CONSECINŢE ALE STILURILOR PARENTAL-FAMILIALE ÎN ADAPTAREA COPIILOR LA

SOCIETATE

„Parentajul reuşit este esenţial pentru sănătatea mentală a generaţiei viitoare”

John Bowlby

Problema socialului contemporan, generator de frustraă ri, dezechilibre sş i chiar traume

majoreeste raporta la stilurile parental-familiale, deoarece acesta este punctul de pornire
pentru orice individ, precum sş i legaă tura dintre acesta sş i mediul social.Familia este un factor
de echilibru sau de dezechilibru pentru noi totşi, îîn functşie de sigurantşa, stabilitatea sş i
valorile pe care ni le transmite, îîncaă din primii ani de viatşaă.

Stilul parental-familial reprezintaă ansamblul comportamentelor sş i emotşiilor care definesc

modul îîn care paă rintşii abordeazaă relatşia cu copilul lor sş i poate fi adaptativ sau dezadaptativ,
cu un impact important asupra formaă rii personalitaă tşii viitorului adult

Stilul parental determinaă tiparul de atasş ament, iar relatşiile de atasş ament stau la baza
existentşei umane, reprezentaî nd sş i o premisaă a saă naă taă tşii emotşionale. Paă rintele teoriei
atasş amentului, John Bowlby spune caă „existaă dovezi solide care sustşin faptul caă modul îîn
care se organizeazaă comportamentul de atasş ament al unui individ depinde îîn mare maă suraă
de tipurile de experientşaă pe care le are îîn cadrul familiei de origine” (Bowlby, 2011, pg.29).

Existaă douaă tipare majore de atasş ament: sigur sş i nesigur, care genereazaă stiluri de
atasş ament: de sigurantşaă, evitant sş i ambivalent. Conturarea stilului de atasş ament se
realizeazaă prin interactşiunea dintre temperamentul individului – stilul parental sş i crizele
primelor douaă stadii de dezvoltare psihosocialaă .
Adultşii cu vulnerabilitaă tşi se vor adapta mai greu sau chiar deloc la socialul contemporan,
deoarece „persoana traă iesş te îîn lume sş i îîn sine prin Eul saă u (…) îîn lume poate avea succese
sau insuccese, poate colabora anevoios cu aceasta sau intra îîn sciziune, ajungaî nd la
îînstraă inare”
Sub influentşa pulsiunilor (instinctelor) care se regaă sesc îîn inconsş tient, noi suntem nevoitşi
saă ne structuraă m Eul si Supra Eul, îîn aceastaă societate, care ne cultivaă sş i ne exacerbeazaă
pulsiunile agresive sş i sexuale. La îînceput, paă rintşii (mai ales tatşii) joacaă îîntr-un fel rolul
Supra Eului (detşinaă torul interdictşiei) sş i îîn functşie de atitudinea lor fatşaă de noi, bazele
constructşiei Eului sunt durabile sau fragile. Dacaă vom fi suprprotejatşi sau prea tşinutşi din
scurt, ne vom trezi la un moment dat, caă avem un Eu slab, personalitatea nu se formeazaă pe
baze corecte, cu tendintşa de a functşiona la nivel preponderent inconsş tient. Sş i asta deoarece,
mecanismele de apaă rare ale Eului se aflaă îîn inconsş tientul nostru (negarea, refularea,
proiectşia etc) iar Eul si Supra Eul isş i au baza energeticaă tot îîn inconsş tient. De retşinut este
faptul caă , existentşa acestor mecanisme de apaă rare este normalaă , dar atunci caî nd
functşionaă m exclusiv pe baza lor, Eul nostru slaă besş te din ce îîn ce mai mult, pentru caă ele sunt
centrate pe a ascunde sş i a fugi, nicidecum pe a îînfrunta/a te confrunta cu situatşia, iar dacaă
initşial tensiunea psihicaă scade, pe termen lung se acumuleazaă din ceîîin ce mai multe
tensiuni sş i frustraă ri, despre care nici maă car nu avem cum saă fim consş tientşi.
Deoarece ne referim la socialul contemporan este necesar saă dau caî teva explicatşii, deoarece
societatea romaî neascaă are foarte multe dezechilibre, ataî t la nivel social, caî t sş i la nivelul
traă irilor sufletesş ti.
De aceea este necesar saă vedem îîn ce stare se aflaă sufletul romanesc, adicaă starea natşiunii
romaî ne îîn ansamblul saă u (fiintşei natşionale) sş i a indivizilor care o compun, îîn particular. Sş i
trebuie pornit de la faptul caă , timp de 45 de ani, individul a fost total desconsiderat sş i
depersonalizat, îîntr-o masaă amorfaă , care nu putea fi definitaă ca multşime, dar care a avut o
zvaî cnire in 89-90. Acest fapt a speriat sş i a generat o reactşie extrem de duraă , deopotrivaă la
adresa multşimii dar sş i a individului. Multşimile au fost dispersate, faă raî mitşate sş i
desconsiderate, iar individul a fost îîmpins caă tre îînsingurare, alienare, fricaă , uraă , depresie sş i
disperare.
Pe acest fond viciat al socialului contemporan, ambiantşa familialaă are de suferit, generaî nd
carentşe afective, abuzuri fizice sş i emotşionale.

Sursele carentşei afective sunt: insuficienta interactşiune cu copilul; mamaă imprevizibilaă cu

comportament haotic; discontinuitatea legaă turilor cu paă rintşii (îîn situatşiile tot mai dese îîn
care unul sau chiar ambii paă rintşi sunt plecatşi la muncaă îîn straă inaă tate). Copilul va fi astfel
neinvestit cu o identitate distinctaă , ca adult se va devaloriza pe sine, traă ind o angoasaă de
abandon permanentaă sau se va maturiza fortşat, pentru a-sş i putea purta de grijaă (Raă dulescu,
Daî mboeanu, 2010). Atunci caî nd copilul este separat de paă rintşi, mai ales de mamaă , dupaă
primul an de viatşaă sş i persistaă aceastaă situatşie timp de 3 ani, efectele vor fi ireversibile –
probleme de limbaj, de comunicare, de abstractizare, la care se adaugaă imposibilitatea sau
greutatea de a lega atasş amente interpersonale profunde sş i durabile .
Tipurile de abuzuri asupra copilului”rele tratamente îîn familie: violentşaă fizicaă , ignorare,
izolare, deficientşe de îîngrijire, neglijentşaă (nesatisfacerea nevoilor fiziologice sş i afective,
lipsa de protectşie îîn fatşa pericolelor) cruzimea mentalaă (cerintşe excesive, pedepse
contradictorii, expunerea frecventaă a unui minor la situatşii al caă ror efect emotşional
depaă sş esş te capacitaă tşile sale de integrare psihologicaă : umilintşe, amenintşaări, marginalizare,
devalorizare sistematicaă etc) (…) traumatizarea copilului este îîn acelasş i timp fizicaă sş i
psihologicaă , deoarece, confruntat cu intensitatea agresiunii este consş tient caă nu poate
raă spunde sş i nici nu poate fugi. El traă iesş te o stare de teroare sş i este dezorientat de faptul caă
paă rintşii lui privesc cu usş urintşaă sş i satisfactşie agresiunea. ÎÎn consecintşaă, copilul se poate
transforma pe termen lung din victimaă îîn agresor. (…) Abuzul emotşional – o actşiune cronicaă
a paă rintşilor sau a altor persoane implicate îîn îîngrijirea copilului, care daă uneazaă sau
îîmpiedicaă dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a acestuia; un comportament
intentşionat al unui adult care jignesş te, batjocoresş te, ironizeazaă , devalorizeazaă sau umilesş te
copilul îîn momente semnificative, afectaî ndu-i imaginea de sine sş i echilibrul psihic. (…)
Copilul abuzat emotşional simte caă nu este dorit, iubit sş i traă iesş te teroarea izolaă rii, a
respingerii, a refuzului de afi recunoscut ca o entitate distinctaă , suportaî nd sş i agresivitatea
verbalaă sş i chiar fizicaă a adultşilor care ar trebui saă -i asigure un mediu sigur de dezvoltare. ÎÎn
consecintşaă, copilul va dezvolta sentimente de neîîncredere, ostilitate, inhibitşie socialaă sş i
dificultaă tşi de adaptare. Abuzul afecteazaă felul îîn care copilul percepe sş i îîntşelege lumea pe
care o va considera ca ostilaă , periculoasaă .
ÎÎntr-un studiu la nivel natşional din 2002 despre copilul abuzat sş i neglijat îîn Romaî nia au fost
publicate urmaă toarele date (reprezentaî nd îînsaă doar partea vizibilaă , deoarece expertşii
apreciazaă caă 80% dintre abuzuri nu sunt cunoscute de caă tre autoritaă tşi):
• 47% dintre paă rintşi folosesc îîn mod frecvent baă taia ca modalitate de pedepsire a copiilor;
• 45,8% îîsşi neglijeazaă fizic copiii;
• 43,6% îîsşi neglijeazaă psihic copiii;
• 10% îîsşi abuzeazaă sexual copiii.
Îataă sş i caî teva dintre caracteristicile copiilor neglijatşi : foarte cumintşi, timizi, retrasş i, nu
îîncearcaă niciodataă saă se afirme, preferaă saă se joace singuri, saă stea singuri sş i nu prea îîsşi fac
prieteni, nesocializaî nd. Îar abuzul emotşional (din care face parte sş i supraprotectşia) are
drept consecintşaă incapacitatea copilului de a se juca sau de a se exprima prin joc
(Raă dulescu, Daî mboeanu, 2010), ceea ce conduce la probleme de dezvoltare, deoarece este
sş tiut faptul caă îîn copilaă rie ne formaă m majoritatea abilitaă tşilor prin joc. Îar acolo unde nu
existaă joc, mai mult ca sigur existaă sş oc, traume sş i multaă suderintşaă, ataî t pentru copii, caî t sş i
pentru adultşi.

Familia în societatea românească – reprezentare socială şi responsabilităţi

Studiile de specialitate demonstreazaă faptul caă , familia reprezintaă pentru romaî ni acel
aspect al vietşii, care le oferaă cea mai mare satisfactşie .
Familia a constituit de-a lungul timpului, un reper de stabilitate îîn viatşa individului, fiind
perceputaă ca o institutşie care prezervaă valorile, traditşiile sş i cultura unei natşii. Dar, din
paă cate, ca sş i majoritatea institutşiilor din socialul romaî nesc contemporan, familia, ca sş i
institutşie, are permanent de suferit. Deoarece, pe de-o parte avem de-a face cu o
neîîncredere generalizataă îîn institutşii, iar pe de altaă parte, cu un nivel al îîncrederii îîn proprii
semeni, aflat îîntr-o permanentaă scaă dere. De asemenea, nivelul maxim de expunere îîn mass-
media mondenaă sş i de sş tiri, al problemelor sş i situatşiilor „picante” din familiile „vedetelor” de
tot felul sş i chiar din familiile oamenilor obisş nuitşi (contra cost sau din nevoia de a se afla cu
orice pretş îîn centrul atentşiei), reprezintaă un factor de destabilizare a familiei.ÎÎn ceea ce
privesş te dimensiunea familiei traditşionale, aproape caă nu mai conteazaă îîn societatea
actualaă .
Cu toate acestea, familia se paă streazaă îîn topul satisfactşiei romanilor, chiar din cauza tarelor
socialului contemporan: dificultaă tşile economice sş i capitalul social redus, ca urmare a
neîîncrederii îîn fortşele proprii sş i îîn ceilaltşi, dependentşei, „neajutoraă rii îînvaă tşate” sş i asumaă rii
rolului de victimaă de caă tre o parte semnificativaă a populatşiei.
Psihologul Diana Vasile, consideraă caă familia reprezintaă „unul din factorii de echilibru ai
persoanei, poate chiar cel mai important” (Vasile, 2008, pg. 64).
Familiei i-au fost recunoscute douaă responsabilitaă tşi majore: a nasş te biologic sş i a „nasş te
psihologic” copilul. Nasş terea biologicaă , îîn conditşiile societaă tşii actuale reprezintaă un
potentşial traumatizant mai redus, dar nu trebuie uitate dificultaă tşile generate de
subfinantşarea sş i coruptşia cere afecteazaă sistemul medical, existaî nd destul de multşi copii
traumatizatşi îîncaă de la nasş tere. Otto Rank a sugerat caă „prototipul tuturor anxietaă tşilor este
trauma nasş terii”, deoarece copilul, îîn paî ntecul mamei se simte îîn sigurantşaă, fiecare nevoie
fiindu-i satisfaă cutaă instantaneu. Dar, la nasş tere „organismul se trezesş te subit îîmpins îîntr-un
mediu ostil, sistemul nervos al noului naă scut, imatur sş i nepregaă tit, estebombardat cu
stimuli senzoriali intensş i sş i diversş i. Trauma nasş terii, cu tensiunea ei sş i cu teama caă
instinctele Sinelui nu vor mai fi satisfaă cute este prima experientşaă a persoanei”. De
asemenea, studiile lui Stanislav Grof legate de traumele perinatale, demonstreazaă caă
acestea pot sta la baza unor probleme îîn dezvoltarea adultului, mai ales atunci caî nd traume
ulterioare vin sş i se adaugaă uneia sau mai multor traume perinatale. Dar cea care implicaă
aparitşia celor mai multe traume este „nasş terea psihologicaă ”, acestea fiind generate de stiluri
parentale disfunctşionale (îînvaă tşate de multşi paă rintşi din propriile familii de origine sau
dezvoltate sub impactul devastator al socialului contemporan – generator de fricaă ,
instabilitate, stres sş i traume emotşionale multiple).

Principalele funcţii ale familiei, roluri şi funcţii parentale

Existaă mai multşi autori care au descris functşiile familiei, dar maă voi rezuma la douaă
abordaă ri: din perspectivaă psihologicaă cea a Dianei Vasile sş i din perspectivaă sociologicaă a
Mariei Voinea. Din ambele perspective se desprind trei functşii principale: de socializare, de
solidaritate sş i economicaă .
Voi îîncepe cu functşia economicaă , deoarece este foarte importantaă , asiguraî nd baza pentru
posibilitatea de a fi îîndeplinitre celelaltre douaă , presupunaî nd asigurarea resurselor
material-financiare necesare existentşei familiei (locuintşaă, hranaă , obiecte de strictaă
necesitate etc). Dacaă aceastaă functşie este realizataă , cel putşin la un nivel caî t de caî t decent,
atunci familia are posibilitatea saă se centreze sş i pe îîndeplinirea celorlalte functşii . De
asemenea, poate conduce la satisfacerea trebuintşelor necesare supravietşuirii.
Functşia de socializare, reprezintaă transmiterea caă tre copil (cu scopul de a fi asimilate de
caă tre acesta) a atitudinilor, valorilor, principiilor sş i modelelor de comportament. Aceastaă
functşie se coreleazaă sş i cu perceperea de caă tre viitorul adult a familiei ca sş i institutşie,
responsabilaă cu prezervarea valorilor. Prin functşia de socializare este dezvoltataă valoarea
individului, care-i determinaă locul îîn ierarhia socialaă sş i moralaă a societaă tşii. Valoarea
personalaă , se aflaă astfel, îîn straî nsaă legaă turaă cu valoarea pe care aceata o acordaă umanului îîn
general (semnificatşia profundaă , interioaraă a fiintşei, raportataă la sistemul de valori
dobaî ndite îîn urma educatşiei din familie sş i din mediul social). Valorile reprezintaă „realitaă tşi
latente, interioare indivizilor, îînsaă puternic determinate social”. Semnificatşia ineriorizaă rii
valorilor pentru persoanaă este deosebit de importantaă , deoarece prin actşiunea valorilor
asupra Eului, se formeazaă Supra Eul moral sş i spiritual (ca depozitar al valorilor sş i normelor
morale, cu ajutorul caă ruia persoana îîsşi elaboreazaă propriile atitudini, sentimente sş i
comportamente, sub imperiul unor conduite morale).
Dar nu trebuie saă uitaă m caă „valoarea satisface o dorintşaă sau o trebuintşaă umanaă sş i
corespunde unor atitudini sufletesş ti sş i morale ale persoanei, care se formeazaă sş i se
desaă vaî rsş esş te prin interiorizarea valorilor” . Îubirea se aflaă printre valorile umane
fundamentale, fiind îîn acelasş i timp nevoie/trebuintşaă (ataî t la copil caî t sş i la adult), precum sş i
dorintşaă/aspiratşie spiritualaă (la persoana aflataă îîn procesul individuatşiei). Tudor Vianu
spunea caă orice moralaă „se îînraă daă cineazaă îîn nevoia de a iubi, de a simpatiza cu semenul”,
iubirea fiind o „trebuintşaă sufleteascaă , caă reia valoarea eticaă îîi raă spunde”. Din acest punct de
vedere, dacaă functşia de socializare a familiei este deficitaraă sau inexistentaă , Supra Eul
adultului îîn devenire nu se dezvoltaă , iar acesta va avea atitudini, sentimente sş i
comportamente imorale sau amorale, concretizate îîn vicii de tot felul, perversiuni, acte de
violentşaă, uraă , invidie, raă zbunare etc.
Functşia de socializare influentşeazaă sş i stilul parental, prin gradul de control psihologic
exercitat asupra copilului . Conform unor studii efectuate de Peter Riedesser sş i Gottfried
Fischer, apar douaă fenomene: de suprasocializare sau de subsocializare. Suprasocializarea
corespunde stilului parental autoritar, cu un tip de educatşie excesiv de sever, rigid sş i
restrictiv, prin care „vitalitatea personalitaă tşii copilului este reprimataă ”, iar atunci caî nd apar
sş i pedepsele corporale avem de-a face cu un „stil educatşional traumatic”, îîn urma caă ruia „ia
fiintşaă personalitatea nevroticaă clasicaă , din cauza refulaă rii exagerate a impulsurilor vitale”
Subsocializarea apare ataî t la copiii supraprotejatşi (stil parental protectiv) sau raă sfaă tşatşi, dar
sş i la cei neglijatşi (stil parental neimplicat) sş i genereazaă o serie de probleme dezadaptative:
probleme de sigurantşaă, stabilitate sş i de imaturitate a Eului; lipsa empatiei, deficit de
rezonantşaă afectivaă , imaturitate afectiv-emotşionalaă , lipsaă de îîntşelegere a normalor sociale sş i
a reciprocitaă tşii sentimentelor, probleme de intimitate.
Dacaă functşia de socializare nu este îîndeplinitaă de caă tre familie, va fi afectataă sş i functşia de
solidaritate, deoarece manifestarea sentimentelor de afectşiune (iubire) pentru copil, se
realizeazaă îîn functşie de personalitatea paă rintşilor, care include sş i componenta Supra Eului
moral sş i spiritual. Îar paă rintşii deficitari la acest capitol, nu vor putea asigura nici functşia de
socializare, nici pe cea de solidaritate, chiar dacaă o asiguraă pe cea economicaă .
Functşia de solidaritate se manifestaă îîn cadrul familiei prin sentimentele de afectşiune, iubire
fatşaă de copil. Acesta îînvatşaă astfel, ce îînseamnaă sentimentul de apartenentşaă, de îîncredere,
respect, îîntrajutorare, asiguraî ndu-i acoperirea trebuintşei de stabilitate (sigurantşaă) sş i nevoia
de intimitate (ambele staî nd la baza stilului de atasş ament – care determinaă modelul de
relatşionare al adultului cu ceilaltşi). „Dimensiunea afectivaă a familiei este dataă de relatşia
afectivaă cu mama sş i tataă l, reprezentaî nd modelul de bazaă al dezvoltaă rii sentimentelor fatşaă de
sine sş i de ceilaltşi”. Rolul tataă lui este asociat de regulaă autoritaă tşii, securizaă rii economice sş i
sociale a familiei, îîn timp ce rolul mamei vizeazaă cel mai mult viatşa emotşional-afectivaă a
familiei îîn general sş i a copilului îîn special, asiguraî nd triada iubire – atasş ament – sigurantşaă
afectivaă ).
Îubirea este factorul cel mai important îîn cresş terea unui copil, spre a deveni un adult
capabil saă se adapteze exigentşelor socialului contemporan. De aceea, este necesar, ca
paă rintşii saă le ofere copiilor lor caî t de multaă iubire sunt ei capabili saă le dea, deoarece numai
astfel vor putea compensa gresş elile inerente „profesiei” de paă rinte. Pentru caă , dacaă iubirea
este insuficientaă , gresş elile paă rintşilor îîi vor lovi sş i traumatiza emotşional pe copii,
determinaî nd instabilitate, nesigurantşaă sş i fricaă de intimitate la viitorii adultşi.
Îubirea paă rintşilor îîi asiguraă sş i îîi dezvoltaă copilului sentimentul de stabilitate, de sigurantşaă,
care îîl ajutaă la vaî rsta adultaă saă se relatşioneze cu ceilaltşi, faă raă probleme majore, fiind capabil
de a dezvolta o relatşie de intimitate, care saă -i asigure posibilitatea îîntemeierii propriei
familii la timpul potrivit. „Întimitatea presupune o relatşie personalaă , apropiataă , familiaraă sş i,
de regulaă afectuoasaă sau de dragoste cu o altaă persoanaă , care presupune o cunoasş tere
detaliataă sau o îîntşelegere profundaă a celorlalte persoane, precum sş i o exprimare activaă a
gaî ndurilor sş i sentimentelor ce oferaă o bazaă pentru familiaritate” . Dezvoltaî nd teoria
atasş amentului, Bowlby a explicat faptul caă , acei copii care au fost privatşi de un atasş ament
securizant, ca adultşi dezvoltaă dificultaă tşi îîn privintşa intimitaă tşii. Concluzionaî nd, „intimitatea
este un proces interactiv, care contşine o serie de componente bine structurate sş i inter-
relatşionate, îîn centrul caă rora se aflaă cunoasş terea, îîntşelegerea sş i acceptarea celuilalt”

Din principalele functşii ale familiei derivaă functşiile parentale. Am desprins din literatura de
specialitate opt categorii de functşii, bazate pe anumite tipuri de abilitaă tşi, capacitaă tşi sş i
traă saă turi de personalitate ale paă rintşilor, dupaă cum urmeazaă :
1. acceptarea responsabilaă a sarcinii de a satisface nevoile copilului:
– depinde de doi factori: nivelul stimei de sine a paă rintelui sş i cunoasş terea nevoilor copilului
îîn diferitele stadii de dezvoltare psihosocialaă ;
2. capacitatea de a considera ca prioritare nevoile copilului:
– depinde de nivelul de maturitate al paă rintşilor; un paă rinte imatur se va pune îîntotdeauna
pe el pe primul plan sş i mai mult decaî t ataî t, nevoile copilului îîl vor irita, staî rnindu-i frustraă ri
sş i reactşii agresive;
3. capacitatea de a interactşiona pozitiv cu copilul (mai ales mama):
– presupune capacitatea paă rintelui de a avea un comportament consecvent sş i de a se angaja
îîmpreunaă cu copilul îîn toate nevoile acestuia, inclusiv de joc (determinante pentru a avea ca
adult o viatşaă armonioasaă );
– genereazaă calitatea sş i tipul atasş amentului, fapt care îîsşi va pune amprenta pe toate relatşiile
viitorului adult (cu partenerul de viatşaă, prietenii, colegii sş i bineîîntşeles, cu proprii copii);
4. abilitatea de a fi empatic cu copilul (mai ales îîn primii ani de viatşaă – o conditşie
elementaraă pentru a-i putea ghici staă rile sş i a-i îîntşelege nevoile):
– presupune capacitatea de rezonantşaă afectivaă , generataă de legaă tura cu „copilul interior”;
dacaă îînsaă , îîn propria copilaă rie, paă rintele a trecut prin anumite traume sş i suferaă de carentşaă
afectivaă , îîi va fi greu sau chiar imposibil saă rezoneze afectiv cu copilul, saă -i acorde iubirea sş i
atentşia necesare pentru a-l îîntşelege sş i a-i alina suferintşele;
5. abilitatea de a percepe copilul îîn mod realist:
– poate fi alterataă de asş teptaă rile pe care paă rintşii le au îîn legaă turaă cu copilul;
– relatşia paă rinte-copil depinde de felul îîn care acesta este perceput de caă tre paă rinte,
deoarece copilul introecteazaă atitudinea paă rintelui fatşaă de el, percepaî ndu-sş i imaginea de
sine îîn functşie de modul îîn care este vaă zut de caă tre acesta;
– îîn cazul îîn care paă rintşii vaă d îîn copil doar posibilitatea de a-sş i îîndeplini propriile vise
nerealizate, punaî nd presiune asupra acestuia sş i determinaî ndu-l saă se supunaă sau saă se
revolte, destinul viitorului adult va fi marcat de urmaă toarele tendintşe:
• supunere/dependentşaă – care genereazaă neîîncredere îîn fortşele proprii, imaturitate
afectivaă , stimaă de sine scaă zutaă , depresie (din cauza faptului caă nu s-a ridicat la asş teptaă rile
paă rintşilor);
• agresivitate/autoagresivitate – aparitşia unor actşiuni riscante îîn lupta pentru
independentşaă, anxietate, probleme psihosomatice (generate de permanenta luptaă pentru
propria imagine de sine, traă ind aproape permanent angoasa conflictelor interioare);
6. abilitatea de a avea asş teptaă ri realiste fatşaă de capacitatea copilului de a coopera (îîn
straî nsaă legaă turaă cu asş teptaă rile fatşaă de copil):
– dacaă paă rintşii nu cunosc nevoile de dezvoltare ale copilului sş i îîncearcaă saă -l
supracontroleze, acesta va reactşiona prin negativism (specific vaî rstei de 2-3 ani, pubertaă tşii
sş i adolescentşei); negativismul se manifestaă din nevoia de independentşaă, pentru formarea
propriului Eu, iar comportamentul de supracontrol, agresiv sau chiar abuziv al paă rintşilor, va
spori negativismul;
– paă rintşii care suferaă de carentşaă afectivaă severaă , au o nevoie de atentşie ataî t de mare, îîncaî t
ajung saă considere negativismul copilului ca pe o lipsaă de atentşie; acesş ti paă rintşi se simt
ignoratşi chiar de propriul copil, iar frustrarea este maximaă (de aici riscul de comportament
agresiv/abuziv);
7. abilitatea de a-sş i tşine sub control durerea sş i agresivitatea (spre a nu se revaă rsa asupra
copilului):
– tşine de nivelul de maturitate afectivaă sş i de starea de saă naă tate fizicaă sş i psihicaă a paă rintelui;
– are legaă turaă cu modul de gestionare a stresului, capacitatea de amaî nare, de a putea trece
peste propriile griji sş i temeri, pentru a putea raî de sş i glumi cu copilul, îîmpaă rtaă sş ind cu acesta
bucuria de a traă i;
– „se spune caă darul cel mai de pretş pe care i-l poate face o mamaă copilului ei este bucuria
de a traă i. Doar o mamaă care traă iesş te aceastaă bucurie i-o poate daă rui sş i copilului”

8. capacitatea de a-i trasa limite copilului, pentru a-l responsabiliza (este una dintre cele
mai dificile functşii parentale):
– copilul are nevoie de imaginea unor paă rintşi iubitori, fermi sş i flexibili îîn acelasş i timp, care
saă fie caî t se poate de consecventşi;
– rolul tataă lui este deosebit de important, deoarece autoritatea parentalaă îîi daă copilului ataî t
starea de sigurantşaă, caî t sş i pregaă tirea pentru confruntarea cu societatea sş i cu propriile
dorintşe;
– paă rintele trebuie saă traseze limite, sub forma unor reguli clare (valabile pentru totşi, îîn
aceeasş i maă suraă ), care saă respecte autonomia sş i individualitatea copilului, deoarece numai
astfel îîncepe formarea Eului viitorului adult;
– regulile îîi vor fi explicate copilului pe îîntşelesul saă u sş i nu vor fi impuse prin fortşaă, ci prin
persuasiune sş i sugestie (fermitatea îîmbinataă cu flexibilitatea), pentru a-l ajuta saă le
internalizeze, cu caî t mai putşinaă suferintşaă;
– paă rintele care abuzeazaă de controlul psihologic sş i care interzice prea mult, comite un abuz
emotşional (îîmbracaă o mare varietate de forme – de la respingerea copilului sş i paî naă la
exploatarea acestuia îîn folos propriu), care poate fi îînsotşit sş i de abuz fizic;
– paă rintele care nu interzice aproape nimic copilului saă u, îîi genereazaă acestuia o imensaă
carentşaă afectivaă , deoarece, pe de-o parte, Eul nu se formeazaă sau este foarte slab, iar pe de
altaă parte, un copil caă ruia i se îîndeplinesc toate dorintşele, se va transforma îîntr-un adult
incapabil de a se bucura de viatşaă;
– paă rintele care supraprotejeazaă sau acordaă libertate totalaă neresponsabilizaî ndu-l, îîi
limiteazaă copilului saă u exact capacitatea de a fi liber sş i independent ca adult, îîn acest tip de
societate, îîn care capacitatea de actşiune sş i autoreglare, reprezintaă principalele modalitaă tşi de
integrare socialaă , îîn absentşa caă rora este pusaă îîn pericol îînsaă sş i capacitatea de supravietşuire;
– controlul psihologic genereazaă abuz emotşional: „spusele comune îîn traditşia noastraă „nu te
mai iubesc” sau „dacaă mai plaî ngi, plec faă raă tine” sunt abuzuri emotşionale majore, pe care
copilul le traă iesş te îîn sine, singur, caă ci nimeni nu îîi spune caă vorbele acestea nu sunt
amenintşaări reale. Abuzul emotşional este o atitudine parentalaă cronicaă , afectaî nd sş i
îîmpiedicaî nd dezvoltarea unei imagini de sine pozitive a copilului”

Stiluri parentale şi familiale

Principalele functşii ale familiei sş i functşiile parentale determinaă stilul parental sau familial,
care îîsşi pune amprenta pe îîntreaga viatşaă a copilului sş i a adultului, care va porni pe drumul
vietşii, îîn aceastaă societate cu tarele ei.
Pentru îndeplinirea cu succes a „funcţiei de părinte” sunt necesare câteva trăsături
de personalitate (prezenţa/absenţa acestora diferenţiază stilul parental):
responsabilitate, realism, autocontrol, empatie, altruism; de asemenea, o fermitate
îmbinată cu flexibilitate, totul pe un fond de iubire necondiţionată, combinată cu
adaptabilitatea la nevoile copilului, nevoi care sunt din ce în ce mai mari în
societatea contemporană.
Din literatura de specialitate am retşinut douaă directşii de abordare, care analizate îîmpreunaă
pot explica modul adaptativ/dezadaptativ îîn care raă spund persoanele adulte la provocaă rile
vietşii de zi cu zi. Aceste douaă directşii se referaă la stilul parental sş i la stilul familial.
Stilul parental „se referă la ansamblul comportamentelor şi emoţiilor pe care părinţii le au
faţă de copiii lor şi la modul în care părintele abordează relaţia cu copilul său. Stilurile
parentale sunt definite în funcţie de două elemente principale şi anume gradul de căldură
emoţională (capacitatea părintelui de a fi apropiat afectiv de copil, de a fi atent la nevoile şi
emoţiile sale) şi gradul de control exercitat asupra copilului (prin stabilirea şi respectarea
regulilor, setarea limitelor). Aceste două elemente determină cinci stiluri parentale
principale: autoritar, permisiv, neimplicat, supraprotectiv şi democratic” (Îoana Druiu).
ÎÎn corelatşie cu functşiile familiei, stilul parental se aflaă îîn strictaă concordantşaă ataî t cu functşia
de socializare (control), caî t sş i cu cea de solidaritate (afectivitatea).
Stilul parental poate fi: adaptativ sau dezadaptativ. Cele dezadaptative sunt definite ca
fiind „ perceptşia gradului ridicat de respingere sş i a gradului ridicat de supraprotectşie
parentalaă ”. Cele adaptative sunt definite ca fiind „perceptşia gradului scaă zut de respingere sş i
a gradului scaă zut de supraprotectşie parentalaă ” (Îrfan, 2011).
Descrierea stilurilor parentale este deosebit de importantaă pentru îîntşelegerea problemelor
adultului sş i de aceea am caă utat o acoperire caî t mai largaă a subiectului din literatura de
specialitate (Briscan; Ciobaî ncan, Druiu; Muntean; Încze; Îrfan; Vasile), pornind de la primul
studiu pe aceastaă temaă apaă rut îîn 1964, îîn urma cercetaă rilor efectuate de Martin sş i Lois
Hoffman.
1. Stilul parental autoritar – este denumit sş i „stil educatşional traumatic – care corespunde
unui stil de educatşie îîn cadrul familiei extrem de sever, de rigid sş i de restrictiv, la care se
adaugaă sş i pedepsele corporale”
– se caracterizeazaă printr-un grad mare de control, corelat cu un nivel scaă zut de
disponibilitate afectivaă din partea paă rintşilor;
– caracteristici: control absolut (manifestaă ri de putere, dominare), reguli rigide, stricte
(impuse cu fortşa), paă rintele centrat pe gresş elile copilului, restrictşionarea, interzicerea
liberului arbitru (îîi spune ce, unde, cand sş i cum saă facaă ceva); impunerea unor standarde
ridicate, faă raă abateri de la reguli, control sever ce poate fi îînsotşit de amenintşaări sş i pedepse;
discutşiile sş i explicatşiile lipsesc, nevoile sş i emotşiile copilului nu sunt îîntşelese sau sunt
ignorate deliberat;
– modul de gaî ndire sş i comportamentul paă rintelui autoritar:
• a manifesta afectşiune fatşaă de copil este „un semn de slaă biciune intolerabil”;
• „nimic sş i nimeni nu e mai presus de reguli, ordine, disciplinaă ”;
• nu acceptaă discutşii sş i explicatşii suplimentare din „principiu”, fiind rece, distant,
„impunaă tor”;
– avantajele acestui tip de educatşie sunt putşine sş i umbrite de puternice dezavantaje:
• copilul îînvatşaă saă fie ordonat, disciplinat, respectuos (dar este posibil saă reactşioneze asş a
doar fatşaă de cei de care îîi este fricaă ) sş i cu un dezvoltat spirit critic (poate prea dezvoltat);
• adultului îîi va fi extrem de greu saă îîsşi construiascaă relatşii bazate pe îîncredere;
• un nivel ridicat de agresivitate/autoagresivitate, mai mult sau mai putşin manifestaă ;
• rezonantşaă afectivaă scaă zutaă , paî naă la lipsa empatiei sş i capacitaă tşii de comunicare; posibil
deficit de integrare socialaă ;
• un stil perfectşionist, care îîl va îîmpiedica pe individ saă se bucure de propriile realizaă ri sş i de
viatşaă îîn general; îîi va crea probleme îîn relatşiile cu ceilaltşi, fiind vesş nic nemultşumit;
• stimaă de sine scaă zutaă , din cauza stilului de gaî ndire: consideraî nd caă „a gresş i” este sinonim
cu „a fi un ratat”, avaî nd drept consecintşaă lipsa initşiativei sş i a curajului;
• cei mai multşi dintre adultşii provenitşi din astfel de familii, prezintaă carentşaă emotşionalaă sş i
pot manifesta, mai devreme sau mai taî rziu, diferite tulburaă ri emotşionale; de asemenea, pot
dezvolta comportamente de risc, de tipul consumului de alcool, droguri sau delicventşaă, din
îîncercarea de a se îîmpotrivi controlului parental excesiv, lipsei de afectşiune sş i rolului de
victimaă , putaî ndu-se transforma chiar ei îîn agresori;
– functşiile parentale deficitare: abilitatea de a fi empatic cu copilul, de a-l percepe îîn mod
realist sş i de a avea atitudini realiste sş i abilitatea de autocontrol a agresivitaă tşii.
2. Stilul parental permisiv:
– se caracterizeazaă printr-un grad îînalt de disponibilitate afectivaă sş i un grad scaă zut de
control din partea paă rintşilor;
– caracteristici: copiilor le sunt îîndeplinite toate dorintşele sş i nu le sunt interzise
comportamentele neadecvate; paă rintşii manifestaă caă lduraă sş i interes fatşaă de tot ceea ce face
copilul, se consultaă cu acesta caî nd iau o decizie care îîl privesş te; libertatea de expresie se
aflaă pe primul plan;
– modul de gaî ndire sş i comportamentul paă rintelui permisiv:
• copilul trebuie saă aibaă libertate totalaă sş i astfel se va dezvolta îîn ritmul saă u;
• sensibilitate crescutaă privind drepturile celorlaltşi;
• poate fi „cu capul îîn nori”;
• nu suportaă regulile;
• este foarte comunicativ;
– avantajele acestui stil parental nu sunt de neglijat dar existaă sş i dezavantaje majore:
• acest stil permite dezvoltarea unei identitaă tşi distincte sş i originale a copilului, a
creativitaă tşii, capacitaă tşii decizionale sş i autonomiei;
• adultul se va simtşi important, special, „cineva”, determinaî nd cresş terea stimei de sine;
• copilul, dar sş i adultul se vor confrunta cu dificultatea de a îîntşelege sş i respecta regulile
(normele, legile), dezvoltaî nd un tip de comportament, considerat cel putşin ca fiind
neadecvat;
• lipsa granitşelor, limitelor, poate genera un Eu slab; de asemenea, vor putea exista
probleme de intimitate, nefiind îîn stare saă respecte nevoile, dorintşele sş i intimitatea
celorlaltşi;
• adultul va putea avea o nevoie permanentaă de a detşine controlul îîn orice situatşie sş i asupra
tuturor;
• existaă posibilitatea ca un astfel de copil saă fie considerat obraznic, problematic, devenind
un adult cu tulburaă ri majore de comportament;
• copiii crescutşi astfel, de multe ori nu se integreazaă îîn grupurile de la graă dinitşaă sş i sş coalaă ,
dezvoltaî nd ca adultşi: fricaă de respingere, invidie, gelozie sau chiar uraă ;
– functşiile parentale deficitare: abilitatea de a-sş i tşine sub control durerea; capacitatea de a-i
trasa limite copilului, spre a-l responsabiliza.
3. Stilul parental neimplicat este denumit sş i „dezangajat” caî nd copilul este laă sat la voia
îîntaî mplaă rii, faă raă ca paă rintele saă se intereseze prea mult de nevoile acestuia; de regulaă este
un stil îîn care se asociazaă neglijarea copilului cu violentşa conjugalaă (posibilitaă tşi de abuz
sexual, exploatarea sş i coruperea minorului); „limitele inter-generatşionale pot fi depaă sş ite cu
usş urintşaă – copilului i se pot cere lucruri care nu tşin de rolul saă u de copil (existaă sş i
posibilitatea ca paă rintele saă joace rolul copilului, avaî nd nevoi exagerate de atentşie,
protectşie, îîntşelegere)saă naă tatea mentalaă a copilului poate avea de suferit

– se caracterizeazaă printr-un grad scaă zut de disponibilitate afectivaă sş i de control;

– caracteristici: copiilor nu li se impun limite, dar nici nu li se acordaă afectşiune; paă rintşii nu
petrec timpul îîmpreunaă cu copiii, nu sunt interesatşi de activitaă tşile acestora, nu comunicaă sş i
sunt aproape îîn totalitate absentşi din viatşa copiilor lor, ataî t fizic, caî t sş i emotşional;
– modul de gaî ndire sş i comportamentul paă rintelui neimplicat:
• consideraă caă este suficient saă asigure copilului necesitaă tşile de bazaă ;
• permanent absent sş i preocupat exclusiv de propriile probleme sş i dorintşe; consideraă caă îîn
viatşaă „fiecare e pentru el”;
• fie sunt paă rintşi cu o „pozitşie” socialaă , fie fac parte din categoria asistatşilor social;
– acest stil prezintaă o multitudine de dezavantaje:
• copilul va traă i cu un puternic sentiment de abandon, anxietate sş i confuzie îîn legaă turaă cu
propria identitate – se simte permanent „îîn plus” sau chiar ca o povaraă de care paă rintele ar
vrea saă scape; copilul îînvatşaă caă el nu conteazaă prea mult, paă rerea sa nu este ascultataă ,
simtşindu-se astfel lipsit de importantşaă sau absolvit de responsabilitate;
• se va forma un Eu slab, iar adultul va manifesta un complex de inferioritate, cu o stimaă de
sine redusaă , vesş nic timorat, extrem de sensibil la criticaă sş i esş ec, temaî ndu-se tot timpul caă va
fi abandonat, neacceptat, rejectat de caă tre grup; va dori saă umple cu orice pretş vidul
interior, experimentaî nd relatşii superficiale, cu singurul scop de a se hraă ni emotşional;
• adultul va fi mai rigid, mai insensibil la nevoile sş i sentimentele celorlaltşi, dar uneori mai
pragmatic, dacaă va îînvaă tşa saă se bazeze pe propria experientşaă de viatşaă, dar neacceptaî nd
sfaturi sş i trataî ndu-i cu suspiciune pe cei care îîi oferaă afectşiune, consideraî nd iubirea ca pe o
slaă biciune;
– functşiile parentale deficitare: toate.
4. Stilul parental supraprotectiv:
– se caracterizeazaă prntr-un grad mult prea îînalt de disponibilitate afectivaă , care va genera
un control exagerat (provenit nu din nevoia de control, ci din îîngrijoraă rile sş i fricile
paă rintelui);
– caracteristici: paă rintele îîsşi sufocaă efectiv copilul, fiind total dedicat acestuia, vesş nic
îîngrijorat saă nu i se îîntaî mple ceva; tensionat sş i panicat din orice, acest tip de paă rinte îîsşi
îînvatşaă copilul saă nu aibaă îîncredere îîn cea ce vine din afara familiei;
– modul de gaî ndire sş i comportamentul paă rintelui supraprotectiv:
• copilul sş i familia se aflaă pe primul plan, cu orice pretş , „îîmpotriva relelor sş i nenorocirilor
care se aflaă la tot pasul”
– avantajele acestui stil sunt minime, iar dezavantajele sunt maxime:
• copilul poate manifesta staă ri de anxietate, fobii, tulburaă ri ale regimului alimentar,
probleme de somn sş i manifestaă ri psihosomatice;
• la un moment dat, unii copii se vor simtşi sufocatşi sş i vor avea tendintşa de a se îîndepaă rta de
paă rinte, paî naă la acte de raă zbunare sau chiar fugaă de acasaă ; altşii îîn schimb vor deveni total
dependentşi, incapabili saă îîsşi poarte singuri de grijaă ;
• adultşii provenitşi di astfel de familii, fie vor avea tendintşa de a ascunde informatşii, de a avea
o viatşaă secretaă , manifestaî nd neîîncredere îîn persoane necunoscute sş i caă utaî nd situatşii de
risc, pentru a-sş i afirma permanenta nevoie de independentşaă; fie, de cele mai multe ori, vor
caă uta un „protector” caă ruia i se vor supune neconditşionat, dezvoltaî nd o personalitate
dependentaă , imaturaă afectiv;
– functşiile parentale deficitare: sunt afectate prin supraexpunere aproape toate, mai putşin
cele legate de autocontrol – paă rintşii supraprotectivi nu îîsşi agreseazaă fizic sau psihic copilul,
ci din punct de vedere emotşional.
5. Stilul parental democratic:
– se caracterizeazaă prin echilibru: disponibilitatea afectivaă sş i controlul se aflaă îîn armonie;
– caracteristici: paă rintele pune pe primul plan binele copilului, respectaî ndu-i îîntotdeauna
drepturile;
– modul de gaî ndire sş i comportamentul paă rintelui democratic:
• drepturi egale îîn familie, aceleasş i reguli pentru totşi, pe bazaă de comunicare, afectşiune sş i
flexibilitate;
– avantajele acestui stil sunt majore, dar existaă sş i dezavantaje generate de socialul
contemporan:
• copilul va avea o viatşaă frumoasaă sş i îîmplinitaă , îînvaă tşaînd saă îîsşi exprime punctul de vedere sş i
respectaî ndu-l pe al celorlaltşi; îînvatşaă saă fie independent sş i saă îîsşi urmeze propriul drum îîn
viatşaă;
• adultul va avea un Eu puternic, o identitate bine definitaă , cu capacitate decizionalaă ; nu îîi
va fi fricaă de respingere sau de esş ec; va lua viatşa „îîn piept”;
• sş i copilul sş i adultul se vor adapta greu unui stil autoritar îîn mediul social; nu vor accepta
nedreptaă tşile, caă utaî nd saă îîsşi facaă auzit punctul de vedere; suferintşa va fi mai mare deoarece
abordeazaă oamenii sş i situatşiile cu deschidere totalaă sş i prea multaă îîncredere;
– functşiile parentale: sunt toate îîndeplinite cu succes.
Aceste stiluri parentale sunt destul de rar „pure”, uneori putând exista caracteristici
din cel puţin două stiluri, în funcţie de interacţiunea dintre personalitatea părinţilor,
relaţiile de cuplu, tipul de ataşament şi temperamentul copilului.
Stilul parental se aflaă astfel îîn strictaă concordantşaă cu functşiile parentale sş i se pune accentul
pe functşia de solidaritate a familiei.
Stilul familial pune accentul mai mult pe functşia de socializare a familiei sş i se referaă la
„păstrarea şi transmiterea valorilor tradiţionale, a modurilor de acceptare a regulilor sociale
impuse, a atmosferei generale specifice familiei. Stilul poate fi imprimat de dominanta
funcţional-nivelică: – uneori se impun calităţile instinctiv-pulsionale (în care calităţile
biologice, aspectul vestimentar, maniera de exteriorizare a intimităţii sunt reprezentative);
alteori poate domina motivaţia economică (asigurarea unui confort material deosebit: casă,
maşini, obiecte de lux), în alte cazuri spiritualitatea impune tuturor membrilor un orizont
axiologic înalt, dominat de valorile moral-cultural-religioase” . Aceastaă perspectivaă ne ajutaă
saă îîntşelegem felul îîn care se formeazaă personalitatea sub impactul stilului familial,
generaî nd la persoana adultaă adaptare sau dezadaptare, paî naă la intrarea îîn psihopatologie
îîn anumite cazuri.
Tiberiu Mircea se referaă la stilul familial din perspectiva unei „caracterologii a familiei”,
propunaî nd o clasificare pe componentele extraversie/intraversie şi mai ales pe acele
trăsături, care prin accentuare, pot genera la adult personalitate accentuată sau
chiar dezvoltarea unei tulburări de personalitate. Astfel, putem avea de-a face cu
urmaă toarele stiluri familiale:
1. Stilul familial extravert: membrii familiei sunt deschisş i, comunicativi, îîncrezaă tori,
joviali; viatşa se desfaă sş oaraă îîn comun, îîn cea mai mare parte a timpului (excursii, concedii,
vizite etc) îîn care sunt angrenatşi totşi membrii familiei;
2. Stilul familial introvert: membrii familiei sunt izolatşi, refuzaă relatşiile cu ceilaltşi,
prieteniile – îîn general aproape orice relatşie externaă reprezintaă pentru acesş tia o imixtiune
îîn intimitatea familiei;
3. Stilul familial astenic: lipsa fortşei vitale, deficit de coeziune; lipsesş te vointşa sş i sustşinerea
reciprocaă , de asemenea lipsesc proiectele comune;
4. Stilul familial exploziv: o permanentaă stare tensionataă cu potentşial impulsiv-agresiv;
5 .Stilul familial suspicios: existentşa unor mari probleme de coeziune îîn interiorul familiei,
care sunt mascate printr-o exagerare a grijii fatşaă de un potentşial pericol din afaraă ; paă strarea
distantşei fatşaă de ceilaltşi, orice îîncercare de apropiere fiind privitaă cu suspiciune, ca o
îîncercare de imixtiune îîn treburile familiei, cu intentşia de a face raă u;
6. Stilul familial nesigur: membrii familiei au pronuntşate tendintşe anxioase, tendintşa spre
izolare sş i evitarea contactului cu alte familii sau grupuri sociale, considerate primejdioase;
tendintşe supraprotective din dorintşa de a-sş i feri copii de orice situatşii sau persoane
considerate apriori ca fiind periculoase;
7. Stilul familial anancast: o rigiditate a relatşiilor îîn cadrul familiei, formalism, obsesia
regulilor sş i ordinii cu orice pretş; comportamente ritualice, detasş are sş i distantşare
interpersonalaă sş i afectivaă ;
8. Stilul familial paranoiac: bazat pe rigiditate sş i suspiciune permanentaă ; lumea îîn general
este considerataă a purta vina tuturor problemelor, neajunsurilor sş i neîîmplinirilor; ceilaltşi
sunt privitşi cu suspiciune exagerataă , neîîncredere generalizataă sş i toate actşiunile acestora
sunt interpretate ca raă utaă cioase; existentşa unor staă ri tensionale cu vecinii, care pot
degenera chiar îîn dusş maă nie;
9. Stilul familial histrionic sau hiperexpresiv: caracterizat prin comportamente
spectaculoase, orientate spre exterior; expunerea socialaă este permanentaă , cu dorintşa
manifestaă de a fi remarcatşi, a se afla îîn centrul atentşiei, indiferent de mijloace (fie prin
extravagantşaă, fie staî rnind compaă timire); deciziile se iau exclusiv „de ochii lumii”; poate
paă rea „familia model” îîn relatşiile cu ceilaltşi, dar totul la nivel teatral, de suprafatşaă.
La aceste nouaă stiluri explicate de T. Mircea aş mai putea adăuga două, care se întâlnesc
din ce în ce mai des în familiile din societatea contemporană:
• stilul narcisic: paă rintşii care se iubesc narcisic doar pe ei îînsş isş i, iar copilul nu are loc,
reprezentaî nd o povaraă , fatşaă de care se achitaă eventual doar din punct de vedere material,
dar îîl ignoraă din punct de vedere afectiv-emotşional;
• stilul dependent: cei care nu reusş esc saă se descurce singuri sş i asş teaptaă permanent saă fie
ajutatşi, de caă tre stat, societate, Dumnezeu etc; avem de-a face cu sentimentul de
„neajutorare îînvaă tşataă ”.
Întersectaî nd clasificaă rile anterior prezentate, mă voi referi în această lucrare la trei
stiluri parental-familiale disfuncţionale, care generează carenţe în dezvoltarea
copilului, probleme de ataşament şi în adaptarea adultului la socialul contemporan:
1. Stilul parental-familial neimplicat-neglijent (contşine stilurile: dezangajat, astenic,
narcisic, histrionic, introvert, dependent);
2. Stilul parental-familial supraprotectiv: poate fi generat de problemele parentale
(contşine stilurile: nesigur, paranoiac, suspicios, dependent, introvert) sau de problemele de
saă naă tate ori de fragilitatea copilului;
3. Stilul parental-familial autoritar-traumatic (contşine stilurile anancast, histrionic sş i
exploziv).

De ce este ataî t de important stilul parental-familial? Deoarece se află într-o strânsă

legătură cu dezvoltarea creierului copilului – până la vârsta de 3 ani se realizează
aproximativ 80% din dezvoltarea acestuia. De asemenea, în jurul vârstei de 3 ani,
creierul copilului este de două ori mai activ decât al unui adult şi astfel,
achiziţionarea de cunoştinţe şi abilităţi se poate desfăşura optim, dacă există un
climat propice din punct de vedere emoţional-afectiv în familie.
BIBLIOGRAFIE

Bowlby, J. (2011).O bază de siguranţă. Aplicaţii clinice ale teoriei ataşamentului, Bucureşti,
Editura Trei

Sorin M. Rădulescu, Cristina Dâmboeanu, Abuzul comis în familie asupra copiilor – o perspectivă
multidisciplinară, Bucureşti, Editura Ars Docendi, 2010.

Vasile, D. , Trauma familiala si resursele compensatorii, 2012, Editura SPER, Bucuresti

Voinea, M., 2005, Familia contemporana- mica enciclopedie, Editura Focus, Bucuresti

Trauma familiala si resursele compensatorii, de Diana Vasile