Curs 4 STRESUL PSIHOSOCIAL

Definitie: Hans Selye insista asupra faptului ca stresul reprezinta o reactie a organismului (in
mare masura nespecifica) si nu trebuie confundata cu agentul cauzal, pe care il vom denumi
agent stresor (AS).

Actiunea de suprasolicitare se exercita asupra organismului de catre un evantai larg de agenti

stresori:

1. agenti fizici: traumatisme, arsuri, frigul, caldura, zgomotul;

2. agenti chimici: substante chimice, gaze, etc;
3. agenti biologici: microorganisme, infectii, tulburari metabolice, boli grave, care
determina dureri interne, boli de piele ce dau prurit intens, etc;
4. agenti psihici: stimuli verbali, emotii puternice.

Teorii corelate cu stresul

1. Teoria adaptarii (Sindromul general de adaptare - SGA)

Stresul este un raspuns de adaptare:

-fiziologic;

-psihologic;

-cultural

1. Raspunsul fiziologic:

Selye a demonstrat experimental ca agentii stresori produc modificari la nivelul axului

hipotalamo-hipofizo-suprarenal, modificari neuro-hormonale care in final duc la cresterea
hormonilor de stres: adrenalina si noradrenalina, dar si ACTH (secretat de hipofiza) si
cortizolul (secretat de suprarenala).

In acelasi timp se mai inregistreaza o hipersecretie de insulina (pancreasul endocrin), de beta

–endorfina (substanta implicata in fenomenul durerii), dopamina (secretata de SNC si de
suprarenale). Un alt fapt constatat in starea de stres este cresterea leucocitelor (leucocitoza) cu
scaderea limfocitelor si eozinofilelor (celule care sunt implivate in imunitate) si prabusirea
reactiilor de aparare imunitara.

2. Raspunsul psihologic:

Se masora prin anxietatea (psihica) ce insoteste reactiile la agentii stresori. Si aici descriem 3
faze:

1. prima faza a SGA corespunde unui nivel de anxietate usoara; pers e capabila sa
perceapa, sa vada mai mult decat de obicei, creste atentia, memoria , creste capacitatea
de invatare, iar persoana traieste o senzatie subiectiva de neliniste. Aceasta anxietate

1
 subiectul o poate diminua prin mancat sau fumat mai mult, prin reactii de ras, plans,
prin plimbari, roaderea unghiilor, etc.
In aceasta faza, anxietatea e controlata, de obicei de catre subiect. Daca intensitatea ei
creste, mecanismele de compensare sunt mai putin eficiente si apare iritabilitatea,
mania, furia sau retragerea sociala, negarea, mutismul verbal.
2. In faza a doua anxietatea e moderata, persoana recurgand la mecanisme de aparare a
egoului cum sunt: sublimarea, compensarea, rationalizarea - pentru a se adapta eficient
la stresor (ca ex de sublimare, Erasmus din Rottherdam a scris celebrul sau pamflet
“Elogiul nebuniei”-1509- in timp ce suferea un cumplit atac de guta).
3. Faza de anxietate severa : daca primele doua mecanisme nu sunt eficiente, anxietatea
creste la un nivel sever, pacientul nu mai este atent, nu se mai concentreaza la
ansamblu, ci se fixeaza asupra unui detaliu care i se pare mai amenintator; trairile sale
sunt grav perturbate putand apare iluzii, halucinatii care determina comporamente
anormale a caror perpetuare duce la boli psihice cronice.

3.Raspunsul cultural:

Pentru a trai eficient indivizii isi formeaza un stil de viata, un sistem de relatii
cu cei din jur propice mediului lor socio-cultural. De aceea si raspunsurile lor la stres
variaza in functie de acest mediu. La randul lor, agentii stresori, variaza de la o cultura
la alta, atat longitudinal istoric, cat si intr-o secventa transversala a societatii in
evolutie. Tinand cont de cele de mai sus putem afirma ca un individ dintr-o anumita
cultura experimenteaza ca stresanta o situatie care pentru altul, din alta cultura, este
indiferenta.
Raspunsul la un stresor depinde de individ: experimentele anterioare,
autoaprecierea propriilor capacitati, motivatia care influenteaza procesul activ de
adaptare, factorul cultural avand o semnificatie majora in toate aceste coordonate.

2.Teoria cognitiva (LAZARUS si FOLKMAN, 1984)

Ei evidentiaza ca raspunsul la stres e mediat de procesle cognitive. Importanta si

intelegerea unui eveniment pentru un individ poate varia de intelesul pentru un alt
individ al aceluiasi eveniment. De asemenea, in diferite momente ale vietii sale
persoana poate exprima o varianta in intelegerea aceluiasi fenomen.
Factorii ce influenteaza raspunsul la stres sunt diferiti: motivatia, sansele de reusita sau
esec, disponibilitatea raspunsului care la randul ei este influentata de varsta, nivelul de
dezvoltare spirituala ( intelectuala), starea generala de sanatate: somnul, exercitii
fizice, petrecerea timpului liber, gradul de optimism si speranta.

3. Teoria evenimentelor de viata (HOLMES si RAHE, 1967)

2
 Aceasta sustine ca, evenimentele de viata, pozitive sau negative, determina un anumit
grad de stres. Holmes si Rahe au realizat o scala de apreciere a acestor evenimente de
viata, fiecare primind un anumit punctaj:
Decesul unuia dintre soti…..100 pct
Divortul…….75 pct
Inchisoare…..65 pct
Vatamare fizica sau verbala….50 pct
Reimpacarea sotilor…..50 pct
Schimbarea profesiei…..45 pct
Realizari personale iesite din comun……30 pct
Schimbarea in conditii de viata…..25 pct
Concediu….15 pct
Craciun, anul nou…..15 pct.
Se apreciaza 0-150 pct fara probleme semnificative
201-300 pct criza medie de viata

301> criza majora de viata

Scorurile obtinute de o persoana pe un an de zile sunt predictoare pentru probabilitatea

bolilor somatice si psihice. Dar scala are o aplicabilitate maxima la varsta presenescentei sau
senescentei, la indivizi cu suport social scazut si cu uzura biologica mare.

STRESUL PSIHIC

Putem defini stresul psihic ca o reactie la totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului, care nu-si gasesc solutia.

Particularitatile si caracterele generale ale agentilor SP

Marea majoritate a agentilor SP sunt stimuli verbali (incluzand si limbajul interior)

care au o semnificatie importanta pentru subiect. Ei sunt vehiculati pe cai nervoase spre cortex
si de la cortex. Prin aceste trasaturi ei se diferentiaza net de ceilalti AS fizici sau chimici, etc.

Agentii stresori psihici au un caracter potential stresant, generand SP numai in

conditiile in care subiectul agresat le confera semnificatia de amenintare, prejudiciu,
nocivitate. Spe ex., vestea despre nereusita la examen il afecteaza, in general, pe orice individ,
dar il lasa indiferent pe candidatul nepregatit care nu-si facea nicio iluzie.

De asemenea, unul si acelasi eveniment stresor psihic nu poate induce de fiecare data
un SP la acealasi individ, atat din cauza dispozitiei de moment, cat si semnificatiei diferite ce
i se confera in momentele respective. Se verifica butada lui Selye: “Nu conteaza ce ti se
intampla, ci cum reactionezi la ce ti se intampla” (1968).

Dar si stimulii senzoriali externi (senzatiile, perceptiile) precum si excitatiile

interoceptive (dureri, prurit, jena interna) pot deveni AS psihici daca influenteaza scoarta

3
cerebrala timp indelungat si cu intensitate crescuta (zgomotul de ex.) sau daca au o anumita
semnificatie pentru subiect (un zgomot din afara cabanei iti poate sugera prezenta unei fiare
salbatice, un scartait de usa intr-un castel “bantuit de fantome”- au semnificatia tot de stimul
psihogen).

EUSTRES SI DISTRES

EUSTRESUL reprezinta o stare de stres generata de stimuli cu semnificatie benefica pentru

individ (excitanti placuti ai ambiantei, trairi psihice pozitive ori palpitante, emotii si
sentimente placute). Consecinta pentru organism a unei asemenea stari este, in general,
favorabila. Reactia catecolaminica si cortizolica este moderata, de cele mai multe ori cresc si
endorfinele cerebrale, ca neuromodulatori ai placerii. Eustresul este un stres spihic acut, cu o
amplitudine mare si cu efecte stimulatoare pentru echilibrul fizic si psihic.

O apreciere cvasiunanima este aceea ca repetarea freceventa a eustresurilor determina

o crestere a imunitatii si constituie o premisa a longevitatii.

Ex de eustres:

- extazul creat de o opera muzicala, o expozitie de arta;

- revederea unei pers foarte dragi;

- starile de excitatie sexuala sau meciurile de fotbal;

- sentimentul de dragoste impartasita.

Intrucat este un SP pozitiv, eustresul are adesea in componenta sa si elemente de stres fizic

(rasul, dansul, actul sexual), dar tonalitatea sa psihica este datorita includerii in stresul psihic.

DISTRESUL: termen ce desemneaza stresurile care au un potential nociv pentru organism.

La baza distresului exista o neconcordanta intre resursele, abilitatile, capacitatile individului si
cerintele sau necesitatile acestuia.

Situatii cu semnificatie stresanta (dupa Sells):

1. Amenintarea: anticiparea unui pericol;

2. Frustrarea: ia nastere cand un obstacol se interpune in realizarea unui scop;
3. Conflict: situatie creata de interferenta a doua sau mai multe solicitari cu motivatii
opuse (se realizeaza o competitie);
4. Circumstante care surprind individul nepregatit pentru a le face fata: lipsa de
antrenament, incapacitate fizica, psihica, intelectuala;
5. Miza foarte mare: apare teama de esec;
6. Persistenta unor stari afective negative sau redesteptarea lor sub actiunea unor stimuli
conditionali sau circumstantiali, ori readuse la suprafata constiintei prin vise, asociatii
de idei, etc.;

4
 7. Suprasolicitarea peste limita capacitatii intelectuale (gandire, atentie, memorie,
rezistenta la diverse perturbatii, etc.);
8. Subsolicitarea: monotonia activitatii, lipsa de activitate, lipsa de informatie, deprivarea
senzoriala.
In distres se constata o eliberare mare de catecolamine si cortizol care induc modificari
fiziologice si fiziopatologice si au un efect de incordare, de tensionare si dezadaptare.
Distresul, fata de eustres este o reactie de lunga durata. El scade rezistenta fata de
infectii, cancer si poate favoriza bolile cardiovasculare.

Rasunetul SP asupra organismului:

1.Modificarile reactiilor endocrine

Se constata o eliberare crescuta a hormonilor de stres, in mod principal de catecolamine si de

cortizol. Reactia cortizolica dispare prima, in conditiile in care agentul stresor si-a pierdut
caracterul de noutate, reactia catecolaminica (adrenalina, noradrenalina) dispare ultima.

Apare o disjunctie de secretie a unor hormoni de stres:

-SP care solicita atentie, vigilenta sau care genereaza anxietate creste secretia de
catecolamine;

-SP constatat in situatiile ce pun in pericol viata cresste raportul noradrenalina/cortizol, si s-a
constatat la aceste persoane o rata mai mare a sinuciderilor si accidentelor de masina;

-In situatii noi, neprevazute si stresante creste secretia de cortizol;

-in SP scad hormonii secretati de gonade, ajungandu-se la amenoreea de stres, impotenta

psihogena;

-adrenalina stimuleaza secretia de beta-endorfina si ACTH;

-In socul emotional hormonii tiroidieni scad dramatic.

2. Modificari nervoase

In stres puternic si prelungit (urmat de regula de depresie) s-a constatat o reducere in

volum a hipocampului. De asemenea, s-a constatat ca se produce o atrofie celulara in diferite
arii cerebrale, atrofie exprimata prin reducerea in dimensiune a neuronilor (in cortexul
prefrontal), reducerea celulelor gliale (in amigdala si girusul dintat) si reducerea proliferarii
celulare (in girul dintat), a neurogenezei.

3.Modificari imunitare

Efectul stresului asupra raspunsului imun umoral este conditionat atat de natura si
intensitatea stimulului, cat si de caracterele biologice controlate de zestrea genetica a
organismului si de conditiile sociale si de mediu in care traieste. Studii de lab au reliefat
existenta unei reactii directe intre intensitatea si durata actiunii unui factor stresant si supresia

5
 functiilor imune mediate celular. Animalele in situatie de stres sunt mult mai sensibile la
infectiile virale.

Se evoca si rolul unor factori psihosociali in dezvoltarea ca si in regresarea

tuberculozei (R. Dubois, 1951) si a unor cancere. Celulele NK (Natural Killers), dotate cu
proprietati citotoxice in special impotriva celulelor canceroase, isi vad activitatea diminuata in
situatie de stres. Stresorii responsabili pot fi fizici sau psihologici, ca in cazul sotilor unor
pacienti suferind de cancere avansate.

La oameni, componenta psihica si implicatiile sistemului nervos sunt importante si cu

efecte deosebit de grave. Conflictele conjugale, decesul partenerului de viata sau al unui
membru de familie reprezinta factori stresori potentiali care favorizeaza aparitia de boli
cronice si contribuie la cresterea ratei mortalitatii. Astfel, o freceventa mai mare a cancerului
mamar a fost semnalata la femeile trecute de 55 de ani, la scurt timp dupa decesul sotului,
incidenta bolii fiind mult mai mare comparativ cu femeile de aceeasi varsta care nu si-au
pierdut sotii. Faptul ca aceste femei au ramas vaduve si la o varsta la care nu mai exista mari
perspective in evitarea singuratatii reprezinta, pentru ele un stres psihic foarte puternic.

O observatie a pacientilor cu zona zoster arata ca impactul SNC asupra instalarii

disfunctiilor imune si reaparitia bolii este mai frecvent decat s-ar crede.

4. Modificari la nivel de organe si aparate:

Chiar pe perioada SP pot aparea modificari functionale care, pe un teren predispus, pot
genera procese patologice reversibile (un puseu hipertensiv) sau ireversibile (un infarct
miocardic, un accident vascular cerebral).
De asemenea, SP poate accelera evolutia unor tulburari in aparenta functionale -
datorita substratului lezional greu de evidentiat (tulburari psihosomatice) sau, in alte situatii,
SP poate determina evolutia tulburarilor functionale spre o afectiune edificata morfologic,
determinand aparitia unei boli organice. In felul acesta putem vorbi despre boli psihosomatice
ca o entitate organica constituita pe fondul suferintei psihice determinate de stres.

Tulburarile psihosomatice si bolile psihosomatice

APARATE COMPONENTE TULBURARI BOLI

PSIHOFIZIOLOGICE PSIHOSOMATICE PSIHOSOMATICE
NORMALE ALE ( TULBURARI MAI (TULBURARI
REACTIEI INTENSE, MAI FIXATE, APAR
(CORELATE DURABILE) CONSTANT LEZIUNI
SOMATICE ALE HISTOPATOLOGICE)
EMOTIILOR)
-cardio- -tahicardie, fluctuatii -palpitatii, -tahicardie,
vascular; tensionale; lipotimii, sincope, paroxistica,
-respirator; -suspin, tahipnee; hiper sau coronaropatii, HTA,
-digestiv; -inapetenta, greutate hipotensiune arterioscleroza, boala
-urinar; epigastrica, greata -dispnee nevrotica, Raynaud
-locomotor -polakiurie, poliurie opresiune -astm, tuberculoza,

6
 -tensiune musculara, respiratorie frenocardie
lipotimie -bulimie, -ulcer gastric sau
inapetenta, spasme, duodenal, colon
diaree, constipatie iritabil, rectocolita
-retentie urinara, ulcero-hemoragica
enurezis, cistalgii, -poliartrita reumatoida,
cu urini clare unele reumatisme
-curbatura, abarticulare
cervicalgii si
lombalgii, astenie
musculara

Principii de conduita antistres

1. Ierarhizarea obiectivelor intr-o perioada limitata (zi, saptamana, luna, etc.) in

obiective majore si minore, pe care le realizam intr-un mod compensator
(realizarea unui obiectiv major accepta neindeplinirea catorva obiective minore si
invers).
2. Planificarea eficenta a timpului
3. Rezervarea in fiecare zi a unui moment de liniste
4. A face ceva din placere o data pe zi sau pe saptamana
5. Echilibru intre munca si recreatie
6. Somn suficient peste noapte
7. Folosirea de procedee de relaxare
8. A oferi si primi cu regularitate afectiune
9. A discuta dificultatile cu altii (prieteni apropiati)
10. A cultiva si practica umorul
11. A practica exercitii fizice
12. A depasi momentul de stres, facand altceva interesant.

Trăsături imunogene de personalitate, implicate în coping

Copingul, ca mecanism de adaptare, desemnează un “efort cognitiv şi comportamental de a

reduce, stăpîni sau tolera solicitările interne sau externe care depăşesc resursele
personale” (Lazarus şi Folkman, ibid.).

1.Locus de control

Termenul de “locus de control” a fost lansat de Rotter (1966) şi desemnează “modul în care
o persoană îşi explică succesul sau eşecul, prin cauze de tip intern sau extern,
controlabile sau necontrolabile”(ibid.)

7
 Locusul de control intern (LCI) reprezintă convingerea că responsabilitatea pentru
eşec, respectiv meritul pentru succes stau în defectele, erorile, respectiv în aptitudinile şi
calităţile persoanei respective, şi au o prea mică legătură cu întîmplarea sau factori de
presiune din afară, în timp ce locusul de control extern (LCE) se referă la convingerea că
sursa evenimentelor (pozitive sau negative ) se găseşte în soartă, destin sau puterea altora.
Totuşi aceste concluzii au un anumit grad de relativitate, în măsura în care :
a) LC are totuşi o evoluţie individuală cu vîrsta (în general de la LCI spre LCE);
b) uneori LCI este asociat cu sentimente crescute de culpabilitate, iar LCE – cu o
anumită detaşare de consecinţele situaţiei stressante (“externalitate defensivă”) ;
c) există o variabilitate transculturală a LC, care vine din normele de presiune
culturală şi socială specifice unui anumit tip de societate (ex. LCI (exprimabil în
autonomie timpurie, independenţă, responsabilitate) şi strategiile agresive de
coping sunt încurajate în societăţile moderne de tip occidental, iar LCE şi
strategiile pasive, de tip “Capul plecat sabia nu-l taie” sau “Ce ţi-e scris, în frunte
ţi-e pus”, în societăţile de tip tradiţional).

2.Autoeficacitatea

Autoeficacitatea (AE) reprezintă “convingerea unei persoane în capacităţile sale de

a-şi mobiliza resursele cognitive şi motivaţionale, necesare pentru îndeplinirea cu succes a
sarcinilor date” (Băban,1998).

- AE crescută este asociată cu o motivaţie mai înaltă şi cu o centrare pe problemă mai

accentuată şi mai productivă (subiectul îşi concentrează atenţia pe analiza şi găsirea de
soluţii).

- AE scăzută este, în contrast, asociată cu atribuirea insucceselor unor cauze ce ţin de

propria incompetenţă, teama de insucces, iar în plan clinic prin predispoziţia netă la :

- anxietate (prin perceperea ineficienţei resurselor de coping) ;

- depresie (rezultă din autocritica exagerată, fixarea de scopuri prea
înalte).
Este documentată, de asemenea, o relaţie de directă proporţionalitate între AE şi funcţionarea
optimă a sistemului imun, în special a celulelor T, subpopulaţia NK (autori cit.de Iamandescu,
1996).

3.Robusteţea

Robusteţea (hardiness – engl., andurance – fr.) este o variabilă individuală ilustrativă

pentru rezistenţa la stressul psihic, sau, altfel spus, pentru eficienţa mecanismelor de coping.

Trei componente definesc această trasatura de personalitate :

8
- LCI (convingerea că evenimentele pot fi controlate şi influenţate, datorită
capacităţilor şi aptitudinilor subiectului) ;
- angajarea şi persistenţa în scopul propus ;
- percepţia schimbărilor de viaţă, ca fiind normale (sau chiar ca pe nişte
provocări (“challenges”) şi nu ca pe nişte fatalităţi.