Istoria Statelor Unite Ale Americiipdf

Istoria Statelor Unite ale Americii 1
Istoria Statelor Unite ale Americii

Pentru colonizarea Americii de Nord s-a dus
o luptă acerbă între britanici și francezi.
Aceasta s-a încheiat cu victoria Marii
Britanii în estul Statelor Unite ale Americii
de astăzi și cu cea a Franței în nord. În
nord-estul SUA, imigranții puritani,
proprietarii și companiile private au fondat
coloniile Noii Anglii. În secolele XVII și
XVIII acestea și-au câștigat independența
culturală și încrederea că pot duce o politică
proprie, refuzând în cele din urma să
plătească impozitele impuse de Marea
Britanie. Conflictul a declanșat un război „Părinţii fondatori”
intre 1775 și 1783, marcat de Declarația de
independență a Statelor Unite ale Americii
din 1776 și de redactarea unei noi constituții
federale. Statele Unite ale Americii, cu
puternicele tradiții spirituale europene, se
străduiau să-și dezvolte propria identitate.
Prin Doctrina Monroe s-a implementat o
politică de izolare pe plan extern. Pe
parcursul secolului XIX, Statele Unite s-au
extins prin cuceriri și anexări de teritorii
străine. După 1828, diferențele dintre statele
din Sud și statele din Nord se accentuau tot
mai mult în problema deținerii de sclavi.
Războiul de Secesiune din 1861-1865, a
traumatizat tânăra țară, însă Uniunea s-a
menținut datorită victoriei unioniștilor din
nord. După Războiul de Secesiune, a început
ascensiunea economică și tehnologică a
țării. Intrarea Statelor Unite ale Americii în
Primul Război Mondial în 1917 a marcat
George Washington, portret din 1796
abandonarea izolaționismului. După Primul
Război Mondial, SUA a revenit la
izolaționismul său tradițional. Această perioadă a cunoscut o puternică dezvoltare economică, însă încrederea oarbă
în progres a determinat o siguranță exagerată și euforică pe piețele financiare. Când baloanele de săpun ale
speculațiilor au explodat în 1929, determinând prăbușirea bursei, economia lumii a intrat în declin. Politica de
intervenție a guvernului condus de Franklin Delano Roosevelt atenua multe dintre efectele Marii Crize. În 1939,
SUA, oficial neutru, a sprijinit de facto Anglia în lupta împotriva Axei, iar în 1941 a intrat în război împotriva
Japoniei.
Statele Unite ale Americii au ieșit întărite economic din cel de-al Doilea Război Mondial și au devenit liderul politic,
economic, industrial, militar, tehnologic și cultural al Vestului în anii imediat următori, în cadrul sistemului bipolar
ce începea să prindă contur. S-au opus Uniunii Sovietice în timpul Războiului Rece care a durat până în 1991. Pe
plan intern, mișcările pentru drepturi și libertăți civile și protestele împotriva Războiului din Vietnam au dus la
liberalizarea societății în anii 1960. Ca superputere, SUA au oscilat din 1991 între cooperarea globală și tendințe
hegemonice. La începutul celui de-al treilea mileniu, SUA și Occidentul s-au confruntat cu provocările terorismului
internațional și cu obstacolele crizei economice globale.
Istoria Statelor Unite
Acest articol este parte a unei serii
Cronologie
Perioada pre-colonială
Perioada colonială
1776–1789
1789–1849
1849–1865
1865–1918
1918–1945
1945–1964
1964–1980
1980–1991
1991–prezent
Tema
Drepturile civile (1896–1954)
Drepturile civile (1955–1968)
Războiul civil
Istoria culturală
Istoria demografică
Istoria diplomatică
Istoria economică
Istoriografia
Istoria militară
Istoria Sudului
Istoria graniței și a vestului
Istoria tehnologică și industrială
Evoluția teritorială
Istoria feminismului
Portal Statele Unite ale Americii
Perioada precolonială
Istoria Americii a început cu sosirea primilor imigranți
din Asia peste strâmtoarea Bering cu aproximativ
12.000 de ani în urmă urmărind grupe de animale
pentru vânătoare în America. Acești Indieni americani
au lăsat urme pentru existența lor prin petroglife și alte
artefacte. S-a estimat că 2–9 milioane de oameni au
locuit pe teritoriul care astăzi aparține Statelor Unite,
înainte de diminuarea lor numerică ca urmare a
epidemiilor cauzate de boli infecțioase care au sosit în
America prin intermediul călătorilor europeni (deși
continuă să existe dubii despre numărul lor exact). Au
existat și societăți avansate, de exemplu anasazi din
sud-vest, sau Indienii de Păduri (Woodland), care au Indienii din tribul anasazi au construit orașe cu mult înainte de
venirea lui Cristofor Columb. Mesa Verde (Colorado).
construit centrul Cahokia, localizat lângă St Louis, care
în anul 1200 î.Hr. a avut o populație de 40.000.
Perioada colonială
Primele contacte cu europenii au avut loc în jurul anului 1000 prin
venirea vikingilor din Groenlanda și Islanda atingând coastele
Labradorului. Exploratorul norvegian Leif Ericson a ajuns în
America cu 400 de ani înaintea lui Cristofor Columb, întemeind o
așezare în Vinland în extremitatea nordică a insulei
Newfoundland, Canada.[1].
După o perioadă de explorări sponsorizate de marile națiuni

europene, prima așezare a fost stabilită prin 1600[2]. Europenii
În sec. XVI, conchistadorul Coronado începe căutarea aduceau americanilor cai, pisici, vite și suine și în schimb se
aurului în sud-vestul Statelor Unite de astăzi întorceau în Europa cu cartofi, curcani, tutun, fasole și dovleci.
Mediul nou îi expunea pe coloniștii la diferite boli noi,
necunoscute. Nativii (amerindienii) erau și mai sensibili față de bolile aduse de europeni, în special variola și rujeola.
Amerindienii au pierit în număr mare înainte ca să înceapă colonizarea la scară mare. [3][4]
Colonizarea spaniolă a Americilor (1492 -

1821)
După circa cinci secole după vikingi au venit

spaniolii. Întâi Cristofor Columb, apoi Ponce de
León. Vizitatori străini au sosit și în trecut, dar
doar după călătoriile lui Cristofor Columb în
secolele XV și XVI au început națiunile europene
explorarea și colonizarea acestui continent.
Expedițiile spaniole au atins repede Munții
Apalași, Fluviul Mississippi, Grand Canyon[5] și
Marile Podișuri. În secolele al XVI-lea și al
XVII-lea, spaniolii au ocupat sud-vestul Statelor
Unite și Florida.
Prin 1540 Hernando de Soto a întreprins o

expediție mare a teritoriilor care constituie azi
SUA. În același an, Francisco Vásquez de
Coronado împreună cu 2.000 spanioli și mexicani
a traversat teritoriul care este azi Arizona
ajungând până în centrul Kansasului de astăzi.[6].
Alți exploratori spanioli, ca Lucas Vasquez de
Ayllon, Panfilo de Narvaez, Sebastian Vizcaino,
Juan Rodriguez Cabrillo, Gaspar de Portola,
Pedro Menéndez de Avilés, Álvar Núñez Cabeza Colonizarea Americilor. Situaţia din 1750.
de Vaca, Tristan de Luna y Arellano și Juan de

Oñate, au întreprins expediții în teritoriul Statelor Unite de astăzi. [7].
Spaniolii au creat primele colonii europene în aceste teritorii: St. Augustine în Florida prin 1565 dar aceasta nu a
atras prea mulți coloniști care să se stabilească. Au înființat apoi succesiv Santa Fe în New Mexico, San Antonio,
Tucson, San Diego, Santa Barbara, Los Angeles și San Francisco[8]. Cea mai mare parte a acestor localități au fost
create de-a lungul coastei californiene și pe lângă fluviul Santa Fe în New Mexico.[9]
Teritoriile explorate la sfârșitul anului 1535 au fost încadrate sub Viceregatul Noii Spanii, cu capitala în Mexico
City, extinzându-se treptat și în porțiunile sudice și centrale ale Statelor Unite de azi.
Colonizarea britanică a Americilor (1492 - 1776)

Fâșia de-a lungul coastei de est a fost colonizată prima dată de coloniști englezi în sec. al XVII-lea cu participarea
munt mai mică a olandezilor și suedezilor. America colonială era caracterizată prin lipsa masivă a mânei de lucru,
care a condus la apariția sclaviei și mânei de lucru angajată prin contract. De asemenea, s-a practicat salutary
neglect, adică „neglijarea salutară a coloniilor”, ideea prim-ministrului britanic Robert Walpole în privința unui
control mai lax a implementării deciziilor parlamentului englez, în scopul înfloririi economice a coloniilor. Peste
jumătate dintre imigranții sosiți în acea perioadă veneau pe baza contractului de muncă.[10]
Prima colonie engleză care a avut succes a fost Jamestown în Virginia, în 1607. La sfârșitul secolului al XVIII-lea
valurile de noi coloniști au stabilit agricultură și comerț pe bază de tutun. Între 1610 și Revoluție britanicii au trimis
în coloniile americane aproximativ 50.000 condamnați. [11] Au avut loc numeroase conflicte cu amerindienii, printre
care masacrul coloniștilor din Jamestown din 1622. Dintre cele treisprezece colonii, care au format apoi SUA ultima
a fost stabilită în 1733. Fiecare colonie americană avea guvernare puțin diferită în comparație cu celelalte. De obicei
coloniile erau conduse de guvernatori, care erau desemnați de Londra. Noii coloniști erau mai bogați decât locuitorii
din cea mai mare parte a Angliei și atrăgeau un constant flux de imigranți, ceea ce combinat cu mortalitatea scăzută a
avut ca rezultat creșterea rapidă a coloniilor.
Pe parcursul următorilor decenii au apărut
unele colonii olandeze, ca New Amsterdam
(predecesorul orașului New York), pe
teritoriul ocupat în modernitate de New
York și New Jersey.
În 1637, suedezii au creat o colonie numită
Christina (în Delaware), însă au pierdut Steagul celor Treisprezece Colonii
colonia în favoarea Olandei în 1655.

Francezii au navigat în amonte de râul Sf.
Lawrence, către interiorul continentului.
Spaniolii s-au mutat la nord de imperiul lor,
în Mexic. În procesul de colonizare s-au dus
războaie sângeroase împotriva populațiilor
de indieni, care au fost exterminați sau
împinși până în Munții Alegani.
Aceste evenimente au fost urmate de

colonizarea intensivă a coastei de est de
Marea Britanie. Colonizatorii din Marea
Britanie au fost lăsați în pace de către patria
lor până la Războiul de Șapte Ani, când Mayflower.
Franța a cedat Regatului Unit Canada și

regiunea Marilor Lacuri. Londra a impus atunci impozite asupra celor 13 colonii, pentru a strânge fonduri pentru
război. Mulți colonizatori nu au acceptat impozitele deoarece ei nu erau adecvat reprezentați în Parlamentul britanic.
Tensiunile dintre Marea Britanie și colonizatori au crescut, și cele 13 colonii au început o revoluție contra controlului
Marii Britanii.
Crearea națiunii
• Pentru mai multe detalii vezi: Revoluția americană
În septembrie-octombrie 1774, la Congresul
Continental din Philadelphia, delegații celor
13 colonii americane decid să nu mai
accepte nicio taxă fără a avea reprezentarea
directă în Parlament și solicită reinstituirea
constituției de la Massachusetts. Ruptura
definitivă dintre coloniile americane și
metropolă s-a produs în momentul în care
Parlamentul londonez a introdus noi taxe și
restricții comerciale, în ciuda opoziției
coloniilor. Decizia fatală a
Boston Tea Party

fost luată în 1773, când coloniștilor li

se cere să cumpere ceai numai de la
Compania Indiilor Orientale și să
plătească o mică taxă directă asupra
vânzărilor de ceai în America. Așa s-a
ajuns la Partida de ceai de la Boston
din 16 decembrie 1773, când un grup
de oameni deghizați în indieni mohawk
a urcat la bordul a trei vase din portul
Boston și au aruncat în apele oceanului
încărcătura de ceai. În consecință,
portul Boston a fost închis de englezi,
iar populația obligată la întreținerea
Washington traverseaza raul Delaware inaintea Bataliei de la Trenton trupelor engleze și plătirea ceaiului.
De această dată, reacția coloniștilor a

fost mai fermă. În anul 1774, un prim
congres al reprezentanților celor 13
colonii a avut loc la Philadelphia,
decizându-se boicotarea produselor
englezești și respingerea autorității
Parlamentului de la Londra. În replică,
Londra trimite trupe pentru a restabili
ordinea în colonii. După primele
ostilități, cel de-al Doilea Congres al
coloniștilor decide în mai 1775 să
înființeze o armată mixtă, sub comanda
supremă a lui George Washington,
sprijinită apoi de marchizul de Semnarea Declaratiei Independentei de cele 13 colonii ale Americii,1776
Lafayette al Franței și de baronul
prusac von Steuben, care contribuie la organizarea profesionistă a armatei. În primăvara anului 1775, criza politică
devine tot mai evidentă. În fiecare din cele 13 colonii se formează organizații revoluționare și miliții înarmate, iar
Samuel Adams și John Hancock devin lideri ai rebelilor. Se cristalizează perspectiva formării unei națiuni americane
unite. În acest context se produc primele ciocniri armate între coloniști și armata engleză. Prima bătălie importantă
dintre coloniști și metropolă a avut loc la Bunker Hill, în 1775, încheiată cu victoria englezilor.
Independența era implementată între

timp la nivel politic: la 4 iulie 1776,
cele 13 colonii (Massachusetts, New
Hampshire, Rhode Island,Connecticut,
New York, New Jersey, Pennsylvania,
Delaware, Maryland, Virginia,
Carolina de Nord,Carolina de Sud și
Georgia) adoptată la Philadelphia
Declarația de independență sub forma
unui acord între popor și guvern,
subliniind libertatea și egalitatea
tuturor oamenilor. După aceasta, noile
state ratifică o serie de constituții
republicane. Redactată de Thomas
Predarea generalului Burgoyne dupa batalia de la Saratoga
Jefferson are la bază principiile
iluministe, afirmând: Susținem ca este
de la sine înțeles ca toți oamenii sunt egali, că au fost înzestrați de la Creator cu anumite drepturi inalienabile, ca
printre acestea se număra Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Conține ideea că regele Angliei a încălcat pactul
social (guvernarea), ce trebuie să asigure apărarea drepturilor cetățenilor: viața, libertatea și năzuința spre fericire.
Deoarece regele a încălcat pactul social, este datoria poporului să înlăture guvernarea devenită tiranică.
Trupele americane slab înarmate și

prost organizate, însă entuziaste, obțin
o victorie importantă în octombrie
1777, forțând capitularea trupelor
britanice în Saratoga. După aceasta,
ambasadorul american la Paris,
Benjamin Franklin, reușește să
negocieze o alianță cu Franța în
februarie 1778. Cu ajutorul unităților
navale franceze, Washington înfrânge
în final armata britanică din sud,
victorioasă înainte, obligând-o să
capituleze în octombrie 1781, la
Yorktown. Predarea generalului britanic Lord Cornwallis după asediul de la Yorktown
La 1 august 1783, francezii redactează

Tratatul de la Paris care încheie războiul, acordând coloniștilor condiții avantajoase. Londra era obligată să
recunoască independența SUA. Întregul teritoriu de la est de râul Mississippi, de la sud la Marile Lacuri (America de
Nord) și din nordul Floridei revin națiunii proaspăt fondate. Prin Articolele Confederației, ratificate în 1781, statele
se unesc într-o ligă relaxată, în care statele individuale beneficiau de o largă autonomie. Situația se schimbă în 1787,
după adoptarea constituției, care întărea guvernul federal. După acesta, în 1789, George Washington devine primul
președinte al Statelor Unite ale Americii.
Ascensiunea la rangul de putere mondială
Anii de fondare
În anii de început, exista o polemică intensă cu privire la orientarea
socio-politică a tinerei republici. Implicarea nefericită a SUA în
disputele europene a condus la politica izolaționistă, formulată în 1832
de președintele James Monroe.
După ce cele 13 state inițiale ratifică în 1787 constituția SUA, la doi
ani după ce aceasta a fost formulată la Philadelphia, George
Washington este ales președinte, iar John Adams vicepreședinte,
executând un mandat din 1789 până în 1797. În primii ani sunt
explorate opțiunile politice deschise tinerei națiuni. Se dezvoltă două
poziții: o direcție către o guvernare puternică națională care ar promova
industria și comerțul, susținută de Alexander Hamilton și de alții,
adoptată ulterior de Partidul Federalist; sau o Americă orientată spre
agricultură, cu state individuale, idee sprijinită de Partidul Democrat
condus de Thomas Jefferson. În 1794, fermierii sunt obligați să accepte
Thomas Jefferson
o acciză federală pentru Whisky. Dacă Washington promovase o
politică de neintervenție, în timpul președintelui John Adams
(1797-1801) se pune întrebarea dacă America trebuie să se alieze cu
Franța sau cu Anglia și să tolereze ca flota britanică să debarce și să
caute nave ale SUA, constrângându-i pe marinarii americani, să li se
alăture. În 1803, președintele Thomas Jefferson (1801-1809) cumpăra
vastul teritoriu dintre râul Mississippi și Munții Stâncoși, asa-numita
Achiziția Louisianei, de la Franta, dublând teritoriul SUA.
Pe plan extern, SUA se implica în războiul dintre Napoleon și Marea

Britanie, ducând la un război împotriva britanicilor sub președintele
James Madison. Experiența l-a făcut pe James Madison (1817-1825) să
proclame Doctrina Monroe la 2 decembrie 1823, în care stipula că
SUA nu se vor implica în conflicte europene și nici nu vor tolera
tentativele de colonizare din partea puterilor europene în America.
După creșterea economică de după Războiul din 1812, urmează

dezvoltarea teritoriilor centrale de către fermieri care căutau terenuri
noi. Aceasta a determinat conflicte interminabile cu triburile de
amerindieni care fuseseră înghesuite spre nord sau mutate în rezervații.
Razboiul din 1812
În 1819, Florida este cumpărată de la spanioli.
Reorientarea politică
Sub președintele Andrew Jackson, democrația populară și dominația
partidelor încep să contureze sistemul politic american. Președintele James
Knox Polk anexează spații din vest, extinzând în continuare teritoriile
națiunii, ale cărei granițe se îndreptau către Pacific. Crizele economice din
anii 1820, în urma cărora multi fermieri au rămas datornici la bănci, au fost
urmate de o turnură politică, Andrew Jackson (1829-1837), primul președinte
care nu făcea parte din elita de est, introducând politica omului simplu. În
1832-1836, a desființat a doua bancă americană de mare importanță și a
dezvoltat un program de ajutorare a fermierilor și coloniștilor. Democrația
jacksoniană marchează politica SUA până în 1860. Aceasta implica dominația
clasei mijlocii asupra elitei economice, dezvoltarea sistemelor de partide și
dominația politică a părților de vest și de sud asupra celei de nord-est. Legile
Andrew Jackson
protecționiste de taxare vamală emise în 1828, în ciuda obiecțiilor vehemente
ale statelor din sud înaintate de John Calhoun, au condus la Criza Nulificării,
o controversă cu privire la dreptul statului de a nesocoti legile federale,
considerându-le nule. Jackson a amenințat Sudul cu intervenție armată,
salvând astfel Uniunea.
James Polk
Din 1830, Jackson desfășoara o

politică dură. Triburile amerindiene
sunt expulzate în vest, în teritorii
pustii, sau colonizate în rezervații
deplasate continuu din cauza
expasiunii permanente. Texas își
declară independența față de Mexic în
1836. Mexicul trimite imediat trupe în
scopul de a-și restabili autoritatea.
După o serie de înfrângeri, între care se
numără masacrarea coloniștilor
americani de trupele mexicane în
Bătălia de la Alamo, în San Antonio, în
martie 1836, texanii îi înfrâng în final
armata mexicană la San Jacinto.
Bătălia de la Alamo
Această perioadă se încheie odată cu

venirea președintelui James Knox Polk
(1845-1849). Polk declara că destinul
manifest al cetățenilor SUA este sa
locuiască pe întregul continent,
proclamând Texasul ca stat în
Congresul din martie 1845 și
provocând cu bună știință un război cu
Mexicul, care începe în 1846 și se
încheie cu victoria SUA. În februarie
1848, Mexicul este obligat să încheie
pacea cu SUA, care anexează
California și New Mexico. Guvernul
american semnase Tratatul Oregonului
cu Marea Britanie, prin care își asigura
Andrew Jackson în Batalia de la New Orleans teritoriul dintre Munții Stâncoși și
Oceanul Pacific. Granița canadiană a
fost stabilita la paralela 49.
Pana în 1848, teritoriul american se mai dublase o dată, iar în California fuseseră descoperite mine de aur. În orașele
din vest domnea legea pistolului.
Începutul Războiului de Secesiune

Pentru mai multe detalii,vezi : Războiul Civil American
În semn de protest față de alegerea în 1860 a candidatului Abraham Lincoln, adept al abolirii sclaviei, ca președinte
al SUA, 11 state sudice ies din Uniune. În consecință, în 1861 izbucnește un război civil sângeros. Problema
nerezolvării a deținerii de sclavi creează o prăpastie adâncă între statele din Nord, în care predomina burghezia
orientată către comerț, și Sudul patriarhal agrar.
Sclavia fusese deja abolită în toate statele de la nord de Maryland către
sfârșitul sec.XVIII, dar Sudul, cu economia sa bazata pe plantații extinse, nu
putea supraviețui fără sclavi, principala forță de muncă. Disputa se întețise
din nou după Războiul mexicano-american din 1848, când noile teritorii
obținute - California, New Mexico, Texasul-urmau să fie incorporate în
Uniune ca state. Nordiștii doreau sa interzică sclavia în toate statele, iar
sudiștii nu erau de acord, pretinzând că fiecare stat să aibă putere de decizie
individuală. Neînțelegerile interne au slăbit Partidul Democrat aflat la putere,
în timp ce la noul partid, Partidul Republican aderau grupări politice diverse
ce militau împotriva sclaviei. În 1860, pentru prima dată, un candidat
republican, Abraham Lincoln, câștiga alegerile prezidențiale (1861-1865). În
Abraham Lincoln
semn de protest, Carolina de Sud iese din Uniune, declarându-și
independența. Alte 10 state (Mississippi, Florida, Alabama,
Georgia,Lousiana, Texas, Virginia, Arkansas, Tennessee și Carolina de Nord) se alătură protestului, părăsind
Uniunea, iar în februarie 1861, formează Statele Confederative ale Americii, cu propria constituție și propriul
președinte, Jefferson Davis. Cele 11 state sudiste care formau Confederația
aveau potențial militar slab, dar aveau avantajul unor generali buni și al unui
spirit de luptă înflăcărat. La 12 aprilie 1861, trupele din Carolina de Sud
deschid focul asupra nordiștilor staționați în fortul Sumter din Charleston,
marcând începutul Războiului de Secesiune American. După succesele
inițiale ale Confederației, situația se schimba în favoarea Uniunii în 1863.
Jefferson Davis
Desfășurarea războiului civil

Ostilitățile au început la 12 aprilie
1861, când forțele confederate au
atacat postul militar federal de la Fort
Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a
răspuns chemând o armată de voluntari
din fiecare stat și ordonând mobilizarea
generală, ceea ce a condus la
declararea secesiunii a încă patru state
sclavagiste din Sud. Ambele părți și-au
constituit armate de război, iar
Uniunea a preluat controlul statelor de
graniță încă din prima perioadă a
războiului și a efectuat o severă și
eficientă blocadă navală de-a lungul Bătălia de la Gettysburg
întregului conflict.
În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui

Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud
într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici
să nu intervină. Comandantul confederat Robert E. Lee
a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863
înaintarea sa spre nord a fost oprită la Gettysburg de
către general-maior George Meade, în cea mai
sângeroasă bătălie a războiului, considerată uneori ca
fiind punctul de cotitură al războiului, iar pe frontul
vestic Uniunea a preluat controlul râului Mississippi
după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în
două. Avantajele materiale și numerice ale Nordului
The Peacemakers s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a
măcinat armata lui Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orașul
Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic. În mai 1864, în Bătălia de la
Spotsylvania, Virginia, unioniștii au obținut una dintre cele mai mari victorii. Rezistența Confederației s-a prăbușit
după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865. În urma războiului, au fost uciși peste 600 000 de
soldați din ambele tabere.
Ulysses S. Grant Robert E. Lee
Victoria Uniunii și reconstrucția

De la victoria din 1865 a Uniunii și
pâna în 1877, politica americană a fost
dominată de dispute referitoare la
reconstrucția Sudului distrus la
începutul Războiului de Secesiune.
Construcția căii ferate
transcontinentale a adus o creștere
economică.
La începutul anului 1864, Lincoln îl

numește pe generalul Ulysses S. Grant
comandant suprem al forțelor nordiste.
La 9 aprilie 1864, la Appomattox,
Virginia, Grant îl obliga pe generalul
Confederației, Robert E. Lee să Ulysses S. Grant
capituleze încheind astfel războiul.
Cinci zile mai târziu, Lincoln era împușcat la Washington de actorul Booth, un sudist fanatic.
La 18 decembrie 1865, sclavii sunt

eliberați prin cel de-al 13-lea
amendament. La fel ca Lincoln,
succesorul său, Andrew Johnson
(1865-1869) pleda pentru o politică de
reconstrucție și reconciliere cu Sudul
patriarhal, care era atât de înapoiat,
încât, până în 1870, producția sa
agricolă nu avea să ajungă nici la
jumătatea celei din 1860. Majoritatea
republicanilor radicali din Congres
insistau însă asupra demontării totale a
structurilor guvernamentale și sociale
și pentru instalarea administrațiilor
Bătălia de la Hampton Roads militare pentru a controla statele din
sud. Biroul Oamenilor Liberi, instalat
în 1867 pentru protejarea sclavilor eliberați-aproape jumătate din toată populația statelor din Sud. Atitudinile sociale
din Sud aveau să se schimbe treptat, cu privire la drepturile civile ale foștilor sclavi. O mișcare rasistă care cuprindea
numeroase societăți secrete, cea mai mare fiind Ku Klux Klan, îi teroriza pe sclavii eliberați. Reformarea
fundamentală a societății sudice a eșuat în stadiul incipient, sub Grant, ca președinte (1869-1877), Grant nu a avut
succes la fel de mare ca atunci când a fost general. Cel de al doilea mandat al său a fost umbrit de scandaluri de
corupție. După retragerea trupelor din Sud în 1870 și după încheierea oficială a Reconstrucției, vechile sisteme de
discriminare aveau să revină rapid pe plantații, deși nu sub forma de sclavie deschisă. La sfârșitul secolului XIX, s-a
introdus segregarea rasială strictă, care afecta școlile, transportul în comun și restaurantele. După Războiul de
Secesiune, Nordul a cunoscut o creștere economică puternică, îndeosebi datorită construirii căii ferate
transcontinentale. În jurul anului 1893 au fost terminate primele linii de cale ferată, deschizând drumul spre Vestul
slab colonizat.
Expansiunea
Coloniștii din Europa se îndreptau spre
vest, poposeau peste noapte în tabere,
sperând să-și făurească o viață nouă în
ceea ce ei numeau "țara celor liberi".
Pe parcursul secolului al XIX-lea,
națiunea s-a extins rapid, adăugând
multe state noi, fie prin cumpărări de
regiuni întregi (Louisiana de la
francezi în 1803; Florida de la spanioli
în 1819; Alaska de la ruși în 1867), fie
prin cuceriri (Texasul de la Mexic în
1845, mai mult de jumătate din
teritoriul Mexicului în urma războiului
americano-mexican din 1846-1848).
Achiziţiile teritoriale americane între anii 1810-1920. În verde teritoriile americane; cu
Destinul Manifest a fost o filozofie portocaliu statele federale ale Uniunii
care a încurajat extinderea Statelor Unite înspre vest: deoarece populația statelor din est creștea și imigranți noi
intrau în țară, mulți oameni continuu se mutau înspre vest. Economia americană a luat avânt, ceea ce a dus la
dezvoltarea orașelor din est, unde se construiau fabrici și se găseau centre de afaceri. Estul era coloana vertebrală a
SUA, iar vestul-imperiul lor. Un stat nou era primit în Uniune dacă avea o populație de 60 000 de locuitori, iar în
1821 Uniunea cuprindea 23 de state.
Expedițiile conduse de Meriwether Lewis și
William Clark, au dus la explorarea vestului,
traversarea Munților Stâncoși și atingerea coastei
de vest în Oregon, în 1805, fiind îndrumați de o
femeie nativă din tribul shoshone ulterior.
Ca urmare la acest proces, SUA a ocupat
teritoriile Indienilor americani. Aceste acțiuni
continuă sa aibă implicații politice astăzi
deoarece unele triburi cer aceste pământuri
Sitting Bull
înapoi. În unele locuri, populațiile indigene au
fost distruse sau grav reduse de boli infecțioase
aduse de către europeni și astfel colonizatori din
SUA ușor au acaparat aceste teritorii goale. În
alte instanțe, Indienii americani au fost mutați
forțat de pe teritoriile lor tradiționale. Cu toate că
unii declară că Statele Unite nu a fost o putere
colonială până ce a acaparat teritorii străine în
Războiul Spaniol-American, controlul exercitat
asupra pământurilor în America de Nord de către
SUA esențial a fost de natură colonială.
În această perioadă, țara a devenit o putere

industrială și un centru pentru inovație și
dezvoltare tehnologică. Deschiderea Vestului de
Bătălia de la Little Bighorn-ultima rezistență a generalului Custer
către coloniști, mineri în căutare de aur și calea
ferată s-a realizat în detrimentul băstinașilor
americani.
"Războaiele cu amerindienii sub guvernul SUA au fost peste 40 la număr. Aceste războaie au costat
viața a peste 19.000 bărbați albi, femei și copii, inclusiv cei uciși în lupte individuale, și viața a peste
30.000 de indieni."[12]
Triburile care și-au apărat teritoriile erau tratate violent, chiar anihilate. Printre cele mai ample conflicte se numără
Bătălia de la Little Bighorn din 1876, unde indienii sioux conduși de căpetenia Sitting Bull au nimicit expediția de
atac condusă de George Armstrong Custer. În 1890, a existat o tentativă de a-l aresta pe Sitting Bull, în timpul căreia
a fost ucis. La 29 decembrie 1890, cavaleria SUA a masacrat 200 de indieni sioux la Wounded Knee, Dakota de Sud.
Creșterea economică
Între 1877-1897, dezvoltarea rapidă a
orașelor din SUA, produsă de forța de
muncă a imigranților și de muncitorii
din industrie a fost însoțită de
probleme sociale și economice.
Ridicarea SUA la rangul de putere
mondială începe prin progresul său
economic rapid. După construcția de
căi ferate, descoperirea petrolului a
condus la continuarea expansiunii
economice și la sporirea puterii
financiare, precum și a capitalului de
investiții economice. John D.
Rockefeller înființează Standard Oil
Company în 1870, creând primele
trusturi din SUA: prin 1911, acesta
controla 90% din afacerile cu petrol. Standard Oil Company.
Chiar și la înființarea trusturilor,

guvernul american a încercat să le
interzică, pentru a asigura competiția
liberă, dar cel mai adesea succesul
acestuia a fost moderat. Printre legile
antitrust din SUA s-au numărat Actul
Sherman, Actul Elkins, Comisia de
Comerț federal și Actul Clayton.
În 1873, Andrew Carnegie începe

construcția industriei oțelului.
Dezvoltarea rapidă a orașelor și
creșterea permanentă a numărului de
imigranți nevoiași din Europa și Asia a
condus la dezvoltarea cartierelor etnice
în marile orașe și la o creștere uriașă a
numărului de muncitori din industrie.
Nu existau reglementări pentru Împăratul Rockefeller-caricatură
condițiile de muncă. Grevele

neautorizate și actele de violență erau la ordinea zilei, iar sindicatele se organizau local.
Rebeliunea din piața Haymarket din

mai 1886 a demonstrat urgența
soluțiilor sociale. În timpul unei
demonstrații în masă, 12 oameni,
printre care și politiști, sunt uciși după
un atac cu bombă. În consecință, patru
anarhiști sunt spânzurați, deși nu exista
nicio dovadă a vinovăției lor.
Evenimentele din piața Haymarket au
inspirat în mod direct sărbătorirea pe
plan internațional a zilei muncii pe
data de 1 mai. În timp ce sindicatele își
consolidau organizarea, clasa de mijloc
cerea introducerea unor măsuri care să
dezvolte economia țării. O problemă
controversată a fost cea a taxelor Revolta de la Haymarket
vamale la cote protecționiste, care
favorizau vânzarea produselor americane în țară, în defavoarea celor europene, dar amenințau sectoarele care erau
dependente de articole importante. Președintele Grover Cleveland (1885-1889, 1892-1897), un oponent al taxelor
vamale prohibitive, nu a reușit să-și împiedice succesorii să impună taxe vamale pentru bunurile exportate - Tariful
McKinley în 1890 și Tariful Dingley în 1897. Prin 1909, taxele vamale atingeau 57%. În 1893, căderea piețelor
străine și speculațiile riscante de la bursă determinau declanșarea unei crize economice grave în SUA.
Politica imperialistă
Între 1897-1898, William McKinley și Theodore
Roosevelt au intensificat expansiunea imperialistă a
SUA în America Latinǎ și în regiunile din Caraibe.
După 1913, președintele Woodrow Wilson s-a
concentrat asupra politicii interne, dar contextul extern
l-a forțat ca în 1917 să intre în Primul Război Mondial
de partea Antantei.
Republicanul William McKinley (1897-1901) este

primul președinte modern american. El a întărit
autoritatea personală a președintiei, a instituit taxe
vamale de import, a introdus standardul de aur pentru
dolar și a întărit încrederea în guvern a comercianților,
a industriașilor și a sindicatelor. În 1898, McKinley
intervine în Războiul Hispano-American de eliberare a
Cubei de sub dominație spaniolă. Interesul guvernului
era îndreptat către noile piețe și
William McKinley, înainte să fie asasinat

surse de materie primă din America Latină

și din regiunea Pacificului până în Orientul
Îndepărtat. Cuba devine republică prin
Tratatul de la Paris, iar Filipinele, Guamul și
Puerto Rico sunt cedate de Spania Statelor
Unite, fapt care generează în 1899
constituirea ligii antiimperialiste în cercurile
democratice.
Bătălia de la San Juan Hill
După asasinarea lui McKinley în septembrie 1901, succesorul său,

Theodore Roosevelt (1901-1909), intensifica politica expansionistă. Pe
plan intern, realizează un control mai eficient al trusturilor și mediază
conflictele muncitorilor.
Theodore Roosevelt
Reales în 1904, acesta intervine în numeroase țări din America

Centrală și mediază Războiul ruso-japonez din 1904-1905, acțiune
care îl face să devină primul președinte american care primește
Premiul Nobel pentru Pace în 1906. După instalarea unui guvern
dependent de SUA în Panama în 1903, Roosevelt obține controlul
zonei viitorului canal și construiește Canalul Panama, deschis în
1914, care leagă Pacificul de Atlantic. În timpul mandatului său
este înființat Biroul Federal de Investigații în 1908, agenție
federală de investigații a crimelor și mâna dreaptă a
Departamentului de Justiție al Statelor Unite. J. Edgar Hoover a
fost directorul acestei agenții din 1935 până la moartea sa din
1972.
În 1913, Woodrow Wilson (1913-1921) îi readuce la putere pe

democrați. Wilson temperează politica de expansiune,
concentrându-se asupra problemelor interne. Programul său Noua
Woodrow Wilson Libertate urmarea reforme sociale. Wilson a avut o politică
liberală pentru diferitele culturi și a promis să respecte drepturile
altor națiuni. După izbucnirea Primului Război Mondial, Wilson răspunde printr-o declarație de neutralitate.
Demersul său era controversat, însă promisiunea de neintervenție i-a asigurat realegerea în 1916. Cu toate acestea, a
fost obligat (mai ales de republicani) să acționeze, cu atât mai mult cu cât războiul submarin fără restricții afecta
comerțul SUA. După scufundarea navei RMS Lusitania, cu aprobarea Congresului, la 6 aprilie 1917 preșdintele
Wilson a declarat război Germaniei.
Euforie și criză
Izolaționism și prosperitate
Pentru mai multe detalii,vezi : Primul Război Mondial
După Primul Război Mondial SUA se retrag
din Europa. Progresul tehnic și ratele
spectaculoase de dezvoltare din turbulenții
anii '20 dădeau impresia că starea de
prosperitate va crește în permanență. După o
perioada lungă de ezitare, SUA conduse de
președintele Woodrow Wilson intră în anul
1917 în Primul Război Mondial, cu scopul
de a instaura o pace de durată în Europa.
După victoria asupra Puterilor Centrale,
Wilson înființează Societatea Națiunilor,
menită să contribuie la asigurarea păcii de
lungă durată la nivel mondial, prevăzută în
Scufundarea navei „Lusitania"
Tratatul de la Versailles. Senatul SUA era
preocupat de potențialele restricții în politica
externă americană. Wilson, care suferise un infarct în timpul campaniei din 1919 pentru adoptarea tratatului, nu
poate evita în 1920 refuzul Senatului de a ratifica Tratatul de la Versailles și, implicit, intrarea SUA în Societatea
Națiunilor. Succesorul său, Warren G. Harding, încheie acorduri de pace separate cu foștii inamici de război în 1921.
Până la sfârșitul anilor 1920, politica externă a SUA este definită de principiul de neintervenție în conflictele
europene.
Pe plan intern, modernizarea industrială rapidă contribuie la
dezvoltarea economică și la creșterea bunăstării populației. Industriile
de construcții și de automobile s-au dezvoltat cel mai mult. Metodele
de producție eficiente, reducerea prețurilor și veniturile mari permiteau
pentru prima dată dezvoltarea unei societăți de consum, cu noi forme
de distracție pentru mase, cum ar fi radioul, filmele și sporturile.
Petrecerile pline de fast, limuzinele și nou-imbogățiții contrastau cu
imaginea fascinantă a turbulenților ani 1920.
În opoziție, climatul intelectual era definit de conservatorismul social
și xenofobie în America rurală. Cea mai vizibilă expresie a acestui fapt
o reprezentă prohibiția-interzicerea consumului și vânzării de alcool,
care devine lege federală. În consecință, începe să se dezvolte
contrabanda și comerțul la negru cu alcool distilat în fabrici private.
Băuturile alcoolice sunt vândute în baruri ilegale, denumite
Fotografia cu titlul „Migrant Mother” a artistei
speakeasies, și controlate de mafia italiană Cosa Nostra. Gangsterii au
Dorothea Lange. Este imaginea unei sărace înființat localuri ilegale, discrete, unde vindeau băuturi de contrabandă.
culegătoare de mazăre din California, Florence Luptele la lumina zilei între bandele rivale era ceva obișnuit, iar
Owens Thompson, mamă a şapte copii în timpul
corupția instituțiilor chemate să aplice legea se generalizase. Al
Marii crize economice. Martie 1936.
Capone a condus o bandă din cartierul de sud al orașului Chicago din
1925, dominând lumea interlopă a orașului și comerțul ilegal cu băuturi
alcoolice de contrabandă și activități imorale. În cele din urmă în anul 1931 Al Capone a fost închis pentru evaziune
fiscală. Ca urmare a gradului de corupție crescut, Legea Prohibiției a fost abrogată în 1933 prin cel de-al 21-lea
amendament. Rasismul practicat de Ku Klux Klan câștiga popularitate, mai ales în sud.
Criza economică și intrarea în război

Pentru mai multe detalii,vezi : Marea criză economică,Al Doilea
Război Mondial și Războiul din Pacific (al Doilea Război
Mondial)
Prăbușirea bruscă a bursei americane în 1929 dă naștere unei crize
economice fără precedent. SUA intră în cel de-al Doilea Război
Mondial împotriva puterilor Axei sub conducerea președintelui
Franklin Delano Roosevelt.
Economia înfloritoare a anilor 1920, datorate returnării a câteva
miliarde de dolari împrumutate de Londra din New York în timpul
războiului, încurajată de politicile economice ale președinților
Harding și Coolidge, prețul acțiunilor în SUA a fost ridicat peste
valoarea reală, determinând investiții și speculații bursiere
excesive. În octombrie 1929, prețurile de pe piața bursei din New
York cunosc o scădere bruscă. Într-o singura zi, la bursa de la New
Franklin Delano Roosevelt semnând declarația de
York s-au vândut 13 milioane de acțiuni, ducând în scurt timp la război împotriva Japoniei
Crahul de pe Wall Street. Deprecierea ruinează o treime din băncile americane. Creditele sunt stopate, iar fermierii
dau faliment. Lipsa capitalului și închiderea companiilor conduc la scăderea dramatică a producției industriale și la
destabilizarea pieței interne. Produsul Intern Brut, veniturile private și comerțul extern se restrâng la jumătate până în
1933. Consecința a fost șomajul fără precedent. Până în 1933, aproape 15 milioane de americani și-au pierdut
slujbele. Peste 85 000 de întreprinderi au dat faliment.
Pe Coasta de Vest, solul din Mariile Câmpii din SUA s-a uscat excesiv din cauza secetei prelungite din anii 1930.
Ținutul a fost măturat de o serie de furtuni de praf teribile-Albia de Pulbere (Dust Bowl). Până în 1933, vântul a
ridicat sute de milioane de sol din stratul de suprafață, solul fiind distrus. Ruinate, mii de familii lovite de sărăcie au
plecat din Albia de Pulbere, căutând de lucru în California sau alte regiuni.
Marea criză economică a cuprins rapid și națiunile europene, din cauza naturii globale a rețelei economice. Europa,
care devenise după Primul Război Mondial datornicul principal al SUA, își finanțase creșterea economică postbelică
cu ajutorul creditelor americane. Acest lucru nu mai era posibil după 1929, prin urmare Europa avea de suferit pe
plan social și se confrunta cu șomajul masiv, mai ales în țările industrializate ca Germania.
Scăderea prețurilor și a producției
determina în final un colaps mondial
care a atins apogeul în 1932.
Administrația Herbert Hoover a luat
puține măsuri directe, crezând că
economia se va redresa pe cale
naturală. În timp ce forțele
antidemocratice profitau de criză, mai
ales în Germania, președintele
american Franklin Roosevelt a început
să reconstruiască statul după alegerea
sa în 1932. Politica New Deal includea
programe destinate combaterii
șomajului și a sărăciei și a pus bazele
unui sistem de protecție socială prin
Actul de securitate socială, prin
ameliorarea situației categoriilor celor Atacul de la Pearl Harbour.
mai sărace, susținerea băncilor și

protejarea economiilor populației. Agricultura a fost subvenționată, a fost stabilit salariul minim pe economie și s-a
lansat un vast program de construcții pentru crearea de locuri de muncă, mulți șomeri primind locuri de muncă la
lucrările finanțate de stat. Însă criza a fost soluționată în primul rând prin programul național de înarmare din 1938.
Deși SUA iși exprimase neutralitatea în

1935, ca răspuns la politica germană
expansionistă Roosevelt vorbea în 1937,
despre o eventuală luptă pentru
supraviețuire între democrație și
totalitarism. În 1938, a crescut bugetul
pentru apărare, iar în 1940 s-a schițat un
program de înarmare.
Debarcarea în Normandia.
După izbucnirea războiului din Europa în

1939, SUA și-a reafirmat oficial
neutralitatea. Însă, începând cu 1940,
sprijină Marea Britanie prin livrarea de arme
împotriva Puterilor Axei. În 1941, premierul
britanic Winston Churchill și președintele
american Roosevelt au semnat Carta
Atlantică-un manifest pentru libertatea
tuturor oamenilor.
Al Doilea Război Mondial

După atacul japonez asupra flotei americane
de la baza navală Pearl Harbour, pe 7
decembrie 1941, SUA a intrat în război,
Bombardiere SBD Dauntless atacând nava japoneză Mikuma
preluând conducerea Aliaților împotriva
Axei, Dwight David Eisenhower fiind
Comandatul Suprem al Aliaților. După Pearl Harbour, cinci portavioane americane au zădărnicit speranțele de
expansiune ale japonezilor în 1942 în două bătălii navale importante. Bătălia din Marea Coralilor din 4-8 mai a fost
prima luptă din istorie în care vasele implicate nu s-au aflat în raza vizuală a adversarului, lupta desfășurându-se între
avioanele lansate de portavioane. Nu a fost clar cine a învins, însă bătălia a zădărnicit planurile japonezilor de-a
invada Australia. În iunie, japonezii au plănuit să atace mica insulă strategică Midway și Insulele Aleutine. N-au
reușit să distrugă aviația americană amplasată acolo, SUA descifrând codurile radio japoneze ce așteptau atacul. În
Bătălia de la Midway, din 4-6 iunie, marina japoneză a fost lovită de aviația americană de pe portavioane, ulterior,
s-a retras. Bătălia de la Midway a fost o victorie decisivă a forțelor SUA și un punct de cotitură a războiului din
Pacific. În următorii trei ani, SUA au recucerit insulele Gillbert, Marshall, Caroline și Mariane. Au bombardat orașe
și obiective industriale japoneze, inclusiv pe cele din Tokyo.
În 1943, la Conferința de la Teheran, Roosevelt, Churchill și Stalin declară că atât ei, cât și Națiunile Unite au ca
sarcină primordială instaurarea unei păci de durată. Marea Britanie și SUA au început să bombardeze industria și
orașele germane. În iulie, forțele britanice și americane au debarcat în Sicilia, iar până în septembrie au ajuns în
Italia, capturându-l pe Mussolini și înlăturând regimul fascist italian. În Ziua-Z-6 iunie 1944- a fost deschis un al
doilea front, când Aliații au invadat Normandia, din Franța. 1200 de nave de război și 4100 de nave de desant au
adus pe țărm 132 000 de soldați, în timp ce 10 000 de avioane atacau pozițiile germane. Datorită debarcării în Ziua
Z, trupele Aliaților au putut să-i alunge pe germani din Franța. Până în 1945, Aliații au traversat Rinul după ce au
oprit contraofensiva germană. Forțele generalului american George S. Patton n-au putut ajunge la Berlin, acesta fiind
deja asediat de sovietici.
În septembrie 1944, forțele americane au început lupta pentru redobândirea Filipinelor, în timp ce Armata a Patra
britanică făcea același lucru în Filipine. După lupte grele, trupele americane au cucerit insulele japoneze Okinawa și
Iwo Jima la începutul anului 1945, în care au pierit 100 000 de soldați japonezi și 12 000 de soldați americani.
Imensele sale resurse umane și materiale
s-au dovedit decisive pentru victoria din
1945 a Aliaților. Președintele Roosevelt
care, în pofida tradiției politice americane, a
fost reales președinte pentru a treia oară, a
murit în 12 aprilie 1945, înainte ca războiul
din Europa să ia sfârșit. Deși naziștii au fost
învinși, Imperiul Japonez încă reprezenta o
gravă amenințare la adresa forțelor
americane. Aliaților le era teamă că numărul
victimelor din luptele pentru ocuparea
Japoniei va fi foarte mare. Japonezii ar fi
luptat până la ultimul om și s-a estimat că Harry Truman şi Stalin la Conferinţa de la Potsdam
într-o invazie ar fi murit 1 milion de soldați
ai Aliaților. Pe baza teoriilor lui Albert Einstein, oamenii de știință realizaseră în mare secret o nouă armă, cea mai
mortală din istorie: bomba atomică. Trinity a fost primul test al tehnologiei pentru bomba atomică (varianta cu
implozie cu plutoniu - fisiune lansată asupra orașului japonez Nagasaki). Testul a avut loc pe 16 iulie1945 lângă
Alamogordo, New Mexico. Succesorul lui Roosevelt, Harry Truman, a luat grava decizie de a lansa noua armă
asupra Japoniei.
Truman a susținut că utilizarea bombelor atomice va duce la sfârșitul

grabnic al războiului, salvând milioane de vieți din rândurile trupelor
Aliaților. La sfârșitul lunii iulie 1945, Aliații i-au dat Japoniei un
ultimatum, amenințând cu distrugerea completă a acesteia, dacă nu va
capitula. Nu s-a întrevazut nicio intenție de capitulare din partea
japonezilor. Așa că bombardierul american B-29 Superfortress Enola
Gay pe data de 6 august 1945 a lansat bomba atomică „Little Boy” de 5
tone asupra orașului japonez Hiroshima. În urma exploziei au murit
130 000 de japonezi. Trei zile mai târziu, o a doua bombă atomică, „Fat
Man", a fost lansată dintr-un bombardier Superfortress, Bockstar,
pentru a distruge orașul Nagasaki. În acest atac au fost uciși 75 000 de
japonezi. Mii se oameni au murit ulterior, din cauza radiațiilor, care
le-au provocat răni și boli.
Testul Trinity
În cele din urmă, japonezii au capitulat pe 14 august. Reprezentanții
japonezi au semnat declarația oficială de capitulare, în prezența
generalului Douglas MacArthur, la bordul navei americane de luptă USS Missouri, pe 2 septembrie 1945. La
Conferința de la San Francisco, reprezentanții celor 50 de state membre ale Alianței au elaborat Carta Națiunilor
Unite, astfel s-a născut Organizația Națiunilor Unite.
Al doilea război mondial s-a sfârșit. Zorii unei Noi Ordini Mondiale și al unui nou război mondial și rece se
întrevedeau la orizont.
Superputere globală
Pentru mai multe detalii: Războiul Rece
O lume bipolară
După 1945, la începutul Războiului Rece, SUA deveniseră superputerea economică, militară și politică dominantă în
Occident.
Cel de-al Doilea Război Mondial a
demonstrat enorma putere economică și
militară a Statelor Unite. Economia de
război crease locuri de muncă și o creștere a
produsului intern brut ce se putea
autosusține, tranzitând din 1945 fără oprire
spre o economie prosperă pe timp de pace.
Dezvoltarea societății de consum, care
fusese intreruptă de Marea Criză, a prins din
nou forță în anii 1930 și o creștere
economică sănătoasă a continuat în anii
1960. Pe plan intern, președintele democrat
Harry Truman (1945-1953) a încercat să
asigure bunăstarea socială prin politică New Soldați americani în Coreea
Deal, inițiată de predecesorul său, Franklin

D. Roosevelt.
Unul dintre cele mai semnificative progrese
în politica externă americană de după 1945 a
fost ruperea alianței nesănătoase de război
cu Uniunea Sovietică, în fața extinderii
puterii comuniste în Europa de Est. Noua
ordine postbelică în Europa și Asia a fost
caracterizată de începutul unui nou război
mondial, Războiul Rece între Est și Vest, un
nou tip de război ce cuprindea tensiuni și
confruntări politice și ideologice, fiind mai
degrabă o stare de tensiune și competiție pe
plan militar, diplomatic, ideologic,
economic și tehnologic întreținută. Statele
Unite și-au abandonat definitiv poziția
izolaționistă și au devenit liderul țărilor din
Semnarea Tratatului NATO sfera lor de influență din punct de vedere
politic și ideologic, sfera fiind denumită și "Lumea Liberă". După 1947, obiectivul central al politicii americane îl va
constitui îngrădirea expansiunii sovietice. Președintele Truman a promis tuturor țărilor occidentale ajutor militar și
economic pentru a-și păstra independența. Reconstrucția Europei de Vest a fost sprijinită cu generozitate, prin planul
economic Marshall, ceea ce a dus la un boom economic, mai ales în Germania de Vest.
În timpul mandatului lui Truman, sunt înființate servicii secrete ca Central Intelligence Agency (Central Intelligence
Agency, abreviat CIA) sau National Security Agency. SUA dețineau monopolul asupra armelor nucleare până la
testarea bombei atomice de către sovietici în 1949. În același an, statele din vestul Europei semnează o alianță
militară, sub conducerea SUA, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, prin care semnatarii se obligă să pună în
aplicare o strategie militară de apărare în eventualitatea unui atac asupra unuia dintre statele membre.
Înarmare și escaladare
Pentru mai multe detalii:Războiul din Coreea
Atât pe plan extern, cât și pe cel intern, SUA și-au
concentrat atenția în anii 1950 asupra conflictelor cu
URSS. În același timp, mișcarea pentru drepturile civile
înregistrau primele succese în campania
afro-americanilor.
În timpul Războiului din Coreea din 1950-1953, trupele
americane au luptat alături de forțele sud-coreene
împotriva nord-coreenilor și chinezilor, înfruntând
pentru prima dată armatele comuniste. Din 1953 până
în 1961, președinția americană a fost deținută de
republicanul Dwight David Eisenhower, popularul erou
al războiului. În această perioadă, Războiul Rece se
intensificase într-atât, încât era pe primul loc în agenda
politicii externe. Odată cu primul test atomic al
sovieticilor în 1949 și cu ocolul Pământului de către
satelitul sovietic Sputnik 1 în 1957, s-a pus în discuție
supremația militară și tehnologică a SUA. S-a decis
asupra inițierii unui program de înarmare la scara largă.
Guvernul american a început să dezvolte programe
spațiale și militare și a sporit cursa înarmării nucleare. Dwight D Eisenhower
Secretarul de stat John Foster Dulles a urmat o politică
de subminare a influențelor sovietice în blocul estic, numită replică masivă. În 1954, SUA intervin în Guatemala.
Criza Suezului din 1956 și Revoluția ungară din 1956 sporesc tensiunea dintre Est și Vest, fără să provoace totuși un
conflict deschis. În 1959, SUA includ Alaska și Hawaii ca al 49-lea, respectiv al 50-lea state ale țării. În același an,
în curtea Americii se produce o criză, revoluția comunistă din Cuba.
Efectele Războiului Rece s-au resimțit în anii 1950 și pe plan intern. Senatorul Joseph McCarthy și House
Committee on Un-American Activites (Comisia Camerei de

Activități Non-Americane) erau forțele directoare din spatele
valului de persecuție anticomunist în administrația și viața publică
americană. S-a dezvoltat astfel un climat de isterie în masă
nemaîntâlnit în istoria americană, pe măsură ce liberalii, artiștii și
intelectualii erau defăimați și frica de trădare se răspândea în
cercurile guvernamentale. În 1954, McCarthy este cenzurat de
către colegii săi senatori pentru că a dezonorat și compromis
Senatul în această perioadă. Boom-ul continuu anunța o epocă de
abundență. A urmat apoi baby-boom-ul. Automobilele, mașinile
de spălat, televizoarele și bunurile de consum deveniseră ceva
obișnuit în gospodăria unei familii cu venit mediu. Alături de noua
cultură exprimată prin muzică și film, modelul de viață american
s-a impus în tot occidentul. În anii 1950, lupta afro-americanilor
pentru drepturi civile și împotriva discriminării și segregării rasiale
a progresat sub conducerea carismaticului lider și predicator
Elvis Presley-idolul muzicii anilor '60-'70 baptist, Martin Luther King, Jr.. În 1954, segregarea rasială a fost
abolită în școlile publice, iar în 1956 și în transportul în comun.
Emblema anilor 1960: Marilyn Monroe

Criză și reformă
La începutul anilor 1960, președintele
Kennedy întruchipa speranța edificării
unei Americi prospere. Construindu-și
campania pe o platformă de promisiuni
de reformă socială și deschidere în
chestiunea rasială, democratul John F.
Kennedy a câștigat alegerile în 1960
împotriva candidatului său republican,
Richard Nixon. Promovând viziunea
unei Americi revitalizate,
îndreptându-se spre noi orizonturi,
tânărul și dinamicul democrat a devenit
speranța unei noi generații. Cu
eleganța lui soție Jackie alături,
Kennedy a încetățenit un stil modern
Dallas - Asasinarea lui JFK
de guvernare la Casa Albă. Totuși,
mandatul său nu a fost însoțit de
schimbări radicale pe plan intern, ci de
crize politice externe. După asasinarea
acestuia, Johnson a continuat reformele
sale pe plan intern, dar a intervenit cu
forțe armate în Vietnam.
Construcția Zidului Berlinului de către

sovietici, respectiv invazia nereușită în
Cuba comunistă în 1961 a exilaților
cubanezi sprijiniți de forțele
americane, au dus la creșterea John Kennedy şi Nikita Hruşciov în 1961
tensiunilor intre Est și Vest.
După descoperirea rachetelor sovietice în Cuba în anul 1962, lumea

aștepta îngrozită declanșarea unui război nuclear. După acest incident,
Kennedy a încercat să reducă tensiunile dintre SUA și URSS, cu
fermitatea sa, negociind cu liderul sovietic Nikita Sergheevici
Hrușciov. S-a creat o linie fierbinte, adică o rețea de teleimprimatoare
de mare viteză, care uneau Moscova cu Washingtonul. SUA, URSS și
Marea Britanie au semnat în august 1963 acordul asupra Tratatului de
interzicere a testelor nucleare, pe care Franța și China au refuzat să-l
semneze.
Asasinarea lui Kennedy la Dallas, pe 22 noiembrie 1963 a șocat

întreaga națiune. Numele autorului asasinatului este și în zilele noastre
Lyndon B.Johnson semnează Civil Rights Act
controversat, fiind pus pe seama unui asasin amator simpatizant
comunist ca Lee Harvey Oswald, ori pe seama unei conspirații
guvernamentale din interor, politica lui Kennedy nefiind pe placul
grupărilor de interes și mafiei care dominau America la aceea vreme.

Sub sloganul "Marea Societate", succesorul lui Kennedy, Lyndon B.
Johnson, a continuat programele sociale ale acestuia, cheltuind mult
pentru educație, sistemul sanitar, modernizarea urbană, eradicarea
sărăciei și a corupției.
Robert Kennedy
Pe plan intern, Marșul spre Washington al afro-americanilor ce luptau

pentru drepturile civile l-au transformat pe Martin Luther King într-un
simbol al mișcărilor de protest în anii 60'. În timpul unui marș pentru
libertate el a pronunțat unul dintre cele mai celebre discursuri:I Have a
Dream (Am un vis). Ca susținător al integrării pe cale pașnică, în 1964
a primit Premiul Nobel pentru Pace. Cele mai multe astfel de legi, și
anume Civil Rights Act, Voting Rights Act, au fost promulgate sub
președinția lui Lyndon B. Johnson. El depus eforturi în lupta împotriva
sărăciei precum și a opririi războiului din Vietnam.
Legea drepturilor civile din 1964 garanta protecția afro-americanilor în

exercitarea dreptului lor de vot, încuraja integrarea în scoli și
interzicerea segregării rasiale. Discriminările economice pentru
Martin Luther King
afro-americani sunt tolerate și chiar președintele Johnson i-a sprijinit
pe rasiști în Mississippi. Protestul afro-americanilor a atins apogeul
între anii 1964-1968, revoltele fiind la ordinea zilei în cartierele locuite de aceștia. Organizații ca Panterele Negre și
Națiunea Islamului (pe care îl avea ca purtător de cuvânt pe preotul american musulman, Malcolm X), care susțineau
superioritatea negrilor și considerau violența ca fiind legitimă, au câștigat influență tot mai mare.
Pe plan extern, în anul 1964 președintele Johnson a decis implicarea militară a SUA în Vietnam, fapt care a dus la
escaladarea conflictului. Lupta a continuat până la începutul anilor 1970. Eșecurile militare și mișcările de protest
din ce în ce mai puternice l-au împiedicat pe Johnson să candideze din nou. Asasinarea lui Martin Luther King jr. și a
popularului democrat Robert F. Kennedy (fratele președintelui precedent), care candida pentru președintia Americii
în 1968 au constituit un sfârșit sângeros pentru perioada de reformă americană.
Divizarea națiunii
Pentru mai multe detalii: Războiul din Vietnam
Polarizarea între mișcările de protest și
guvernare au distrus consensul intern al
SUA la sfârșitul anilor 60. Eșecul din
Vietnam și scandalul Watergate au dus la o
reevaluare a identității naționale și culturale,
mai ales de către cei tineri. Protestele
împotriva războiului din Vietnam s-au
transformat într-o rebeliune împotriva
sistemului, care s-a extins în toată lumea
apuseană. Prin haine, tunsori
nonconformiste și muzică, tinerii respingeau
ordinea tradițională. Mișcarea pacifistă
Hippie se revolta împotriva guvernului
american, afacerilor corporatiste,
moravurilor sociale tradiționale și zeflemea
Războiul din Vietnam
valorile reprezentanților clasei de mijloc
prin glorificarea drogurilor și a iubirii libere.
Mișcarea de protest a divizat societatea
americană, în mare parte conservatoare.
Odată cu alegerea în 1968 a republicanului
Richard Nixon, America a ajuns să fie
condusă de un anticomunist inveterat.
Arborând sloganul Lege și Ordine, el a luat
măsuri extreme împotriva celor ce se aflau
în centrul mișcării de protest.
Un festival de muzică în aer liber la

Woodstock, New York intre 15 august-18
august 1969, devine simbolul generației
hippy, care spera la o reînnoire culturală și
politică. Peste 500 000 de participanți le-au
sărbătorit pe vedele muzicii rock, pop,
blues, Joe Cocker, Jimi Hendrix, Janis
Joplin și Joan Baez au susținut concerte
faimoase aici. În ciuda aglomerației care s-a
creat, totul s-a desfășurat, în mod
surprinzător, în liniște și armonie, chiar dacă
atmosfera a fost întreținuta de participanți cu
droguri, băutură și sex.
Festivalul de la Woodstock
În 1961 sovieticii lansau primul om în

spațiu. În timpul administrației Nixon, pe 20
iulie 1969, primul om, Neil Armstrong, a
pășit pe Lună. Pe plan internațional, Nixon
și consilierul său Henry Kissinger au reușit
să îmbunătățească relațiile cu liderii statelor
comuniste. În 1972, Nixon a fost primul
președinte american, care a vizitat China,
întâlnindu-se cu Mao Zedong și, în același
an, negocierile pentru limitarea armelor
strategice (SALT) cu URSS, începute cu 3
ani mai devreme, se concretizează într-un
tratat interimar. Aceste vizite istorice anunță
Nixon şi Zhou
o noua fază a relațiilor comerciale pentru ambele state.

Un alt punct pe agenda lui Nixon a fost obținerea unui
tratat de pace acceptabil cu Vietnamul. Demoralizate,
trupele americane s-au retras din Vietnam începând din
1969. În 1973, după luni negocieri, s-a ajuns la un
armistițiu cu Vietnamul de Nord. Pentru prima oară în
istorie, SUA pierduse un război. Războiul din Vietnam
a costat viețile a 58 236 de militari americani și a
cauzat apariția sindromului Vietnam printre veteranii
de război. Nixon a manipulat abil neîncrederea dintre
sovietici și chinezi în avantajul SUA, obținând
cooperarea ambelor părți și destinderea[13].
Pe lângă acestea, scandalul Watergate a zdruncinat

încrederea și siguranța în instituția prezidențială. În mai
1973, s-a descoperit că Nixon autorizase o descindere
în sediul central al Partidului Democrat, pentru a monta
Demisia lui Nixon
dispozitive de ascultare în timpul alegerilor
prezidențiale din anul precedent. Încercările
președintelui de a ascunde faptul au dus la punerea lui sub acuzare după mai 1974. Pe data de 9 august 1974, Nixon a
demisionat din funcția de președinte.
Consolidare și destindere
Sub adminisțrația Ford, instituția
prezidențială s-a reabilitat într-o anumită
măsură. Mandatul succesorului sau a fost
umbrit de o implicare cu urmări nefericite în
evenimentele internaționale. După demisia
lui Nixon în 1974, vicepreședintele Gerald
Ford devenea succesorul acestuia. Ford a
încercat să îmbunătățească, printr-o
administrație riguroasă și corectă, imaginea
defectuoasă a președinției. Puterea
Congresului a fost sporită și, din 1975, mai
Acordurile de la Camp David dintre Israel și Egipt sub supravegherea președintelui
multe dintre operațiunile secrete ale
Carter
Agenției Centrale de Informații au ajuns să
fie discutate de public și mass-media.
În timpul președinției lui Ford s-au agravat

problemele interne ca șomajul și inflația.
Criza internațională a petrolului din
1973-1974 a demonstrat dependența
națiunilor industriale occidentale de
exportatorii de petrol arabi. La mijlocul
anilor 1970, populația a început să
conștientizeze efectele devastatoare
provocate asupra mediului de companiile
industriale care nu fuseseră până atunci
monitorizate de guvern.
Riscurile și oportunitățile folosirii pașnice a

energiei nucleare au fost discutate și au Carter şi Brejnev semnează SALT II
provocat controverse. În afacerile externe,
noile negocieri SALT au continuat politica de destindere a URSS. În 1976, candidatul democrat Jimmy Carter a
câștigat alegerile prezidențiale. Carter a amplificat eforturile internaționale ale SUA în sfera drepturilor omului și a
drepturilor civile-ambele fiind arii de interes pentru Partidul Democrat-eforturi vizibile mai ales în relațiile
îmbunătățite cu regimurile din America Latină, deși abordarea lui era oarecum naiva și adesea bazată pe încrederea
în regimuri corupte și sângeroase. Cel mai mare succes al său pe planul politicii externe a fost medierea în 1979 a
unui acord de pace intre Israel și Egipt.
După semnarea Tratatului SALT II în 1979, politica de destindere a suferit o criza în 1980 din cauza invaziei
Afghanistanului de către trupele sovietice. Transporturile americane de grâu spre Uniunea Sovietică au fost
suspendate, fiind boicotate și Jocurile Olimpice de la Moscova de SUA și aliați. Revoluția Islamică din Iran în 1979
a produs dificultăți serioase Statelor Unite, care susținuseră șahul. În noiembrie 1979, peste 50 de cetățeni americani
au fost luați ostatici la ambasada americană din Teheran; în schimbul lor se va cere extrădarea șahului Reza Pahlavi.
Anticomunism și dezarmare
Atât pe plan intern, cât și pe plan
extern, Reagan a urmat o politică strict
anticomunistă. Odată cu venirea lui
Gorbaciov la putere în 1985, cele două
superputeri încep negocierile de
dezarmare. Fost guvernator al
Californiei și candidat republican,
Ronald Reagan a câștigat alegerile
prezidențiale din 1981 datorită
promisiunilor sale de a reinstaura
supremația militară și politică globală
americană. Odată cu alegerea sa, s-a
constituit o Americă mai
conservatoare, atât pe plan intern, cât
și extern. Adepții partidului tradițional
creștin, care se aflaseră în declin în anii
1960 și 1970, câștigă influența. Reagan
Discursul lui Reagan la Berlin
a impulsionat cu succes economia, prin reducerea

cheltuielilor, mai ales pentru programele de asistență
socială, și a micșorat taxele. În același timp a crescut
decalajul dintre săraci și bogați. În paralel, Reagan a
sporit cheltuielile în sfera militară. Planificarea unui
sistem de apărare ce prevedea desfășurarea de
armament în spațiu-Initiativa Strategică de Apărare - a
costat miliarde de dolari. Retorica lui Reagan împotriva
URSS, pe care o descria drept Imperiul Răului, era
susținută de acțiuni concrete. El a impus sancțiuni
economice după ce Uniunea Sovietică a sprijinit legea
marțială în Polonia în 1981. SUA au susținut mișcările
anticomuniste peste tot în lume, mai ales în America
Latină și în Orientul Apropiat, indiferent de tipul de
guvernare al statelor sau de respectarea drepturilor
omului. În Nicaragua, gherilele Contras care acționau
împotriva sandiniștilor de stânga au fost sprijinite prin
fonduri americane și cu arme prin intermediul CIA. Gorbaciov și Reagan semnează Tratatul INF
Investigatiile jurnaliștilor referitor la implicarea

administrației în această acțiune au dus la controverse.
Trupele americane au intervenit în 1982 în războiul
civil din Liban, iar în 1983 au răsturnat guvernarea de
stânga din insula Grenada din Caraibe. După ce
negocierile cu Uniunea Sovietică pentru dezarmare au
eșuat în 1983, au fost amplasate rachete balistice cu
raza medie de acțiune în vestul Germaniei, ca simbol al
puterii militare americane în Europa.
În Afghanistan, din 1988, în timpul Războiului

Afgano-Ssovietic, Rebelii Mujahedini au fost susținuți Space Laser Satellite Defense System Concept
de mai multe țări, printre care și Statele Unite ale
Americii, Arabia Saudită, Pakistan și alte state musulmane, în lupta împotriva sovieticilor invadatori. În august,
Osama bin Laden a înființat organizația teroristă al-Qaida, cu scopul de a extinde mișcarea de rezistență contra
forțelor sovietice în Afganistan într-o mișcare pan-islamică. De facto, războiul civil continua (1989-1992) între
guvernul comunist și elementele islamiste (Talibanii), care au dus războiul cu sovieticii. Talibanii au câstigat
războiul și în 1992 Afganistanul a fost Emirat Islamic, guvernat de talibani. Deși existau zvonuri, experții în
contraterorism afirmau că Osama Bin Laden nu a fost o creație a CIA și că nu a primit vreun ajutor din partea SUA
în timpul războiului afgano-sovietic, iar organizația teroristă nu i-a fost finanțată în lupta împotriva sovieticilor.
În lungul și sângerosul război contra Iranului

(1980-1988), dictatorul Irakului, Saddam Hussein a
primit sprijin secret din partea americanilor pentru a
lupta împotriva noului regim religios, însă fără succes,
și la scurt timp după război, scapă de sub controlul
Americii și devine un dictator sinistru care încearcă să
dezvolte arme de distrugere în masă pe care le va
utiliza în invazia Kuweitului trei ani mai târziu. Ironic,
cei doi "pioni" folosiți de americani în lupta împotriva
sovieticilor în anii '80 le vor deveni inamicii principali
spre sfârșitul secolului XX/începutul secolului XXI.
Operațiunea Contras
După realegerea sa în 1984, Ronald Reagan a profitat
de șansa pe care i-o ofereau noile reforme politice
sovietice introduse de noul secretar general Mihail
Gorbaciov. După mai multe summituri
americano-sovietice, în 1987 se face un pas hotărâtor
pe calea dezarmării. În urma unui acord global de
reducere a numărului de rachete la sol-Acordul istoric
de eliminare a rachetelor de rază medie de acțiune în
Europa (INF)-pentru prima oară arsenalul nuclear
începea să descrească. Vânzarea de arme Iranului și
devierea fondurilor către forțele Contras din Nicaragua
devin publice în noiembrie 1986-scandalul
Iran-Contras, care compromite guvernarea Reagan.
Bush salută trupele americane din Golful Persic
În 1988, vicepreședintele George H. W. Bush este ales
ca succesorul lui Reagan. Sub mandatul său situația geopolitică se schimbă, în urma colapsului suportat de blocul
estic și Uniunea Sovietică.
Pax Americana
Pentru mai multe detalii: Războiul din Golf, Războiul împotriva terorismului, Războiul din Afganistan
(2001-prezent), Invazia Irakului din 2003 și Criza economică mondială din 2008–2012
La începutul anilor 1990, sub mandatul
președintelui George Bush, SUA au
devenit principala superputere într-o
nouă ordine mondială. Președintele
Clinton, care a fost ales în 1993, a fost
marcat de o prosperitate crescândă și
de schimbarea rolului SUA în
conjunctura internațională. De la atacul
din 11 septembrie 2001, politica
externă americană a fost caracterizată
prin războiul împotriva terorismului și
de scopul de a se implica în mod activ
în extinderea democrației în lume.
Procesul de schimbare în Europa de
Est, în mare parte pașnic, a fost
susținut ideologic, politic și economic
de administrația Bush. Conflictul
Est-Vest, care definește teoria și
practica în politica americană, se
încheie odată cu reunificarea
Germaniei și colapsul Uniunii
Sovietice în 1991. SUA, ca unica
Razboiul din Golf superputere, a preluat rolul nedisputat
de lider al noii ordini mondiale care se
conturase în 1991. După o intervenție
militară în Panama în decembrie 1989,
trupele americane au răsturnat
dictatura lui Manuel Noriega. Ca
urmare a invadării Kuweitului de către
Irak în 1990, Bush a întemeiat o
coaliție internațională care, sub mandat
ONU, în februarie-martie 1991 a
expulzat trupele irakiene din Kuweit,
prin Operațiunea Furtună în desert și a
invadat Irakul.
A intensificat embargoul comercial

asupra Cubei în octombrie 1992, cu
scopul declarat de a elimina regimul
Bill Clinton, Ițhak Rabin, Yasser Arafat comunist al lui Fidel Castro, dar fără
succes. SUA și-au redus prezența
militară în Asia și Europa și au inițiat
noi acțiuni de dezarmare a Uniunii

Sovietice, a cărei principală succesoare
a fost Federația Rusă. Între timp,
economia americană a intrat în
recesiune și au crescut tensiunile
sociale. Revoltele antirasiale de la Los
Angeles au zguduit țara în 1992, în
urma punerii în circulație a unei casete
video ce a surprins violența folosită de
poliție împotriva unui afro-american
nevinovat. În 1992, democratul Bill
Clinton l-a învins în alegeri pe Bush și
în 1993 s-a instalat la Casa Albă,
promițând reforme sociale și o
Bill Clinton și Boris Elțin.
renaștere economică, ceea ce i-a atras
de partea sa pe reprezentanții
principalelor minorități etnice.
Dezvoltarea comunicațiilor și a
tehnologiei media a declanșat un boom
economic, care a creat milioane de
locuri de muncă. A crescut salariul
minim pe economie, dar reforma în
domeniul sănătății inițiată de Clinton,
menită să ofere asigurări medicale
pentru toți cetățenii americani, a fost
blocată de conservatori, majoritatea în
Congres. Pe plan global, Clinton a
evitat impunerea dominației
americane. În 1993 a negociat
autonomia parțială a teritoriilor
palestiniene din Orientul Apropiat.
Elicopter american în Mogadishu
Rusiei i-a fost asigurat ajutorul
economic. SUA s-au aflat printre
inițiatorii Protocolului de la Kyoto asupra schimbărilor climatice din 1997, pentru reducerea emisiilor periculoase de
noxe. Clinton a fost implicat direct și în negocierile de pace dificile cu Irlanda de Nord. În ciuda politicii sale
pașnice, de-a lungul mandatului său, SUA a intervenit în diferite conflicte, ca: Războaiele iugoslave și în războiul
civil din Somalia, cu scopul menținerii păcii. Totuși, în 1998, mandatul său a fost
umbrit din cauza unui scandal personal

dintre el și jurnalista Monica Lewinski,
care a dus la un proces de acuzare,
încheiat cu achitarea sa.
Rezultatele în alegerile prezidențiale din
2000, în care democratul Al Gore,
vicepreședintele din mandatul lui
Clinton a candidat la președinție
împotriva republicanului George
W.Bush, au fost foarte strânse. La 12
decembrie 2000, după câteva săptămâni
de dispute juridice, Curtea Supremă l-a
desemnat pe George W. Bush - fiul
fostului președinte George H. W. Bush -
cel de-al 43-lea președinte american.
Acesta avea un program economic și
social conservator, însă politica externă
nu constituia o prioritate a
administrației sale.
În acest context, Atentatele din 11

septembrie 2001 asupra World Trade
Center și a Pentagonului, întreprinse de
9/11
organizația teroristă Al-Qaida, au șocat
întreaga țară, dar a zguduit și societatea
americană. Atacurile islamice
sinucigașe au declanșat o undă de șoc în
întreaga lume. În jurul orei 9 dimineața,
două avioane de linie deturnate de
teroriști s-au izbit de World Trade
Center din New York; ambele turnuri
gemene s-au prăbușit. O oră și jumătate
mai târziu, un al treilea avion s-a izbit
de Pentagon, sediul central al
Departamentului de Apărare al SUA
lângă Washington. Un al patrulea avion
s-a prăbușit lângă Pittsburg, în
Pennsylvania. În aceste atacuri și-au Hillary Clinton
pierdut viața aproape 3000 de oameni.
Pentru prima oară după Pearl Harbour, America era atacată pe teren propriu. Bush junior a proclamat un război lung
împotriva terorismului și a celor care îl

sprijină și de atunci viața politică în SUA a
fost dominată de afacerile externe. Pe plan
intern, imigrația a fost monitorizată mai
atent, securitatea aeroporturilor fiind
asigurată de stat. Susținute de o amplă
alianță globală împotriva terorismului, în
octombrie 2001 trupele SUA au eliminat
regimul taliban din Afghanistan. Talibanii
oferiseră refugiu instigatorului atacurilor de
la 11 septembrie, Osama bin Laden. În
ianuarie 2002, Bush a catalogat Irakul,
Iranul și Coreea de Nord ca făcând parte din
Axa Răului. A fost înființat Departamentul
pentru Securitate Internă, cu un director la
nivel de cabinet și a fost proclamată legea
Patriot Act. În septembrie, în strategia de Război în Afganistan
securitate națională, a avut loc o reorientare
controversată, care permitea atacul
preventiv împotriva națiunilor ce sprijineau
grupări teroriste sau amenințau în alt fel
securitatea SUA.
Dând drept exemplu violarea unui număr

mare de rezoluții ONU privind
monitorizarea materialelor nucleare irakiene
și posibila producție de arme nucleare de
distrugere în masă, o coaliție internațională
formată în mare parte din trupe americane și
britanice au invadat Irakul în martie 2003.
Până în aprilie regimul dictatorial al lui
Saddam Hussein a fost înlăturat. Ulterior,
acesta a fost capturat într-un raid de către
armata americană, judecat și trei ani mai
târziu a fost executat de autoritățile irakiene.
N-au fost găsite arme de distrugere în masă,
Saddam declarând că totul a fost o invenție
pentru a speria Occidentul, în ciuda faptului
că Irakul era slăbit economic și militar de pe
urma celor două
Razboiul din Irak

războaie din Golf. Chiar și acum, însă,

violențele continuă, iar stabilitatea este
una aparentă.
În ciuda pierderii credibilității și
zvonurilor care afirmau ca invazia
Irakului a avut ca motiv real preluarea
rezervelor de petrol, mascate sub
pretextul existenței unor arme de
distrugere în masă, dar și în ciuda
acuzațiilor pentru crimele din Irak și în
pofida măsurilor extreme și radicale în
securitatea și apărarea țării, George W.
Bush a fost reales pentru încă un
mandat în 2004, după o campanie
electorală polarizată.
Bush anunţă începerea Operaţiunii Iraqi Freedom 2003
În august 2005, Uraganul Katrina a
devastat orașul New Orleans, 1.833 de
persoane fiind ucise. Pagubele
materiale produse de Katrina au fost
estimate la 81,2 miliarde de dolari
americani (la nivelul anului 2005), cele
mai mari pagube produse de un uragan
din istoria Statelor Unite. Eșecul
catastrofal al sistemului de protecție al
orașului New Orleans a declanșat
anchete imediate în cadrul Corpului de
Geniu al Armatei SUA, deoarece
această instituție are responsabilitatea,
prin mandat al Congresului, de a
Uraganul Katrina devastand Lousiana proiecta și construi sistemele de
protecție.
În 2006, la câteva luni după Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza, Statele Unite au recurs la dreptul de veto în
Consiliul de Securitate al ONU, pentru a bloca un proiect arab de rezoluție care condamna operațiunile militare ale
Israelului în Fâșia Gaza, precum și tirurile cu rachete ale palestinienilor asupra Israelului.
Marea Recesiune: din 2007 până în prezent

Din 2007, SUA a intrat în recesiune,
banca JPMorgan Chase & Co a
cumpărat banca de investiții Bear
Stearns la un preț foarte scăzut, cu
ajutorul băncii centrale americane
(Federal Reserve). În 2008, cele mai
mari bănci de credite ipotecare din
Statele Unite — Freddie Mac și Fannie
Mae — au fost puse sub supraveghere
federală. Compania Merrill Lynch (a
treia bancă mondială de investiții) a
fost preluată de Bank of America, iar
Lehman Brothers (a patra bancă de
investiții din lume) a falimentat. Criza
s-a agravat în octombrie 2008, întrucât
bursele de valori din lume s-au
prăbușit sau au intrat într-o perioadă de
instabilitate acută. Un număr mare de
bănci, creditori și companii de
asigurare au dat faliment în
săptămânile ce au urmat. Statele
europene și cele asiatice anunță, pe
rând, intrarea în recesiune. Factori de
Lehman Brothers, Times Square
natură financiară se află la orginea
Marii Recesiuni, majoritatea lor legați
fiind în opinia unor obsrvatori (J.E.
Stiglitz) de fenomene speculative
(ipotecile pentru clientela cu risc major
- "subprime") care s-au manifestat pe
fondul dereglementării financiare
introduse și escaladate continuu în
ultimele decenii, începând cu epoca
Reagan.[14] Alți observatori (Ph.
Gramm) subliniază că dimpotrivă,
legislația federală care impunea
marilor companii de credit ipotecar
garantat o structură diversă a clientelei,
din care prin definiție trebuiau să facă
parte și indivizi care cu greu puteau fi
Protestele de pe Wall Street
considerați solvabili, este cauza primă
a crizei.[15] Prăbușirea prețurilor
locuințelor după o destul de îndelungată perioadă de creștere frenetică va antrena în siaj întregul
eșafodaj financiar: companii de

împrumut ipotecar, companii de
asigurări, bănci de investiții și bănci
comerciale.[16] Printre victimele
notabile ale crizei se numără toate
băncile de investiții, cea mai mare
companie de asigurări (AIG), cele 2
companii de împrumut ipotecar
garantat (de către stat) - și o dată cu ele
bugetul federal pentru mulți ani -, cel
mai mare furnizor de împrumuturi
ipotecare (Countrywide Financial
Corp.), cea mai mare bancă de
împrumut și economii și două dintre
cele mai mari bănci comerciale.[17]
Preşedintele Obama depunând jurământul
La 10 februarie 2007, Barack Obama

și-a anunțat candidatura la funcția de Președinte al Statelor Unite în fața clădirii Capitoliului din Springfield, Illinois,
sub sloganul "Yes, We Can". De-a lungul campaniei, Obama a pus accent pe problema războiului din Irak, pe
creșterea independenței energetice, și pe furnizarea de servicii medicale pentru toți, la un moment dat identificând
acestea ca fiind principalele sale priorități. La 4 noiembrie 2008, Barack Obama l-a învins pe republicanul John
McCain în alegerile generale și a devenit primul afro-american ales președinte al Statelor Unite. A primit premiul
Nobel pentru Pace în octombrie 2009 „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între
popoare”. A autorizat programe sociale, a evitat prăbușirea economiei țării sale în vara 2010 (simultan, când avea loc
"Occupy Wall Street"-mișcări de proteste pe Wall Street), a menținut relațiile diplomatice pașnice cu Rusia și China,
a reformat sistemul de sănătate, Congresul adoptând proiectul Obamacare în vederea asigurărilor de sănătate, a salvat
sectorul auto, a retras trupele din Irak (ultimul convoi american retragându-se din Irak în decembrie 2011), a sprijinit
revoluțiile din "Primavăra Arabă" din Egipt și Libia și a condus operațiunea de ucidere a lui Osama bin Laden. De
asemenea, a promis sprijin Israelului în conflictele cu Siria, Iran și cu mișcările palestiniene. Șomajul, deficitul,
datoria publică și inflația au crescut în primul mandat, economia americană a pierdut 780 000 de locuri de muncă,
SUA are un deficit de peste 1,1 trilioane $. S-a confruntat cu dificultăți economice majore, moștenite din mandatul
predecesorului său.
În 2009, când Barack Obama a devenit președinte, datoriile SUA erau de 10.6 trilioane de dolari. Până în 2012, ele
au crescut cu 50% la 16 trilioane de dolari. Șomajul, deficitul, datoria publică și inflația au crescut în primul mandat,
economia americană a pierdut 780 000 de joburi, SUA în prezent având un deficit de peste 1,1 trilioane $.
În ciuda dificultăților economice majore și pe fondul devastării New York-ului și altor orașe americane de pe coasta
estică de către Uraganul Sandy, în noiembrie 2012 Obama a fost reales pentru un al doilea mandat, învingându-l pe
republicanul Mitt Romney.
Note
[1] Maldwyn A. Jones – op. cit. p. 9
[2] John Mack Faragher, The Encyclopedia of Colonial and Revolutionary America (1996), passim
[3] Joseph Patrick Byrne (2008). Encyclopedia of Pestilence, Pandemics, and Plagues (http:/ / books. google. com/ books?id=5Pvi-ksuKFIC&
pg=PA415). ABC-CLIO. pp. 415–16.
[4] Eric Hinderaker and Rebecca Horn, "Territorial Crossings: Histories and Historiographies of the Early Americas," William and Mary
Quarterly (2010) 67#3 pp. 395-432 in JSTOR (http:/ / www. jstor. org/ stable/ 10. 5309/ willmaryquar. 67. 3. 395)
[5] Pyne, Stephen J. (1998). How the Canyon Became Grand. New York City: Penguin Books. pp. 4–7. ISBN 0-670-88110-4
[8] David J. Weber, New Spain's Far Northern Frontier: Essays on Spain in the American West, 1540–1821 (1979)
[10] Barker, Deanna. „ Indentured Servitude in Colonial America (http:/ / webcitation. org/ 5klVsFyDj)”. National Association for Interpretation,
Cultural Interpretation and Living History Section. Arhivat din original (http:/ / www. geocities. com/ nai_cilh/ servitude. html) la 24 October
2009. .
[11] James Davie Butler, "British Convicts Shipped to American Colonies," American Historical Review (1896) 2#1 pp. 12-33 in JSTOR (http:/ /
www. jstor. org/ stable/ 1833611)
[12] Bureau of the Census (1894). Report on Indians taxed and Indians not taxed in the United States (except Alaska) (http:/ / books. google.
com/ books?id=KWkUAQAAMAAJ& pg=PA637). p. 637.
[13] John Robert Greene, The Presidency of Gerald R. Ford (1995)
[14] Britannica online 2013, article The Financial Crisis of 2008: Year In Review 2008, Primary Contributor: Joel Havemann.
Bibliografie
• Agnew, Jean-Christophe, and Roy Rosenzweig, eds. A Companion to Post-1945 America (2006)
• Anderson, Fred, ed. The Oxford Companion to American Military History (2000)
• Diner, Hasia, ed. Encyclopedia of American Women's History (2010)
• Fiege, Mark. The Republic of Nature: An Environmental History of the United States (University of Washington
Press; 2012) 584 pages
• Howe, Daniel Walker. What Hath God Wrought: The Transformation of America, 1815–1848;; (Oxford History
of the United States) (2009); Pulitzer Prize excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/0195392434/
)
• Hornsby Jr., Alton. A Companion to African American History (2008) excerpt and text search (http://www.
amazon.com/dp/1405179937)
• Kazin, Michael, et al. eds. The Concise Princeton Encyclopedia of American Political History (2011) excerpt and
text search (http://www.amazon.com/dp/0691152071/)
• Kennedy, David M. Freedom from Fear: The American People in Depression and War, 1929–1945 (Oxford
History of the United States) (2001), Pulitzer Prize
• Kirkendall, Richard S. A Global Power: America Since the Age of Roosevelt (2nd ed. 1980) university textbook
1945–80 full text online free (http://www.dli.ernet.in/scripts/FullIndexDefaulttemp.htm?path1=cmu1/716&
first=1&last=568&loc=undefined)
• Lancaster, Bruce, Bruce Catton, and Thomas Fleming. The American Heritage History of the American
Revolution (2004), very well illustrated
• McPherson, James M. Battle Cry of Freedom: The Civil War Era (Oxford History of the United States) (2003),
Pulitzer Prize excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/019516895X/)
• Middleton, Richard, and Anne Lombard. Colonial America: A History to 1763 (4th ed. 2011)
• Milner, Clyde A., Carol A. O'Connor, and Martha A. Sandweiss, eds. The Oxford History of the American West
(1996) excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/0195112121/)
• Patterson, James T. Grand Expectations: The United States, 1945–1974 (Oxford History of the United States)
(1997) excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/0195117972/)
• Patterson, James T. Restless Giant: The United States from Watergate to Bush v. Gore (Oxford History of the
United States) (2007) excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/0195305221/)
• Perry, Elisabeth Israels, and Karen Manners Smith, eds. The Gilded Age & Progressive Era: A Student
Companion (2006)
• Pole, Jack P. and J.R. Pole. A Companion to the American Revolution (2003) excerpt and text search (http://
www.amazon.com/dp/1405116749/)
• Resch, John, ed. Americans at War: Society, Culture, and the Homefront (4 vol 2004)
• Shlaes, Amity (2008). The Forgotten Man: A New History of the Great Depression. New York City, U.S.:
HarperPerennial. ISBN 978-0-06-093642-6
• Swirski, Peter. Ars Americana Ars Politica: Partisan Expression in Contemporary American Literature and
Culture. Montreal, London: McGill-Queen's University Press (2010)
• Thernstrom, Stephan, ed. Harvard Encyclopedia of American Ethnic Groups (1980) excerpt and text search (http:/
/www.amazon.com/Harvard-Encyclopedia-American-Ethnic-Groups/dp/0674375122/)
• Troy, Gil, and Arthur Schlesinger, Jr., eds. History of American Presidential Elections, 1789–2008 (2011) 3 vol;
detailed analysis of each election, with primary documents
• Vickers, Daniel, ed. A Companion to Colonial America (2006)
• Wilentz, Sean (2008). The Age of Reagan: A History, 1974–2008. New York City, U.S.: Harper. ISBN
978-0-06-074480-9
• Wood, Gordon S. Empire of Liberty: A History of the Early Republic, 1789–1815 (Oxford History of the United
States) (2009) excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/0195039149/)
• Zophy, Angela Howard, ed. Handbook of American Women's History. (2nd ed. 2000). 763 pp. articles by experts
• Carnes, Mark C., and John A. Garraty, The American Nation: A History of the United States (14th ed. 2011);
university and AP textbook
• Hamby, Alonzo L. (2010). Outline of U.S. History (http://www.america.gov/publications/books/
history-outline.html). U.S. Department of State
• Divine, Robert A. et al. America Past and Present (8th ed. 2011), university textbook
• Foner, Eric. Give Me Liberty! An American History (3rd ed. 2011), university textbook
• Gilbert, Martin. The Routledge Atlas of American History (2010)
• Kennedy, David M.; Cohen, Lizabeth (2012). The American Pageant: A History of the Republic (ed. 15th).
Boston: Houghton Mifflin, university textbook
• Schweikart, Larry, and Michael Allen. A Patriot's History of the United States: From Columbus's Great
Discovery to the War on Terror (2007), excerpt and text search (http://www.amazon.com/dp/1595230327/); a
view from the right
• Tindall, George B., and David E. Shi. America: A Narrative History (8th ed. 2009), university textbook
• Zinn, Howard (2003). A People's History of the United States (http://books.google.com/
books?id=9-FtlblxbLgC&printsec=frontcover). New York City, U.S.: HarperPerennial Modern Classics. ISBN
0-06-083865-5, a view from the left
Surse externe
• Outline of U.S. History (http://www.america.gov/publications/books/history-outline.html), an American
history e-book from the U.S. Department of State
• US History map animation (http://www.theodora.com/maps/united_states_map.html#MORE8) Animated
map of the US, showing territorial expansion and statehood by year (Quick Maps, Theodora.com).
• US History map animation (http://www.houstonculture.org/kids/usmap.html) Animated map of the US,
showing territorial expansion and statehood by year (Houston Institute for Culture).
• Edsitement, History & Social Studies (http://edsitement.neh.gov/subject/history-social-studies), lesson plans
from the National Endowment for the Humanities
• The Gilder Lehrman Institute of American History (http://www.gilderlehrman.org/), includes curriculum
modules covering the Revolution to the present
• BackStory (http://backstoryradio.org), American history public radio show hosted by Ed Ayers, Brian Balogh,
and Peter Onuf
• Early 20th century USA High Quality photographs (http://www.karalahana.com/fotograflar/thumbnails.
php?album=93)
• Shapell Manuscript Foundation (http://www.shapell.org/), Digitalized Primary Sources including Official and
Personal Correspondence of Presidents, Public Figures, and U.S. Soldiers from 1786 – present
Legături externe
• Cum a vândut Napoleon Louisiana lui Thomas Jefferson (http://www.descopera.ro/cultura/
8938092-cum-a-vandut-napoleon-louisiana-lui-thomas-jefferson), 5 noiembrie 2011, Nicu Pârlog, Descoperă
Sursele și contribuitorii articolelor 44
Sursele și contribuitorii articolelor

Istoria Statelor Unite ale Americii Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?oldid=7353557 Contribuitori: 2A02:2F01:103B:F001:0:0:BC19:59C6, 2A02:2F01:103B:F005:0:0:BC1A:F523,
2A02:2F01:103B:F007:0:0:BC19:42EF, Afil, Andrei Stroe, Ark25, Black Agent, Cezarika1, Firilacroco, GEO, Gikü, GÜT, Kerouac, Lucian GAVRILA, MihaelaAndreeaS, Opas, Orioane,
Parvus7, Radufan, Receptie123, Remus Octavian Mocanu, Robert 68, Scymso, Sokoban, Solt, TSO1D, Vali, Victor Blacus, Wars, 62 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de
modificări anonime}}
Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor

File:Scene at the Signing of the Constitution of the United States.jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Scene_at_the_Signing_of_the_Constitution_of_the_United_States.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Closeapple, Hluup, Jan.Kamenicek,
Jim.henderson, Jlking3, Man vyi, McZusatz, Morgan Riley, Mrwojo, Mu, NYCRuss, ReubenGarrett, Sebmol, Southgeist, Stephencole2, THEN WHO WAS PHONE?, UV, Wst, Zolo, 11
{{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Gilbert Stuart, George Washington (Lansdowne portrait, 1796).jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gilbert_Stuart,_George_Washington_(Lansdowne_portrait,_1796).jpg Licență: Public Domain Contribuitori: BrokenSegue, Docu, Evrik, Frank
C. Müller, Hailey C. Shannon, Infrogmation, Jacklee, LeonWeber, Margit51, Nonenmac, Scewing, Sparkit, Tom, Wknight94, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de
modificări anonime}}
File:US-GreatSeal-Obverse.svg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:US-GreatSeal-Obverse.svg Licență: Public Domain Contribuitori: U.S. Government
Imagine:Cliff Palace MVNP.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Cliff_Palace_MVNP.jpg Licență: GNU Free Documentation License Contribuitori: Makthorpe, Sascha
Brück, Spyder Monkey
Fișier:Coronado-Remington.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Coronado-Remington.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Habj, Jkelly, Kersti Nebelsiek, Thib
Phil, Wst, 3 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
Imagine:Colonization of the Americas 1750.PNG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Colonization_of_the_Americas_1750.PNG Licență: Public Domain Contribuitori:
Koavf, Liftarn, Luis wiki, Pfly, Razorbliss
Fișier:Us flag large Betsy Ross.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Us_flag_large_Betsy_Ross.png Licență: Public Domain Contribuitori: Jacobulus
File:MayflowerHarbor.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:MayflowerHarbor.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: William Halsall
File:Boston Tea Party Currier colored.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Boston_Tea_Party_Currier_colored.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Nathaniel
Currier
File:Washington Crossing the Delaware by Emanuel Leutze, MMA-NYC, 1851.jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Washington_Crossing_the_Delaware_by_Emanuel_Leutze,_MMA-NYC,_1851.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: AEMoreira042281,
Aavindraa, Alex Blokha, Aylaross, Berrucomons, Bukk, CommonsDelinker, Jonkerz, Kelly, Kozuch, Mattes, Morgan Riley, Nanae, Neukoln, Nguyên Lê, Patriot8790, Saibo, Savh, Scewing,
Shepherd23, Soerfm, Thierry Caro, Zeete, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Declaration independence.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Declaration_independence.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Aavindraa, Amandajm,
Americophile, Beyond My Ken, Bohème, Boo-Boo Baroo, Cambalachero, Editor at Large, Elemaki, Fred J, Geni, GrawpSock, Hluup, Ibn Battuta, Mhby87, Misogi, Morgan Riley, Mutter Erde,
Nonenmac, Panoptik, Patstuart, Pmlineditor, Savh, UpstateNYer, WTCA, Wmpearl, Wst, Xavigivax, Zolo, 18 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Surrender of General Burgoyne.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Surrender_of_General_Burgoyne.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Boo-Boo Baroo,
Davepape, Dspark76, Huntj, Jappalang, Magicpiano, Mbdortmund, Michael Devore, Neutrality, PericlesofAthens, Rcbutcher, Teofilo, UpstateNYer, 10 {{PLURAL:$1|modificare
anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Surrender of Lord Cornwallis.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Surrender_of_Lord_Cornwallis.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Barbe-Noire,
Boo-Boo Baroo, Clindberg, Davepape, DeYoung9, Gavin.collins, Ingolfson, Jappalang, Neutrality, Panoptik, PericlesofAthens, Pharos, Smooth O, Teofilo, Tubamirum, UpstateNYer,
Vprajkumar, Xiengyod, 23 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Jefferson-peale.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jefferson-peale.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Hekerui, Kilom691, Pmsyyz, Schaengel89, 竹麦
魚(Searobin), 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:War of 1812 Montage.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:War_of_1812_Montage.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Clockwise, from top: George
Munger, John David Kelly, Anton Otto Fischer, William Emmons, Edward Percy Moran
File:Andrew Jackson by Ralph E. W. Earl 1837.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Andrew_Jackson_by_Ralph_E._W._Earl_1837.jpg Licență: Public Domain
Contribuitori: Boo-Boo Baroo, Bukk, MarmadukePercy, Mattes, PKM, Pierpao
File:James Polk restored.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:James_Polk_restored.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: James_Polk.jpg: Brady, Mathew B., 1823
(ca.)-1896, photographer. derivative work: Superwikifan (talk)
File:FalloftheAlamo.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:FalloftheAlamo.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Robert Jenkins OnderdonkOriginal uploader was
Argos'Dad at en.wikipedia. Later version(s) were uploaded by Karanacs at en.wikipedia.
File:Battle of New Orleans.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Battle_of_New_Orleans.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Edward Percy Moran.
File:Lincoln, recoloured, b.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Lincoln,_recoloured,_b.jpg Licență: Creative Commons Zero Contribuitori: Recoloured by JMK (talk)
15:48, 15 June 2011 (UTC)
File:President-Jefferson-Davis.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:President-Jefferson-Davis.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Andros64, Howcheng,
Infrogmation, Kelson, Materialscientist, NuclearWarfare, Poulos, Red devil 666, ¡0-8-15!
File:Battle of Gettysburg, by Currier and Ives.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Battle_of_Gettysburg,_by_Currier_and_Ives.png Licență: Public Domain
Contribuitori: Beyond silence, Churchh, Jweiss11, Kyro, Morgan Riley, Mtsmallwood, Möchtegern, PhilFree, Shizhao, Thuresson, UpstateNYer, Veikk0.ma, 14 {{PLURAL:$1|modificare
anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:The Peacemakers 1868.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:The_Peacemakers_1868.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Berrucomons, Bob Burkhardt,
Brad101, CommonsDelinker, Docu, Infrogmation, M-le-mot-dit, Mattes, Scewing, Singapore1, Thierry Caro, 5 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Ulysses S Grant, Cold Harbor, VA, June 1864..jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Ulysses_S_Grant,_Cold_Harbor,_VA,_June_1864..jpg Licență: Public Domain
Contribuitori: Ain92, Clindberg, Dominic, Homo lupus, Scewing, Tony Wills
File:Robert E Lee in 1863.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Robert_E_Lee_in_1863.png Licență: Public Domain Contribuitori: unattributed
File:Army.mil-36737-2009-05-01-140519.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Army.mil-36737-2009-05-01-140519.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Courtesy
of U.S. Army, credit: USAWC
File:The Monitor and Merrimac.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:The_Monitor_and_Merrimac.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Louis Prang & Co.;
lithograph signed "Jo Davidson"
Imagine:USA Territorial Growth small.gif Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:USA_Territorial_Growth_small.gif Licență: Public Domain Contribuitori: Roke
File:Farny 79.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Farny_79.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Henry F. Farny (1847-1916)
File:Edgar Samuel Paxson - Custer's Last Stand.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Edgar_Samuel_Paxson_-_Custer's_Last_Stand.jpg Licență: necunoscută
Contribuitori: -
File:Standard Oil.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Standard_Oil.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: EurekaLott, Pfctdayelise, Xnatedawgx, 1
{{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Jdr-king.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Jdr-king.JPG Licență: Public Domain Contribuitori: ' (magazine). Uploaded to Wikipedia by en:User:Rjensen
File:HaymarketRiot-Harpers.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:HaymarketRiot-Harpers.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Harper's Weekly
Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 45
File:McKinley last photo.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:McKinley_last_photo.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: E. Benjamin Andrews
File:Charge of the Rough Riders at San Juan Hill.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Charge_of_the_Rough_Riders_at_San_Juan_Hill.JPG Licență: Public Domain
Contribuitori: Original uploader was Albrecht at en.wikipedia
File:Theodore Roosevelt by John Singer Sargent, 1903.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Theodore_Roosevelt_by_John_Singer_Sargent,_1903.jpg Licență: Public
Domain Contribuitori: ATX-NL, Jameslwoodward, Scewing, Shakko, Soerfm
File:Woodrow and Edith Wilson2.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Woodrow_and_Edith_Wilson2.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Harris & Ewing
File:Bundesarchiv DVM 10 Bild-23-61-17, Untergang der "Lusitania".jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bundesarchiv_DVM_10_Bild-23-61-17,_Untergang_der_"Lusitania".jpg Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Germany
Contribuitori: 1970gemini, Alexpl, Evrik, Kjetil r, Man vyi, NSK Nikolaos S. Karastathis
File:Lange-MigrantMother02.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Lange-MigrantMother02.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Dorothea Lange, Farm Security
Administration / Office of War Information / Office of Emergency Management / Resettlement Administration
File:Franklin Roosevelt signing declaration of war against Japan.jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Franklin_Roosevelt_signing_declaration_of_war_against_Japan.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Closeapple, Jatkins, JdH, Look2See1,
Martin H., Mtsmallwood, Rambo's Revenge, TwoWings, Werewombat
File:USS West Virginia2.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:USS_West_Virginia2.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: U.S. Navy, Office of Public Relations
File:Into the Jaws of Death 23-0455M edit.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Into_the_Jaws_of_Death_23-0455M_edit.jpg Licență: Public Domain Contribuitori:
Alvesgaspar, Apalsola, Berrucomons, Bjankuloski06en, Moroboshi, Nnemo, Noritaka666, Peter Weis, Shizhao, Svajcr, Thierry Caro, Verdy p, Viloris
File:SBDs and Mikuma.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:SBDs_and_Mikuma.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: U.S. Navy; Original uploader was Palm
dogg at en.wikipedia, 2006-01-30 (first version); 2006-02-14 (last version)
File:Trumanstalin.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Trumanstalin.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: United States Army
File:Trinity shot color.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Trinity_shot_color.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Jack W. Aeby, July 16, 1945, as a member of
the Special Engineering Detachment at Los Alamos laboratory, working under the aegis of the Manhattan Project.
File:Warkorea American Soldiers.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Warkorea_American_Soldiers.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Articseahorse, Avron,
BrokenSphere, High Contrast, IGEL, Madmax32, Makthorpe, Ondrejk, 1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Truman signing North Atlantic Treaty.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Truman_signing_North_Atlantic_Treaty.jpg Licență: Public Domain Contribuitori:
User:Patrickneil, User:US National Archives bot
File:Dwight D Eisenhower.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Dwight_D_Eisenhower.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Unnamed photographer for US Army
File:Elvis Presley promoting Jailhouse Rock.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Elvis_Presley_promoting_Jailhouse_Rock.jpg Licență: necunoscută Contribuitori:
Metro-Goldwyn-Mayer, Inc. Reproduction Number: LC-USZ6-2067 Location: NYWTS -- BIOG
File:Marilyn Monroe in Gentlemen Prefer Blondes trailer.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Marilyn_Monroe_in_Gentlemen_Prefer_Blondes_trailer.jpg Licență:
Public Domain Contribuitori: Self made screen capture from a public domain film trailer Licencing information : http://www.creativeclearance.com/guidelines.html#D2
File:JFK limousine cut off ver..png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:JFK_limousine_cut_off_ver..png Licență: Public Domain Contribuitori: Walter Sisco
File:John Kennedy, Nikita Khrushchev 1961.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:John_Kennedy,_Nikita_Khrushchev_1961.jpg Licență: necunoscută Contribuitori:
Photograph from the U. S. Department of State in the John F. Kennedy Presidential Library and Museum, Boston.
File:LBJ Civil Rights Act crowd.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:LBJ_Civil_Rights_Act_crowd.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: O. J. Rapp
File:Robert Kennedy CORE rally speech2.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Robert_Kennedy_CORE_rally_speech2.jpg Licență: Public Domain Contribuitori:
Leffler, Warren K.
File:Martin Luther King - March on Washington.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Martin_Luther_King_-_March_on_Washington.jpg Licență: Public Domain
Contribuitori: Unknown?
File:Wading Through Vietnam River.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Wading_Through_Vietnam_River.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: United States
Army Heritage and Education Center
File:Aldrin Apollo 11 original.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Aldrin_Apollo_11_original.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: NASA
File:My Tho, Vietnam. A Viet Cong base camp being. In the foreground is Private First Class Raymond Rumpa, St Paul, Minnesota - NARA - 530621 edit.jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:My_Tho,_Vietnam._A_Viet_Cong_base_camp_being._In_the_foreground_is_Private_First_Class_Raymond_Rumpa,_St_Paul,_Minnesota_-_NARA_-_530621_edit.jpg
Licență: Public Domain Contribuitori: Army Specialist Fourth Class Dennis Kurpius
File:Woodstock redmond stage.JPG Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Woodstock_redmond_stage.JPG Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 2.5
Contribuitori: Derek Redmond and Paul Campbell
File:Nixon and Zhou toast.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Nixon_and_Zhou_toast.jpg Licență: necunoscută Contribuitori: White House Photographer
File:Nixon-depart.png Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Nixon-depart.png Licență: Public Domain Contribuitori: Ollie Atkins
File:Camp David, Menachem Begin, Anwar Sadat, 1978.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Camp_David,_Menachem_Begin,_Anwar_Sadat,_1978.jpg Licență:
Public Domain Contribuitori: Auntof6, Infrogmation, Lipothymia, Makthorpe, Martin H., Shalom, TCY
File:Carter Brezhnev sign SALT II.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Carter_Brezhnev_sign_SALT_II.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Photo Credit: Bill
Fitz-Patrick
Fișier:ReaganBerlinWall.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:ReaganBerlinWall.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: White House Photographic Office
Fișier:Gorbachev and Reagan 1987-4.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gorbachev_and_Reagan_1987-4.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Fed Govt
Fișier:Space Laser Satellite Defense System Concept.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Space_Laser_Satellite_Defense_System_Concept.jpg Licență: Public Domain
Contribuitori: Service Depicted: Air Force
File:Frente Sur Contras 1987.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Frente_Sur_Contras_1987.jpg Licență: Creative Commons Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori:
Tiomono (talk) Original uploader was Tiomono at en wikipedia
File:Bush troops.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bush_troops.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Unknown
File:Gulf War Photobox.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Gulf_War_Photobox.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: User:Acdx
File:Bill Clinton, Yitzhak Rabin, Yasser Arafat at the White House 1993-09-13.jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bill_Clinton,_Yitzhak_Rabin,_Yasser_Arafat_at_the_White_House_1993-09-13.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Vince Musi / The
White House
File:Bill Clinton and Boris Yeltsin 1994.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bill_Clinton_and_Boris_Yeltsin_1994.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Bob
McNeely, January 13, 1994 - Courtesy of the White House
File:Black Hawk Down Super64 over Mogadishu coast.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Black_Hawk_Down_Super64_over_Mogadishu_coast.jpg Licență: Public
Domain Contribuitori: AEMoreira042281, Avron, Bencmq, Beta16, D.W., L'amateur d'aéroplanes, Maksim, Sven-steffen arndt, Tafkas, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări
anonime|de modificări anonime}}
File:North face south tower after plane strike 9-11.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:North_face_south_tower_after_plane_strike_9-11.jpg Licență: Creative
Commons Attribution-Sharealike 2.0 Contribuitori: 7mike5000, Leoboudv, Savh, Ytoyoda, 4 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:HillaryPA.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:HillaryPA.jpg Licență: Creative Commons Attribution 3.0 Contribuitori: Bbsrock
File:2001 War in Afghanistan collage 3.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:2001_War_in_Afghanistan_collage_3.jpg Licență: Creative Commons
Attribution-Sharealike 3.0 Contribuitori: Swarm see source images
File:Iraq header 1.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Iraq_header_1.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Common Good, Ipankonin, LoStrangolatore, Zaccarias,
1 {{PLURAL:$1|modificare anonimă|modificări anonime|de modificări anonime}}
File:Bush announces Operation Iraqi Freedom 2003.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Bush_announces_Operation_Iraqi_Freedom_2003.jpg Licență: Public
Domain Contribuitori: Original uploader was John Callender at en.wikipedia, White House photo by Paul Morse.
Sursele, licențele și contribuitorii imaginilor 46
File:FEMA - 14982 - Photograph by Jocelyn Augustino taken on 08-30-2005 in Louisiana.jpg Sursă:

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:FEMA_-_14982_-_Photograph_by_Jocelyn_Augustino_taken_on_08-30-2005_in_Louisiana.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: High
Contrast
File:Lehman Brothers Times Square by David Shankbone.jpg Sursă: http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Lehman_Brothers_Times_Square_by_David_Shankbone.jpg Licență:
GNU Free Documentation License Contribuitori: David Shankbone
File:Day 14 Occupy Wall Street September 30 2011 Shankbone 51.JPG Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:Day_14_Occupy_Wall_Street_September_30_2011_Shankbone_51.JPG Licență: Creative Commons Attribution 3.0 Contribuitori: David
Shankbone
File:US President Barack Obama taking his Oath of Office - 2009Jan20.jpg Sursă:
http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Fișier:US_President_Barack_Obama_taking_his_Oath_of_Office_-_2009Jan20.jpg Licență: Public Domain Contribuitori: Master Sgt. Cecilio Ricardo,
U.S. Air Force
Licență
Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0 Unported
//creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/

Istoria Statelor Unite Ale Americiipdf

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Statelor Unite Ale Americiipdf

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Istoria Statelor Unite ale Americii 1

Istoria Statelor Unite ale Americii

Istoria Statelor Unite

Acest articol este parte a unei serii

Drepturile civile (1955–1968)

Istoria graniței și a vestului

Istoria tehnologică și industrială

Portal Statele Unite ale Americii

După o perioadă de explorări sponsorizate de marile națiuni

Colonizarea spaniolă a Americilor (1492 -

După circa cinci secole după vikingi au venit

Prin 1540 Hernando de Soto a întreprins o

de Vaca, Tristan de Luna y Arellano și Juan de

Colonizarea britanică a Americilor (1492 - 1776)

colonia în favoarea Olandei în 1655.

Aceste evenimente au fost urmate de

Franța a cedat Regatului Unit Canada și

Boston Tea Party

fost luată în 1773, când coloniștilor li

De această dată, reacția coloniștilor a

Independența era implementată între

Trupele americane slab înarmate și

La 1 august 1783, francezii redactează

Ascensiunea la rangul de putere mondială

Pe plan extern, SUA se implica în războiul dintre Napoleon și Marea

După creșterea economică de după Războiul din 1812, urmează

Din 1830, Jackson desfășoara o

Această perioadă se încheie odată cu

Începutul Războiului de Secesiune

Desfășurarea războiului civil

În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui

Ulysses S. Grant Robert E. Lee

Victoria Uniunii și reconstrucția

La începutul anului 1864, Lincoln îl

La 18 decembrie 1865, sclavii sunt

În această perioadă, țara a devenit o putere

Chiar și la înființarea trusturilor,

În 1873, Andrew Carnegie începe

condițiile de muncă. Grevele

Rebeliunea din piața Haymarket din

Republicanul William McKinley (1897-1901) este

William McKinley, înainte să fie asasinat

surse de materie primă din America Latină

Bătălia de la San Juan Hill

După asasinarea lui McKinley în septembrie 1901, succesorul său,

Reales în 1904, acesta intervine în numeroase țări din America

În 1913, Woodrow Wilson (1913-1921) îi readuce la putere pe

Criza economică și intrarea în război

mai sărace, susținerea băncilor și

Deși SUA iși exprimase neutralitatea în

După izbucnirea războiului din Europa în

Al Doilea Război Mondial

Truman a susținut că utilizarea bombelor atomice va duce la sfârșitul

Deal, inițiată de predecesorul său, Franklin

Committee on Un-American Activites (Comisia Camerei de

Emblema anilor 1960: Marilyn Monroe

Construcția Zidului Berlinului de către

După descoperirea rachetelor sovietice în Cuba în anul 1962, lumea

Asasinarea lui Kennedy la Dallas, pe 22 noiembrie 1963 a șocat

grupărilor de interes și mafiei care dominau America la aceea vreme.

Pe plan intern, Marșul spre Washington al afro-americanilor ce luptau

Legea drepturilor civile din 1964 garanta protecția afro-americanilor în

Un festival de muzică în aer liber la