EXPRESIONISMUL

Expresionismul este o manifestare a modernismului din perioada 1911-1925,

fiind legată mai întâi de artele plastice.

Literatura expresionistă este caracterizată, ca și pictura, de o tensiune a trăirii,

care i-a determinat pe critici să spună despre ea în sens metaforic că este un țipăt.
Poeții expresioniști sunt bântuiți de spaime, au viziuni de coșmar despre lumea în care
trăiesc, orașul fiind un adevărat infern.

Pentru expresioniști, civilizația tehnică înseamnă moarte.De aceea, ei cereau

întoarcerea spre civilizația primitivă care conservă echilibrul și comunicarea cu
universul. Deznădejdea, singurătatea, presentimentul unei catastrofe iminente, trăirile
de o intensitate violentă sunt caracteristici ale poeziei expresioniste.

Lucian Blaga a teoretizat expresionismul, vorbind în volumul Fețele unui veac

de noul stil expresionist. A urmărit raportarea la absolut prin vitalism, având oroare de
civilizația tehnică și întorcându-se la sat ca la o matrice spirituală. De aici provine și
ideea cultivării mitului, a primitivității și a originarului.

În prima etapă a poeziilor, Blaga vorbește despre un elan vital, transpus în

imagini violente.

În ultimele poezii, influența expresionistă scade, poetul exprimând un sentiment

al echilibrului între om și lume.