Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Victor Popescu
Ce faci cind copilul te intreaba ce e moartea sau cum a venit el pe lume? Ii spui
adevarul cu naturalete si fara tabuuri, raspunde psihanalistul Françoise Dolto, intr-o
carte dedicata psihologiei copilului.
Chiar daca pare absurd, parintele trebuie sa vorbeasca de la bun inceput cu nou-
nascutul. E drept, el nu va intelege o iota, dar va sesiza foarte bine, la nivel afectiv,
tonalitatile vocilor parintilor cu fericirile si supararile lor. „Spre sfirsitul sarcinii,
copilul aude tot. Dintr-o data, la nastere, aude zgomote puternice. Atunci simte nevoia
sa auda vocea modulata a mamei, precum si vocea tatalui. Mama poate sa spuna ceva
de genul: «Vezi, te asteptam. Esti baietel»“, exemplifica Dolto. Doar vorbindu-i celui
mic il umanizam, il introducem in „lumea noastra“ ca pe un viitor barbat sau ca pe o
viitoare femeie, si nu ca pe un bebelus sau ca pe o papusa, subliniaza psihanalista.
Nenumaratele prejudecati ale parintilor constituie tinta principala din cartea „Cind
apare copilul“. Parintilor care-si doresc o odrasla cuminte, Dolto le spune: „Un copil
trebuie sa strice, trebuie“. Daca i se va spune prea devreme ca nu are voie sa strice
jucariile sau sa se atinga de mobila sau de tapet, isi va pierde toata vioiciunea. Un
copil este sanatos atunci cind parintii se intreaba tot timpul ce mai pune la cale
micutul, spune Dolto. Ea ii apara nu doar pe copiii neastimparati, dar si pe
cei capriciosi sau mai degraba neintelesi. Daca cel mic se opreste pe strada,
exista un motiv: a obosit, nu-i plac pantofii sau vrea sa mearga cu caruciorul.
Capriciul este semnul ca cel mic „vrea sa explice ce simte si ce doreste, dar
nu stie prea bine cum sa faca acest lucru“, lamureste Dolto.
Profesorii romani se intreaba mai nou care e virsta potrivita pentru „educatia
sexuala“. De pe la 3-4 ani, copilul va intreba, se va interesa despre cum a
venit pe lume. Nefiind o adepta a aminarilor sau a povestilor cu „barza“,
psihanalista crede ca lucrurile e bine sa fie spuse pe sleau de la bun inceput.
Celui mic e bine „sa i se explice ca prin actul sexual corpul copilului incepe
sa se formeze in burta – se poate spune «buzunarul pentru copii» pe care-l au toate
fetele si care se mareste cind devin mame“, spune Dolto. Intrebarile legate de
diferentele sexuale vin tot de la trei ani, iar reactia parintilor ar trebuie sa fie la fel de
franca. De exemplu, in cazul unei fetite „mama trebuie neaparat sa-i explice ca baietii
si fetele au sexe diferite. Este indicat sa pronunte cuvintul «sex» si sa-i spuna ca este o
fetita draguta, ca va fi o domnisoara, iar apoi o femeie ca mama ei“, sfatuieste Dolto.
Intrebarile despre moarte vin cam la aceeasi virsta. Chiar daca are abia trei anisori, cel
mic se intreaba ce se va intimpla cu el cind va imbatrini si, mai mult, aude cind se
vorbeste despre moartea cuiva din familie, lucru care nu trebuie sa-i fie ascuns. „El
percepe expresia schimbata a fetelor din jurul lui si e ingrijorat de absenta acelei
persoane, dar nu indrazneste sa intrebe ce s-a intimplat“. Tacerea in legatura cu acest
subiect il va face pe cel mic sa se simta exclus, „tratat ca o pisica sau ca un catelus“,
observa Dolto. Raspunsuri clare la intrebari de genul „Cind voi muri?“ pot aduce
linistea in sufletul celui mic: „Vom muri cind vom termina de trait“ sau „Nimeni nu
stie cind o sa moara, sa ne bucuram de clipele pe care ni le da viata“, ar putea replica
parintii.
Toate sfaturile si programele din cartile de self-help si revistele glossy care vorbesc
despre cum sa fii un parinte „bun“ palesc in fata observatiei lui Dolto care nu cere
parintilor decit sa se poarte firesc: „Ma socheaza aceste mame cu ochii atintiti asupra
«performantelor» copilului: in ziua cutare «bebe» a facut asta, in ziua cutare «bebe» a
facut astalalta. Ai zice ca e un raport de psihologie experimentala. Copilul nu este un
«bebe», are un nume care il leaga de o familie si un prenume care e al lui, in jurul
caruia se invirte toata viata sa relationala cu parintii, cu cei apropiati“, observa Dolto.
Copilul nu are nevoie de „dresura“, ci de joaca, de atentie moderata si de cuvinte
lamuritoare.
Psihanalista Françoise Dolto (foto) (1908-1988) si-a ales meseria de medic pediatru
influentata de copilaria sa nefericita. In anii ‘50 devine colaboratoarea psihanalistului
Jacques Lacan, iar in 1953 participa la infiintarea Societatii Franceze de Psihanaliza.
Lucreaza toata viata cu cei mici in calitate de psihoterapeut. In acelasi timp,
organizeaza activitati dedicate copiilor cu handicap. Incepind cu 1967, participa la
emisiuni radiofonice ale posturilor Europe 1 si France Inter, unde ofera sfaturi
educationale pentru parinti. Volumul „Cind apare copilul“, al cincilea din seria de
„Opere“ de la Editura Trei, reprezinta o selectie din convorbirile sale de pe
undele radio.