Transplantul de organe

Generalități
 Bioetica: Transplantul de țesuturi și organe
Transplantul de țesuturi și de organe este una din formele de varf ale practicii
medicale contemporane, care transforma suferință în nădejde pentru mai multă viață.

Este o performanta a științei și a practicii medicale pe care Biserica o binecuvinteaza atâta

vreme cât, prin transplant, se rezolva criza determinată de lipsa altor soluții de vindecare și se redă
viata normala unei persoane, fără însa a i-o ridica alteia: nimeni nu trebuie ucis pentru ca să
trăiască altcineva.

Definitie. Prin transplantul de țesuturi și/sau de organe se ințelege acea activitate medicală
complexă care, în scop terapeutic, înlocuiesc țesuturi și/sau organe umane compromise morfologic
și funcțional, din corpul unui subiect uman, cu alte structuri similare, dovedite ca fiind sănătoase.
 Principii generale

Viața specifică persoanei umane, unică și irepetabilă, este un dar al lui Dumnezeu, înțeles ca viețuire a
sufletului in trup; creștinul va purta de grijă pentru amândouă, dar îi va acorda maximă importanță sufletului, luptând
pentru mântuirea sa.
Actul de dăruire voită a vieții pentru Dumnezeu ori pentru aproapele descoperă adevăratul sens al dragostei, de
aceea dăruirea este mai dorită decât conservarea ei; pe aceste considerente se fundamentează eroismul dar mai
ales martiriul.
Darul vieții constă în sfințenia ei, de aceea urmărirea "calității vieții" ar trebui sa se facă pentru sporirea
sfințeniei, iar prelungirea vieții pentru lucrarea mai departe a mântuirii și prezența benefică a persoanei in mijlocul
semenilor.
Învățătura ortodoxă acordă mare importanță cinstirii trupului, atat în timpul viețuirii lui, cât și dupa moarte, si
aceasta pentru ca trupul reprezinta o materie structurata de Dumnezeu în taină persoanei, Trupul "este templul
Duhului Sfant" (I Corinteni 6, 9) si, sub o forma spiritualizata, urmează să participe și la viața de dincolo de mormânt.
Moartea, ca despărțire a sufletului de trup, nu justifica ideea considerării trupului ca un obiect, care să poată fi folosit
după bunul plac al unor terțe persoane.
 Principii speciale
Transplantul trebuie să aibă la temelie iubirea creștină a celui ce dăruiește și împlinirea ei în iubirea celui care
primește. În acest sens, el va îndeplini următoarele condiții:
1. să respecte demnitatea persoanei (donator, receptor, medic);
2. să aibă scop terapeutic;
3. să fie în folosul aproapelui;
4. să respecte viața și chiar moartea persoanei umane;
5. să respecte drepturile omului și dimensiunea duhovniceasca a existenței umane;
6. sa nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozități medicale la modă.
Actul de donare să aibă la temelie iubirea creștină față de aproapele și jertfelnicia; donarea nu poate să fie obiectul
unor tranzacții;
Prelevarea și transplantul de organe și de țesuturi se face numai în scop terapeutic; transplantul va trebui sa se
dovedească a fi unicul remediu valid pentru prelungirea și îmbunătățirea (în cazul transplantului de cornee, de piele,
etc) vietii unui pacient;
 Principii speciale
Pentru că prelevarea de organe presupune consimțământul donatorului, va fi de neacceptat prelevarea
de țesuturi de la un embrion, dat fiind faptul că, deși ființa vie, acesta este în imposibilitatea de a-și da
consimțământul;
Este inadmisibilă provocarea voită a mutilării sau a decesului prin prelevarea unor organe, chiar
pentru scopul de a salva viața unei alte persoane;
Transplantul va fi bine justificat: se va urmări scopul imediat și pe termen lung al transplantării, ca
șii acordarea unei calități satisfăcătoare vieții primitorului;
Realizându-se din iubire și din respect față de viața umană, transplantul va lua în calcul viața
persoanei umane în toată complexitatea ei, nu numai viața care se consumă sub formă și la nivel exclusiv
biologic, ci și dimensiunea duhovniceasca, eternă a vieții omului. Fiind metoda excepțională de tratament,
transplantul este justificat după ce s-au epuizat toate celelalte forme și modaliățti de tratament.
 Responsabilitatea medicilor
Darul cunoașterii și al descoperirii noutății vine de la Dumnezeu; îi revine omului
responsabilitatea folosirii lui nu împotriva aproapelui și a lumii, ci pentru sprijinirea
prezenței demne a persoanei in creație și pentru împlinirea sensului existenței;

În acest context, medicul trebuie să aibă conștiința că este instrument și

colaborator al lui Dumnezeu, în înlăturarea manifestării răului în lume ca suferință;

Echipa de transplant trebuie să informeze, sub toate aspectele și în detaliu, atât

pe donatorul, cât și pe primitorul de organe, cu privire la riscurile, beneficiile, procedura
si consecințele prelevării și, respectiv, implantului de organe, incat cei vizați să poată lua
hotărârea în deplină cunoștință de cauză.
 Consimțământul
Deși se afirmă că donarea este expresie a iubirii, ea nu naște nicidecum obligația morală de a dona;
actul de donare este manifestarea deplină și indubitabilă a voinței libere;

Se impune solicitarea și obținerea consimțământului în scris prealabil, expres și liber al donatorului sau
al persoanei terte căreia legea îi permite acest fapt; de asemenea, se va solicita și acordul scris al
primitorului;

Numai consimțământul conștient al donatorului ii descoperă iubirea și spiritul de jertfa, încrederea și

interesul pentru aproapele;

Legea trebuie să prevadă reguli clare cu privire la consimțământ, pentru evitarea bănuielii de
comercializare a organelor.
 Consimțământul
Este preferabil însă acordul prealabil al fiecărei persoane, pentru
prelevarea de organe după decesul ei sau măcar transmiterea către rudenii a
dorinței sale în acest sens, indiferent dacă poziția este pro sau contra; aceasta
pentru că numai în cazul consimțământului explicit al persoanei se poate
vorbi despre un act de generozitate și iubire, deci de donare;

Non – refuzul rudelor la prelevarea de organe după decesul pacientului

nu poate fi interpretat drept consimțământ.
 Donatorul
1. În cazul donatorului viu, transplantul se va face numai cu respectarea
următoarelor norme:

❖ să fie major și să fie în deplinătatea facultăților mintale;

❖ să i se garanteze că viața nu îi va fi pusă în pericol
❖ să-i fie prezentate riscurile și consecințele asupra sănătății și asupra capacității de
munca pe care prelevarea de organe le poate provoca;
❖ să-și fi dat în mod prealabil, liber, expres, conștient și informat consimțământul în
scris pentru prelevare. În cazul donatorului minor, consimțământul va fi acordat de
către părinți sau de către tutorii legali, respectându-se libertatea și demnitatea
minorului;
❖ actul de donare va fi expres și nu prezumat( presupus).
 Donatorul
2. În cazul donatorului decedat:

- echipa care a constatat decesul unei persoane nu va fi aceeași cu cea care

urmează să facă transplantul;
- medicii care constata decesul sunt responsabili pentru situațiile în care moartea
nu a intervenit efectiv sau ea nu a fost bine constatată.
 Primitorul
❖ Primitorul își va da consimțământul în scris pentru efectuarea transplantului și va fi
informat obiectiv asupra șanselor de reușită a transplantului.
❖ În selecționarea pacienților cărora urmează să li se efectueze transplantul, se impune
ca medicii care iau deciziile de transplantare sa aplice exclusiv criteriul terapeutic, adică să se
aibă în vedere:
1. urgența transplantării;
2. posibilitatea de reușită;
3. previziunea ca organul sa se poata transplanta;
4. prioritatea cererii.
➢ Întrucât transplantul are caracter terapeutic, selecția pacienților nu trebuie să fie
împiedicată sau viciată de motive de ordin rasial, social economic, religios etc., ci determinată
de condiții optime de reușită a transplantului și de finalitatea acestuia.
 Despre moarte
Moartea, din punct de vedere creștin, are două accepțiuni:

➢ Îndepărtarea omului de Dumnezeu prin păcat (moarte care poate fi

temporară sau veșnică, în funcție de gravitatea păcatului, de pocăință sau
lipsa acesteia);
➢ moartea fizica - concretizată prin despărțirea sufletului de trup. Tot
efortul creștin este acela de a scăpa de moartea veșnică prin comuniunea
dinamică cu Dumnezeu în Hristos, prin Duhul Sfânt. Aceasta nu exclude
grija pentru condițiile, momentul și modalitatea separării sufletului de
trup.
 Despre moarte
Moartea, din punct de vedere medical și legal, este cunoscută în mai
multe feluri și anume:

➢ moarte aparentă (funcțiile vitale sunt atât de mult slăbite incat nu pot fi
percepute decât cu aparate speciale);
➢ moarte clinică (funcțiile vitale au încetat fără să se fi alterat încă structurile
în mod ireversibil; de aceea este posibil ca aceste funcții să fie reactivate
prin terapia intensivă și reanimare);
➢ moarte biologică (se produce atunci cand organele vitale au intrat deja în
proces de alterare, adică a început procesul de necrozare a tesuturilor);
➢ moarte cerebrală.
 Moartea cerebrală
➢ Constatarea morții fizice nu este obiectivul teologiei sau al filosofiei, ci ține de resortul științelor
medicale și juridice. Până nu demult, era considerată moartă acea persoana careia inima i-a încetat
să mai bată și careia îi lipsea respirația. Datorită tehnicilor de reanimare s-a ajuns la convingerea că
moartea este un proces și că ea nu este în mod necesar legată de încetarea bătăilor inimii.
➢ Moartea, ca încetare efectiva a vieții, presupune:
1. oprirea inimii;
2. absența respirației spontane;
3. moartea cerebrală. Aceste trei condiții trebuie îndeplinite, concomitent și în totalitate, pentru a se
evita erori regretabile.
 Moartea cerebrală
Criteriile potrivit carora poate fi declarata moartea cerebrala, din punct de
vedere legal, sunt:
1. examen clinic, constand in: constatarea comei profunde, flasca, areactiva, absența
reflexelor de trunchi cerebral (în mod special absența reflexelor fotomotor și
corneean);
2. absența ventilației spontane, confirmată de testul de apnee (la un PaCO2 de 60 mm
Hg);
3. două trasee EEG, efectuate la 6 ore, care să ateste lipsa electrogenezei corticale.
 Moartea cerebrală
➢ Moartea, in calitate de separare a sufletului de trup, ramane o taina. Nimeni nu va putea
spune cu precizie ca separarea aceasta coincide cu moartea cerebrala; poate sa coincida,
poate sa preceada sau poate sa urmeze mortii cerebrale;
➢ Fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul este inteles si se pune in valoare in masura in
care reflecta in el prototipul sau. Atata vreme cat implineste porunca iubirii si ramane in
Dumnezeu, care este iubire, este membru al Bisericii lui Hristos;
➢ In aceasta perspectiva, daruirea unui organ, a unui tesut si chiar a unei picaturi de sange, din
dragoste fata de aproapele, inseamna autodaruirea si autojertfirea intregului om in interiorul
aceluiasi Trup mistic al lui Hristos, ceea ce exclude privirea trupului omului ca pe un simplu
mijloc de insanatosire fizica a cuiva sau ca pe o magazie de organe de schimb.
 Moartea cerebrală
Precizari esentiale cu privire la conceptul de moarte cerebrala:
1. moartea cerebrala reprezinta medical alterarea ireversibila a vietii celulelor creierului
(cortex, cerebel si trunchi cerebral), care provoaca incetarea definitiva a functiilor
encefalului intreg, ceea ce inseamna imposibilitatea organismului uman de a mai fi in
relatie cu mediul si de a-si asigura si realiza propria existenta, caracter specific si
obligatoriu in definirea vietii umane;
2. nu trebuie confundata moartea cerebrala cu moartea biologica;
3. din punct de vedere juridic, moartea este considerata una singura, si anume cea declarata
din punct de vedere medical.
 Concluzii finale
Biserica binecuvinteaza orice practica medicala in vederea reducerii suferintei din lume, prin urmare si
transplantul efectuat cu respect fata de primitor si de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neinsufletit trebuie sa
aiba parte de tot respectul nostru.

Biserica previne insa pe toti sa inteleaga transplantul ca pe o practica medicala menita inlaturarii suferintei
membrilor ei si nu ca pe una care sa alimenteze ideea autonomiei vietii fizice si a eternizarii acesteia, in
detrimentul credintei in viata eterna (adevarata viata) si neglijandu-se pregatirea pentru aceasta.

Pentru ca vede in donatorul de organe un om capabil sa se autojertfeasca, Biserica socoteste ca acesta

trebuie sa implineasca gestul sau din dragoste fata de aproapele, de bunavoie, in urma unei informari corecte si a
unui consimtamant liber si independent de orice influenta straina de constiinta sa.

Aceleasi exigente trebuie sa fie implinite de rudele celui decedat, responsabile de trupul acestuia si dispuse
sa ofere anumite organe ale defunctului pentru transplant.

Biserica respecta dorinta primitorului de a trai mai mult sau in conditii mai bune, dar isi exprima cu atat mai
mult respectul pentru actele de iubire, autojertfire si intelegere ale donatorului.
 Concluzii finale
Biserica se opune oricarei tranzactii cu organe umane si oricarei exploatari a starilor de criza si a
vulnerabilitatilor potentialilor donatori (lipsa de libertate psihica sau fizica, penuria sociala).

In privinta declararii mortii reale (parasirea trupului de catre suflet) identificata cu moartea cerebrala legal
declarata, Biserica cere respectarea exacta a criteriilor de diagnosticare a mortii cerebrale si respectiv, legale. Este
legiferat ca declararea mortii cerebrale s-o faca o echipa medico-legala neimplicata in actiunea de transplant, pe baza
criteriilor clinice si de laborator existente.

Biserica nu poate fi de acord cu transplantul tesuturilor embrionare care comporta riscul afectarii sanatatii
fatului si nici cu utilizarea pentru transplant a organelor nou-nascutilor acefali sau hidrocefalici. In egala masura, nu poate fi
de acord cu tendinta unora de a deveni donatori de organe, cu conditia sa fie eutanasiati.

Consimtamantul informat si lucid de a-si oferi un organ, in viata sau dupa moarte, pentru binele semenului
suferind, din iubire fata de acesta si dezinteresat, precum si hotararea rudelor de a permite prelevarea de tesuturi sau
organe in vederea transplantului de la trupurile decedate ale celor fata de care au drepturi legale, respectandu-se legea,
sunt in acord cu morala crestina.
 Concluzii finale
Biserica binecuvinteaza persoanele care pot face, eventual, asemenea sacrificii, dar in egala
masura, intelege pe cei care nu pot face aceasta, respectand libertatea de decizie a fiecarui om.

Deopotriva, are toata intelegerea pentru cei care-si doresc scaparea de suferinta si prelungirea
vietii fizice, fiind incredintata ca prelungirea vietii fizice va oferi acestora sansa apropierii de Dumnezeu si
a progresului duhovnicesc.

Binecuvantand efortul medicilor pentru eforturile depuse in vederea reducerii suferintei din lume si
prin transplantul de organe, precum si jertfa celor dispusi sa le ofere, Biserica nu poate incuraja
negativismul nejustificat al altora (negativism care ar consta fie in refuzul donarii de organe, fie in refuzul
acceptarii oricarei forme de transplant cum ar fi chiar si transfuzia de sange). Daca viata aproapelui, cea
fizica si cea duhovniceasca, este garantata, nici un sacrificiu nu este prea mare, cu conditia: sa nu ucizi
un om spre a promite sau a da viata altuia.
 Concluzii finale
In acelasi timp, este necesar ca daruirea de sine si generozitatea
donatorilor pentru transplantul de organe sa nu fie manipulata ca pretext sau
paravan pentru profit financiar nedemn, care nu innobileaza, ci degradeaza
fiinta umana.
Crestinii, fie ei personal medical, donatori, beneficiari sau intermediari,
nu trebuie sa promoveze stiinta fara constiinta etica si responsabilitate fata de
demnitatea umana. De aceea, se impune o permanenta priveghere spirituala
si pastorala, un discernamant spiritual activ privind scopurile declarate si
nedeclarate ale transplantului de organe.
Generalități Transplant
Transplantul de organe este una din cele mai interesante părți ale medicinei. El reprezinta de
fapt inlocuirea unui organ care nu își mai poate îndeplini corect funcțiile (datorită unor
procese patologice sau traumatisme) sau care devine chiar periculos pentru organism, cu
altul sănătos, care poate prelua rolul celui bolnav. În vederea realizarii transplantului este
necesara existența a două persoane cheie: primitorul (receptorul) și donatorul. Donatorul
poate fi o persoana în viață sau o persoana recent decedată. Trebuie precizat însă că nu
toate organele organismului uman pot fi transplantate.

Cele pentru care deja exista o experientă în domeniu sunt:

● RINICHII: daca sunt afectati de lupus, boala polichistica renala, sau sufera de nefropatie diabetica în stadiu
avansat. Rinichii sunt cei mai des transplantați. Transplantul poate fi realizat de la un donator mort sau viu,
rinichii fiind organe pereche, unul putand prelua și funcția celuilalt în anumite limite, desigur);
● INIMA: în cazurile avansate și grave de INSUFICIENȚA RENALĂ, BOALA CORONARIANA ISCHEMICA,
cardiomiopatii. Se poate transplanta doar de la un donator decedat;
● PLAMANII: în cazul pacienților cu FIBROZA CHISTICA, BOALA PULMONARA CRONICA
OBSTRUCTIVA sau alte probleme de acest tip. Transplantul se poate realiza de la un decedat sau de
la un donator viu;
● PANCREASUL: poate fi transplantat în cazul pacienților cu DIABET, însă doar de la un donator
decedat;
● FICATUL: este unul din cele mai transplantate organe, una din cauzele frecvente care au indicație
fiind ciroza hepatica. Fragmente hepatice pot fi transplantate atât de la donatori decedați, cât și de
la cei în viață
● PIELEA: este considerat a fi cel mai mare organ al omului și trebuie transplantat de cel mai multe ori
post-traumatic sau după îndepărtarea unor tumori impresionante care lasă o lipsa tegumentara
semnificativă;
● INTESTIN: mai ales cand exista tumori sau traumatisme ce devitalizeaza zone extinse din intestin;
● CELULELE STEM: se pot transplanta și ele, însă aceasta este mai degrabă apanajul medicinii
regenerative, care își propune ca prin implantarea lor sa stimuleze dezvoltarea de novo a organului
sau segmentului care lipsește.
În prezent se poate realiza și transplant de țesut, nu doar de organ întreg. Cele mai frecvent
transplantate sunt: corneea, oase, tendoane, valve cardiace, vene. Se pot realiza și mai multe
transplanturi în același timp, în funcție de necesitățile pacientului, disponibilul de organe și
stadiul bolii care impune o astfel de masura terapeutica. De exemplu, specialistii pot efectua
simultan un transplant de cord și de plamani (patologia cardiaca si pulmonara fiind adesea
intricata).

În ciuda faptului ca transplantul poate salva atat de multe vieți și poate corecta malformații,
anomalii, redând pacientului frumusețea vieții însăși, transplantul de organe nu poate fi făcut
oricui sau în orice condiții. Medicina de transplant, ramura speciala a medicinei moderne
care se ocupă cu astfel de probleme, nu trebuie să găsească doar o metoda prin care se va
rezolva transplantul în sine, dar trebuie să prevină și rejectele, să demonstreze
compatibilități, să realizeze prognosticuri pentru fiecare pacient în parte.
Transplantul de organe rămâne însă un subiect controversat, el ridicând numeroase
probleme de natura bioetica, religioasa si umana. Printre cele mai arzătoare subiecte
referitoare la o astfel de situație sunt momentul în care se acorda consimțământul pentru
donarea organelor după moarte, cand un pacient în comă și stare vegetativa totală poate fi
declarat ca fără șanse de supraviețuire în absența aparatelor de întreținere artificială a vieții
și în final mort, sau cum se pot plăti organele transplantate.

Pacienții care se confruntă cu afecțiuni cronice, atat de avansate încât tratamentul

medicamentos nu mai poate face față, pot avea indicație de transplant de organ. Medicul
curant este cel care poate aprecia cel mai corect o astfel de necesitate și poate decide dacă
respectivul pacient este sau nu un bun candidat pentru transplant.
Pacienții care nu pot fi înscriși pe lista de transplant (în ciuda faptului că
ar fi nevoie de unul) sunt cei au infectii (virale, bacteriene sau parazitare)
active, cei cu afectiuni cardiace decompensate, cu probleme legate de
consumul de droguri, alcool și tutun, sau cei care au diverși alți factori de
risc sau alte boli sistemice. Dacă însă pacientul este un bun candidat, el
va fi trecut pe lista de așteptare. Pot trece zile, luni sau chiar ani până
când se va găsi un donator compatibil și până când transplantul va putea
fi realizat.
TRANSPLANTUL RENAL
Primul transplant renal reușit de la noi din tara a fost efectuat de profesorul Eugeniu Proca, în februarie 1980 la
Spitalul Fundeni, cu rinichi de la donator în viață. Acest transplant a fost urmat la scurt timp de un altul, cu rinichi
de la donator decedat, efectuat la Timisoara de o echipa de medici condusă de prof. dr. Petru Dragan.

Persoanele diagnosticate cu insuficienta renala terminala au ca opțiuni de tratament dializa și transplantul renal.
Deși se recomanda efectuarea transplantului înaintea începerii dializei, deci inainte ca organismul sa se
deterioreze, din cauza faptului ca sunt foarte mulți pacienți pe listele de așteptare, înainte de transplant se începe,
de regulă, efectuarea dializei.

Potrivit prof. dr. Ioanel Sinescu, directorul Centrului de Chirurgie Urologica, Dializa și Transplant Renal Fundeni,
“transplantul renal este singura modalitate terapeutica ce asigura substituția morfologică și funcțională completă,
capabilă să restabilească parametrii endocrini și epuratori ai organismului aflat în insuficienta renala cronica
decompensata”.
 ÎN CE CONSTA TRANSPLANTUL RENAL
Operația de transplant renal consta in inlocuirea rinichilor bolnavi cu un rinichi sănătos prelevat de la o alta
persoana (donator). Grefa (rinichiul sănătos) va prelua astfel functiile rinichilor care nu mai sunt functionali.
Persoana care este supusă transplantului poate să ducă o viata normala dacă noul rinichi funcționează în mod
corespunzător.

“Transplantul renal este o procedura chirurgicala majora, care presupune o componenta chirurgicala vasculara și o
componenta chirurgicala urologica”, ne spune prof. dr. Ioanel Sinescu. “Tehnica standard presupune plasarea
grefonului în fosa iliaca dreapta, anastomoza T-L a venei renale la vena iliaca externă a receptorului, urmată de
anastomoza T-T a arterei grefonului la artera hipogastrica. Restabilirea continuității tractului urinar se realizeaza, în
majoritatea cazurilor, prin ureterocistoneostomie”, continua specialistul.

Prezența anomaliilor vasculare (arteriale/venoase) impune tehnici anastomotice speciale, dar acceptarea
donatorului marginal vascular crește rata transplantarii.
CATEGORII DE DONATORI
Potrivit specialistului, exista 2 categorii principale de donatori de rinichi pentru transplant:

- în viața : inruditi genetic (optimali), inruditi emoțional, donatori altruisti;

-donatori cadavru, cu cord bătând (heart beating), marea majoritate și fără activitate cardiacă (non heart
beating).

În România, în prezent, majoritatea transplanturilor renale se efectuează cu rinichi recoltati de la donatori în

viață (80% din totalul acestora).

Pacienții considerați a fi potriviți pentru un transplant renal efectuează în prealabil o serie de investigații și
de teste complexe de compatibilitate. Evaluarea pretransplant a donatorului în viața se efectuează conform
ghidurilor Forumului de la Amsterdam: evaluare imunologica, generala, renala (inclusiv vasculara, prin
angiotomografie spirala sau angio-RMN, screening viral, etc.

Cum numărul potențialilor receptori depășește, constant, cu mult pe cel al donatorilor, în ultimii ani se pune
tot mai mult accent pe noțiunile de donator si receptor marginal pentru transplant.
 CUM TE PREGATESTI PENTRU TRANSPLANT

Pacientul care se află pe listele de așteptare sau dacă deja se pregătește pentru operație, este foarte
important să aibă în continuare mare grijă de sănătatea organismului, dar și a minții . Iată cateva sfaturi care pot
fi de ajutor:

● întotdeauna se administrează medicamentele prescrise de medici;

● să urmeze dieta și recomandările medicilor, fără niciun fel de abatere;
● să meargă ls control regulat la doctor;
● să rămână “conectat” la realitate, fără autoizolare. Un regim de viață relaxant
● Este adevărat că se trece printr-o perioada extrem de dificilă, dar se abordează o atitudine pozitivă, de
optimism și încredere care va îmbunătăți situația existentă.
 CUM TE PREGATESTI PENTRU TRANSPLANT

La fel ca orice alta operatie si aceasta interventie prezinta anumite riscuri. Pot aparea complicatii precum:

● infectii;
● neoplazii;
● complicatii urologice;
● afectiuni cardiovasculare.

Perioada imediat următoare transplantului este crucială. Echipa de medici care a efectuat operația
urmărește îndeaproape evoluția pacientului și se asigură că noul rinichi nu este respins de organism și că
funcționeaza normal.
TRANSPLANT DE INIMA (CORD)
lmplantare a inimii de la un donator pe un bolnav primitor. Majoritatea grefelor cardiace practicate astazi se
realizeaza cu grefoane umane; totusi, mica disponibilitate a transplantelor si contextul urgent in care trebuie
efectuata interventia au facut necesara cautarea unor solutii de substitutie: transplantarea de inimi de animale
(maimute mari), pe de o parte, punerea la punct a unei inimi artificiale, pe de alta parte.

INDICATII – grefa se practica in cazurile de insuficienta cardiaca terminala, atunci cand alte mijloace terapeutice
au devenit ineficiente: infarcte importante sau repetate care au distrus cea mai mare parte a muschiului cardiac,
boli ale miocardului sau ale valvulelor cardiace intr-un stadiu avansat. insuficienta cardiaca are rasunet si asupra
plamanilor: de asemenea, in caz de atingere pulmonara, se poate practica o grefa inima-plamani.

CONTRAINDICATII -Inaintea grefei este indispensabil un bilant, deoarece anumite boli interzic sa se procedeze la o
grefa de inima, ca, de exemplu, o osteoporoza (decalcifiere osoasa) importanta, un ulcer de stomac, o boala
pulmonara grava, o insuficienta renala sau leziuni arteriale difuze.
TRANSPLANT DE INIMA (CORD)
Problema cea mai delicată este cea a datei la care trebuie intervenit: a opera prea devreme echivalează
asumarea inutilă a unui risc operator legat de transplantare; a aștepta prea mult poate înseamnă un risc de moarte
subită a bolnavului sau de aducere a acestuia într-o stare prea grava pentru a mai putea fi operat. Din aceste
motive au fost puse la punct teste pentru a aprecia cât mai bine gravitatea stării bolnavului și a fixa cât mai precis
posibil răgazul convenabil. Pacientul e înscris atunci pe o lista de candidați la grefa de inima și beneficiază de o
intervenție mai mult sau mai puțin rapidă după gravitatea stării sale

Grefa cardiacă este o operație grea, cu numeroase constrângeri: trebuie ca inima donatorului să mai
bată în momentul prelevării sale, ceea ce presupune ca donatorul sa fie în stare de moarte cerebrală; pe de alta
parte, timpul de care se dispune între prelevare și implantare este scurt (10 ore maximum). Compatibilitatea
imunologică între donator și primitor, studiata prin compararea grupurilor lor tisulare și sangvine (îndeosebi
sistemele hla, ABO și rhesus), trebuie să fie cea mai bună posibilă pentru a reduce la maximum riscul de rejectie.
 TRANSPLANT DE INIMA (CORD)
Intervenția necesită realizarea unei circulații extracorporale care să asigure un aport de
sânge oxigenat creierului și principalelor organe vitale. Inima primitorului este îndepărtată în
cvasitotalitatea sa, pereții exteriori ai auriculelor, precum și orificiile vaselor care se deschid
în inima (aorta, venele cave, vasele pulmonare etc.) rămân totuși pe loc. În caz de urgență
sau de nedisponibilitate a unui grefon, poate fi avută în vedere implantarea unei inimi
artificiale, din material inert neorganic. Aceasta ultimă tehnică are avantajul de a suprima
complicațiile de ordin imunologic; ea prezinta totuși încă destule inconveniente, mai ales
vasculare (formarea frecventă de cheaguri); la aceasta se recurge, deci, cel mai des, în mod
provizoriu, așteptând să fie posibilă o grefa de inima organică.
TRANSPLANT DE INIMA (CORD)

COMPLICATII – Principalele complicatii ale grefei de inima sunt de ordin imunologic, survenirea unei
rejectii putand necesita o retransplantare de urgenta. Se incearca prevenirea prin prescrierea sistematica
de imunosupresoare (derivati de cortizon si ciclosporina, indeosebi).

PROGNOSTIC – Acesta este, in general bun, cu aproximativ 8O% supravietuiri de un an si un procentaj de

deces de ordinul a 5% pentru fiecare an urmator. In sfarsit, calitatea vietii unui subiect care a suferit o
grefa de inima poate redeveni cu totul normala, indeosebi cu reluarea unei activitati fizice satisfacatoare si
chiar cu practicarea unui sport.

SINONIME: transplant cardiac, grefa de inima, grefa cardiaca.

TRANSPLANT HEPATIC
CATEVA INFORMATII GENERALE DESPRE TRANSPLANTUL HEPATIC:

● Este singurul remediu pentru stadiile avansate de ciroza

● Se poate face prin donarea de catre o persoana aflata in starea de moarte cerebral sau
de catre o ruda apropiata cu aceeasi grupa sanguina
● Efectuat la timp, are 80% rata de succes
● Urmarirea medicala constanta este esentiala dupa transplant
● Viata poate fi complet normala dupa transplantul de ficat.
TRANSPLANT HEPATIC
CINE ARE NEVOIE DE UN TRANSPLANT:

in conformitate cu recomandarile internationale, orice pacient care sufera de ciroza hepatica, care este evaluata
de a avea o speranta de viata mai mica de un an, ar trebui sa fie luat in considerare pentru un transplant.
Severitatea cirozei hepatice se claseaza de la A la C. De obicei, toate cirozele tip C si majoritatea pacientilor gradul
B sunt candidati pentru transplant.

Orice pacient cu oricare dintre simptomele de insuficienta hepatica enumerate mai jos ar trebui sa solicite avizul
de specialitate, astfel incat sa poata fi evaluat tratatamentul optim: transplant hepatic sau medical. in orice caz, cu
cat este mai buna este starea generala a pacientului in momentul transplantului, cu atat mai bune sunt rezultatele
interventiei chirurgicale. La pacientii care sunt in stare critica, in ATI, subnutriti, au infectie activa, sau alte afectari
de organe, cum ar fi insuficienta renala la momentul operatiei, rezultatele transplantului sunt afectate. Prin urmare,
transplantarea in timp util este esentiala pentru obtinerea unor rezultate bune. Un transplant realizat in timp util la
un pacient care este intr-o stare rezonabila, are in jur de 90% sanse de reusita
TRANSPLANT HEPATIC

SIMPTOME ALE INSUFICIENTEI HEPATICE DATORATA CIROZEI:

● scaun negru
● varsaturi cu sange
● lichid la nivelul abdomenului (ascita)
● somnolenta si confuzie mentala
● sangerare excesiva din rani minore
● colorarea galbena a tegumentelor (Icter)
● disfunctii ale rinichilor
● oboseala excesiva
● scaderea hemoglobinei si a numarului altor celule din sange
TRANSPLANT HEPATIC
PREGATIREA PENTRU OPERATIE

Odata ajuns la spital la spital vor fi efectuate o serie de teste. Acestea sunt o parte a
pregatirii de rutina pentru operatie si sunt concepute si pentru a descoperi orice infectii
care nu pot fi imediat evidente. Va fi efectuat un examen fizic general, si se vor recolta
probe de urina si de sange. O radiografie toracica, precum si electrocardiograma vor fi
efectuate de asemenea. in cele din urma veti fi rugat sa va spalati abundent cu sapun
antiseptic si o asistenta medicala va rade zona campului chirurgical.
TRANSPLANT HEPATIC
DUPA OPERATIE

Dupa operatie veti fi mutat in unitatea de terapie intensiva si conectat la un aparat de respirat. Daca totul merge
bine, aparatul de respirat poate fi eliminat treptat peste 24-48 de ore, desi nu este neobisnuit sa fie necesar pentru
perioade mai lungi de timp.

Dupa trei pana la zece zile in terapie intensiva, veti petrece, probabil, alte doua pana la patru saptamani de
convalescenta in sectia de transplant inainte de a vi se permite sa plecati acasa. Este important sa incercati sa va
ridicati cat mai curand posibil, astfel incat problemele circulatorii sa fie evitate.

Avand in vedere ca ficatul de la donator este perceput de organism ca un corp strain, raspunsul imun de
respingere declansat in mod normal este impiedicat de anumite medicamente denumite imunosupresoare
necesare pe termen lung in combinatii si doze variabile.
TRANSPLANT HEPATIC
VIZITE MEDICALE

In primele 3 luni de la externare, este important sa reveniti la Unitatea de Transplant o data

sau de doua ori pe saptamana. Scopul vizitei este de a monitoriza progresul si a detecta
orice potentiale complicatii. La fiecare vizita, functia hepatica va fi evaluata cu atentie si veti
fi examinati clinic si imagistic, astfel incat orice complicatii sa fie identificate si tratate, iar
medicatia imunosupresoare este riguros dozata si controlata. Odata ce evolutia devine
stabila, frecventa vizitelor va scadea.
TRANSPLANT HEPATIC
CONDITIILE DE VIATA DUPA UN TRANSPLANT DE FICAT

Revenirea acasa dupa transplant, desi o ocazie fericita, poate fi insotita de un nivel semnificativ de
anxietate pentru primele cateva saptamani. in ciuda problemelor potentiale, majoritatea pacientilor
cu transplant revin la un stil de viata normala si isi reiau activitatea in termen de trei luni.Astfel ei
lucreaza, au o familie, isi cresc copiii, joaca un rol util in comunitate si se bucura de perioadele de
recreere.

ALIMENTATIE SI NUTRITIE

Lunga perioada de boala ce a precedat transplantul hepatic a determinat si o scadere importanta

uneori in greutate – Prin urmare, a mananca in mod corespunzator este o parte importanta a
procesului de recuperare, iar un regim alimentar sanatos si echilibrat va ajuta la reintegrarea
dumneavoastra.
TRANSPLANT HEPATIC

Dieta ar trebui sa includa:

● fructe
● legume
● cereale integrale
● lapte si produse lactate sarace in grasimi, sau alte surse de calciu
● carne slaba, peste, pasari, sau alte surse de proteine
TRANSPLANT HEPATIC
RECOMANDARI SUPLIMENTARE:

Cantarire in fiecare zi

Evitati snacks-uri dulci, cum ar fi prajituri si biscuiti intre mese. Daca va este foame, mancati niste fructe sau
legume (continut scazut in calorii)

incercati sa beti aproximativ 2 litri de lichide in fiecare zi. Acest lucru este bun pentru rinichi si ajuta la eliminarea
produselor reziduale din corpul dumneavoastra. Apa imbuteliata, ceaiuri de plante, lapte pasteurizat cu continut
scazut de grasime, precum si sucurile de fructe sunt bune.

intotdeauna spalati si cojiti fructele proaspete

TRANSPLANT HEPATIC
Legumele cultivate in sol, cartofi de exemplu, ar trebui sa fie intotdeauna curatate si fierte in apa clocotita.
Legumele gatite intr-o oala sub presiune reprezinta o buna modalitate de economisire a continutului de
vitamine.Nu manca legume crude, de exemplu, salata verde.

Nu manca branza din lapte nepasteurizat si evita branzeturi cu mucegai.

Sare (sodiu) in timpul tratamentului cu steroizi, incercati sa limitati ingestia de sare :

Utilizarea de sare de bucatarie cu moderatie atunci cand gatiti

incercati sa nu se adaugati sare la alimente fierte sau salata

Evitarea alimentelor sarate, de exemplu, chipsuri de cartofi, muraturi si conserve din alimente
TRANSPLANT HEPATIC

ACTIVITATEA FIZICA:

Este important sa se efectueze exercitii de rutina pentru a redobandi tonusul muscular slabit de o lunga perioada
de boala. Ciclismul, inotul, precum si mersul pe jos sunt foarte utile pentru cresterea gradului dvs. de rezistenta si
a tonusului muscular, iar daca totul merge bine, puteti relua, de asemenea, si alte sporturi dupa trei luni de la
operatie. inainte de a incepe orice program de exercitii fizice este bine sa sfatuiti cu echipa dumneavoastra de
transplant.
CONDUCEREA VEHICULELOR

Nu este recomandabil sa conduceti o masina in timpul primelor patru saptamani dupa efectuarea transplantului.

ALCOOL

Bauturile alcoolice nu sunt recomandate. Alcoolul este metabolizat de catre ficat si poate provoca daune vietii
dumneavoastra.

FUMAT

Stop fumatului! Fumatul este nociv pentru sanatatea tuturor.

ACTIVITATE SEXUALA

De indata ce te simti suficient de bine puteti relua activitatea sexuala. Marea majoritate a barbatilor isi recastiga
potenta si cele mai multe femei constata ca lor ciclu menstrual revine la normal la cateva luni dupa operatie.
FERTILITATE

Multi barbati au avut copii dupa transplant, precum si un numar mare de femei au dat nastere la copii sanatosi.
Femeile ar trebui sa discute dorinta lor de a intemeia o familie cu medicul lor sau un membru al echipei de
transplant. in mod normal, trebuie sa asteptati cel putin un an inainte de a ramane gravida. In plus ar trebui sa
aveti o buna functia renala, sa nu suferiti de nici o boala care ar putea pune in pericol sanatatea dumneavoastra
sau copilul dumneavoastra, si de a primi o doza mica de terapie imunosupresoare.

CONCEDIU

Nu exista nici un motiv de ce nu ar trebui sa te bucuri de calatorii cu conditia de a utiliza bunul simt. Trebuie sa ai
intotdeauna suficiente medicamente cu tine pentru intreaga calatorie.intotdeauna lasati o adresa pentru a putea fi
contactat.

ANIMALE DE COMPANIE

Nu sunt recomandate in mod normal, din cauza riscului crescut de infectie

TRANSPLANT PULMONAR
Primul transplant pulmonar a fost realizat in 1963. Odata cu introducerea
imunosupresorului Cyclosporin la inceputul anilor 80, a devenit posibila folosirea
transplantului ca tratament de electie in cazul bolilor pulmonare in stadiu terminal.
Transplantul pulmonar este de 3 tipuri:

● Tranplantul unui singur pulmon;

● Transplantul ambilor pulmoni;
● Transplantul pulmonilor cu tot cu inima (transplantul cardio-pulmonar);
TRANSPLANT PULMONAR
INDICATIILE TRANSPLANTULUI PULMONAR

Tranplantul pulmonar se indica in principiu pacientilor cu boli pulmonare in faza terminala, in cazul carora
posibilitatile medicamentoase au fost epuizate, iar speranta de viata este limitata de boala la mai putin de 2-3 ani.
Transplantul unui singur pulmon se indica de regula in caz de emfizem (dilatarea patologica a alveolelor
pulmonare) sau fibroza pulmonara idiopatica (intarirea tesutului pulmonar).

Transplantul ambilor pulmoni se indica in caz de mucoviscidoza (afectiune congenitala caracterizata de

vascozitatea excesiva a secretiilor corporale, care, la nivel pulmonar, duce la obstruarea cailor respiratorii), in
hipertensiunea pulmonara primara, in distensia pulmonara puternica asociata cu limitarea grava a respiratiei
(insuficienta respiratorie globala), in infectiile repetate si in scleroza pulmonara asociata cu infectii recidivante.

Limita de varsta pentru transplantul unui singur pulmon este estimata, din punct de vedere medical, in functie de
starea generala de sanatate a pacientului, la aproximativ 65 de ani, iar pentru transplantul ambilor pulmoni, la 60
de ani. Pentru efectuarea tranplantului pulmonar se va avea in vedere functionarea corespunzatoare a inimii, lipsa
bolilor cardiace congenitale si integritatea functionala a masei musculare.
TRANSPLANT PULMONAR
CONTRAINDICATIILE TRANSPLANTULUI PULMONAR

Transplantul pulmonar nu poate fi efectuat in caz de boli asociate sau factori psihosociali care prezinta un risc
vital sau minimalizeaza sansele de reusita ale transplantului pe termen lung. Contraindicatiile actuale ale
transplantului de plaman au in vedere urmatoarele boli:

● Boli infectioase diagnosticate clinic;

● Embolie pulmonara acuta;
● INSUFICIENTA RENALA ireversibila in stadiu avansat;
● Tumori nevindecabile;
● Anumite boli sistemice, cum ar fi AMILOIDOZA (degradare tisualara);
● Boli vasculare ale arterelor cerebrale/periferice in stadiu avansat;
● Abuz sever de nicotina, alcool sau droguri.
TRANSPLANT PULMONAR
Operatia de transplant pulmonar este contraindicata si in cazurile in care potentialul
primitor de organ nu este in stare sa se supuna procedurilor si investigatiilor pre- si
postoperatorii. Aceasta disponibilitate (complianta) reprezinta o conditie de baza
pentru reusita oricarui transplant si a oricarei interventii chirurgicale. De aceea, in
legislatia medicala a transplantului se considera ca perspectivele de reusita a
transplantului si complianta reprezinta criterii majore in procesul de inscriere a
pacientilor pe lista de asteptare. Un alt factor important de decizie il reprezinta
evaluarea detaliata a starii de sanatate in cazul pacientilor care au virusul HIV.
TRANSPLANT PULMONAR
Transplantul pulmonar reprezinta o interventie foarte complexa, care prezinta o rata
considerabila de complicatii si necesita tratament de intretinere toata viata, cu foarte multe
efecte secundare. De aceea, se recomanda indentificarea la timp a pacientilor in cazul carora
transplantul prezinta un risc major, pentru a preveni suprasolicitarea celor grav bolnavi cu
investigatii detaliate. Contraindicatiile absolute ale transplantului pulmonar sunt, de exemplu,
infectiile netratabile si o stare generala proasta (imobilizare la pat pentru o perioada mai
lunga de timp). Experienta medicala arata, de asemenea, ca pacientii in varsta prezinta o rata
de supravietuiere mai slaba decat cei tineri. Totusi, varsta unui pacient nu decide asupra
disponibilitatii pentru un transplant. Centrele de transplant decid pentru fiecare caz in parte
riscul pe care il prezinta operatia, daca pacientul este capabil sa suporte interventia si care
este momentul optim de a-l inscrie pe lista de asteptare.
TRANSPLANT PULMONAR
DONATORUL

Se intampla foarte rar ca persoanele muribunde sa isi doneze organele. De obicei se folosesc la transplant parti
din plamanii rudelor de gradul I, cu conditia ca pulmonii sa fie in stare perfecta de sanatate. Nu exista o limita
stricta de varsta pentru donatori, insa se exlud persoanele cu neoplazii (in afara de tumorile cerebrale), boli virale
si abuz de droguri.

Daca un pacient moare la sectia de terapie intensiva (de cele mai multe ori in urma unui accident), medicii mentin
functia cardiaca si cea respiratorie cu ajutorul unor echipamente speciale. Moartea pacientului se defineste prin
distrugerea ireversibila a creierului, iar investigatiile folosite pentru stabilirea mortii cerebrale sunt diverse si
amanuntire, pentru a exclude cazurile de moarte cerebrala aparenta. Pacientul este recomandat imediat la centrul
de transplant ca potential donator si o echipa medicala preleva cat mai repede pulmonii decedatului. Acestia sunt
tratati cu o solutie de conservare, sunt raciti pana la 4 â—¦C si pastrati pe gheata. Organele donate pot rezista in
acest fel 24 pana la 48 de ore.
TRANSPLANT PULMONAR
Totusi, experienta a aratat ca rezultatele transplantului sunt cu atat mai bune cu
cat intervalul dintre intreruperea aprovizionarii cu sange a fost mai scurt. Pana in
momentul transplantului se recomanda efectuarea tuturor testelor de siguranta
pentru a preveni raspandirea infectiilor sau a tumorilor si asigurarea unui grad
optim de compatibilitate (Vertraeglichkeit). Organele se transporta pe linii aeriene
comerciale sau la sol, cu aturomobile medicale. Cu toate ca numarul donatorilor
este in crestere, necesarul de organe nu este acoperit.