Universitatea de Stat din Moldova

Referat
Tema: ’’ Raspunderea juridica
civila a functionarilor publici
’’

Facultatea: Administrație Publica si Relatii Internaționale

Specialitatea: Administrație Publica

AUTOR:
Studenta gr. 202
învăţămînt cu frecvenţa redusă
Negru Felicia

Dr. Lect. Univer. Bordian M.

 CHIŞINĂU - 2017

Raspunderea juridica civila a

functionarilor publici
Răspunderea juridică

Noţiunea răspunderii juridice

Răspunderea ca şi noţiune, are un conţinut complex, tratat pe larg, din diferite
perspective, în cadrul mai multor ştiinţe, în încercarea de a clarifica şi a aprofunda câte
o faţetă a acestui concept.
Răspunderea juridică reprezintă, alături de răspunderea morală, spre exemplu, unul
dintre tipurile de răspundere socială, poate cel mai important.
Răspunderea, ca si responsabilitatea, sunt noţiuni filozofice al căror conţinut s-a
circumscris, de cele mai multe ori, cu ajutorul noţiunilor de liber arbitru, discernământ si
liberate. Altfel spus, responsabilitatea unui individ sau tragerea lui la răspundere pentru
anume fapta nu se poate concepe decât in condiţiile in care acesta a acţionat liber si in
deplina cunoştinţa de cauza.
Dintr-o perspectiva istorica, s-a studiat sorgintea si evoluţia răspunderii juridice
evidenţiindu-se rolul răspunderii juridice si al sancţiunii administrate de stat in ruperea
cercului vicios al răzbunării, ca metoda primitiva de tragere la răspundere sociala.
Momentul in care s-a statuat dreptul exclusiv al statului de a utiliza forţa si de a executa
sancţiunea este considerat momentul naşterii răspunderii juridice.
O alta abordare a răspunderii o propune sociologia. Astfel, s-a dezvoltat
noţiunea de răspundere socială ca răspundere a individului in faţa societăţii din care
face parte pentru prejudiciile aduse acestei societăţi. Răspunderea şi sancţiunea apar
ca două ipostaze ale aceluiaşi fenomen. Răspunderea politica, răspunderea morala,
răspunderea juridica sunt tipuri de răspunderea sociala. Dreptul societăţii si al statului
de a impune răspunderea juridica si de a aplica sancţiunea a fost justificat prin interesul
societăţii de a se apăra împotriva acelora cere o vătăma.
 Ştiinţele juridice de ramură, tratează, fiecare forma specifică de răspundere
juridica, iar Teoria generală a dreptului, îintr-un efort de sinteză, îşi propune să
definească şi să circumscrie cât mai exact noţiunea de răspundere juridică în scopul
clarificării acestei noţiuni pe cât de complexă, pe atât de necesară sistemului juridic şi
societăţii, ca ansamblu.
De cele mai multe ori, normele juridice sunt respectate sau aduse la îndeplinire
de buna voie de către cetăţeni, din convingerea ca ele exprimă valorile de just si
echitabil, sau de teama sancţiunii ce ar trebui suportată. Atunci când, în urma încălcării
unei norme juridice, organele de stat intervin prin aplicarea unei sancţiuni, răspunderea
juridică se concretizează. Pentru a delimita cele două tipuri de relaţii ce pot interveni
între subiectele de drept şi stat, ca unic titular al dreptului de a aplica constrângerea
publică, în ramura penală s-au propus noţiunile de raport juridic de conformare - pentru
a defini situaţia înj care persoanele fizice sau juridice îşi îndeplinesc de bunăvoie
obligaţiile - şi raport juridic de conflict – pentru cazul în care este necesara intervenţia
coerciţiei etatice.
Fapta ilicita ce reprezintă fundamentul răspunderii juridice consta in
neîndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, adică in încălcarea cu discernământ a unei
norme juridice. Astfel, răspunderea juridica apare ca obligaţia subiectului de a îndeplini
îndatorirea care înlocuieşte o îndatorire anterioara neîndeplinita, deci, asemenea unei
novaţii, cum arăta prof. Djuvara1. Încălcarea normelor legale, in sens larg, constituie
singurul temei al răspunderii juridice. Eficacitatea normelor juridice este, in mod
determinant, legata de existenta sancţiunilor si a unui cadru pentru aplicarea lor. Fiind
un sistem instituţionalizat de norme juridice, dreptul, ordinea juridica înseamnă si un
ansamblu de mecanisme si instituţii specializate, abilitate sa aplice sancţiunile
corespunzătoare in cazul unei conduite care înfrânge exigentele modelului de
comportament prescris.

Principiile răspunderii juridice

1
 Principiul legalităţii a fost formulat iniţial in ramura penala sub forma adagiului
nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege. Astăzi principiul are valoare
constituţionala si este valabil in toate ramurile de drept.
Principiul răspunderii subiective sau principiul răspunderii pentru faptele
săvârşite cu vinovăţie consta in aceea ca nimeni nu răspunde decât daca i se imputa si
i se dovedeşte o greşeala si numai in limitele vinovăţiei sale. Respectarea acestui
principiu contribuie in mod esenţial la realizarea scopului educativ al răspunderii
juridice.
Principiul răspunderii personale se refera la faptul ca, de principiu, fiecare
răspunde doar pentru fapta sa ; cu toate acestea, in ramura civila s-a instituit atât o
răspundere pentru fapta altuia, cat si una pentru fapta animalelor sau a edificiilor .
Conform prezumţiei de nevinovăţie nimeni nu poate fi tras la răspundere
juridica, nimănui nu i se poate aplica o sancţiune pana când nu i se dovedeşte
vinovăţia. Prezumţia de nevinovăţie este o prezumţie relativa ce poate fi răsturnata prin
proba contrarie. Aceasta prezumţie se concretizează, din punct de vedere procedural, in
faptul ca sarcina probei ii incuba celui ce acuza, intr-un sens larg sau reclamantului,
procurorului, părţii vătămate etc., in funcţie de ramura de drept avuta in vedere.
Principiul justeţei sancţiunii sau al proporţionalizării sancţiunii cu fapta, cu
rezultatul ei, precum si cu gradul de vinovăţie al autorului faptei reprezintă un alt
principiu comun tuturor formelor de răspundere juridica.
Principiul conform căruia unei singure violări a normei juridice ii corespunde o
singura imputare se refera la aceea ca nimeni nu poate fi sancţionat de doua ori pentru
aceeaşi fapta (non bis in idem). Se admite insa cumulul formelor răspunderii juridice in
cazul in care prin aceeaşi fapta sunt încălcate mai multe norme juridice. Astfel, daca un
salariat, aflat in exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, săvârşeşte o infracţiune, el va trebui
sa suporte, pe lângă pedeapsa penala corespunzătoare infracţiunii săvârşite, si o
sancţiune civila patrimoniala, corespunzătoare obligaţiei de reparare a prejudiciului
produs prin infracţiune, precum si o alta sancţiune disciplinara specifica normei de
dreptul muncii încălcate prin neîndeplinirea întocmai a atribuţiunilor de serviciu.
Principiul celerităţii tragerii la răspundere porneşte de la ideea ca momentul
aplicării sancţiunii trebuie sa fie cat mai apropiat de cel al săvârşirii faptei, pentru ca sa
se producă efectul sancţionator, si mai cu seama efectul preventiv al tragerii la
răspundere juridica. Scopul aplicării sancţiunii consta in repararea, pe cat posibil, a
prejudiciului suferit, dar si in prevenirea unor noi încălcări a normelor juridice de către
autorul faptei – prevenţia individuala – sau de către alte persoane – prevenţia generala
-. Aceste scopuri nu pot fi atinse pe deplin decât daca procesul de descoperire a celui
vinovat si de aplicare a sancţiunii se desfăşoară cu rapiditate, dovedind capacitatea
societăţii de a reacţiona rapid la încălcarea normelor edictate de autorităţile sale.
Trecerea unui timp prea îndelungat de la săvârşirea faptei ilicite poate determina
pierderea probelor sau intervenirea prescripţiei răspunderii juridice.
Răspunderea disciplinară a funcţionarului public
Răspunderea disciplinară intervine în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare,
definită de lege ca reprezentând încalcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a
îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită
profesională şi civilă prevăzute de lege.2
Natura juridică a răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici nu poate fi desluşită
decât plecând de la natura juridică a raportului juridic ce se naşte între Stat, autoritatea
administrativă pe de o parte şi funcţionarul public pe de altă parte.
Astfel răspunderea disciplinară a funţionarului public apare numai în raportul de drept
administrativ sub forma raportului de subordonare ierarhică. Când vorbim de raportul de
subordonare ierarhică în dreptul administrativ, ne referim numai la acele raporturi care
apar în procesul de organizare a executării şi executarea în concret a legii şi au la bază
principiul subordonării ierarhice.
În ceea ce privesc izvoarele răspunderii disciplinare a funcţionarului public, considerăm
că acestea sunt următoarele cumultativ:
a) Legea, în sens larg care reglementează responsabilitatea disciplinară a
funcţionarului public, procedura înfăptuirii acesteia, actele sau faptele
administrative generatoare de responsabilitate, precum şi organele abilitate să
constate, să aplice sancţiunile, să anuleze actul ilegal, să restabilească situaţia
anterioară, să stabilească şi să asigure despăgubirea şi procedura de urmat în
astfel de cazuri, în acest sens, în baza dispoziţiilor constituţionale, există lege

2
 care reglementează raspunderea disciplinară a majoritaţii funcţionarilor publici
prin statutul funcţionarului public, instituind cadrul general şi chiar special pentru
cea mai mare categorie de funcţionari publici, precum şi legile care
reglementează statutele diferitelor categorii speciale de funcţionari publici cum ar
fi poliţist, medic, judecător, ministru, etc. şi alte dispoziţii legale speciale ce pot fi
complementare sau derogatorii de la celelalte;
b) Săvârşirea de către funcţionarului public a unei abateri disciplinare prevazută de
lege;
c) Actul autorităţii publice administrative sau judecătoreşti, împuternicite de lege să
cerceteze, să pună în mişcare acţiunea disciplinară, să judece, să stabilească şi
să aplice sancţiunile disciplinare.

Trăsăturile responsabilităţii disciplinare a funcţionarului public

Trăsăturile responsabilităţii şi răspunderii disciplinare a funcţionarului public sunt

acele caracteristici care le deosebesc de formele responsabilităţii şi răspunderii juridice
din afara drepului administrativ, cât şi cele care le deosebesc de celelalte forme ale
responsabilităţii şi răspunderii juridice administrative.
În primul rând, ne vom referi la trăsăturile responsabilităţii disciplinare a
funcţionarului public, astfel:
a )Responsabilitatea disciplinară a funcţionarului public este o responsabilitate
juridică de drept public,:
a) Responsabilitatea disciplinară a funcţionarului public este înfăptuită de cel puţin doi
subiecţi investiţi cu autoritatea necesară prin lege, unul în mod obligatoriu este
funcţionarul public responsabil, iar al doilea autoritatea ierarhică competentă sau
disciplinară anume desemnată de lege, ori autoritatea judecătorească;
b) Drepturile şi obligaţiile protejate contra încălcării, constituie competenţa funcţiei
publice stabilită prin lege, precum şi conţinutul unor incompatibilităţi stabilite pentru
cel care exercită funcţia respectivă;
c) Responsabilitatea disciplinară a funcţionarului public este definită de legiuitor pentru
abaterea administrativă de la disciplina funcţiei publice, numită abatere disciplinară a
funcţionarului public;
d) Sancţiunile stabilite de legiuitor ca aplicabile- prin reglementarea responsabilităţii
disciplinare a funcţionarului public- sunt numai cele prevăzute de lege;
e) Pentru a exista responsabilitate disciplinară a funcţionarului public, este necesar, ca
totdeauna, abaterea disciplinară să fie săvârşită cu vinovăţie de funcţionarul public;
f) Sancţiunile disciplinare prevăzute în cazul responsabilităţii administrative nu sunt
privative de libertate.

Trăsăturile răspunderii disciplinare a funcţionarului public sunt următoarele:

 a) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o răspundere juridică de
drept public ;
b) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public este o materializare a
responsabilităţilor disciplinare a funcţionarului public;
c) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează numai pentru o
abatere de la disciplina funcţiei publice, care poate să fie unică sau în concurs cu
o faptă penală sau civilă;
d) Răspunderea disciplinară se angajează numai după o procedură specială
prevăzută de lege, care presupune cercetarea prealabilă, administrarea probelor
în acuzarea, apărarea şi ascultarea funcţionarului public;
e) Răspundera disciplinară se înfăptuieşte numai dacă nu există o cauză care să
împiedice aceasta (prescripţia, legitima apărare);
f) Răspunderea disciplinară a funcţionarului public se angajează pentru simpla
încălcare a competenţei funcţionarului public sau a interdicţiilor impuse de
legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei, indiferent dacă se cauzează
prejudiciul material sau moral.3

Abaterile disciplinare

Abaterea disciplinară reprezintă fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionarul

public prin care acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de serviciu (de funcţie
publică) sau în legătură cu acesta şi care afectează statutul său socio-profesional şi
moral.
Faptele care constituie abateri disciplinare:
a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
b) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;
c) absenţe nemotivate de la serviciu;
d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest
caracter;
g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care
îşi desfăşoară activitatea;
h) desfăşurarea în timpul programului de lucru a unor activităţi cu caracter politic;
i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;
j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de
interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul
funcţiei publice şi funcţionarilor publici. 4

Sancțiunile disciplinare

3
4
 Sunt stabilite un număr de 5 sancțiuni disciplinare, a căror analiză determină
gruparea lor în următoarele categorii:
a) Sancțiuni disciplinare cu caracter moral, în această categorie intrând mustrarea
scrisă.
b) Sancțiuni cu caracter precumpănitor material, în această categorie intrând
diminuarea drepturilor salariale cu 5- 20% pe o perioadă de 1- 3 luni.
c) Sancțiuni care afectează cariera funcționarului public, având și consecințe de
ordin patrimonial. În această categorie se încadrează suspendarea dreptului la
avansare pe o perioadă de 1 la 3 ani și trecerea pe o treaptă inferioară pe o
perioadă de 6- 12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a salariului. Practic,
aceste sancțiuni au un caracter complex, deoarece ele afectează nu doar cariera
funcționarului public, dar și drepturile materiale cuvenite acestuia, dat fiind faptul
că oricărei trepte, clasă, categorie îi corespunde un alt salariu, superior celui
cuvenit pentru treapta, clasa sau categoria precedentă.
d) Retrogradarea în treptele de salarizare sau retrogradarea în funcţia publică pe o
perioadă de până la un an.
e) Sancțiuni care determină încetarea raportului de funcție publică, în această
ultimă categorie intrând destituirea din funcție.
Deși legiutorul nu o califică în mod expres astfel, ea reprezintă sancțiunea
disciplinară cea mai gravă atât prin consecințele pe care le atrage cât și prin
gradul de pericol social al faptei care determină luarea ei precum și prin
împrejurările în care se produce.5
Sancţiunea disciplinară se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării
comisiei de disciplină cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2
ani de la data săvârşirii abaterii disciplinare.
În cazul în care fapta funcţionarului public a fost sesizată ca abatere disciplinară
şi ca infracţiune, procedura angajării răspunderii disciplinare se suspendă până la
dispunerea neînceperii urmăririi penale, scoaterii de sub urmărire penală ori încetării
urmăririi penale sau până la data la care instanţa judecătorească dispune achitarea sau
încetarea procesului penal.
Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a
săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul
autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la
documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea
temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a
autorităţii ori instituţiei publice. 6

Destituirea din funcţia publică

5
6
 Destituirea din funcţia publică intervine ca sancţiune disciplinară, deci numai
pentru motive imputabile funcţionarului, legea stabilind limitativ următoarele situaţii:
a)săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a
avut consecinţe grave;
b) dacă s-a ivit un motiv de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu acţionează
pentru încetarea acestuia, într-un termen de 10 zile calendaristice de la data la care a
intervenit cazul de incompatibilitate.
Potrivit reglementărilor menţionate, calitatea de funcţionar public este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu
funcţiile de demnitate publică.
Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi,
remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
- în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
- în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este
suspendat din funcţia publică;
- în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ,
din sectorul public; în calitate de membru a unui grup de interes economic.
De asemenea, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor personae în ceea ce
priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită. Nu sunt
permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt
soţi sau rude de gradul I. Interdicţia persistă şi în cazul în care şeful ierarhic direct are
calitatea de demnitar.
Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al
cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar–artistice şi în alte domenii de activitate din
sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirect cu atribuţiile exercitate ca
funcţionar public potrivit fişei postului.
Funcţionarii publici, cu excepţia înalţilor funcţionari, pot fi membri ai partidelor
politice legal constituite, însă nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor
politice şi le este interzis să exprime sau să apere în mod public poziţia unui partid
politic.
În final, precizăm că încetarea de drept a raportului de serviciu se constată, iar
eliberarea şi destituirea din funcţia publică se dispun, ca regulă,prin act administrativ al
conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, care poate fi atacat în faţa instanţei de
contencios administrativ. Instanţa poate dispune anularea actului şi reîncadrarea
funcţionarului în funcţia public deţinută.7

Condițiile răspunderii disciplinare a funcționarului public

Fundamentul răspunderii disciplinare a funcționarului public il constituie:

 Legea care reglementează resposabilitatea funcționarului public în baza
căreia se nasc și raporturi juridice de subordonare ierarhică în activitatea de
organizare a executării și executarea în concret a legii
 Abaterea disciplinară săvârșită de funcționarul public

7
  Actul de stabilire a răspunderii disciplinare a funcționarului public, emis de
autoritatea publică investită de legiuitor (autoritatea administrativă sau
judecătorească)
Pentru existența răspunderii disciplinare a funcționarului public sunt necesare
următoarele condiții:
a) Abaterea disciplinară a funcționarului public să îndeplinească toate condițiile
prevăzute de lege pentru răspunderea administrativă, referitoare la subiect,
obiect, latura obiectivă și latura subiectivă
b) Abaterea disciplinară trebuie să fie în cadrul raportului juridic de subordonare
ierarhică
c) Atât subiectul pasiv, cât și subiectul activ, sunt subiecte de drept administrativ,
cu excepțiile expres prevăzute de lege, când subiectul activ poate să fie
instanță de judecată. În mod obligatoriu, funcționarul trebuie să fie funcționar
public de drept, iar autoritatea care aplică sancțiunea trebuie să fie
împuternicită legal în acest sens
d) Sesizarea, constatarea, cercetarea, judecarea, aplicarea și radierea sancţiunii
disciplinare a funcţionarului public se face numai după o procedură specială
de drept administrativ, și numai în lipsa acestor reglementări și a principiilor
de drept administrativ se aplică prevederile Codului de procedură civilă
e) Este necesar să existe intenţia de a sancţiona funcţionarului public vinovat de
săvârşirea unei abateri disciplinare. Prin acest element se face legătura între
comiterea abaterii disciplinare şi aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute în
normele juridice. În felul acesta vom deosebii situaţiile în care intervin
anumite măsuri care dezavantajează pe funcţionar în evoluţia carierei sale,
dar care nu au caracterul unor sancţiuni disciplinare. Astfel, în cazul unei
reorganizări a serviciului, trecerea funcţionarului dintr-o funcţie superioară în
una inferioară nu poatefi considerată o sancţiune disciplinară, deşi formal s-ar
putea interpreta în acest fel schimbarea situaţiei juridice a funcţionarului. În
toate celelalte cazuri, retrogradarea constituie o sancţiune disciplinară, deci
trebuie aplicată numai cu respectarea întregii proceduri prevăzută de lege
pentru aceasta.8

Procedura disciplinară

Aspectele particulare privind răspunderea disciplinară în cazul funcţionarilor

publici sunt conturate legislativ de prevederile Legii 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici şi ale H.G.1344/2007.
În cazul funcţionarilor publici, actul de sesizare a comisiei de disciplină poate fi
făcut de orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public,
indiferent dacă este sau nu salariat al angajatorului.
Sesizarea se formulează în scris şi trebuie să cuprindă urmatoarele elemente:

8
a) numele, prenumele, domiciliul sau, dupa caz, locul de muncă şi funcţia detinută de
persoana care a formulat sesizarea ori denumirea şi sediul persoanei juridice, precum şi
numele şi funcţia reprezentantului legal;
b) numele si prenumele funcţionarului public a cărui faptă este sesizată ca abatere
disciplinară şi denumirea autorităţii sau a instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c) descrierea faptei care constituie obiectul sesizării şi data săvârşirii acesteia;
d) prezentarea dovezilor pe care se sprijină sesizarea;
e) adresa de corespondenţă, dacă este alta decât cea prevazută la lit. a);
f) data;
g) semnătura.
În situaţia în care persoana care formulează sesizarea nu cunoaşte informaţiile
prevăzute la lit. b) de mai sus, sesizarea poate să cuprindă alte elemente de identificare
a funcţionarului public ale cărui fapte sunt sesizate ca abateri disciplinare.
Termenul în care sesizarea poate fi depusă în termen de maxim 1 an şi 6 luni de
la data săvârşirii faptei sesizate ca abatere disciplinară, depunerea peste acest termen
fiind clasarea sesizarii.

Principiile procedurii disciplinare

Principiile fundamentale care guvernează regimul răspunderii disciplinare a

funcţionarului public sunt :
a) prezumţia de nevinovăţie, conform căruia funcţionarul public este considerat
nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară comisiei de disciplină atâta timp
cât vinovăţia sa nu a fost dovedită;
b) garantarea dreptului la apărare, conform căruia funcţionarul public are dreptul
de a fi audiat, de a prezenta dovezi în apărarea sa şi de a fi asistat sau reprezentat pe
parcursul procedurii de cercetare administrativă;
c) contradictorialitatea, conform căruia comisia de disciplină are obligaţia de a
asigura persoanelor aflate pe poziţii divergente posibilitatea de a se exprima cu privire
la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară pentru care a fost
sesizată comisia de disciplină;
d) proporţionalitatea, conform căruia trebuie respectat un raport corect între
gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea
disciplinară propusă să fie aplicată;
e) legalitatea sancţiunii, conform căruia comisia de disciplină nu poate propune
decât sancţiunile disciplinare prevăzute de lege;
f) unicitatea sancţiunii, conform căruia pentru o abatere disciplinară nu se poate
aplica decât o singură sancţiune disciplinară;
g) celeritatea procedurii, conform căruia comisia de disciplină are obligaţia de a
proceda fără întarziere la soluţionarea cauzei, cu respectarea drepturilor persoanelor
implicate şi a procedurilor prevăzute de lege şi de prezenta hotărâre;
h) obligativitatea opiniei, conform căruia fiecare membru al comisiei de disciplină
are obligaţia de a se pronunţa pentru fiecare sesizare aflată pe rolul comisiei de
disciplină.
 Comisia de disciplină

Pentru analizarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare şi propunerea

sancţiunii disciplinare aplicabile funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiile
publice se constituie comisii de disciplină.
Din comisia de disciplină face parte şi un reprezentant al organizaţiei sindicale
reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii
funcţionarilor publici pentru care este organizată comisia de disciplină, în cazul în care
sindicatul nu este reprezentativ sau funcţionarii publici nu sunt organizaţi în sindicat.
Comisia de disciplină poate desemna unul sau mai mulţi membri şi, după caz,
poate solicita compartimentelor de control din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice
să cerceteze faptele sesizate şi să prezinte rezultatele activităţii de cercetare.
Comisiile de disciplină ale funcţionarilor publici se constituie pe lângă fiecare
autoritate publică centrală, judeţeană, prefectură, consiliul judeţean ori al municipiului
Bucureşti, pentru funcţionarii publici proprii, precum şi pentru cei din toate instituţiile
publice şi regiile autonome din subordinea acestora.
Comisia de disciplină pentru înalţii funcţionari publici este compusă din 5 înalţi
funcţionari publici, numiţi prin decizia primului-ministru, la propunerea ministrului
internelor şi reformei administrative.
Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum
şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor
Publici.

Cazierul administrativ

Pentru evitarea situaţiilor disciplinare ale funcţionarilor publici, Agenţia Naţională

a Funcţionarilor Publici, va elibera un cazier administrativ, conform bazei de date pe
care o administrează.
Cazierul administrativ este un act care cuprinde sancţiunile disciplinare aplicate
funcţionarului public şi care nu au fost radiate, el fiind necesar în următoarele cazuri:
a)desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia de concurs pentru
recrutarea funcţionarilor publici;
b)desemnarea unui funcţionar public în calitate de preşedinte şi membru în
comisia de disciplină;
c)desemnarea unui funcţionar public ca membru în comisia paritară;
d)ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari
publici sau categoriei funcţionarilor publici de conducere;
e)în orice alte situaţii prevăzute de lege.
Cazierul administrativ este eliberat la solicitarea:
a)funcţionarului public interesat;
b)conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;
c)preşedintelui comisiei de disciplină;
d)altor persoane prevăzute de lege.
Raspunderea disciplinară a funcționarului public la nivel european

În toate statele Uniunii Europene, sistemul disciplinar presupune respectarea

unor principii fundamentale: dreptul la apărare, funcţionarul trebuind informat şi, dacă
doreşte, să fie asistat de un apărător, şi posibilitatea unui recurs în faţa unui tribunal
independent şi imparţial. Aplicarea răspunderii disciplinare presupune implicarea unui
organ colegial în procedura de tragere la răspundere a funcţionarului public.
Spre exemplu, în Franţa, Consiliul de Stat a decis încă din anul 1957 că toate
sancţiunile cu excepţia avertismentului şi a blamului (echivalentul mustrării din sistemul
românesc), vor fi pronunţate numai după emiterea avizului consiliului de
disciplină
În Germania a fost instituită o procedură disciplinară cu caracter jurisdicţional: cu
excepţia sancţiunilor minore, decise de autoritatea ierarhică, aceasta trebuie să
sesizeze o jurisdicţie disciplinară care presupune magistraţi profesionişti şi
reprezentanţi ai personalului, ce va stabili o sancţiune ca un adevărat tribunal; în egală
măsură, ea poate fi sesizată de un procuror disciplinar federal, care joacă în acest caz
acelaşi rol ca un procuror obişnuit în materie penală.
În Olanda, este la fel de greu să concediezi un salariat dintr-o întreprindere
privată aflată cu bunăstare economică sau un funcționar din administrație, în ambele
situații s-ar impune practic existența unei greșeli grave pentru revocarea sau
concedierea să aibă loc.
În ce privește problemele disciplinare, suspuse de funcționari sau superiorii lor,
acestea sunt rezolvate de un tribunal al funcționarilor, compus din judecatori
profesioniști care aplică reguli ale dreptului administrativ. Întotdeauna se poate recurge,
în egală masură, la judecătorul civil.
Bibliografie:
 https://ro.scribd.com/doc/22977408/Raspunderea-Juridica
 https://www.scribd.com/document/268812754/Raspunderea-
Functionarilor-Publici
 https://ro.scribd.com/doc/123924269/raspunderea-
disciplinara-a-functionarilor-publici
 https://es.scribd.com/document/54933256/Raspunderea-
Functionarilor-Publici
 http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/moldova/raspunderea-
civila-a-functionarilor-publici--136401.html