5 pași simpli pentru o relație mai

bună cu adolescentul rebel

Și dacă ar exista soluții pentru o relație armonioasă cu

adolescenții? Da, se poate!
Hai să descoperim, împreună, câteva tehnici simple, care te
vor ajuta să îmbunătățești rapid comunicarea dintre voi!

Părinte de adolescent… Felicitări!

Dacă ai ajuns până în acest moment, ai ceva antrenament!

Te înțeleg perfect! Am și eu două bucăți și îmi este nu greu, îmi este foarte greu. Dar am o
prietenă bună care are 4 (patru!) băieți, și-a tot încercat norocul, pentru că își dorea foarte
mult o fetiță. De fiecare dată când îmi vine să-mi iau câmpii (impuls pe care îl simt cam o
dată la două zile), mă gândesc la ea, cu cei patru băieți, și parcă mă mai liniștesc un pic.
Dacă ea (încă) nu a murit, înseamnă că se poate. O să treacă și asta!

Sunt, așadar, mamă de doi. Este adevărat că nu au ajuns, încă, la adolescență, însă am
început deja să mă interesez de acest domeniu, după ce am avut un moment de revelație:
băiețelul meu se pregătea să plece un weekend cu bunicii la munte și, deși abia aștepta
plecarea, deși de o săptămână vorbeam în fiecare zi despre asta și despre ce va face acolo
și era super entuziasmat, când s-a urcat în mașină, s-a agățat de mâna mea și a început să
plângă în hohote, pentru că nu mai vrea să plece, vrea să rămână cu mine și merge și la
grădiniță (asta era, pentru el, amenințarea supremă). Nu puteam să îmi trag brațul, atât de
tare mă ținea, din scaunul lui, și era umflat de atâta plâns, suspina și abia putea respira.

Sora lui mai mare, care pleca, separat, în tabără de schi, singură cu colegii, își dădea ochii
peste cap, i se părea o prostie. Și, în timp de mașina se îndepărta, mă gândeam și mă
întrebam în ce moment copilul, pentru care erai Dumnezeu, care te privea cu aceeași
încredere și speranță cu care privește un pasager stewardesa care îl liniștește în timpul
turbulențelor, devine complet rece, distant, dezinteresat.
În ce moment se produce ruptura? De ce?

Cel mai trist, însă, mi se pare altceva: ​copilul drăgălaș, care îți înșira cu lux de amănunte
toate întâmplările de la grădiniță, acum nu ți-ar mai povesti ceva nici sub tortură. Dacă
înainte vorbea în continuu, de îți venea să-i spui să mai tacă un pic, să ai și tu o secundă de
liniște, acum trebuie să îi smulgi cuvintele cu forcepsul.
Orice întrebare din partea ta, părinte preocupat, pe bună dreptate, de soarta lui, se va
izbi de un zid​ mai înalt decât cel al unei închisori de maximă securitate.

În cel mai bun caz, atunci când va catadicsi să îți

vorbească, va răspunde cu ”Bine” la orice întrebare:

- Cum a fost azi la școală, ce ai făcut?

- Bine.
- Ai avut o zi frumoasă azi?
- Bine.
- Mănânci pizza sau paste?
- Bine.
Sursa foto: Pixabay

Cam așa decurge interacțiunea, o dovadă clară a faptului că gingașa făptură nu ascultă și
habar nu are despre ce-i vorbește părintele, însă măcar deschide gura și îndrugă ceva.

Mai există o variantă, adolescentul care răspunde la fel la toate întrebările tale, însă a
înlocuit inofensivul ”Bine” cu ”Mă seci!”:
- Cum a fost azi la școală, ce ai făcut?
- Mă seci!
- Ai avut o zi frumoasă azi?
- Mă seci!
- Mănânci pizza sau paste?
- Mă seci!

Bun și așa, măcar există o minimă interacțiune.

Varianta low communication - spre zero este cea în care micuțul îngeraș, transformat peste
noapte în zmeu, nici nu te mai consideră demn de a te privi, preferă să-și țină ochii în telefon
și căștile în urechi. Nici măcar nu (mai) exiști pentru el!

Iar durerea e mare!

Te gândești unde ai greșit, cum ai pierdut

contactul, pe parcursul drumului. Te simți
complet inutil, iar frustrarea crește. În cazul în
care problema cu tânărul vine și pe fondul unor
alte probleme personale (disfuncționalități de
comunicare cu partenerul, job stresant, oboseală
cronică etc.), nu face decât să te adâncească în
frustrare și deznădejde.
Și ți se pare că e fără rezolvare, nici o putere
omenească nu va mai putea restabili ordinea
și armonia în viața și căminul tău.
​Sursa foto: Pixabay
Problema e că ești singur în toată povestea asta, eu am descoperit acest lucru pe pielea
mea.

Bunicii, care înainte se băteau să petreacă timp cu micuțul dulce și bucălat, frumos ca în
reclamele la scutece, și îl țineau tot weekendul la ei, acum se dau dispăruți și nu mai sunt
dornici să petreacă nici măcar o oră cu micul adult. Și, într-un fel, este de înțeles: îngerașul
blond, cu ochi albaștri, s-a transformat într-un lungan deșirat, acneic, ursuz, etern cu căștile
în urechi, la fel de de dornic de interacțiune ca ursul în plină hibernare.

Prietenii tăi au și ei, la rândul lor, proprii copii și propriile probleme. Te vezi din ce în ce mai
rar cu ei, te simți și mai singur și părăsit.

Să lași odorul singur în casă și să lipsești mai mult, pericolul e mare, oricând poate apărea în
vizită gașca micuțului, niște hoarde de huni puși pe distrugere. Și nu plătești rate la casă până
când moartea vă va despărți, ca să aibă micii exploratori ce distruge... pardon, descoperi.

Dar am vești bune!

Va trece! Și această etapă este una absolut normală în dezvoltarea adolescentului și va

trece și aceasta, ca toate celelalte!

Amintește-ți când era nou-născut, te trezea noaptea din oră în oră (impropriu spus ”te
trezea”, pentru că nici nu mai apucai să pui geană pe geană). Și atunci credeai că nu vei
supraviețui, nu-i așa? Sau sinistra perioadă de colici, primii dinți, diversificarea, atâtea
momente în care credeai că vei muri de oboseală, că nimeni nu are cum să poată funcționa
în acest mod, pe termen lung. Ei bine, a trecut. Ce grădiniță să alegi? Apoi ce școală? A
trecut și asta, ai făcut alegerile perfecte, după lungi și interminabile momente de cercetare
amănunțită.

Ai citit biblioteci întregi de cărți de parenting, în care ți se explica cum să fii un părinte
modern, model, cum să crești un copil echilibrat, vesel și fericit, sigur pe el, într-o armonie
perfectă. Peste tot poze cu părinți fericiți și copilași încântători, familii perfecte. Numai că
acum, ghinion, nu prea mai există cărți care să-ți dea soluția magică: cum să crești un
adolescent fericit, echilibrat și sigur pe el. Și nici poze cu părinți relaxându-se lângă niște
adolescenți zâmbitori nu prea se găsesc…

Hai să îți dau un indiciu: ​nici adolescenților nu le este ușor. ​S-au trezit, încet, încet, că nu
mai sunt îngerașii drăgălași, pe care îi plăcea toată lumea și pe care se băteau să-i
smotocească sau să-i răsfețe. Le este și lor dor de perioada în care totul era floare la
ureche.

Acum nimic nu mai este ușor: școala este din ce în ce mai grea, încrederea lor în sine
este din ce în ce mai scăzută. Nu mai sunt copii, hormonii explodează. Însă nici adulți
nu sunt, pentru că, în continuare, nu pot lua decizii importante și trebuie să facă ce li
se spune. Este frustrant și pentru ei și e
normal să nu mai înțeleagă nimic!

Au și ei întrebările lor, nesiguranțele lor. Se

pune multă presiune pe umerii lor, totuși firavi.
Trebuie să se gândească la viitor și la niște
posibile decizii pe care le vor lua și care îi vor
marca pe termen lung, când ei habar n-au
încotro să se îndrepte. Repet, nu este ușor nici
pentru ei!
Sursa foto: Pixabay

Se simt cei mai urâți din curtea școlii, chiar dacă nu au curajul să o mărturisească.
Cred că vocea lor, în schimbare, este oribilă (aici cam au dreptate), iar tenul explodat de
sebum îi face să nu mai ridice ochii din pământ de rușine.

Fetele, dacă au părul blond, îl vor brunet, dacă e brunet, îl vor blond, dacă e lins, îl vor
ondulat, iar dacă e natural ondulat, îl vor întinde cu placa până îl vor arde de tot. Nimic nu e
cum trebuie în înfățișarea lor, iar ei resimt acest lucru acut.

Mărturisesc că am și eu niște poze făcute în clasa a VIII-a, înainte de banchet, alături de tot
colectivul clasei. Singurul motiv pentru care nu am distrus acele fotografii absolut oribile a
fost pentru că vreau să le arăt copiilor mei, atunci când vor avea și ei aceleași probleme. Da,
și mama arăta horror, cu ciumă bubonică pe față, cu nasul strălucind, în lumină, de grăsime,
cu un păr lipit de cap (cu cât mă spălam mai des, cu atât mai dramatic arăta), dar ia uitați-vă
ce frumușică e mami acum! :))
Of, ce nu face o mamă pentru a creștere încrederea de sine a puiului ei!!

Deci, dragă părinte de adolescent neînțeles, explicații pentru această perioadă există​,
deși îmi dau seama foarte bine că nu te consolează. ​Tu vrei să știi clar ce poți face ca să
reușești să comunici iar cu adolescentul care nu te mai bagă în seamă. Îți dorești să nu
mai ia poziția de atac de fiecare dată când te vede apărând în preajma lui.

Avem câteva ponturi care, utilizate constant, chiar funcționează:

1. Alege bătăliile!
2. Evită, cât mai mult posibil, criticile și reproșurile!
3. Permite-i (și ajută-l) să devină din ce în ce mai independent.
4. Adolescentul trebuie să știe că este acceptat și iubit necondiționat.
5. Încearcă să gestionezi propriile îngrijorări și nu lăsa problemele tale să afecteze
relația cu adolescentul.
Există multe tactici, pe care le vom prezenta în materialele următoare. Deocamdată am ales
câțiva pași simpli, care au fost deja testați de părinții pe care i-am chestionat.

1. Alege bătăliile!

Mai ții minte teoria din perioada în care lunganul tău era mic? Nu trebuia nici atunci să
exagerezi cu „nu”-urile. Pentru că, dacă tu i-ai fi spus ”Nu ai voie!” sau ”Nu face asta!” la
fiecare tentativă de a ieși de pe traiectoria obișnuită, atunci când ar fi avut nevoie de un NU
clar, copilul ar fi fost deja plictisit de toate interdicțiile tale și nu le-ar mai fi băgat în seamă.
- Nu pune mâna acolo!
- Nu mai alerga!
- Nu ai voie!​ etc.etc.,
o grămadă de NU-uri, iar poate atunci când realmente ar fi fost cazul să îi spui NU (de
exemplu scăpa din mâna ta și o ia la fugă spre stradă), plictisit de atâtea interdicții, nici nu
te-ar mai fi auzit.

Deci, dacă atunci interdicțiile erau doar pentru isprăvile care îi puneau realmente viața în
pericol (​Nu băga mâna în priză!,​ de exemplu), acum de ce îi interzici o grămadă de lucruri?
Și acum, ca și atunci, copilul tău este un mic explorator, el așa descoperă lumea, de ce vrei
să îi pui piedici?

Alege doar bătăliile pe care le consideri cu adevărat importante ​pentru tine și fii mai
relaxat în rest. Dacă tu îl cerți și pentru camera dezordonată, și pentru că mereu e în urmă cu
temele, și pentru hainele lălâi, și pentru șuvițele blonde pe care și le-a făcut pe ascuns, este și
normal ca tânărul/tânăra să fie sătul/ă de atâta cicăleală. Imaginează-ți cum ar fi să locuiești
cu soacra zi de zi… (deși pot exista și soacre agreabile, presupun :).

Multe lucruri chiar nu merită să vă certați din cauza lor! Alege ce consideri că este
important pentru tine și spune-i ”micuțului” tău că, în privința aceea, nu faci nici o concesie,
însă că îi permiți să facă, în schimb, x sau y.

Hai că nu se întâmplă nimic dramatic dacă iese pe stradă îmbrăcat ca la circ sau dacă are o
freză curcubeu! Nici tu nu ai făcut școala de arte și îmbrăcat frumos de la Paris, deci nu ești
vreo autoritate în domeniu :)) Și ia amintește-ți cum te îmbrăcai tu, adolescent fiind, sau ce
muzică ascultai și ce părere aveai părinții tăi atunci!
2. Evită, pe cât mai mult posibil, criticile și reproșurile!

Regula aceasta derivă din cea de mai sus, iar principiul este același. Nu stârni mai multe
furtuni și discuții decât există deja sau decât este necesar. Nu-l împinge de la spate, spune-i
o dată ce trebuie să facă și apoi lasă-l în pace, este (aproape) un adult! Nimănui nu-i place
cicăleala, iar unui adolescent cu atât mai puțin.

Adresându-i mai puține observații și reproșuri, îi arătăm copilului că îl acceptăm și îl iubim așa
cum este, cu bune și rele (mda, mai mult rele, știu…).

Neapărat de evitat ​afirmații de genul:

- Eu știu mai bine decât tine!
- Eu am fost ca tine, tu nu ai fost ca mine, deci încă o dovadă că eu știu mai bine!
- Nu ești bun de nimic!
- Habar n-ai de nimic!
- Trebuie să mă asculți, pentru că eu sunt părintele aici!
și multe alte orori de acest fel. ​Atenție, de asemenea, la tonul vocii​: cum urcă decibelii,
cum se ridică și zidul dintre urechile adolescentului și tine.

Psihologii au o denumire: ”comunicare asertivă”. Sună complicat, însă, în definitiv, înseamnă

doar ​să nu faci pe deșteptul cu adolescentul (deși uneori îți vine să îl strângi de gât) și
să comunici cu el așa cum ai face-o cu un adult.

Din moment ce nu urli la șeful tău, de exemplu, dacă te enervează la birou (presupun că nu
te cerți cu el parte-n parte, în caz contrar, jos pălăria! :)), îți recomand să nu-ți verși nervii și
frustrările pe un copil, chiar dacă este mai înalt decât tine. Așa sunt toți adolescenții,
enervanți. ​Problema este, de multe ori, a părinților, care insistă cu observațiile și
cerințele lor până când și ultimele punți de comunicare se scufundă definitiv în neant.

3. Permite-i (și ajută-l) să devină din ce în ce mai independent.

Și regula aceasta are legătură și derivă din cele de mai sus. Și îți va ușura și ție munca!

Permite-i, mai ales în domeniile inofensive, să ia decizii singur. Lasă-l să-și aleagă hainele,
atunci când se îmbracă (deși asta ai fi putut să o faci de la grădiniță pentru a crește, nu-i așa,
un copil echilibrat, fericit și sigur pe el) sau când mergeți la cumpărături. Ideal ar fi să-i dai un
buget nepericulos și să bei (cât poți de) liniștit o cafea la mall, timp în care odrasla se plimbă
prin magazine și își crează propriul stil vestimentar (horror).

Vestimentația, distracțiile, hobby-urile, amenajarea camerei sau a timpului personal

sunt lucruri pe care, cu toții, ne dorim să le alegem noi, nu să ni le impună cineva.
Dacă alegerile sale pot ajunge să îi pericliteze siguranța, atunci da, se impune o
discuție ​cu micul adult problematic, însă neapărat pe un ton calm. Dar să ai în vedere că
nici o putere de pe lumea aceasta nu va convinge un adolescent să-și pună căciula pe cap,
de exemplu, chiar de-ar fi gerul Bobotezei. Pur și simplu imposibil! Sau să strângă după el în
bucătărie. Sau să nu-și arunce lucrurile murdare pe jos, în cameră. Și multe altele, pentru
care există un singur termen: jamais! Pur și simplu nu pot.

Pentru adolescent este, însă, important, să observe și să i se spună că părinții au

încredere în el și în alegerile sale și că va fi iubit indiferent ce și cum.

Au nevoie să dețină și ei controlul​, de aceea este important să faceți un pas în spate,

măcar în aspectele pe care nu le considerați atât de importante. Țineți minte că influența
voastră nu va veni exercitând asupra lor un control exagerat​, ba chiar efectul va fi cel
contrar. Influența voastră, ca părinți, va veni doar dintr-o relație de încredere reciprocă, iar
aceasta se construiește cu pași mici. Nu așteptați ocazia unor discuții mari, importante,
părinți-copii, nu vor fi niciodată dispuși sau vor asculta dându-și ochii peste cap. Mai degrabă
profitați de mici momente pentru a avea mici discuții.

De asemenea, ​arată-te cât mai interesat de viața și pasiunile lui. ​Copilul tău este mai mult
decât un elev, deci întrebările nu ar trebui să se oprească la temele de la școală (plus că, să
fim sinceri, după ce piciul trece de clasele primare, să vrei și nu vei mai face față temelor pe
care le primește la școală…).

Știi cu adevărat ce îi place copilului tău? Cum își petrece timpul liber? Cum arată viața
lui? Ce simte, ce gândește?

La început nu va fi ușor, probabil vă va arunca câte o privire de compasiune amestecată cu

dispreț și nu va catadicsi să vă răspundă la întrebări, dar în timp, dacă va vedea că:
- nu îl criticați (prea rău);
- nu îi veți da sfaturi nesolicitate și nu veți face paradă cu experiența voastră de viață;
- nu veți râde de prietenii lui sau de pasiunilor lor;
- îl veți asigura că aveți încredere în el și că, indiferent dacă vă mai supără, este copilul
vostru și îl iubiți, iar asta nu se va putea schimba niciodată,

poate va căpăta încredere să vă mai mărturisească lucruri.

Dorința oricărui părinte este ca al său copil să aibă încredere în el și să îi

mărturisească adevărul. Pentru aceasta, ​arătați-vă cu adevărat interesat de persoana
lui și convingeți-l că, indiferent cât de mare ar fi problema, la voi va găsi întotdeauna
consolare și o vorbă bună!

Când veți mai afla din pasiunile lui, îi veți putea cere și ajutorul. Cu siguranță le va face
plăcere să vă arate că știe mai multe decât voi, măcar într-un domeniu. Tot ce trebuie să
faceți este să fiți sincer (să nu vă dați nepricepuți în ceva doar ca să le atrageți atenția, vor
simți imediat păcăleala), iar la final să le mulțumiți și să vă arătați impresionați (din nou,
încercați cu sinceritate, altfel vor simți că e laudă în van și va avea efectul contrar).

4. Adolescentul trebuie să știe că este acceptat și iubit

necondiționat!

Da, știu, sună utopic. Adolescentul este un enervant maxim, tot ce face, parcă o face
intenționat pentru a te scoate din sărite. ​Notele lui la școală s-au dus vertiginos în jos,
aspectul său lasă de dorit, distracțiile din timpul liber sunt toate o mare pierdere de
vreme, începând cu muzica psihedelică care îi zdruncină creierii și terminând cu magnificul
FortNite,​ iar prietenii lui îți par toți niște ratați.

Te întrebi cu îngrijorare crescândă ce se va alege de el​, dacă va continua în acest fel. ​Va
ajunge și el un ratat, nu va fi în stare să facă o facultate și să aibă o slujbă decentă etc.
Și chiar dacă ar fi așa, să presupunem prin absurd, dincolo de dezamăgirea, tristețea și
eșecul resimțit de tine, ca părinte, asta te va face să nu-l mai iubești? Nu ai cum, pentru că
dragostea pentru mica pramatie este deja înscrisă în ADN-ul tău.

Atunci măcar lasă-l să știe asta: că nu există nimic pe lumea aceasta ce ar putea face
el, adolescentul rebel, iar tu să nu-l mai iubești. Da, vei fi supărat pe el, va fi o mare
dezamăgire pentru tine, poate chiar nu vei mai dori să țineți legătura, depinde de gravitatea
faptelor. Însă, dincolo de toate acestea, ​tu îți vei iubi copilul necondiționat, bun sau rău,
cum o fi el. Este important pentru el să știe asta, va fi plasa lui de siguranță pentru
toate acrobațiile pe care adolescența îl va împinge să le facă.

Cunoaște-i prietenii, chiar dacă îi consideri niște pierde-vară​, pentru că, în acest fel, afli
mai multe și despre copilul tău și anturajul său. Este inutil să crezi că te poți împrieteni cu ei,
mai ales dacă ai impresia că au o influență proastă asupra puiului tău (te asigur că, dacă
vorbești cu părinții lor, aceștia vor considera același lucru, nepricepuții!), însă dă bine pentru
stima de sine a adolescentului tău ca gașca lui să te considere o mamă cool, de exemplu, și
să te placă.

Deși nu va recunoaște niciodată o asemenea blasfemie, în sinea lui va fi bucuros și

mândru că prietenii lui te plac și te acceptă. ​Plus că este vital să ai telefoanele lor, nu se
știe niciodată când ai putea avea nevoie să dai de ei.

De asemenea, cu riscurile de rigoare în ceea ce privește rezervele din frigider sau

porțelanurile de colecție, ​casa voastră poate fi locația unde se poate reuni gașca veselă​,
ei oricum trebuie să se întâlnească undeva. În acest fel, îi vei avea sub observație și vei
putea afla mai multe despre ei și despre copilul tău și vei mai putea strecura câte un sfat -
fiind niște părinți ”cool”, bineînțeles, altfel nu vor dori să vă treacă pragul.
Reguli de bază pentru relația cu ciudații de prieteni pierde-vară ai adolescentului tău:

- nu-i critica​, nici în fața copilului tău, nici în prezența acestora;

- nu le da sfaturi (majoritatea privesc părinții ca pe niște învechiți și demodați), decât
în măsura în care ei, considerându-te o mamă/tată cool, îți cer vreo părere;
- ascultă-i, dacă vor să îți povestească ceva (poate nu au curaj să vorbească cu
proprii părinți și, tu fiind o mamă/tată cool, vor dori să vorbească cu tine). N-ai idee
câtă nevoie au copiii să fie ascultați!

5. Încearcă să gestionezi propriile îngrijorări și nu lăsa problemele

tale să afecteze relația cu adolescentul!

Vestea bună este că aici chiar depinde doar de tine. ​Dacă tu nu ești bine și împăcat cu
propria persoană, nu vei putea avea o relația bună nici cu alții. ​Mare parte din ce te
îngrijorează sau te afectează în relația cu adolescentul este în interiorul tău și are legătură
cu tine, cu proiecțiile tale în viitor și cu reacția ta la factorul extern, și anume teribilul
adolescent. ​Nu este vina lui că este adolescent și se poartă ca atare.

Poate îți trezește amintiri mai puțin plăcute din propria ta adolescență, poate nici tu nu ai fost
un tânăr acceptat și iubit necondiționat, poate ți se făcea mereu observație, erai cicălit și ți se
dădeau sfaturi și uite, totuși, ce bine ai ajuns și că ești un adult normal. Nu e ușor să concepi
că se poate și altfel sau să procedezi în alt mod cu urmașul tău.

Oricum ar fi, este important ca tu să ai pace și armonie în relația cu tine însuți/însăți,

iar dacă tu ești bine, va fi bine și comunicarea cu ceilalți - partener, copii, colegi. ​Plus
că nici relația cu partenerul nu trebuie neglijată. Copiii cresc și își iau zborul, iar voi vă veți da
seama că ați ajuns doi colegi de apartament, că ați fost exclusiv părinți și ați renunțat la a
mai fi un cuplu. Și va fi greu să reînnodați legătura, dacă aceasta s-a tocit. Așa că, deși pare
aproape imposibil să mai aveți și micile voastre momente, acestea sunt importante pentru a-i
transmite celuilalt că încă este important pentru voi.

La fel cum vă recomandam să transmiteți sentimentele voastre copilului adolescent, la fel de

important este să transmiteți și partenerului că nu este doar celălalt părinte, ci rămâne, în
continuare, persoana pe care ați ales-o, jumătatea voastră. O îmbrățișare, o privire caldă sau
o vorbă bună, toate acestea sunt importante și pentru cel pe care l-ați ales să vă fie alături.
În final, trebuie să doar să știți că ​revolta din perioada adolescenței este naturală și
sănătoasă, o etapă necesară în procesul de maturizare al viitorului adult​, iar cazurile de
revoltă extremă, care necesită ajutor specializat, sunt destul de rare. ​Adolescentul are
nevoie să dețină control și să i se acorde independență și, dacă nu o primește, o va
căpăta prin răzvrătire, pentru a se putea separa de părinți și a se maturiza.

Înarmați-vă, așadar, cu răbdare, va trece și această perioadă. Așa cum nici un bebeluș nu a
rămas blocat în perioada colicilor, așa nici adolescenții nu vor rămâne adolescenți pe vecie,
vor crește și vor avea drumul lor. Va veni momentul, imposibil de imaginat acum, în care vă
va fi dor de această perioadă.

Important este să știe că, indiferent câte limite va testa și câte trăznăi va face, voi veți fi
acolo, pentru el, necondiționat și veți rămâne persoanele care îl iubesc cel mai mult!

Dragă părinte de adolescent,

Mi-aș dori să fim cât mai mulți în această aventură, să fim din ce în ce mai mulți care
să avem o relație frumoasă cu copiii noștri!

Pentru că interacționez zilnic cu elevi și văd că majoritatea nu au o comunicare armonioasă

cu familia și consideră că nu sunt ascultați sau înțeleși, mi-aș dori să schimbăm, împreună,
acest lucru.

Este incredibil câtă nevoie au ei de a fi ascultați și cum se deschid dacă văd că cineva pur și
simplu îi ascultă, fără să-i critice. Sau cât sunt de avizi de informații din anumite domenii
considerate de mulți părinți tabu - dar nu vor doar informația brută, pe care o pot găsi
oriunde pe internet, ci educație - să li se explice blând și cu răbdare tot ce își doresc să afle și
să li se răspundă la întrebări fără a ne da, de data aceasta noi, ochii peste cap.

Majoritatea părinților de adolescenți care au completat chestionarele online au

răspuns că și-ar dori ca ai lor copii să simtă că ei le sunt aproape și că le pot spune
orice. Deci dorința există de ambele părți, dar, cu toate acestea, comunicarea este
defectuoasă.

Fiecare pas, cât de mic, contează. Nu sunteți singurii care

trec prin momente grele! ​Știu că este dureros să vezi
cum copilul tău se îndepărtează de voi pe zi ce trece,
dar există soluții, pe care vă invit să le descoperim,
împreună, în materialele următoare!

Sursa foto: Pixabay