Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA, CHIȘINĂU

ȘCOALA DOCTORALĂ DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE ALE EDUCAȚIEI


TEORIA GENERALĂ A EDUCAȚIEI

Evaluarea cercetării din perspectiva de gen

 Prof. conf. univ. Bodrug-Lungu Valentina


 Drd. Balercă Vasilica
 AN I
 An universitar 2018-2019
1. Identificați și analizați o situație de discriminare în bază de gen (relevantă contextului
temei cercetării dumneavoastră):

Situația

Tema tezei de doctorat este – Particularitățile psihopedagogice ale gândirii critice la


elevii din clasele primare. O situație pe care eu o voi propune în cadrul acestei teme este
antrenarea elevilor în activități pluridisciplinare care au ca scop dezvoltarea gândirii
critice într-o lecție integrată în care se îmbină armonios matematica și activitățile practice
și artele vizuale.
O activitate asemătatoare am susținut în cadrul unei lecții deschise derulată prin
intermediul jocului didactic.
Joc didactic; Construiește un robot din figure geometrice!
Scopul: recunoașterea figurilor geometrice și dezvolatarea gândirii prin crearea unei
compoziții originale
Sarcina didactică: Elevii vor primi figure geometrice desenate pe foi colorate si vor
avea ca sarcină decuparea acestora si asamblarea lor pe o foaie albă astfel încât sa creeze
un robot cu elementele primate.
Materiale didactice: figuri geometrice pe foi colorate, foaia albă pentru asamblat,
foarfece, lipici
Desfășurarea jocului:
Elevii vor fi împărțiți în grupe după criteriul fete și băieți. La semnalul meu fiecare grupă
a început să decupeze figurile geometrice primite, apoi s-a recurs la asamblarea lor.

Discriminarea de gen(criteriile)

După ce fiecare echipă au decupat figurile geometrice primate , grupa băieților a


constatat că figurile decupate de fete sunt mult mai corecte și mai bine executate decât
figurile decupate de ei. Ei au motivate că fetele “se pricep mai bine” la decupat și că nu
este correct să fie împărțiți așa că trebuia ca în realizarea grupelor să fie deopotrivă fete
și băieți deoarce fetele i-ar fi ajutat și pe ei . La final și fetele au constatat ca băieții sunt
mai ingenioși în asamblare și mult mai creativi.

Soluțiile

Ca o soluție găsită în rezolvarea acestei probleme am hotărât ca pe viitor să nu mai fie


organizați pe sexe- băieți și fete, ci grupe amescate. Astfel, am organizat o activitate
asemănătoare dar cu grupele amescate iar rezultatele au fost net superioare, iar produsele
muncii lor au fost mult mai creative și bine realizate.
2. Analizați succint oricare tradiție națională aplicând instrumentariul ”analizei de gen”:

Vornicul la nunți

Vornicul la nunți este omul care dă viață întregului eveniment. Cu cât „maestrul de
ceremonii” gustă mai mult din plosca cu vin sau țuică cu atât tradiționalele strigături sunt mai
colorate și mai amuzante, iar nuntașii au parte de un adevărat spectacol.
Vornicul este cel care se ocupă de organizarea nuntașilor pe drumul de la mire, la nași, la
mireasă, el anunță când începe și când se termină „sesiunea” de dans pentru că friptura este pe
punctul de a intra cu torțe și mare fast în sală, el este cel care află când s-a furat mireasa iar pe
vremuri când cinstea nu era „secretă” vornicul era cel care îi lăuda pe cei care nu s-au zgârcit la
bani și le arăta obrazul celor care nu s-au „pregătit” așa cum se cuvine.

„O nuntă tradițională fără vornic este ca un tort fără cireașă” ar spune cei care încă se mai
ocupă ce această meserie. Vornicul este omul de bază al oricărei nunți de acest fel.

Rolurile vornicului

Vornicul va fi întotdeauna bărbat și niciodată femeie. El este cel care conduce toată nunta și
care direcționează și dirijează toți nuntașii. Femeile sunt cele care acceptă în totalitate aceste
aspect – ele ocupându-se de alte aspect legate de nuntă. De aici rezultă că este recunoscută
capacitatea bărbatului de a conduce familia – fiind cap de familie.

Resursele

Vornicul este îmbrăcat corespunzător , diferit de ceilalți nuntași. Are pe umăr un prosop
tradițional ornat cu flori iar în mână o sticlă de vin cu care primește nuntașii care vin la mireasă.

Impactul social

În tradiția populară nici o nuntă nu se face fără vornic deoarece acesta cuniaște cel mai bine
ritualul si etapele. Vornicul este recunoscut pentru rolul lui important în derularea nunții și
totodată este remunerat pentru rolul lui de a binedispune și de a înfrumuseța atmosfera. În zona
Moldovei încă se mai pastrează această tradiție de a chema vornicul.
3. Propuneți câțiva indicatori sensibili la gen relevanți contextului temei cercetării
dumneavoastră)

Gândirea critică este gândirea clară, rațională și liberă. Aceasta nu se bazează pe


acumularea de informație, ci pe dezvoltarea capacității de a procesa informația.
Pe termen lung, gândirea critică îi stimulează şi inteligenţa şi creativitatea, iar copilul este
ajutat să rezolve eficient nu doar problemele teoretice care apar în manuale, ci şi pe cele
din viaţa de zi cu zi.
Avantajele astea nu ţi le dau nici televizorul, nici netul şi, din păcate, uneori nici
şcoala. Depinde de mine, ca părinte, dacă băieţii mei vor fi încurajaţi să gândească
pentru ei.

Un elev care posedă aceste calități poate rezolva mult mai ușor problemele de
matematică, poate înțelege mult mai bine orice text sau argument de la orice materie, fără
să necesite să rețină cantități enorme de informație .
Gândirea critică este o calitate esențială atât în viața personală, cât și în cea
profesională. În primul rând, facilitează transmiterea propriilor idei și înțelegerea ideilor
altora, făcând comunicarea mult mai benefică și productivă. Mai mult, accelerează
asimilarea informațiilor noi și derivarea consecințelor acestora. Aceste abilități sunt
esențiale în orice domeniu de muncă.

Referitor la acestă temă propun următorii indicatori sensibili la gen:

*gradul de conceptualizare si abstractizare


*potențialul creativ
*rezolvarea situațiilor problemă
*greșeli de raționament
*construirea de argumente

Fiecare indicator enunțat mai sunt se manifestă diferit prinn prisma analizei de gen. La
băieți se observă mai pronunțate unele aspectele, la fel și în cazul fetelor.

S-ar putea să vă placă și