Sunteți pe pagina 1din 1

Alexandru cel Bun

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a


fost domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a
fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă
operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat
comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este
atestat şi oraşul Iaşi. A obţinut recunoaşterea Mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de
Constantinopol. În 1402 (după alţi istorici în 1415) a adus de la Cetatea
Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Iniţial, moaştele au fost depuse la
biserica din cartierul Mirăuţi din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la
mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Acest eveniment al aducerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, are o
însemnatate deosebita în conştiinţa publică a poporului moldovean, fiind zugrăvit în
multe din frescele bisericilor şi mănastirilor din Moldova. Una din ele, cea de la
Manastirea "Sfantul Ioan cel Nou" de la Suceava, întăţişând alaiul domnesc în ultima
frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe
peretele vestic al clisiarniţei din incinta mănăstirii.
Alexandru cel Bun şi soţia sa, doamna Ana, frescă la Mănăstirea Suceviţa
Acelaşi eveniment poate fi văzut şi pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneţ, la
finalul naraţiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Lunga sa domnie -de 32 de ani- a corespuns, în general, unei perioade de pace,
rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menţinut echilibrul
între Ungaria şiPolonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello - a
incheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i
acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul
Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega
sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de
cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un
mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în
sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat
întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită
contradicţiilor polono-maghiare.
În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două
bătălii purtate împotrivaOrdinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, unde
Ordinul teuton a suferit o mare înfrângere, şi laMarienburg, în acelaşi an. De asemenea,
în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şiImperiul Otoman.
Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere. Alexandru
cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia
si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa
tronul.

S-ar putea să vă placă și