DISCIPLINAREA– O FAŢETĂ A DRAGOSTEI FAŢĂ DE COPIL

„Copiii au nevoie de dragoste, mai ales atunci când nu o merită.” (Harold Hulbert)

Cum ştiu copiii că sunt iubiţi…atunci când sunt disciplinaţi? Aceasta este o întrebare relevantă în condiţiile în care părinţii se
înteabă tot mai mult ce ar mai putea face pentru copilul lor, ca sa îl poată „ţine în frâu”.
Momentele de bucurie şi de manifestare a iubirii se pierd parcă în încercarea permanentă de a disciplina copilul. Cum ar fi
însă dacă disciplinarea nu ar mai fi văzută ca opusul iubirii oferite, ci ca un mod de manifestare a acesteia?
A iubi copilul este diferit faţă de a-i transmite mesajul că este iubit. A iubi un copil înseamnă a-i împlini nevoile astfel încât să
se dezvolte armonios, să fie pregătit pentru provocarile vieţii şi să aibă conştiinţa propriei valori. „Limbajele iubirii” despre
care auzim adesea (vezi Gary Chapman & Ross Campbell, „Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”) reflectă doar o faţetă a
iubirii, care se apropie mai mult de afecţiune. Iubirea pentru copil are însă şi alte faţete: încurajarea asumării responsabilităţii
de către copil, respectul, disciplinarea, cultivarea intereselor copilului.
Deşi poate părea ciudat, disciplinarea copilului poate fi o modalitate de manifestare a dragostei părinţilor faţă de copil. Iată
câteva perspective care vin în sprijinul acestei afirmaţii.

1. Consecintele pe termen lung

Deşi copilul percepe pe moment disciplinarea ca fiind o experienţă negativă, efectele de lungă durată sunt benefice pentru
dezvoltarea sa. Acest lucru este condiţionat însă de modul în care sunt puse în aplicare metodele de disciplinare. Metodele care
îi ajută pe copii să-şi însuşească unele comportamente dezirabile (ex. încurajarea, oferirea unui model de către părinte) şi care
se bazează pe consecinţele logice şi naturale sunt mai eficiente decât pedeapsa. În acest fel, mesajul care îi este transmis
copilului - că este iubit necondiţionat – are un dublu beneficiu: copilul va adopta mult mai uşor comportamentul dorit (deşi
acest lucru nu se întâmplă întotdeauna) şi va creste cu o imagine de sine sănătoasă.

2. Conotaţiile pozitive ale disciplinării

Disciplinarea este o modalitate prin care copilul este învăţat să îşi asume responsabilitatea pentru comportamentul lui şi să
respecte anumite limite impuse de către alţii sau în diferite situatii.
Însuşirea şi renunţarea la un comportament sunt situatii de învăţare. Cu toţii tindem să repetăm comportamentele asociate cu
anumite consecinţe pozitive (ex. recompense) şi să le evitam pe cele care sunt urmate de consecinte negative (ex. pedepse). De
aceea, atunci când este utilizată excesiv pedeapsa, copilul va încerca sa evite: consecinţele negative, situaţia de învăţare (ex. nu
vom vedea nici una din schimbările dorite), precum şi persoana care îl pedepseşte.
Prin contrast, disciplinarea pozitivă este axată pe încurajarea comportamentelor dezirabile şi asocierea celor nedorite cu
anumite consecinţe negative care survin în mod natural, nefiind necesară intervenţia părintelui prin pedeapsă.
Modalitatea de aplicare a acestor metode trebuie să reflecte acceptarea copilului, dar în acelasi timp să vizeze corectarea
comportamentului nedorit sau însuşirea unuia dezirabil. Acest lucru poate fi realizat prin: folosirea unei tonalităţi adecvate (un
ton ferm, dar calm), comunicarea regulilor, expunerea la consecinţe care au legatură cu comportamentul vizat, încurajarea
copilului atunci când reuşeşte să realizeze ceea ce s-a stabilit etc.

3. Adaptarea metodelor de disciplinare la caracteristicile comportamentului

Prin disciplinarea pozitivă, părintele utilizează metode adecvate pentru diferite tipuri de comportament:
 pentru comportamente noi sau cărora dorim sa le crestem frecventa (ex. copilul învaţă să renunţe la televizor pentru a
desena) – disciplinarea presupune utilizarea recompenselor pentru comportamentul dezirabil şi oferirea unui model de
către adult;
 pentru comportamente problematice, este eficientă utilizarea consecinţelor logice şi naturale ale comportamentului
(ex. copilul uită să îşi ia mingea din casă, aşadar nu va avea cu ce să se joace fotbal).

Disciplinarea utilizată în exces sau într-un mod inadecvat se poate transforma în pedeapsă şi poate avea consecinţe negative
asupra copilului, însă utilizată adecvat, ea poate fi o formă de manifestare a dragostei faţă de copil.