UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Facultatea de Biotehnologii

DISCIPLINA: PROIECTARE INSTALAȚII

PENICILINA

Coordonator științific:

Studenți:

București,2018

INTRODUCERE
 Penicilina este un grup de antibiotice care includ penicilina G (utilizarea intravenoasă),
penicilina V (utilizarea pe cale orală), penicilina procaină și penicilina benzatină
(intramusculară). Antibioticele din penicilină au fost printre primele medicamente care au fost
eficiente împotriva multor infecții bacteriene cauzate de stafilococi și streptococi. Acestea
sunt încă utilizate pe scară largă astăzi, deși multe tipuri de bacterii s-au dezvoltat rezistență
după o utilizare extensivă.

Fără îndoială, descoperirea penicilinei este unul dintre cele mai importante etape ale
medicinei moderne. 2016 marchează cea de-a 75-a aniversare a primei administrări sistemice
de penicilină la om și este, prin urmare, o ocazie de a reflecta asupra impactului extraordinar
al penicilinei asupra vieților a milioane de oameni de atunci. Această perspectivă prezintă un
istoric al descoperirii medicamentului minunat, descrie natura biologică a penicilinei și ia în
considerare lecțiile care pot fi învățate din epoca de aur a cercetării cu antibiotice, care a avut
loc între anii 1940 și 1960. Privind înapoi la istoria penicilinei ne-ar putea ajuta să retrăim
această călătorie pentru a găsi noi tratamente și agenți antimicrobieni. Acest lucru este
deosebit de important astăzi, deoarece apariția mai multor bacterii rezistente la medicamente
reprezintă o amenințare globală și sunt necesare eforturi comune pentru a combate creșterea și
răspândirea rezistenței.

ISTORIC

Descoperirea penicilinei, unul dintre primele antibiotice folosite de către medici

vreodată, marchează un punct de cotitură în istoria umanității. Odată cu penicilina, doctorii
aveau o armă cu ajutorul căreia puteau să-și vindece pacienții de boli infecțioase care le
puteau fi letale.
Cum a fost descoperit antibioticul minune

În septembrie 1928, Alexander Fleming s-a întors la treabă în laboratorul său, după ce
petrecuse luna august în concediu cu familia. Atunci a găsit, într-una dintre cutiile ce
conțineau culturi de stafilococi , care reprezentau obiectul studiului său la acel moment, ceva
neobișnuit: pe suprafața mediului de cultură, printre coloniile de stafilococi, crescuse o
ciudată colonie de microorganisme de culoare albăstrie, iar în jurul ei, pe o rază de câțiva
milimetri nu se putea observa nici o urmă de stafilococ.

Datorită faptului că Fleming era un bacteriolog cu multă experiență și o minte ascuțită,

acesta și-a dat seama imediat că fenomenul reprezintă ceva important. Era clar că acel
mucegai albăstrui conținea ceva special care era capabil să distrugă stafilococii, adică
bacteriile patogene care pot produce infecții destul de grave, care pot fi letale.

Acest mucegai, pe numele lui științific – penicillinium notatum – se dovedea un produs cu

care se putea lupta împotriva infecțiilor. Dar observațiile geniale ale lui Fleming nu se
transformară imediat în produsul medicamentos. Au trebuit să treacă mai bine de 12 ani
pentru ca descoperirea lui Fleming să devină penicilina pe care o cunoaștem astăzi

Drumul anevoios spre schimbarea medicinei

Fleming nu avea nici resursele necesare în laboratorul său din St. Mary și nici nu era
specializat în chimie, așadar nu era capabil să facă singur următorul pas spre a descoperi cum
poate fi folosită penicilina. Astfel, Fleming a apelat la Dr. Howard Florey, un expert de la
Universitatea Oxford. Acesta avea relații înalte printre birocrații vremii și putea obține
finanțări importante pentru a-și putea duce studiul la bun sfârșit. În plus, doctorul era maestru
în administrarea laboratoarelor gigantice, și a oamenilor de știință ce lucrau în acestea.
 Unul dintre cei mai buni angajați ai lui Florey a fost Dr. Ernst Chain, care s-a luptat
constant pentru atribuirea meritului dezvoltării penicilinei. În ciuda ciondănelilor, cei doi au
produs o serie de culturi de mucegai din care au extras antibioticul minune.

În vara anului 1940, studiul acestora s-a concentrat pe 50 de șoareci care au fost infectați cu
streptococi mortali. Jumătate dintre aceștia au murit de septicemie, în timp ce restul, care au
fost injectați cu penicilină, au supraviețuit.

Doctorii au ajuns la concluzia că au acumulat toate informațiile necesare pentru a putea

începe să testeze antibioticul pe oameni. Totuși, aceștia întâmpinau o problemă: cum să
producă suficientă penicilină pură pentru a trata oamenii? Pentru a obține cantitatea necesară
care să poată trata un singur om, aceștia ar fi trebuit să cultive 2.000 de litri de cultură lichidă
de mucegai.

Cum a ajuns penicilina să fie produsă în masă

O altă figură importantă din laboratorul lui Fleming a fost Dr. Normal Heatley, care lucra la
un mod prin care penicilina să poată fi produsă în masă. Acesta folosea orice container posibil
pentru a crește culturi lichide de mucegai din care să extragă substranța magică. Astfel, acesta
a creat un fel de fabrică de mucegai, care a condus către producția de antibiotice moderne de
astăzi.

În vara anului 1941, Florey și Heatley au părăsit Marea Britanie și au traversat Atlanticul
pentru a lucra cu oamenii de știință din Statele Unite pentru a dezvolta un mod prin care
medicamentul minune să fie produs în masă.

Fiind conștienți că soiul de mucegai Penicillium notatum nu ar putea produce suficientă

substanță curativă, aceștia au început să caute o specie de mucegai mai productivă. Astfel,
într-o zi, o asistentă din laborator a venit cu un pepene galben care era acoperit cu un soi de
mucegai galben. Surpinzător, acesta s-a dovedit a fi Penicillium chrysogeum și putea produce
de 200 de ori mai multă penicilină. Așadar, specia a suferit mutații cu raze X și a ajuns să
producă de o mie de ori mai multă penicilină decât prima specie de mucegai descoperită de
Fleming.

Descoperirea a venit la fix, având în vedere că în Statele Unite se desfășura Al Doilea Război
Mondial, iar principalul factor de deces era constituit din răni infectate. Astfel, din ianuarie
până în mai 1942 au fost produse 400 de milioane de flacoane cu penicilină pură, iar până la
finalul războiului, companiile farmaceutice din State produceau 650 de miliarde de unități pe
lună.

Antibioticul minune nu a adus numai fericire

În mod ironic, Flaming, cel care a descoperit inițial penicilina, a făcut destul de puține
pentru dezvoltarea acesteia. Cu toate astea, în 1941, când vestea penicilinei a început să se
răspândească și primele pagini ale publicațiilor conțineau anunțau descoperirea antibioticului
minune, Fleming a fost ridicat în slăvi pentru descoperirea sa, în timp ce Florey și echipa lui
de la Oxford au fost marginalizați.

Problema a fost parțial remediată în 1945, când Fleming, Florey și Chain, dar nu și Heatley,
au fost răsplătiți cu premiul Nobel pentru Medicină. În discursul său de acceptare, Fleming a
avertizat că supradoza de penicilină poate face ca antibioticul să nu mai aibă efect.

În 1990, Heatley a fost răsplătit de Oxford, care a dorit să spele păcatele celor de la Nobel și
i-a oferit savantului un doctorat onorific în medicină, primul din istoria de 800 de ani a
Universității.

Așadar, pe 28 septembrie, când sărbătorim descoperirea penicilinei, antibioticul care ne-a

schimbat viețile, ar trebui să fim recunoscători întregii echipe de specialiști care au făcut
posibilă minunea.

SCHEMA TEHNOLOGICĂ A PENICILINEI

Extract de porumb Hidrati de carbon Saruri nutritive

 Inocul CO2

Precursor

– prin filtrare

-cu acid sulfuric la pH 2-2,5

cu solventi organici – cu acetat de butil

in solutie apoasa - cu fosfat monosodic pH 7-7,2

cu solventi organici – cu acetat de butil

- racire la -10...-120C

- solutie alcoolica de acetat de sodiu sau

potasiu
- prin amestecare cu butanol

pe filtru cu cloroform

la 50-600C
TEHNOLOGIA DE OBȚINERE A PENICILINEI

1.BIOSINTEZA – metoda de obținere a penicilinelor naturale

Etapele biosintezei :
I .Fermentarea
II.Izolarea antibioticului
IIIPurificarea si conditionarea
2.SEMISINTEZA – pornind de la acidul 6-APA prin acilare

3.SINTEZA TOTALA – fară importantă practică , realizată pentru prima oară in 1957

1.BIOSINTEZA
x Tehnologia de obtinere a penicilinelor prin biosinteză este comună , în mare parte ,
tuturor antibioticelor de biosinteză.
Compoziția mediului de cultură are un rol hotarârtor în procesul de biosinteză.

Principalele elemente pe care trebuie sa le contină un mediu de cultură pentru a

asigura desfasurarea normala a procesului de biosinteză sunt urmatoarele:

- hidratii de carbon – asigură sursa energetică necesară dezvoltarii culturilor ( glucoza si

lactoza )- azotul care este asigurat prin adaos de azot organic;
- sarurile minerale - prezenta acestora este vitala in perioada de crestere a masei celulare,
deoarece afecteaza direct permeabilitatea membranei celulare si echilibrul
ionic și activează sistemele enzimatice .
- precursorii - care se adaugă in cantitați mici în mediul de cultură și care
reprezintă de fapt o catenă laterală a structurii amidice ,care va servi dirijarii biosintezei spre
un anumit tip de penicilină in functie de scopul urmărit.
.- antispumanti
– uleiuri vegetale , acizi grasi nesaturati .

Adaugarea acestora in mediul de cultură este necesară pentru că din cauza barbotării
aerului si agitarii , apare tendința de spumare.
Procedeul de obtinere a antibioticelor naturale ,comportă mai multe etape :

I – Fermentarea
II- Izolarea antibioticului
III-Purificarea si condiționarea antibioticului

I. Fermentarea se realizeaza in fermentatoare cilindrice verticale , echipate

cu agitatoare, ,utilizand filtre speciale pt sterilizarea aerului tehnologic si dispozitiv de
transvazare aseptic.

Temperatura este de 26+/- 1 granC, la un pH= 5,5-7(optim=8) .Este un proces

aerob de fermentare , ceea ce presupune barbotarea aerului perfect steril , prin filtrare
prin materiale fibroase , in mediul de cultura concomitent cu agitarea mediului.
Intregul proces de fermentare dureaza pana la 120 de ore si consta in cresterea biomasei -
cca 30 de ore-productia propriu-zisa – 120-125 ore-oprirea sintezei de antibiotic ca
urmare a epuizarii mediului in nutrienti .
Fermentația se consideră incheiată , atunci cand continutul in zaharuri scade la 0,2-0,6%,
iar cel de penicilina atinge valori de 1-1,8%.

II. Izolarea antibioticului.

Amestecul rezultat este filtrat apoi prin filtre de vid rotative cu tambur (
ultrafiltrare ).
Filtrarea se realizează ușor datorită caracterului fibros al miceliului.
 Filtratul obținut se răceste la 5-6 grade și se depozitează in rezervoare intermediare in
vederea prelucrarii.
Extracția antibioticului din mediul de cultura se realizează cu ajutorul solvenților .
S-au studiat foarte mulți solvenți ( acetatul de etil , eterul etilic ,cloroformul , toluenul ,
dicloretanul ,etc ) dintre care rezultatele cele mai bune s-au obținut cu acetatul de butil ,
si eter etilic la temp 0-5 gradeC si alcool n-butilic la temperatura mediului ambiant.

Extracția penicilinei în solvent este o extracție moleculara , care se desfașoară in

mediu puternic acid. Deoarece în aceste conditii de pH penicilinele pot suferi procese de
degradare , timpul de extracție trebuie redus la minim –de ordinal minutelor.
Astazi industria utilizează extractoare centrifugale speciale , orizontale
sau verticale care permit ca procesul de contactare a fazelor și separare a lor să se producă în
câteva secunde.
Timpul scurt de contact și o temperatură redusă de operare (0-5ºC) asigură realizarea
unor randamente de 70-75% in faza de extractie.

III. PurificareaSepararea antibioticului se poate face prin doua procedee

- precipitarea penicilinei sub formă de sare prin tratarea soluției organice cu acetat de sodiu
sau potasiu , iar penicilina sub formă de sare este separată prin filtrare se dizolva în apa, se
purifică cu carbune activ , după care se anhidrizează prin distilare sub formă de amesctec
azeotrop cu butanol în vid sub o presiune de 4-6mmHg – cand se obține o penicilină
de puritate avansată și activitate biologică conformă cu normele farmacologice.
Penicilina V se obține prin aceiași tehnologie , doar ca la fermentație se folosește ca precursor
acid fenoxiacetic , iar exctracția se face in două faze.–datorita solubilitatii foarte scăzute a
penicilinei V in apa.
Dupa reextracție în apa si acidulare cu acid sulfuric dil. , produsul pp se filtrează , se
purifică de solvent și se usucă la 35-40ºC sub vid de 100-200mmHg.
In ambele cazuri rezultă solvenți reziduali care după separare prin filtrare și
distilare sunt trimiși in coloana de rectificare si recirculați.
Condiționarea se face in flacoane sterile ,închise cu dop de cauciuc etans prevăzut cu o
armatură metalică , sub formă de pulbere uscată.
Pastrarea se face la temperaturi de 24de gradeC .
 USCAREA

1530 kg

153 kg

sol.penicilina ape
F1 Uscare F
rezid.
2
2%

X1,1= 0,90 X2,1=0,11

X1,2= 0,1 X2,2= 0,89
1500 kg
F
3
Penicilina umeda

X3,1= 0,92
X3,2= 0,08
98/100 x 1500= 1470 kg

1500-1470= 30 kg

F2+F3=F1
F2 x X2,1 + F3 x X3,1= F1 x X1,1
F3= 1500 kg
F1= 30+ 1500= 1530 kg ( solutie penicilina)
30 x 0,11 + 1500 x0,92=1530 x X1,1
1383,3 = 1530 X1,1 => X1,1 = 0,90
 PRECIPITAREA

X6,1=0,83 penicilina extrasa

X6,2= 0,17
F6
1836 kg =

153 kg= F4 CH3COONa Precipitare FF5 5 =153 kg

X4,1 =1 ape X5,1=0

X4,2 =0 X5,2 =1

FF11’ =1530 kg
‚’

X1,1 = 0,9

X1,2= 0,1

F6 =F1 +F5 +F4

F6 = 1530 kg +153 kg+153 kg =1836 kg

F6 x X6,1 = F1’ + X1,1 + F5 x X5,1 + F4 x X4,1

1836 kg x X6,1 = 1530 x 0,9 +153 x 0 +153 x 1

1836 x X6,1 = 1530 => X6,1 = 0,83

 EXTRACTIA 3

penicilina extrasa X8,1 =0,77

F8
= 2181,6 kg X8,2 = 0,23

161,6 kg = F9 Ac. de butil Extractia 3 ape rezid. F7 = 184

kg

8% 10% X7,1 = 0

X9,1 = 1 X7,2 = 1
X9,2 = 0
F6’
= 1836 kg

X6,1 = 0,83

X6,2 = 0,17

F8 = F9 + F7 + F6’ => 2181,6 kg

F8 x X8,1 = 161,6 + 0 + 1523,88 = 1685,48

X8,1 = 0,77

90/100 x 1836 = 1652

1836-1652 = 184 kg

F9 = F6’ + F7 => F9 = 1836 + 184 = 2020 kg

8/100 x 2020 =161,6 kg

 EXTRACTIA 2

X12,1 =0,71
F12
= 2495,76 kg X12,2 = 0,92

96 kg = F11 fosfat monosodic Extractia ape rezid. F10 =

218,16 2
4% 10% X11,1 = 0

X11,1 = 1 X11,2 = 1
X11,2 = 0

= 2181,6 kg
F8’

X8,1 = 0,77

X8,2 = 0,23

F12 = F11 + F10 + F8’ => 2495,76 kg

F12 x X12,1 = 96 + 0 + 1679,83 = 1685,48

90/100 x 2181,6 = 1963,44

2181,6-1963,44 = 218,16 kg

F11 = F8’ + F10 => F11 = 2399,76 x 4/100 = 96 kg

 EXTRACTIA 1

F12
= 2964,96 kg

X15,1 =0,67

X15,2 = 0,33

219,62 kg = F ac. de butil 8% Extractia ape rezid. F10 = 249,58

14
kg 1
P=10% X13,1 = 0

X14,1 = 1 X13,2 = 1
X14,2 = 0

F8 ’ = 2495,76 kg

X12,1 = 0,71

X12,2 = 0,29

F14 = F13 + F12’ => 2745,34 kg

F14 = 219,62 kg

90/100 x 2495,76 = 2246, 18

 ACIDULARE

F16
= 3074 kg

109,11 kg = F H2SO4 4 % Extractia 2

1

F15 = = 2964, 96 kg
X12,1
’

92/100 x 2964,96 = 2727,76 x 4/100 => 109,11 H2SO4

F16 x X16,1 = F17 x X17,1 + F15’ x X15,1 = 2095,63 kg

 USCARE
Intrare Iesire

1530 kg
F1 X1,1= 0,90 -
X1,2= 0,1
30 kg
F2 - X2,1= 0,11
X2,2= 0,89
F3= 1500 kg
F3 - X3,1= 0,92
X3,2= 0,08
PRECIPITARE
1530
F1’ - X1,1= 0,9
X1,2= 0,1

153 kg
F5 - X5,1=0
X5,2=1
1836
F6 X6,1= 0,83 -
X6,2= 0,17
EXTRACTIA 3
1836 kg
’
F6 - X6,1 =0,83
X6,2= 0,17
- 184 kg
F7 X7,1= 0
X7,2=1
2181,6 kg
F8 X8,1= 0,77 -
X8,2=0,23
 161,6 kg
F9 - X8,1= 0,77
X8,2 =0,23
EXTRACTIA 2
2181,6 kg
F8’ X8,1=0,77
X8,2=0,23
2181,6 kg
F10 - X10,1=0
X10,2=1
96 kg
F11 X11,1=1
X11,2 0
2495,76 kg
F12 X12,1=0,71 -
X12,2=0,29
EXTRACTIA 1
2495,76 kg
F12’ - X12,1=0,71
X12,2= 0,20
249, 58 kg
F13 - X13,1=0
X13,2=1
219,62 kg
F14 - X14,1=1
X14,2=0
F15 2964,96 kg -
X15,1 0,67
X15,2= 0,33
ACIDULARE
2964,96 kg
F15’ - X15,1= 0,67
X15,2=0,33
 3074 kg
F16 X16,1= 0,66 -
X16,2=0,34
109,11 kg
F17 - X17,1=1
X17,2=0

Bilant de materiale
Reactia Intrari Randament Pierderi Iesiri
Acidulare 3074 kg 92% 8% 2964,96 kg
109,11 kg
Extractia 1 2964,96 kg 90% 10% 2945,76 kg
249,58 kg
219,62 kg
Extractia 2 2495,76 90% 10% 2181,6 kg
2181,6 kg
96 kg
Extractia 3 2181,6 kg 90% 10% 1836 kg
184 kg
161,6 kg
Precipitare 1836 kg 90% 10% 1530 kg
153 kg
Uscare 1530 kg 98% 2% 30 kg
1500 kg
Total 14082, 32 14082, 32