Uneori denumita si “filosofie morala”, etica se preocupa cu ceea ce este corect si gresit din punct

de vedere moral. Termenul se aplica, de asemenea, oricarui sistem sau teorie cu valoare morala.
Unii autori considera ca etica se ocupa de ceea ce este bine (adica de valorile si virtutile pe care
omul ar trebui sa le cultive) si ceea ce este corect (adica care sunt indatoririle morale ale
omului).[1] Se poate vorbi despre etica o data cu introducerea primelor coduri morale.

Aproape fiecare societate umana are un mit care explica originea moralitatii. La muzeul Louvre
din Paris exista o coloana babiloniana cu un relief reprezentandu-l pe zeul soare Shamash,
inmanand codul de legi lui Hammurapi. In “Protagora” lui Platon, este o relatare mitica despre
felul cum Zeus, fiindu-i mila de oamenii care traiau in conditii vitrege in grupuri mici, a dat
acestora un sens moral si capacitatea de a da legi si a face dreptate, astfel incat acestia sa poata
trai in comunitati mai mari si sa coopereze intre ei. In Vechiul Testament, este relatat modul in
care Dumnezeu i-a dat lui Moise cele zece porunci pe Muntele Sinai.

Punctul comun intre acestea este dat de atribuirea unei origini divine acestor coduri morale,
pentru a se asigura cea mai profunda motivatie a respectarii lor. Legatura dintre moralitate si
religie a fost atat de stransa, incat s-a considerat ca nu poate exista moralitate fara religie. In
conformitate cu aceasta abordare, etica nu este un domeniu independent de studiu, devenind, de
fapt, teologie morala.[2] Emil Brunner defineste etica crestina astfel: “stiinta conduitei umane,
asa cum este ea determinata de conduita divina”, iar Georgia Harkness considera etica “un
studiu sistematic al modului de viata exemplificat si invatat de Isus, aplicat la problemele si
deciziile cotidiene ale existentei umane”.[3]

Etica este in general divizata in trei subdiscipline majore: metaetica, etica normativa si etica
aplicata.[4]

Metaetica se axeaza pe problemele legate de natura conceptelor si judecatilor morale. Etica

normativa se preocupa in principal cu stabilirea standardelor sau normelor de conduita si este de
obicei asociata cu teoriile generale cu privire la cum ar trebui sa traiasca cineva. Una din
problemele centrale ale eticii normative moderne este legata de intrebarea daca actiunile umane
trebuie judecate ca fiind corecte sau nu doar dupa consecintele lor. In mod traditional, teoriile
care judeca actiunile doar luand in considerare consecintele lor sunt cunoscute ca
fiind teleologice, iar cele care judeca corectitudinea unor actiuni dupa conformitatea lor cu un
principiu sau regula formala, se numesc deontologice.

Cel mai mare interes insa, este suscitat incepand cu a doua jumatate a secolului al XX-lea, de
catre etica aplicata. Aceasta reprezinta aplicarea teoriilor normative la problemele morale
practice.[5] Etica aplicata nu este un domeniu de cercetare total nou. Inca incepand de la
Platon, filosofii morali au fost preocupati de probleme practice precum suicidul, abandonul
copiilor, tratamentul femeilor si comportamentul potrivit pentru oficialii publici.

Filosofii crestini, in special Augustin si d’Aquino, au fost preocupati de intrebari despre justetea
razboiului, daca exista sau nu justificare pentru minciuna, daca era corect ca o femeie crestina sa
comita suicid pentru a evita un viol. Hobbes a avut un scop practic in scrierea “Leviathanului”, iar
Hume a scris despre etica suicidului. Preocuparile practice au continuat cu utilitaristii britanici:
Bentham a acoperit o paleta incredibil de mare de subiecte, iar Mill a fost laudat pentru eseurile
sale asupra libertatii si asupra supunerii femeii.

In a doua jumatate a secolului al XX-lea insa, au devenit proeminente chestiunile legate de

egalitatea rasiala si sexuala, drepturile omului si justitie, precum si cele legate de valoarea
vietii umane, care au dat nastere unor controverse cu privire la avort si eutanasie. In stransa
legatura cu acestea sunt si implicatiile etice ridicate de dezvoltarea tehnicilor de reproducere,
cum ar fi fecundarea in vitro, bancile de sperma, manipularea genetica si clonare. De aceste
probleme se ocupa bioetica.

Desi se considera de obicei ca bioetica a aparut ca urmare a dezvoltarii sistemelor de sustinere a

vietii, a dezvoltarii tehnologiilor reproductive si a miscarilor pentru drepturile pacientului,
conceptul de bioetica se poate recunoaste inca din vremuri stravechi in toate tarile.[6] Fiecare
tara a avut reglementari cu privire la avort, infanticid, uciderea batranilor etc. De pilda, in
Sparta, practica uciderii celor slabi si a copiilor nascuti cu malformatii era legalizata. Tot asa,
unele popoare primitive considerau drept o datorie uciderea unui nou-nascut, in anumite situatii:
erau omorati slutii, bolnavii, copiii care, dupa unele indicii, erau socotiti aducatori de nenorocire
(gemenii nascuti cu dinti).[7] De asemenea, in Japonia, prin Mabiki, copiii handicapati erau
lasati sa moara ori erau ucisi, lucru care se intampla in majoritatea culturilor stravechi.[8]

Cuvantul “bioetica” a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in anul 1970, de catre Potter si
Hellegers, cu referire la etica mediului, respectiv la etica medicala[9] si provine din limba greaca
(“bios”- viata si “ethos”- morala). Trebuie remarcat insa faptul ca inainte de introducerea acestui
termen de catre cei doi, inca din anul 1969, aparuse faimosul Hastings Center sub influenta
filosofului Daniel Callahan si psihiatrului Willard Gaylin, care se ocupau cu studierea si elaborarea
de norme, mai ales in domeniul cercetarii si experimentarii biomedicale, fara insa a folosi
termenul de bioetica.[10]

Conform Dictionarului Oxford, bioetica este “disciplina care studiaza problemele etice
rezultate din progresele medicinei si biologiei”. Pentru Marie Luce Delfosse, filosof din
Namur, bioetica este “spatiul in care sunt examinate din punctul de vedere al mizelor etice si al
articulatiilor lor sociale, practicile efective si virtuale, legate de stiintele vietii”.[11] Coen
considera bioetica “o problema a limitelor, a inceputului vietii si a sfarsitului vietii, a acelor
momente imponderabile cand totul este posibil: si continuarea vietii si disparitia ei”.[12] In editia
din 1995 a “Encyclopedia of Bioethics”, W.T.Reich dadea urmatoarea definitie bioeticii: “Bioetica
este studiul sistematic al dimensiunilor morale – inclusiv viziunea morala, deciziile, conduita,
liniile directoare etc – ale stiintelor vietii si tratamentelor sanitare, cu folosirea unei varietati de
metodologii etice intr-o abordare interdisciplinara”.[13] Claudiu Dumea considera ca cea mai
potrivita definitie data bioeticii este urmatoarea: “Bioetica este studiul sistematic sau stiinta
comportamentului uman in cadrul stiintelor vietii si al ingrijirii sanatatii, cand acest
comportament este examinat la lumina valorilor si a principiilor morale”. [14]

Pentru cei mai multi, campul de actiune al bioeticii ar trebui sa se limiteze la:

1. Inginerie genetica
2. Procreatie asistata medical
3. Avortul terapeutic
4. Diagnostic prenatal, diagnostic postnatal, sfat genetic
5. Experientele pe fiintele umane
6. Eugenia, inclusiv sterilizarea handicapatilor genetic
7. Terapia indarjita
8. Eutanasia – dreptul de a muri demn
9. Dreptul la adevar – cat trebuie comunicat bolnavului
Dar bioetica mai poate cuprinde transplantul de organe si tesuturi si intersexualitatile, indeosebi
transsexualitatea.

In conditiile in care omul a devenit stapan al procreatiei, ereditatii si creierului, la rigoarea rece a
stiintei trebuie adaugate si caldura vietii si profunzimea reflectiei inspirate de dragostea pentru
om. Arta de a dirija cercetarea stiintifica prin bioetica devine un gardian al aplicarii acestor
cuceriri la om.[15]

Bioetica nu se preocupa doar de prescrierea regulilor deontologice dupa care trebuie judecate
problemele ridicate mai sus, ci bazandu-se pe principiile puse la dispozitie de alte discipline, de
traditia culturala si de contextul socio-cultural, ea a devenit o disciplina normativa, in sensul ca
se pronunta asupra calitatii obiectivelor ei, a eficientei si perspectivelor lor pentru viata si
promovarea acesteia. Din nefericire, ea nu apeleaza in mod direct la concursul pe care morala
crestina i l-ar putea da, in fundamentarea normelor prescrise omului de stiinta si a principiilor de
care trebuie sa tina cont performantele acestuia in materie de viata. Or, omul de stiinta nu scapa
preocuparilor lui Dumnezeu, deci nici moralei crestine care, la randul ei, se intereseaza de toate
temele care constituie obiectul bioeticii, pronuntandu-se asupra lor, pe baza ratiunii luminate de
Duhul Sfant, si a revelatiei divine.
Finalitatea bioeticii este reprezentata, in acceptiunea seculara, de “analiza rationala a
problemelor morale legate de biomedicina si de conexiunea lor cu dreptul si cu stiintele umane.
Aceasta implica elaborarea de linii etice bazate pe valori ale persoanei si pe drepturile omului,
respectand toate confesiunile religioase, printr-o fundamentare rationala si metodologica
adecvata stiintific”.[16] Dintr-o perspectiva crestina, finalitatea bioeticii este reprezentata de
aplicarea principiilor Scripturii la problemele biomedicale. Liniile etice care trebuie elaborate sunt
bazate pe voia lui Dumnezeu, sunt absolute, prescriptive si deontologice.

Cateva teme principale strabat domeniul acoperit de bioetica. Una dintre acestea, legata de avort
si eutanasie, este daca calitatea vietii umane poate fi invocata in deciziile de intrerupere a vietii
sau de incetare a eforturilor de prelungire a ei. Deoarece stiinta medicala permite astazi
pastrarea in viata a unor copii handicapati, care acum cativa ani ar fi murit la scurt timp dupa
nastere, medicii sunt deseori pusi in situatia de a decide, in fiecare caz, daca sunt sau nu
intrunite conditiile unui standard de calitate a vietii. Un asemenea caz a fost facut public in 1981
in Marea Britanie, cand un renumit medic a fost acuzat de crima impotriva unui nou-nascut,
suferind de sindromul Down. Dovezile din cadrul procesului au indicat faptul ca parintii nu doreau
ca acel copil sa traiasca si de aceea, medicul i-a administrat un narcotic letal. Drept urmare,
medicul a fost achitat.

Un caz similar a starnit controverse in SUA. In ciuda controverselor si eforturilor oficialitatilor de

a asigura un tratament ce sa permita supravietuirea copiilor handicapati, nici in Marea Britanie,
nici in SUA si nici in alte tari, nu exista un consens cu privire la decizia ce trebuie luata in cazul
nasterii unor copii cu un handicap foarte grav. La fel stau lucrurile si in cazul deciziei de a pune
capat vietii unui pacient ce sufera de o boala dureroasa incurabila. Se pune intrebarea daca
calitatea vietii constituie un motiv pentru care eutanasia ar trebui practicata si cine ar trebui sa
ia decizia.

Dezvoltarea tehnologica a ridicat si mai multe probleme etice in biologie si medicina. In 1978,
nasterea primului copil conceput in afara corpului uman a initiat o dezbatere cu privire la etica
fertilizarii in vitro. Aceasta a condus in curand la intrebari legate de congelarea embrionilor
umani si ce ar trebui facut cu ei daca, asa cum s-a intamplat in Australia, in 1984, parintii ar
muri.

O alta controversa in acest domeniu, este legata de mamele surogat, care sunt inseminate cu
sperma sotului unui alt cuplu si ulterior cedeaza copilul cuplului respectiv. Din punct de vedere
etic, se pune intrebarea daca este corecta acceptarea faptului ca o femeie sa-si imprumute uterul
in scopuri materiale si ce se intampla daca aceasta se razgandeste si nu mai vrea sa cedeze
copilul.
Punctul culminant al tehnologiei reproductive este dat de ingineria genetica. Probabil aceasta
va fi tema dominanta in etica secolului XXI. Incercarile tot mai dese de clonare a oamenilor,
dupa ce in prealabil s-a reusit clonarea mai multor animale, reprezinta o noua provocare pentru
bioetica.

Bioetica este o disciplina care nu se limiteaza doar la teoretizarea pe marginea fundamentelor

vietii, ci urmareste si impune oamenilor de stiinta norme precise privind comportamentul lor fata
de ceea ce numim viata. Bioetica preia o serie de elemente si de principii din biologie si
medicina, din deontologia medicala, dar si din alte discipline si domenii de activitate (cum ar fi:
filosofia, sociologia, psihologia, dreptul) si pe baza lor, clarifica deciziile si alegerile posibile din
punct de vederetehnic, in biologie, genetica si medicina.

La ora actuala, cateva paradigme de bioetica comparata privesc:

Respectul persoanei supuse cercetarii, indiferent de statutul acesteia;

1. Acordul opiniei publice privind cercetarea;

2. Efectuarea sa in institute specializate;
3. Confidentialitatea rezultatelor;
4. Minimalizarea riscurilor si maximalizarea beneficiilor;
5. Contentia asupra rezultatelor-succese;
6. Valorificarea euristica a eventualelor erori, ca si profesiunea de credinta fata
de ele, cu asumarea riscurilor, dupa posologia lor prealabila.[17]
Transcendenta persoanei, valoarea fundamentala a vietii, omul vazut ca un tot unitar, format
din trup, suflet si duh – rezultat din sinteza valorilor fizice, psihologice si spirituale – raportul de
prioritate si complementaritate dintre persoana si societate, o conceptie personalista si de
comuniune a iubirii conjugale constituie puncte de referinta solide pentru bioetica.[18] Aceste
valori trebuie sa constituie liniile calauzitoare pentru cei care incearca sa rezolve problemele
generate de dezvoltarea stiintei biomedicale, care astazi pare animata de un entuziasm optimist
al progresului, uitand de marile provocari ale bolilor iesite de sub control, de prevenirea relelor
tipice societatii tehnologice, generate de exploatarea ecologica.[19]

1. Perspectiva umanista seculara asupra bioeticii

Tehnologia a creat noi probleme etice. Inseminarea artificiala, fecundarea in vitro, mamele
surogat, transplantul de organe, prelevarea de organe, manipularea genetica si clonarea sunt
toate realitati medicale. Nu se mai pune problema daca acestea pot fi realizate, ci
daca trebuie realizate. Si aici punctele de vedere pot fi divizate in doua categorii: o abordare
umanista seculara si perspectiva iudeo-crestina. Si nicaieri linia de demarcatie intre aceste doua
abordari nu e mai clara decat in problemele biomedicale.

Umanistii seculari si-au exprimat in mod repetat crezurile. In “Manifestele Umaniste” (1933,
1973), ei sprijina avortul, eutanasia si suicidul. Omul este considerat autonom, in masura sa-si
elaboreze propriul cod etic. Bunastarea omului este valoarea suprema, acestuia fiindu-i permis
sa faca orice pentru a dobandi fericirea. Nu recunosc ca Dumnezeu este suveran si se lauda:
“nici o divinitate nu ne va salva; trebuie sa ne salvam noi insine”. Cu alte cuvinte, ei afirma
ca valorile morale deriva din experienta umana. Etica este astfel autonoma si situationala, fara a
avea nevoie de sanctiuni teologice sau ideologice. [20]

In acest capitol vom prezenta, in termeni generali, cele trei modele de bioetica, care sunt
considerate reprezentative pentru abordarile si directiile de gandire seculara, adoptate in
dezbaterea actuala cu privire la bioetica. Este vorba despre modelul liberal-radical, modelul
utilitarist si modelul sociobiologic.

1.1. Modelul liberal-radical

La baza acestui model sta principiul autonomiei si libertatii absolute si neingradite a omului.
Morala nu se intemeiaza pe fapte, nici pe valorile obiective sau transcendente, ci pe optiunea
autonoma a individului.[21]Aceasta conceptie a debutat odata cu Revolutia franceza si a atins
apogeul odata cu existentialismul ateu al lui Jean-Paul Sartre, care nega existenta lui Dumnezeu,
a oricarei legi si a oricarui legislator.[22] Actiunile nu pot fi divizate in bune sau rele. Fiecare
individ hotaraste in dreptul lui ce este bine si ce este rau, in functie de circumstante, cu conditia
de a nu incalca libertatea celuilalt. In practica, acest model legitimeaza liberalizarea
avortului, eutanasia, alegerea de catre parinti a sexului copilului lor, prin metoda
selectiei, transsexualitatea, fecundarea artificiala chiar si in cazul femeilor singure,
experimentele neingradite, sinuciderea, homosexualitatea etc.

Atunci cand libertatea se intoarce impotriva vietii, insa, se distruge pe ea insasi. Asa se face ca
liberalismul etic a sfarsit prin a aluneca spre legitimizarea violentei si a legii celui mai puternic.
[23]

Actionarea in baza propriei constiinte, fara a tine cont de preceptele divine universale si absolute,
duce la un relativism moral fara limite si la ideologia conform careia “scopul scuza mijloacele”.

Daca Dumnezeu nu exista, omul are dreptul de a crea viata, dupa propriul plac. Omul are datoria
de a crea o rasa superioara, cu ajutorul ingineriei genetice. Manipularea genetica constituie
premisa crearii si brevetarii de noi animale. Bancile de sperma, fecundarea in vitro si mamele
surogat fac astazi posibila crearea fiintelor umane superioare, prin interventiile asupra
patrimoniului genetic al embrionului. Scopul ultim este crearea unei fiinte umane superioare ale
carei caracteristici sa fie predeterminate pe baza ingineriei genetice.

Fiind creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul poate fi, asa cum se afirma de multe
ori, fie administratorul operei divine, fie un pretins creator autonom. Distinctia are consecinte
diferite. In ipoteza in care omul este un simplu administrator, datoria lui este sa prezerve viata
asa cum este sau s-o amelioreze, prelungind foarte putin opera divina. Pentru sustinatorii celui
de-al doilea punct de vedere, omul nu este doar administrator al vietii, ci este si creator; prin
urmare, nimic nu-l impiedica sa intervina in planul creatiei, cu conditia de a urmari ameliorarea
conditiei umane. Ingineria genetica este astfel nu numai justificata, ci si necesara.[24] In acest
sens, exista deja posibilitatea ca, prin intermediul testelor prenatale, parintii sa fie preveniti cu
privire la urmasii impuri din punct de vedere genetic, iar acestia ii pot elimina prin avort,
contribuind astfel la dezideratul ameliorarii speciei umane. Este vorba despre “cea mai evidenta
forma de autonomie luciferiana”, in care omul il da la o parte pe Dumnezeu, pentru a-i lua locul.
[25]

Opinia noastra este ca omul este atat administrator al creatiei, prin insarcinarea pe care
Dumnezeu i-a dat-o, aceea de a lucra si de a pazi gradina Eden, cat si impreuna-lucrator cu
Dumnezeu, prin porunca pe care a primit-o, de a creste si a se inmulti, dat fiind faptul ca actul
creational se repeta in miniatura, in fiecare nastere.

1.2. Modelul pragmatic-utilitarist

Principiul fundamental in aceasta abordare este calculul consecintelor unei actiuni pe baza
raportului cost-beneficiu. Aceasta abordare ce urmareste maximizarea beneficiilor pentru un
numar cat mai mare de oameni, isi are originea in lucrarile lui John Stuart Mill si Jeremy
Bentham.

Bentham (1748-1832) aseaza omul sub incidenta a doi stapani: placerea si durerea. Pentru a fi
bun, un lucru trebuie sa produca placere, sau sa fie un mijloc prin care sa fie produsa placerea si
evitata durerea. La fel, un lucru este rau daca produce durere, ori constituie un mijloc de a
produce durere sau de a priva omul de placere.[26] Pe aceasta baza, Bentham a argumentat ca
binele si raul pot avea semnificatie doar cand sunt folosite in conformitate cu principiul
utilitarismului, astfel incat orice lucru care face placerea sa prevaleze asupra durerii este corect,
iar tot ce face ca durerea sa prevaleze, este rau. Astfel, Bentham propunea un calcul hedonist,
prin care orice actiune era masurata in termenii placerii sau durerii pe care o producea.[27]
Mill avea ca baza pentru pozitia lui conceptul maximizarii fericirii, definita ca si prezenta a placerii
si absenta durerii.

Etica utilitarista a elaborat conceptul de “calitate a vietii”, care vine in contradictie directa cu
principiul sacralitatii vietii. Conform acestuia, un individ care nu poseda un standard al calitatii
vietii nu este considerat persoana si i se refuza dreptul la viata. In aceasta categorie intra copiii
handicapati, depistati fie inainte de nastere, fie dupa nastere, bolnavii incurabili sau batranii.
Sunt astfel justificate atat eutanasia, fecundarea in vitro, suicidul, cat si avortul si infanticidul.
[28] Pornind de la ideea responsabilitatii pe care o are omul de a ameliora rasa umana, sunt
justificate si tehnicile de manipulare genetica.

In cautarea acestei fericiri si a calitatii vietii, unii autori recurg la reducerea categoriei de
persoana la cea de fiinta care simte, intrucat doar aceasta este capabila sa simta placere sau
durere. Acest fapt are drept cosecinte: a. lipsa de consideratie pentru protejarea drepturilor
indivizilor care nu au facultatea senzitiva (indivizii in coma vegetativa, embrionii etc ); b)
justificarea eliminarii indivizilor care experimenteaza mai multa durere decat placere, sau care
provoaca in altii mai multa durere decat bucurie (handicapatii, muribunzii, copiii malformati); c)
justificarea unor interventii menite a suprima viata, cu conditia de a se evita suferinta
(permiterea avortului, daca acesta are loc prin metode nedureroase pentru fetus).[29]

H.D. Aiken considera ca avortul eugenic si eutanasia eugenica a nou-nascutilor sunt obligatorii.
El spune: “Pretentiile asupra dreptului la supravietuire biologica depinde in intregime de
capacitatea pe care o are individul in chestiune de a-si construi, cu ajutorul altora, o viata
umana. Ceea ce inseamna ca, in situatiile in care nu exista posibilitatea nici unei apropieri de o
viata cu adevarat umana, dreptul la existenta biologica sau fizica isi pierde ratiunea de a fi si, ca
atare, acea miloasa suprimare a vietii, in sensul biofizic al cuvantului este acceptabila sau poate
chiar obligatorie.”[30]

1.3. Modelul socio-biologic sau materialist

Acest model propune o etica descriptiva. In evolutia ei, societatea elaboreaza si modifica norme
si valori, in functie de stadiul ei de dezvoltare. La baza acestui model sta transpunerea teoriei
evolutioniste a lui Darwin, in domeniul social. Aceasta este coroborata cu sociologismul lui Max
Weber si cu sociobiologismul lui H.J. Heisenk si E.O.Wilson.

Ideea fundamentala a acestui model, este urmatoarea: la fel cum toate formele de viata au
evoluat, pentru a se adapta mai eficient, tot asa evolueaza si societatile si de aceea, valorile
morale, sistemul de valori, trebuie sa se schimbe.[31]
In aceasta abordare, deosebirile dintre om si animal sunt foarte mult estompate, psihicul uman
nefiind radical diferit de cel animal, dupa cum sustinea Freud. Acesta este si unul dintre
argumentele in favoarea suprimarii embrionului uman in primele stadii ale dezvoltarii, pana
incepe sa se dezvolte sistemul nervos.[32] Pornind de la acesta, embrionul uman este considerat
inferior unui animal care sufera, deoarece acest embrion nu are capacitatea de a suferi. Asa se
face ca in Germania sunt acceptate experimentele pe embrionii umani, dar se incearca
interzicerea lor pe animale. Adesea se considera ca embrionul nu este uman. Dealtfel, Dr. James
Watson, unul dintre castigatorii premiului Nobel, a sustinut ca nici un nou-nascut n-ar trebui sa
fie declarat uman pana nu trece cateva teste referitoare la mostenirea sa genetica: “Daca un
copil n-a fost declarat viu pana la trei zile dupa nastere, atunci fiecarui parinte ar trebui sa i se
permita sa ia decizia de a lasa copilul sa moara, salvandu-l astfel de mizerie si suferinta”.[33]

1.4. Evaluarea eticii biomedicale umaniste

– Principiul utilitarist al calitatii vietii, versus principiul biblic al sacralitatii vietii. Utilitaristii au
inlocuit principiul sacralitatii vietii cu cel al calitatii vietii. Asa cum s-a vazut mai sus, in
conformitate cu acest principiu, un individ trebuie sa aiba un anumit standard al calitatii vietii,
pentru a putea fi considerat persoana si astfel sa aiba dreptul la viata.[34] In virtutea acestui
fapt, copiii malformati, batranii, handicapatii, bolnavii incurabili nu au dreptul la viata. Dar se
ridica intrebarea ce semnifica acest concept de “calitate a vietii”? Se ia in discutie calitatea fizica,
sociala sau spirituala, sau poate o sinteza intre acestea? Si cine decide ce semnifica “calitatea
vietii” si care este nivelul calitatii vietii necesar pentru a avea dreptul la existenta?[35] Apoi, care
oameni vor beneficia de acest tratament de “calitate” si pe ce baza se va face discriminarea?
Varsta, rasa, rang social? In al patrulea rand, cine cunoaste care sunt toti factorii necesari pentru
ameliorarea rasei umane prin inginerie genetica? Iata intrebari care raman fara un raspuns
rezonabil din partea umanismului secular.

– Suveranitatea asupra vietii apartine lui Dumnezeu, nu omului. Conform Scripturii (Iov 1:21;
Gen. 1:21,27) Dumnezeu a creat viata si tot el o sustine (Fapte 17:28; Gen. 9:6). De aceea,
omul nu are dreptul de a lua viata nimanui, indiferent de situatie. (Exod 20:13).[36] “Eu dau
viata si Eu omor, Eu ranesc si Eu tamaduiesc si nimeni nu poate scoate pe cineva din mana
Mea”, afirma Dumnezeu in textul din Deuteronom 32:39.

– Omul nu are datoria de a crea o rasa superioara.[37] Evolutionistii si-au dorit totdeauna sa
duca mai departe procesul evolutiv si sa produca o rasa superioara. Intr-adevar, faimoasa
lucrare a lui Darwin, “Despre originea speciilor” (1859) are tonalitati rasiste. Ducand mai departe
ideea lui Darwin, Hitler a folosit selectia naturala ca model pentru producerea rasei superioare.
Doar pentru ca noi putem face ceva, nu inseamna ca si trebuie sa facem acel lucru. Chiar daca
putem face schimbari in specia umana, de unde putem sti ca acestea o vor face mai buna? Dupa
ce standarde o vom judeca fiind mai buna?

– Scopul nu scuza mijloacele. Mijloacele trebuie sa aiba propria lor justificare. Apoi, chiar
scopurile au nevoie de justificare. Nu orice scop este bun, chiar daca este dorit de multi oameni.
De pilda, multi germani au dorit exterminarea evreilor, ceea ce nu justifica actiunea. In al treilea
rand, daca scopurile bune justifica orice mijloace, atunci ar fi justificata si uciderea disidentilor
politici, de dragul armoniei sociale, sau uciderea bolnavilor de SIDA, pentru a opri raspandirea
acestei boli. O simpla reflectare reveleaza numeroase ilustratii similare cu consecinte
inacceptabile in cazul in care ar fi aplicata o astfel de etica.

2. Perspectiva crestina asupra eticii biomedicale

Daca umanistii abordeaza etica biomedicala in termenii jocului de-a Dumnezeu, conform
abordarii crestine, progresul in medicina trebuie folosit pentru a-l servi pe Dumnezeu. Tehnologia
trebuie folosita pentru a ameliora suferinta umana, nu pentru a crea viata. Crestinii cred ca
Dumnezeu este suveran asupra vietii. De aceea, trebuie sa-l slujim pe Dumnezeu, nu sa ne
jucam de-a Dumnezeu. Tratamentul ar trebui sa fie voluntar, nu obligatoriu. Scopul medical este
de a ameliora suferinta umana, nu de a crea viata. Dumnezeu ne-a dat rolul de a administra
viata, nu de a o manipula. Pe scurt, rolul crestinului in domeniul biomedical este terapeutic, nu
eugenic.

Principiile de baza in abordarea crestina a acestei problematici sunt urmatoarele:

– Suveranitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat orice fiinta vie (Gen. 1:21) si omul e creat
dupa chipul si asemanarea Sa (Gen. 1:27). Acest lucru inseamna ca omul are atributele unei
persoane, asa cum le are si Dumnezeu. Cu alte cuvinte, omul este o fiinta personala, ceea ce
inseamna in primul rand o fiinta relationala, apoi este o fiinta rationala, care gandeste, este de
asemenea o fiinta volitionala, care alege si o fiinta emotionala, care simte.[38] Dumnezeu
controleaza atat viata, cat si moartea. El da viata si tot el o ia (Iov 1:21). Omul este din tarana si
in tarana se intoarce (Gen.3:19). Fiind creat de Dumnezeu, omul ii apartine lui si de aceea nu
are dreptul de a cauta sa obtina controlul asupra vietii umane. [39]

– Demnitatea omului. Omul e creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, este coroana
creatiei Lui. De aceea, a ucide un om este un pacat extrem de grav, intrucat e un afront adus
direct lui Dumnezeu. Aceasta demnitate a vietii umane, ce rezulta din asemanarea omului cu
Creatorul Sau, include corpul sau, care trebuie ingrijit (Efeseni 5:29) si chiar ingropat cu respect,
anticipandu-se invierea sa ulterioara (1Cor. 15).[40]
– Sacralitatea vietii. Oamenii au fost creati dupa chipul lui Dumnezeu. Din moment ce
Dumnezeu e sfant (Lev.11:44), iar noi am fost facuti dupa chipul sau, inseamna ca intr-un
anume fel, noi impartasim asemanarea lui morala. Aceasta sacralitate a vietii, care reflecta in
mod unic caracterul lui Dumnezeu, este baza unei atitudini pro-viata, incepand de la conceptie si
pana la moarte. Nu conteaza cat de desfigurat ar fi un om, acesta poarta inca chipul lui
Dumnezeu si merita sa fie tratat ca un lucru sacru, asa cum este. Toate marile religii sustin ca
viata este inviolabila – toate interzic uciderea semenilor nostri. Imperativul este regasit si in
juramantul hipocratic si in deontologiile formulate de-a lungul secolelor. Nu numai atat. Viata
trebuie aparata chiar si atunci cand devine nesigura. Pornind de aici, eticianul E. W. Keyserlingk
considera caracterul sacru al vietii, fiind singurul principiu important din univers, care “nu
cunoaste nici o restrictie si nici o exceptie”.[41] Nu exista viata lipsita de calitate, cum afirma
etica utilitariana.

“Viata umana este sacra fiinca de la inceputul ei comporta actiunea creatoare a lui Dumnezeu si
ramane pentru totdeauna intr-o legatura speciala cu Creatorul sau care este unicul sau scop”.
[42]

– Dragostea agape. Dragostea este esenta eticii crestine, intrucat Isus a spus ca aceasta este
cea mai mare porunca (Mt. 22:37-39). De aceea, e necesara aplicarea acesteia fata de fiintele
umane in fiecare aspect al vietii, si mai cu seama in problemele biomedicale.

3. Linii calauzitoare pentru abordarea problemelor bioetice

– Interventiile medicale trebuie sa fie totdeauna voluntare. Din principiul demnitatii si
libertatii deriva principiul autonomiei, care impune consimtamantul in deplina cunostinta de
cauza. Pacientul trebuie informat cu privire la natura si posibilele consecinte ale tratamentului
sau operatiei si trebuie sa-si dea liber consimtamantul. Daca acesta se afla in imposibilitatea de
a-si da consimtamantul, nu ar trebui sa i se aplice nici o procedura medicala, cu exceptia celor
necesare pentru prezervarea vietii. Un tratament fortat, indiferent cat de benefic ar fi pentru
societate, este imoral.

– Este corecta permiterea mortii naturale, atunci cand ea apare. Este o mare diferenta
intre a lua viata unei fiinte si a-i permite acesteia sa moara. Prima este totdeauna gresita. Ultima
poate fi justificata in anumite conditii. A lua viata cuiva este crima, insa a-i ingadui acestuia sa
moara din cauze naturale, poate fi un act de mila.

– Nu exista datoria de prelungire a mortii. Biblia declara ca atat pacatul prin comitere cat si
cel prin omitere sunt gresite (Iacov 4:17). Astfel, a nu preveni moartea cuiva este echivalent cu
a o produce. In acest sens, omul are datoria de a prelungi viata umana, iar daca sunt disponibile
mijloace tehnice si medicale, acestea trebuie folosite corect. Nu trebuie confundata, insa, datoria
de a prezerva viata cu obligatia de a prelungi moartea.

– Folosirea mijloacelor artificiale si naturale. Trebuie facuta orice incercare de a prezerva

viata umana, prin toate mijloacele disponibile. Evident, nimeni nu ar trebui sa fie privat de
hrana, apa si aer, intrucat privarea de aceste mijloace naturale ar fi echivalenta cu cauzarea
mortii, adica cu comiterea unei crime. Daca exista mijloace tehnologice disponibile, acestea ar
trebui folosite pentru prezervarea vietii. Acestea nu trebuie insa folosite pentru a prelungi
moartea.

– Incurajarea mijloacelor contraceptive. Mijloacele contraceptive reprezinta doar o metoda

de limitare a nasterii, nu una de ucidere a copiilor nenascuti, cum este in cazul avortului.
Bineinteles, exista si metode contraceptive care sunt prin natura lor abortive, intrucat duc in mod
direct la moartea ovulului fecundat (care este fiinta umana): pastila contraceptiva „de a doua zi”
sau dispozitivul intrauterin (steriletul).[43]

– Corectarea vietii este justificata, insa nu si crearea ei. Traim intr-o lume imperfecta,
devenita astfel din pricina pacatului omului. De aceea, nu este gresit sa cautam sa corectam
anumite imperfectiuni. Totusi, este o mare diferenta intre a corecta imperfectiunile umane si a
crea dupa bunul nostru plac fiinte perfecte. Usurarea suferintei umane, rezultate in urma caderii
in pacat, este o datorie morala, dar fabricarea de fiinte umane nu este.[44]

Acestea sunt principiile crestine pe baza carora consideram ca trebuie formulate raspunsurile la
problemele presante determinate de avansul tehnologic.

Sumar si concluzii

„Unde sunt embrionii?” „În frigider, lângă beri!”

Conflictul de opinii bazat pe problemele biomedicale se cristalizeaza la doi poli. La unul dintre
acestia se gaseste perspectiva crestina, iar la celalalt perspectiva umanista seculara. Ultima
neaga faptul ca exista un Creator, ca lumea a fost creata si ca exista niste legi date de
Dumnezeu. Aceasta conceptie priveste omul ca fiind in principal un animal superior, dotat cu
inteligenta superioara, iar aceasta inteligenta poate fi folosita pentru a imbunatati specia umana.
De aceea, umanistii seculari favorizeaza avortul, eutanasia si ingineria genetica drept
mijloace de indeplinire a acestui scop.

In contrast cu etica biomedicala umanista, crestinii cred ca Dumnezeu a creat oamenii dupa
chipul sau si le-a dat niste imperative morale pentru a prezerva demnitatea si sanctitatea vietii
umane. De aceea, din punct de vedere crestin, obligatia omului este de a-L sluji pe Dumnezeu,
nu de a se juca de-a dumnezeu. Omul este doar custodele vietii, nu creatorul ei. De aceea,
interventiile medicale trebuie sa fie corective nu creative. Noi trebuie sa reparam viata, nu
s-o reconstruim. Tehnologia trebuie sa fie subordonata principiilor morale si nu invers.

Chiar in lumea decazuta din cauza pacatului, Dumnezeu a dat anumite principii care sa ghideze
prioritatile morale:[45]

1. Trebuie sa intelegem datele stiintifice in contextul ordinii create, in care

faptele sunt incarcate cu valoare de insasi mana lui Dumnezeu.
2. Fiecare viata are valoare: atat a animalului cat mai ales a omului.
3. Exista o diferenta intre specia umana si celelalte animale cu privire la gradul
de protectie ce li se cuvine.
4. Este absolut interzisa uciderea unui om, acesta avand dreptul inviolabil de a
nu fi ucis.
Motivul ce sta la baza acestor principii este faptul ca Dumnezeu a facut pe om “dupa chipul si
asemanarea Sa”. Despre aceasta Westermann spunea: “faptul ca omul e creat dupa chipul lui
Dumnezeu nu pune problema unei calitati a omului, ci inseamna ca Dumnezeu a creat omul ca si
o contraparte a Lui si ca fiintele umane pot avea o istorie cu Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se
manifesta doar in relatia individului cu Dumnezeu”.[46]

* Natalia Vlas este doctor în Relații Internaționale și Studii Europene al Universitții Babeș –
Bolyai, Cluj Napoca. Președinte al Institutului de cercetări Sociale și Politici Publice.

(Eseu publicat în original în revista „Perspective”, sub titlul „Bioetica și perspectiva creștină”)

________________________________________

BIBLIOGRAFIE
Atkinson, David, Pastoral Ethics – A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx
Communications, Sandy Lane West Oxford, England, 1994.

Baird, Robert N. si Stuart E. Rosenbaum, Euthanasia-Moral Issues, Prometheus Books, Buffalo,

New York, 1989.

Barnette, H., Henlee, Introducing Christian Ethics, Broadman Press, Nashville, Tennessee,1961.

Biblia sau Sfanta Scriptura, Societatea Biblica Interconfesionala din Republica Moldova, 2001.

Berdiaev, Nicolae, Noul Ev Mediu, Ed. Omniscop, Craiova, 1995.

Birch, C., Bruce, & Rasmussen, L., Larry, Bible and Ethics in the Christian Life, Augsburg
Publishing House Minnesota, 1976.

Brown, Colin, Filosofia si credinta crestina, Ed. Cartea Crestina, Oradea, 2000.

Buergenthal, Th. si R. Weber, Dreptul international si drepturile omului, Ed. All, Bucuresti, 1996.

Connery, John S.J., Abortion: The Development of the Roman-Catholic Perspective, Loyola
University Press, Chicago, 1977.

Congregatia Pro Doctrina Fidei – “Donum Vitae”, 22 februarie 1987.

Pro Doctrina Fidei – referitor la eutanasie, Roma, 5 mai 1980.

Pro Doctrina Fidei –“Declaration on Procured Abortion”, 18 nov 1974.

*** Constitutia Romaniei, 1991.

Crabb, Larry, Intelegand oamenii, Ed. Shalom, Oradea, 1990.

Delumeau, Jean, Religiile lumii, Humanitas, Bucuresti, 1998.

Duculescu, Victor, Constitutia Romaniei comentata si adnotata, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997.

Dumea, Claudiu, Omul intre a fi si a nu fi – Probleme fundamentale de bioetica, Ed.

Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucuresti, 1998.
Encyclopaedia Britannica, 2001, s.v. “Origins of Ethics”.

Erickson, J. Millard, Teologie crestina, vol. 2, Ed. Cartea Crestina, Bucuresti, 1998.

Geisler, L. Norman, Filosofia religiei, Ed.Cartea Crestina,Oradea, 1996.

Geisler, L. Norman, Christian Ethics- Options and Issues, Baker Book House, Grand Rapids,
Michigan, 1989.

Gluvoski, G., Progrese in medicina, Ed. Helicon, 1997.

Grenier, Hubert, Marile doctrine morale, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995.

Henry, F.H. Carl, Christian Personal Ethics, Wm. B.Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids
Michigan, 1965.

Holmes, F. Arthur, Ethics-Approaching Moral Decisions, Inter VarsityPress, Downers Grove,

Illinois, USA, 1984.

Internet: www.crestinismortodox.ro

www.lumeam.ro

www.rcrc.org

Ioan Paul al II-lea, Enciclica Evangelium Vitae, 30 martie 1995.

Jewett, Paul K., “The Relationship of the Soul to the Fetus” in Birth Control and the
Christian, Christian Medical Society, Tyndale House Publishers, 1969.

Kant, Immanuel, Intemeierea metafizicii moravurilor, Critica ratiunii practice, Ed. Stiintifica,
Bucuresti, 1972.

Lindsell, Harold, The World, the Flesh and the Devil, Canon Press, Washington DC, 1973.

Lossky, Vladimir, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1990.

Macer, Darryl R.J., Gene Therapy Newsletter, no.4/1994.

Macer, Darryl, Bioethics for the People by the People, Eubios Ethics Institute, Christchurch, 1994.

Macer, Darryl, Eubios Journal of Asian and International Bioethics, no.5/1995.

MacIntre, A., Tratat de morala, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998.

Martinica, Isidor, Etica doctrinei sociale crestine, Ed. Gramar, Bucuresti, 1999.

Mason, K.J., Human Life and Medical Practice, Edinburgh University Press, 1981.

Maximilian, Constantin, Stefan Milcu si Sylvain Poenaru, Noil frontiere – Introducere in bioetica,
Ed. Pan – Publishing House, Bucuresti, 1995.

Maximilian, Constantin, Stefan Milcu si Sylvain Poenaru, Fascinatia imposibilului, Ed. Editis,
Bucuresti, 1994.

Monitorul Oficial al Romaniei, anul II, nr.5, Partea a II-a, 15 martie 1991.

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 008, 13 ianuarie 1998.

Monitorul de Cluj, anul V, nr. 489, miercuri, 14 august, 2002.

Montgomery, John Warwick, “The Christian View of the Fetus”, in Birth Control and the
Christian, Christian Medical Society, Tyndale House Publishers, 1969.

Murray, John, Principles of Conduct, The Tyndale Press, 1957.

Noonan John T., “An Almost Absolute Value in History”, in John T. Noonan, ed., The Morality of
Abortion: Legal and Historical Perspectives, Harvard University Press, Cambridge, 1970.

Pana, Stelian et al., Sexualitatea umana, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1998.

Paul al VI-lea, Enciclica Humanae Vitae, 25 iulie 1968.

Pierce, T. Burton, Etica lucratorului crestin, Ed. Life, Oradea, 1999.

Popescu, Dumitru si Doru Costache, Introducere in dogmatica ortodoxa, Ed. Libra, Bucuresti,
1997.
Popescu, Dumitru, Teologie si cultura, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane, Bucuresti, 1993.

Raduca, Vasile, Studii teologice, seria a II-a, anul LI, nr.3-4, iulie-decembrie, 1999.

Raicu, Petre, Genetica generala si umana, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1997.

Scripcaru, Gheorghe et al., Bioetica, stiintele vietii si drepturile omului, Ed. Polirom, Iasi, 1998.

Scripcaru, Gheorghe, “Bioetica si drepturile omului”, in Psihiatria si conditia umana, Ed.

Psihomnia, 1995.

Sgreccia, Elio si Victor Tambone, Manual de bioetica, Arhiepiscopia Romano-Catolica de

Bucuresti, 2001.

Trobish, Ingrid, Bucuria de a fi femeie, Ed. Logos, Cluj-Napoca, 1995.

*** Textes du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 1993.

*** Textes du Conseil de l’Europe, Strasbourg, 1996.

Vere, Duncan W., “Therapeutic Abortion and Sterilization as Ethical Problems”, in Birth Control
and the Christian, Christian Medical Society, Tyndale House Publishers, 1969.

NOTE

[1] Arthur F. Holmes, Ethics – Approaching Moral Decisions, InterVarsity Press, 1984, p.10.

[2] Encyclopaedia Britannica 2001, s.v. “Origins of ethics”.

[3] autorii sunt citati de Henlee H. Barnette, Introducing Christian Ethics, Broadman Press,
Nashville, Tennessee, 1961, p.3.

[4] Vezi Enciclopedia Britannica 2001, s.v. “Ethics: Normative ethics”

[5] Ibidem.
[6] Darryl Macer, Bioethics for the People by the People, Eubios Ethics Institute, Christchurch,
1994, p.20.

[7] Nikolai Losski, Condiţiile binelui absolut – Bazele eticii, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997, p.
102-103.

[8] Darryl Macer, Eubios Journal of Asian and International Bioethics, nr.5/1995, p.144-146.

[9] Ibidem, p.146.

[10] Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolicaă de

Bucureşti, 2001, p.4.

[11] Citat de Constantin Maximilian et al., Fascinaţia imposibilului – Bioetica, Ed. Editis,
Bucureşti, 1994, p.6.

[12] Ibidem, pg.7.

[13] Citat de Elio Sgreccia şi Victor Tambone, op. cit., p.14.

[14] Claudiu Dumea, Omul între a fi sau a nu fi – Probleme fundamentale de bioetică, Editura
Arhiepiscopiei Romano-Catolice, Bucureşti, 1998 , p. 5.

[15] Gh. Scripcaru et al., Bioetica, ştiinţele vieţii şi drepturile omului, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, p.
19.

[16] Elio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 15.

[17] Gh. Scripcaru, op.cit., p. 60.

[18] Elio Sgreccia şi Victor Tambone, Manual de bioetică, Arhiepiscopia Romano-Catolică de

Bucureşti, 2001, p.17.

[19] Ibidem, p.18.

[20] Norman L.Geisler, Christian Ethics – Options and Issues, Baker Book House, Grand Rapids,
Michigan, 1989, p. 174.

[21] Ellio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 43.

[22] Claudiu Dumea, op. cit., p. 11.

[23] Ellio Sgreccia şi Victor Tambone, op.cit., p. 44.

[24] Constantin Maximilian, Ştefan Milcu, Sylvain Poenaru, “Noile frontiere – Introducere în
bioetică”, Ed. Pan-Publishing House, Bucureşti, 1995, pg.38

[25] Ibidem, p. 12.

[26] Enciclopaedia Britannica 2001- Ethics

[27] Arthur F. Holmes, Ethics – Approaching Moral Decisions, InterVarsity Press, Downers Grove,
Illinois, USA, Leicester, England, 1984, p. 43.

[28] Claudiu Dumea, op.cit., p. 13-14.

[29] Ellio Sgreccia, op.cit., p.46.

[30] citat de Claudiu Dumea, op.cit., p. 14-15.

[31] Ellio Sgreccia, op.cit., p. 42-43.

[32] Claudiu Dumea, op.cit., p. 17.

[33] Norman L. Geisler, op. cit. p.175.

[34] Claudiu Dumea, op.cit.,p.13.

[35] Ibidem, p.13.

[36] Norman L. Geisler, op.cit., pg.177

[37] Ibidem, p. 178.

[38] Larry Crabb, “Înţelegând oamenii”, Ed. Shalom, Oradea, 1998, p.98-106.

[39] Norman L. Geisler, op.cit., p.180.

[40] Ibidem, p. 182.

[41] Constantin Maximilian et al., Noile frontiere – Introducere în bioetică, p. 69.

[42] citat din “Donum Vitae”, în Claudiu Dumea, Omul între a fi şi a nu fi, Ed. Arhiepiscopiei
Romano-Catolice, Bucureşti, 1998, p.20.

[43] Acestea vor fi tratate într-un capitol ulterior, destinat combaterii avortului.

[44] Norman L. Geisler, op.cit., p. 180-184.

[45] David Atkinson, Pastoral Ethics – A Guide to the Key Issues of Daily Living, Lynx
Communications, Sandy Lane West Oxford, England, 1994, p.204-205.

[46] Ibidem, p.205.

DONAȚI PENTRU CULTURA VIE