UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE ARTE

Anul universitar 2016-2017

Sesiunea de examene semestrul al II -lea

Data: 14.06.2017

Disciplina: SCENOGRAFIE

Student:Adascalitei Loredana-Adelina

Anul III – Artelespectacolului (Actorie)

Compoziția Scenografica

Scenografia unui spectacol cuprinde decorul, costumele si machiajul. Scenograful este

stapanul spatiului teatral. El se ocupa de aspectele mai stabile, de infatisarea personajelor si
mobilelor. Scenograful, prin felul in care isi "implanteaza" mobilele, perolelele, etc.,
delimiteaza spatiul de joc, caile de acces si de circulatie a actorilor, colaborand obligatoriu cu
regizorul.

Compoziția–este compunere aoperei de artă, amplasamentulei, interdependența

părților determinate de concept, de logica artistică și menirea operei. Compoziția scenografică
poate fi, deci, considerată structura scenografică determinată de conceptul artistic al
spectacolului, de amplasament și interdependența componentelor, care sunt echilibrate în
limitele spațiului scenic.

Spectatorul este capabil să perceapă profunzimea și valoarea structurii artistice, atunci

când toate elementele ei sunt înlănțuite și echilibrate. De aceea, obiectivul principal al
pictorului este de crearea unui echilibru al tuturor elementelor scenografice. El se
concentreaza apoi asupra descrierii personajelor si a mediului lor. Confruntarea celor doua
elemente ale imaginii dezvaluite, relatia dintre om si univers, structura clasica sau romantica a
viziunii regizorale intre care capodoperele oscileaza, inglobandu-le pe amandoua. Scenograful
creeaza costumele, rezolva unele situatii marind expresivitatea dramatica prin contraste de
lumina, si umbra, etc. Scenograful comunica sufleteste cu actorii. Spectacolul miscarii
corporale este sustinut si de costum, oricat de sumar ar fi acesta, cea mai importanta actiune
modelatoare a corpului in sprijinul si, uneori, in lipsa unei vestimentatii semnificative, o au
masca naturala(mustata, barba, sprancenele, pietele), modificabila la nevoie si creata special,
intre altele, pentru ascunderea sau pentru inlocuirea trasaturilor si amachiajului, mai cu seama
machiajul de spectacol, expresiile fetei fiind mai vizibile si mai accentuate prin grima.

Echilibrul în compoziția scenografiei spațiale poate fi realizat prin utilizarea maselor

de bază, de multe ori situate pe verticală, deoarece planul vertical, vizual, este mult mai activ
decât cel orizontal, în special planul paralel cu oglinda scenei. Acest fapt provoacă
exploatarea pe verticală a spațiului scenic. Elementele amplasate pe verticală intensifică
perceperea noastră.

Ritmurile scenografiei sunt parte integră a construcției ritmice a spectacolului.

Ritmurile se împart în: liniștite și tulburătoare. Ritmurile liniștite fixează atenția, ele sunt
construite în baza unei atitudini uniforme. Aceste ritmuri sunt considerate corecte și provoacă
sentimente plăcute. Dar abuzul ritmurilor concrete poate să și adoarmă.

Ritmul – baza dinamicii interioare a scenografiei : ritmurile tulburătoare, construite

după principiul contradicției, atribuie compoziției dinamism, iar spectatorului îi provoacă
interes și neliniște. În ritmuri se manifestă legitatea îmbinării contrastelor. Construirea
compoziției fără contraste este imposibilă. Contrastul – unul dintre cele mai importante
mijloace de expresie artistică. În construcțiile compoziționale se combină contrastul siluetei
obiectului sau obiectelor cu fundalul, contrastul luminii și umbrei, contrastul formelor,
volumului, înălțimilor, greutății, texturii (moi sau aspre) și, în sfârșit contrastele semantice.

Accentul apare atunci cand pictorul creaza in mod deliberat o zona in cadrul
compozitiei care este dominanta din punct de vedere vizual si atrage atentia privitorului. De
cele mai multe ori accentul este realizat prin contrast.

Contrastul este diferenta dintre elementele de art dintr-o compozitie, astfel incat
fiecare element devine mai “puternic” prin contrastul fata de alt element. Atunci cand sunt
unul langa altul, elementele contrastante atrag atentia privitorului. Zonele pline de contrast
sunt primele care ies in evidenta la “prima vedere”. Contrastul poate fi realizat prin
juxtapunerea oricaror elemente de arta. Spatiul negativ/pozitiv este un exemplu de contrast.

Aceasta redesenare a fetei, imaginata odata cu decorurile si costumele, are un rol cheie
in compozitia oricarui spectacol. Scenograful deseneaza in linii si culori spatiul de joc, cu
proiectele de mobilier, cu desenele de costume si palarii, dirijeaza lumina cu ajutorul
computerului. Scenograful sa culoare vesmintelor, scenei, prin efectele luminii colorate si
realizeaza trucajele decorului.

In teatru discutam despre simbolica gestuala, vizuala si verbala si trecem brusc in

realismul gestual, vizual si verbal in cinematografie unde respectarea formelor naturale si
respectarea istoriei este o notiune de baza. Teatrul ne permite sa ne desfasuram o larga paleta
de expresii, de gesturi, de mimica dorita de regizor si de o paleta la fel de bogata in
semnificatii in zona scenografiei unde ne este mai usor permisa extragerea obiectelor, a
decorului si a costumelor prin dublarea formelor, toate acestea dovedind stilul simbolismului
si al suprarealismului.
Bibliografie

Suport de curs

https://www.curspictura.ro/principiile-artei-si-design-ului/