Istoria presei.

Seminar 6

Televiziunea (2)
C. FORME DE ORGANIZARE

Televiziunea a fost la începutul istoriei ei, unică, naţională, publică. După apariţia
televiziunilor private, sistemul mass-media s-a diversificat şi clasificarea televiziunilor
cuprindea două secţiuni:
- televiziune independentă;
- televiziuni organizate în reţea.
Ambele forme de televiziune, publică şi privată se regăsesc în această tipologie.
Televiziunile independente, singulare sunt cele ce emit de la „centru” , cu programe
unitare. Organizarea în reţea s-a impus în momentul diversificării ofertei de programe,
apariţiei posturilor regionale şi locale. Exemplul elocvent este reţeaua ITV din Marea
Britanie, formată din cincisprezece staţii. Acestea sunt administrate de societăţi de
producţie independente. Recunoscute sunt Thames Television la Londra, Granada la
Manchester.
În 1982 în Italia existau reţele care concentrau procentul majoritar al audienţei
televiziunilor particulare. Grupul Berlusconi a funcţionat tot sub forma reţelelor de
televiziune, cucerind piaţa media şi determinând publicul- ţintă să devină fidel în
vizionarea programelor, axate pe divertisment, informaţii, sport, filme de import (în
special americane) şi difuzarea spot-urilor publicitare.

D. FORME DE FINANŢARE

Apariţia televiziunilor publice, subvenţionate de stat va genera dorinţa de a avea

televiziune particulară, independentă financiar şi politic. O dorinţă greu de realizat,
pentru că investiţia în tehnica de televiziune a fost şi a rămas costisitoare, ca bani şi timp.
Dezvoltarea tehnică a unui post de televiziune a însemnat încă de la început o investiţie
costisitoare şi pe termen lung. Cei ce au crezut în viitorul televiziunii şi au cheltuit
considerabil pentru dotarea tehnică, executarea experimentelor şi păstrarea personalului
de specialitate au avut nevoie de multă răbdare. Practica a dovedit că abia după
aproximativ zece ani se obţin beneficii (uneori nu numai financiare).
Dacă televiziunile publice primesc de la bugetul statului sume necesare
funcţionării lor, televiziunile comerciale „trăiesc” din sumele provenite din plata spaţiilor
de publicitate şi bani investitorilor.
Ambele tipuri de televiziuni se confruntă însă cu dificultăţi financiare.
Televiziunile publice au acceptat târziu să vândă spaţiu de publicitate şi acestea într-un
procent mic.
BBC este alimentat 90% de produsul redevenţei, celelalte procente fiind asigurate
din vânzarea revistei şi a programelor în străinătate. ITV, televiziune particulară în Marea
Britanie a dovedit că poate fi eficace şi ca audienţă şi ca venit obţinut. În 1985
înregistrase un miliard de lire sterline, situându-se pe primul loc între televiziunile
europene.
 E. CONŢINUTUL GRILELOR DE PROGRAME – PROFILUL
TELEVIZIUNILOR

Structura ofertei de program conferă televiziunii profilul personalizant pe piaţa

media.
Televiziuni (sau canale) generaliste – prezintă publicului larg toate tipurile de
emisiuni (informative, culturale, de divertisment, dezbateri, anchete) vizând toate
domeniile vieţii sociale.
Televiziunile publice au caracter generalist, pentru că prin natura adresabilităţii lor
trebuie să întâmpine orizontul de aşteptare al întregii societăţi, privită în structura sa pe
vârste, profesii, nivel de înstrucţie, religie. Procentul de audimat este de obicei uniform
redistribuit pe zona de acoperire a semnalului de emisie şi în proporţie de aproximativ
40% în cota de piaţă cumulată la nivelul întregii zile. În România, televiziuni generaliste
sunt TVR, PRO TV, Antena 1.
Televiziuni semiprofilate sunt televiziunile care au grila de programe axată pe 2-3
coordonate. La apariţia pe piaţa media, televiziunile comerciale sunt în general
semiprofilate (muzică, ştiri, filme) întrucât costurile mari pentru dotările tehnice nu
permit cheltuieli pentru producţii proprii de televizine. Soluţia „importurilor” este
salvatoare pentru o primă etapă de fiinţare.
Televiziuni specializate sunt televiziunile care au ca obiectiv producerea şi
difuzarea de emisiuni ilustrative pentru un singur domeniu:
- ştiri: CNN, EuroNews
- Sport: Eurosport
- Muzică: MTV, Atomic
- Filme: HBO, Hallmark
- Ştiinţă: Discovery, Naţional Geografic
Apariţia televiziunilor specializate în număr mare denotă preferinţele publicului
pentru domenii atractive ca noutate, impact emoţional, delectare. Publicul ţintă nu este
numeros (ca în cazul televiziunilor generaliste), dar este stabil, ilustrând o caracteristică a
teleparticipării: fidelizarea.
BBC are două posturi de televiziune publice:
- BBC1, post generalist, cu o adresabilitate largă, axat pe accesabilitatea mesajului,
răspunzând preferinţelor tuturor categoriilor de telespectatori.
- BBC2 – post semiprofilat, cu programe informative şi documentare, vizează un public
elitist, cu nivel cultural ridicat şi produce programe pe care le vinde în străinătate. Cele
două posturi nu sunt în concurenţă, sunt în complementaritate.
Televiziunea americană a reuşit să se impună în plan internaţional, să vândă
programe specializate şi datorită structurii diversificate.
Posturile specializate au devenit în timp repere în domeniul abordat: CNN –
pentru informaţii, MTV pentru muzică, HBO pentru cinema. Producţiile americane sunt
vândute televiziunilor din întreaga lume la preţuri scăzute. Efectul imediat este tendinţa
televiziunilor naţionale de a cumpăra aceste pachete de emisiuni şi de a nu mai realiza
producţii proprii, care în general sunt mult mai costisitoare. A fost o modalitate de
dominare a pieţei mondiale, de penetrare în toate spaţiile culturale.