Sunteți pe pagina 1din 2

Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei,


astăzi în România – d.15 mai 1873, Heidelberg, Germania) a fost
primul domnitor alPrincipatelor Unite şi al statului naţional România. A participat activ
la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la lupta pentru unirea Principatelor. La 5
ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Ţării Româneşti,
înfăptuindu-se astfelunirea celor două principate. Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută
activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii Moldovei şi Ţării Româneşti de către
Puterea suzerană şi Puterile Garante şi apoi pentru desăvârşirea unirii Principatelor Române pe
calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când
Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele de
România şi formând statul român modern,[1] cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un
singurguvern.[2]
Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliţie a partidelor vremii, denumită
şi Monstruoasa Coaliţie, din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, care au
reacţionat astfel faţă de manifestările autoritare ale domnitorului.
Născut în Bârlad, Cuza a aparţinut clasei tradiţionale de boieri din Moldova, fiind
fiulispravnicului Ioan Cuza (care a fost de asemenea un proprietar de pământ în judeţul Fălciu)
şi al Sultanei (sau Soltana), membră a familieiCozadini de origini fanariote. Alexandru primeşte
o educaţie europeană, devenind ofiţer în armata moldovenească şi ajungând la rangul
decolonel. S-a căsătorit cu Elena Rosetti în 1844.
În anul 1848, Moldova şi Ţara Românească au fost cuprinse şi ele de febra revoluţiilor
europene. Revolta moldovenilor a fost suprimată repede, dar în Ţara Românească revoluţionarii
au preluat puterea şi au guvernat în timpul verii. Tânărul Cuza a jucat un rol suficient de
important pentru a i se evidenţia înclinaţiile liberale, avute în timpul episodului moldovenesc,
astfel că este transportat ca prizonier la Viena, de unde a fost eliberat cu ajutor britanic.
Revenind în Moldova în timpul domniei Prinţului Grigore Alexandru Ghica, a devenit ministru de
război al Moldovei, în 1858, şi a reprezentatGalaţiul în divanul ad-hoc de la Iaşi. Cuza a fost un
proeminent politician şi a susţinut cu tărie uniunea Moldovei şi Ţării Româneşti. A fost
nominalizat în ambele ţări de către Partida Naţională, care milita pentru unire, în defavoarea
unui prinţ străin. Profitând de o ambiguitate în textulTratatului de la Paris, este ales domn al
Moldovei pe 17 ianuarie 1859 (5 ianuarie după calendarul iulian) şi în Ţara Românească pe 5
februarie1859 (24 ianuarie după calendarul iulian).
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi reprezintă unificarea
vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui
Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în
Moldova şi la 24 ianuarie 1859în Ţara Românească. Totuşi, unirea a fost un proces complex,
bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două ţări. Procesul a început în
1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor
lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un
context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele ţări, rezultat în
urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenţia de la Paris din 1858, o înţelegere
între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două ţări, cu
guverne diferite şi cu unele instituţii comune. La începutul anului următor, liderul unionist
moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti,
aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Cuza a
unificat Parlamentul şiGuvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere
în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-
Sigmaringen, iar constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat România.

S-ar putea să vă placă și