Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Proiect la disciplina
FIRME INTERNAȚIONALE

Efectele activității multinaționalelor asupra

țărilor gazde
 Introducere
Una dintre cele mai mari forţe de presiune cu care se confruntă evoluţia ţărilor şi a uniunilor
de comerţ internaţional este reprezentată de puterea şi influenţa firmelor multinaţionale (FMN) ca
parte a răspunsului acestora la globalizare.
Combinarea creşterii investiţiilor străine directe, schimbărilor tehnologice, pieţelor
financiare internaţionale şi a unei game largi de măsuri de dereglementare şi privatizare au făcut
posibil pentru firmele multinaţionale să fie printre conducătorii economiei globale.
Provocarea pentru evoluţia ţărilor şi a uniunilor de comerţ internaţional este să se asigure
că aceste companii respectă drepturile angajaţilor în fiecare loc din lume în care influenţa lor se
face simţită şi să se stabilească un dialog global între acestea şi firmele multinaţionale.
Firmele multinaţionale joacă acum un rol important în economiile tuturor ţărilor şi în
relaţiile economice internaţionale, devenind un subiect din ce în ce mai important pentru guverne.
Prin investiţiile străine directe, asemenea firme pot aduce beneficii substanţiale atât ţărilor de
origine cât şi ţărilor gazdă prin contribuţii la utilizarea eficientă a capitalului, tehnologiei şi
resurselor umane între ţări şi pot astfel să îndeplinească un rol important în promovarea bunăstării
economice şi sociale.
Dar firmele multinaţionale, organizându-şi operaţii dincolo de cadrul lor naţional, pot
conduce la abuzuri prin concentrarea puterii economice şi la conflicte cu obiectivele de politică
naţională. Mai mult, complexitatea acestor firme multinaţionale şi dificultatea unei percepţii clare
privind structurile lor diverse, operaţiile şi politicile conduce uneori la îngrijorare.
Astfel, ţinta comună a tuturor statelor este de a încuraja contribuţiile pozitive prin care
firmele multinaţionale pot realiza progresul economic şi social şi să minimizeze sau să rezolve
dificultăţile care pot să apară din derularea operaţiilor lor.
De când operaţiile firmelor multinaţionale s-au extins în întreaga lume, trebuie depuse toate
eforturile de a se coopera între toate statele, mai ales între ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare,
având ca obiectiv îmbunătăţirea standardelor de bunăstare şi de viaţă, prin încurajarea
contribuţiilor pozitive ale FMN şi prin minimizarea sau rezolvarea problemelor ce sunt în legătură
cu activităţile lor.
Firmele multinaţionale, şi mai ales firmele globale foarte mari, au ca structuri de rezistenţă
următoarele trei caracteristici: controlul activităţilor economice în mai multe ţări, abilitatea de a
obţine avantaje din diferenţele geografice dintre ţări şi regiuni în dotarea cu factori şi în politici

1
guvernamentale, flexibilitatea geografică, abilitatea de a dispune de resurse şi operaţii între
localităţi la scară globală.
Astfel, un procent majoritar din configuraţia schimbării a sistemului economic global este
realizat de firmele multinaţionale prin deciziile lor de a investi sau nu în anumite zone geografice.
Firmele multinaţionale, prin rolul lor devin în aceste condiţii cele mai puternice forţe de
presiune pentru adâncirea globalizării activităţii lor economice care au loc într-un cadru dinamic,
turbulent chiar în anumite perioade sau zone, în economia mondială.

Capitolul I
Principalele caracteristic ale corporaţiilor multinaţionale
De-a lungul diferitelor perioade istorice, societăţile multinaţionale s-au impus, devenind în
perioada postbelică un fenomen de amploare, cu poziţii de prim ordin în economia mondială. Ele
sunt prezentate deseori drept “instituţia” cea mai reprezentativă a civilizaţiei post industriale.
Diversitatea şi complexitatea acestui proces de multinaţionalizare a firmelor este reflectat
şi de multitudinea de denumiri si definiţii prezente în literatura economică.
În funcţie de autorii şi de lucrările de specialitate apărute cu privire la acest subiect, se
vorbeşte fie de firme, întreprinderi, societăţi, corporaţii etc., care la rândul lor sunt calificate drept
multi, pluri, trans, supra... naţionale, fie de mari unităţi internaţionale. Aceste deosebiri între
denumiri pot releva uneori diferenţe de definire. Însă, cea mai des folosită este denumirea de
societate multinaţională întrucât reliefează cel mai direct caracteristica lor esenţială si anume,
faptul că îşi desfăşoară activitatea în cel puţin două ţări1. Dar ele sunt societăţi multinaţionale şi
nu societăţi internaţionale, întrucât reliefează cel mai direct caracteristica lor esenţială şi anume,
faptul că îşi desfăşoară activitatea în cel puţin două ţări, ci sunt deasupra acestora, devenind
transnaţionale. Ele alcătuiesc un vast ansamblu la scară mondoeconomică, fiind formate dintr-o
societate principală – societatea mamă – şi mai multe filiale implantate în diferite ţări.
Între societatea internaţională şi cea multinaţională, există nu numai o diferenţă de nivel,
ci şi de natură. Societatea internaţională are drept obiectiv producerea în străinătate în loc de a
exporta. Motivele implantării în alte ţări ţin de avantajele diferitelor pieţe locale, fiecare filială
având un rol productiv complet, debuşeul principal fiind ţara în care funcţionează, unitatea

1
Porojan, D., Iftimoaie, C., Dezvoltare locală durabilă în contextul globalizării, Editura Irecson, 2008, p. 35

2
reprezentând mai multe filiale pe care le coordonează. Societatea multinaţională realizează o
organizare internaţională a producţiei, motivele de implantare sunt, în principal condiţiile
avantajoase de producţie; fiecare filială este specializată în cadrul acesteia, ce reprezintă un
ansamblu integrat, iar debuşeul principal al fiecărei unităţi este dat de celelalte filiale în cazul
produselor semifabricate sau piaţa mondială în cazul produselor finite.
Până la începutul Primului Război Mondial, se estimează că cel puţin 14,5 miliarde de
dolari au fost investite în întreprinderi sau filiale constituite în străinătate, ceea ce reprezenta
aproximativ 35% din datoria externă pe termen lung a vremii, la nivel mondial. După 1914
creşterea internaţională a grupurilor de societăţi primeşte un nou avânt, este vremea în care
distribuţia geografică a investiţiilor străine directe s-a extins; unele guverne au fost tot mai
preocupate să ofere stimulente investitorilor străini. Un prim val al societăţilor transnaţionale
americane explorând descoperirile tehnice invadează Europa (în 1914 cel puţin 37 de companii
americane deschiseseră unităţi de producţie în două sau mai multe ţări) 2 în timp ce grupurile
europene debutează timid pe pieţele externe. În 1920 Compania Ford avea unităţi de asamblare în
14 ţări, General Motors şi Crysler au urmat-o. Tot atunci toate maşinile vândute în Japonia erau
fabricate în Statele Unite şi asamblate în Japonia. În aceeaşi perioadă un alt mare investitor
american General Electric, avea unităţi productive în Europa, America Latină şi Asia. Dar şi
firmele Europene îşi îndreptau atenţia către piaţa mondială, Friedrich Bayer şi-a construit fabrici
în Rusia, Belgia şi Franţa, iar astăzi este una din cele mai mari companii de produse chimice din
lume. Criza economică dintre anii 1929 –1933, marchează un declin al corporaţiilor transnaţionale,
investiţiile directe americane scăzând cu 10 %, însă acest fenomen este temporar.
O dată încheiat al Doilea Război Mondial procesul transnaţionalizării cunoaşte o schimbare
radicală, în special în Statele Unite. Începând cu 1943 marile companii americane se extind pe tot
continentul american, inclusiv în America Latină, în aceste teritorii care reprezentau o piaţă uriaşă
de aprovizionare şi desfacere s-au consolidat şi dezvoltat primele corporaţii transnaţionale
americane.
Din anii ‘50 Europa de Vest constituie o noua etapă în procesul extinderii corporaţiilor
transnaţionale americane, astfel că până în 1968 toate marile corporaţii americane erau prezente
în Europa Occidentală. După această dată corporaţiile americane pătrund şi în alte zone (Asia,
Australia, Japonia, şi restul lumii) Presate de expansiunea grupurilor americane, corporaţiile

2
Gabriela Drăgan, Rodica Zaharia, Relaţii Economice Internaţionale, Editura ASE, Bucureşti, 2000, p.9

3
europene se extind şi ele, mai timid la început şi intens după 1971. Asemănător procedează şi
corporaţiile japoneze, a căror expansiune în străinătate este mai evidentă după 1970.
După anii 1980, dezvoltarea corporaţiilor transnaţionale trece într-o altă etapă. Etapă în
care organizarea activităţilor comerciale la nivel internaţional îmbracă noi forme: se înmulţesc
relaţiile de cooperare, alianţele strategice, se dezvoltă diverse forme de comerţ între filiale şi între
acestea şi firma-mamă, multe firme adoptă noi strategii de dezvoltare, de producţie, în timp ce
extinderea investiţiilor într-un domeniu este însoţită de reducerea activităţii în altul. În prezent
corporaţiile transnaţionale sunt centrul de control al unor activităţi complexe, interdependente, a
căror conţinut şi organizare sunt într-o continuă modificare, sub influenţa unor factori exogeni sau
a u unor strategii proprii . Corporaţiile încep să se implice tot mai mult în sectoarele de vârf,
caracterizate prin tehnologii complexe, dar şi în domenii în care controlul asupra capacităţilor de
producţie dispersate geografic le conferă multe avantaje.

Capitolul 2
Evoluția fenomenului de multinaționalizare al firmelor
Societăţile multinaţionale ocupă astăzi poziţii de prim ordin în economia mondială, având
o forţă economică foarte mare . Cifra de afaceri a unor societăţi precum Exxon, General Motors,
Royal Dutch Shell etc. este superioară produsului intern a unor ţări precum Belgia, Norvegia,
Finlanda etc. IBM consacră cercetării peste un miliard de dolari pe an, sumă care reprezintă de
două ori bugetul Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa. Deşi acestea sunt dominante
există însă şi firme de dimensiune medie sau mică. Potrivit unor evaluări, societăţile multinaţionale
reprezintă forma de concretizare a circa 80 % din investiţiile externe directe mondiale. Ele deţin
rezerve monetare ce reprezintă aproape de două ori totalul rezervelor monetare oficiale mondiale.
Cele mai multe dintre aceste societăţi activează în sectoare cu nivel înalt de productivitate. Ele au
devenit un vehicul important al capitalurilor, contribuind, în mod decisiv, la internaţionalizarea
accelerată a activităţilor economice şi financiare.
Firmele multinaţionale reprezintă un factor cu o prezenţă considerabilă în structura
schimburilor internaţionale, controlând, în principal, comerţul cu produse şi servicii de înaltă
tehnicitate şi cu un rol strategic deosebit de important.

4
 Calea principală de formare şi dezvoltare a societăţilor multinaţionale a reprezentat-o
investiţiile de capital în economiile altor ţări ce pot fi delimitate în două categorii de fluxuri3:
 Investiţii de portofoliu - destinate achiziţionării de pe piaţa financiară a unor titluri de
valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.). Ele permit participarea la luarea deciziilor, dar nu dau şi
dreptul de control. O mare parte a investiţiilor vest – europene în SUA îmbracă această
formă;
 Investiţii directe de capital – ce pot lua forma, fie a achiziţionării pachetului de acţiuni de
control, a majorităţii capitalului unor filiale externe, fie a fondurilor plasate pentru crearea
de filiale în străinătate.
Dintre fenomenele semnalate în ultimii ani, remarcăm anumite tendinţe:
- anumită orientare a societăţilor multinaţionale, mai ales a celor din Europa şi Japonia, spre
America de Nord;
- creşterea ponderii Japoniei în totalul investiţiilor mondiale (ajungând la circa 10 %);
- transformarea ţărilor din sud-estul Asiei din poli de atracţie a investiţiilor externe (mai ales
a celor americane, japoneze şi europene), în sursă de origine a acestora (în special, Coreea de Sud,
Taiwan, Hong Kong, Singapore, Malaesia, Thailanda), ce preferă implantarea pe piaţa nord –
americană;
- apariţia unor firme multinaţionale şi în alte state industrializate precum Brazilia, Argentina,
Mexic, India etc. şi orientarea lor cu predilecţie spre ţările în dezvoltare;
- ţările în dezvoltare continuă să rămână unul din polii de atracţie a investiţiilor externe
directe;
- sub apectul formelor de implantare, întreprinderile comune cu participare străină tind să
devină tot mai importante;
- accentuarea procesului de “multinaţionalizare” a firmelor din domeniul serviciilor mai ales
bancare sau de asigurări;

5
 Capitolul 3
Efectele expansiunii societăților multinaționale la nivel global
Fenomenul atât de amplu al multinaţionalizării firmelor are consecinţe atât asupra ţărilor
de origine, cât şi a celor gazdă, creează forme specifice ale concurenţei în economia mondială şi
măreşte aria şi gradul de complexitate al relaţiilor economice externe.
Pentru ţările de origine, deşi la prima vedere expansiunea societăţilor multinaţionale ar
antrena diminuarea investiţiilor interne, reducerea exporturilor, cu efecte negative asupra balanţei
comerciale şi de plăţi externe etc., acestea sunt mai mult decât compensate de numeroase avantaje
pe care le conferă: asigurarea şi controlul surselor de aprovizionare cu materii prime; nivelul scăzut
al salariilor din ţările gazdă; posibilitatea ocolirii obstacolelor tarifare şi netarifare din calea
comerţului lor exterior; perspectivele recuperării rapide a investiţiilor şi ale repatrierii profiturilor;
valorificarea avantajelor tehnologice şi manageriale; exporturile antrenate de filialele implantate
în exterior, care au nevoie de maşini şi utilaje, de cunoştinţe tehnice pe care le procură din ţările
de origine.
Pentru ţările gazdă, mai ales în dezvoltare, deşi există o anumită teamă de pierdere a
controlului asupra unor ramuri de activitate, de repatriere a profitului şi a fondurilor provenind din
recuperarea investiţiilor, de plata licenţelor şi specialiştilor şi de accentuare a dependenţei
economice şi politice, prezenţa societăţilor multinaţionale în economiile lor antrenează totuşi
efecte pozitive, care sunt eficient de importante, ce determină aproape toate ţările lumii să
promoveze politici de atragere şi încurajare a acestora . Dintre acestea pot fi amintite: aportul de
investiţii directe, atât prin contribuţia societăţii mamă cât şi prin facilitarea accesului la alte surse
de finanţare internaţională, ce compensează insuficienţa disponibilităţilor interne; atragerea şi
integrarea acestor ţări în sistemul relaţiilor şi instituţiilor internaţional; creşterea gradului de
satisfacere a cererii interne cu produse de calitate; facilitarea accesului la piaţa externă; creşterea
încasărilor valutare din exporturi; atenuarea decalajului tehnologic şi managerial.
Apariţia şi expansiunea societăţilor multinaţionale au creat forme specifice de concurenţă
în economia mondială. Semnificativă în acest sens este concurenţa dintre noii „veniţi” (filialele lor

6
urmăresc să câştige poziţii) şi firmele autohtone (care caută să şi le apere). Datorită diferenţelor de
forţă financiară sau de avans tehnologic şi managerial, filialele societăţilor multinaţionale nu au
poziţii asemănătoare în cadrul acestor confruntări. De exemplu, filialele societăţilor europene în
SUA sunt nevoite să suporte impactul cu puternicele firme americane, fiind nevoite să recurgă la
diverse forme de asociere cu acestea. Însă filialele societăţilor americane în Europa se bucură de
condiţii de concurenţă mult mai avantajoase, datorită potenţialului financiar al societăţilor mamă,
prezentei lor în sectoarele de vârf al acestor ţări, al avansului tehnic şi managerial.
O altă formă de concurenţă apărută este cea dintre filialele diferitor societăţi multinaţionale,
care se desfăşoară uneori chiar în această ţară sau zonă şi implică firme ce au aceeaşi ţară de
origine.
Prin poziţia lor în economia mondială, societăţile multinaţionale au mărit aria şi gradul de
complexitate al relaţiilor economice externe. În afara clasicelor relaţii interstatale, a crescut
importanţa relaţiilor dintre societăţile multinaţionale şi statele naţionale, dintre societăţile
multinaţionale din diferite ţări, dintre societăţile mamă şi filialele lor externe sau dintre acestea din
urmă. Consecinţa asupra comerţului internaţional o constituie creşterea ponderii fluxurilor
comerciale intrasocietate, estimată la o treime din totalul exporturilor şi importurilor mondiale. În
cadrul acestor noi relaţii cele dintre societăţile multinaţionale şi statele naţionale ridică probleme
specifice. Dacă relaţiile filialelor societăţilor multinaţionale cu ţara lor de origine apar ca relaţii
între parteneri, mai complicate sunt cele dintre acestea şi ţările pe teritoriul cărora îşi desfăşoară
activitatea. Centrul coordonator al societăţilor multinaţionale, aflat undeva departe, poate impune
unor filiale din anumite ţări politici de investire a profitului în alte state, practicarea în comerţul
dintre ele a anumitor preţuri, promovarea unei anumite politici de salarii sau de folosire a forţei de
muncă. El poate impune, de asemeni, unor filiale transferul de capital la alte filiale, restrângeri de
activitate, concedieri etc., cu impact asupra evoluţiei acestor economii naţionale. Sistemele
productive sunt constituite din mai mulţi agenţi care îşi organizează activitatea într-un spaţiu ce
depăşeşte limitele teritoriale naţionale. Realizarea de profituri nu determină în mod necesar şi noi
investiţii în ţara respectivă, ci orientarea lor “în altă parte ” într-un alt spaţiu economic naţional .
Acestea pot antrena opoziţia statelor ţărilor gazdă, limitând, uneori drepturile acestor societăţi în
ţările lor.
Complexitatea acestor consecinţe impune analiza societăţilor multinaţionale într-o “optică
bilanţ”; este necesară luarea în consideraţie atât a avantajelor, cât şi a dezavantajelor, atât noilor

7
şanse de dezvoltare şi de mai bună valorificare a stocului naţional de factori de producţie, cât şi a
restricţiilor şi riscurilor pe care le antrenează acţiunea lor pe teritoriul naţional.
Piaţa internaţională a investiţiilor străine directe, cele care asigură locuri de muncă,
retehnologizarea şi modernizarea producţiei, este o piaţă cu un net dezechilibru între cerere şi
ofertă. Ea este o piaţă a vânzătorului, deci a firmelor investitoare. Prin urmare, decizia de a investi
în străinătate este subordonată intereselor şi strategiilor de dezvoltare proprii ale firmelor
investitoare. În contextul globalizării, investitorii străini, mari companii internaţionale, urmăresc -
în cadrul strategiilor lor de intensificare a activităţilor desfăşurate peste graniţă - să-şi întărească
propria poziţie pe pieţe la nivel global sau să-şi sporească avantajul competitiv la nivel
internaţional. În consecinţă, implicarea capitalului străin în economia ţărilor-gazdă este frecvent
asociată cu unele aspecte adverse pentru acestea din urmă.
Menţionăm, de exemplu, posibilitatea ca, pătrunzând pe anumite pieţe, firmele străine să
contribuie, prin activităţile lor, la eliminarea firmelor locale sau pur şi simplu să fie direct interesate
în acest sens. Eliminarea firmelor locale ca urmare a intrărilor de investiţii străine directe se poate
produce pe două căi: în primul rând - pe piaţa produselor respective, prin influenţele contrare
asupra procesului de dezvoltare a firmelor locale, atrase în activităţi concurenţiale; în al doilea
rând - pe pieţele financiare şi cele ale altor resurse, prin îngustarea ofertei de fonduri financiare
sau alte resurse, prin ridicarea costurilor în defavoarea firmelor locale sau pe ambele căi.
Dacă firmele locale sunt bine dezvoltate, dar întâmpină totuşi dificultăţi în competiţia cu
filialele străine, procesul de eliminare a firmelor poate fi păgubitor. Firmele locale, pot, însă,
deveni furnizori ai societăţilor transnaţionale sau pot fi preluate de acestea.
Autorităţile locale trebuie să acţioneze astfel încât să sporească oportunităţile pentru
firmele interne, după intrarea investiţiilor străine.
O alegere corectă între politici care controlează intrările de capital străin într-o ţară şi cele
care permit competiţia depinde de context, dar şi de capacitatea guvernului de a stabili priorităţile
de dezvoltare naţională şi de a opta. Practica demonstrează că doar un număr restrâns de ţări recent
industrializate au reuşit să creeze o capabilitate internă şi sisteme inovaţionale de clasă mondială
în condiţiile în care au limitat accesul societăţilor transnaţionale. Câteva alte ţări au limitat intrările
de capital străin, dar nu au reuşit să promoveze întreprinderi locale competitive din sectoare ale
industriei prelucrătoare de înaltă tehnologie. Succesul depinde de mulţi alţi factori, cum ar fi
existenţa de resurse şi inputuri complementare, mărimea pieţei interne şi climatul competitiv în

8
care se desfăşoară procesul de instruire, de învăţare şi de formare a noilor profesiuni. Pe ansamblu,
argumentul că o firmă se află la începutul activităţii rămâne valabil şi poate motiva nevoia de
intervenţie în scopul promovării potenţialului de dezvoltare local, dar măsurile de intervenţie
trebuie să fie aplicate selectiv şi cu multă atenţie, să fie monitorizate şi, dacă este cazul, să fie
modificate şi adaptate la noile condiţii.
Regimul politicii comerciale şi de concurenţă din ţara-gazdă poate reprezenta un factor de
stimulare a firmelor, locale şi străine, să investească în dezvoltarea capacităţilor existente în ţara
respectivă. În general, cu cât acest regim favorizează competiţia şi este mai orientat spre exterior,
cu atât procesul de modernizare este mai dinamic.
În general, societăţile transnaţionale îşi modernizează filialele din ţările unde acţiunea
respectivă este eficientă din punct de vedere al costurilor sau al obiectivelor lor pe termen lung.
Un aspect important este acela că, de regulă, corporaţiile transnaţionale transferă rezultate ale
inovaţiei realizate în ţările dezvoltate, şi mai puţin procesele de inovare ca atare, ceea ce poate
avea ca efect inhibarea dezvoltării tehnologice în ţara-gazdă, în special în cazurile în care firmele
locale sunt rămase prea mult în urmă.
Efectele investiţiilor străine asupra economiei ţării-gazdă depind într-o măsură însemnată
de regimurile de reglementare şi de capacitatea de a elabora politici adecvate în domeniu, ca şi de
capacitatea de negociere a ţării respective. De obicei, ţara-gazdă dispune de o capacitate de
negociere mai mult sau mai puţin limitată comparativ cu cea a societăţilor transnaţionale.

Concluzii

Într-un mediu economic bazat pe competiţie, supus schimbărilor rapide, multinaționalele

pot juca un rol semnificativ în confruntarea cu noile provocări pe care le ridică dezvoltarea
industriei din țările gazdă. Practica demonstrează fără echivoc că acestea pot contribui la
modernizarea şi dezvoltarea bazei tehnologice a ramurilor şi a produselor, pot impulsiona
competitivitatea exporturilor, pot ameliora nivelul şi structura ocupării forţei de muncă.
Dar acest rol nu trebuie să fie absolutizat, şi aceasta pentru că, nu este un secret pentru
nimeni, obiectivele urmărite de societăţile transnaţionale în expansiunea lor pe plan mondial
(creşterea competitivităţii la scară mondială, poziţionarea cât mai strategică şi mai trainică în
economia mondială) diferă de obiectivele urmărite de guvernele ţărilor-gazdă, care, prin atragerea

9
de investiţii străine directe, urmăresc să impulsioneze dezvoltarea ţărilor lor, ca singura cale de
îmbunătăţire a accesului popoarelor lor la avantajele inerente pe care le oferă progresul şi
dezvoltarea.
În acelaşi timp, deservind pieţe globale, firmele investitoare în străinătate sunt atrase de
existenţa unor pieţe interne cu mare capacitate de absorbţie, dar şi de nivelul de dotare cu factori
de producţie (o infrastructură de clasă mondială, o forţă de muncă bine calificată şi productivă,
capacitate novatoare, o concentrare de furnizori eficienţi, de concurenţi şi instituţii de sprijin şi
servicii). Un factor suplimentar de atracţie îl reprezintă existenţa şi posibilitatea de a achiziţiona
active aparţinând unor firme competitive din ţările-gazdă, dar prin achiziţionarea acestora de către
firmele transnaţionale ar putea avea loc procese de restructurare în dezacord cu interesele ţării-
gazdă.
Pentru a putea beneficia de influenţele pozitive pe care le exercită investiţiile străine directe
în ţara-gazdă este necesară crearea unui cadru adecvat de politici menite să faciliteze şi să
accelereze intrările de capital străin, în contextul unei strategii orientate spre creşterea
competitivităţii, care presupune totodată capacitatea de a opta între diferite obiective ale
dezvoltării, aplicarea unor politici eficiente, care să facă distincţie între beneficiile pe termen scurt
şi cele pe termen lung.

10
 Bibliografie

Drăgan, Gabriela şi Zaharia, Relaţii economice internaţionale, Editura A.S.E. Bucureşti,

Rodica 2000
Porojan D. şi Iftimoaie C. Dezvoltare locala durabilă în contextul globalizării,
Editura, Irecson, 2008
Voinea, Liviu Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global,
Editura Polirom, 2007
http://www.unctad.org/wir
http://seaopenresearch.eu/Journals/articles/MI_28_7.pdf
http://www.creeaza.com/afaceri/economie/SOCIETATILE-
MULTINATIONALE-Rol117.php

11