În lucrarea de față, vom analiza harta 476 din ALRR.

În legătură cu etimologia
cuvântului „familie”, se acceptă că, în limba română, substantivul familie este neologic, și putem
observa următoarele variante etimologice:

 În DA, familie își are sensurile după fraceză (lat. familia)

 În DLRM 1958, se consideră că românescu familie provine din limba franceză, sub
influența termenului din latina literară familia
 În DEX 2010 și 1998, termenul provine din lat.familia, it.famiglia (cu unele senduri după
fr.famille),etimoligie care se regăsește și în MDA (2010)

Cu toate acestea, latinescu familia, în limba română a suferit cateva modificări. În

dacoromână, s-a păstrat în substantivul femeie, care apare cu precădere din a doua jumătate a
secolului al XVII-lea. În dialectele sud-dunărene, latinescu familia se regăsește sub formele
fumeal’e (în aromână), fumeal’a (în magleromână, cu sensul de „familie”, „copil”). Așadar, în
limba română, considerăm ca substantivele femeie și familie sunt dublete etimologice.
Pentru a obține răspunsul familie, în ancheta dialectală s-a adresat întrebarea indirectă
numărul 479, conform chestionarului: Cum le ziceți cu un cuvânt la toți cei care de obicei trăiesc
împreună într-o casă (părinți și copii la un loc)? În majorotatea răspunsurilor apare cuvântul
familiea. Astfel, deși nu a fost moștenit din limba latină, cuvântul a reușit să pătrundă în toate ariile
dialectale ale României, astfel încât harta dialectală este aproape unitară.
Chiar și așa, în afară de cuvântul familie, s-au înregistrat și alți termeni ca primul sau al
doilea răspuns, precum:
 Casă (942,971)
 Casnici (19)
 Căseni (326, 352)
 Ciled (78,86,84,96,201,120,121)
 Gospodărie (762,936)
Celelalte forme obținute ca prim răspuns sunt variante ale celor deja enumerate sau,
majoritatea cu cumpletări pentru familie (familia noatră, familia întreagă, familie de oameni)
La al doilea răspuns, în afară de variante pentru familie, am înregistrat forme precum:
  Ciled (103,118,240)
 Gospodărie (971)
 Școmp (73)
Fiind un împrumut de dată relativ recentă, considerăm că, mai întâi s-a impus forma
literară, anume cu terminație în hiat fa-mi-li-e. De la această formă cu hiat, s-a produs o adaptare
la structura silabică a limbii române cu vocala e precedată de semivocala ~, astfel s-a ajuns la fa-
mi-li-ie, cu diverse realizări semiconsonantice a lui i semivocalic.

BIBLIOGRAFIE

1. (ALRR. Sinteză) Atlasul lingvistic român pe regiuni. Sinteză, volumul I, coordinator

Nicolae Saramandu; colectiv redacţional: Dana-Mihaela Zamfir, Marilena Tiugan,
Verginica Barbu Mititelu, Carmen-Irina Radu, Carmen- Irina, Floarea, Mihaela Morcov,
Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005.
2. (CDDE) Dicţionarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A -putea), de I.-A.
Candrea şi Ov. Densusianu, Bucureşti, Atelierele Socec, 1914.
3. (DA) Dicţionarul Academiei Române, tomul I, partea I, A–B, Bucureşti, Librăriile Socec
& Comp., C. Sfetea, tomul II, partea a 2-a, fascicula I J–Lacustru, Bucureşti, Tipografia
Ziarului „Universul”.
4. (DELR I)Dicţionarul etimologic al limbii române, volumul I, A–C, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2011.
5. (DLR)Dicţionarul limbii române, serie nouă, Bucureşti, Editura Academiei Române,
tomul VIII, partea a 3-a, Litera P, Pînă–Pogribanie, 1977, Litera S, Spongiar–Swing, tomul
X, partea a 5-a, litera S, Spongiar–Swing, 1994.