Fântânile

Postscriptum îți scriu din ultima gară,

Am toamna târzie, în geam tencuială,
Stația „Viața”e lungă escală
Când ești un veac neiubit.

Un veac m-a certat fericirea în rate,

Un veac internat în singurătate,
Eu n-am știut că-nchisorile toate
Se-nalță în locuri pustii.

Furtună în gânduri, cuvinte cad sparte,

În foaie azi plouă cu litere moarte,
Din rubrica „Soartă” greșind horoscopul,
Steaua mi l-a citit.

În strofe îmi vând vocea-n angine,

Un fiu fără casă, cerșesc ca un caine,
Ca-ntr-un final răgușit lângă tine,
Să îmi cumpăr tăceri.

Un veac m-a certat fericirea în rate,

Un veac internat în singurătate,
Eu n-am știut că-nchisorile toate
Se-nalță în locuri pustii.

Să rup rădacini, să las cheile-n ușă,

Să sap mai adânc, să smulg frica capușă,
Sunt dig din memorii într-un vas cu cenușă,
La fundul unei fântâni.