Cum ma atasez in relatii.

Tipuri de atasament

Am tot vorbit in ultima vreme despre atasament, cu accent pe atasamentul primar care devine un
model de contact in relatia cu semenii. Ar parea ca acest tipar invatat foarte de timpuriu in viata,
devine un scenariu care ne modeleaza toate relatiile ulterioare. Intr-un sens strict asa este. Figura
de atasament ramane o constanta in economia atasamentului, insa, in functie de oamenii pe care
ii intalnim pe drumul vietii, dezvoltam strategii de atasament care au darul de a ajusta/adapta
tiparul mostenit initial. Asta inseamna ca, daca in copilarie am avut un atasament nesecurizant,
putem corecta acest pattern, in relatie cu persoane care au atasament securizat.

Ultimele cercetari asupra teoriei atasamentului arata faptul ca orice interactiune de lunga durata
cu o persoana securizata din punct de vedere al atasamentului este benefica celeilalte parti, mai
putin securizata. Atasamentul este deci contagios si flexibil, avand proprietatea de a corecta
(daca este cazul) tiparul nesecurizat, orientandu-l spre unul mai sanatos si mai sigur. Totusi,
realitatea ne arata ca exista o atractie inconstienta a securizatilor spre alti securizati si a
nesecurizatilor spre nesecurizati. Asa se face ca in cuplurile cu probleme avem de obicei doi
nesecurizati, unul de tip anxios si celalalt de tip evitant, care se vor razboi permanent in
incercarea de a-si acoperi nevoile emotionale si de a mentine conectarea cu celalalt la un nivel
acceptabil…

Atasamentul este o dependenta sufleteasca puternica si durabila fata de o persoana semnificativa

si are calitatea de a oferi omului, o baza de siguranta emotionala. Cercetarile timpurii realizate pe
loturi de copii (anii 1960, John Bowlby si colaboratorii) au pus in evidenta 4 tipuri de atasament:
securizant/sanatos, nesecurizant de tip evitant, nesecurizat de tip anxios si dezorganizat. Studiile
de mai tarziu care au avut ca subiecti adultii au confirmat suprapunerea atasamentului adult pe
aceasta schema de clasificare initiala. Ceea ce ne intereseaza acum sunt caracteristicile celor 4
tipuri de atasament, pentru a ne pozitiona intr-unul sau altul dintre tablouri.

Atasament securizant

Persoanele cu atasament securizant sunt cele care in perioada copilariei mici au avut parte de
acceptare, iubire si ingrijire din partea unui adult prezent si angajat. Sunt cele care atunci cand au
avut o nevoie, inclusiv emotionala, au gasit un raspuns prompt si satisfacator, imediat ce si-au
exprimat-o. Sunt cele care au primit incurajare, validare, recunostere si sprijin de-a lungul primei
copilarii si cele care au crescut intr-un mediu sanatos din punct de vedere emotional si relational.

Ajunse adulte, aceste persoane au o imagine de sine buna, au relatii sociale de calitate, acorda
incredere oamenilor, comunica asertiv, au capacitatea de a cere si oferi ajutor, in caz de nevoie.
Stiu sa gestioneze emotiile negative in situatii de stres si crize, isi cunosc limitele si posibilitatile,
intra in relatii potrivite, reconfortante etc

In viata de cuplu sunt asertive si proactive, inteleg limbajul emotional al celuilalt partener. Ofera
empatie si suport partenerului atunci cand acesta are nevoie. Cer ajutor si sustinere atunci cand
trec prin situatii stresante si nu considera acest fapt o slabiciune sau o vulnerabilitate care le-ar
pune intr-o pozitie de inferioritate. In mod paradoxal « cu cat putem apela mai mult la partenerii
nostri cu atat putem fi mai distincti si mai independenti », spun psihologii. In caz de conflict, pot
intelege mecanismele care l-au generat, isi pot comunica trairile si opiniile, validandu-i in acelasi
timp celuilalt punctul de vedere si emotiile traite. Pot renegocia relatia gasind solutiile potrivite
si se pot reconecta emotional ori de cate ori este nevoie etc

Atasament evitant
Evitantul este acea persoana care, in copilarie a cerut ceva ingrijitorului sau (de pilda o privire, o
imbratisare, alinare etc) dar acesta nu i-a raspuns sau a facut-o intr-un mod nesatisfacator pentru
el. Este copilul cu parinti distanti, rigizi si insensibili, lasat sa planga ca sa-si intareasca plamanii
(sic), este cel care n-a fost luat in brate ca sa nu fie prea rasfatat, cel care a cautat sprijin in
diferite forme dar a ramas fara raspuns. Este acel copil care a primit feedback pozitiv doar atunci
cand a performat si care a inteles ca orice ar face, nu este indeajuns pentru a fi acceptat si iubit
asa cum este.

Adultul evitant a invatat ca a cauta sprijin este periculos si nefolositor. Este cel care-si reprima
emotia si evita s-o recunoasca sau s-o acceseze. El nu vorbeste despre lumea lui interioara din
teama de respingere. Isi traieste viata valorizand latura cognitiva a realitatii. Evita contactul cu
semenii si se retrage deseori in lumea lui interioara pentru a se re-echilibra din punct de vedere
emotional.

In cuplu, evitantul se concentreaza pe aspectele pozitive ale relatiei, pare mai putin ingrijorat de
bunastraea cuplului, fiind mai degraba atent la starea de spirit a partenerului: «Daca partenerul
este bine, sunt si eu bine! », pare a spune. In situatii de conflict se retrage, chiar se ascunde sau
fuge pentru ca nu stie ce sa faca. Evita confruntarea si contactul emotional iar re-conectarea este
dificila si anevoioasa.

Atasament anxios

Anxiosul este cel care nu a fost vazut, auzit, ascultat suficient in copilarie si care a primit raspuns
inconsecvent la nevoile sale. Este cel care a invatat ca trebuie sa faca galagie, ca cineva sa-l vada
si sa-i raspunda nevoilor. Poate fi un mezin cu parinti obositi care mai tarziu poarta hainele
fratilor mai mari. Poate fi cel a carui absenta nu este observata, poate fi copilul problema sau
oaia neagra a familiei. Oricum ar fi privit de ceilalti, este cel care, la un moment dat oboseste sa
ceara ajutor si invata sa se descurce pe cont propriu.

Adultul anxios este preocupat de prezenta altuia/altora in viata lui, este critic, instruieste,
controleaza. Este activ, neobosit, lupta pentru propriile relatii si privilegii. Daca nu este multumit
cu ce gaseste, abandoneaza (relatia, proiectul) si cauta ceva mai gratificant in alta parte…

In cuplu, anxiosul este urmaritorul, cel care provoaca un eveniment care are scopul de a-l face pe
partener sa vina dupa el. Daca nu se intampla asta apeleaza la tot soiul de manevre, folosind
inclusiv controlul, critica, gelozia etc. Toata tevatura asta este semnalul ca anxiosul vrea prezenta
partenerului aici si acum si are nevoie tot timpul de conectare emotionala cu acesta. Armonia in
cuplu este data de felul cum se simte el in interior. Daca este trist, deprimat, relatia este in
pericol. Cea mai mare temere a anxiosului este abandonul. Teama aceasta il va face, in unele
cazuri, sa abandoneze el insusi, fie pt a-l forta pe celalalt sa vina dupa el (test), fie pentru a cauta
o persoana mai potrivita!?…

Atasament dezorganizat

Persoana dezorganizata din perspectiva atasamentului este cea care n-a primit niciun fel de
sprijin in copilarie. Este copilul care, fie a fost abandonat inca de la nastere, fie a crescut intr-un
mediu toxic, cu unul sau mai multi adulti absenti, ei insisi cu probleme de natura emotionala,
mintala, sociala. Este persoana care a suferit abuzuri, traume si care poarta cu ea stigmate, rani,
dureri prea mari pentru a fi vindecate cu adevarat vreodata.

Adultul dezorganizat este cel care nu poate avea o viata normala, nu poate mentine relatii, job-
uri, cel care sufera de diverse adictii, boli mintale (personalitati dificile, bipolari, paranoici,
schizofrenici etc), este persoana care isi face propria viata si a altora, cu care intra in contact, un
iad.

In relatii de iubire, persoana cu atasament dezorganizat are mari dificultati de a se conecta la

partener, fiindu-i teama de intimitate. Este imprevizibila, cu dese si bruste schimbari de
dispozitie afectiva. Este egoista, lipsita de empatie si vesnic nefericita etc.

Studiu: este important de stiut ca procentul celor cu atasament dezorganizat este mult mai mic
fata de celelalte tipuri de atasament. Conform unor sondaje, facute in SUA, 50% dintre cupluri
au atasament securizat, 25 % au atasament anxios, 20% atasament evitant si mai putin de 5 %
atasament dezorganizat. Se pare ca s-a facut si in Romania un astfel de studiu din care au reiesit
(plus/minus) cam aceleasi procente. Tot studiile spun ca barbatii nesecurizati sunt in general
evitanti, in timp ce femeile cu atasament nesecurizant sunt anxioase. Din pacate nu am gasit
sursa acestor studii, despre care am aflat in cadrul unui curs despre atasament.

Evaluare: articolul predispune la evaluare. Pentru cei dintre voi care doriti sa stiti ce tip de
atasament aveti, puteti incerca varianta aceasta de test (pentru cunoscatorii de limba engleza).
Daca va nemultumeste rezultatul, nu disperati, se (mai) poate repara cate ceva. Vom afla alta
data si cum putem face asta…Exista in popor o vorba care indeamna oamenii mari sa-si taie
cordonul ombilical care ii tine legati de parinti. Zicerea pare logica, utila si imperios necesara.
Daca insa ne gandim la tema din spatele acestui indemn popular, adica la atasament, lucrurile
capata nuantari. Asta pentru ca atasamentul nu este o dependenta a copilariei pe care o depasim
pe masura ce crestem ci este o nevoie pe care o avem pe tot parcursul vietii. Tinta atasamentului
este sa obtii si sa mentii o relatie intima cu persoane semnificative. Asta nu inseamna ca trebuie
sa continui sa traiesti cu mama si tata (desi unii o fac tocmai pentru ca se simt in siguranta in
acest fel) dar te poti intoarce la ei, daca nu ai o baza solida de atasament in prezent si parintii ar
putea sa ti-o ofere…

Atasamentul este important, uneori vital

Teoreticienii care s-au aplecat asupra subiectului spun ca atasamentul este innascut dar felul in
care acesta se manifesta depinde de relatia timpurie a copilului cu ingrijitorii sai, in special cu
mama.

 Atasamentul este vital. Functia comportamentului de atasament este biologica si are

legatura cu contactul fizic dintre mama si copil. Bebelusii care nu sunt tinuti in brate si
mangaiati atunci cand plang, nu mai cresc. O echipa de cercetatori americani de la
Universitatea Duke a ajuns la aceasta concluzie studiind cazurile bebelusilor nascuti
prematur care, in ciuda ingrijirilor primite (oxigen, hrana, temperatura ideala), nu luau in
greutate. Prevederile stricte ale medicilor cer personalului auxiliar sa nu atinga bebelusii
din incubatoare, indiferent cat de tare ar plange acestia. Profesorul Schonberg si echipa
lui au pornit de la situatia creata de o asistenta medicala care a incalcat normele
spitalicesti si i-a mangaiat pe spate pe acei micuti care plangeau foarte mult. Dupa acest
tratament, bebelusii au inceput sa ia in greutate. Pentru a confirma teoria, cercetatorii au
refacut experimentul in laborator folosind pui de sobolan. Astfel au reusit sa dovedeasca
un fapt surprinzator: celulele corpului nu se pot dezvolta in absenta contactului fizic.
Acea parte a genomului responsabila cu producerea de enzime pentru crestere se opreste
din functionare si intra intr-o forma de hibernare. Cu toate acestea, e nevoie doar de
cateva mangaieri ca productia enzimatica a celuleor puilor de sobolan sa reinceapa.
Asadar, confortul de contact este un important factor de crestere.

 Atasamentul este sanatos. Persoanele cu atasament sanatos vor alege cativa oameni (ideal
3) cu care sa aiba relatii foarte stranse. Capacitatea de a alege (discrimina) si relationa cu
 alti oameni este baza sanatatii mintale a unei persoane. Cand oamenii din viata cuiva
dispar, putem vorbi despre anorexie emotionala si de aparitia surogatelor de tip alcool,
substante psihotrophe sau/si depresie, anxietate, etc.

 Atasamentul este salvator. In situatii de criza, comportamentul de atasament se activeaza,

ceea ce inseamna ca suntem pregatiti sa cerem ajutor/suport persoanelor semnificative
din preajma.

 Atasamentul este util. Cand avem o baza de siguranta afectiva, ne simtim bine cu noi
insine si demni de iubire. In aceste conditii, suntem dispusi sa fim creativi, sa exploram,
sa experimentam, sa crestem.

 Atasamentul este maleabil. Aceasta caracteristica a reiesit din studiile facute de Mary
Ainsworth si reprezinta o veste buna pentru cei care n-au avut parte de atasament
securizant in periaoda copilariei. Prin constientizare si terapie acesti oameni pot sa-si
modifice comportamentele si atutudinea fata de apropiati, mergand pana la dobandirea
unui atasament sanatos.

Atasamentul sanatos securizeaza copilul mic pentru tot restul vietii

Pe la 2-3 luni bebelusul este capabil sa se ataseze de o figura zambitoare. Activarea

comportamentului de atasament se face insa la 5-6 luni de viata, cand copilul isi face o harta a
prezentei parintelui. Asta inseamna ca simte cand parintele lipseste si cand se intoarce. Intre 9-12
luni copilul se indeparteaza de ingrijitor dar verifica din cand in cand daca acesta este prezent.
Intre 1-2 ani, copilul isi cauta mama cand este in preajma strainilor. Intre 2-3 ani, copilul accepta
si substitute in persoana de atasament. Concluzia specialistilor este ca pana la 3 ani, copilul ar
trebui sa aiba o baza securizanta de atasament. Aceasta securitate emotionala isi va pune
amprenta asupra vietii lui intr-o masura foarte mare. Increderea in sine, reusita personala,
relatiile sociale pe care copilul le va stabili ulterior tin de baza de siguranta (atasare) dezvoltata
in copilaria mica.

Tipuri de atasament

Cel care s-a ocupat initial de teoria atasamentului a fost psihanalistul John Bowlby. Acesta a
subliniat impactul ingrijitorului primar (mama) asupra copilului precum si importanta contactului
fizic mama-copil. In anii 50, psihologul american Hary Harlow a efectuat un studiu (supranumit
studiul iubirii) privind atasamentul, folosind puii de maimute rhesus. Acestia au fost izolati timp
de 24 de luni, timp in care erau hraniti artificial de o mama surogat si mangaiati/linistiti de o alta,
confectionata din carpa moale. Evident ca puii au preferat compania mamei din carpe, mai ales
in situatiile de stres. Marie Aisworth a continuat studiul in aceasta directie, initiind un alt
experiment cunoscut ca Strange Situation, la care au participat 76 de copii, in urma caruia a
descoperit 4 tipuri diferite de atasament. O alta cercetatoare, Mary Main si-a adus contributia in
domeniu, stabilind tipurile clasice de atasament, dupa cum urmeaza:

 Atasamentul securizant (autonom). In cazul acestui tip de atasament, parintele este

prezent, disponibil si raspunde nevoilor copilului. Il iubeste neconditionat. Nu critica ci
incurajeaza copilul. Ii respecta alegerile/parerile. Ii fixeaza limite rezonabile. Este
empatic. Este previzibil si constant in decizii. Rezultatele acestui comportament
securizant se regasesc la copil in sensul in care are incredere in sine, se simte in siguranta
cu sine si in lume. Devine comunicativ si cooperant. Invata autonomia si curajul. Invata
sa exploreze mediul si sa experimenteze. Este vesel, relaxat, fericit.
  Atasamentul insecurizant de tip evitant. In acest caz, parintele iubeste conditionat (daca
copilul este cuminte), este ostil, rigid, critic, invaziv, exigent, cu aversiune pentru
contactul fizic. Copilul acestui tip de parinte se va simti respins, va fi nesigur, neaga
nevoia de relatii, nu poate fi empatic. Invata sa se autocontina, fara sa impartaseasca
cuiva trairile sale.

 Atasamentul ambivalent. Parintele este anxios, agitat, critic, hiperprotectiv,

imprevizibil,inconsecvent. Copilul va creste nesigur, obedient, confuz, manipulator,
minciunos. Va fi irascibil, agitat, furios si va ramane centrat pe propria persoana si
propriile nevoi.

 Atasamentul dezorganizat (marcat de trauma). In cadrul acestui tip de atasament

parintele este infricosat, ostil, periculos, abuzator, poate suferi de o boala psihica. Copilul
este agitat, cu tendinte agresive. Ingheata fizic si emotional, are tendinta de izolare.
Strategia copilului reflecta un colaps. El este ingrozit si simte ca este in pericol dar
ramane fara solutii.

Atasamentul la maturitate ne intoarce in copilarie

Nu mai este o noutate faptul ca prima copilarie (0-6 ani) este hotaratoare pentru destinul uman.
Perioada atasamentului este chiar mai scurta (0-3 ani), cu urmari deosebit de importante, mai ales
in plan emotional. Asta inseamna ca tipul de atasament pe care il avem ne permite sau nu sa
avem relatii semnificative cu alti oameni, inclusiv cu partenerul de viata. Iata modelele intalnite
la adulti, asa cum ni le propune David Wallin:

 Stilul securizant caracterizeaza persoanele cu stima de sine ridicata, care intra usor in
relatii cu semenii, care nu se tem de intimitate, abandon, respingere sau singuratate. In
termenii analizei tranzactionale formula relationala in acest caz ar fi: EU SUNT OK, TU
ESTI OK.

 Stilul preocupat-anxios. este specific persoanelor care nu se simt confortabil in

interactiunea cu alti oameni, din teama de a nu gresi sau dezamagi. Desi isi doresc
intimitate si relatii de calitate, raman la distanta sau devin sufocante. Formula prezenta
aici este: EU NU SUNT OK, TU ESTI OK.

 Stilul evitant-respingator li se potriveste persoanelor care neaga nevoia de relatie cu

ceilalti din neincredere si teama de autodezvaluire. Formula tranzactionata este: EU
SUNT OK, TU NU ESTI OK.

 Stilul traumatic este regasit la persoanele solitare care refuza intimitatea cu alti oameni. O
caracteristica importanta aici este independenta. Ei prefera sa nu depinda de altii si nici
altii sa nu depinda de ei. EU NU SUNT OK, TU NU ESTI OK, este esenta acestui stil
pseudo-relational.

Trei teste simple referitoare la atasament

Daca copilul tau prescolar nu-ti simte lipsa si se indeparteaza de tine interactionand cu strainii,
nu inseamna ca este independent sau sociabil, ci arata ca nu este conectat suficient cu mama
(ingrijitorul) si in consecinta, ii lipseste atasamentul securizant.

Daca in viata de tanar sau adult, nu reusesti sa construiesti relatii intime cu nici o persoana din
preajma, sau daca nu poti mentine relatii semnificative (gratificante) cu apropiatii, inseamna ca
ai un stil de atasament evitant-nesigur.
Daca n-ai macar un umar pe care sa-ti pleci capul cand treci prin dificultati si crize, daca ti-e
frica de intimitate, esti fie anxios, fie depresiv si lipsit de empatie fata de ceilalti, intreaba-te daca
nu cumva ai un atasament dezorganizat de tip traumatic, care te impiedica sa ai relatii
apropiate/suportive cu alti oameni.

Din fericire exista si solutii

Preventiv, copilul mic ar trebui sa ramana in contact (inclusiv fizic) cu mama, cel putin in primii
3 ani de viata. Este important ca mama sa fie prezenta in viata copilului nu doar pentru
acoperirea nevoilor de baza (hrana, ingrijire) ci si in sens psihologic/emotional. Asta presupune
sa-i raspunda cu blandete si dragoste, sa iubeasca neconditionat, sa-l incurajeze, sa stabileasca
limite rezonabile, sa fie empatica si constanta in decizii si comportamente.

Terapia adultului incepe cu constientizarea unei probleme legata de atasament. In functie de tipul
de atasament disfunctional dobandit, terapia se focalizeaza pe repararea acestuia. Asta presupune
asumarea riscului in relatie, dispozitia de reparare si nu de repetare. Un terapeut bun va stii ce
este de facut, in functie de particularitatile fiecarui caz.

Doar o vorba sa-ti mai spun

Cordonul ombilical capata sens psihologic, daca il folosim ca metafora pentru atasament. In
acest caz va trebui sa-l folosim in sfarsit pentru legaturi invizibile, dar semnificative pentru
bunastarea noastra fizica, psihica si mintala…

Bibliografie:

 Atasamentul in psihoterapie, David Walin, traducere Mihaela Dumitrescu, Bucuresti,

editura TREI, 2014.

 Angela Carr, psihoterapeut integrativ, Note de curs