UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA, CHIȘINĂU

ȘCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE ALE EDUCAȚIEI

TEORIA GENERALĂ A EDUCAȚIEI

Metodologia cercetării științifice

 CONF. UNIV. DR. MAIA SEVCIUC

 Drd. Balercă Vasilica
 AN I
 An universitar 2018-2019

1
 Analiza gradului de cercetare al temei în literatura de
specialitate

Tema tezei de doctorat este : PARTICULARITĂȚILE PSIHOPEDAGOGICE DE

DEZVOLTARE A GÂNDIRII CRITICE LA ELEVII CLASELOR PRIMARE.

Metodele de instruire pentru dezvoltarea gîndirii critice au fost elaborate în urmă cu

aproximativ un deceniu, ca un proiect din SUA, care se bazează pe ideea că demersurile
democratice în şcoală pot ajuta societăţile în tranziţiile lor spre o societate deschisă. Cercetătorul
american Richard Paul menţionează că, pentru dezvoltarea gîndirii critice, primul şi cel mai
important lucru pentru a proiecta o instruire adecvată este nevoie de a înţelege conţinutul unei
discipline şi de a alege corect modul de gîndire.
După Ion Al. Dumitru gîndirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea de
cunoştinţe, cu dobîndirea unor operaţii şi procedee mintale de procesare a informaţiilor, continuă
cu formarea unor credinţe şi convingeri ce fundamentează adoptarea unor decizii şi finalizează
prin manifestarea unor comportamente adaptive adecvate şi eficiente.
Mielu Zlate (1999), oprindu-se asupra criteriului finalităţii, a identificat urmatoarele
tipuri de gandire:
• gândirea reproductiva,
• gândirea creatoare şi
• gândirea critică.
După unii autori, gândirea creativa şi cea critică sunt feţe ale aceleiaşi medalii deoarece
prima are utilitate şi valoare doar dacă în prealabil produsele ei au fost analizate şi evaluate critic
în scopul fundamentării şi întemeierii raţionale. Gândirea creativa implică urmatoarele abilităţi:
flexibilitatea, originalitatea, fluenta, elaborarea, modificarea, imaginatia, gândirea asociata,
gândirea metaforică. Scopul gândirii creative este cel de a stimula curiozitatea şi de a promova
divergenţa. Gândirea critică implică gândirea logică şi raţionamentul, inclusiv aptitudini, cum ar
fi comparaţia, clasificarea, secventierea, cauza / efect, structurarea, analogii, argumentarea,
raţionamentul deductiv şi inductiv, prognozarea, planificarea, ipotezele, şi critica.
Categoriile de activitate cel mai des implicate în stimularea dezvoltării unui spirit critic
ce implică ca procese gândirea şi limbajul sunt: activităţile cu conţinut matematic,cele de educare
a limbajului şi de cunoaştere a mediului înconjurător alături de cele cu caracter integrator,
activităţi ce fac apel adesea la o abordare pluridisciplinară sau interdisciplinară a conţinuturilor.
Prin natura şi modul de manifestare, gândirea critică se manifestă în două dimensiuni esenţiale:
una socială conform căreia învăţarea şi munca în colaborare duc la construirea solidarităţii
umane,şi o dimensiune pragmatică – învăţarea ce are la bază dezvoltarea gândirii critice creează

2
posibilitatea implicării active a elevilor în activitate prin stârnirea curiozităţii şi rezolvarea
problemelor de viaţă.
Explozia de informaţii în diferitele domenii determină confruntarea individului cu o varietate
de aspecte problematice şi dificultăţi care derivă dintr-o cunoaştere limitată. Realitatea trebuie
abordată cu precizie, atât din perspectivă teoretică, cât şi practică, luând în considerare şi nivelul
crescut de aşteptări.
În vederea atingerii unui echilibru funcţional, din perspectiva accesării informaţiilor şi
datelor, individul recurge la gândirea critică, îşi dezvoltă o infrastructură informaţională, atitudinală şi
comportamentală, bazată pe raţionamente.
Gândirea critică permite interconexiunea diferitelor sisteme, integrarea domeniilor şi
metodelor disparate. Gândirea necesită flexibilitate, capacitatea de a sintetiza diferitele cadre de
referinţă, de a conecta diferite perspective şi de a evalua valorile şi relaţiile. Din perspectiva acestor
direcţii noi şi sistemul educaţional necesită la rândul lui o restructurare. Competenţa intelectuală şi
experienţa practică intervin în elaborarea unui curriculum educaţional, încorporând transmiterea
limbii şi a valorilor culturale, evidenţiind output-ul educaţional, ca fiind operaţional în cadrul unei
societăţi.
Matthew Lipman argumentează importanţa gândirii critice în vederea atingerii acestui ideal
educaţional, afirmând că gândirea critică facilitează emiterea unor raţionamente autentice pentru că
se bazează pe criterii, este auto-reglatoare şi receptivă la aspectele legate de context (Lipman, 1988,
p. 3). În concepţia lui Lipman, gândirea critică face apel şi valorifică practica tradiţională consacrată
deja, se adresează unei comunităţi competente şi responsabile, se bazează pe principii recunoscute
(criterii), ia în considerare detalii particulare (receptivitatea contextuală) şi rezistă la schimbările
artizanale datorită mecanismelor de autoreglare care îi permit să opteze permanent pentru alternative
performante. Considerăm că gândirea critică poate fi comparată cu un program „antivirus”, care îţi
permite să păstrezi buna funcţionare a computerului şi a reţelei de computere, deoarece gândirea
critică te conduce la cauzele prime, nu te abandonează cauzelor secunde, aşa cum se întâmplă
cotidian. De aceea, gânditorii critici sunt uneori incomozi, cu tentative, din partea celor din jurul lor,
de marginalizare sau chiar de anihilare. Din perspectiva complexităţii epocii prezente şi viitoare, a
deciziilor radicale pe care societatea umană trebuie să le ia în cel mai scurt timp, considerăm gândirea
critică o paradigmă în expansiune, posibil a fi implementată în toate structurile socialului.
Câteva definiţii ale gândirii critice aşa cum apar în literatura de specialitate:
1. Robert Ennis:
“Gândirea critică presupune raţiune şi reflecţie asupra deciziei privind comportamentele
sau atitudinile ulterioare.”

2. Raport Delphi:
“Gândirea critică reprezintă o judecată intenţionată, autoreglatoare, care rezultă în
interpretare, analiză, evaluare şi inferenţă, precum şi explicarea consideraţiilor evidente,
conceptuale, metodologice, contextual, sub aspectul criteriilor pe care se bazează judecata.
Gândirea critică este un instrument de cercetare şi interogare. Nu este sinonimă cu gândirea
eficientă, reprezintă un fenomen uman universal, auto-reglator. Persoana ce manifestă gândire

3
critică este în mod obişnuit bine informată, încrezătoare în raţionamentele proprii, flexibilă,
corectă în evaluare, onestă în ceea ce priveşte dificultăţile proprii, prudentă în elaborarea
judecăţilor, deschisă spre regândirea afirmaţiilor, ordonată în complexitatea situaţiilor, capabilă
de a culege doar informaţiile relevante, moderată în selecţia criteriilor, persistentă în obţinerea
rezultatelor care sunt precise în ceea ce priveşte subiectul şi situaţiile evaluate. Combină
dezvoltarea abilităţilor de gândire critică cu insight-uri utile, care reprezintă baza unei societăţi
democratice şi logice”.
3. Fisher and Scriven (1997, pag. 21):
Gândirea critică presupune evaluarea şi interpretarea activă şi abilă a observaţiilor,
comunicărilor, informaţiilor şi argumentărilor.
4. Facione, P. (1986, pag. 222):
Abilitatea de a construi eficient şi de a evalua argumentele. Abilităţile includ: a)
identificarea problemelor, b) identificarea modalităţilor de abordare a acestor problemelor, c)
obţinerea informaţiilor pertinente, d) recunoaşterea asumpţiilor şi valorilor nedeclarate, e)
înţelegerea şi utilizarea limbajului cu acurateţe, claritate şi diferenţiere, f) interpretarea datelor,
g) aprecierea probelor şi evaluarea afirmaţiilor, h) identificarea legăturii logice dintre propoziţii,
i) elaborarea concluziilor şi generalizărilor justificate, j) testarea generalizărilor şi concluziilor
proprii, k) recunoaşterea pattern-urilor pe baza experienţei personale, şi l) interpretarea
judecăţilor.
5. Glaser:
(1) Atitudinea de a fi deschis abordări raţionale a problemelor cu care se confruntă
subiectul în experienţa sa personală, (2) cunoaşterea metodelor de cercetare logică şi raţională,
(3) abilităţi de aplicare a acestor metode. Gândirea critică necesită efort susţinut de a examina
orice concept sau formă a cunoaşterii, luând în considerare argumentele care le susţin şi
concluziile care le prefigurează (Glaser, 1941, pag. 5-6).
6. Dianne Halpern, American Psychologist, 1998:
“Utilizarea acelor abilităţi şi strategii cognitive care vor creşte probabilitatea obţinerii
unui efect dezirabil, pe termen lung. Dezirabilitatea este definită de către individ şi se poate
referi de exemplu la opţiunea profesională sau investiţiile financiare”.
7. MCC General Education Initiatives:
Gândirea critică include abilitatea de a răspunde prin diferenţierea opiniilor şi
sentimentelor personale, judecăţi şi inferenţe, argumente inductive şi deductive, obiectiv şi
subiectiv. Include abilitatea de a genera întrebări, de a construi şi identifica structura
argumentelor, susţinerea lor, definirea, analiza şi elaborarea soluţiilor la diferitele situaţii-
problemă, sortarea, organizarea, clasificarea, corelarea obiectelor şi datelor, integrarea
informaţiilor şi identificarea relaţiilor, evaluarea informaţiilor, obiectelor şi datelor prin crearea
inferenţelor, elaborarea unor concluzii logice, transferul unor soluţii de rezolvare la probleme
diferite şi inedite, dezvoltarea unor interpretări raţionale, eliminarea mentalităţilor tradiţionale,
deschiderea către noi informaţii, metode, sisteme culturale, valori şi atitudini, prin asimilarea
informaţiilor.
8. Nickerson, Perkins and Smith (1985):
Abilitatea de a judeca veridicitatea aserţiunilor specifice, de a cântări dovezile, de a
evalua logica inferenţelor, de a construi contra-argumente şi ipoteze alternative.
9. Paul, Binker, Adamson, and Martin (1989):
Arta de a gândi asupra gândirii proprii în timp ce gândeşti pentru a avea o gândire mai

4
eficientă, mai clară, mai precisă.
10. Chaffee, John, Thinking Critically:
Un proces cognitiv activ, intenţionat, organizat, pe care îl utilizăm pentru a examina
gândirea proprie şi cea a celorlalţi pentru a clarifica şi îmbunătăţi cunoaşterea.
11. Ennis, Robert H, Critical Thinking:
Gândirea critică este un proces al cărui scop este de a lua decizii rezonabile în ceea ce
priveşte atitudinile şi comportamentul.
12. Foundation for Critical Thinking:
Gândirea critică este arta de a te încredinţa de veridicitatea argumentelor proprii în
anumite circumstanţe, cu un set limitat de cunoştinţe şi deprinderi.
13. Hughes, William, Critical Thinking: An Introduction to the Basic Skills:
Abilitatea de a raţiona este o caracteristică fundamentală a fiinţelor umane. În mod ideal,
orice activitate umană conştientă implică raţionament: raţionăm când rezolvăm probleme, luăm
decizii, evaluăm caracterul unei persoane, explicăm evenimente, scriem poezii, prezicem alegeri,
descoperim, interpretăm lucrări de artă, reparăm carburatoare etc.
14. Kiersky, James H. and Nicholas J. Caste, Thinking Critically: Techniques for Logical
Reasoning:
Atitudinile noastre ne influenţează emoţiile şi acţiunile. E important ca ele să reflecte cu
acurateţe realitatea. Acesta este scopul gândirii critice, de a evalua opţiunea pentru adoptarea
unei atitudini. Gândirea critică permite justificarea şi validarea atitudinilor noastre şi nu originea
lor.
15. Moore, B. N. and Parker, R., Critical Thinking:
Abilitatea de a gândi critic este vitală, viaţa noastră depinzând de ea. Modalitatea în care
ne trăim viaţa depinde de convingerile noastre, a ceea ce pretindem că acceptăm. Cu cât reuşim
să evaluăm o afirmaţie şi separăm aspectele relevante de cele irelevante, cu atât gândirea noastră
este mai critică.
16. Paul, Richard, Critical Thinking, 3rd ed.:
Gândirea critică este o modalitate sistematică de a forma şi a modela gândirea unei
persoane. Funcţionează cu un anumit scop şi cu precizie. Este organizată, cuprinzătoare, bazată
pe valori intelectuale, bine elaborate.
17. Romain, Diane, Thinking Things Through: Critical Thinking for Decisions You Can Live
With:
Gândirea critică constă din acele activităţi care permit luarea deciziilor. Procesele
implicate în gândirea critică includ conştientizarea emoţiilor şi reflecţia asupra lor, identificarea
valorilor proprii, evaluarea informaţiilor şi a surselor acestora, analiza şi clarificarea limbajului,
elaborarea soluţiilor la diferitele probleme, evaluarea soluţiilor alternative.
18. Ruggiero, Vincent Ryan, Becoming a Critical Thinker:
Gândirea critică constă în identificarea şi evaluarea opiniilor. Gândirea critică
determină reflecţie asupra semnificaţiei observaţiilor şi a veridicităţii ideilor. Gândirea este
considerată o îmbinare a două procese. Un proces face referire la producerea unor idei (gândire
creativă), realizată prin lărgirea perspectivelor şi luarea în considerare a mai multor posibilităţi.
Cel de-al doilea proces constă în evaluarea ideilor (gândire critică), care constă în îngustarea
perspectivei, sortarea ideilor care sunt generate şi identificarea celor care sunt rezonabile.
19. Soccio, D.J. and Barry, V. E., Practical Logic: An Antidote for Uncritical Thinking:
Gândirea critică constă într-un schimb reciproc de raţionamente, în funcţie de standarde de

5
evaluare şi verificare recunoscute, cu scopul de a diferenţia adevărul de fals, aparenţele de realitate,
păreri personale şi opinii informate. (www. austhink.org/ critical/pages/definitions.html).
20. Ca rezultat al reflecţiilor noastre teoretice şi al experienţelor practice prilejuite de
aplicarea sistematică a strategiilor de dezvoltare a gândirii critice, oferim următoarea definiţie de
lucru pentru gândirea critică: stare firească a fiinţei umane, capabilă de a se rosti pe sine şi de a
dialoga cu ea însăşi şi cu lumea, practicând o interogaţie permanentă, indiferent de context,
pentru "zidirea" sa şi a celor din jurul său, capacitatea de a identifica sensuri şi semnificaţii noi
realităţii cotidiene. În acest sens, gândirea critică poate deveni un mod de viaţă. Dacă am
restitui cuvintelor sensurile iniţiale, nevoie simţită încă de Platon, fiindcă cei vechi – spune
acesta – ştiau mai bine fiind mai aproape de zei, sensul elin a lui kritikos, acela de “a-ţi pune
întrebări”, “a căuta sensul”, “a analiza”, ni se pare potrivit pentru omul contemporan (Vasile
Flueraş, 2003, pag. 46).
Cercetările recente din domeniul învăţării demonstrează că memorarea cunoştinţelor şi
dobîndirea deprinderilor în mod izolat nu dezvoltă gândirea critică. De exemplu, Brown (1989)
susţine că formarea deprinderilor, separat de scopurile şi sarcinile lumii reale, le permite elevilor
să obţină rezultate bune la un test, fără a-i face însă capabili să le aplice în situaţii noi.
Definiţiile învăţării şi gândirii critice sunt susţinute de cercetările din domeniul psihologiei
cognitive, al filozofiei şi al educaţiei interculturale. Ideile comune ale acestor investigaţii sunt
următoarele:
1. Învăţarea eficientă, de durată, care permite aplicarea cunoştinţelor în situaţii noi, este
posibilă atunci cînd cei instruiţi participă activ, sintetizând şi însuşind în felul acesta
informaţiile noi (Anderson şi al., 1985).
2. Învăţarea se îmbunătăţeşte atunci când se utilizează un set de strategii de dezvoltare a
gândirii, elevii trecînd prin prisma propriei sensibilităţi procesul instruirii (Palincsar şi
Brown, 1989).
3. Învăţarea şi gândirea critică sunt stimulate de situaţiile când cunoştinţele noi pot fi
aplicate pentru rezolvarea unor sarcini concrete (Resnick, 1987).
Reforma educaţională, prin implementarea gândirii critice, permite dobândirea de către
elev a unor deprinderi şi abilităţi prin care ulterior se poate realiza înţelegerea şi producerea unor
raţionamente autentice, devenind astfel participanţi activi în viaţa comunităţii. Se face trecerea
astfel de la modelele tradiţionale, considerându-se unele practici educaţionale ca fiind
neadecvate, deoarece limitează realizarea cunoaşterii selective în contextul unei cercetări
multiple.