10.6.

REALIZAREA PROFILULUI TOPOGRAFIC

Profilul topografic este o reprezentare grafică a unei secţiuni verticale a

terenului pe o anumită direcţie, printr-o linie de contur. Profilul topografic este util
pentru studierea reliefului, studierea şi exploatarea diferitelor zăcăminte de minerale
utile, pentru proiectarea şi construirea obiectivelor economice, în studiile de planificare
teritorială etc.
Datele pentru întocmirea profilului (valori altitudinale, distanţe între puncte,
reţea hidrografică, toponime) se extrag de pe planurile şi hărţile pe care relieful este
redat prin metoda curbelor de nivel. Sunt situaţii în care profilul topografic se poate
realiza pe baza măsurătorilor efectuate în teren.
Prin modul de reprezentare, pe profil se combină dimensiunea orizontală cu cea
verticală, rezultând o reprezentare grafică schematică, dar foarte sugestivă şi utilizată.
Pentru realizarea unui profil topografic folosind datele oferite de un plan sau o
hartă (în curbe de nivel) trebuie parcurşi următorii paşi:
1. Se stabileşte pe hartă traseul profilului, pe care se marchează punctele
caracteristice: capetele profilului şi punctele de schimbare de orientare, în
cazul în care acestea din urmă există. Punctelor de la extremităţile profilului li
se determină altitudinile, în cazul în care nu sunt puncte de cotă cunoscută
(în exemplul din fig. 79 HA = 480,00 m şi HB = 522,00 m).
Atenţie!
☻ Nu confundaţi trasarea liniei de profil pentru profilul topografic cu modul
de trasare pentru profilul geomorfologic!
2. Punctele caracteristice de pe hartă se unesc printr-o linie subţire trasată cu
creionul (folosind rigla, nu cu mâna liberă!) şi care constituie direcţia după
care se va realiza profilul topografic. În cazul în care profilul se va realiza în
linie dreaptă între două puncte (cazul din fig. 79) se va obţine o linie de
profil în linie dreaptă, dar dacă profilul are unul sau mai multe puncte de
schimbare a direcţiei, linia de profil va fi o linie frântă. Profilul se poate
întocmi şi după o linie sinuoasă. În funcţie de poziţia liniei de profil faţă de
formele de relief se pot executa profiluri transversale, longitudinale şi
complexe.
3. Se suprapune pe linia de profil (sau pe primul sector al acesteia, în cazul
liniilor frânte) marginea (perfect dreaptă!) a unei fâşii de hârtie cu lăţimea de
2–3 cm (sau chiar mai mult). Fâşia de hârtie trebuie să fie suficient de
lungă, astfel încât pe ea să încapă întreaga lungime a traseului ce trebuie
urmărit.
4. Ţinând fâşia de hârtie astfel încât să nu se deplaseze (faţă de linia de profil)
se marchează, pe marginea ei, toate punctele de intersecţie ale liniei de
profil cu punctele cotate, curbele de nivel (sau curbele batimetrice, după
caz) şi apele. Marcarea punctelor de intersecţie se face prin liniuţe
perpendiculare pe marginea fâşiei de hârtie. Contează strict punctul de
intersecţie (şi acesta trebuie marcat pe hârtie), nu traseul curbei de nivel
sau al apei! Intersecţia liniei de profil cu apele se marchează printr-o linie
şerpuită.
5. În dreptul fiecărui punct de intersecţie extras pe marginea fâşiei de hârtie se
notează valoarea sa altitudinală (fie că este vorba de un punct cotat, fie că este
o curbă de nivel). Pentru intersecţia cu apele curgătoare se calculează

Sursa: Osaci-Costache Gabriela (2008), Topografie-Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355

de aplicaţii, Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, pp. 151-155.
 altitudinea talvegului în respectivul loc (vezi cap. 10.2. Determinarea
altitudinilor).
6. Având încă fâşia de hârtie pe hartă se stabileşte orientarea cardinală a
profilului (fig. 22) şi se notează pe bandă. În cazul profilurilor realizate după
linii frânte se stabileşte orientarea cardinală pentru fiecare sector rectiliniu
în parte (acestea sunt profiluri cu schimbare de orientare).
7. Pe banda de hârtie se mai pot marca şi alte elemente de pe hartă, cum ar
fi: localităţi, limite de păduri, arbori izolaţi care constituie puncte de reper în
orientare etc. (în funcţie de scopul întocmirii profilului topografic).
8. Se extrag de pe hartă toponimele (denumirile vârfurilor, dealurilor, apelor
etc.) şi se scriu pe bandă în locul corespunzător.
9. Se trasează pe hârtie milimetrică un sistem rectangular de axe. Pe axa
verticală se va reprezenta scara înălţimilor (sau scara verticală), care se
alege de către cel care întocmeşte profilul în funcţie de amplitudinea
reliefului şi de scara hărţii. Axa orizontală este destinată scării lungimilor
(scării orizontale) care, de obicei, este scara hărţii de pe care s-au extras
datele necesare întocmirii profilului. Sunt şi cazuri în care este necesară
mărirea sau micşorarea scării orizontale a profilului faţă de scara hărţii.
Această scară a lungimilor poate fi marcată sau nu direct pe axa orizontală
(vezi mai jos punctul 14).
Scara înălţimilor poate să fie aceeaşi cu scara hărţii, caz în care profilul are
scara înălţimilor normală. Dacă scara înălţimilor este mai mare decât scara hărţii,
profilul are scara înălţimilor exagerată. În primul caz, pe scara înălţimilor se trec
valorile echidistanţelor grafice care rezultă din reducerea la scară a echidistanţei
naturale (dintre curbele de nivel), adică:
e = E/n,
în care: e = echidistanţa grafică; E = echidistanţa naturală; n = numitorul scării hărţii.
Exemplu:
 Echidistanţa curbelor de nivel normale pe un plan la scara 1: 20 000 este
de 20 m. Care este echidistanţa grafică?
e = 2 000 cm/20 000 cm = 0,1 cm = 1 mm, adică pentru fiecare milimetru de pe
scara înălţimilor corespund 20 m în altitudine pe teren. Aceasta este o scară normală.
Scara va fi însă exagerată de două ori dacă în loc de 1 mm pentru 20 m în altitudine se
vor lua 2 mm, sau exagerată de 3 ori dacă în loc de 1 mm pentru 20 m se vor lua 3 mm
etc.
În anumite situaţii exagerarea scării verticale este inevitabilă, şi anume atunci
când prin reducerea echidistanţei naturale la scara hărţii rezultă o echidistanţă grafică
mai mică de 1 mm, ceea ce ar împiedica reprezentarea grafică.
Exemplu:
 Echidistanţa curbelor de nivel normale pe o hartă la scara 1: 50 000 este de
10 m şi ca urmare echidistanţa grafică este: e = 1 000 cm/50 000 cm = 0,02 cm = 0,2
mm, adică la fiecare milimetru de pe scara înălţimilor corespund 50 m în altitudine (pe
teren). Această scară de proporţie nu permite însă celui care realizează profilul ca pe
fiecare milimetru al scării înălţimilor să marcheze, pe hârtia milimetrică, cinci
echidistanţe grafice (valorile a 5 curbe de nivel, din 10 în 10 metri). Ca urmare, în
acest caz se impune exagerarea scării verticale.

Sursa: Osaci-Costache Gabriela (2008), Topografie-Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355

de aplicaţii, Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, pp. 151-155.
 Atunci când pe un profil topografic scara înălţimilor diferă de scara lungimilor,
valoarea exagerării verticale se calculează raportând scara înălţimilor la scara
lungimilor:
scara inaltimilo r
exagerarea 
scara lungimilor
Exemplu:
 Scara înălţimilor este 1: 10 000, iar scara lungimilor 1: 50 000. Exagerarea
este:
1
50000
exagerarea  10000   5 , adică exagerarea s-a făcut de cinci ori.
1 10000
50000

Fig. 79. Realizarea profilului topografic

Sursa: Osaci-Costache Gabriela (2008), Topografie-Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355
de aplicaţii, Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, pp. 151-155.
 (După A. Năstase, Gabriela Osaci-Costache, 2002, 2006)

Fig. 80. Profil topografic cu
scara înălţimilor normală
(După A. Năstase, Gabriela
Osaci-Costache, 2002,
2006)
Fig. 81. Profil topografic cu scara înălţimilor
exagerată de patru ori
(După A. Năstase, Gabriela Osaci-Costache,
2002, 2006)

Revenind la realizarea profilului (pasul 9), pe scara verticală se va începe, în

origine, de la o valoare mai mică decât cea mai mică altitudine de pe profil. Se vor
nota apoi restul valorilor, conform scării verticale alese, până la cea mai mare valoare,
care poate coincide cu altitudinea cea mai mare de pe profil sau poate fi o valoare
superioară acesteia.

10. Banda de hârtie cu datele necesare întocmirii profilului se suprapune pe axa

orizontală (care a fost trasată pe hârtia milimetrică). Primul punct marcat pe
fâşie poate să coincidă cu originea sistemului de coordonate sau poate fi
deplasat cu câţiva milimetri spre dreapta, pentru a exista un spaţiu între axa
verticală şi punctul de începere a profilului, spaţiu ce poate fi utilizat pentru
scrierea toponimelor, a cotelor etc. fără a intersecta axa verticală (vezi
comparativ figurile 80 şi 81). Se ţine banda de hârtie astfel încât să nu se
mişte şi de la fiecare punct de intersecţie marcat pe ea se ridică câte o
perpendiculară până la altitudinea corespunzătoare respectivului punct şi
care este notată pe bandă (fig. 79, b).
11. Punctele astfel obţinute pe hârtia milimetrică se vor uni cu mâna liberă (nu
cu rigla!).
12. Se completează profilul cu celelalte elemente care au fost extrase de pe
hartă şi se copiază (de pe bandă) orientarea cardinală a profilului.
13. Se notează pe profil toponimele şi valorile punctelor cotate. În acest scop se
trasează o linie verticală întreruptă (folosind rigla) din acel punct de pe profil la
care face referire toponimul, iar toponimul se scrie cu litere de tipar, pe orizontală
(fig. 79 – 81). În cazul profilurilor mai lungi este preferabil ca toate denumirile
vârfurilor să fie plasate la acelaşi nivel, iar pe un alt aliniament, mai coborât, să fie
plasate denumirile apelor (hidronimele) ş.a.m.d. (fig. 79).
14. Se definitivează profilul, adică:
 Se haşurează pe sub linia de profil;
 Se menţionează titlul (scris centrat, de obicei deasupra profilului,
folosind un tip de scriere cartografică adecvat, scrierea cu şablonul sau
scrierea aplicată;

Sursa: Osaci-Costache Gabriela (2008), Topografie-Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355

de aplicaţii, Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, pp. 151-155.
  Se scriu scările profilului (scara lungimilor şi scara înălţimilor); dacă cele
două scări au aceeaşi valoare, scara se scrie o singură dată (fig. 80). În
ceea ce priveşte scara lungimilor, aceasta se poate menţiona în mai multe
moduri:
▸ prin scrierea explicită a scării numerice (de exemplu: „scara
lungimilor 1: 200 000”);
▸ prin desenarea scării grafice, lateral sau sub profil;
▸ prin divizarea axei orizontale şi transformarea ei într-o scară
grafică (se procedează ca şi la înscrierea valorilor scării înălţimilor pe
axa verticală). În această variantă, desenarea profilului începe chiar de
pe axa verticală (ca în fig. 80), pentru ca punctul zero al scării să fie în
originea sistemului de coordonate.
 Profilul final se trasează în tuş negru. El poate să rămână pe hârtia
milimetrică, dar cel mai frecvent se copiază pe calc.

Vedeţi aplicaţiile 227 - 234

Sursa: Osaci-Costache Gabriela (2008), Topografie-Cartografie. Metodologie, exemple rezolvate şi 355

de aplicaţii, Ediţia a II-a, Editura Universitară, Bucureşti, pp. 151-155.