Nume student: Chivu Silviu

An: II
Secția: Pastorală

Lucrare de seminar la Vechiul Testament

Biblia de la 1939 Biblia de la 1914

1. In anul mortii regelui Uzia, am vazut pe 1Şi a fost în anul, în care a murit împăratul
Domnul stand pe tron inalt märe şi poalele Ozia, văzut-am pre Domnul şezând pre scaun
hainelor lui umpleau templul. înalt şi prea înălţat, şi plină casa de slava lui.
2. Serafimi stateau inaintea lui, fie- care avand 2. Şi Serafimii stau împrejurul lui, şase aripi la
cate sase aripi: cu doua acopereau fetele, cu unul, şi şase aripi la altul şi cu doua îşi
doua picioarele, iar cu doua zburau, acoperiau faţa, şi cu două îşi acoperiau
3. Şi strigau unul catre altul, zicand: Sfant, picioarele, şi cu două zburau.
sfant, sfant este Domnul Savaot, plin este tot 3. Şi striga unul către altul şi zicea: Sfânt, sfânt,
pamanul de marirea, lui! » sfânt, Domnul Savaout, plin este tot pământul
4. Din pricina glasului celui ce striga, portile se de slava lui.
zguduiau din ţâţânile lor, iară templul s'a 4. Şi s-a ridicat pragul cel de sus al uşei de
umplut de fum. glasul cu care striga şi casa s-a umplut de fum.
5. Atunci am zis:’’Vai mie, căci sunt 5. Şi am zis: O, ticălosul de mine! Că m-am
pierdut! Sunt om cu buze spurcate locuesc umilit, fiindcă sunt om, şi buze necurate
in mijlocul unui popor cu buze spurcate, ca având şi lăcuesc între popor, care are buze
pe imparatul Domnul Savaot l-am vazut cu necurate, şi pre împăratul Domnul Savaot l-
ochii mei!’’ am văzut cu ochii mei.
6. Insă un serafim veni in zbor la mine, avand 6. Şi s-a trimis la mine unul din Serafimi, şi în
in mana sa un carbune, pe care il luase cu mânp avea un cărbune de foc, care îl luase cu
cleştele, de pe jertfelnic. cleştele din altar.
 7. Şi a atins cu el gura mea şi mi-a zis: « Iata, 7. Şi l-a atins de gura mea şi a zis: Iată s-a atins
s'a atins de buzele tale şi va sterge toate acesta de buzele tale, şi va şterge fărădelegile
pacatele tale, şi faradelegile tale le va curati! » tale, şi păcatele tale va curăţî.
8. Şi am auzit glasul Domnului care zicea: Pe 8. Şi am auzit glasul Domnului zicând: Pre
cine il voi trimite şi cine se va duce pentru noi? cine voiu trimite? Şi cine va merge la poporul
Şi am raspuns: Iată-ma, trimite-ma pe mine! acesta? Şi am zis: Iată eu sunt, trimite-mă.
9. Şi el a zis: Du-te şi spune poporului 9. Şi au zis: Mergi şi zi poporului acestuia: Cu
acestuia: Cu urechile să auziţi, dar să nu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi uitându-vă
înţelegeţi; cu ochii să vă uitaţi, dar să nu vedeţi. vă veţi uita şi nu veţi vedea.

,,Delimitarea pericopei”

Pericopa este alcătuită din versetele 1-8.

„Cine a scris pericopa ?”

Pericopa este scrisă de către profetul Isaia.

„Către cine este scrisă pericopa?”

Scriitorul acestei pericope este profetul Isaia.

,,Către cine este scrisă pericopa ?”

Pericopa este o adesare a lui Dumnezeu către poporul lui Israel prin profetul Isaia.

„Care sunt personajele pericopei ?”

Personajele pericopei sunt : Regele Ozia, Domnule, cel puțin doi serafimi și Isaia.

„Cum se desfășoară acțiunea ?”

În primul verset al pericopei, ne putem da seama de spațiul temporal, anul morții
regelui Ozia. Isaia are o vedenie cu Domnul stând pe „un scaun înalt”, templul fiind umplut
de poalele hainelor Lui. La prima vedere, se poate spune că Isaia se află în templu, dar
ținând cont de faptul că are o vedenie, nu putem ști precis acest lucru, dar putem afirma că
se află într-un loc din Ierusalim.

În versetul al II-lea se continuă descrierea viziunii, precizându-se faptul că erau

serafimi (în ebraică, cuvâtul „serafim” fiind deja la plural) înaintea Domnului, reprezentând
puterile mai presus de lume. Vrednicia lor de a fi așezate atât de aproape de tronul
Domnului se datorează sfințeniei de care au parte. De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare
menționează faptul că „serafimul poate însemna cele două emisfere ale cerului, care se
arată deasupra pământului, cu câte șase părți fiecare, precum niște aripi întrebuințate pentru
mișcarea rapidă”.
 În continuare, versetul următor ne lămureşte clar un anumit lucru, anume faptul că
sunt cel puţin doi serafimi, deoarece ,,strigau unul către altul'', denotând pluralitatea.
Serafimii exclamă ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt..." impresionați de sfințenia lui Dumnezeu şi
denotând Treimea Persoanelor. De asemenea, în acest caz putem face analogie cu ființele
de care vorbeşte Sfântul Ioan Evanghelistul în cartea Apocalipsei: ,, Şi cele patru ființe,
având fiecare din ele câte şase aripi, sunt pline de ochi, de jur împrejur şi pe dinăuntru, şi
odihnă nu au, ziua şi noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul..." (4, 8).

Versetul al IV-lea ne face să înțelegem intensitatea strigătelor serafimilor, întrucât

ni se prezintă consecința acestora. Astfel, porțile templului se zguduiau şi din nou putem
fi tentați să credem faptul că Isaia se afla cel puțin în curtea templului din Ierusalim, fapt
care însă nu poate fi susținut deoarece trebuie să avem în vedere faptul că Isaia are o
viziune. Prin strigătele impunătoare ale serafimilor, se caută de asemenea, evidențierea
sfințeniei lui Dumnezeu. Acest fapt este accentuat şi de fumul de care s-a umplut templul,
trimițându-ne cu gândul la fumul de tămâie.

Următorul verset arată cum Isaia, aflându-se în fața lui Dumnezeu, devine conştient
de propria lui nedesăvârşire. Se remarcă diferența dintre exclamație între edițiile din 1914
și 1939 ale Bibliei. Isaia se identifică păcătos asemenea poporului de care aparține. Ultima
afirmație din acest verset: ,, Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!'' ne determină
să reflectăm asupra aspectului referitor la faptul că ''Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut
vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.''( Ioan
1, 14). Astfel, se poate concluziona faptul că Logosul este cel care I se arată lui Isaia. De
asemenea, trebuie să ținem cont de faptul ca nici Moise nu a văzut fața lui Dumnezeu, ci
doar spatele : ,, Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o
vei vedea!” ( Ieşirea 33, 23), iar Isaia l-a văzut pe Dumnezeu pe cât îi este omenește cu
putință.
 Versetul al VI-lea arată cum Dumnezeu acționează în sensul celor spuse de Isaia
referitoare la propria persoană ; anume faptul că este păcătos. Astfel, un serafim este trimis
la profet, având în mână un cărbune, care pare a fi luat de pe jertfelnicul arderilor de tot.

În versetul VII, ni se prezintă rolul cărbunelui din mâna serafimului. Acesta,

atingând cărbunele de buzele lui Isaia, îl curățește de fărădelegile sale. Sfântul Ioan Gură
de Aur spune referitor la aceste lucruri că sunt simboluri ale tainelor viitoare. De asemenea,
tot el afirmă faptul că izbăvirea profetului de fărădelegi a fost necesară pentru a-l umple de
îndrăzneală și a-l scăpa de frică, evitându-se astfel un potențial refuz, ca și în cazul lui
Moise.

Ultimul verset al pericopei îl înfățișează pe Isaia plin de îndrăzneală și asumându-și

fără ezitare responsabilitatea de la Dumnezeu. Răspunsul lui Isaia a fost neîntârziat și ferm,
în urma curăției și din dorința ca poporul lui Israel să se mântuiască. El știa că judecata
urmează să se abată asupra acestui popor vinovat de fărădelegi și dorea să-l vadă părăsindu-
și păcatele, căci „sfinții, pe cât sunt iubitori de Dumnezeu, așa sunt și de oamnei”, după
cum spune Sfântui Ioan Gură de Aur. De asemenea, curajul profetului Isaia reiese și din
faptul că Dumnezeu lasă porunca „în aer”, nu îl încredințează pe Isaia direct să o
îndeplinească ; adresând mai întâi o întrebare ambiguă. Astfel, Isaia, își asumă acea
responsabilitate, fără a ști exact ceea ce va avea de făcut.