2.2 Optica oculară. Globul ocular este similar unui aparat fotografic. Mecanismul acomodării.

Diametrul pupilar. Erori de refracție. Acuitatea vizuală. Determinarea distanței unui obiect față de
ochi – percepția profunzimii. Oftalmoscopul.

Globul ocular este similar unui aparat fotografic

Globul ocular este constituit dintr-un sistem de lentile, pupila și retina. Sistemul de lentile al ochiului este
alcătuit din patru interfețe la nivelul cărora se produce refracție:
1. interfața dintre aer și suprafața anterioară a corneei
2. interfața dintre suprafața posterioară a corneei și umoarea apoasă
3. interfața dintre umoarea apoasă și suprafața anterioară a cristalinului
4. interfața dintre suprafața posterioară a cristalinului și umoarea vitroasă
Indicele de refracție pentru aer 1, cornee 1,38, umoarea apoasă 1,33, cristalin (în medie) 1,4, umoarea
vitroasă 1,34.
Formarea imaginii pe retină
Sistemul de lentile a GO poate focaliza o imagine pe retină. Imaginea este inversată și răsturnată față de
obiect. Însă obiectele sunt percepute în poziție normală, deoarece creierul este obișnuit să considere
imaginea inversată ca fiind normală.
Mecanismul acomodării
Cristalinul este alcătuit dintr-o capsulă elastică plină cu lichid vîscos, transparent, de natură proteică. Cînd
acesta este relaxat adoptă o formă aproape sferică, datorată retracției elastice a capsulei sale. Aproximativ
70 lig. suspensoare sunt atașate radial în jurul cristalinului, tracționînd marginile spre exterior. Datorită
inserției la niv. marginii anterioare a coroidei și coroidei aceste lig. sunt permanent în tensiune, astfel
determinînd cristalinul să rămînă relativ aplatizat în condiții normale. La niv inserțiilor laterale ale lig.
cristalinului este atașat m.ciliar, care conține două seturi de fibre musculare netete – fibre meridionale și
fibre circulare. Fibrele meridionale se extind de la periferia lig. spre joncțiunea corneo-sclerală; cînd
acestea se contractă, inserțiile periferice ale lig. sunt tracționate medial astfel încît este anulată tensiunea
din lig. Fibrele circulare sunt dispuse circular în jurul inserțiilor lig, astfel în timpul contracției au acțiune
asemănătoare unui sfincter, reducînd diametrul cercului format de inserțiile lig., și reduce tracțiunile
existente de lig. asupa cristalinului
Acomodarea este controlată de nervii cranieni parasimpatici. M.ciliar este controlat aproape în întregime
de impulsurile nervoase parasimpatice transmise la niv ocular prin intermediul nervului cranian III de la
nucleul acestuia din trunchiul cerebral.
Diametrul pupilar
Cantitatea de lumină care pătrunde la niv. GO prin pupilă este proporțională cu suprafața pupilei sau cu
pătratul diametrului pupilar. Pupila ochiului uman se poate micșora pînă la aproxim. 1,5 mm și se poate
mări pînă la 8 mm.
Erori de refracție
Emetropie (vedere normală) – ochiul se consideră a fi normal dacă razele de lumină paralele provenite
de la obiecte situate la distanță sunt focalizate adecvat pe retină atunci cînd m.ciliar este complet relaxat.
Hipermetropia (defect al vederii la distanță) – este cauzată de un GO prea scurt sau de un cristalin cu
puterea de refracție insuficientă. În această afecțiune razele paralele de lumină nu sunt deviate suficient
de cristalinul relaxat pentru a fi focalizate în momentul în care ajung la nivelul retinei.
Corectarea – prin creșterea puterii de refracție a cristalinului ajutorul lentilelor convexe
Miopia (defect al vederii de aproape) – cînd m.ciliar este complet relaxat, razele de lumină provenite de
la obiecte situate la o distanță sunt focalizate în fața retinei. Cauza – GO prea lung sau un cristalin cu o
putere de refracție prea mare.
Corectarea – prin scăderea puterii de refracție a cristalinului cu lentile sferice concave.
Astigmatismul – tulburare de refracție oculară care conduce la focalizarea imaginii dintr-un plan la o
distanță diferită la cere este focalizată imaginea din planul perpendicular. Este cauzat de o curbură
corneană prea accentuată într-un plan al ochiului.
Corectarea – cu ajutorul lentilelor cilindrice.
Cataracta – defectul este reprezentat de o regiune opacă sau întunecată la niv. cristalinului.
Corectarea – prin îndepărtarea chirurgicală a cristalinului și implantarea unui cristalin artificial.
Acuitatea vizuală – r/ă capacitatea ochiului de a discrimina 2 puncte luminoase distincte. Este maximă la
nivelul foveei fiind de 25 sec de arc de cerc și scade de zece ori la periferie. Se testează cu ajutorul unei
diagrame care este alcătuită din litere de diferite dimensiuni, amplasată la 6 metri de persoana testată.
Determinarea distanței unui obiect față de ochi – percepția profunzimii.
O persoană percepe distanța prin trei modalități principale:
1. dimensiunile imaginilor obiectelor cunoscute pe retină – în mod normal nu există o conștientizare
a dimensiunii, însă creierul este deprins să calculeze automat distanțele pînă la obiectele privite
utilizînd imaginile de pe retină, atunci cîn dimensiunie obiectelor sunt cunoscute.
2. Fenomenul de paralaxă – cînd persoana își rotește capul într-o parte sau alta imaginea obiectelor
din apropiere se deplasează rapid pe retină, iar imaginile obiectelor aflate la distanță rămîn
aproape complet staționare.
3. Fenomenul de stereoscopie – deoarece între GO există o distanță mai mare de 5 cm, imaginile de
la niv celor două retine sunt diferite.
Oftalmoscopul – instrument cu ajutorul căruia exxaminatorul analizează GO și care permite vederea cu
claritate a retinei.

2.4 Sistemul lichidian ocular- lichidul intaocular. Formarea umorii apoase la nivelul corpului ciliar.
Circulația intraoculară a umorii apoase. Presiunea intaoculară.
Sistemul lichidian ocular- lichidul intaocular
GO este plin cu ichid intraocular, care menține o presiune suficientă în GO încît acesta să rămînă destins.
Lichidul intaocular este împărțit în 2 regiuni – umoarea apoasă din fața cristalinului și umoarea vitroasă
aflată între suprafața posterioară a cristalinului și retină. Umoarea apoasă este un lichid ce curge liber, iar
umoarea vitroasă(corp vitros) – o masă gelatinoasă alcătuită din molecule alungite de proteoglicani.
Formarea umorii apoase la nivelul corpului ciliar
Umoarea apoasă este formată la nivelul GO cu o viteză medie de 2-3 microlitri în fiecare minut. Practic
toată cantitatea este secretată de procesele ciliare. Suprafața proceselor ciliare este acoperită cu celule
epiteliale cu activitatea secretorie intensă, iar imadiat sub acestea se găsește o regiune foarte bine
vascularizată. Secreția umorii apoase are loc la niv. rpliteliului proceselor ciliare. Secreția debutează cu
transportul activ al ionilor de Na în spațiile dintre celulele epiteliale. Ionii de Na atrag ionii de bicarbonat
și clor pentru menținerea neutralității electrice. Apoi toți acești ioni determină osmoza apei din capilarele
sangvine subiacente spre aceleași spații intacelulare epiteliale, iar soluția care se formează este deplasată
din spațiile proceselor ciliare spre camera anterioară a ochiului.
Circulația intraoculară a umorii apoase
După formarea la niv proceselor ciliare, umoarea apoasă curge prin pupilă => camera anterioara a
ochiului => spre reg anterioar[ a cristalinului si spre unghiul dintre cornee si iris, apoi printr-o rețea
trabeculară => canalul lui Shlemm, care drenează în venele extraoculare.
Presiunea intaoculară medie este de aproximativ 15mmHg, intervalul normal între 12 și 20mmHg.

2.8 Căile vizuale. Funcțiile nucleului geniculat dorsal lateral din talamus.
Căile vizuale
Semnalele nervoase vizuale părăsesc retina prin nervii optici. La niv chiasmei optice, fibrele nervului
optiv din jumătatea nazală a fiecărei retine trec în partea opusă unde se alătură fibrelor provenire din
regiunea temporală a retinei controlaterale pentru a forma tracturile optice. Fibrele fiecărui tract optic fac
sinapsă în nucleul geniculat dorsal lateral din talamus, iar de la acest nivel fibre geniculocalcariene ajung
prin radiațiile optice la cortexul primar de la nivelul șanțului calcarin.
Fibrele căii vizuale ajung în în alte regiuni cerebrale:
1. La nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului – rol în reglarea ritmurilor circadiene
2. La nucleii pretectali mezencefalici – p/u strimularea mișcărilor reflexe ale ochilor
3. La coliculii superiori – p/u controlul mișcărilor direcționate rapide le ochilor
4. La nucleul geniculat ventral lateral din talamus și reg cerebrale înconjurătoare.
Căile vizuale sunt împărțite într-un sistem mai vechi filogenitic localizat în mezencefal și la baza
prozencefalului și un sistem mai nou pentru transmiterea directă a semnalelor vizuale spre cortexul vizual
localizat în lobii occipitali.
Funcțiile nucleului geniculat dorsal lateral din talamus
Nucleul geniculat dorsal lateral are două funcții principale:
1. Transmite informațiile vizuale de la tractul optic spre cortexul vizual pe calea radiațiilor optice
Impulsurile vizuale provenite de la cei doi ochi fac sinapsă în arii diferite ale nucleului geniculat dorsal
lateral. Acesta este alcătuit din 6 nucleare. Straturile II, III, V (dinspre ventral spre dorsal) primesc
impulsuri de la jumatatea medială a retinei ipsilaterale. Straturile I, IV, VI – de jumat medială a retinei
controlaterale.
2. Funcția de ,,filtrare” a transmiterii impulsurilor spre cortexul vizual.
Impulsurile care asigură acest tip de reglare ajung la nucleu din două surse majore: fibre corticofugale –
au traiect retrograd de la cortexul vizual primar spre nucleulgeniculat lateral; regiunile reticulate ale
mezencefalului. Impulsurile de la ambele surse sunt inhibitorii.
Nucleul geniculat dorsal lateral este împărțit și în alt mod:
 straturile I și II – statuti magnocelulare (conțini neuroni mari) – asigură o cale rapidă de
conducere spre cortexul vizual. Acest sistem nu poate distinge culorile.
 Straturile de la III la VI – straturi parvocelulare (neuroni mici si medii), transmit culorile.