UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

LITERATURĂ PENTRU COPII

CONSTANTIN ALINA COSMINA

Anul II, Grupa 1
 „Nu există copii care să urască cititul, sunt doar copii care nu au
găsit încă lectura potrivită”- Frank Serafini (profesor)
Literatura pentru copii desemnează o parte literaturii naționale
și internaționale care include totalitatea creațiilor care se dovedesc
capabile să intre în relație afectivă cu cititorii lor copii.
Literatura pentru copii include genuri și specii literare identice
celor din literatura națională, dar prin conținutul tematic
investighează conținutul tematic al copilului, năzuințele și aspirațile
lui legate de familie, copilărie.
 Conceptul de “gen literar” se referă la o anumită modalitate de transmitere a ideilor
și sentimentelor, precum și la felul în care este organizat textul.
Genul liric reunește toate operele literare care se costituie pe baza categoriei estetice
a liricului. Lumea sonoră și ritmică a poeziei se alcătuiește ca discrus autonom, în care
ideile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod direct, fără intermediul personajelor.
În literatura de specialitate, speciile lirice, în general, șin cele subsumate literaturii
pentru copii sunt clasificate prin raportare la diferite criterii vizând fie planul conținutului ,
fie planul formei, fie ambele planuri ( folclorul copiilor).
Folclorul copiilor reprezintă o parte componentă a literaturii naționale și constituie
un gen literar de sine statător. Prin cântec și joc copilul ia contact cu mediul înconjurător,
străduindu-se să-l cunoască. Creațiile din folclorul copiilor însoțesc jocurile, dorințele,
bucuriile, supărările, impresiile acestora, iar particularitățile sale de conținu t și de formă
sunt generate chiar de particularitățile de vârtă ale copiilor cărora li se adesează.
 În folclorul copiilor există o categorie distinctă, care cuprinde creațiile realizate de
copii. Ele prezintă imagini din viața oamenilor, în special din familie, a animalelor și a
florilor.

Un pitic atat de mic

Facea baie-ntr-un ibric,
Pe sapun a ‘lunecat
Si piticu s-a’necat.

Frământările de limbă sunt utile pentru dezvoltarea limbajului copiilor și reprezintă un

suport excellent pentru activitatea de logopedie.

 Capra calcă-n piatră

Piatra crapă-n patru
Crape capul caprei-n patru
Cum a crăpat piatra-n patru

 Capra neagră calcă-n clinci.

Clinciul crapă-n cinci,
Crape capul caprei-n cinci,
Precum a crăpat clinciul-n cinci..

Categorie similara a folclorului, cantecul de leagan are o functie precisa in

existenta umana, fiind interpretat in scopul linistirii si adormirii copilului, apare deci in
anumite circumstante familiale, iar ca tematica se afla la granita dintre lirica rituala si cea
profana si, totodata, in orizontul infantil cu toate ca este practicat de adulti, face parte din
folclorul copiilor si folclorul adultilor, la randul ei grupa folclorica pentru copii cuprinde, pe
langa cantece de leagan si cantece de jucat, care constituie liantul spre adevaratul folclor al
copiilor.
În cadrul literaturii detinate copiilor se află câteva texte precum: Plugușorul, Sorcova,
colinde, cântecele de stea.

Poezia ritualică Plugușorul enumeră etapele succesive ale lucrărilor agricole,

elogiază înfățișarea omului cu natura înconjurătoare.

Aho, aho, copii și frați

Stați puțin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
 Sorcova este un obicei popular românesc, practicat pe 1 Ianuarie. Aparținând
obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceștia
poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr -un băț în jurul
căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.

Sorcova, vesela,
Să trăiți, să-mbătrâniți,
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir,
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oțelul.
La anul și la mulți ani!

Colinda este o specie folclorică de poezie cântată, uneori recitată, inspirată de

obiceiurile calendaristice de iarnă.
Colindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-
liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul
colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină . Colindele nu trebuie confundate
cu cântecele de stea, specifice sărbătorilor creștine de iarnă, și nici colindatul cu umblatul
cu steaua . Colindele se cântă în preajma Crăciunului și Anului Nou . Unele dintre ele au o
sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni și graiuri.
Cântecele de stea stelarii sunt obiceiuri legate de Crăciun, Bobotează și colindat,
dimpreună cu Viflaemul, Irozii și colindele cu subiect creștin. Deseori, cântecele de stea
sunt numite generic „colinde”, deși acestea din urmă nu au legătură neapărată cu sărbătorile
creștine.
 O sursă inepuizabilă a poeților o constituie copilăria cu bucuriile, succesele și
suferințele ei.
Poezia Iarna pe uliță de George Coșbuc este o mică baladă din lumea copiilor,
ilustrând un spectacol de însuflețire și puritate copilărească.
Alături de copilările susră de inspirație au fost și viețuitoarele. În gândacelul, Elena
Fargo evocă o întâmplare nefericită: un gândăcel este prins de un băiețel curios și este
sufocat, din greșeală, în pumnul acestuia.
 Proverbe, zicători, ghicitori

Literatura aforistică și enigmatică este alcătuită din proverbe, zicători și ghicitori.

Ele constau în mesaje de dimensiuni reduse, cu o informație morală concentrată.

Proverbul are o expresie impersonală, de mare vechime, înzestrată cu autoritate și

înțelepciune. Mici opere literare încadrate în orizontul vieții umane, ele descoeră defectele
morale ale omului. Proverbul oferă o lecție de înțelepciune aplicată în contexte particulare.
Ele reflectă lumea, lucrurile concrete sau particulare, cu scopul de a dezvălui o semnificație
mai largă, o însușire sau un raport necesar între obiectele lumii.
Exemple:
Unde nu e cap, vai de picioare!
Cine se scoală de dimineață, departe ajunge!
Așchia nu sare departe de trunchi!
A căuta acul în carul cu fân!

Zicătoarea este o frază scurtă prin care se exprimă o constatare de ordin general,
poate conține un sfat sau un gând înțelept; este sinonimă cu vorbă, cugetare; exprimă
observații asupra vieții.
Exemple:
Graba strică treaba!
Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă!
Nemulțumitului i se ia darul!

Ghicitorile sunt o creație populară anonimă. Specie a literaturii populare foarte

scurte, ghicitoarea prezintă un fenomen sau un obiect care trebuie identificate prin asocieri
logice.
Una dintre cele mai vechi specii ale literaturii populare, ghicitoarea este astăzi un joc
distractiv care stimulează inteligența, fantezia creatoare, capacitatea asocierilor logice și a
descifrării limbajului metaforic.
Distihurile lui Tudor Arghezi din “Alfabetul” împrumtând procedeul ghicitorilor, denumesc
cu inventivitate descripitvă literele:
„...O să-ți fac o întrebare
Cine-i gol, rotund și mare?”

”Toată iarna în pădure

Doarme dus într-un bârlog
Nu vrea miere, nu vrea mure
De ce n-o fi vrând, mă rog?
Fiindcă-I frig și doarme dus
În bârlog bătrânul…………..”
 Cuprinde totalitatea operelor literare, populare și culte, în proză sau în versuri, în
care gândurile, ideile și sentimentele autorului sunt exprimate în mod indirect, prin
intermediul acțiunii și al personajelor antrenate in derularea evenimentelor plasate într -un
anumit timp și spațiu.
Genului epic îi corespunde, ca mod de expunere predominant, narațiunea.
Basmul este o specie a genului epic în care se narează întâmplările fantastice ale
unor personaje imaginare. Subiectul lui exprimă o viziune străveche asupra lumii, atunci
când personajele fantastice pozitive se luptă cu cele negative și la înving.
Basmele folosesc un limbaj simbolic, foarte uşor accesibil de către inconştient – mai
ales de cel permisiv al unui copil. În felul acesta, basmele îi pot „vorbi” cel ui mic despre
situaţii sociale, emoţionale, despre calități sau comportamente dezirabile. Îl ajută să trăiască
într-o manieră securizantă si caldă niște situații sau emoții pe care în viața reală fie nu le -a
întâlnit, fie nu-și dă voie să le traiască, fie îi e teama să le experimenteze.

Deşi poate părea greu de crezut, copilul trăieşte povestea identificându -se cu
personajele basmului. Atmosfera securizantă este dată de cadrul în care se citesc poveşti –
alături de un adult, într-un loc confortabil.
Învăţătura şi ocazia de dezvoltare (emoţională, cognitivă, comportamentală) este dată
de basm.
“Prințul fermecat
Cenușăreasa
Scufița Roșie
Bunicul și nepotul”
 Fabula este prin definiție o poveste cu tâlc, povestită în veruri cu personaje
necuvântătoare, ce critică moravurile societății, în general, sau defectele omenești în
particular.
Fabulele îi ajută pe copii să învețe din greșelile celorlalți.
“Șoarecele și pisica”-Gr. Alecsandrescu
“Greierele și furnica”
“Victoria învățăturii”- La Fontaine
“Leul șin măgarul la vânătoare”
“Cocoșul și perla”

Legenda conține viziuni populare asupra lumii și insistă asupra aspectelor tragice ale
condiției umane.
Dintre legende, cele etiologice sunt cele mai accesibile pentru preșcolari și școlari.
Legendele păsărilor și plantelor își au locul în operelor unor scriitori care s -au
inspirit din creația populară:
“Povestea florii soarelui”- Călin Gruia

“Muma lui Ștefan cel Mare”- Dimitrie Bolintineanu

 Schița este o opera epică în cre se relatează o singură întâmplare semnificativă din
viața unui personaj.
Lumea măruntă a celor care u cuvântă din opera lui Emil Gârleanu este o lume plină
de neliniște și întrebări, își are dramele ei multe, zguduitoare uneori.
În schița Căprioara autorul zugrăvește tocmai, o astefel de drama, căci căprioara
împinsă de sentimental său matern se jertfește în locul iedului ei iubit.
Schița Vizită de I.l.Caragiale este construită pe contrastul între cee ace sunt și cee
ace vor să pară personajele.