INVESTIGAŢIA

Investigaţia atât ca modalitate de învăţare cât şi ca modalitate de

evaluare, oferăposibilitatea elevului de a aplica în mod creativ
cunoştinţele însuşite, în situaţii noi şivariate, pe parcursul unui
interval mai lung sau mai scurt. Ea “constă în solicitarea de arezolva o
problemă teoretică sau de a realiza o activitate practică pentru
care elevuleste nevoit să întreprindă o investigaţie
(documentare, observarea unor fenomene,experimentarea etc.) pe
un interval de timp stabilit.”

Îndeplineşte mai multe funcţii:

•acumularea de cunoştinţe;
•e x e r s a r e a u n o r a b i l i t ă ţ i d e i n v e s t i g a r e a f e n o m e
n e l o r ( d e p r o i e c t a r e a a c ţ i u n i i , a l e g e r e a me t o d e l o r , e m i t
e r e a u n o r i p o t e z e , c u l e g e r e a ş i p r e l u c r a r e a datelor,desprindere
a concluziilor);
•exersarea abilităţilor de evaluare a capacităţii de a întreprinde
asemeneademersuri;
Activitatea didactică desfăşurată prin intermediul acestei practici
evaluative poatesă fie organizată individual sau pe grupuri de lucru, iar
aprecierea modului de realizareainvestigaţiei este de obicei, de tip
holistic. (SNEE)
Cu ajutorul acestei metode profesorul poate să aprecieze:
•gradul în care elevii îşi definesc şi înţeleg problema investigată;
•capacitatea de a identifica şi a selecta procedeele de obţinere
a informaţiilor,decolectare şi organizare a datelor;
•abilitatea de a formula şi testa ipotezele;
•felul în care elevul prezintă metodele de investigaţie folosite;
•conciziunea şi validitatea raportului-analiză a rezultatelor obţinute;Toate
acestea, corelate cu gradul de complexitate al sarcinii de lucru şi cu
naturadisciplinei de studiu fac din metoda investigaţiei un veritabil
instrument de analiză şiapreciere a cunoştinţelor, capacităţilor şi
a personalităţii elevului

AUTOEVALUAREA
Autoevaluarea este un demers care indeplineşte o funcţie de reglare/
autoreglare a
o r i c ă r u i s i s t e m, i a r e xp e r i e n ţ a n e d e mo n s t r e a z ă f a p t u l c ă
a t u n c i c â n d d e m e r s u r i l e evaluatoare şi/sau autoevaluatoare nu
se produc, activitatea în cauză se deregleazăpână la starea în care
ea încetează de a mai fi utilă.Cultivarea capacităţii autoevaluative devine
necesară din considerente care privescorganizarea activităţii şcolare.
Pentru a forma capacităţi autoevaluative am folosit mai multe proceduri
cum ar fi:
*,,notarea reciprocă,, în sens de consultare a colegilor elevului evaluat;
*,,autonotarea controlată,,-cel evaluat şi-a autoevaluat rezultatele,
motivând.
Am întâmpinat mari greutăţi la notarea reciprocă deoarece
colectivul clasei estenumeros, 28 de elevi,iar la un moment dat am
fost nevoită să alcătuiesc un comitet de elevi care aveau ca
sarcină formularea aprecierilor asupra rezultatelor colegilor supuşi
evaluării; la fiecare astfel de autoevaluare aleg un alt comitet de
elevi deoarece am observat că cei evaluaţi ,,îşi puneau pile,,negociau
nota cu vehiul comitet. Atât în ,,notarea reciprocă,, cât şi în ,,autonotarea
controlată,, am cerut elevilor sămotiveze calificativul acordat ;la
început a fost mai dificil pentru ei dar reluând acest mod de
evaluare s-au obişnuit şi acum totul decurge foarte bine.
,,Autoevaluarea esteposibilă şi necesară întrucât serveşte cunoaşterii
(perceperii) de sine (autocunoaşterii) şi
dezvoltării conştiinţei de sine(autoconştiinţei),
a s p e c t e e s e n ţ i a l e c e v o r d a posibilitatea,cu timpul,
fiecăruia să descopere sensul propriei valori,premisă necesară
oricărei depăşiri; o disponibilitate privită în perspectiva educaţiei
permanente, carepresupune angajarea individului nu numai în procesul
propriei formări, ci şi în acţiunead e e va l u a r e a p r o p r i e i f o r mă r i
p e n t r u a d e ve n i c a p a b i l i d e
a u t o p e r f e c ţ i o n a r e ” . ( I o a n Cerghit,2002,p312).
Abordarea integrată a învăţării şi utilizarea metodelor
alternative de evaluare stimulează crearea unei relaţii de
colaborare, de încredere şi respect reciproc între î n vă ţ ă t o r ş i
e l e vi ş i î n t r e e l e vi . E l e vu l n u s e s i mt e " c o n t r o l a t " , c i
s p r i j i n i t . P r o f e s o r u l trebuie să fie mai mult un organizator al
situaţiilor de învăţare şi un element de legătură î n t r e e l e v ş i
societate, care mediază şi facilitează accesul la
i n f o r m a ţ i e . I mp l i c a r e a e l e vi l o r î n p r o c e s u l u i
didactic trebuie realizată în toate laturile acestuia predare-
învăţare-evaluare.