Apiterapie, A.M.

F, an III
Referenti:
Popescu Nicoleta
Radu Gina
Stanculeasa Laura

Patologia sistemului respirator

1. Morfologia aparatului respirator

Totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor gazoase dintre

aerul atmosferic si organism, constituie aparatul respirator.
Aparatul respirator este format din căile respiratorii şi plămâni. Căile
respiratorii sunt împărţite topografic în doua grupe:
- căile respiratorii superioare reprezentate de:
- cavitatea nazala,
- faringe pana la orificiul glotic;
- căile respiratorii inferioare reprezentate de:
- laringe,
- trahee,
- bronhii ramificaţiile lor.
Fosele nazale (nările) fac legătura între mediul extern şi cavitatea nazala
(mediul intern), interiorul cavităţii nazale este căptuşit cu o mucoasă ale cărei
secreţii menţin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizată, încălzeşte
aerul inspirat. Mucusul, cât şi firele de par din fosele nazale opresc înaintarea
prafului şi a altor impurităţi care se pot afla în aerul inspirat.
Faringele reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea digestiva.
Acesta este un tub de aproximativ 13 cm lungime care transporta aerul catre
laringe. Ca si pasajul nazal, faringele este acoperit de o membrana mucoasa
protectoare si celule cu cili care scot impuritatile din aer. Tn afara faptului ca
servesc pe post de tub, faringele are in structura amigdalele, tesuturi limfatice care
tin leucocite.
Laringele este alcătuit din mai multe cartilate, dintre care cel situat anterior
prezintă o proeminenţă, numită Marul lui Adam.
La intrarea în laringe se află un căpăcel numit epiglota, care, la nevoie, astupă
cavitatea laringelui numită glota. Laringele este şi organul vorbirii, deoarece în

1
interiorul său se află două perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea
coardelor inferioare se produc sunetele.
Traheea este un tub lung de aproximativ 12 cm, menţinut deschis datorită
inelelor cartilaginoase care intră în structura sa. Spre esofag, ţesutul cartilaginos
este înlocuit cu ţesut moale, ce uşurează trecerea alimentelor prin esofag. Peretele
intern al traheii este căptuşit cu o mucoasă umedă, ale cărei celule sunt ciliate. Cilii
se mişcă de jos în sus, antrenănd astfel impurităţile spre exterior.
Bronhiile, în număr de două, sunt ramificaţii ale traheii care pătrund în
plămâni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complete, iar mucoasa lor conţine,
de asemenea, celule ciliate. Bronhiile se ramifică în bronhii secundare: două
în plămânul stâng, trei în plămânul drept.
Plămânii sunt două organe alveolare elastice, de culoare roz, aşezate în cutia
toracică, deasupra diafragmei. Plămânul drept este alcătuit din trei lobi,
iar plămânul stâng are doar doi lobi, între cei doi plămâni aflându-se inima. In
fiecare lob pătrunde câte o bronhie secundară, care se ramifică în tuburi din ce în
ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, când ajung să aibă 1 mm în diametru, nu
mai au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termină cu saci pulmonari,
alcătuiţi din mici umflături cu pereţii foarte subţiri, numite alveole pulmonare.
Alveola pulmonara este unitatea structurală şi funcţională a plămânului. Intre
sacii pulmonari se află un tesut conjunctiv elastic. Plămânii nu au muschi.
Suprafaţa lor este acoperită de două foiţe, numite pleure. Una este lipită de plămân
(pleura viscerala), cealaltă de peretele intern al cavităţiitoracice (pleura parietala).
Intre ele se află o cavitate foarte subţire (spatiul pleural), în care se găseşte o
peliculă de lichid (lichidul pleural).
Plămânii sunt foarte bine vascularizaţi de arterele şi venele pulmonare.
Arterele pulmonare pătrund în plămâni printr-un loc numit hil, se ramifică şi
însoţesc bronhiile până la sacii pulmonari, unde se ramifică în arteriole care se
continuă cu capilarele. Acestea se deschid în venule care înconjoară sacii, însoţesc
apoi bronhiolele, bronhiile, se unesc în venele pulmonare (câte două de fiecare
plămân) şi ies din plămân tot prin hi. Ele se deschid în final, în atril stang. Un
plaman este, deci, alcătuit dintr-un mare număr de saci pulmonari. Suprafaţa
acestora este foarte mare datorită alveolelor, a căror suprafaţă totală atinge 200 m
pătraţi. Astfel, sângele şi aerul se găsesc în contact pe o mare suprafaţă. Ele sunt
separate doar de pereţii foarte subţiri ai alveolelor şi ai capilarelor.

2. Fiziologia aparatului respirator

Respiraţia este o funcţie vitală a organismului uman, care se desfaşoară

continuu şi ciclic şi are rolul de a asigura schimbul bidirecţional de gaze dintre
organism şi aerul din atmosferă. Prin respiraţie este adus O2 din mediul extern şi

2
acesta este furnizat celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular este
eliminat în atmosferă.
Se descriu două componente ale respiraţiei:
- respiraţia externă, care reprezintă schimburile de gaze dintre plămâni
şi atmosferă;
- respiraţia internă sau tisulară care se referă la utilizarea oxigenului în
reactiile de oxido-reducere de la nivel celular.

Respiraţia externă presupune desfăşurarea a trei procese: ventilaţia,

perfuzia şi difuziunea.
Ventilaţia pulmonară reprezintă totalitatea proceselor mecanice prin care se
asigură schimbul de gaze dintre atmosferă şi plămâni. Datorită ventilaţiei, aerul
bogat în oxigen este introdus în alveolele pulmonare prin inspirşi aerul bogat în
bioxid de carbon din plămâni este eliminat în atmosferă prin expir.
Schimburile gazoase dintre atmosferă şi plămân se desfăşoară datorită
diferenţelor de presiune (gradient presional) dintre cele două medii. Aceste
diferenţe apar ca urmare a variaţiei volumului pulmonar, plămânul urmând la
rândul lui, pasiv, mişcările cutiei toracice. Gradientul presional rezultat va
determina o circulaţie a aerului din mediul cu presiune mare către mediul cu
presiune mică.
Cele 2 faze ale ventilaţiei, inspirul şi expirul se succed ritmic, cu o frecvenţă
de 12-18 cicluri/minut (frecvenţa respiratorie).
Perfuzia pulmonară este asigurată prin cele două tipuri de circulaţie:
- funcţională – reprezentată de circulaţia pulmonară sau mica circulaţie;
- nutritivă – asigurată prin arterele şi venele bronşice.
Difuziunea reprezintă procesul de trecere a gazelor pulmonare, în sensul
gradientului de concentraţie (de la concentraţia mai mare, la cea redusă), care are
loc între mediul gazos alveolar şi sângele din capilarul pulmonar.

Respiraţia tisulară reprezinta schimbul de gaze între sânge şi ţesuturi

(respiraţia internă) şi ansamblul oxidoreducerilor celulare.

Transportul sanguin al gazelor respiratorii

Pentru asigurarea proceselor de oxidoreducere celulară şi menţinerea
echilibrului acido-bazic, circulaţia sanguină asigură transportul gazelor respiratorii.
Transportul gazelor sanguine se face în sensuri diferite şi anume: oxigenul din
aer prin alveole şi sângespre ţesuturi, iar bioxidul de carbon de la ţesuturi prin
sânge spre alveole.
Transportorul ideal ales de către organism este hemoglobina, care la nivel
pulmonar fixează rapidoxigenul, iar la nivel tisular îl eliberează rapid şi uşor.

3
 Acelaşi transportor la nivel tisular captează bioxidul de carbon, iar la nivel
pulmonar îl eliberează

3. Afectiuni ale aparatului respirator

Printre cei mai importanți factori favorizanți ai apariției infecțiilor se numără

slăbirea sistemului imunitar, ce reprezintă un lanț complex de reacții de apărare al
întregului organism, depășirea unui prag critic de contagiozitate cu declanșarea
epidemiilor și pandemiilor.

Clasificarea infectiilor respiratorii:

A. Din punct de vedere etiologic, infectiile respiratorii sunt cauzate de:

- virusuri (90% din cazuri)
- bacterii (tipice si atipice)
- fungi
- protozoare (Pneumocystis carinii)
Dintre virusuri in etiologia infectiilor respiratorii sunt implicate:
Mixovirusurile, Enterovirusurile (Coxsackie, Echo), Adenovirusurile,
Rinovirusurile, Coronavirusurile, Reovirusurile).

B. Din punct de vedere anatomo-clinic (criteriul ce confera importanta

practica dat fiind faptul ca unele virusuri sau bacterii dovedesc un anumit troposm
in afectarea tractului respirator), infectiile respiratorii acute se clasifica astfel:
- Infectii ale cailor respiratorii superioare: rinite, faringite, amigdalite pot fi de
etiologie virala, bacteriana sau fungica;
- Infectii ale cailor respiratorii medii: laringita acuta, crup laringian, laringita
subglotica, epiglotita, traheita, sunt preponderent de etiologie virala sau bacteriana.
- Infectii ale cailor respiratorii inferioare: bronsita, bronsiolita sunt
preponderent de etiologie virala.
Infectii ale parenchimului pulmonar: pot fi de etiologie bacteriana sau mixta
viro-bacteriana.

Sinuzita acuta (rinosinuzita acută)

Sinuzita reprezintă inflamarea şi/sau tumefierea mucoasei care căptuşeşte
interiorul cavităţilor sinusale, putând fi cauzată de alergii sau infecţii virale,
bacteriene şi rar fungice.
Rinita cronică

4
 Rinita este definită ca o afecţiune inflamatorie a mucoasei nazale,
caracterizată prin 2 sau mai multe dintre următoarele simptome: rinoree anterioară
şi/sau posterioară, obstrucţie nazală, prurit nazal/strănut.
Rinită cronică atrofică ozenoasă (ozena):
Se caracterizează printr-o mucoasă atrofică acoperită de cruste uscate, urât
mirositoare (din limba greacă ozein „miros greu“). Klebsiella ozaenae este deseori
izolată din culturile nazale, însă nu este clar dacă ea reprezintă cauza bolii sau doar
colonizează mucoasa.
Sinuzita cronică
Sinuzita cronică este consecinţa episoadelor repetate de infecţii acute
sinuzale, cu durată de peste 3 luni, insuficient tratate, întreţinute de factori
anatomici, de teren atopic, de factori de mediu (poluare, fumat), infecţii care
determină în timp modificări ireversibile la nivelul mucoasei.
Faringita acută (roşu în gât, angina)
Faringitele sunt inflamaţii ale faringelui ce afectează întreaga histostructură a
organului asociindu-se de multe ori şi cu inflamaţii ale amigdalelor (foliculi
limfatici izolaţi situaţi la nivelul faringelui), determinând astfel apariţia amigdalitei.
Faringita (faringo-amigdalita) difterică
Este produsă de bacilul gram pozitiv Corynebacterium diphtheriae. Acest
bacil infectează cel mai adesea tractul respirator.
Simptomul cel mai frecvent este durerea în gât, mai des întâlnită la adulţi
decât la copii.
Amigdalita cronică
Amigdalita cronică este inflamaţia cronică a tonsilelor palatine ce se
manifestă prin episoade repetate de angină (infecţie).
Anginele sunt cauzate de agenţi microbieni ( bacterii, virusuri, fungi).
Laringita acută
Laringita este o inflamaţie a laringelui. Inflamarea laringelui produce
modificarea caracterului vocii, cu aparaţia răguşelii.
Laringita poate fi de natură infecţioasă sau non-infecţioasă.
Răceala banală (răceala comună, coriza acută, guturaiul)
Infecţie virală acută, de obicei afebrilă, a tractului respirator, cu inflamaţia
uneia sau a tuturor căilor respiratorii, incluzând fosele nazale, sinusurile paranazale,
faringele, laringele şi uneori traheea şi bronhiile.
Gripa
Infecţie respiratorie acută virală cu virusul gripal, maifestată prin febră, coriză,
tuse, cefalee, stare generală alterată şi inflamaţie a mucoaselor respiratorii. Este
cauzată de virusul gripal A, B sau C.

5
 Bronşita acută
Bronşita este o afecţiune caracterizată prin inflamaţia acută a mucoasei
bronşice, cu evoluţie, în general, autolimitantă şi localizare la nivelul bronhiilor
mari şi mijlocii.
Bronşita cronică
Bronşita cronică reprezintă inflamaţia căilor respitarorii de la nivel pulmonar,
cu durată lungă şi repetabile. Se caracterizeaza prin secretie excesiva de mucus
bronsic.
Astmul bronşic
Astmul bronşic este o afectiune inflamatorie difuza a cailor aeriene cauza de o
varietate de stimuli declansatori (triggeri) ce au ca efect o bronhoconstrictie partial
sau total reversibila.
Pneumonia
Pneumonia reprezinta o inflamatie acuta a parenchimului pulmonar,
secundara inei infectii produse la nivelul alveolelor si cailor respiratorii mici.
Bacteriile reprezinta principala cauza de pneumonie.

4. Beneficiile apiterapiei pentru sistemul respirator

Albinele joacă un rol important în viața noastră, iar serviciile lor sunt gratuite.
Pe de altă parte, datorită rolului socio-economic și științific, apicultura este o
activitate care contribuie la dezvoltarea spațiului rural.
Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul
de albine si ceara - contribuie la intarirea organismului, astfel incat persoanele care
le consuma reusesc sa-si intareasca sistemul imunitar slabit in urma diverselor
afectiuni de zi cu zi.

4.1Terapia cu produse apicole

Produsele stupului au fost cunoscute şi folosite de către om din cele mai vechi
timpuri.

Mierea ajută nu numai datorită calităţilor sale antiinflamatoare, antibacteriene

şi antimicrobiene sau pentru că se luptă direct cu bronşitele, laringitele, faringitele
şi celelalte afecţiuni ale aparatului respirator, ci şi pentru că, în combinaţie cu
diferite plante, te ajută să ingerezi mai cu poftă preparatul respectiv, prin prisma
gustului acestuia devenit, astfel, mult mai agreabil.
Tipuri de miere şi efectele lor asupra sănătăţii:
Mierea extraflorală (de mană) de brad sau de molid, este indicată în special în
bronşită .

6
 Mierea de levănţică: vindecă tusea şi durerile de gât;
Mierea de tei: diminuează starea de febră şi durerile gastrice, previne
migrenele, este un bun remediu în pneumonii, astm bronşic, stări nervoase;
Mierea de floarea-soarelui: utilă în bronşite şi boli de stomac.
Fagurii sunt la fel de utili pentru sănătatea corpului nostru şi, mestecaţi pe
îndelete dimineaţa, înainte de micul dejun, susţin şi ei sănătatea aparatului
respirator, combat gripele şi răcelile şi susțin sistemul imunitar. Nu trebuie
neglijata folosirea celor două antibiotice naturale făcute de albine, propolisul şi
laptişorul de matcă, care au, însumate, zeci de proprietăţi spectaculoase, dar nici
polenul, care întăreşte echipa de neegalat a roadelor albinelor.
Propolisul este compus din rășini vegetale, balsam de diferite compoziții,
ceară, uleiuri eterice, fier,micro-elemente (cupru, zinc, mangan, cobalt), la care se
adaugă polen, flavonoide, secreții ale glandelor salivare ale albinelor. Propolisul
este folosit ca biostimulator, care mărește rezistența fizică și înlătură oboseala.
Datorită proprietăților sale antivirale, antitoxice și antiinflamatorii, propolisul își
găsește tot mai multe utilizări.
Propolisul are efect antibiotic cu spectru larg și antifungic. De aceea este
recomandat in afecțiuni ORL - angine, faringite, laringite, rinite, sinuzite.

Propolis cu echinacea, Spray, 20 ml Extract propolis 50 ml

Tonicul apicultorului 20 fiole

7
 Tonicul apicultorului este un mix optim de vitamine, minerale, antioxidanți și
substanțe antivirale și antimicrobiene. Fiecare fiolă conține un amestec perfect de
lăptișor de matcă pur, miere crudă, propolis și polen crud.

4.2. Preparate farmaceutice

Tinctura de propolis, 25ml

Produsul TIS, sub forma de tinctura, contine extract de propolis in proportie
de 30% si este recomandat persoanelor care au probleme cauzate de scaderea
rezistentei naturale a organismului impotriva infectiilor. De asemenea, tinctura de
propolis este indicata si in tratamentul naturist al racelilor si al gripei, in
ameliorarea afectiunilor cailor respiratorii, precum si in tratamentul rinitelor acute
si cronice.

Trachisept cu miere si propolis, cpr.supt

Indicatii
Actiune antibacteriana, antifungica si antivirala; reducerea inflamatiei si iritatiei
locale a mucoasei buco-faringiene ;
Compozitie:
Combinatie complexa, eficienta de produse apicole: 131 mg miere, 35 mg propolis
si excipienti.

Tantum Natura Lamaie si Miere + Propolis Vitamina C si Zn,

15 pastile gumate
Indicatii
Pentru intarirea sistemului imunitar si calmarea senzatiei de gat iritat, gat
uscat si raguseala, alege pastilele gumate Tantum Natura.

8
 Supozitoare cu Propolis
Hemoplop Tis 10 Supozitoare
Supozitoarele cu propolis prezintă proprietăți lubrefiante, hidratante și
protectoare.
Indicatii
In tratamentul afecțiunilor mucoasei anale (perianale): hemoroizi interni și
externi, fisuri și fistule anale;
Compoziție
-extract lichid de propolis,extract lichid de pătlagină, extract lichid din muguri de
plop, extract de coada șoricelului.

4.3. Retete cu miere:

 In traheo-bronsita acuta se recomanda ca remediu mierea de
albine si propolisul. In acest sens se utilizeaza mierea de tei, mierea de
munte, mierea de flori de camp. Mierea de albine se poate folosi si sub
forma de inhalatii.
 Mierea de albine 100-l50 g la adulti, 30-50 g la copii. Se lua in
combinatie cu lapte fiert, proaspat, 3 cani pe zi, cu 50 g miere la fiecare
cana. Se amesteca bine si se bea. Cand tusea este seaca si rebela se asociaza
mierea cu ceaiuri din scainat. Atunci cand tusea este insotita de secretii, care
se detaseaza greu se asociaza cu ceaiuri de nalba de padure sau lichen de
munte. Cand bronsita este insotita de tuse cu secretie abundenta se folosesc
ceaiuri din iarba mare, ciubotica cucului sau muguri de pin.
 In ceea ce priveste inhalatiile cu miere de albine se recomanda
mierea de tei sau de flori de munte.
 Se procedezaa astfel: in ceainicul in care apa fierbe se pun cea
50 ml miere. Se vor face inhalatii inainte de culcare timp de 15-20 minute.
 In bronsite cronice se utilizeaza in tratament solutia formata din 200
ml alcool de 90A si 60 g propolis.
Din preparat se iau 15-30 picaturi, de 3 ori pe zi, inainte de mese, cu un
pahar de apa sau lapte cald.
 Un alt tratament pentru uz intern foloseste 1 kg miere de tei sau de
munte amestecata cu 100 g sulf. Se amesteca foarte bine si se lasa sa stea 3
zile.
Din preparatul obtinut se iau zilnic cate o lingura inainte de mese (cel putin
3 mese pe zi), pana la completa videcare.
 In astmul bronsic se recomanda tratamentul cu solutie alcoolica de
propolis 15%. Din solutia de mai sus se ia 6 cantitate si se amesteca cu apa
distilata, in proportie de 1:1 pentru o sedinta de aerosoli. Se fac 2 sedinte pe

9
zi de 5 minute, in total cura are 15-30 sedinte. Dupa fiecare sedinta este
indicata odihna de minimum 30 minute.
 Pentru a trata astmul infectios recomandam a se face inhalatii si cu
miere de tei, flori de camp sau flori de munte, cu solutii de 20-30% produs in
apa distilata. Durata unei inhalatii 20 minute, 1-2 sedinte pe zi, in cure de
cea 50 de sedinte.
Se mai poate utiliza si miere cu sulf (de care am mai vorbit) si laptisor de
matca, 50-l00 mg zilnic, timp de 20-40 de zile, sub forma de drajeuri.

 In tuberculoza pulmonara se recomanda cura de miere si cu hrean. Se

dau pe razatoare 2 radacini de hrean si se amesteca cu 0,5 kg miere. Se Iasa
la macerat cate zile. Se iau din amestec 2 lingurite pe zi, inainte de mesele
principale. Un alt tratament este cu solutie alcoolica de 20-30% propolis. Se
iau 20-35 picaturi, cu apa sau cu lapte, de 3 ori pe zi, cu o ora inainte de
mese. Tratamentul dureaza 5-l0 luni.

10