Sunteți pe pagina 1din 3

Fiabilitatea sistemelor electronice si de telecomunicații

1. Introducere

Din punct de vedere calitativ, fiabilitatea unui produs reprezintă capacitatea acestuia
de a-şi îndeplini sarcinile specificate într-un interval de timp şi în condiţii specificate.
Fiabilitatea este o caracteristică a unui produs în sensul că poate fi prevăzută în faza de
proiectare, controlată în faza de fabricaţie, măsurată pe durata testării şi menţinută pe durata
funcţionării.

Realizarea performanţei produsului în timp cere o abordare care constă în anumite


moduri de lucru, fiecare presupunând angajament şi constrângeri inginereşti şi manageriale.
Aceste moduri de lucru au impact asupra fiabilităţii sistemelor electronice prin: selecţia
materialelor, compoziţia structurală, toleranţele de proiectare, procesele şi toleranţele de
fabricaţie, tehnicile de asamblare, modurile de transport şi mânuire, precum şi normele de
mentenanţă şi mentenabilitate.

2. Mediul de utilizare pe timpul duratei de viaţă

Mediul de utilizare pe parcursul duratei de viaţă a unui produs este strâns legat de
cerinţele formulate pentru acesta. Informaţiile privind utilizarea produsului pe parcursul
duratei de viaţă descriu tipurile de solicitări la care acesta este supus pe timpul depozitării,
manipulării şi funcţionării. Acestea reprezintă datele de intrare necesare evaluării defectărilor
şi realizării normelor de proiectare, a selecţiilor şi a testelor. Profilul solicitării unui produs se
bazează pe profilul solicitării aplicate şi pe condiţiile de solicitare interne. Deoarece
performanţa unui produs în timp este adesea puternic dependentă de mărimea ciclului de
încărcare, de rata de variaţie şi de variaţia temporală şi spaţială a sarcinii, trebuie specificată
interacţiunea dintre profilul solicitării aplicate şi condiţiile interne.

3. Caracterizarea materialelor, a reperelor şi a proceselor de fabricaţie

Proiectarea este intrinsec legată de materiale, repere, interfeţe şi de procesele de


fabricaţie folosite la stabilirea şi menţinerea integrităţii structurale şi funcţionale. Este
nerealist şi potenţial periculos să credem în materiale, repere şi structuri fără defecte şi perfect
tolerante la defectări. Materialele au adesea defecte întâmplătoare, iar procesele de fabricaţie
pot determina defecte adiţionale materialelor, reperelor şi structurilor. Echipa de proiectare
trebuie să identifice care loturi de producţie sau surse ale reperelor cuprinse în proiect trebuie
schimbate. Tocmai variabilitatea cea mai mare a caracteristicilor reperelor, probabil, survine
pe durata exploatării produsului în comparaţie cu fazele de proiectare sau fabricaţie.

4. Mecanisme de defectare

Mecanismele de defectare sunt procesele fizice la care solicitările pot degrada


materialele incluse în produs. Studiul mecanismelor de defectare ajută la realizarea unor
proiecte care să conducă la realizarea unor produse fiabile, fără defecte. Numeroase studii
sunt destinate investigării mecanismelor de defectare din materiale, precum şi modelelor de
degradare fizică şi rolului lor în obţinerea unor produse electronic fiabile.
5. Norme şi tehnici de proiectare

Normele de proiectare care se bazează pe fizica modelelor defectărilor, pot fi folosite


la conceperea testelor, selecţiilor şi factorilor de subregim funcţional. Testele pot fi proiectate
plecând de la fizica modelelor defectărilor pentru măsurarea mărimilor specifice şi pentru
detectarea prezenţei unor defecte neprevăzute sau a unor probleme de fabricaţie sau de
mentenanţă. Selecţiile se realizează pentru a scoate în evidenţă defectările exemplarelor
necorespunzătoare, fără a restrânge durata de viaţă a populaţiei normale.

Redundanţa permite unui produs să funcţioneze chiar dacă anumite repere şi


interconexiuni sunt defecte, crescând astfel fiabilitatea şi disponibilitatea lui. Configuraţiile
redundante se pot clasifica în active şi de aşteptare. În redundanţa activă, elementele
funcţionează simultan în realizarea aceleiaşi funcţii. În redundanţa de aşteptare, un element
inactiv va lua locul unuia activ, în cazul când acesta se defectează. Fiabilitatea unei asemenea
configuraţii este crescătoare cu creşterea numărului de componente aflate în aşteptare. În
cazul redundanţei, o componentă redundantă defectă poate fi scoasă în afara zonei de
funcţionare a produsului şi reparată, astfel încât persoana însărcinată cu mentenanţa
produsului să nu fie expusă nici unui risc.

6. Testele de calitate şi testele accelerate

Calitatea include toate activităţile care asigură ca proiectul nominal şi specificaţiile de


fabricaţie să atingă sau chiar să depăşească cerinţele de fiabilitate. Propunerea este de a defini
domeniul acceptabil al variabilităţii pentru toţi parametrii critici ai produsului, care sunt
afectaţi prin proiectare şi fabricaţie, cum ar fi: dimensiunile geometrice şi proprietăţile
materialelor. Atributele produsului, care sunt în afara domeniilor acceptabile, sunt considerate
defecte deoarece ele au un potenţial care compromite fiabilitatea produsului.

Pentru investigarea mecanismelor de defectare şi stabilirea fiabilităţii produselor,


atunci când este nevoie de o perioadă lungă de timp pentru a înregistra vreo schimbare, sunt
necesare testări de foarte lungă durată pentru a se putea obţine suficiente date pentru
determinarea caracteristicilor de defectare. O manieră de a soluţiona problema şi de a obţine
date de testare semnificative în cazul dispozitivelor de înaltă fiabilitate sunt testele accelerate,
în care se realizează o compresie a timpului de funcţionare.

Testele accelerate implică măsurarea performanţei produsului în condiţii accelerate de


sarcină sau solicitare, care sunt mai severe decât în cazul funcţionării normale, ceea ce atrage
după sine defectarea după un timp mai scurt. Scopul unor asemenea testări este de a accelera
mecanismele de defectare dependente de timp şi acumularea de degradare pentru a reduce
timpul de defectare. O cerinţă este aceea ca, mecanismele şi modurile de defectare în mediul
accelerator să fie aceleaşi (sau pot fi corelate cantitativ) ca şi cele observate în condiţii de
exploatare şi să fie posibilă extrapolarea cantitativă de la mediul accelerator la mediul de
exploatare cu un grad rezonabil de încredere.
O dată ce un mecanism de defectare este identificat, este necesară selectarea solicitării
de accelerare potrivită, determinarea procedurilor de testare şi a nivelelor solicitării, stabilirea
metodei de testare (solicitare accelerată constantă sau în trepte), efectuarea testelor,
interpretarea datelor testelor. Aceasta din urmă include extrapolarea rezultatelor testelor
accelerate la condiţiile de funcţionare normale. Rezultatele testelor furnizează proiectanţilor
informaţii calitative asupra defectărilor, care pot fi utilizate pentru îmbunătăţirea produsului
prin proiectare şi/sau prin schimbarea proceselor.

7. Consecinţe pentru procesele de fabricaţie

Procesele de fabricaţie şi asamblare pot avea impact asupra calităţii şi fiabilităţii


sistemelor electronice. Tehnici improprii de fabricaţie şi de asamblare pot introduce defecte,
rupturi şi solicitări reziduale, care acţionează asupra zonelor potenţiale de defectare, sau care
pot determina apariţia solicitării mai târziu, în timpul duratei de viaţă a produsului. Faptul că
defectele şi solicitările de pe durata proceselor de fabricaţie şi asamblare pot afecta fiabilitatea
operaţională, este necesară identificarea acestor defecte şi solicitări, pentru a ajuta ca raportul
analistului proiectului să contribuie activ la rezolvarea problemelor de proiectare în faza de
dezvoltare a produsului.

Calitatea proceselor poate fi supravegheată pe durata fazei de realizare a prototipului.


Scopul este de a asigura ca specificaţiile nominale de funcţionare şi toleranţele să realizeze o
fiabilitate acceptabilă a produsului. Testele de calitate ale proceselor pot fi din acelaşi set de
teste accelerate, folosite pentru determinarea calităţii proiectului.

Note Bibliografice:

Pecht, M., Integrated Circuit, Hybrid, and Multichip Module Package Design
Guidelines-A Focus on Reliability, John Wiley and Sons, New York, 1994.

Pecht, M., Bordelon, I., Electronic Hardware Reliability, CRC Press LLC, 2002.

Octavian-Ioan BOGDAN, Aspecte privind fiabilitatea sistemelor electronice, 2004.