Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎNSCRIEREA PE DESEN
A TOLERANŢELOR
A. Generalităţi şi terminologie
Precizia de execuţie a unei piese este legată de mulţi factori care intervin în cadrul procesului
aplicat pentru obţinerea acesteia (figura 6.1)
Condiţiile
de lucru
Caracteristicile
semifabricatului
Dispozitivele
utilizate
Toate aceste condiţii intervin în procesul de prelucrare a unei piese sau a unui organ de
maşină care, în urma aplicării procedeelor tehnologice de execuţie, trebuie să îndeplinească
rolul funcţional prevăzut de către proiectant.
Categoric că nu vor exista piese absolut identice, ele deosebindu-se între ele şi
respectiv faţă de piesa teoretică. Astfel apare noţiunea de precizia prelucrării care se referă la
gradul de apropiere al piesei faţă de piesa de referinţă prescrisă de proiectant.
Realizarea produselor între anumite limite de precizie asigură funcţionarea
corespunzătoare şi interschimbabilitatea. Interschimbabilitatea asigură de fapt
1
GRAFICĂ
INGINEREASCĂ
utilizarea unei piese în locul alteia, respectându-se acelaşi desen de execuţie al piesei fără a afecta în nici
un fel rolul funcţional în ansamblul din care face parte.
SR EN 20286-1:1997 (ISO 286-1) precizează definiţiile şi denumirile referitoare la dimensiuni,
abateri şi toleranţe.
În tabelul 6.1 sunt prezentate cele mai importante dintre acestea, corespunzătoare figurii 6.2.
Tabelul 6.1
2
Desen Tehnic 2 – Cursul 4
Important
Piesa nu-şi poate îndeplini rolul funcţional, fiind considerată rebut, dacă dimensiunea efectivă este mai
mare decât dimensiunea maximă sau mai mică decât dimensiunea minimă prescrisă.
Abaterile prescrise între care trebuie să se afle abaterea efectivă se numesc abateri limită.
Toleranţa calculată pe baza relaţiei T = E max – Emin = AS – Ai este întotdeauna pozitivă (Emin <Emax).
Abaterile se măsoară de la linia zero; deasupra ei dacă sunt pozitive şi dedesubtul ei dacă sunt negative.
Toleranţa alezajului se determină cu relaţia
TD = Dmax – Dmin = AS – Ai .
Toleranţa arborelui se determină cu relaţia
Td = dmax – dmin = aS – ai .
Ajustaje
Ajustajul este determinat de asamblarea unui arbore cu un alezaj de aceeaşi dimensiune nominală.
3
GRAFICĂ
INGINEREASCĂ
Dmin>dmax
jmax = Dmax – dmin
jmin = Dmin – dmax
Tj = jmax – jmin =
= (Dmax – dmin) – (Dmin –
dmax) =
= (Dmax – Dmin) + (dmax –
dmin)=
= TD + Td
Ajustaj intermediar
Ajustaj cu strângere
4
Desen Tehnic 2 – Cursul 4
Dmax<dmin
smax = dmax – Dmin
smin = dmin – Dmax
TS = smax – smin =
= (dmax – Dmin) – (dmin – Dmax)
=
= (Dmax – Dmin) + (dmax –
dmin)=
= TD + Td
Ansamblu Al
Ansamblul alezaj – arbore poate
fi cuprins, prin poziţionarea câmpului de toleranţe, în două situaţii distincte:
Sistem arbore unitar
Sistem alezaj unitar
Caracterizare:
Caracterizare: toleranţa alezajului toleranţa
rămâne fixăarborelui rămâne
ca poziţie fixălinia
faţă de ca poziţie
de zerofaţă de linia zero (a i<0, as=0).
(A i=0,
Prin poziţiei
AS>0). Prin modificarea modificarea poziţiei
câmpului de câmpului
toleranţă de toleranţăse
al arborelui al alezajului se obţin diferite ajustaje.
obţin diferite
ajustaje.
Reprezentare
Reprezentare
5
GRAFICĂ
INGINEREASCĂ
Cele 20 de trepte de precizie 01, 0, 1, 2, ... , 17, 18, aranjate în ordinea descrescătoare a preciziei
(precizie scăzută se consideră atunci când câmpul de toleranţă este mare) sunt utilizate astfel:
valorile treptelor de la 01 la 5 – pentru calibre, piese de mecanică fină şi de precizie mare;
valorile treptelor de la 5 la 11 – în construcţia de maşini;
valorile treptelor de la 12 până la 18 – pentru semifabricate, piese forjate, turnate, piese cu
suprafeţe şi dimensiuni libere.
Literele mari (A, B, C, ... , Z, ZA, ZB, ZC) sunt folosite pentru indicarea preciziei câmpurilor de toleranţă
pentru alezaje.
Literele mici (a, b, c, ... , z, za, zb, zc) sunt folosite pentru indicarea preciziei câmpurilor de toleranţă
pentru arbori.
Simbolul unui câmp de toleranţă este definit prin simbolul poziţiei sale urmat de simbolul numeric al
clasei de precizie (ex: 30h7 reprezintă un arbore unitar executat în clasa de precizie 7).
Tabelul 6.2
Prin simbolul câmpului de toleranţă care se înscrie în rând cu
cota şi cu aceeaşi dimensiune nominală a scrierii.
6
Desen Tehnic 2 – Cursul 4
Dacă valoarea unei abateri este nulă, aceasta se indică prin cifra
„zero”, fără semn.
Prin simbolul câmpului de toleranţă urmat între paranteze de
valorile abaterilor limită
Tabelul 6.3
Prin simbolurile câmpurilor de toleranţă despărţite printr-o linie
de fracţie oblică, dimensiunea scrierii fiind aceeaşi cu cea a
cotei.
7
GRAFICĂ
INGINEREASCĂ
De reţinut
La cotarea ajustajului, simbolul câmpului de toleranţă al alezajului este la numărător iar cel al arborelui
este la numitor, când acesta este reprezentat printr-o fracţie;
Se păstrează aceeaşi dispunere, chiar dacă nu este fracţie, şi pentru celelalte posibilităţi de înscriere
prezentate şi anume deasupra liniei de cotă – cotele pentru alezaj şi dedesubtul liniei de cotă – cele
pentru arbore;
Pentru dimensiunile unghiulare tolerate, înscrierea se face prin indicarea abaterilor limită exprimate în
grade, minute şi secunde (figura 6.4).