�n şcoala Părintelui Arsenie Boca

Joi, 15 iulie 1999

C uv�ntării din seara asta i-am dat ca titlu ��n şcoala Părintelui Arsenie
Boca�. Nu o să fie o expunere deosebit de �ncărcată de argumentare, ci o să
fie o expunere cronologică. Am să spun de c�nd �l cunosc pe Părintele Arsenie
Boca şi cine a fost părintele. Se �mplinesc anul acesta 10 ani de c�nd a trecut la
cele veşnice - poate că e chiar un fel de aducere aminte. N-am străbătut �ncă tot
materialul pe care �l am, ceea ce a scris părintele. Pe l�ngă �Cărarea
�mpărăţiei�, părintele mai are şi nişte predici pe care le am pe o bandă de
magnetofon, dar nu m-am mai ocupat de mult de ele. Am mai multe casete tot aşa cu
predici copiate de pe caietele părintelui şi cu acestea s-ar putea alcătui un material
interesant. De ce interesant? Părintele �nsuşi a fost un om deosebit. Eu dacă ar
trebui să răspund la �ntrebarea: �C�ţi oameni am cunoscut eu lucrători �n
Biserică sau cine cred eu că e omul cel mai deosebit?�, sigur, de fiecare dată, aş
răspunde că Părintele Arsenie Boca. Acum oamenii deosebiţi sunt mulţi şi sunt multe
deosebiri �ntre oameni, dar părintele avea ceva ce �l făcea cu totul aparte, anume
pe l�ngă cultura pe care o acumulase - şi aceasta este o chestiune foarte importantă
- mai avea �ncă ceva. A venit odată la noi la mănăstire un cadru universitar din
Sibiu, preda la Politehnică la Sibiu, nu �i reţin dec�t numele de familie, anume
Bologa. Ştiam de el că făcuse şcoală la Iaşi şi noi acolo la mănăstire aveam o icoană
expusă, o icoană pictată de părintele Arsenie cu Adormirea Maicii Domnului. Cei care
aţi fost la noi la mănăstire aţi văzut-o, este �n muzeu o icoană �n care părintele a
prezentat evenimentul ca şi cum s-ar fi �nt�mplat la S�mbăta, �n sensul că
�ngerul duce sufletul Maicii Domnului prin fereastra muntelui spre cer. Munţii i-a
făcut cum se văd munţii de la mănăstire. De altfel părintele, fiind un om deosebit, �n
toate ale lui era deosebit. Pictura de la Drăgănescu, care �l prezintă pe părintele ca
pictor, se impune conştiinţei celor care privesc. Eu pe cei de la Bucureşti �n mod
special �i �ndemn, că sunt aproape, să meargă la Drăgănescu să vadă biserica
pictată de părintele să citească textele care-s scrise pe pereţii bisericii �n legătură cu
picturile pe care le-a realizat părintele. Dar să revenim la acel cadru universitar. I-am
atras atenţia asupra epitafului cu Adormirea Maicii Domnului făcut de Părintele
Arsenie şi am spus că după părerea mea Părintele Arsenie este un geniu. Şi atunci el
a zis:
�Aceasta �nseamnă că are o cultură perfectă şi �ncă ceva�.
Eu i-am răspuns:
�Nu ştiu dacă are o cultură perfectă, dar sunt sigur că are �ncă ceva, de acel �ncă
ceva suntem siguri�.

P ărintele, fără să caute, s-a impus at�t conştiinţei credincioşilor, c�t şi

intelectualilor şi oamenilor de la ţară, oamenilor simpli. Oamenii simpli spuneau
despre părintele că e un om cu dar, un om cu dar de la Dumnezeu. Orice preot are
dar şi, �n părţile Făgăraşului se şi spune o urare preotului, de felul: �Părinte,
Dumnezeu să-ţi ţie darul!�. Părintele avea un dar peste dar. Intelectualii l-au apreciat
pe părintele ca intelectual, ca pe un om cu cunoştinţe, nu numai teologice, ci şi cu
cunoştinţe laice. Intelectualii l-au ascultat; părintele a ţinut mai multe cuv�ntări
anume pentru intelectuali. �n 1947, �n special, s-au adunat mai mulţi studenţi la
S�mbăta şi părintele le-a prezentat anumite lucruri şi se mirau intelectuali de
cunoştinţele părintelui şi de puterea lui de sinteză şi de intuiţia lui şi de capacitatea lui
de pătrundere şi de toate c�te şi-au dat seama că le are părintele. Eu am auzit de
Părintele Arsenie �n 1942 şi i-am scris o scrisoare la care mi-a răspuns un vieţuitor
de mănăstire de atunci care a ajuns doctor la Cluj şi care de fapt nu a mai rămas �n
viaţa mănăstirească, dar atunci era diacon la S�mbăta şi mi-a scris ca din partea
părintelui Arsenie �ndemn�ndu-mă la rugăciunea cu care se m�ntuiesc călugării.
La scurtă vreme am ajuns eu la S�mbăta şi atunci am vorbit cu părintele. I-am spus
că vreau să mă fac călugăr. Bine�nţeles că nu era cazul să mă fac atunci - aveam
doar 13 ani şi jumătate. Părintele s-a ocupat totuşi de mine ca de un om mare. Mi-a
spus la prima �nt�lnire că:
�Nu toţi cei de la mănăstire se m�ntuiesc şi nu toţi cei din lume se prăpădesc�.
Chiar dacă mi-ar fi rămas numai cuv�ntul acesta de la părintele era un cuv�nt
deosebit, un cuv�nt pe care� nu l-a mai spus altcineva şi nu l-am mai auzit altă
dată spus de altcineva, doar că eu l-am mai spus. Avea puterea aceasta de a
sintetiza anumite lucruri. Le-a vorbit unor copii cu care a făcut un fel de cateheză
despre conştiinţă şi spunea despre cuget sau conştiinţă că este �glasul lui
Dumnezeu care vorbeşte �n om şi arată ce e bine şi ce e rău�. Avea posibilitatea
aceasta de a formula nişte lucruri care să se menţină prin formularea lor. Eu l-am
auzit prima dată pe părintele slujind şi apoi predic�nd �n ziua de 30 august 1942; a
vorbit atunci despre haina de nuntă. Predica am reţinut-o exact şi mai ales aprecierile
pe care le-a făcut �n legătură cu propria lui haină de nuntă. Şi spunea că s-a poticnit
de multe ori de cuvintele acelea din Evanghelie care s-au citit �n duminica
respectivă la Sf�nta Liturghie unde se spune că la nuntă era şi unul care nu avea
haină de nuntă, sfida cumva ospăţul respectiv, şi stăp�nul a poruncit să-l ia şi să-l
lege şi să-l arunce �n �ntunericul cel mai din afară. Cuvintele acestea sunt spuse
�n Sf�nta Evanghelie de la Matei �n legătură cu nunta fiului de �mpărat. Şi
părintele a spus atunci că şi-a văzut haina, a văzut că nu era haină de nuntă şi-a
văzut haina ca şi cum ar fi fost, zicea el, o spălătoare, adică o haină murdară de tot, şi
av�nd această intuiţie a situaţiei s-a g�ndit cum să-şi cureţe haina de nuntă, cum
să-şi facă din haină murdară haină curată. A fi fost dispus să facă orice ca să ajungă
să-şi vadă haina curată, să nu mai fie ca un spălător, şi a fost şi la Sf�ntul Munte 3
luni. Ştiu că a fost acolo şi l-a avut duhovnic pe Părintele Antipa, pe care l-a avut şi
părintele Serafim. Să ştiţi că oamenii sunt foarte diferiţii după structura lor, adică
nimeni nu poate fi Părintele Arsenie, nimeni nu poate fi părintele Serafim şi nimeni nu
poate fi Părintele Teofil, nu poate fi dec�t acela care este. Nu există posibilitatea să
copiezi pe cineva. Dacă �ţi dă Dumnezeu har să fi ce eşti, eşti ceea ce eşti şi at�ta
tot.

M ănăstirea de la S�mbăta a �nceput cu 3 oameni mari, toţi mari, dar de mărimi

diferite, şi de mărimi �n alte domenii: Părintele Mladin, care a ajuns Mitropolitul
Ardealului şi care a fost un om de studiu; Părintele Serafim care a fost un om de
contemplare, de linişte, de bucurie; şi Părintele Arsenie care a fost un om de acţiune.
Zic că dacă i-am compara cu Sfinţii Trei Ierarhi am putea zice de Părintele Arsenie că
semăna cu Sf�ntul Vasile cel Mare, Părintele Mladin cu Sf�ntul Grigore şi Părintele
Serafim cu Sf�ntul Ioan Gură de Aur. Să ştiţi că Părintele Mladin se putea asemăna
cu Sf�ntul Grigorie şi pentru că era poet. Nu ştiu dacă ştiţi lucrul acesta, dar el a şi
publicat poezie, nu poezii �n cărţi, ci poezii �n periodice şi are nişte poezii foarte
frumoase şi profunde. Părintele Arsenie spunea că a făcut tot ce a ştiut el, tot ce a
g�ndit şi a ajuns după o vreme, nu a spus c�nd, şi şi-a văzut haina murdară, dar a
ajuns să-şi vadă şi haina curată, anume, fiind la S�mbăta (la S�mbăta s-a aşezat
�n 1939), spunea, �n 1942, că a avut o vedenie. Se făcea că este biserica
mănăstirii şi că un copil stă �n faţa lui. Părintele era cu faţa spre altar şi copilul era
�n faţa lui �ntre naos şi pronaos, acolo unde-i mai str�mtă biserica, dar nu se
sprijinea de pereţi. Acesta i-a arătat părintelui să se privească pe el şi s-a văzut că
era �mbrăcat cu o haină curată pe care era o pată lungă, cam de jumătate de metru,
şi aceasta reprezenta un păcat pe care el nu l-a spus, care a fost, şi copilul i-a spus
că mai are unul. Şi atunci părintele s-a �ntrebat care ar putea să fie celălalt, şi şi-a
dat seama că a �nt�mpinat vedenia cu �Doamne�, ori cuv�ntul �Doamne� se
adresează numai lui Dumnezeu: �Doamne Dumnezeul nostru mare şi minunat este
numele Tău �n tot păm�ntul�. C�nd s-a g�ndit la aceasta copilul a r�s, a
z�mbit şi atunci părintele a avut �n consideraţie că cel de-al doilea păcat este acela
că a �nt�mpinat vedenia cu �Doamne�. Asta a spus �n predica aceea, şi a mai
spus că preotul este responsabil pentru credincioşi şi a citit din cartea prorocului
Iezechiel cuvinte �n legătură cu străjerul pus să-i avertizeze pe oameni că vine
duşmanul şi că dacă �i avertizează el se m�ntuieşte că şi-a �mplinit datoria, iar
oamenii pot să piară dacă nu-l ascultă, �nsă dacă nu �i avertizează atunci s�ngele
lor se va cere din palma celui care nu i-a avertizat. Al treilea lucru pe care l-a
accentuat atunci a fost faptul că pentru a ne �mpărtăşi cu dumnezeieştile taine
trebuie să avem o vrednicie, bine�nţeles că vrednicia ne-o dă Dumnezeu, dar
trebuie să fim şi noi preocupaţi de vrednicie, �n sensul că Sf�ntul Apostol Pavel
spune:
�Să se cerceteze omul pe sine şi numai aşa să măn�nce din această p�ine şi să bea
din acest pahar, căci cine măn�ncă şi bea fără vrednicie, măn�ncă şi bea sieşi
os�ndă. De aceea �ntre voi sunt mulţi slabi şi bolnavi şi bună parte mor�.
Aşa era traducerea Scripturii din care a citit părintele atunci. Am reţinut lucrurile
acestea, am străbătut prin viaţă cu ele, şi iată, după 50 de ani şi mai mult, reţin
lucrurile acestea pentru că a fost �nt�lnirea cu un om despre care ştiam că e mare.
A doua zi părintele a vorbit cu mine personal, şi mi-a spus să fac rugăciunea de toată
vremea; nu mi-a făcut o teorie, ci doar mi-a spus să fac rugăciunea cu care se
m�ntuiesc călugării, ca şi c�nd ar fi zis:
�Vrei să te faci călugăr? Fă ceva din ce fac călugării! Călugării se roagă cu rugăciunea
aceasta. Spune şi tu rugăciunea aceasta.�

A m �nţeles că părintele i-a �ndrumat şi pe alţii, şi la spovedit şi �n predici,

pentru rugăciunea de toată vremea. �n ce mă priveşte, mie mi-a apus părintele
să fac rugăciunea lipită de respiraţie, cu g�ndul, nu cu cuv�ntul vorbit, să zic:
�Doamne� �ntre respiraţii;
să zic:
�Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu� inspir�nd;
şi să zic:
�miluieşte-mă pe mine păcătosul� expir�nd.
Ceea ce m-a surprins pe mine atunci a fost că �ntre �ntrebările pe care mi le-a
pus a fost şi �ntrebarea dacă mi-a venit �n g�nd să ucid vreodată un om. Eram
prea mic să-mi vină �n g�nd să ucid un om, dar �ntrebarea m-a surprins; m-a
surprins pentru că eram prea mic să mi se pună o astfel de �ntrebare, dar şi pentru
că mi s-a pus �ntrebarea, �n general. Părintele, cu aceasta a vrut să treacă dincolo
de mine şi să-mi cunoască din �naintaşi, să-i cunoască pe cei care au contribuit prin
existenţa lor la existenţa mea.

C u părintele nu m-am mai �nt�lnit din 1942 p�nă �n 1965 c�nd v-am spus
mi-a atras atenţia că:
�Teologie pot face şi păg�nii. Şi necredincioşii pot să aibă cunoştinţa de Dumnezeu�.
Noi nu trebuie să avem o cunoştiinţă informativă, ci o cunoştiinţă intuitivă, adică
conştiinţa �nt�lnirii cu Dumnezeu. La argumentare a adus �nt�ia Catavasie din
Catavasiile �nălţării Domnului:
�Cu dumnezeiescul nor acoperit fiind g�ngavul, a spus Legea cea scrisă de
Dumnezeu, că scutur�nd tina de pe ochiul minţii, vede pe Cel ce este şi se �nvaţă
cunoştinţa Duhului, cinstind cu dumnezeieşti c�ntări�.
Am luat aminte şi la aceasta şi tot atunci, cuv�ntul cel mai important din c�te
cuvinte am auzit de la părintele sau am citit din ce a scris părintele, a fost un
�ndemn pe care i l-a dat �nsoţitorului meu, pe atunci student la Teologie la Sibiu
(trecea �n anul III de Facultate, an după care s-a şi hirotonit pentru că avea
Seminarul), căruia i-a spus:
�Uite, ai să te faci preot. Bagă de seamă să ai �nţelegere faţă de neputinţa
omenească�.
Acesta-i cuv�ntul cel mai important pentru că �ntr-adevăr de multe ori ne
�nt�lnim� cu neputinţa omenească - şi din noi şi din alţii - şi trebuie să avem
�nţelegere şi să avem pogor�re faţă de om, faţă de neputinţa omenească. Aşa că
cu acestea am străbătut prin viaţă. Am mai găsit nişte ziceri de-ale părintelui, spre
exemplu că:
��n mintea str�mbă şi lucrul drept se str�mbă�.
Avea dreptate. Dacă vrei să �ndrepţi pe cineva trebuie să-i �ndrepţi mintea;
degeaba vrei să-i bagi �n el lucruri drepte, pentru că mintea e str�mbă.
Sau că:
�Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă�,
adică de la informaţie la convingere şi aceasta se potriveşte mai ales �n
chestiuni religioase. Oameni de informaţie teologică sunt toţi aceia care studiază
teologie, dar oameni de convingere sunt mai puţini pentru că e cale lungă de la
informaţie la convingere.
Unui t�năr care a trecut pe la părintele şi era cu capul descoperit, şi era iarnă, i-
a spus părintele:
�Să-ţi păzeşti capul de frig şi de prostie!�;
şi altui t�năr, care făcea curte unei fete, i-a spus:
�Cine face curte nu face carte.�
A
poi părintele �n �Cărarea �mpărăţiei� a scris că:
�Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare dec�t iubirea celui mai
mare sf�nt faţă de Dumnezeu�.
Acesta e un cuv�nt foarte �ncurajator. Tot acolo are cuv�ntul că:
�Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut�;
tot acolo are stăruinţa de a ne considera fii ai lui Dumnezeu şi fraţi �ntre noi.
Aproape că fiecare frază din �Cărarea �mpărăţiei� este de reţinut. Este foarte
densă cartea; acolo spune el cum trebuie să ne �mpotrivim diavolului �n numele lui
Iisus şi al Maiсii Domnului cu semnul Sfintei Cruci, cu smerenie şi cu rugăciune. Şi tot
�n �Cărarea �mpărăţiei� se spune că:
�Fiecare din noi purtăm un necredincios �n spate: trupul; că firea trupului e mută, surdă
şi oarbă�.
Sunt nişte lucruri de ad�ncime extraordinară, numai că omul citeşte cartea să o
vadă citită şi după aceea o pune deoparte că a zis că a citit-o, dar să ştiţi că aceasta
este o carte care trebuie citită cu stăruinţă şi cu buchiseală; spre exemplu cei care a-ţi
citi cartea: Ştiţi capitolele cărţii? Sunt 7 capitole, adică 7 scrieri adunate �n
�Cărare� cu �nceputul �Cărarea �mpărăţiei�, �nsă carte este şi
�Războiul nevăzut� şi �Cele 7 surle� şi �Iconomii tainelor� şi �Spirit şi
ereditate�, şi ��mpărăţia iubirii�. Acestea sunt 7 scrieri fiecare cu capitolele
respective. Scrierile nu sunt lungi şi ceea ce zic eu că nu este foarte bine e faptul că,
asta este o carte de �nceput. Părintele a scris cartea aceasta �n 1949. De fapt nu a
avut de g�nd să scrie o carte, ci a scris nişte note; sunt nişte note cu multe texte din
Filocalie pentru că părintele a scris după dictatul Părintelui Stăniloaie c�nd acesta a
lucrat la traducerea Filocaliei, adică părintele Stăniloaie traducea şi părintele Arsenie
scria după dictatul părintelui, (aşa s-au realizat primele volume din Filocalie p�nă la
volumul V sigur, pentru că noi la S�mbăta avem un volum de Filocalie, un manuscris
pentru volumul V), şi asta se realiza chiar �n timpul războiului şi printre r�nduri a
scris părintele �mitraliază pe stradă�. Deci ei traduceau şi pe stradă, �n timpul
războiului, �n 1944 c�nd au venit ruşii peste noi, mitraliau pe stradă nemţii. Sunt
nişte lucruri care cine nu a trecut prin ele şi cine nu a ajuns la ele nu le ştie. Atunci
părintele era foarte hotăr�t �n privinţa oamenilor; nu admitea să nu fie ascultat. S-a
dus la Sibiu să le ţină cuv�ntări studenţilor la Teologie - bine�nţeles Părintele
Stăniloaie l-a rugat -, şi părintele le-a spus să nu mai fumeze şi după aceea are o
notă, tot aşa �ntr-un manuscris, că:
�Eu cu studenţii de la Teologie m-am �nţeles să nu mai fumeze şi pentru că nu m-au
ascultat nu mă duc să le mai vorbesc pentru că nu vreau să le vorbesc la pereţi�.
Mă g�ndeam şi eu c�teodată la un fel de afront ca să nu mai vorbesc cu
oamenii care nu mă ascultă numai că oamenii sunt amestecaţi: sunt unii care mă
ascultă şi sunt unii care nu mă ascultă şi atunci ca să nu �i păgubesc pe cei care mă
ascultă, nu mă orientez după cei care nu mă ascultă, aşa că p�nă la urmă am ajuns
la o concluzie că totuşi e mai bine să vorbesc, pentru că eu nu sunt Părintele Arsenie
ca să am atitudinea aceasta.
Părintele a �ndrumat la �nceput foarte mulţi oameni spre călugărie, multe din
călugăriţele care au trăit la Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Horezu, au fost
�ndrumate de Părintele Arsenie să meargă la mănăstire, dar spre sf�rşitul vieţii, �n
partea a doua a vieţii nu i-a mai �ndrumat.
Aveţi �ntrebări?
Studenţii: Care ar fi �ntrebarea la care aţi răspunde cu cea mai mare plăcere?
Părintele Teofil: Nu ştiu, pentru că nu m-am g�ndit niciodată. Eu nu pun
niciodată la superlativ nişte lucruri. La toate răspund cu plăcere dacă sunt �ntrebări
cum trebuie şi dacă au rost.
Studenţii: Trebuie să aveţi cel puţin un subiect preferat.
Părintele Teofil: Dragă, subiectele preferate pentru mine sunt cele ale bucuriei,
faptul că Dumnezeu este milostiv, apoi pozitivismul vieţii creştine - lucruri de felul
acesta.
Studenţii: Care a fost cel mai fericit moment din viaţa dumneavoastră?
Părintele Teofil: Nu ştiu, pentru că au fost multe şi nu ştiu care a fost cel mai
fericit. Au fost momente fericite şi c�nd am făcut la şcoală şi c�nd am fost �n liceu.
Sunt at�tea şi at�tea lucruri care mi-au plăcut şi care aş fi dorit să se prelungească
�n viaţa mea. Nu pot �nsă să zic că: �Acesta a fost cel mai fericit moment, că
dacă nu era acesta nu ştiu ce era�.
Studenţii: Şi cel mai trist?
Părintele Teofil: Nu ştiu nici care a fost cel mai trist. Dragă, să ştiţi că acestea
sunt lucruri la care niciodată nu m-am g�ndit. Am avut şi tristeţi destule. G�ndiţi-vă
că �ntr-o situaţie din aceasta specială ai nişte piedici pe care nu că ceilalţi nu le au,
dar nu le pot �nţelege. Eu am făcut şcoală la liceul de văzători, cu oameni care
puteau să citească singuri şi eu aveam nevoie de intermediari şi erau at�tea şi
at�tea situaţii �n care nu puteam să mă descurc şi bine�nţeles că apărea şi
�ntristare. Am avut şi piedici şi confruntări destule, nu pot să zic că n-am avut, dar au
trecut, iar după ce au trecut nu te mai g�ndeşti la ele.
Studenţii: Părinte, sunteţi foarte bl�nd, c�nd aţi �nceput să fiţi aşa bl�nd?
Părintele Teofil: Nu ştiu! Cred că aşa m-a lăsat Dumnezeu pe păm�nt. Eram
odată la Teologie, la Sibiu, �ntr-un cerc de studenţi şi a venit un părinte profesor,
părintele Dumitru Călugăr. Eu ziceam că:
�Este călugăr născut, nu făcut�.

Era un om foarte glumeţ; de la el e aceasta cu ţiganul care s-a dus la judecată şi

acolo judecătorul l-a �ntrebat:
�Ai furat?�
Ţiganul a zis:
�N-am furat!�
Şi judecătorul zice:
�Ia uite aici cinci martori care te-au văzut că ai furat�.
�Păi �ţi aduc eu trei sute care zic că n-am furat� - zice.

E ra foarte glumeţ şi st�nd acolo de vorbă intră �ntre noi a venit vorba despre un
episcop vicar de la Sibiu, Prea Sfinţitul Teodor, un om tare calm, tare
cumsecade, cald la suflet, binevoitor. C�nd m-am dus eu la Teologie, să primesc
aprobarea să fac teologie, m-am dus cu părintele Nicolae Mladin - viitorul mitropolit.
Pe atunci el era profesor. După ce am aranjat că o să fiu student, am ieşit �n curtea
şcolii şi ne-am �nt�lnit cu Prea Sfinţitul, şi părintele Mladin m-a prezentat:
�Uite un candidat la teologie�.
Părintele Mladin a spus că sunt fără vedere, iar Prea Sfinţitul a zis că:
�Nu este nimic! I-a dat Dumnezeu alte daruri!�
Eu l-am ţinut minte de-atunci, cu �nt�mpinarea aceasta, pentru că nu toţi
ziceau aşa, sau nu toţi vedeau lucrurile �n perspectiva aceasta. Nu ştiu cum a venit
vorba atunci, fiind Părintele Călugăr de faţă, că
�Prea Sfinţitul prin ce osteneli a ajuns să aibă aşezarea sufletească?�,
 cum aţi �ntrebat voi de mine, şi Părintele Călugăr zice că:
�Este osteneala lui Dumnezeu; că aşa l-a lăsat Dumnezeu�.

E u nu sunt totdeauna foarte bl�nd, �mi mai sare c�teodată şi mie ţandăra şi
mai ales c�nd nu mă ascultă oamenii. Eu spun:
�Nu mai spovedesc!�;
şi ei spun:
�Vai părinte! Păi ne lăsaţi?�
Şi eu strig odată la ei:
�Păi, vă las!�,
şi atunci aceia n-au să zică că sunt bl�nd.
Studenţii: Părinte, lumea vă ştie aşa bl�nd şi ne �ntreabă pe noi care vă avem
duhovnic de ce nu suntem şi noi aşa bl�nzi?
Părintele Teofil: Fiecare e aşa cum e cum a venit �n lumea asta. Maica
Teodora, care a venit la noi la mănăstire, spunea că Părintele Arsenie i-a zis că aşa
cum am venit pe lume aşa suntem. Se vede că eu am fost adus pe lume la vreo
veselie, că eu sunt vesel.