BALTAGUL de Mihail Sadoveanu (autor canonic)

PENTRU PARTICULARITĂȚI ALE TEXTULUI NARATIV

,,Baltagul” de M.Sadoveanu este un roman tradițional, ilustrare a realismului mitic. Romanul a fost scris în
numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani. Materia epică este împărțită
în 16 capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri. Ca orice roman, este o specie epică în proză, cu acțiune
complexă, organizată, spre deosebire de alte romane, pe un singur plan narativ, cu puternice conflicte și o intrigă
complicată, la care participă numeroase personaje bine individualizate. Realismul este un curent literar care se
manifestă în secolul XIX, având ca principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective. Apar
personaje tipice, evenimentele prezentate sunt verosimile, atitudinea scriitorului fiind critic-obiectivă, lipsită de
idealizare. Mai mult, scriitura realistă se remarcă prin anticalofilie, iar tematica gravitează în jurul interesului pentru
social și economic. Caracterul realist al operei se justifică prin prezența unor trăsături precum: interesul pentru social
(fiind o monografie a satului ce prezintă aspecte ale firii omului de la sat, tradițiile și obiceiurile românești: la botez,
nuntă, și înmormântare.ei) și economic (aspecte privind negoțul cu oi), personaje tipice, înfățișate în strânsă legătură
cu mediul în care trăiesc, tehnica detaliului. Structura realistă profilează o imagine consistentă și profundă a vieții, iar
dimensiunea mitică a operei e pusă în lumină de valorificarea nucleului epic al baladei populare ,,Miorița”.
Tema principală a operei constă în descrierea monografică a unei lumi arhaice, cea a satului moldovenesc de
munte de la confluența secolelor XIX-XX, în care încep să pătrundă, timid, dar sigur, elementele civilizației moderne.
Sub aspect tematic, romanul valorifică tema vieții și a morții, a familiei, a iubirii, a datoriei și a inițierii, permițând,
totodată, realizarea dimensiunii monografice a operei.
O scenă semnificativă pentru a ilustra tema familiei, dar și cea a inițierii/ luciditatea Vitoriei/ modul în care
evoluează relația dintre mamă și fiu o reprezintă cea în care se relatează despre întoarcerea lui Gheorghiță din bălțile
Jijiei, când Vitoria se gândește să îl trimită singur în căutarea lui Nechifor. Comportamentul tânărului dovedește însă
imaturitate și lipsă de experiență, aspect care îi întărește convingerea că brațul lui neexperimentat are nevoie de mintea
și de experiența ei de viață. Realizează că Gheorghiță, singur, nu va reuși să-și găsească tatăl și, în consecință, decide
să plece împreună în căutarea celui dispărut. Pentru Gheorghiță, Vitoria este un adevarat maestro care îl inițiază.
Conducându-l cu siguranță,dar și cu asprime, femeia îl lasă pe fiul ei să acționeze doar atunci când știe că s-a
maturizat.
Un alt episod semnificativ pentru tema operei/ luciditatea protagonistei/ evoluția relației dintre cele două
personaje este finalul. Scena demascării ucigașilor este cutremurătoare, asemănătoare cu cea în care Hamlet îl dă în
vileag, în toiul unei petreceri, pe ucigașul tatălui său. La masă, ea observă că Bogza are un baltag, despre care spune
că ,,e mai vechi și știe mai multe”. În ciuda atitudinii lui Calistrat Bogza, care evoluează de la neliniște până la
agresivitate pe măsură ce femeia relatează, cu o surprinzătoare exactitate, scenariul crimei, Vitoria nu își pierde
cumpătul și continuă povestirea. La îndemnul ei, Gheorghiță îi ia baltagul lui Calistrat, afirmând apoi ferm: ,,pe baltag
e scris sânge și acesta-i omul care a lovit pe tată-tău”. Deși e ajutată de Gheorghiță, ea realizează că trebuie să ia
decizii de una singură în ceea ce privește destinul copiilor ei: ,,ne-om întoarce iar la Măgura ca să luăm de coadă toate
câte am lăsat”. Doar Gheorghiță observă viața lăuntrică tumultoasă a mamei și, pe măsură ce parcurg drumul spre zona
dintre Suha și Sabasa, el se maturizează, înțelegând că vremea copilăriilor a trecut.
Particularități ale operei „Baltagul“ de Mihail Sadoveanu/ ale construcției personajului/ ale modului în care
evouează relația dintre cei doi sunt puse în lumină și de elemente ale textului narativ precum: titlu, incipit,
conflict etc. Titlul romanului, „Baltagul”, este exprimat printr-un substantiv comun ce înseamnă secure cu două
tăișuri, simbolizând arma menită a îndeplini dreptatea. Pe de altă parte, interesant este faptul că, în limba greacă,
,,labrys” înseamnă atât ,,secure cu două tăișuri”, dar și ,,labirint”. Este evident simbolul labirintului în acest roman: atît
unul exterior- drumul șerpuit pe care îl parcurg cei doi, cât și unul interior, al frământărilor sufletești ale muntencei.
Un alt element semnificativ al textului narativ este conflictul. Este vorba, în primul rând, despre conflictul
dintre două lumi total diferite prin esenţa lor: una banală, producătoare de bunuri strict materiale, sobră, şi alta
pastorală, din sfera „Mioriţei”, reglată de legi milenare, în care lucrurile se desfăşoară la fel de profund ca la începutul
timpului, cu reguli în care e permisă efectuarea dreptăţii printr-o acţiune individuală, în afara instituţiilor statale. Pe de
altă parte, finalul operei evidențiază atât conflictul interior al protagonistei, cât și cel exterior, declanșat prin
agresiunea psihologică a muntencei. Asaltul psihologic este făcut cu un aer aparent nepăsător, dar femeia urmăreşte
totul cu o nelinişte bine disimulată: „Toate le observa munteanca şi le cântărea în capul ei”. Cei doi sunt stârniţi unul
împotriva celuilalt prin complicate manevre tactice (de la sugestii la insinuări, de la ameninţare voalată la scuze,
linguşire şi aruncare nevinovată de capcane). Calistrat Bogza nu mai poate suporta presiunea psihică, acționând
necontrolat: „bău pe nerăsuflate un pahar”, „mormăi cu mânie” şi „fără să ştie cum, luă deodată o hotărâre
năprasnică”, toate acestea punându-i în evidenţă vinovăţia.
Așadar, opera ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu construiește un personaj feminin de o forță impresionantă,
pentru care de o importanță vitală este conștiința datoriei. Tema familiei este, așadar, abordată dintr-o perspectivă
aproape mistică, iar inițierea lui Gheorghiță în tainele existenței este realizată de către mamă, singura capabilă să-l
transforme într-un om matur demn.
 STATUTUL PERSONAJULUI (VITORIA LIPAN)

Din punctul de vedere al statutului social, ea este nevastă de oier, mamă a doi copii, Minodora și Gheorghiță.
Începutul operei surprinde îngrijorarea cauzată de întârzierea nefirească a soțului, plecat la Dorna pentru a antama
afaceri cu oile. (a antama=a aranja, a deschide)
Din perspectiva statutului psihologic si moral, Vitoria ilustrează tipul femeii de la munte, conservatoare în
păstrarea tradițiilor și a datinilor. Reticentă la elementele de modernitate, îi interzice fiicei sale schimbarea
vestimentației tradiționale, reamintindu-i că are datoria să-și ,,scuture pernele” și să aștepte până va fi cerută în
căsătorie. În acest sens, intră în conflict cu mentalitatea tinerei generații, ilustrată de Minodora și Gheorghiță, care se
opun legilor nescrise ale întemeierii unei familii. Ilustrativă pentru portretul moral al eroinei este conștiința datoriei
de soție, care o va însufleți pe tot parcursul acțiunii în căutarea și demascarea ucigașilor sotului ei, cu care va intra în
conflict.