Nicoleta ION

Literatură universală și comparată - Limbă și literatură engleză, II, gr. 2

OPERE
Poezia
Byron

Traduceri de Aurel Covaci, Petre Solomon și Virgil Teodorescu

Studiu introductiv de Dan Grigorescu

Note și tabel cronologic de Lia Maria Pop

Editura Univers, București, 1985

PREFAȚĂ(La cînturile întâi și al doilea)

 p.226- Un erou imaginar a fost introdus ăn poem, cu scopul de a lega între ele diferitele
părți componente, ceea ce nu înseamnă că autorul nu-și poate îngadui unele digresiuni.
Unii prieteni ai mei, ale căror păreri le respect, mi-au sugerat că s-ar putea fiu bănuit că
acest erou imaginar, Childe Harold, ar întruchipa un personaj real. Declar, o dată pentru
totdeauna, că Harold este o creație a imaginației mele.
 p.227- Childe Harold se comportă cât se poate de necavalerește,bine știindu-se
cătimpurile cavalerismului au fost timpuri ale Dragostei, Onoarei ș.a.m.d. Se întămplă
însă că minunatele timpuri de odinioară [...] au fost epocă de corupție neegalată în
decursul istoriei.
 p.228- Îl las pe Childe Harold să-și ducă viața pe măsura firii lui; mi-ar fi fost mai lesne
să descriu un caracter mai fermecător. Mi-ar fi fost mai lesne să-i trec cu vederea
cusururile, să-l fac să acționeze mai mult și să exprime mai puțin, dar niciodată nu am
intenționat să fac din el un model; m-ai degrabă m-am străduit să dovedesc că
perversiunea precoce și imoralitatea duc la saturație față de plăcerile din trecut și la
dezamăgire față de cele prezente, și că până și frumusețile naturii și bucuria călătoriilor se
pierd într-un suflet astfel alcătuit, sau, mai bine zis, greșit îndrumat.
 p.229- Către Ianthe

O, de-ai rămîne-așa cum ești, păstrînd

Făgada primăverii, diafană!

Din ochi vărsînd al inimii foc blînd,

Iubirii fără aripi fii icoană,

Făptură pură, dulce neprihană

Și ea, iubirea, care azi, mereu,

Din strălucirea ta își trage hrană,

[...]

Că, unde inimi sîngera-vor crunt,

N-o să mă strîngă-al turburării nod

Și tristă soarta lor eu n-am s-o-nfrunt,

Căci chinului Iubirii supus eu nu mai sunt.

  p.230 Cîntul I

Tu Muză, -n Hellasul divin născută

Și plămădită după vreri de bard,

Te plictisește-ades cîte-o lăută,

Dar să te chem la lira eu n-ard.

[...]

Trăia cîndva prin Albion un june,

Virtuții însă nesupus prin fapte,

Căci ziua-și petrecea-n scrînteli nebune,

Rănind cu chefuri somnoroasa noapte.

Vai, vai, nerușinat era cît șapte

Cînd se deda orgiloe fatale,

Nimic plăcîndu-i minții lui necoapte

Decît tovărășiile carnale

Cum și cheflii de soi oei doar de trei parale.

[...] stirpea lui [...] avea ceva renume

Și glorioasă ar fi fost un pic,

Dar gloriosul nume, chiar antic,

O faptă rea-l condamnă și suprimă.

Din groapă nu poate-un fălos bunic,

Nici proza, nici minciuna-n dulce rimă,

Blazon pe fărdelegi să pună, sau pe-o crimă

[...]

 p.232

Childe Harold părăsi paterna casă,

Vechi edificiu venerabil care

Părea acum pe-o rînă că se lasă,

[...] Sălaș de schivnicii!- Loc, azi, de pierzare,

Cuibar al superstițiilor, unde

Cînta sobor de paphice fercioare.

 p.235 Noapte bună a lui Childe Harold

[...]

Vezi, eu, din fire mai voios,

Rîd c-am luat-o razna.

Minciună-i al femeii plîns-

Chiar plînsul de soție,

Căci alți fanți, lacrime de-au strîns,

Le schimbă-n veselie.

Plăcerile să-mi plîng n-am glas

Și nu cunosc nici frica.

Plîng pentru că din tot ce las,

Nu-i chip să plîng nimica.

[...] Să-mi fie-n lumea asta dor?

Căci cui i-ar fi de mine?

 p.240

Așa gîndea Childe Harold sus pe creste,

Pe plaiul dulce și fermecător,

Dar tpt voia să fugă și de-aceste

Minuni de vis ca rîndunica-n zbor,

Chiar dacă se aplecase cu mult dor

Spre meditație- și rațiunea

Cerea să fie disprețuitor

Cu viața-i ce iubi deșertăciunea.

Căci adevăru-l speria și înțelepciunea.

[...]

Experiența îi va fi salvarea

Și pacea-n suflet i-o opri peregrinarea.

 p.250

De draga tuturora Libertate,

Nu plîng, ci te salut, Eternitate,-

O, nu a mea;

 p.257

De sine fuge-un surghiunit?

De m-aș ascunde chiar și-n hău,

Mereu eu fi-voi urmărit

De-al cugetării demon rău.

 p.266 Cîntul al II-lea

Zeiță a înțelepciunii, vine,

Fecioara cerului cu ochi de-azur!

[...]

Atena, urbe veche și augustă,

Unde-s eroii tăi și înțelepții?

Un vis sînt doar sub a uitării crustă,

 [...]

O nație aici, fu să se-ngroape,

Cu zeii ei, lăsînd numai vestigii.

 p.272

E noapte... Cugetăm, visănd- și-aminte

Ne-aducem de-o iubire,-acum departe,

Îndoliată inima se simte,

Visînd iubiri, dar visele-s deșarte.

Cînd, tînăr, supraviețuiești în parte

Iubirii- poți să o uiți cînd ești cărunt?

Puțin răpi mai poate cruda moarte

Cînd doruri, duioșii, uitate sunt!

Prunc cine nu s-ar vrea cînd vârsta roade crunt?

 p.273

Tu, lumii sastisit locuitor,

De nimenea iubit, iubind pe nime;

[...]

Cînd nimeni nu te-o plînge din mulțime

De Morții va să-i dai întâietatea,

Aceasta, vai, aceasta-i, da, Singurătatea!

 p.276

Natura-i veșnic cea mai bună mamă,

Oricît de schimbător e chipu-i sfînt;

Chiar de nu m-a luat prea mult în seamă

Și favoritul ei copil nu sînt,

Iubind-o, vreau priveliștea să-i cînt.

Ce fascinant e chipul ei sălbatic,

Nepîngărit de om...

 p.292

Vai, pier, pier Artă, Glorii, Libertate,

Dar al Naturii chip apururi minunat e!

 p.307 Cîntul al III-lea

[...] Mă ducă orișiunde,-o veșnicie!

 p.310

[...] Childe Harold se-avîntase iar în lume,

Luptînd cu Timpul, vrînd să știe totul cum e.

[...]

Prieteni el și-afla pe-un munte dur,

Și casă- pe val nalt de ocean;

Spre clime dulci, sub pure bolți de-azur

Îl îndemna al inimii alean,

Păduri, pustiuri, peșteri, val tiran

Erau plăcuta lui societate;

Citea din cartea Firii cu elan,

Cît nu din cărți, simțind vorbi că poate

Cu cerul oglindit în lacuri preacurate.

 p.314

Cum poți să-i faci pe îndrăgostiți să crează

Că se vor revedea, îm cruntul ceas

Cînd, după chef tîrziu, în zori dă moartea glas?

 p.316

E viață-n disperare- a otravei

Vitalitate- rădăcină vie

Dînd hrană crengii veștede, bolnavei.

De mori- îți moare chinul pe vecie,

Dar viața cu-al durerii frupt te-mbie,

Cu gust de scrum ca mărul Mării Moarte.

Doar clipe de plăceri și bucurie

De-ar scrie omul în a vieții carte,

Ar aduna șsaizeci de ani pînă la moarte?

 p.319

Nebuni naște, ce nasc nebuni semeți,

Regi, creatori de secte și sisteme,

Războinici, politicieni, poeți,

[...]

Căci un infern li-e soarta, de blesteme.

O, sufletul de le-ar citi, anume,

Mulți n-ar vrea străluciri, nici tronuri, nici renume!

 p.326

Pămîntul învățînd ce lungă cale

E pîn-la cer, lăsînd pe bietul o la poale.

 p.328

Să fugi de oameni nu înseamnă ură;

Nu toți pot truda gra cu ei s-o-mpartă,

Să nu-mbraci a disprețului armură

Dacă îți închizi a sufletului poartă,

Spre-a nu te pierde-n fierberea-i deșartă

Al lumii val- căci lung, tîrziu te plîngi

Că molipsirea asta nu te iartă

Și- adună rele peste rele-adînci,

Ca, sub povara lor, slab, sufletul să-ți frîngi.

 p.329

Și-atunci cînd liber fi-va al meu suflet

De ce urăște-n formă degradată,

Și carnea unor viermi vor da răsuflet,

Ori unor muște...De-o să vă văd odată

Că elementul element se arată,

Că prafu-i praf- n-am să disting eu oare

Mai clar neîntrupatul gînd și o ceată

De spirite cu care rar se pare

Că-mpart esența lor în veci nemuritoare?

 p.340

Eram în lume- dar de ea străin.