Despre Augustin Buzura

Prozatorul si eseistul roman contemporan Augustin Buzura s-a nascut la 22 septembrie 1938, in Berinta,
judetul Maramures. A fost fiul lui Ilie Buzura si al Anei (nascuta Miclea). A urmat scoala generala din
comuna natala si, mai tarziu, liceul Gheorghe Sincai din Baia Mare. Isi va aminti din aceasta perioada cu
drag pe profesoarele de romana, Olimpia Dragos, si pe cea de franceza, Zoe Achim, pentru
devotamentul lor, pentru pasiunea si felul in care au stiut sa ii sensibilizeze iubirea pentru frumos, pentru
autentic. In 1955, la finalizarea studiilor liceale, tatal voia sa fie preot, iar mama, medic veterinar. Tanarul
absolvent ar fi dorit sculptura sau filosofie si incalca dorintele amandurora; reuseste sa intre la Facultatea
de Filosofie. Mama sa afla si ii taie fondurile, fapt care il face nevoit sa ocupe sporadic mai multe functii
pe care nu le stapaneste sau pentru care nu-si da interesul (statistician, pedagog, miner). Din 1957 pana
in 1964 este functionar la filiala din Cluj a Uniunii Scriitorilor. Intre 1958-1964 studiaza la Facultatea de
Medicina Generala din Cluj, specializandu-se in psihiatrie (lucrarea de diploma are titlul Shakespeare in
psihiatrie). In urma unor imprejurari nefericite, pierde repartitia si renunta la cariera medicala (temporar,
credea el). Insa in romanele sale putem regasi metodele psihiatrice de investigare a constiintei umane. In
1960 debuteaza in paginile revistei Tribuna. In 1963 se casatoreste cu Maria Olimpia, nascuta Cardos,
absolventa a Facultatii de Filologie, Universitatea Babes- Bolya. Tot in acest an ii apare prima carte, un
volum de proza scurta intitulat Capul Bunei Sperante. In 1964 este angajat ca redactor la Tribuna si
devine secretar general de redactie, iar din 1989 este numit redactor-sef. Intre timp debuteaza ca
romancier, cu volumul Absentii (1970), in care prezinta un caz de mortificare psihica. Romanul a fost
foarte apreciat atat de critica cat si de public, si a avut mare succes. Augustin Buzura scrie in continuare
inca cinci romane masive, timp de aproape doua decenii, insumand peste doua mii de pagini. Au urmat
Fetele tacerii (1974), Orgolii (1977), Vocile noptii (1980), Refugii (1984), Drumul cenusii (1988) Recviem
pentru nebuni si bestii (1999) si Raport asupra singuratatii (2009). Desi scriitorul face numeroase
demersuri in acest sens, autoritatile ii interzic sa se stabileasca in Bucuresti. I se permite sa vina abia
dupa caderea comunismului, iar in 1990 detine functia de presedinte al Fundatiei Culturale Romane, abia
infiintata. Din cauza relatiilor cordiale pe care le are cu Ion Iliescu ii este afectata reputatia. Dar, treptat,
reuseste sa-si restaureze prestigiul., cel putin partial. In acest timp el suporta mai multe interventii
chirurgicale. Intre 2003 - 2004 este presedinte al Institutului Cultural Roman. La 10 iulie 2017 Augustin
Buzura isi da ultima suflare. Desi bolnav, scriitorul a avut aparitii publice pana in urma cu cateva
saptamani inaintea mortii sale si, conform declaratiilor norei sale, isi pierduse vederea de doi ani.