Bilet nr.

1
EVALUARE ORALĂ, X

1. Explică diferența dintre focalizarea internă (perspectiva

„din interior”) și focalizarea zero (perspectiva omniscientă).

2. Prezintă perspectiva narativă în fragmentul următor, având

în vedere cel puțin două criterii de clasificare:

„Caporalul îşi răsucea mustăţile şi se uita mereu

împrejur, cercetător şi cu dispreţ. Priveliştea îl supăra,
deşi căuta să nu-şi dea pe faţă nemulţumirea. În
dreapta era cimitirul militar, înconjurat cu sârmă
ghimpată, cu mormintele aşezate ca la paradă, cu
crucile albe, proaspete, uniform. ” (Liviu Rebreanu,
Pădurea spânzuraților)
 Bilet nr. 2
EVALUARE ORALĂ, X

1. Explică diferența dintre focalizarea internă (perspectiva

„din interior”) și focalizarea externă (perspectiva „din
exterior”).

2. Prezintă perspectiva narativă în fragmentul următor, având

în vedere cel puțin două criterii de clasificare:

„Pe fața lui Montag încremenise rânjetul feroce al

tuturor oamenilor atinși și fascinați de foc. Știa că,
întorcându-se la secția de pompieri, va vedea în
oglindă fața pârlită a unui trubadur al focului, care-i
va face cu ochiul.” (Ray Bradbury, Fahrenheit 451)
 Bilet nr. 3
EVALUARE ORALĂ, X

1. Explică diferența dintre focalizarea zero (perspectiva

omniscientă) și focalizarea externă (perspectiva „din
exterior”).

2. Prezintă perspectiva narativă în fragmentul următor, având

în vedere cel puțin două criterii de clasificare:
„Doctorul îngălbeni și mai tare la solemnitatea
propriilor lui cuvinte și strânse puternic mâinile
copilului, spre a-i ocroti izbucnirea. Dar vestea era
prea tare pentru experiența sufletească a lui Felix. El
înțelese doar atât, că ceva foarte neobișnuit se
petrece în casă, și își lăsă capul în jos.” (George
Călinescu, Enigma Otiliei)
 Bilet nr. 4
EVALUARE ORALĂ, X

1. Explică diferența dintre perspectiva narativă subiectivă și

perspectiva narativă obiectivă.

2. Prezintă perspectiva narativă în fragmentul următor, având

în vedere cel puțin două criterii de clasificare:
„Într-o zi de luni au venit trei inşi în o căruţă cu osiile
de fer, uşurică şi trasă de doi cai frumoşi, dintre care însă
unul mai mare şi altul mai mic. În căruţă nu era nici scaun,
nici fân, ci unul dintre porcarii unsuroşi mâna caii, stând în
picioare, iară ceilalţi doi şedeau pe leutrele vopsite în
verde, ca şi când n-ar fi venind decât de aci din apropiere.
«Ăştia nu prea îmi par a oameni buni», îşi zise Ghiţă […].”
(Ioan Slavici, Moara cu noroc)