
al Serviciilor secrete, în anul 2002 și-a desăvârșit manevra de nimicire și desființare a unității
specializate în activitatea informativă în exterior cu ofițeri deplin conspirați. Toți acești ofițeri
aflați în exterior, din diverse țări ale lumii, au fost trecuți în rezervă în mod abuziv și fără
explicații, fără a se mai interesa cineva de soarta lor.
Marionetele de la SIE
Nu numai unitatea a fost însă desființată, ci și linia specială de muncă. Astfel, s-a adăugat un
prejudiciu semnificativ activității de siguranță națională, prin eliminarea unui canal
important de obținere de informații din exterior. Acesta era extraordinar de util atât pentru
apărarea țării, cât și pentru nevoia susținerii unei linii coerente și eficiente a politicii externe a
statului român.
În realizarea visului său, Ioan Talpeş a fost ajutat de Gheorghe Fulga, pe care l-a sprijinit să
primească, în anul 2000, comanda SIE. La rândul său, acesta a fost secondat la conducerea
Serviciului de un număr important de marionete care, drept recompensă pentru umărul pus la
această acțiune, au primit în decursul timpului funcții importante de comandă în Serviciul de
Informații Externe, dar și multe stele de general.
Codul Onoarei la spioni

Ioan Talpeș nu a înțeles și nici nu a vrut să înțeleagă un lucru esențial care patronează Intelligence-
ul din întreaga lume. Competitorii care se confruntă, de mult ori dramatic, sunt dominați de
respect reciproc. Ei apreciază întotdeauna, în egală măsură, atât victoria cât și înfrângerea, iar pe
cei ce nu respectă regulile jocului îi dispreţuiesc şi îi marginalizează.
Din acest motiv, conducerea CIA, cu multă măiestrie, i-a îndrumat lui Ioan Talpeş pașii către
FBI, organul specializat în căutarea și depistarea spionilor. Şefilor FBI nu le-a venit să creadă.
Bucuroși de cadoul căzut din cer, l-au aşezat în panoplia de trofee pe șeful spio najului român,
împreună cu întreaga rețea informativă de care a dispus discreționar.
Măcar acum Ioan Talpeș ar trebui să înțeleagă de ce directorul CIA nu a dat curs deselor și
diverselor încercări ale sale de a realiza un contact direct la acest nivel, cum ar fi fost normal
între doi omologi.

Această întâlnire SIE-CIA la vârf a avut loc abia în anul 1998, atunci când George Tenet și
Cătălin Harnagea au discutat probleme privind cooperarea dintre cele două Servicii.

Securiştii de la BfV
Tot în acest sens aș dori să amintesc că intrarea noastră în „Middle European Conference”
(MEC), organism din care fac parte Serviciile de Informații Europene, din centrul și estul
continentului, a fost realizată în 1999, iar „Bundesamt fur Verfassungsschutz” (BfV - Oficiului
Federal pentru Apărarea Constituției), agreat să certifice activitatea serviciilor de spionaj din
țările estice, a acordat o calificare pozitivă României abia în anul 1998.
În tot acest interval, unitatea „Fantome” a fost refăcută și a funcționat la cote maxime de activitate
ca, de altfel, în unități similare din celelalte servicii de informații partenere din mai multe state ale
lumii. Drept pentru care, nu se poate explica acțiunea lui Ioan Talpeș și Gheorghe Fulga de la
începutul anului 2002, în care a fost desființată nu numai unitatea specializată de acțiune în
exterior cu ofițeri deplin conspirați, dar și de desființare a liniei speciale de activitate pe acest
profil.

Argumente bâlbâite
Pe de altă parte, motivațiile date de Ioan Talpeș pentru a justifica acțiunile sale sunt ambigui,
neclare, ba chiar uluitoare, pentru întregul efectiv al unității de „Fantome” și nu numai.
Interviul său abundă în numeroase dovezi de necunoaștere crasă a normelor care au reglementat
activitatea acestui specific al ofițerilor deplin conspirați. Este, de asemenea, plin de date și fapte din
care rezultă caracterul discreționar al deciziilor sale, lipsa de temei a ordinelor sale, precum şi
diletantismul în problemele majore care privesc politica de apărare a țării. Confuziile grave cu
privire la operațiuni care s-au desfășurat cât și asupra participanților la acestea abundă şi ele. Am
fost astfel uluiţi să constatăm cum sunt confundați ofițeri ai SRI cu ofițerii speciali din
categoria „Fantome”, care au aparținut SIE, cât și cu unele eșecuri ale altor unități operative,
atribuite cu nonșalanță „Fantomelor”.
Memorii, sub protecţie
Personal am constatat cu stupoare că Ioan Talpeș s-a poziționat pe un palier derizoriu, acela al
folosirii bârfelor ca argument, al turnătoriilor murdare executate prin spate cu scop de compromitere
și transmise pe la colțuri asemenea „bombelor” de tip cancan, dar și a minciunilor. Recunosc ca
trase la indigou unele interpretări formulate de Cornel Nemeţi în volumul său „Ultimul curier
ilegal - Memoriile unui spion român”, urmată de convingerea că autorul a fost încurajat să-și
scrie opera în această gamă. Apare astfel convingerea că ulterior apariţiei volumului a fost clar
protejat de o eventuală reacţie oficială, care potrivit legii ar fi trebuit luată de către
autorităţile statului.
Ca o paranteză, pentru că tot a venit vorba de autorul de memorii și pentru că ne aflăm în mediu
jurnalistic, am stabilit „pe surse” că prozatorul memorialist Cornel Nemeți s-ar afla acum la Viena,
unde, în liniștea statutului neutru al locului, compune cea de-a doua carte a sa.
Închei reamintind o cugetare de suflet a lui Nicolae Steinhardt, care mi se pare foarte potrivită celor
expuse mai sus: „Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim
buni, blânzi, cinstiți, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți”.
Liviu Petre
Revin cu varianta scurta, ca vad ca ati taiat tot ce a ati primit inainte:

1. Talpes nu avea cum sa se duca de capul lui la fiset si sa ia 'listele, ca nu nimerea fisetul. :) Cine
i-a dat lui Talpes listele cu 'fantome'? este Biris cel care i-a dat listele? Da sau Nu.
2. Este adevarat ca generalul Vasile Angelescu a refuzat mai intai ordinul lui Talpes, si s-a gasit
Biris sa execute ordinul de predare a listelor? Da sau Nu.
3. Este adevarat ca Biris nu a fost vreodata comandantul Brigazii U, asa cum pretinde, ci generalul
Manea? Da sau Nu.
4. Este adevarat ca Harnagea a infiintat diviziunea H595 care nu a avut decat misiunea finalizarii
desfiintarii Brigazii U in 2004, si nicio misiune externa?
5. Este adevarat ca Biris a fost data afara (trecut in rezerva) de Ion Iliescu? Da sau NU.