Transsexualismul in contextul Drepturilor Omului

Aurora Ciuca, Profesor universitar, Universitatea "Mihail Kogalniceanu" Iasi, e-mail:

colegium@iasi.mednet.ro.
Transsexualismul priveste o cerere de modificare a identitatii sexuale (genetice si fiziologice) si
simbolice (comportament psihologic, social si juridic) datorita convingerii subiectului de
apartenenta la sexul opus celui biologic.

Conflictul dintre sexul fizic si cel psihic solicita interventia medicului pentru a reda subiectului
armonia dintre corp si spirit.

Aceasta rectificare fizica are insa multiple consecinte pe plan juridic in special modificarea
identitatii civile, care este baza ordinii sociale.

Sexul este constatat in registrele de stare civila, in actul de nastere al persoanei si, de regula, este
acelasi toata viata. Prin urmare, diferenta de sex este esentiala pentru identitatea persoanei ca si
pentru individualizarea sa fata de comunitate (stat, familie etc.).

O rectificare a acestei mentiuni nu se poate opera decat daca este precedata de o actiune
voluntara din partea celui ce o solicita, respectiv de schimbarea sexului.

Aceasta este, desigur, una dintre problemele grave aduse in fata organismelor internationale
pentru protectia drepturilor omului, careia nu i s-a raspuns in mod transant.

Poate fi considerat acesta un drept al persoanei de a dispune de corpul sau? Este necesara
recunoasterea si legiferarea in acest domeniu?

Poate fi interpretat refuzul unui stat de a opera modificari in registrele de stare civila, dupa ce
admite (sau tolereaza) efectuarea de interventii chirurgicale de schimbare de sex, ca fiind o
incalcare a dreptului persoanei la viata privata?

Pe de alta parte, oricarei persoane ce solicita o operatie de acest fel si chiar o sustine cu evidente
medicale i se poate acorda acest drept? Sau trebuie impuse niste conditii care sa previna
intinderea consecintelor si asupra altor persoane (soti, copii rezultati din casatorie).

Raspunsurile depind de modul in care vor evolua lucrurile in disputa dintre persoanele care
reclama recunoasterea legala a schimbarii sexului (prin interventii chirurgicale) si autoritatile
publice ale statelor.

Tarile europene reactioneaza in mod diferit la fenomenul transsexualismului. Acolo unde nu
exista prevederi legale privind transsexualii instantele sunt cele care stabilesc posibilitatile si
conditiile de efectuare a unei asemenea modificari, la cerere.

Astfel, Austria a admis inca din 1981 ca ofiterul starii civile poate raspunde favorabil unei cereri
de schimbare a statusului marital al unui transsexual, doar dupa ce acesta a fost supus unei
interventii chirurgicale ireversibile de schimbare a sexului. Adaugarea unei mentiuni speciale in
registrul de inregistrare a nasterii este admisa numai in conditiile in care aceasta schimbare este
stabilita de catre o comisie de expertiza a Institutului de Medicina Legala al Universitatii din
Viena. In aceasta tara nu exista nici in prezent o lege care sa includa aspecte legate de
schimbarea de sex, ci doar o propunere legislativa din anul 1996.

In Portugalia, Curtea de Apel de la Lisabona a recunoscut, in 1984, existenta unei componente
psihologice si a unei componente sociale a sexului. Chiar daca schimbarea de sex este asociata
cu un drept fundamental al persoanei si s-a sustinut legalizarea acestei operatiuni, Inalta Curte a
respins, in 1986, o cerere in acest sens, sub pretextul ca nu se poate interveni asupra statutului
persoanei .

Curtea Suprema a Spaniei, desi a admis interventiile chirurgicale in cazurile de transsexualism,
initial nu a fost de acord cu rectificarea starii civile a transsexualilor. In prezent, practica este in
sensul admiterii rectificarii, daca se constata diferente evidente intre mentiunile existente in
registrele de stare civila si noua identitate a persoanei.

Curtea Suprema a Poloniei, dupa ce a admis in 1988 cererea unui transsexual, a recunoscut la 22
martie 1991 ca, in urma interventiei chirurgicale, transsexualul trebuie sa aiba posibilitatea de a
obtine modificarea starii civile.

In Elvetia, tara care recunoaste inca din 1988 fenomenul transsexual, schimbarea juridica de sex
este admisa dupa efectuarea expertizei medicale si a interventiei chirurgicale; ea se insoteste de o
schimbare a prenumelui, iar cel interesat poseda din acel moment toate drepturile cuvenite noului
sau sex. Totusi, sunt impuse anumite conditii ce trebuie indeplinite anterior admiterii interventiei
de schimbare a sexului: sa se faca dovada (pe baza expertizei medicale) ca solicitantul este
infertil si acesta sa fie necasatorit la data depunerii cererii.

In Franta, Ordinul National al Medicilor recomanda o atentie deosebita inainte de a raspunde
cererilor transsexualilor: in Buletinul sau din iulie 1983, se preconiza o observatie clinica
efectuata de catre practicieni competenti, cu respectarea unei perioade de proba de cel putin unul
sau doi ani, comportand o psihoterapie de sustinere, ca si o expertiza psihiatrica si chirurgicala.
Securitatea Sociala asigura cheltuielile inerente diagnosticului si tratamentului. Consiliul
Departamental al Ordinului Medicilor este informat de orice decizie printr-un protocol in care
figureaza initialele pacientului, data interventiei chirurgicale si semnaturile a trei medici:
psihiatru, chirurg si endocrinolog. In ceea ce priveste modificarea de stare civila, incepand cu 11
decembrie 1992, Curtea de Casatie a devenit favorabila cererii transsexualilor.

Turcia permite schimbarea de sex si modificarea statutului personal. Pe baza dispozitiilor
Codului civil este permisa formularea unei actiuni care parcurge doua faze: verificarea
conditiilor pentru aprobarea schimbarii de sex (persoana majora, necasatorita, impotenta) si faza
modificarii registrelor civile.

Belgia, de asemenea, nu are o legislatie specifica in materie dar, urmare a cazului Van
Oosterwijck judecat la Curtea Europeana a drepturilor omului impotriva Belgiei s-au conturat
cateva reguli si proceduri. Necesitatea schimbarii de sex trebuie sa reiasa din acte medicale si sa
constituie finalizarea unui intreg proces medical; solicitantul trebuie sa fie necasatorit si sa nu
aiba copii (desi, de la caz la caz, aceste aspect se apreciaza). Schimbarea de sex trebuie sa fie
ireversibila.

In Marea Britanie interventiile privind schimbarea de sex au fost tolerate dar, din punct de vedere
legal, efectuarea cuvenitelor mentiuni in registrele de stare civila nu a fost posibila anterior
istoricei hotarari pronuntate de Curtea Europeana a drepturilor omului in cazul Goodwin.

In cazul Christine Goodwin vs. Marea Britanie (hotararea din 11 iulie 2002) petenta, care a fost
inregistrata la nastere ca apartinand sexului masculin, traieste din 1985 ca femeie si in 1990 a
beneficiat de o operatie de schimbare de sex (platita de Serviciul National de Sanatate), solicita
recunoasterea legala a acestei schimbari. Ea precizeaza ca refuzul autoritatilor nationale in acest
sens i-a adus o serie de prejudicii: Departamentul Securitatii Sociale nu i-a eliberat un numar de
asigurare pentru ca in dosar figureaza ca barbat, nu s-a putut pensiona la varsta de 60 de ani
(ceruta pentru femei) s.a., astfel ca sunt incalcate articolelel 8, 12, 13, 14 din Conventia
Europeana.

Curtea arata ca refuzul unui guvern de a modifica certificatele de nastere nu poate fi considerat
ca fiind o interferenta in viata privata si ca nu se poate impune nici o obligatie pozitiva care sa
vizeze schimbarea procedurii sau adnotarea registrelor de stare civila.

Cu toate acestea, instanta considera transsexualismul o problema importanta si accentueaza
necesitatea interpretarii dispozitiilor conventiei in "lumina conditiilor contemporane".

Concret, petenta fiind ajutata financiar de Serviciul National de Sanatate sa efectueze operatia de
schimbare a sexului, ar fi ilogic refuzul de a recunoaste si implicatiile juridice ale rezultatului
acesteia. Desi nu exista o abordare comuna a problemei din partea statelor europene, trebuie
subliniat ca tendinta nu este de incurajare a transsexualilor ci de recunoastere a noii identitati
sexuale.

Acest lucru nu ar putea aduce prejudicii nici tertilor si nici sistemului juridic national ca atare.
Chiar daca petenta nu a avut de suferit foarte mult (ca in alte cazuri), Curtea apreciaza ca esenta
conventiei o reprezinta respectul pentru demnitatea fiintei umane, care pentru transsexuali
inseamna si libera dezvoltare si securitate fizica si psihica in adevaratul sens si nu blocarea lor
intr-o zona intermediara si nesatisfacatoare. Mai mult, neexistand nici un dezavantaj real pentru
societate (privitor la consecinte) aceasta poate tolera ca aceste persoane sa traiasca demn si in
concordanta cu identitatea sexuala pe care au ales-o.

Ca urmare, Curtea a retinut ca a fost incalcat dreptul petentei la viata privata.

Interesanta este si aprecierea Curtii privind dreptul de a se casatori (art. 12).

Aceasta este de acord ca s-au produs schimbari majore in institutia casatoriei de la adoptarea
Conventiei Europene, unele antrenate de "dramaticele" dezvoltari in domeniul medicinei si
stiintei in domeniul transsexualitatii.

Curtea gaseste, asadar, ca dispozitiile art. 8 privind factorii biologici nu mai pot constitui un test
decisiv pentru refuzul recunoasterii schimbarii de sex. Oricum, toate aceste probleme nu sunt
acoperite de art. 12, unde functioneaza conditiile impuse de fiecare lege nationala. Este depasita
sustinerea ca transsexualii sunt privati de dreptul de a se casatori pentru ca se pot casatori cu
persoane care au acelasi sex pe care l-au avut ei anterior.

Cata vreme petenta traieste ca o femeie si doreste sa se casatoreasca cu un barbat dar nu are
aceasta posibilitate, inseamna ca, in esenta, dreptul sau de a se casatori a fost incalcat.

Asa cum am mentionat, efectul hotararii pronuntate in cazul Goodwin (dar si in cazul I. vs.
Marea Britanie, in 1997) a fost acela al adoptarii in Marea Britanie, in anul 2004, a unei legi
privitoare la recunoasterea sexului (Gender Recognition Act) care permite doua tipuri de
recunoastere a certificatelor: deplina si partiala. Pentru recunoasterea deplina pot opta persoanele
care au implinit varsta de 18 ani si, fie se comporta ca apartinind sexului opus celui declarat, fie
deja au operat o schimbare a sexului in alta tara (nu sunt impuse conditii legate de nationalitate
sau de resedinta britanica).

In situatia in care persoana care solicita schimbarea de sex este casatorita poate solicita
modificarea partiala a actelor de stare civila. In termen de sase luni de la aprobare petentul
trebuie sa solicite anularea casatoriei dupa care poate solicita modificarea deplina a evidentelor
de stare civila. Pentru nici una dintre situatiile de mai sus legea britanica nu impune efectuarea
unui tratament medical obligatoriu anterior interventiei chirurgicale, ceea ce face ca aceasta
reglementare sa fie unica in peisajul legislativ actual.

State care au elaborat o legislatie speciala pentru cazurile de transsexualism
Suedia a fost prima tara din lume care a legiferat transsexualismul, inca din 1972. Conform legii
elaborate, modificarile de sex si de stare civila sunt posibile cu autorizare din partea autoritatii
administrative. Conditiile care se impun sunt: ca cel interesat sa fie major, sa posede cetatenie
suedeza, sa prezinte inca din copilarie convingerea ca apartine sexului opus, sa fie nefertil sau
celibatar.

Interventia chirurgicala trebuie sa fie autorizata, iar prenumele transsexualului se schimba.
Subiectul in cauza se va putea casatori conform noului sau sex.

Este important de subliniat ca legea asocia schimbarea sexului cu nationalitatea (suedeza) a
solicitantului, pentru a evita "turismul" spre Suedia avand acesta finalitate.

Desigur, in contextul legislativ actual (cel putin european), in care un numar mare de state a
elaborat legi specifice, acest element pare ca si-a pierdut din consistenta. Totusi, sunt tari care
gasesc dificil raspunsul pentru efectuarea mentiunilor in registrele de stare civila, dupa
schimbarea sexului, pentru strainii cu drept de sedere pe teritoriul lor. Acestia, nefiind nascuti in
tara de resedinta nu pot cere operarea modificarilor de statut civil in aceasta tara. Mai mult, se
pot intalni situatii in care tara de resedinta admite schimbarea sexului si aceasta se produce, dar
tara de origine (de cetatenie) nu admite si nu recunoaste schimbarea de sex si consecintele sale.
Intrand pe terenul conflictelor de legi vom observa ca tarile care s-au confruntat cu asemenea
cazuri (Austria, Franta, Italia) au optat totusi pentru recunoasterea schimbarii de sex pentru
persoanele din acesta categorie, invocand argumente jurisprudentiale (ale Curtii Europene a
drepturilor omului si Curtii Europene de Justitie).

Mai mult, s-a sustinut ca nerecunoasterea schimbarii de sex sub legea straina (in ciuda evidentei
fizice) ar constitui o incalcare a ordinii publice interne.

In fine, putem conchide ca sunt putine tarile care mai conditioneaza prin lege schimbarea de sex
de faptul ca solicitantul sa posede cetatenia statului unde aceasta se produce. Conventia nr.29 cu
privire la recunoasterea hotararilor legate de schimbarea de sex este un document relevant in
acest sens pentru ca solicita statelor parti recunoasterea hotararilor definitive pronuntate in alte
state parti privitoare la transsexualii care sunt cetateni sau pentru cei care au resedinta obisnuita
pe teritoriul statului unde s-a pronuntat respectiva hotarare.

In Germania, in anul 1970, procurorul general a acordat consimtamantul pentru efectuarea unei
"operatii de schimbare a sexului" in cazul unui pacient transsexual. In 1971, Curtea Federala de
Justitie a hotarat ca: "o asemenea masura nu constituie o vatamare corporala".

Legea elaborata ulterior, in septembrie 1980 (Legea privind schimbarea prenumelui si stabilirea
apartenentei la un anumit grup sexual) pune in discutie doua solutii pentru transsexuali:

- o solutie "minora", limitata la simpla schimbare a prenumelui;

- o solutie "majora", vizand schimbarea de sex si de prenume.

In ambele situatii, procedura este judiciara, subiectul interesat trebuie sa fie in varsta de cel putin
25 de ani, trebuie sa aiba ferma convingere ca apartine sexului revendicat si ca aceasta situatie
este irevocabila.

Solutia "majora"presupune in plus ca individul sa fie necasatorit sau incapabil de a procrea si
dornic de a se supune unei interventii chirurgicale modificatoare de sex. Solicitantul trebuie sa
fie cetatean german, apatrid, refugiat sau solicitant de azil cu resedinta pe teritoriul german.

In Italia, schimbarea de sex este autorizata printr-o lege adoptata in aprilie 1982. Judecatorul
poate sa modifice in actele de stare civila sexul si prenumele subiectului si sa autorizeze
tratamentul medico-chirurgical al celui interesat. Decizia sa poate antrena disolutia mariajului cu
un transsexual. Legea nu limiteaza recunoasterea schimbarii de sex la cetatenii italieni. Strainilor
li se va aplica legea personala, (aplicabila statutului personal) daca aceasta este favorabila
schimbarii de sex. Daca legea nationala nu permite (sau daca nu exista o lege) se va aplica legea
italiana .

Legea olandeza din aprilie 1985 permite judecatorului sa autorizeze schimbarea de sex. Pentru
aceasta solicitantul trebuie sa fie necasatorit, sa nu poata procrea si sa fie fizic adaptat sexului
solicitat. O expertiza medicala care sa ateste indeplinirea acestor cerinte trebuie sa insoteasca
cererea. Cetatenia solicitantului nu este relevanta, cererile putand proveni si de la rezidenti straini
care locuiesc de cel putin un an (anterior depunerii cererii) in Olanda.

Jurisprudenta Curtii Europene
a Drepturilor Omului
Transsexualismul face obiectul deciziei Curtii in cazul Rees vs. Regatul Unit, in care se refuza
cererea de recunoastere juridica a noii identitati sexuale a unui transsexual.

Petentul, inregistrat la nastere ca femeie, s-a comportat ca un barbat toata viata si, in final a
recurs la o interventie chirurgicala de schimbare a sexului, urmare a careia solicita efectuarea
modificarilor necesare in registrele de stare civila.

Cererea i-a fost refuzata de autoritatile nationale pe motiv ca nu se impun nici un fel de
formalitati juridice care sa dovedeasca conversiunea sexuala, nici schimbarea numelui,
prenumelui etc. si ca in registrele de stare civila existente se pot insera doar date legate de
nastere, casatorie, deces si adoptie.

Petentul invoca in dispozitiile art. 2 (dreptul la viata), 8 (dreptul la viata privata) si 12 (dreptul de
a se casatori) din CEDO reclamand un statut juridic corespunzator conditiei sale reale. Curtea, in
acest caz, s-a aflat in situatia de a gasi un echilibru intre interesele individuale si cele ale
societatii, in conditiile in care nu exista o unitate de vederi intre statele membre la Conventie. Ea
a apreciat ca guvernul parat a incercat sa raspunda cererii petentului in concordanta cu
prevederile sistemului sau de la acea data, dar, nu a crezut ca trebuie sa incerce modificari, care
sa afecteze si restul populatiei prin seria de masuri administrative suplimentare. Ca urmare,
instanta pune concluzia absentei incalcarii art. 8, lasand la dispozitia guvernului rezolvarea
problemelor transsexualilor.

Mai mult, decide Curtea, Conventia trebuie interpretata "in raport cu conditiile actuale si
necesitatea unor masuri juridice potrivite trebuie sa duca la o examinare permanenta, mai ales
din perspectiva evolutiei stiintei si societatii".

In legatura cu art 12 a carui incalcare o pretindea petentul, Curtea a apreciat ca aceasta acopera
casatoria traditionala, intre persoane de sex biologic diferit, astfel ca nu poate fi retinuta o
piedica pusa de Regatul Unit prin cerintele sale legale.

In cazul B vs. Franta (1992) cererea unei transsexuale (devenita femeie dupa operatie) de
modificare a actelor de stare civila si de recunoastere a adevaratei identitati sexuale este refuzata
de autoritatile franceze, petenta reclamand atingerile aduse ei prin incalcarea articolelor 3, 8 si 12
din CEDO.

Discutia in fata Curtii s-a purtat insa numai din perspectiva atingerii dreptului la respect al vietii
private (art. 8).

Instanta are in vedere, de la inceput, notiunea de "respect" care poate fi clarificata numai "tinand
cont de echilibrul just ce trebuie pastrat intre interesul general si interesul individului".

De asemenea, Curtea considera ca, "incontestabil, in materie de transsexualitate, mentalitatile au
evoluat, stiinta a progresat", astfel ca ajunge la concluzia ca petenta este pusa zilnic in-
tr-o situatie incompatibila cu respectul datorat vietii sale private.

In cazul X, Y, Z vs. Regatul Unit (din 1997) este vorba despre refuzul inregistrarii la starea civila
a unui transsexual operat, ca tata al unui copil caruia i-a dat nastere partenera sa in urma
inseminarii artificiale cu donator.

X este un transsexual (nascut femeie si devenit barbat) care traia cu Y care, in 1992 il naste pe Z,
dupa inseminare cu sperma de la un donator. La cererea lor de a fi inregistrati ca parinti, X este
refuzat, dar copilul poate sa-i poarte numele. Petentii sustin violarea articolelor 8 (dreptul la viata
privata), 12 (dreptul de a se casatori), 13 (dreptul la un remediu efectiv) si 14 (care interzice
discriminarea).

Curtea a retinut ca X si Y se comporta ca o familie in societate, chiar daca nu sunt casatoriti
legal, iar de la nasterea lui Z, X si-a asumat rolul de tata, astfel ca art. 8 este aplicabil. Pe de alta
parte insa, avand in vedere coerenta regulilor de drept existente si (conform dreptului familiei)
primatul interesului copilului, Curtea nu doreste sa creeze un precedent si sa incurajeze
transsexualismul. Mai mult, instanta considera ca art. 8 nu implica obligatia pentru stat de a
recunoaste ca tata al copilului o persoana care nu-i este tata biologic, astfel ca nici nu retine, in
final, o violare a art. 8. Inconvenientele refuzului ar putea fi depasite, crede Curtea, prin
redactarea unui testament de catre X in favoarea copilului, prin solicitarea unei ordonante de
luare in ingrijire comuna a acestuia pentru a avea autoritate parentala conform dreptului englez si
prin comportarea in continuare ca o familie.

Concluzii

Problemele schimbarii de sex si de statut civil antrenate de modificarea sexului atrag consecinte
care se reflecta nu numai pe plan personal, ci si in relatiile de familie (filiatie, casatorie) si cele
sociale.

Dupa cum am putut observa, daca in urma cu trei decenii aproape nici un stat nu avea
reglementari in materie, in prezent, desi exista, intre state se mentin diferente in abordarea
acestei probleme.

Cele mai mari rezerve sunt legate de recunoasterea noului statut al transsexualului, de faptul ca
exteriorul, noua infatisare trebuie sa corespunda cu mentiunea privitoare la sex din registrele de
stare civila. Chiar daca este invocat dreptul la viata privata in cazul schimbarii de sex, refuzul
recunoasterii schimbarii intervenite antreneaza, desigur si aspectele publice ale vietii private .
Hotararile pronuntate de Curtea Europeana a drepturilor omului au avut o contributie importanta
la adoptarea de catre state a unor legi. Chiar daca instanta europeana a avut rezerve la inceput si
a apreciat ca refuzul guvernelor de a face modificarile cuvenite in registrele civile nu constituie o
ingerinta in viata privata ulterior s-a observat o permanenta adaptare a jurisprudentei la noile
realitati existente, in beneficiul statelor europene.

Consecinta este restangerea marjei de apreciere a statelor la mijloacele pe care trebuie sa le
foloseaca pentru a asigura respectul dreptului la viata privata si mutarea accentului de pe marja
de apreciere statelor spre respectarea principiului autonomiei persoanei ca principiu fundamental
al biodreptului .


N o t e b i b l i o g r a f i c e

Curtea de Apel din Lisabona, IV, P. 123, . CJ 1986
Hotrare a CEDO din 6 septembrie 1980 in care, dei nu s-a ajuns la judecarea fondului din
cauza neepuizrii cilor interne de recurs, s-a pus problema consecinelor nerecunoaterii noii
identiti sexuale a unui transsexual operat.

Danielle Van Oosterwijk se supune timp de 4 ani unei terapii chirurgicale i hormonale de
conversiune sexual. Rectificarea actelor de stare civil ins este respins atat de Tribunalul de
Prim instan cat i de Curtea de Apel din Bruxelles care invoc lipsa unei dispoziii legale in
dreptul Belgian care s permit "s se in cont de schimbrile fcute in mod artificial
morfologiei unui individ, chiar dac ele corespund tendinelor sale psihice profunde".

Adoptat sub auspiciile Comisiei Internaionale privind Statutul Civil la data de 12 septembrie
2000.

Este de notorietate cazul unui peruan, resident in Milano, care a obinut (in anul 2000) o hotrare
favorabil dei legea din statul su de apartenen nu coninea prevederi legate de recunoaterea
schimbrii de sex.

Corneliu Barsan, Convenia European a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, Editura
All Beck, Volumul I, p. 611, Bucureti, 2005.

In cazul Cosey vs. Regatul Unit, hotrarea din 27 septembrie 1990.

Corneliu Barsan, op. cit., p. 614.

A se vedea Gh. Scripcaru, A. Ciuc, V. Astrstoaie, C. Scripcaru, Introducere in biodrept, De la
bioetic la biodrept, Editura Lumina Lex, p. 53 i urm., Bucureti, 2003.