Nicoleta ION

Literatură universală și comparată - Limbă și literatură engleză, II, gr. 2

„Alexei se opri lîngă pian, își lăsă o mînă pe clape, ascultă, închise capacul. Bucuria de a nu
simţi în el prezenţa unui tînăr pasionat de muzică era liniştitoare, îşi privi mîna, degetele pline de
cicatrice, de zgîrieturi, palma cu bătături gălbui. Mîna altui bărbat. Se gîndi că, într-o carte, un
om în situaţia lui ar fi trebuit să se repeadă la pian, să cînte uitînd de toate, să plîngă, poate.
Surîse.”

Romanul lui Makine, „Muzica unei vieți” aduce în prim-plan figura lui Alexei Berg, un tânăr ce
fugind din calea războiului ajunge să facă parte din acesta. Ajunge să își lepede identitatea pentru
a o fur ape aceea a unui soldat rus, doar așa asigurându-și supraviețuirea. Este interesant cum se
apropie de moarte în încercarea inițială de a scăpa de aceasta, pare să ne sugereze că doar luând
de mână moartea, reușești să o mai îmbunezi. Fragmentul citat mai sus arată efectele pierderii
identității pentru sufletul pianistului deghizat în soldat. Străduindu-se din răsputeri să rămână
într-un con de umbră în acest război, Alexei meditează asupra reacției sale atunci când aude
muzică sau, ca în cazul de față, dă peste un pian. Aparent, aceste întâlniri nu mai trezesc nimic în
sufletul bărbatului, lăsând impresia că în război nu doar mâinile i-au fost bătătorite. Pare să se
bucure că nu simte nici o vibrație interioară la vederea unui vechi companion, dar sunt doar
efectele unei identități furate, ce o ameniță pe cea ascunsă cu atâta grijă din calea războiului.
Momentul e privit cu o luciditate crudă, dureroasă prin felul în care vrea să smulgă muzica din
sufletul acesta hăituit. E un surîs în fața idealiștilor, în fața îndrăgostiților, e un surîs cinic ce pare
să spună că singura realitate este războiul și moartea pe care acesta o aduce cu sine, fizică sau
spirituală, moarte care în cel mai bun caz poate lăsa în urmă doar cicatrici. Alexei e un om ce stă
aproape de moarte, a fost de două ori între viață și moarte, a rămas mutilat de aceasta, dar pare că
și-a mutilat și sufletul înccercând să se salveze. Dar ce valoare au cinismele acestea din partea sa,
când sufletul său tot răzbate la lumină, chiar dacă e dureros, chiar dacă e o lumină plăpândă,
pierdută în întunericul nesfârșit. În cele din urmă, Alexei își cheamă sufletul înapoi, își
recuperează sinele indiferent de prețul plătit, căci cea mai crudă a războiului e dezumanizarea,
împietrirea sufletului și alungarea sinelui, iar bărbatul reușește să învingă acestă noapte prin
muzică căci frumusețea e doar bună.