Adrenalină

Adrenalina (latină ad-adaugă, ren-rinichi) sau epinefrină, (suprarenină) este un hormon secretat
în sânge de glanda medulosuprarenală în cazuri de stress. Ajunsă în sânge ea determină creşterea
frecvenţei cardiace, a presiunii sanguine, dilatarea bronhiilor şi pregătirea organismului pentru o
producere masivă de energie prin arderea lipidelor (lipoliză) şi sinteza glucozei. Circulaţia sângelui este
activată la nivelul sistemului nervos central pe când la nivelul tractusului digestiv este diminuată. La
nivelulSNC adrenalina devine un transmiţător neuronal, cuplat cu proteina-G joacă un rol intermediar şi
de activator al receptorilor nervoşi.

Prima indicaţie despre existenţa hormonului în glanda suprarenală, este colorarea clorurii de fier trivalent.
Lucru observat în anul 1856 de fiziologul francez „ Alfred Vulpian”. Acest lucru de descoperire a unei
substanţe noi în suprarenală este publicat în anul 1886 în „New York Medical Journal” de „William Bates”.
Faptul că această substanţă are o acţiune deosebită din punct de vedere farmacolgic a fost stabilit în
1893 de fiziologii „George Oliver” şi „Edward Schäfer”. O conturare mai precisă a acestor efecte
farmacologice o face fiziologul polonez „Napoleon Cybulski”. Prima încercare de izolare a substanţei o
face în anul 1897 „John Jacob Abel” care denumeşte substanţa epinefrină. Inspirat de încercarea lui
Abel, chimistul american de origine japoneză „Jokichi Takamine”, reuşeşte să izoleze o substanţă numită
adrenalină, ce avea proprietăţile descrise de Oliver, Schäfer şi Cybulski. Prima sinteză chimică a
adrenalinei îi reuşeşte în anul 1904 lui „Friedrich Stolz”, adrenalina fiind primul hormon la care era
cunoscută structura chimică şi este produs pe cale sintetică.

Ca punct de pornire a sintezei adrenalinei este aminoacidul tirozină sau fenilalanină. Acesta devine prin
hidroliză L-DOPA şi după un proces de decarboxilare, devine dopamină activă care după o hidrolizare
stereoselectivă se transformă înnoradrenalină, care este prezent de asemenea în suprarenală.
Noradrenalina printr-o metilare-N se transformă în adrenalină. Concentraţia normală de adrenalină în
sânge este sub 100 ng/l (ca. 500 pmol/l).

Regularea şi stimularea biosintezei se realizează în organism prin acţiunea excitantă neuronală a

adrenalinei, stare de excitaţie care favorizează transformarea tiroxinei în dopa şi apoi dopamină care se
transformă la rândul ei în noradrenalină. Cortizonul care ia naştere în corticosuprarenaă facilitează
transformarea noradrenalinei în adrenalină. Concentraţia crescută în sânge a adrenalinei declanşează un
mecanism de feedback care reglează valorile concentraţiei de adrenalină între anumite limite, prin

reducerea sau creşterea producerii de tirozină.

Mecanismul ei de acţiune determină punerea rapidă de energie la dispoziţia organismului, energie

necesară în cazuri de pericol, pentru supravieţuire prin fugă sau luptă. Acest efect fiind realizat prin
activarea proteinei-G de adrenalină.

 Acţiunea stimulatoare a ei asupra inimii şi sistemului circulator, duce la creşterea volemiei sanguine
centrale în inimă, muşchii scheletici, prin derivaţia sângelui periferic realizat prin contracţia vaselor
periferice, unde scade volumul de sânge de la nivelul pielii şi rinichilor şi activarea receptorilor
adrenalinei.
 Asupra muşchilor netezi, respiraţiei, tractusului digestiv şi vezicii urinare are o acţiune diferită. Astfel
determină creşterea frecvenţei respiratorii cu dilatarea bronhiilor, reducerea activităţii digestive, a
perstaltismului intestinal şi în general de contracţie a musculaturii netede de la nivelul vezicii urinare
cu excepţia gravidelor unde adrenalina acţionează relaxant asupra uterului.
 Mobillizarea rezervelor de energie se realizează prin metabolizarea grăsimilor (lipoliză), adrenalina
activând enzimele lipaze şi formare de glucoză şi glucagon necesară energiei muşchilor scheletici,
prin inhibarea producerii de insulină.
 Adrenalina produsă de glandele suprarenale nu poate traversa bariera hemato-encefalică a SNC, de
aceea se presupune că asupra sistemului nervos central are numai o acţiune pe baza reflexelor
nervoase.
 Alte efecte ale adrenalinei sunt uscarea mucoaselor, de unde apare senzaţia de gură uscată, piele
de gâscă, transpirare, midriază pupilară, influenţând şi procesul de coagulare a sângelui.