UNIVERSITATEA “ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Proiect la disiplina Piețe de Capital

Managementul riscului pe piețele bursiere

1
 CUPRINS
1. Introducere
2. Managementul riscului plasamentelor în valori mobiliare
3. Tipuri de risc pe piața bursieră
4. Taxa pe valoare adăugată și efectele sale
5. Concluzii
6. Bibliografie

2
 1. INTRODUCERE

În economia mondială contemporană, riscul reprezintă o permanenţă care nu trebuie

neglijată în procesul adoptării deciziilor în cadrul companiilor şi nu numai. Înainte de efectuarea
oricărei investiţii, şi mai ales dacă este vorba de o investiţie pe piaţa de capital, trebuie să căutăm
răspunsul la două întrebări: care este rentabilitatea vizată şi cât de riscantă este investiţia?
Rentabilitatea şi riscul se intersectează, deoarece afacerile foarte rentabile sunt în acelaşi timp şi
foarte riscante. O investiţie sigură va aduce întotdeauna un profit mic pentru că în plasamentele
financiare există o remuneraţie a riscului.
Orice investitor în general, pe piața de capital în special urmărește cu mare interes zonele
de plasament a capitalului în care acesta să poată produce cât mai mult sau altfel spus zonele în
care gradul de fructificare a capitalului să fie cât mai convenabil. Pe acest plan, diverși investitori
care dispun de anumite volume de capital se vor îndrepta cu plasamentele de capital către acele
variante de investiții care după părerea acestora, după modul de percepere a realității de moment
și de perspectivă ca și după doza de risc asumată, convine cel mai bine scopului propus.
În acest context, problema se referă la faptul că dacă într-o economie liberă de piață,
variantele de plasament a capitalului sunt dintre cele mai diverse, un investitor experimentat nu
are dreptul să nu cunoască aceste variante posibile, particularitățile acestora, riscurile ce le
însoțesc, astfel încât pe baza unei analize economice corespunzatoare să poată lua decizia cea
mai convenabilă de plasament. Pentru un investitor experimentat, ideea plurității de variante ar
trebui să reprezinte firul călăuzitor în etapa premergătoare deciziei de plasament.
Un rol deosebit în fundamentarea deciziei de plasament revine calculelor de eficiență
economică, de fructificare a capitalului. La baza acestor calcule trebuie să stea însă o serie de
criterii și indicatori de eficiență, adecvați, care să scoată în evidență pe fiecare variantă în parte,
avantajele și dezavantajele plasamentului respectiv, gradul de fructificare a capitalului și doza de
risc ce însoțește plasamentul de capital în cauză.
Cu acest prilej nu este exclus uneori și faptul că pentru una și aceeași variantă de
plasament unii indicatori să fie favorabili iar alții nefavorabili; în asemenea situații cu atât mai

3
mult se impune o analiză economică corespunzătoare care în final să conducă la o decizie de
plasament eficientă și argumentată din punct de vedere economic.

2. MANAGEMENTUL RISCULUI PLASAMENTELOR ÎN VALORI

MOBILIARE

Riscul plasamentelor pe piețele de capital se referă la gradul de siguranță al acestora.

Managementul acestor riscuri are ca scop tocmai creșterea siguranței acestor investiții în
condițiile în care rentabilitatea să nu fie foarte afectată.
Existența riscului este normală pentru orice acțiune și, cu atât mai mult, în cazul investițiilor
pe piețele bursiere. Prezentarea și analiza riscurilor specifice plasamentelor bursiere o facem cu
scopul de a-i pune în gardă și de a-i proteja pe cei care doresc să investească aici, și nu pentru a-i
îndepărta.
Evenimentele care pot afecta veniturile şi performanţele ulterioare investiţiei sunt atât de
numeroase şi variate încât identificarea lor reprezintă o provocare chiar şi pentru cei mai abili şi
experimentaţi investitori, fiind că viitorul este în mare măsură necunoscut. Multe decizii în
afaceri se iau pornind de la estimări asupra viitorului. Luarea unei decizii în baza unor estimări,
prezumţii, aşteptări, previziuni, prognoze asupra evenimentelor viitoare implică o doză bună de
risc, uneori destul de dificil de definit şi, în cele mai multe cazuri, imposibil de măsurat cu
precizie, dată fiind natura abstractă a conceptului. Riscul este considerat ca având atribute
cuantificabile, prin urmare, tind să fie asigurabile.
Responsabilitatea pentru managementul riscului revine directorului executiv, care asigură că
sistemele adecvate de lucru şi de control funcţionează bine. Directorul trebuie să primească
răspunsuri promte la întrebările sale adresate angajaţilor şi nu unul evaziv.

3. TIPURI DE RISC PE PIAȚA BURSIERĂ

Pe orice piață bursieră regăsim două mari tipuri de risc: riscul sistematic și riscul
individual(nesistematic).
Riscul sistematic sau riscul pieței - vizează întreaga piață de capital și este legat de

4
activitățile economice și/sau politice care influențează obiectiv activitățile dintr-o economie.
Schimbările în economie, inflația, reformele monetare și fiscale reprezintă factori sistematici
care afectează întreaga piață.
În această categorie ar putea apărea urmatoarele categorii de risc: riscul politic, riscul
valutar, riscul dublei impuneri.
Riscul politic - care ar putea însemna spre exemplu riscul schimbării politice a guvernului cu un
altul care nu mai garantează repatrierea capitalurilor și a profitului.
Riscul de schimb valutar - care constă în aceea că profiturile pot fi anulate de evoluția ratei de
schimb dintre valuta țării gazdă și cea a țării investitorului sau alte valute cu care se lucrează.
Riscul dublei impuneri - ce poate aparea și se referă la tratamentul fiscal dezavantajos pentru
investitor.
Riscul individual sau nesistematic - este caracteristic unor domenii particulare de
activitate. Acest risc este specific pentru fiecare plasament în parte, mai mult pentru fiecare
acțiune, obligațiune sau opțiune. Riscul individul poate fi eliminat prin efectuarea de plasamente
diferite. Adică acest risc se poate elimina aproape prin diversificare.
Diversificarea înseamnă construirea unui portofoliu larg de investiții care conduce la
compensarea pierderilor realizate pe anumite produse bursiere cu câștigurile realizate pe altele.
Acest proces este conform dictonului: "de a nu se ține toate ouale în același coș".
Un alt tip de risc este riscul investitorului adică cel aferent încrederii acordate
emitentului. Acesta poate să nu înregistreze rezultatele scontate și deci să nu plătească dividende
sau prețul titlurilor să scadă sub cel la care au fost cumpărate. Aici totul ține de analiza
temeinică, fundamentală și tehnică a titlurilor în care urmează să se plaseze banii.
În țările cu o piață de capital dezvoltată există agenții specializate, independente care acordă
titlurilor anumite rating-uri (de exemplu Standard&Poors). Este vorba de creditul de care se
bucură emitentul pe piață. Desigur aceste clasificări nu garantează nimănui siguranța banilor
investiț,i ci ele au un rol orientativ.

Riscul inflatiei - ține de faptul că profitul încasat poate fi erodat de creștera prețurilor. Sunt
recomandate în perioadele de inflație plasamentele cu venituri variabile, dar și cel în aur și
obiecte de artă.

5
Riscul de lichiditate - reprezintă incapacitatea pieței de a converti în bani anumite instrumente
financiare pe care investitorul le deține în portofoliul său. Este caracteristic mai ales piețelor în
formare (de exemplu, piața de capital din România), când datorită cererii reduse, prețul titlurilor
scade. Acest risc se manifestă fie printr-un nivel foarte redus al tranzacțiilor, fie prin ocuparea
(preponderent) a unor poziții de același sens (vânzare sau cumpărare). Lipsa lichidității poate să
apară ca urmare a mai multor probleme care se pot dezvolta treptat în timp și se pot accentua prin
suprapunere în anumite perioade din an. Acest risc este unul cu un impact ridicat dar cu o
probabilitate scăzută.
Riscul sincronizării - este un risc specific pieței de capital. Acesta vizează sincronizarea acțiunii
de comercializare a titlurilor cu evoluția cursului. Prețul oricărui titlu are o evoluție ciclică iar
comercializarea în perfectă corelație cu variațiile de preț poate fi o sursă suplimentară de castig.
Riscul de contrapartidă – riscul provenit din incertitudinea capacității, abilității sau dorintei
partenerilor de afaceri de a-și îndeplini obligațiile contractuale. Ca un exemplu de risc de
contrapartidă, la scadența unui contract forward valutar, din cauza diferențelor de fus orar, există
o diferență de timp până ce banca face plata.
Riscul de sistem si operațional – reprezentat de deficiențele apărute în sistemul informatic sau în
activitatea de control intern în firmă. Riscul operațional poate fi asociat cu:
- eroarea umană,
- căderea unui sistem sau
- aplicarea incorectă a unor proceduri.
Prin natura lui, acest risc este dificil de cuantificat. Ca doua exemple de risc operational:
activitatea de back-office a unei banci nu observa o discrepanta intre o raportare a unei tranzactii
si confirmarea ei de catre partener. In acest caz, tranzactia poate face obiectul unei dispute, ceea
ce poate cauza chiar o pierdere financiara.
Un trader realizeaza o operatiune de hedging perdanta, de multe milioane de dolari. Decat
sa anunte operatiunea facuta, traderul intra in sistemul informatic al institutiei si acopera
operatiunea de hedging eronata. Apoi intra pe o pozitie speculativa, sperand sa recupereze din
pierderea suferita.
Ca masuri in gestionarea acestui risc pot fi:
- autorizarea tranzactiilor cu IFD-uri de catre managerul de portofoliu relevant;
- utilizarea unor surse independente de stabilire a preturilor;

6
 - sa existe zilnic o copie de rezerva a tuturor sistemelor;
- personalul sa aiba cunostinta de reglementarile interne.
Riscul de model – apare deoarece companiile financiare/nefinanciare se bazeaza pe modele
cantitative pentru evaluarea instrumentelor financiare. Acest tip de risc se poate defini ca
posibilitatea de a aparea la un moment dat o diferenta semnificativa intre valoarea determinata cu
ajutorul modelului si pretul la care instrumentul a fost tranzactionat pe piata. Pot exista situatiile
cand modelul este aplicat inadecvat sau este utilizat un model incorect.
Riscul de baza – diferenta dintre pretul sau rentabilitatea forward si rentabilitatea sau pretul spot
al unui activ de baza al unui instrument financiar poarta denumirea de basis. Ca exemplu, pe
piata valutara, riscul de baza rezulta din diferenta intre ratele dobanzii la depozitele in doua
valute diferite.
Riscul de regularizare – pe pietele OTC procedurile de clearing si de regularizare se realizeaza
pe baza unor acorduri bilaterale. Mai exact, au loc transferuri de fonduri intre banci, sume care
nu sunt inca in posesia celui in drept sa le primeasca. Pentru a reduce acest risc, precum si
costurile tranzactiilor respective, multe institutii financiare opereaza pe baza unor aranjamente
prin care sumele de transferat sunt compensate la nivelul bancii respective si abia apoi se face o
singura plata finala (regularizare neta). Prin regularizare neta are loc o inovatie prin care
obligatiile aferente unui numar mare de contracte sunt inlocuite cu una singura.
Ca solutii pentru reducerea riscurilor generate de IFD-uri, pot fi:
- incurajarea trecerii de pe pietele OTC catre pietele reglementate pentru ca tranzactiile sa
treaca prin casele de compensare;
- dezvaluirea publica a pozitiilor pentru instrumentele derivate, atat pe OTC cat si pe
pietele reglementate, pentru a aduce transparenta.
Toti participantii de pe piata de capital trebuie sa inteleaga riscurile si beneficiile potentiale ale
produselor derivate inainte de a le utiliza.
Riscurile asociate IFD-urilor variaza in functie de structura pietei. De obicei, pietele
extrabursiere prezinta riscuri mai mari decat pietele reglementate; cauza este ca sunt mai opace
iar relatiile dintre parti sunt mai complexe
Riscurile asociate cu instrumentele derivate
Riscurile menţionate mai sus pot fi parţial sau total acoperite şi gestionate prin utilizarea
instrumentelor financiare derivate (contracte forward, contracte futures, contracte cu opţiuni,

7
etc.). Dar însăşi utilizarea acestor instrumente induce riscuri suplimentare la nivelul firmelor. În
ultimii ani, preocuparea băncilor, a forurilor reglementatoare şi a altor instituţii ale pieţei s-a
îndreptat în special asupra identificării şi măsurării calitative a acestor riscuri. Mai specific, se
observă o relaţie foarte strânsă între instabilitatea indicatorilor economici şi creşterea constantă a
volumului de tranzacţionare a derivativelor, determinată atât de inovaţia financiară şi
expansiunea produselor, cât şi de dezvoltarea pieţei OTC (over-the-counter).

4. TAXA PE VALOARE ADĂUGATĂ ȘI EFECTELE SALE

Măsura de creștere a taxei pe valoare adaugată (TVA) trebuie să fie o măsură antiinflaționistă
și de reducere a deficitului bugetar, care are ca scop încetinirea creșterii cererii pe piața de
consum, însă prin lipsa altor măsuri antiinflaționiste ea poate frâna și creșterea ofertei, astfel,
scopul urmărit putând fi anulat.
Reducerea cererii are ca scop scăderea prețului produselor, iar prin această scădere se
urmărește scăderea ratei inflației. Măsura de majorare a TVA trebuie însoțită de strategii de
restabilizare economică și de impulsionare a mediului de afaceri puternic și deja existent pe piața
românească, autohton ori din exteriorul țării, poate chiar cu riscul de a îndepărta, prin închidere
sau mutare a sediului în altă țară, a firmelor mici sau noi.
Efecte pozitive în urma aplicării acestei măsuri pot aparea pe termen mediu la nivel social,
prin educarea unui stil de management orientat către optimizarea unei ramuri de activitate, și,
forțat, la nivelul bugetului național, prin strângerea mai multor fonduri într-un timp scurt, dar
relansarea economică este mult îngreunată în acest moment.
Pe termen mediu și lung, în cazul în care TVA va rămâne la 24%, dar mediul de afaceri nu se
restabilizează, este posibil ca firmele mari, care au stabilit sediul pe teritoriul României, să
urmărească să îl mute într-o țară vecină, unde taxele către bugetul de stat le vor permite să aibă
profit mai mare. Același efect se poate înregistra și dacă mediul de afaceri este instabil, dar
taxele sunt mai mici, pentru că este important pentru investitori și pentru oamenii de afaceri
autohtoni să poată preconiza ce se va întâmpla cu afacerea lor cel putin în următorii 5 ani, mai
mult decât contează pentru aceștia să plătească mai puțin cu 2-3-5 procente.
Relansarea economiei românești poate fi ajutată mult de capitalurile străine prin politici de
impulsionare a investițiilor. Însă în situația unui mediu de afaceri instabil, dintre investitorii

8
străini noi pe teritoriul României se vor implica cei care au cu prisosință nevoie de un produs
existent doar în România, cei care pot avea de câștigat mai mult decât ar fi avut investind aceiași
bani pe teritoriul unei țări mai ieftine din punct de vedere al taxelor către stat sau cei care intuiesc
dezvoltarea unui anumit domeniu.
În acest moment în România cererea pe piața de consum scade și fără aportul creșterii TVA,
care poate produce efecte astfel:
Creșterea TVA poate contribui la educarea românilor în vederea mai bunei gestionări a banilor
proprii și a modalităților de a investi, noile planuri de afaceri putând beneficia de atenție sporită
în legatură cu studiile de fiabilitate și sustenabilitate ale proiectului de afaceri.
Prin majorarea TVA statul poate economisi bani mai mulți de la investitorii puternici care
țintesc România, pentru că firmele bine dezvoltate plătesc TVA indiferent ce valoare ar avea,
însă în situația unei destabilizări pe termen lung pot fi afectate investițiile acestora în produsele
economice românești.
Firmele mici sau cele care nu aveau un plan de afaceri bine pus la punct și care nu ar fi
supraviețuit prea mult pe piața românească, vor dispărea din cauza unui plan bun de
management, a imposibilității de a accesa fonduri de investiții de la bănci și din cauza scăderii
cererii de pe piața de consum, datorată măririi taxelor, care se observă în creșterea prețurilor.
Creșterea TVA poate determina investitorii și cumpărătorii străini să evite să plătească în
România această taxă în favoarea altei țări unde TVA este mai mică, astfel, creșterea TVA poate
duce la inflația importată. Creșterea TVA duce la scăderea consumului atât la produsele de bază,
cât și la produsele de lux. Deși creșterea TVA poate substitui scăderea consumului care este
inevitabilă, ținând cont de condițiile de pe piața muncii, economisirea la bugetul de stat provenită
în urma aplicării majorării TVA se poate sa nu se producă. Economisirea banilor la bugetul de
stat se poate face doar în condițiile în care și controalele instituțiilor responsabile cu verificarea
respectării prevederilor legale referitoare la fiscalitate se vor intensifica, altfel riscând să se
dezvolte economia subterană.
Scăderea sau menținerea TVA la 19% ar fi putut însemna scăderea cheltuielilor din
bugetul asigurărilor de somaj prin începutul relansării economice și prin folosirea banilor,
conform prevederilor Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj, pentru finanțarea
unei noi afaceri sau a studiilor de fezabilitate și sustenabilitate ale noilor planuri de afaceri.

9
Din cauza faptului că producția în țară scade, iar în jurul României sunt țări cu taxe de
comercializare mai mici, se poate să se dezvolte importul. Crescând TVA pot crește prețurile, iar
în situația actuală, când somajul este în creștere și nivelul de trai în scădere, nivelul cheltuielilor
ar fi mai mare decât și l-ar permite bugetul de stat, nivelul inflației și dezvoltarea economică pot
fi în continuare în pericol.
Taxa pe valoare adaugată este utilizată mai mult indirect, pentru influențarea mediului
economic. Această influențare se realizează prin intermediul consumului, generând astfel o
presiune asupra ofertei sau o relaxare a acesteia, în funcție de necesitățile obiective ale statului.
Aceste necesități depind în principal de finanțarea bugetului, și atunci avem nevoie de o cotă de
prelevare mare, sau mai depind de investiții în regiune, caz în care o cotă mică ar fi preferabilă.
Aceste două obiective au nevoie pentru a fi realizate de recurgerea la dimensiuni ale cotelor
aflate la poluri opuse.

10
 5. CONCLUZII

În urma realizării acestui proiect, un lucru important pe care l-am aflat, este faptul că,
micșorarea riscurilor plasamentelor de capital trebuie să fie urmarită de orice investitor.
Modalitatea principală de realizare a acestui lucru este diversificarea, care înseamna în fapt
constituirea unui portofoliu larg de titluri și care sa nu fie din același domeniu. De asemenea, am
aflat că cel mai semnificativ risc pe care societatea îl poate avea este riscul de lichiditate, adică
riscul de a nu avea suficientă lichiditate pentru a achita datoriile față de terți la un moment dat pe
parcursul activității.
Tot aici am mai aflat că, în condițiile trecerii la economia de piață a trebuit să se renunțe
la impozitul pe circulația mărfurilor, și să se introducă un impozit care să perfecționeze sistemul
fiscal și să corespundă economiei de piață și cerințelor standardelor europene. Implementarea
taxei pe valoarea adaugată necesită o bună cunoaștere a mecanismului funcționării ei, și mai ales
pentru agenții economici trebuie asigurată o tehnică de calcul și formularele necesare. Taxa pe
valoarea adaugată se aplică pe întreg circuitul economic, de la producător până la utilizatorul
final al produselor și serviciilor.

11
 6. BIBLIOGRAFIE

- www.wallstreet.ro

- www.juridice.ro

- www.bussiness24.ro

- www.finanteasigurari.ro

- Registrul TVA - ANAF

12