PLAN REMEDIAL

TULBURĂRI DE COORDONARE MOTORIE

I. Informaţii de bază
Numele copilului: CHINDEA FABIAN
Sex: M
Grădiniţa P.P. nr. 2 Alba Iulia
Diagnostic: tulburări de coordonare motorie (dispraxia), diagnosticat în scrisoarea medicală
nr.1848/10.07.2012
Educatoare: STAN LOREDANA / BUDA COSMINA
Perioada de desfăşurare: an școlar 2013 – 2014 (grupa mijlocie)
cu posibilitate de prelungire în următorul an școlar

II. Starea actuală a copilului

Sector de referinţă: afectarea capacităţii creierului de a planifica şi urma secvenţe ale
mişcărilor.
Motiv de referinţă: Copiii cu această tulburare pot efectua toate mişcările normale, posedă
inteligenţă medie sau mai înaltă decât medie, dar, deseori, sunt consideraţi retardaţi din cauza
planificării şi coordonării motorii insuficiente.

Consecinţele dispraxiei sunt diverse şi ţin de abilităţile copilul de a acţiona acasă, la grădiniţă sau
în orice alt context social; depind de gradul de gravitate a acesteia şi se manifestă pe
următoarele paliere ale dezvoltării:
• motricitate grosieră (generală): abilităţi sportive foarte reduse, stângăcie generalizată,
echilibru precar, coordonare deficitară a părţilor corpului şi a mişcărilor, împiedicând, astfel,
formarea unor deprinderi, cum ar fi mersul pe bicicletă, înotul. Pentru a se mişca uşor, aceşti
copii au nevoie de foarte multă informaţie senzorială, au tendinţa de a sparge obiecte şi nu fac
faţă lucrului manual şi jocurilor organizate.
• motricitatea fină: pot avea dificultăti la scris, desenat sau copiat. Scrisul de mână este afectat,
adesea din cauza strângerii şi apăsării exagerate a creionului şi de incapacitatea de a controla
traseul acestuia; uneori scrisul este ordonat, dar extrem de lent, reducând volumul sarcinilor pe
care pot să-l realizeze într-un timp dat;
• organizarea şi autoorganizarea activităţii: copilul dispraxic are nevoie de mult timp pentru a
se îmbrăca/dezbrăca şi a se organiza dimineaţa, a mânca, a merge la plimbare etc.; are dificultăţi
în a-şi găsi lucrurile sau în a-şi aminti ce obiecte îi sunt necesare pentru o anume activitate;
• vorbirea şi limbajul: dispraxia poate fi asociată cu deficit şi dezordine a capacităţilor de
vorbire expresivă, de aşezare a cuvintelor în propoziţii, de articulare corectă a sunetelor.

III. Semne (indicatori) de avertizare. Comportamentul copilului:

• începe anevoios o activitate;
• se observă coordonarea proastă a mişcărilor: de ex., copilul este capabil să prindă mingea, dar
o face cu mişcări exagerate;
• manipulează stângaci obiectele;
• oboseşte repede;
• dificultăţi de adaptare la rutina grădiniţei;
• îi este dificil să folosească diverse dispozitive la construirea din cuburi;
• are probleme de coordonare şi echilibru: deseori poate să atingă din greşeală obiectele din
încăpere sau să le dea jos;
• ezitări la activităţile şi jocurile care implică abilităţile de motricitate grosieră;
• îmbrăcare înceată, copilul nu îşi poate lega şireturile;
• scris de mână abia lizibil;
• probleme cu coordonarea cuţitului şi a furculiţei;
• apariţia simptomelor fizice, cum ar fi dureri de cap, stări de rău.

IV. Capacităţi, competenţe, abilităţi, lacune, slăbiciuni, nevoi

Dispraxia afectează progresul (pre)şcolar al copilului la diferite nivele:
o dificultăţile de organizare şi autoorganizare se extind şi asupra gândirii şi planificării şi
dezorganizează învăţarea;
o copilul dispraxic poate avea multe informaţii, dar nu le poate organiza logic şi cu sens;
o are capacitate limitată de concentrare şi abilităţi de ascultare reduse;
o manifestă incapacitate de a-şi aminti mai mult de două-trei instrucţiuni odată;
o finalizare întârziată a sarcinilor de lucru în clasă;
o desene şi abilitate de copiere insuficient maturizate;
o atenţia deficitară este adeseori asociată cu dispraxia, dar este greu de stabilit, dacă sunt
dificultăţi de concentrare sau este vorba de evitarea sarcinilor dificile;
o frustrarea şi stima de sine scăzută generează izolare şi diminuarea motivaţiei şi interesului
pentru învăţare; au tendinţa de a se supăra repede şi de a-şi arăta sentimentele; sunt timizi şi
nesiguri când au de realizat activităţi motrice noi – se tem de eşec;
o imaturitatea afectivă însoţeşte de multe ori dispraxia şi se manifestă prin stângăcie şi
infantilism în abordarea sarcinilor de învăţare, dar şi în relaţiile cu colegii şi adulţii din preajmă,
incapacitatea de a stabili relaţii cu alţi copii.
Obiectivele programului
 planificarea activităților pe etape succinte, clare, succesive;
 alegerea temelor, jocurilor didactice, manipulative, care generează un interes ridicat;
 începerea activităţilor cu manipularea obiectelor mai mari şi mai grele, trecând apoi la cele
mai mici şi mai uşoare;
 acordarea permisiunii copilului de a se deplasa mai puţin şi de a-şi lua pauze la cerere;
 oferirea unui timp suficient pentru urmărirea mişcărilor altor copii înainte de a încerca să le
execute el însuşi;
 încurajarea copilul în efectuarea unei noi sarcini;
 stimularea îndeplinirii activităţii în mod independent, acordându-i ajutor doar la început;
 evidenţierea şi recompensarea cel mai mic progres, atragerea în activităţi de grup şi în jocuri
de învăţare;
 comunicarea cu copilul va fi cu voce caldă, blândă, dar şi insistentă în obţinerea rezultatelor;
 evitarea comparaţiilor între copii;
 lăudarea fiecărui efort, chiar şi a realizărilor minore. Un copil cu dispraxie este obişnuit cu
eşecul repetat: fiecare efort trebuie să le crească încrederea în sine. Când vor avea o părere mai
bună despre ei, se vor relaxa şi vor putea să înveţe;
 alocarea unui timp suplimentar. Copiii cu dispraxie au dificultăţi în procesarea informaţiilor în
timpul activităţilor, la nevoie beneficiind de timpul de odihnă.
Strategii de predare-învăţare
ÎNTÂLNIRILE DE DIMINEAȚĂ:
• Repetarea aceleaşi consecutivităţi de activităţi în cadrul întâlnirii de dimineață pentru o
perioadă îndelungată de timp – aceasta îi va oferi lui C.F. încrederea necesară pentru a se
aventura în activităţi noi. Se poate modifica conţinutul verbal şi vizual al activităţilor, dar se
lasă neschimbată ordinea lor.
• Dacă C.F. nu reacţionează la încurajările de a participa la activităţile motorii, voi oferi
modalităţi alternative de mişcare, care ar diminua riscul de a se implica în activităţile de grup.
Confecţionez un semn sau un panou care descrie în imagini activitatea propusă de mine şi îi
permit copilului să-l ia în mâini şi să-l studieze.
• Caracterul de rutină al acestor activităţi îi va permite lui C.F. să acţioneze spontan. În
consecinţă, se va bucura de succes, fiindcă nu trebuie să-şi planifice şi să-şi organizeze singur
acţiunile.

CENTRUL ARTĂ
• Dacă C.F. vrea să-şi deseneze autoportretul, voi desena cercul pentru faţă, sau doar o porţiune
a cercului, pentru ca el să aibă de unde începe. O altă modalitate este să desenez cu degetul un
cerc imaginar pe foaie. Astfel, îl ajut să înceapă o activitate nouă şi îi asigur succesul.
• Încurajez copilul să participe în unele procedee de confecţionare a colajelor care nu prezintă
riscuri pentru el – ar putea dori să aleagă singur unele materiale pentru colaj şi să le lipească.
• Adeseori muşchii copilului au un tonus redus - înainte de a începe activitatea în centru, acesta
va efectua mişcări viguroase de rezistenţă pentru „pregătirea” mâinilor: batem din palme repede
şi tare, lovim cu pumnii în perne sau în puf etc.
• Pentru tăierea cu foarfecele folosesc hârtie cu texturi şi de grosimi variate, pentru a mări
numărul stimulentelor senzoriale – hârtie abrazivă şi hârtie de tapet, paie, folia de aluminiu,
argilă de modelat: C.F. ar putea produce din argilă un „morcov” lung pe care l-ar putea tăia cu
foarfecele în rotile mici „pentru supă”.
• Pentru a-l ajuta să mânuiască foarfecele, desenez cu culoare roşie semne „STOP” la fiecare 5
cm, de-a lungul liniei de tăiere. Fiecare semn va constitui următoarea ţintă pentru foarfece,
transformând activitatea dintr-o sarcină grea într-o serie de tăieturi mici, uşor de efectuat.
• Desenez linia de tăiere cu markere de culori diferite – astfel, C.F. va înţelege că activitatea se
împarte în paşi mici.

CENTRUL NISIP ŞI APĂ

• Încurajez copilul să elaboreze planuri personale privind jocurile cu nisipul/apa.
• Descriu într-un mod cât mai pozitiv ceea ce face C.F. la un moment: „Bravo! Împingi nisipul
cu excavatorul”. Concretizez acţiunile copilului, nu generez laude de tipul: „Te descurci de
minune!”
• Formulez etapele pe care va trebui să le parcurgă C.F. în timpul jocurilor cu nisipul sau apa.
Încurajez colegii să-i demonstreze lui C.F. acţiunile pe care acesta urmează să le întreprindă.
• Folosesc jucării, ustensile şi vase grele pentru a-i ofei lui C.F. mai multe stimulente şi a-i spori
capacitatea de planificare a activităţilor motorii.
• Dacă C.F. invadează spaţiul personal al colegilor, îi voi da un covoraş pe care să stea – aceasta
îi va permite să ţină cont de limitele spaţiului personal.

CENTRUL CONSTRUCȚII
Copiii din această categorie pot avea abilităţi cognitive medii sau mai înalte, dar le este
dificil să planifice şi să execute sarcinile legate de motricitate. De ex., copilul de 4 ani poate fi
capabil să identifice pătratele şi dreptunghiurile, să spună care cărţi au formă pătrată şi care –
dreptunghiulară. Poate să spună că aceste figuri au cîte patru laturi, dar să nu fie capabil să
aranjeze cu uşurinţă blocurile pe podea, pentru a forma figurile cele mai simple. Din fericire,
blocurile pot fi rearanjate de mii de ori şi copilul poate manipula blocurile cît timp doreşte, pînă
obţine rezultatul scontat. Această strategie de învăţare din greşeli este una din modalităţile de a-l
deprinde pe copilul cu dificultăţi de planificare a acţiunilor motorii să însuşească deprinderi noi.
Cuburile reprezintă materialul perfect pentru învăţarea din greşeli.
• Învăţarea prin imitare. Ridic o construcţie simplă şi încurajez copilul să o clădească pe cea de
a doua.
• Îl încurajez pe C.F. să se joace cu un coleg sau doi. Astfel va obţine informaţie vizuală
referitor la etapele procesului – care cuburi trebuiesc folosite la început, care - mai apoi, etc., în
timp ce îi observă pe colegi cum asamblează construcţiile din blocuri.
• În cazul în care C.F. ezită să încerce să se joace cu cuburile, îi trezesc interesul faţă de
construcţia pe care am pornit-o – el ar putea să vă aducă blocuri sau alte materiale necesare.
După ce copilul se obişnueşte cu această activitate, îl rog să adauge câteva cuburi la construcţia
mea sau să pună altele pentru a face peretele mai înalt, sau ar putea construi o cărăruşă pavată
până la pragul casei. Treptat, îl ajut pe C.F. să fie încrezător în capacitatea sa de a duce la bun
sfîrşit construcţia din cuburi.
• Încurajez copilul să folosească cuburi de diferite dimensiuni şi greutate. Lucrul cu cuburile
mici îi dezvoltă dexteritatea/motricitatea fină, iar cuburile mari şi grele îi oferă stimuli senzoriali
necesari muşchilor şi articulaţiilor.

CENTRUL JOC DE ROL

De regulă, copiii cu dificultăţi de planificare a acţiunilor motrice întâmpină dificultăţi la
folosirea abilităţilor de motricitate fină şi beneficiază în urma adaptărilor, cum ar fi costumarea.
• Copilului îi va fi mai simplu să manipuleze jucăriile mari şi grele. El se poate irita dacă se
joacă cu mobilierul pentru casa păpuşilor sau cu hăinuţele acestora.
• Unii copii vor evita activităţile care li se par prea complicate. Dacă C.F. evită în permanenţă
un anumit centru de joacă îl încurajez cu încetul la participarea lui, împărţind activitatea în etape
mai scurte.
• Îl încurajez să împărtăşească ideile referitor la joc colegilor, în loc să urmeze întotdeauna
planurile propuse de alţii.
• C.F. ar putea să se simtă mai confortabil, jucându-se într-un joc binecunoscut şi s-ar putea să
aibă nevoie de strategii de joc noi.

CENTRUL JOCURI DE MASĂ –MOTRICITATE FINĂ

C.F. ar putea să înceapă să evite activităţile de motricitate fină dacă nu este sigur că este
capabil să ducă sarcina până la sfârşit, pentru a nu se expune la eşec.
• Copiii deseori aplică metoda învăţării din greşeli, pentru a înţelege cum să asambleze piesele,
şi pot încerca aceeaşi metodă de nenumărate ori, chiar dacă nu obţin rezultatul dorit. Dacă observ
că C.F. nu ştie ce să facă, dau indicaţii verbale în timp ce copilul efectuează sarcina – aşa încât să
poată folosi aceleaşi fraze când va încerca să repete activitatea. De ex., în timp ce C.F. înşiră
mărgele, aș putea spune: „Cu o mână ţii şi cu alta – împingi sfoara”. El îşi va aminti aceste
cuvinte mai târziu şi va reuşi să înşire mărgelele pe sfoară singur.
• C.F. trebuie să aibă posibilitatea să exerseze zilnic abilităţile de motricitate fină. Pe măsură ce
își însuşeşte şi aplică abilităţile, el devine mai încrezător şi mai interesat de participarea la
activităţi de motricitate fină. Îl voi încuraja să aplice abilitatea însuşită cu ochii închişi – va fi un
adevărat motiv de mândrie să ştie că mîinile şi degetele lui sunt atît de dibace.
• Voi încuraja părinţii să îi ofere lui C.F. cît mai multe obiecte mărunte şi să se joace cu ei.

JOCURI ÎN ÎNCĂPERE ŞI LA AER LIBER –MOTRICITATE GROSIER Ă

Copiii cu probleme de planificare a activităţilor motorii sunt conştienţi de problemele legate
de activităţile grosiere şi ar putea refuza să participe la ele.
• Copilului îi este greu să-şi determine poziţia în raport cu alte obiecte în spaţiu. El va câştiga
experienţă, dacă va avea posibilitatea să se mişte printre diverse obstacole.
• Încurajez copilul să nu se grăbească – mişcările rapide, ca de ex., alergatul, nu-i permit
acestuia să-şi dezvolte abilităţile de menţinere a echilibrului şi de control asupra mişcărilor..
• Participarea mea şi a colegilor de grupă la activităţile de dezvoltare motrică grosieră îl va
ajuta pe C.F. să se concentreze asupra activităţilor.
• Sugerez copilului strategii simple de memorizat, de ex.: „Atenţie! Pregătirea! Aruncarea!”,
pentru ca el să-şi poată organiza acţiunile în timpul jocurilor fizice.
• C.F. trebuie să beneficieze de experienţe de mişcare activă nu numai la grădiniţă, dar şi acasă
alături de părinţi, încorporând în viaţa de toate zilele jocuri în curte, precum şi activităţi bine
structurate, cum ar fi înotul şi gimnastica.

TIMPUL MESELOR
Aceşti copii îşi coordonează slab mişcările când este necesar să deschidă cutiile sau să
folosească tacâmurile. Deasemenea, este posibil să aibă o sensibilitate scăzută şi să nu observe
că s-au murdărit cu mâncare sau băutură.
• C.F. are nevoie la început de îndrumare directă prin punerea mîinilor peste mîinile lui pentru
a se învăţa să folosească tacâmurile.
• Picioarele copilului trebuie să se sprijine ferm pe podea sau altă suprafaţă solidă: spatele este
sprijinit pe speteaza scaunului şi împreună cu capul sunt aliniate pe verticală.
• Copilul poate da dovadă de coordonare mai bună a mişcărilor şi poate beneficia de stimulente
senzoriale mai puternice, dacă foloseşte tacâmuri cu greutate sporită.

Recomandări:
Copilul cu probleme legate de planificarea activităţilor motorii se bazează pe
demonstraţiile verbale, pe împărţirea oricărei activităţi în paşi cât mai mici şi pe asistenţa altor
persoane la începerea activităţilor, precum şi pe încurajarea eforturilor, stimularea încrederii şi a
motivaţiei pentru învăţare şi adaptarea metodelor şi mijloacelor de predare-învăţare-evaluare.

Plan de intervenție realizat de Avizat director,

 prof. înv preșcolar prof. înv preșcolar
STAN LOREDANA ALDEA ALINA