CUPRINS

CAPITOLUL I - INTRODUCERE
1. Aplicarea NPM și PSI .....................................................................................................3
CAPITOLUL II: REGULI ȘI INSTRUMENTE DE LUCRU ...........................................4
1. Igienizarea locului de muncă
2. Utilizarea instrumentelor de lucru
3. Sterilizarea și dezinfectarea instrumentarului
CAPITOLUL III: UNGHIILE ...........................................................................................6
1. Structura unghiei
2. Formele unghiilor
3. Tipul unghiilor, în funcție de aspect
4. Boli la nivelul unghiei
5. Noțiuni generale de transmitere și prevenire a bolilor
6. Iregularități ale unghiilor
CAPITOLUL IV: MASAJUL............................................................................................9
1. Masajul mâinilor
2. Masajul picioarelor
CAPITOLUL V - UNGHIILE CU TIPS..........................................................................11
a) Materiale folosite
b) Procedura de lucru
CAPITOLUL VI - PROTECȚIA CU GEL PE UNGHIA NATURALĂ ........................12
a) Materiale folosite
b) Procedura de lucru
CAPITOLUL VII - CONSTRUCȚIA CU GEL...............................................................12
a) Materiale folosite
b) Procedura de lucru
CAPITOLUL VIIII - ÎNTREȚINEREA ...........................................................................13
a) Materiale folosite
b) Procedura de lucru
CAPITOLUL IX: MĂSURI DE PRIM-AJUTOR ...........................................................14
1. Dezinfectarea plăgilor
a) Principii
b) Tăieturi ușoare, superficiale
c) Tăieturi adânci, grave
2. Bandajarea plăgilor
a) Rolul bandajării
b) Bandajul pentru răni-tăieturi
c) Bandajul compresiv
d) Bandajul de susținere
3. Hemoragia și hemostaza
a) Hemoragia
b) Hemostaza
c) Resuscitarea cardio-pulmonară
CAPITOLUL X: INSTRUCȚIUNI TEHNICE ...............................................................16
1. Aprovizionarea cu materiale
2. Programarea clientelei
3. Întocmirea bonurilor de plată
4. Pregatirea cadrului ambiental în salon
5. Promovarea serviciilor unității
1
 CAPITOLUL XI - COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ ..................................18
1. Precizări
2. Comunicarea în cadrul echipei
a) Apartenența la grup
b) Managementul conflictelor
c) Munca în echipă
3. Comunicarea cu clienții
a) Adresarea
b) Întelegerea dorințelor clientului
c) Consultarea
d) Confidențialitatea
e) Recomandări

2
CAPITOLUL I: INTRODUCERE

1. Aplicarea NPM ȘI PSI

Pentru desfășurarea în bune condiții a activității profesionale în această industrie,

există norme de protecţie şi igienă a muncii stabilite prin lege, fiind elaborate numeroase
acte normative referitoare la măsuri specifice de protecţie a muncii. Acestea au un rol
important în asigurarea şi păstrarea capacităţii de muncă şi în prevenirea îmbolnăvirilor.
Cunoaşterea şi respectarea acestor norme este obligatorie pentru toți cei care lucrează în
ateliere de frizerie, coafură, manichiură şi pedichiură. Instructajul se realizează cu prilejul
încadrării, respectiv periodic, la locul de muncă. Normele de protecţie şi igienă a muncii
prevăd asigurarea bunei aerisiri şi ventilaţii la locul de muncă, iluminatul natural şi cel
artificial, întreţinerea instalaţiilor electrice şi sanitare, alimentarea corespunzătoare cu apă
potabilă, precum şi amplasarea utilajelor şi instalaţiilor. Există multiple norme care îl
privesc pe lucrător și care sunt legate de dotarea cu echipamentul corespunzător şi
întreţinerea acestuia, şi, în același timp, legate de manevrarea şi întreţinerea uneltelor şi
aparatelor de lucru.

REGULI DE PROTECŢIA MUNCII RESPECTATE ÎN SALON

• Instalaţiile electrice şi aparatele electrice cu care se lucrează vor fi controlate periodic
de către tehnicieni autorizaţi;
• Pentru orice defecţiune apărută la instalaţiile, aparatele sau tablourile electrice va fi
anunţat electricianul de serviciu;
• Este interzis lucrul fără echipament de protecţie (halate, mănuşi, etc.) sau cu echipament
de protecţie murdar;
• Sculele cu care se lucrează în aceste unităţi vor fi bine ascuţite şi în cea mai bună stare
de funcţionare;
• Uneltele vor fi confecţionate din materiale corespunzătoare operaţiunilor care se
execută;
• Uneltele prevăzute cu articulaţii (foarfece, brici) trebuie să aibă o construcţie solidă şi să
nu prezinte frecări sau jocuri în articulaţie;
• Aparatele electrice vor fi bine izolate şi nu se vor manevra cu mâna umedă. Orice aparat
electric este apucat şi ţinut numai de mâner. Nu este permis să se ţină aparatul electric
într-o mână şi cu cealaltă să se atingă o altă piesă metalică (lighean, robinet, etc.);
• În timpul utilizării aparatelor electrice, pardoseala trebuie sa fie uscată. După
întrebuinţarea aparatului electric, deconectarea de la curent se realizează folosind
întrerupătoare şi în niciun caz prin smulgerea din priză a cablului aparatului folosit;
• Zilnic, înainte de începerea lucrului, se recomandă ca uneltele şi aparatele electrice să
fie verificate și controlate, iar dacă nu corespund normelor, să fie date la reparat. În
timpul folosirii sculelor tăioase, foarfece, brici, etc, lucrătorul trebuie să aibă întotdeauna
mâinile uscate;
• Nu se poartă foarfecele sau briciul în buzunarul hainei de protecţie;
• În timpul lucrului, hainele de protecţie (halatele) trebuie să fie foarte curate;
• În caz de îmbolnăvire, lucrătorul în salon trebuie să se prezinte imediat la medic. De
asemenea, lucrătorul trebuie să se prezinte periodic la controlul preventiv antivenerian;
• Deosebit de importantă este cunoaşterea bolilor de piele, a bolilor profesionale, precum
şi măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea lor;
• Este obligatorie cunoaşterea baremului de medicamente din dulapul sanitar, în ce scop
şi cum se utilizează fiecare dintre aceste medicamente.

3
CAPITOLUL II: REGULI ȘI INSTRUMENTE DE LUCRU

1. Igienizarea locului de muncă

Pentru a asigura condiții optime de desfășurare a activității profesionale, locul de muncă

trebuie să fie permanent într-o perfectă stare de igienă, care poate fi asigurată respectând
procedura de mai jos:
• Spaţiul de lucru se curăță după fiecare lucrare;
• Masa de lucru se spală şi se dezinfectează după terminarea fiecărei lucrări, cu
materialele adecvate pentru curăţare;
• Scaunul se curăță după fiecare lucrare în parte;
• Sterilizarea, igienizarea și dezinfectarea instrumentelor se execută după fiecare lucrare
și periodic, cu soluţii specifice;
• În timpul în care instrumentele nu sunt utilizate pentru lucrări specifice destinației lor,
instrumentele se păstrează în spaţii închise, în condiţii igienice;
• Igienizarea lenjeriei este absolut necesară;
• Lenjeria de protecţie se schimbă la fiecare client;
• Lenjeria se sterilizează periodic prin metode specifice;
• În timpul neefectuarii lucrărilor, lenjeria se păstrează în spaţii închise în condiţii
igienice;
• Lucrătorul va avea cunoştinţe de dermatologie (de recunoaştere a dermatozelor, negilor,
aluniţelor, pediculozelor, etc.);
• Se va face cu atenţie verificarea stării tehnice şi funcţionalităţii echipamentului specific
cabinetului de manichiură-pedichiură înainte de începerea lucrului;
• Se vor identifica disfuncţionalităţile echipamentelor prin observarea permanentă a
parametrilor calitativi;
• Echipamentele şi aparatura din dotare se vor menține în condiţii de bună funcţionare;
• Sala de aşteptare trebuie să fie în permanent curată şi dezinfectată, dotată cu cel puţin
două fotolii, reviste de specialitate, televizor, apă, răcoritoare, cafea pentru ca ambianţa
plăcută să fie nota de bun venit;
• Existența unei toalete este indispensabilă.

2. Utilizarea instrumentelor de lucru

• Alegerea instrumentelor

1. Instrumentele se aleg în funcţie de tipul lucrării care se execută;

2. Instrumentele se aleg cu discernamânt, în funcţie de caracteristicile lucrării;

• Întreţinerea instrumentelor
1. Instrumentele se curăţă şi se dezinfectează cu rigurozitate după fiecare lucrare;
2. Instrumentele se curăţă şi se dezinfectează periodic;
3. Soluţiile de curăţare se aleg în funcţie de tipul instrumentului;
• Utilizarea instrumentelor
1. Toate instrumentele se mânuiesc cu foarte mare atenţie, evitând producerea de leziuni
clientului;
4
2. Instrumentele se utilizează corect, în condiţii de siguranţă;

• Utilizarea aparatelor electrice

1. Aparatele electrice se utilizează cu atenţie, pentru evitarea supraîncălzirii;
2. Defecţiunile care apar la aparatele electrice sunt anunţate persoanelor autorizate;
3. Aparatele electrice se folosesc conform instrucţiunilor de utilizare;

3. Sterilizarea și dezinfectarea instrumentarului

• Asigurarea în cadrul cabinetelor de înfrumuseţare a unei igiene corespunzătoare este o

cerinţă obligatorie pentru prevenirea unor îmbolnăviri datorate unor practici incorecte sau
a unei igiene precare;
• Ministerul Sănataţii a reglementatprinOrdinulnr.1136/2007 normele de igienă pentru
cabinetele în care se desfăşoară activităţi de înfrumuseţare;
• Desfăşurarea procedurilor de manichiură/pedichiură se face în incinte separate, adecvat
iluminate şi bine ventilate, prevăzute cu sursă de apă rece şi caldă;
• În cadrul acestor proceduri, un accent aparte se pune pe curăţarea, dezinfecţia şi
sterilizarea instrumentarului tăios utilizat în procedurile de manichiură/pedichiură;
• După fiecare client în parte, instrumentarul utilizat trebuie sa fie curăţat, dezinfectat cu
un produs biocid şi apoi sterilizat;
• Sterilizarea se realizează numai cu aparate de sterilizare autorizate şi avizate (cu vapori
de apă saturaţi sub presiune sau cu aer cald). Se admite şi posibilitatea sterilizării
instrumentarului într-o unitate sanitară specializată;
• Instrumentarul care necesită sterilizare trebuie să fie împachetat individual sau în seturi,
în ambalaje aprobate pentru sterilizare şi care vor fi utilizate pentru o singură procedură;
• Instrumentarul sterilizat şi depozitat corespunzător care nu a fost folosit în decurs de 24
ore de la data sterilizării, trebuie resterilizat înainte de folosire, excepţie făcându-se
pentru instrumentarul presterilizat;
• Fiecare pachet cu instrumentarsterilizattrebuie monitorizat în privinţa sterilizării
utilizându-se indicatori chimici sau biologici;
• Este interzisă reprocesarea în vederea reutilizării a instrumentarului şi materialelor de
unică folosinţă.
• Fiecare cabinet de înfrumuseţare trebuie să menţină înregistrările privind dezinfecţia şi
sterilizarea instrumentarului utilizat;
• În cadrul efectuării procedurilor de manichiură şi pedichiură există mai multe etape, şi
anume:
- spălarea şi dezinfectarea mâinilor esteticianului şi a mâinilor/picioarelor clientului cu un
antiseptic autorizat;
- examinarea mâinilor/picioarelor clientului în vederea depistării bolilor dermatologice
sau a rănilor;
- efectuarea procedurii;
• Este interzisă efectuarea tratamentului cu ceară parafinată în cazul clienţilor ale căror
mâini sau picioare prezintă leziuni deschise;
• Este interzisă utilizarea creioanelor hemostatice sau alaunului pentru a opri sângerarea;
• Personalul care efectuează proceduri este obligat să cunoască toate reglementările
domeniului său de activitate;
• Toate suprafeţele cabinetului trebuie menţinute în perfectă stare de curaţenie şi
întreţinere.

5
CAPITOLUL III: UNGHIILE

1. Structura unghiei
O unghie sănătoasă este unghia cu format prelung, fermă, netedă, fără striaţii şi colorată
roz. Atunci când întâlnim acest tip de unghie, cu siguranţă persoana respectivă nu suferă
de afecţiuni cronice severe. Din punct de vedere al aspectului, se cunosc trei tipuri de
unghii şi anume:
• Unghia lipită de deget, numită şi unghia plată;
• Unghia mică – care se desfăşoară pe o suprafaţă foarte redusă şi este situată foarte
aproape de rădăcina unghiei;
• Unghia cu muchia exterioară liberă. Din punct de vedere structural, unghia este alcătuită
astfel:
• Rădacina - aflată sub piele de la baza unghiei, este alcătuită din celule noi. Cele vechi
sunt mai tari şi sunt împinse în afară;
• Corpul unghiei - este format din straturi de celule de keratină întărită. Partea plată a
unghiei nu conţine nici nervi, nici capilare. Trebuie evitată curaţarea unghiei în
profunzime, pentru a nu produce leziuni patului unghiei sau pentru a nu separa corpul
unghiei de patul său;
• Pieliţa sau cuticula - este porţiunea îngustă de piele aflată la baza unghiei, care se
împinge cu un beţişor şi ulei vitaminizant;
• Patul unghiei - se găseşte sub unghie şi conţine nervi şi capilare de sânge care se
reflectă prin unghie, dându-i un aspect rozaliu. Se întinde de la rădacină până unde începe
marginea liberă a unghiei;
• Marginea liberă - este situată dincolo de hiponichium;
• Matricea - suprafaţa care este situată în partea de jos a rădăcinii şi este producătoare de
celule de keratină, ce conţin capilare de sânge şi nervi. Această parte este foarte sensibilă
şi, atunci când este lovită, poate duce la căderea unghiei;
• Hiponichium - este pielea subţire de sub partea liberă a unghiei;
• Cronichium - sau pieliţa de la baza unghiei care încadrează unghia şi partea unde unghia
intră în piele;
• Lunula - se prezintă în formă de semilună care leagă matricea de patul unghiei.

2. Formele unghiilor
Unghiile pot avea următoarele forme:
• pătrată
• rotundă
• ascuţită
• ovală
• evazată

3. Tipul de unghii în funcție de aspectul lor

În funcţie de aspectul lor, culoare, formă, unghiile pot indica boli de care suferă persoana
în cauză, astfel:
a. Unghii de culoare roz - indică sănătate, alimentaţie corectă, regim de viaţă corect, fără
deviaţii;
6
b. Unghii albăstrui - indică anemie sau toxicitate în organism. Nu se vor face recomandări
la salon, astfel de cazuri sunt numai de competenţa medicului;
c. Unghii fragile-subţiri - indică o deficienţă de vitamine. Dacă nu este însoţită de alte
manifestări, îi putem recomanda clientei să facă o cură de 10 zile pe lună (niciodată vara)
cu polivitamine şi poliminerale. Lunile în care se recomandă administrarea vitaminelor
sunt cuprinse în perioada septembrie şi aprilie inclusiv;
d. Unghiile îngroşate - pot fi cauzate de folosirea în exces sau de slaba calitate a unor
produse de curăţare (detergenţi) sau mai grav, se pot prezenta în această formă ca urmare
a apariţiei unor paraziţi sau micoze. Recomandăm un consult al medicului, dacă şi
culoarea lor este schimbată. În cazul apariţiei unei micoze, unghia capătă o culoare alb-
gălbuie în straturi;
e. Unghia moale - este supusă exfolierii şi indică o lipsă de proteine şi vitamine. În acest
caz nu facem recomandări, ci persoana respectivă se va adresa direct medicului, pentru
analize ale sângelui şi consultaţie.
f. Unghia curbată foarte mult peste deget indică existența unei boli cronice. Dacă nu sunt
transmisibile, nu ne impiedică să executăm manichiura. Desprinderea unghiei de patul
unghiei indică apariția sau existenţa unei infecţii ori prezenţa unor ciuperci;
g. Infecţia matrix-ului - se manifestă ca un ţesut inflamat, în interiorul căruia se
depozitează puroi în imediata vecinătate a bazei unghiei. Acestă boală este produsă de
bacterii şi este considerată contagioasă. Nu se execută nici un fel de manichiură. Se
recomandă cu tact consultul medicului;
h. Unghia ridicată - este cauzată de obicei de apariţia unor micoze. Acestea se prezintă
astfel: unghia se situează la un nivel mai ridicat de piele, sub care se află mai multe
straturi de celule moarte, întrerupte pe alocuri de goluri. Nu se execută nici un fel de
manichiură şi se recomandă consultul medicului.
Când clientul care a fost trimis la medic se reîntoarce în salon după un interval de timp şi
doreşte să i se facă manichiura, i se cere o hârtie doveditoare că a facut un anume
tratament şi este în perfectă stare de sănătate. Se informează clientul despre această hârtie
pe care va trebui să o elibereze medicul, atunci când i se recomandă consult de
specialitate, astfel încât la revenirea în salon să se prezinte cu actul respectiv parafat şi
întocmit de medicul specialist. Făra acest act, vă asumaţi în mod direct riscul de a vă
înbolnăvi dumneavoastră, dar şi pe cei cu care veniţi în contact.

4. Boli ce pot apărea la nivelul unghiei

• Orice unghie care pare bolnavă, cu semne de infecţie sau pe un deget înroşit, umflat,
iritat, dureros sau cu puroi, nu se lucrează de catre manichiuristă. În acest caz, clientei i se
va recomanda vizita la medic;
• ONZCHOSIS este un termen tehnic ce se referă la orice boală a unghiei;
• ONZCHOMICOZA este o infecţie cauzată de paraziţi vegetali. Se prezintă ca o
încarcătură albicioasă, care poate fi răzuită sau cu striuri galbene în interiorul unghiei.
Boala porneşte de la partea liberă a unghiei şi se răspândeşte către rădacină. Porţiunea
infectată este groasă şi decolorată. Pe măsură ce infecţia avansează, apar neregularităţi de
grosime, straturile infectate se desfac de unghie şi se lasă să se vadă partea bolnavă a
unghiei;
• PAROCHYNIA este o infecţie generată de bacterii, o inflamaţie a ţesutului din jur
împrejurul unghiei;
• ONYCHIA este inflamarea matrixului şi se datorează inflamării cu bacterii datorită
instrumentelor de manichiură;
• ONYCOCRYPTOSIS - unghii încarnate, care pot genera o infecţie şi apar datorită
pilirii exagerate a unghiilor în partea laterală;

7
• ONYCHOPTPSIS este căderea unghiilor (una sau mai multe) şi are ca drept cauză
sifilisul;
• ONYCHOLISIS este departarea unghiei de patul unghiei fără ca aceasta să cadă și
denotă boli interne.

5. Noțiuni generale de transmitere și prevenire a bolilor

Bolile unghiilor nu vor fi tratate de către manichiuristă. Totuşi, manichiurista trebuie să
recunoască unele neregularităţi sau probleme ale unghiilor (care pot fi lucrate de către ea)
şi să le deosebească de bolile care vor fi tratate de către medic.
Bolile se transmit prin intermediul bacteriilor, iar bacteriologia este ştiința care studiază
bacteriile şi în special pe acelea care produc boli.
BACTERIILE sunt clasificate în două categorii şi anume patogene și nepatogene.
• BACTERIILE sunt organisme unicelulare de dimensiuni microscopice
(microorganisme). Practic,se găsesc peste totȘ în aer, în apă, în alimente, în corpul uman
(în gură, în intestine, pe piele).
• PATOGENITATEA este capacitatea unui microb de a învinge sistemul de apărare al
organismului şi de a determina un process infecţios specific, manifestat clinic.
Bacteriile nepatogene nu produc îmbolnăvirea şi sunt considerate inofensive.
Bacteriile patogene sunt dăunătoare şi stau la baza apariţiei bolilor.

BACTERII PATOGENE
1. Cocii-celule rotunde sau ovale care, singure sau în grup, formează trei tipuri de
bacterii:
a. Displococii - produc pneumonia;
b. Streptococii - infecţii serioase dacă, de exemplu, avem tăieturi netratate în piele;
c. Stafilococii - cresc sub formă de ciorchine şi cauzează abcese şi furuncule;
2. BACILII - cauzează TBC, dizenterie, febră tifoidă.
3. SIPIRILLIA - cauzează sifilisul. Căile de transmitere ale bacteriilor sunt: gura, nasul,
ochii, pielea rănită.

PARAZIŢI ŞI VIRUŞI
Paraziţii se transmit prin intermediul animalelor şi plantelor.
Viruşii sunt cele mai mici microorganisme ce intră în celule, cresc şi se reproduc până
când celula este distrusă şi apoi se mută la altă celulă. Virusul HIV este cel mai de temut
virus al zilelor noastre. Acesta slăbeşte imunitatea prin distrugerea celulelor albe din
sânge. Rezistenţa fiecărei fiinţe este dată de imunitate. Imunitatea poate fi naturală sau
artificială:
• Imunitatea naturală este dobândită la naştere şi reprezintă rezistenţa corpului la boli.
• Imunitatea artificială este dobândită în urma supunerii corpului la o medicaţie sau
tratament adecvat.

6. Iregularități ale unghiilor

1. Unghiile vălurite - pe unghie apar rizuri, care pot fi uşor pilite pentru a fi atenuate. Se
vor lucra cu mare grijă;
2. Leuconzchia - sunt pete albe care apar frecvent pe unghie, dar nu indică o boală. Se
deplasează o dată cu creşterea unghiilor și în cele din urmă dispar;
3. Onychauxis - reprezintă hipertrofierea unghiei (creşterea exagerată a unghiei în
grosime). Poate fi cauzată de o infecţie locală. Dacă infecţia este prezentă, nu se lucrează
pe aceste unghii;

8
4. Onycatrophie - atrofia, reducerea dimensiunii unghiei datorită unor lovituri sau
contactului cu detergenţi puternici. Se poate lucra, dar cu foarte mare atenţie;
5. Pterigium - este o creştere exagerată a cuticulei peste unghie. Sugeraţi clientei
manichiura cu ulei cald, de preferat ulei de măsline (unghii încarnate);
6. Onychophag - unghii roase cu dinţii. Sugeraţi clientei să renunţe la acest obicei,
făcându-şi manichiura frecvent;
7. Onychorhexis - unghii despicate datorită unor lovituri, piliri incorecte ale unghiilor sau
utilizări excesive ale solvenţilor pentru oje. Sugeraţi clientei manichiura cu ulei cald;
8. Unghii de forma cojii de ou - acestea sunt unghii foarte subţiri, albe şi mult mai
flexibile decât unghiile normale. Partea liberă a unghiei se curbează mult. Denotă boli
cronice de origine sistemică sau nervoasă;
9. Unghii albăstrui - datorită unei proaste circulaţii a sângelui sau a problemelor cardiace.
Se poate face manichiură obişnuită;
10. Unghia care prezintă pete roşiatice sau maronii - se datorează unor lovituri puternice,
care au determinat sângerarea. Se lucreaza cu mare atenţie.

CAPITOLUL IV: MASAJUL

1. Masajul mâinilor
Masajul se execută în scopul activării circulaţiei sanguine, fapt ce contribuie la o mai
bună hrănire a epidermei şi a mușchilor. Se execută în scopul menţinerii supleţii
articulaţiilor.
Prin mecanoterapie se înţelege întrebuinţarea mijloacelor mecanice pentru păstrarea sau
redobândirea supleţii membrelor superioare. Mecanoterapia cuprinde gimnastica mâinilor
şi masajul acestora şi al braţelor. Mâinile îngrijite igienic şi estetic presupun masaj prin
care se activează circulaţia sângelui, se îndepărtează celulele moarte, facilitându-se
formarea de celule noi. De aceea este indicat ca viitoarele manichiuriste să cunoască
tehnica masajului.
Masajul mâinilor se face de la palmă spre umăr. Masajul articulaţiilor membrelor se face
prin mişcări circulare pentru fiecare articulaţie în parte.
Înainte de masaj, se unge pielea cu o cremă sau cu pudră de talc, pentru a nu o irita.
Partea masată trebuie să se găsească într-o poziţie cât mai comodă, adică să aibă o bază
largă şi stabilă de sprijin. De asemenea, mușchii trebuie sa fie complet relaxaţi.
Masajul este interzis în procesele inflamatorii acute, varice, inflamaţii, anevrisme,
limfangite în boli de piele şi leziuni.
Masajul mâinii - pentru elasticitatea degetelor şi a încheieturilor se execută masajul
mâinilor folosindu-se mai multe metode. Una dintre metode constă în următoarele
mişcări:
• Se ţin degetele răsfirate în formă de evantai şi se va masa fiecare deget în parte,
începând de la vârf spre rădăcină. Se trec printre degetul mare şi arătător degetele
mâinilor, începând de sus în jos. Se formează un cerc din degetul mare şi arătător, trecând
de mai multe ori degetele prin el.
• Urmează masajul energic al palmei. Se prinde mâna clientului între mâini şi se masează
podul palmei spre încheieturiș degetele se strâng, se încercuiesc spre podul palmei şi se
execută o strânsoare uşoară de patru ori. La sfârşit se masează - prin alunecarea degetelor
- porţiunea de la vârful degetelor spre încheietură şi antebraţ, pentru a activa circulaţia
sângelui.
Gimnastica mâinilor - Articulațiile suple ale mâinilor se pot obţine numai prin exerciţii de
gimnastică zilnică. Acestea vor fi recomandate clientelor pentru a le executa zilnic acasă.

9
Ele se pot efectua, însă, şi înainte de masaj, clienta executând un grup de mişcări
flexionare, de extensie şi de rotaţie a mâinilor.

2. Masajul picioarelor
Masajul se execută în scopul activării circulaţiei sanguine, fapt ce contribuie la o mai
bună hrănire a epidermei şi a mușchilor. Se execută în scopul menţinerii supleţii
articulaţiilor. În urma masajului se simte o plăcută senzaţie de destindere la nivelul
gambei, senzaţie cu atât mai evidentă cu cât picioarele au fost mai obosite, mai umflate şi
mai congestionate. Masajul se execută după ce au fost executate toate operaţiile de
pedichiură (scurtarea unghiilor, scoaterea bătăturilor). În cazul în care clientul sau clienta
suferă de varice, masajul se va executa cu mare atenţie. În cazul varicelor ulceroase,
masajul nu este indicat. Masajul se execută pe piciorul curat şi dezinfectat cu alcool,
folosind lapte gras.
Masajul se compune din mai multe mişcări şi se execută în felul următor:
Mişcarea 1 – este o mişcare de netezire, în cursul căreia se exercită o presiune mai mare
pe osul tibie. Mâinile alunecă una după alta pe suprafaţa superioară a piciorului, deci pe
deasupra metatarsienilor şi tibiei, începând de la vârful degetelor şi continuând până la
genunchi.
Mişcarea 2 - este tot o mişcare de netezire uşoară, care se execută pe muşchiul gambei de
la genunchi spre gleznă, palma fiind lipsită de epidermă. Mişcarea se repetă de 10 ori,
circa două minute, până când circulaţia sanguină este normalizată.
Mişcarea 3 - este o mişcare de presiune şi netezire care se efectuează cu o mână, în timp
ce mâna cealaltă susţine piciorul mai sus de gleznă. Mâna va avea palma lipită de piele,
pornind de sub călcâi spre gleznă, pe partea inferioară a piciorului; Când mâna ajunge în
dreptul călcâiului, se opreşte, îl încercuieşte şi alunecă apoi spre gleznă, spre genunchi,
dar și spre partea exterioară a piciorului. Degetul mare exercită o presiune mai puternică
decât celelalte degete, iar în unghiul format între degetul mare şi arătător se creează, de
asemenea, o presiune ce se simte la nivelul pielii.
Mişcarea 4 - constă în mişcări circulare. Cu o mâna se susţine vârful piciorului, iar cu
cealaltă se execută mişcări uşoare de presiune circulare pe suprafaţa superioară a
piciorului, în sens ascendent, deci de la vârful degetelor spre gleznă. Această porţiune a
piciorului se poate masa astfel: se susţine laba piciorului cu ambele mâini, în timp ce
degetele mari efectuează mişcări de masaj, presând ţesuturile de pe suprafaţa superioară a
labei piciorului.
Mişcarea 5 - este o mişcare de rotaţie, ce se exercită la falange, în scopul menţinerii
supleţii articulaţiei. Cu o mâna se susţine piciorul, mai jos de călcâi, iar cu cealaltă se
apucă falangele, rotindu-le uşor spre exterior. Mişcarea se execută de trei ori.
Mişcarea 6 - este o mişcare de rotaţie, prin care se urmăreşte păstrarea supleţii
articulaţiei piciorului. Cu o mână se susţine piciorul, iar cu cealaltă se apucă de vârful lui,
executându-se o mişcare de rotaţie spre exterior. Mişcarea se execută cu atenţie pentru a
nu se produce o luxaţie, iar clientul trebuie avertizat să ţină piciorul cât mai relaxat.
Mişcarea 7- este o mişcare de presiune şi netezire care se execută pe falange. Se masează
pe rând fiecare falangă, executându-se o mişcare de netezire, de alunecare dintre laba
piciorului spre unghie.
Mişcarea 8 - este o mişcare decongestionantă şi relaxantă. Cu degetele mari se execută
de câteva ori pe suprafaţa călcâiului mişcări circulare în formă de opt, câteva mişcări spre
dreapta şi câteva mişcări spre stânga.

10
CAPITOLUL V - UNGHIILE CU TIPS

a) Materiale folosite:
Tipsuri
Pilă abrazivitate 100/180
Ghilotină
Forfecuță cuticule
Primer
Geluri (bilder, clear, cover și finish)
Freză
Lampă

b) Procedura de lucru:
1. Se pilește unghia naturală cu o pilă de abrazivitate 100/180 (până îndepărtăm luciul
unghiei, nu insistăm mai mult decât atât);
2. Scurtăm pe cât posibil unghia naturală, după care aplicăm tipsul. Tipsul se aplică de la
jumătatea unghiei, iar dacă patul unghial este prea mic, acesta se va monta cât mai pe
vârful unghiei;
3. După aplicarea tipsului (timpul de uscare fiind foarte mic) îndepărtăm luciul acestora
cu aceeași pilă de abrazivitate 180. Încheiem această etapă în momentul în care tipsul
este la același nivel cu unghia naturală;
4. După finisajul tipsului, îndepărtăm cuticula cu freza, iar surplusul de cuticulă îl
indepărtăm cu forfecuța;
5. Aplicăm„primerul”(acesta are rol de dezinfectant și creează aderența) doar lângă
cuticulă, pe unghia naturală, nu pe tips;
6. Așteptăm 3 minute să se usuce, iar când suprafața s-a mătuit, putem continua
procedura de lucru.
7. Aplicăm primul strat de gel (builder sau clear) pe toată suprafața unghiei, inclusiv pe
tips, dar fără să atingem cuticula;
8. Introducem mâna lucrată în lampa UV timp de 3 minute;
9. Aplicăm al doilea strat de gel; acesta se numește cover și este rozaliu sau albicios la
culoare;
10. Introducem mâna în lampa UV timp de 3 minute;
11. Realizăm modelul ales de clientă;
12. După realizarea modelului ales, aplicăm al patrulea strat de gel, mult mai gros, după
cum urmează: cât mai subțire în zona cuticulei, mai gros pe mijloc și din ce în ce mai
subțire către vârful unghiei;
13. După fiecare strat de gel aplicat pe unghie, introducem mâna lucrată în lampa UV
timp de 3 minute;
14. Degresăm unghia cu cleanner, acetonă, spirt;
15. Finisăm unghia până capătă o formă cât mai naturală;
16. Dacă vrem să pictăm, o putem face după finisare, folosind gel 3D sau culoare acrilica;
17. Aplicăm ultimul strat de gel, care poarta denumirea de „finnish”;
18. Aplicăm ulei de cuticulă, iar manichiura este gata.

11
CAPITOLUL VI
- PROTECȚIA CU GEL PE UNGHIA NATURALĂ

a) Materiale folosite:
Pilă abrazivitate 100/180
Forfecuță cuticule
Primer
Geluri (bilder, clear, cover și finish)
Freză
Lampă

b) Procedura de lucru:
1. Îndepărtăm luciul unghiei naturale cu o pilă de abrazivitate 100/180, fără a insista;
2. Stabilim impreună cu clienta forma și lungimea dorită a unghiilor;
3. Îndepărtăm cuticula cu freza, iar surplusul cu forfecuța;
4. Aplicăm „primer” pe toată lungimea unghiei;
5. Aplicăm toate straturile de gel;
6. Clear, cover, clear, finish. După fiecare strat de gel aplicat pe unghie, introducem mâna
lucrată în lampa UV timp de 3 minute

CAPITOLUL VII - CONSTRUCȚIA CU GEL

a) Materiale folosite:
Pilă abrazivitate 100/180
Forfecuță cuticule
Șabloane construcție
Primer
Geluri (bilder, clear, cover și finish)
Freză
Lampă

b) Procedura de lucru:
1. Îndepărtăm luciul unghiei naturale cu o pilă de abrazivitate 100/180, fără a insista;
2. Îndepărtăm cuticula cu freza, iar surplusul cu forfecuța;
3. Așezăm șablonul între unghia naturală și buricul degetului, după care aplicăm gelul în
strat foarte gros pe șablon și mai subțire pe patul unghial;
4. Gelul se aplică de la jumătatea unghiei naturale;
5. Introducem mâna în lampa UV timp de 3 minute;
6. Degresăm suprafața construită;
7. Finisăm construcția;
8. Aplicăm primer-ul cât mai aproape de cuticulă;
9. Aplicăm toate straturile de gel; După fiecare strat de gel aplicat pe unghie, introducem
mâna lucrată în lampa UV timp de 3 minute

12
CAPITOLUL VIII - ÎNTREȚINEREA

a) Materiale folosite:
Pilă abrazivitate 100/180
Forfecuță cuticule
Primer
Geluri (bilder, clear, cover si finish)
Freză
Lampă

b) Procedura de lucru:
1. Folosind freza, îndepărtăm gelul existent în proporție de 80%;
2. Stabilim lungimea și forma unghiei;
3. Finisăm gelul rămas pe unghia naturală cu pila 180;
4. Îndepărtăm cuticula cu freza, iar surplusul cu forfecuța;
5. Aplicăm primer cat mai aproape de cuticula;
6. Aplicăm toate straturile de gel;
Tips-ul după aplicare se scurtează cu ajutorul ghilotinei! Unghiile cu gel se scurtează cu
pilă sau freză.

CAPITOLUL IX: MĂSURI DE PRIM AJUTOR

1. Dezinfectarea plăgilor
a) Principii:
- Se curăță rana, se acoperă cu un bandaj și se încearcă oprirea sângerării;
- Se ține ridicată, pe cât posibil, zona afectată;
- Se previne întreruperea circulației;
- Se transportă la medic sau la spital.

b) Tăieturi ușoare, superficiale:

- Curățați plaga cu apă, eventual cu apă oxigenată, care are rolul de a scoate corpii străini
mici sau mizeria din profunzime;
- Ajutați-vă de o pensetă pentru a scoate bucățile de sticlă sau pietriș, de exemplu;
- Aplicați apoi un dezinfectant local cu ajutorul unei comprese sterile (nu folosiți vată,
care se destramă și se lipește de plagă).
- Marginile deschise ale tăieturii trebuie să fie puse cap la cap, înainte de acoperirea
plăgii cu un bandaj sau comprese. Aplicați un pansament până ce se formează o crustă.
Apoi lăsați plaga să se cicatrizeze în aer liber. Nu puneți substanțe grase (unguente) în
rană.

c) Tăieturi adânci, grave:

- Acoperiți rana și opriți sângerarea!
- Dacă tăietura este mare și trebuie să fie tratată de medic, persoana care acordă primul
ajutor trebuie să curețe rana și apoi să aplice un bandaj curat. De obicei, se acoperă cu o
compresă sterilă. Este important ca nimeni să nu atingă interiorul compresei cu degetele.

13
Sângele, impuritățile, fragmentele de corpi străini nu se îndepărtează, deoarece aceasta
poate provoca o sângerare și mai mare, crescând pericolul infectării.
- Ca bandaj, folosiți fașa. Bandajele trebuie să fie aplicate solid și sigur, dar nu prea
strâns, ca să nu pună în pericol circulația sângelui.
- Puneți bandajul compresiv sau de susținere peste tăietură, în funcție de tipul rănii.
- Preveniți întreruperea circulației prin oprirea hemoragiei, culcarea pe spate cu
picioarele ridicate, pentru ca o cantitate mai mare de sânge să curgă dinspre picioare spre
organele vitale ale corpului.
- Transportați accidentatul la spital!

2. Bandajarea plăgilor
a) Rolul bandajării
Înainte de a aplica un bandaj, trebuie să știți care este funcția lui. Multe persoane aplică
bandajul numai pentru a acoperi aspectul neplăcut al unei plăgi. Un bandaj are
urmatoarele funcții:
- protejarea împotriva infecțiilor: bandajul pe rană;
- oprirea hemoragiei: bandaje compresive;
- protejarea tăieturilor: bandaje de susținere.

b) Bandajul pentru răni/tăieturi:

- Este format din două părți: o parte interioară și una exterioară. Bandajul interior trebuie
să fie curat și să acopere toata suprafața tăieturii, pentru a o proteja de impurități.
- Compresele sterile sunt bune, în special ca bandaje interioare.
- În cazuri de urgență, se poate folosi o batistă curată. O compresă simplă, fixată cu o
rolă de tifon, este bandajul folosit în mod obișnuit.
- Un bandaj exterior funcționează ca un suport pentru bandajele interioare. La fel de bine
se poate folosi o bandă elastică sau un bandaj elastic.

c) Bandajul compresiv:
- Se folosește pentru o tăietură adâncă ce produce o hemoragie serioasă.
- Acoperiți tăietura cu bandaje curate. Așezați un obiect care să exercite presiune (piatră,
o bucată de lemn) pe bandajul de deasupra rănii. Asigurați bandajul printr-o acoperire
circulară.
- Așezați rănitul într-o poziție ridicată. Apăsați bandajul. În cazul unei hemoragii, un
bandaj exterior este așezat ca un bandaj compresiv. Acest bandaj exterior nu este neaparat
necesar să fie steril.

d) Bandajul de susținere:
- Acest bandaj trebuie să protejeze zona afectată de traume externe (ex. o mână
fracturată). Astfel,se vor reduce durerea și complicațiile. O bandă elastică este foarte
funcțională ca bandaj de susținere (se găsesc de cumpărat în farmacii).
- O rană a mâinii se bandajează aplicând o compresă pe mâna și o rolă în palmă.
- Mâna este susținută prin așezarea antebrațului într-o eșarfă. Brațul trebuie să fie ridicat
în poziția diagonală.

3. Hemoragia și hemostaza

a) Hemoragia
14
Scurgerea sângelui în afara vaselor sanguine se numește hemoragie. Se pot deosebi mai
multe tipuri de hemoragii:

• Hemoragiile externe
- în care sângele se scurge în afara organismului datorită secționării unor vase de sânge.
În funcție de vasele secționate deosebim:
- Hemoragii arteriale, în care sângele, de culoare roșu aprins, țâșnește într-un jet sacadat,
în același ritm cu pulsațiile inimii;
- Hemoragii venoase, în care sângele, având o culoare roșu- închis, curge lin, continuu;
- Hemoragii capilare, în care curgerea sângelui se observă pe toată suprafața rănii, având
intensitate redusă.

• Hemoragiile interne
- în care sângele care curge rămâne în interiorul organismului. O categorie deosebită o
pot forma hemoragiile interne exteriorizate, în care sângele ajunge în afara corpului după
ce a trecut printr-o cavitate naturală care face comunicarea organismului cu exteriorul.
Hemoragiile interne sunt însoțite de semne prin care se pot bănui și diagnostica:
amețeală, creșterea numărului de bătăi ale inimii pe minut, creșterea numărului de
respirații. Pulsul este slab, tensiunea arterială sub limita normală. Bolnavul este
nemulțumit, palid, vorbește sacadat, are transpirații reci și chinuit de sete extrem de
mare.

b) Hemostaza
Operațiunea de oprire a unei hemoragii se numește hemostază. Oprirea rapidă și cu
competență este una din acțiunile decisive care trebuie executate de către cel ce acordă
primul ajutor în cazul accidentelor. Se realizează în două feluri: natural și artificial.
Hemostaza naturală se datorează capacității sângelui de a se coagula în momentul în care
a venit în contact cu mediul exterior. Se produce în cazul hemoragiilor mici, capilare.
Cel mai simplu mod de a face o hemostaza provizorie este aplicarea unui pansament
compresiv. Câteva comprese aplicate pe plagă, o bucată de vată și un bandaj ceva mai
strâns sunt suficiente pentru a opri o sângerare medie. Daca hemoragia nu se oprește, este
necesară comprimarea vasului din care curge sângele. În hemoragia arterială,
comprimarea se face într-un punct situat cât mai aproape de rană și mai sus, între rană și
inimă. În hemoragiile venoase, comprimarea se face sub rană pentru a opri venirea
sângelui de la periferie către inimă. Comprimarea vaselor se face mai bine în locurile în
care ele sunt mai aproape de un plan osos și se poate face direct, cu degetul sau cu toata
mâna, însă numai pentru o hemostază de scurtă durată. Când se intenționează
comprimarea pentru o perioadă mai îndelungată a vasului de sânge se folosește garoul.

c) Resuscitarea cardio-pulmonară
Aceste proceduri efectuate corect și rapid, chiar de către persoane care nu au pregătire
medicală, pot salva viața unui pacient aflat în stop cardio-respirator. Primul gest când
aveti o persoană inconștientă este să sunați la 112 și să anunțați situația de urgență.
Solicitați ajutorul echipei medicale calificate, apoi evaluați respirația și pulsul victimei.
Primul pas este eliberarea căilor aeriene prin hiperextensia capului și ridicarea bărbiei.
Ne așezăm lateral, apoi cu o mână plasată pe frunte împingem capul victimei pe spate,
cât se poate de mult, și cu două degete de la mâna cealaltă îi ridicăm bărbia. După ce am
eliberat căile aeriene, verificăm dacă persoana respiră sau nu. Ne aplecăm asupra victimei
cu fața către piept și ascultăm la nivelul gurii zgomotele respiratorii. În același timp,
15
simțim dacă există schimburi de aer: apropiem obrazul de nasul și gura victimei și
observam mișcările pieptului. Pentru a decide dacă victima respiră sau nu trebuie să
ASCULTAM, SIMȚIM ȘI VEDEM în același timp, preț de minimum 5-10 secunde.
Cum procedăm pentru pentru a face o respirație artificială corectă? Îngenuncheați lângă
pacient. Cu capul victimei în hiperextensie, mențineți gura ușor întredeschisă cu o mână,
în timp ce cu cealaltă susțineți fruntea și pensați nasul. Inspirați profund aer, așezați
etanș gura pe gura victimei și insuflați aer timp de 2-3 secunde. În același timp, se
verifică dacă toracele se ridică atunci când noi insuflăm. Fiecare respirație trebuie să fie
suficient de puternică, astfel încât toracele să se ridice. Ar trebui să facem o ventilație la
fiecare 4-5 secunde. Țineți capul victimei în hiperextensie cu bărbia ridicată, îndepărtați
gura de la gura pacientului și lăsați toracele să revină. Volumul de aer pe care îl insuflăm
este mai important decat ritmul în care îl administrăm. Cea de-a treia componentă a
resuscitării este masajul cardiac. Acesta se începe o dată cu respirația artificială, în raport
de 2:15, adica două respirații gură la gură, urmate de 15 compresii toracice. Cel mai
important este să găsim punctul pe care vom efectua compresiile toracice. Victima trebuie
așezată pe spate pe un plan dur. Dacă stă pe un plan moale, gen pat, nu se pot efectua
compresiuni toracice eficiente. Se localizează punctul de compresie situat în partea
inferioară a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal până la
apendicele xifoid, locul de întâlnire a coastelor. La acest nivel, lângă acest deget se
așează alte două degete, respectiv degetul mijlociu și cel arătător. După aceasta, așezăm
podul palmei celeilalte mâini, tangent la cele două degete plasate pe piept. Aceasta este
locul în care trebuie facute compresiunile toracice. Așezăm cealaltă mână peste cea
situată pe stern, fără ca degetele să se sprijine pe torace. Cu coatele întinse și brațele
perpendicular pe stern, se fac compresiunile, astfel încât să înfundăm sternul cu o
adâncime de aproximativ 4-5 cm. Linia umerilor trebuie să fie paralelă cu linia
longitudinală a pacientului. Frecvența compresiunilor externe trebuie să fie de 100/min.
Pentru a efectua manevra corect și a economisi energie, îngenunchiați aproape de pacient
și aplecați-vă înainte, cu mâinile deasupra pacientului, țineți spatele drept și coatele
întinse, astfel încât la aplicarea forței să folosiți și greutatea corpului, nu numai
musculatura brațelor. După 30 de compresiuni, efectuați 2 ventilații artificiale, apoi
reluați compresiunile. Resuscitarea cardio pulmonară continuă până la apariția respirației
sau până la venirea echipajului medical.

CAPITOLUL X: INSTRUCȚUNI TEHNICE

1. Aprovizionarea cu materiale

Se identifică necesarul de material:

1.Necesarul de materiale se întocmeşte periodic sau ori de câte ori este nevoie;
2.Necesarul de materiale se stabileşte pe tipuri de materiale şi cantităţi;

Întocmirea bonurilor de material:

1. Se completează utilizând toate informaţiile necesare pentru aprovizionare;
2. Bonurile de material se întocmesc corect, lizibil, conform normelor unităţii;

Primirea materialelor:

16
1.Materialele primite se verifică cu acurateţe, în concordanţă cu bonul de primire-
predare;
2. Se verifică cu atenţie calitatea (termenul de garanţie) materialelor la primire;

Aranjarea materialelor:
1.Materialele se depozitează în dulăpioare, în funcţie de tipul lor, în condiţii de siguranţă;
2.Materialele se depozitează în condiţii de igienă;
3.Aranjarea materialelor se face astfel încat să permită utilizarea lor rapidă.

2. Programarea clientelei

Se identifică cerinţa:
1. Clientul este ascultat cu atenţie pentru aflarea dorinţei sale;
2. Cerinţele clientului sunt tratate cu solicitudine;

Verificarea posibilităţilor de programare:

1. Se identifică posibilitătile de servire în funcţie de programările existente;
2. Se prezintă clientului, cu solicitudine, posibilităţile de programare;
3. Se încearcă, pe cât posibil, corelarea dorinţei clientului cu posibilităţile existente;

Înscrierea programării:
1. Data şi ora programării se înscriu prompt şi cu atenţie în agenda de lucru.

3. Întocmirea bonurilor de plată

Se identifică datele necesare:

1. Tipurile de lucrări se identifică corect, prin corelare cu prestaţia întocmirii bonurilor
efectuate;
2. Tarifele corespunzătoare lucrărilor sunt alese în funcţie de timpul de lucru şi
nomenclatorul de preţuri afişate;

Întocmirea bonurilor:
1.Bonurile se întocmesc cu consemnarea exactă a lucrărilor efectuate;
2.Bonurile se scriu citeţ;
3. Totalul sumelor serviciilor efectuate se calculează corect;
4.Cifrele corespunzătoare sumelor serviciilor se scriu cu atenţie, pentru efectuarea corectă
a calculelor;

4. Realizarea cadrului ambiental în salon

Esteticianul poate contribui de asemenea la realizarea cadrului ambiental în salonul în

care își desfășoară activitatea, prin modul în care își personalizează locul de muncă.
Câteva repere de ghidaj de care ținem cont:
• Alegerea culorilor și a formelor finisajelor: armonia culorilor, efectele psihice ale
culorilor, tipuri de finisaje;
• Alegerea şi încadrarea mobilierului şi a aparaturii: reguli de amenajare a spaţiilor, reguli
de amenajare a salonului de estetică, norme ergonomice, aparate specifice salonului de
estetică;
• Asortarea lenjeriei şi a echipamentului de protecţie: armonia culorilor;
• Fond muzical: genuri muzicale, efecte psihice ale diverselor piese muzicale;
• Purtarea discuţiilor: reguli de comportament;
17
• Selectarea decoraţiunilor potrivite: tipuri de decoraţiuni;
• Folosirea uleiurilor aromatice: uleiuri aromatice, efecte;
• Crearea unei ambianţe relaxate în sala de aşteptare: modalităţi de amenajare a sălii de
aşteptare, încadrarea mijloacelor audio-vizuale;
• Dotarea salonului cu publicaţii de specialitate: publicaţii de specialitate, materiale
publicitare, prospecte ale produselor, instrumentelor şi aparatelor;

5. Promovarea serviciilor unității

Fiecare lucrător în salon poate contribui, ca și implicare specifică sau în general, prin
activitățile pe care le desfașoară, la promovarea serviciilor unității în care lucrează.
Cateva instrumente de lucru utile:
• Adaptarea ofertei unităţii la cerinţele pieţei: studiul ofertei pieţei serviciilor în domeniu,
acoperirea nişelor de piaţă;
• Prezentarea serviciilor prin moduri eficiente de expunere;
• Folosirea mijloacelor de reclamă;
• Conceperea unor oferte atractive;
• Analizarea rezultatelor: compararea rezultatelor economice obținute după o perioadă de
promovare a serviciilor salonului cu rezultate obţinute înainte de promovare,
determinarea erorilor, folosirea rezultatelor în proiectarea campaniilor viitoare de
promovare.

CAPITOLUL XI: COMUNICAREA LA LOCUL DE MUNCĂ ȘI LUCRUL ÎN

ECHIPĂ

1. Precizări generale

Comunicarea este o abilitate foarte apreciată în ziua de azi. A comunica presupune mai
mult decât a transmite câteva informații și implică:
• Alegerea unui anumit context;
• Formularea corectă a întrebărilor;
• Ascultarea interlocutorului;
• Convingerea celuilalt și/sau „plăcerea de a comunica”;
• Argumentarea și respectarea dreptului la opinie;
• Ținuta și postura potrivită;
• Empatie
Comunicarea poate fi verbală și non-verbală. Prin toate aceste modalități transmitem
informații.

Comunicarea verbală
Aceasta este cea mai întâlnită formă de comunicare și cea mai veche. Prin comunicare
orală se transmit mai departe norme, reguli, conduite acceptate în societate, în grup sau
mediul de lucru. Mesajele pe care le transmitem oral depind în mare măsură de
persoanele cărora ne adresăm. Dacă ele sunt colegi, cuvintele alese țin de un limbaj
nepretențios, cunoscut. Dacă ne referim la șef sau la un client, mesajul va căpăta un
caracter formal, dat de natura relației pe care o avem cu interlocutorul. Diferența dintre
formal sau informal nu este specifică numai comunicării orale. În general, caracterul
formal se referă la mesaje care circulă pe căi reglementate intern și care au o legătură cu
activitatea desfășurată. Caracterul informal vizează discuțiile cu colegii, schimbul de
păreri, impresii și orice informație care circulă neoficial.
18
Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală, când
nu există alt mijloc de comunicare sau care se impune doar această formă de transmitere
a unui mesaj. În mediul de afaceri se impune acest tip de limbaj, de comunicare cu rol
important în managementul organizațional. De cele mai multe ori comunicăm în scris
doar atunci când ni se cere, pentru că, din economie de timp, alegem să transmitem
mesajele verbal.
Forme ale comunicării scrise sunt: rapoartele, adeverințele, cererile, ofertele de preț,
contractele, etc. Indiferent de forma de comunicare aleasă aceasta ar trebui să respecte
câteva reguli de bază:
• Corectitudinea: reprezintă respectarea normelor gramaticale, de punctuație și ortografie.
Scrierea corectă transmite respect pentru cel care va citi mesajul. Corectitudinea vizează
nu numai conținutul, ci și alegerea unei forme potrivite de corespondență. Nu se va
trimite o prezentare de 50 de pagini de e-mail, ci se va prefera tipărirea și trimiterea ei,
pentru a fi ușor de parcurs;
• Claritatea:se referă la evitarea cuvintelorși exprimărilor care pot duce la confuzii. Se vor
evita cuvintele care pot avea mai multe înțelesuri, frazele lungi care sunt greu de citit și
înțeles și termenii care nu sunt cunoscuți de cei cărora le sunt adresați;
• Caracterul sintetic: Folosirea propozițiilor scurte este un avantaj, iar gruparea
propozițiilor în paragrafe, aerisite, face mai accesibilă parcurgerea lor;
• Oficialitatea: stilul unui act/document depinde de destinatar. Cu cât acesta va fi mai
oficial, cu atât și stilul va fi mai sobru, obiectiv și lipsit de orice încărcătură afectivă;
• Politețea: exprimări ca:„v-aș fi recunoscător”,„apreciez”,„vă mulțumesc”, „cu
considerație” nu trebuie să lipsească dintr-un act/document oficial și nici din
comunicarea pe cale orală.
Comunicarea non-verbală se unește cu cea verbală pentru a contura un mesaj complet
și corect (comunicarea tactilă, comunicarea gestuală, comunicarea prin situare).
Comunicarea non-verbală reprezintă totalul gesturilor (mimică, poziție a corpului) care
însotește o acțiune a unei persoane. De multe ori arătăm în direcția care ne interesează,
descriem obiecte, lucruri folosindu-ne de mâini etc. Cele mai cunoscute gesturi sunt: cel
de plictiseală (ducerea mâinii la gură), cel de nelămurire (clasicul scărpinat în cap),
concentrarea (mâna sprijină fruntea), uimire (mâna freacă bărbia) etc.
Mișcările capului:
• Capul ușor înclinat arată ascultare cu interes;
• Clătinare de sus în jos este semn al înțelegerii;
• Clătinare de la stânga la dreapta indică dezaprobare.

Postura: Oferă informații despre propria persoană și implicarea în procesul de

comunicare (atitudine, apropiere față de persoana cu care vorbește). De regulă, atunci
când o persoană vorbește și stă în picioare, poziția interlocutorului „o va copia” pe a celei
din față. Dacă există o discuție de grup, atunci așezarea ia, de regulă, forma unui cerc.

Mimica: Cel mai important element aici este contactul vizual și zâmbetul. De obicei,
atunci când vorbim cu cineva, o foarte mare parte din timp, privirea noastră este ațintită
asupra ochilor și trăsăturilor feței. Majoritatea dintre noi preferă o față expresivă, care să
comunice, decât una pe care nu o putem citi și ne induce astfel, un oarecare disconfort.
Atenție la câteva semnale:
• Zâmbetul poate fi o manifestare a bucuriei sau a jenei;
• Mimica poate arăta încruntare, mânie, surpriză sau neplăcere;
19
 • Contactul vizual este necesar în comunicare, dar nu mai mult de 60-70% din timp,
pentru că riscațisă iritați persoana. În schimb, un contact foarte redus este un semn de
distanță mare între interlocutori;
• Privirea într-o parte poate indica lipsa interesului.
Comunicarea verbală poate fi valorizată sau, din contră, poate avea de suferit din cauza
comunicării non-verbale. O gestică potrivită cu ceea ce discutăm, o postură dreaptă și
încrezătoare, o privire caldă și un zâmbet plăcut sunt „mici trucuri” care ne vor ajuta
oricând în comunicarea cu șefii, colegii, clienții sau prietenii.

2. Comunicarea în cadrul echipei

a) Apartenența la grup

Într-o comunitate care se formează la locul de muncă este important ca fiecare membru al
echipei să înțeleagă de ce trebuie să comunice, cu cine trebuie să comunice, ce anume
trebuie să comunice, când trebuie să comunice, iar pentru a realiza toate acestea este
necesar ca cel care comunică, transmite un mesaj să știe cum să îl transmită și mai ales să
conștientizeze de ce trebuie să transmită acel mesaj. La fel de important este ca orice
membru al echipei să își cunoască rolul și poziția în organigramă, pentru a ști cum și cu
cine să comunice ierarhic, iar la nivelul echipei să știe cum să comunice eficient cu
ceilalți pentru a atinge scopul comun. Apartenența la echipă înseamnă apartenența la un
grup. Grupul reprezintă respectarea și cunoașterea regulilor, reputație, scop comun,
muncă în echipă, conștientizarea acestui lucru. Tocmai de aceea arta de a comunica este o
artă pe care trebuie să o învățăm, pe care ulterior să o adaptăm grupului, necesităților,
cerințelor. Un aspect important în cadrul unei echipe este clarificarea rolurilor și
atribuțiilor fiecărui membru. Acest lucru se poate face printr-o ședință prin care să se
explice rolul fiecăruia în echipă, atribuțiile pe care le are de îndeplinit și așteptările
referitoare la munca pe care o prestează. Fară o clarificare clară a rolurilor în cadrul
echipei pot apărea conflicte de rol.

b) Managementul conflictelor

Conflicte care pot apărea în cadrul echipei

•Conflicte legate de activitatea propriu-zisă –„Ce produse noi ar trebui să lansăm?”
• Conflicte legate de sarcini și roluri în cadrul echipei:„Tu ar trebui să faci asta”.
• Conflicte interpersonale:„mai lasă-mă cu ideile tale, ești obositor”.
Dacă primul tip de conflict am putea spune că este pe undeva chiar de dorit, celelalte
forme de conflict subminează eficiența grupului și satisfacția membrilor. Disputa devine
cu atât mai nocivă și mai personală, cu cât indivizii se atacă reciproc și își denigrează
într-un fel sau altul calitațile, deprinderile sau activitatea. Această dispută nu este
sănătoasă nici pentru cei implicați în mod direct și nici pentru echipă. Toți membrii
acestei echipe trebuie să descurajeze astfel de dispute și să se asigure că rolurile și
responsabilitățile sunt clare, înțelese și echilibrat distribuite.

Rezolvarea conflictelor:
• Prima și cea mai eficientă formă de rezolvare este să le evităm;
• Prin argumente exprimate clar și oferirea de exemple cunoscute de toată lumea dintr-o
experiență anterioară;

20
• Prin dialog, pentru a obține o rezolvare de tip câștigcâștig. Aceasta este cea mai
indicată formă de rezolvare a unui conflict apărut;
• Cu diplomație.

Sfaturi pentru evitarea conflictelor:

• Indiferent de subiectul aflat în discuție, nu ridicați tonul. Ridicarea tonului nu face
altceva decât să determine cealaltă persoană să ridice și ea tonul și conflictul e gata iscat;
• Nu folosiți un limbaj neadecvat în dialogul cu colegii. Nu toată lumea este impresionată
de injurii, care nu fac decât să demoralizeze echipa;
• Nu fiți sarcastic în discuțiile cu ceilalți, mai bine să fim deschiși și sinceri pentru a
ajunge la un punct de vedere comun și real;
• Nu da porecle decât dacă acestea sunt măgulitoare și agreate de cel poreclit;
• Nu criticați, folosiți feedback-ul;
• Nu amenințați;
Nu plecați brusc și fără explicații când vă aflați în dialog cu cineva. Dacă totuși simțiți
că explodați de nervi mai bine propuneți o pauză și programați o întâlnire cu persoana
respectivă mai târziu;
• Fiți întotdeauna diplomat și amintiți-vă unde sunteți.

Tehnici de aplanare sau evitare a conflictului: Pentru a putea aplana conflictele este foarte
important cunoașterea fiecărui membru al echipei, modul în care fiecare reacționează
într-o anumită situație. Este de asemenea important să se reitereze regulile companiei și
să se țină ședințe eficiente, astfel încât fiecare membru al echipei să știe ce are de făcut și
cu cine comunică. Dacă există deja conflictul este important ca măcar o persoană să
încerce să îl aplaneze folosind un ton decent. Pentru ca o echipă să funcționeze bine și să
aibă rezultate, talentul nu este suficient. Atitudinea poate influența extrem de mult o
echipă formată din membrii talentați. E important ca în cadrul echipei să se mențină o
atitudine pozitivă și un climat de încredere. Primul lucru de la care se pornește referitor la
atitudinea echipei este propria dvs persoană.

c) Munca în echipă presupune colaborarea mai multor persoane care împart același spațiu
de lucru, în vederea atingerii unui scop comun. Lucrul în echipă cere angajaților să
coopereze unii cu alții, să facă schimb de informații, să se asigure că informația circulă,
să se confrunte cu diferențele, să le accepte și să-și canalizeze interesele personale către
interesele grupului.
Șeful de echipă are rolul de a organiza și conduce activitatea respectivă, de a utiliza cu
maximum de eficiență economică resursele materiale și umane, de a munci și de a
mobiliza echipa pentru îndeplinirea exemplară a sarcinilor. În acest scop, șeful de echipă
are o serie de atribuții și răspunderi asemănătoare cu cele ale unui maistru, bineînțeles
între anumite limite de competență. Sarcinile individuale vor fi îndeplinite conform
planurilor stabilite, termenele stabilite fiind respectate, iar lucrul în echipă se va realiza
respectând raporturile ierarhice și funcționale ale organizației, obiectivul echipei fiind
îndeplinit de întreaga echipă, având grijă ca neconcordanțele sau evenimentele
neprevăzute să fie soluționate în timp util.

Identificarea cerințelor sarcinii:

• Se obțin instrucțiunile legate de proceduri de către executant și dacă este cazul se
clarifică cu organul competent;

21
• Se obțin specificațiile relevante pentru rezultatele sarcinii, se înțeleg, și dacă este cazul
se clarifică cu organul competent;
• Se identifică obiectivele de realizat;
• Se identifică cerințele sarcinii – de exemplu necesarul de timp sau norma calității.

Planificarea etapelor necesare îndeplinirii sarcinii:

• Se înțeleg și se clarifică etapele necesare pentru îndeplinirea sarcinii, pe baza
instrucțiunilor și specificațiilor existente;
• Se identifică și se planifică succesiunea activităților care trebuie îndeplinite, conform
cerințelor;
• Se verifică etapele și rezultatele planificate pentru a se asigura că acestea sunt în
conformitate cu instrucțiunile și specificațiile relevante.

Revizuirea planului, dacă este cazul:

• Se identifică și se compară rezultatele cu obiectivele planificate, instrucțiunile privind
specificațiile și cerințele sarcinii;

3. Comunicarea cu clienții

Pentru ca un salon de înfrumusețare să funcționeze cu succes este necesar ca toți

angajații să stăpânească excelent mijloacele de comunicare, în toate aspectele lor:
limbajul non-verbal, comunicarea față în față, la telefon, în situații mai puțin plăcute, în
momentul consilierii, pe parcursul procedurilor, la finalul unei discuții. Este necesară o
bună comunicare cu clientul, din momentul în care sună la telefon pentru programare sau
pășește în salon și până în momentul în care părăsește locația. Lucrătorul în estetică
trebuie să prezinte și să ofere încredere, reușind să le creeze clienților o stare de bine și
relaxare, prin stabilirea unui canal de comunicare eficient, astfel încât să înțeleagă ce își
dorește clientul și ulterior să reușească să ofere consilierea necesară în efectuarea
viitoarei proceduri.

a) Adresarea
Tonul trebuie să fie întotdeauna politicos și manierat. Personalul salonului va aborda
fiecare client respectând aceasta regulă de bază și va iniția / alimenta conversații în
funcție de starea de spirit și disponibilitatea fiecarui client în parte. Este important ca
fiecare client să fie abordat astfel încât experiența și momentul vizitei la salon să fie
exact așa cum și-a imaginat-o.

b) Înțelegerea dorințelor clientului

Clientul trebuie ascultat cu atenție și lăsat să spună exact ceea ce își dorește să obțină de
la procedura respectivă. Angajatul poate influența decizia clientului prin recomandări,
prin adresarea de întrebări și explicații.
Este necesar să se folosească întrebările deschise pentru a obține răspunsuri elaborate:
• Întrebare deschisă: - Cum v-ați gândit să aveți manichiura? Cum v-ar placea sa arate
unghiile dumneavoastra?
• Intrebare închisă: - V-ați făcut programarea pentru manichiură?
Vor exista și momente în care va fi dificil să se comunice cu clienții. Esteticianul poate fi
obosit, poate să nu găsească relevanță în ceea ce își dorește clientul, poate să nu fi făcut
procedura respectivă de prea multe ori și să aibă o ezitare în acest sens, clientul poate fi
pur și simplu nemulțumit sau nu poate exprima corect ceea ce își dorește. Oricare ar fi
22
circumstanțele, în calitate de profesionist, esteticianul trebuie să reușească să stabilească
o bună comunicare cu clientul și sa dea dovadă de răbdarea necesară pentru o bună
înțelegere a dorințelor clientului, astfel încât rezultatul sa fie de succes.

c) Consultarea
Consultarea reprezintă prima etapă a serviciului oferit clientului și permite descoperirea
ideilor și nevoilor clientului. Pe baza acestora, esteticianul va reuși să facă recomandările
cele mai bune și-l va determina pe client să aibă mai multă încredere. Consultarea nu se
încheie până la finalizarea procedurii, ci se continuă și pe parcursul efectuării propriu-
zise a serviciului.

d) Confidențialitatea
Esteticianul profesionist trebuie să se bucure de încrederea clientului. Acesta va obține o
serie de informații cu caracter personal și este important ca fiecare client să poată conta
pe discreția esteticianului. Dacă clienții au sentimentul sau dovada că nu pot avea
încredere în expertiza esteticianului cu care a lucrat, el nu va mai reveni la salon și, mai
mult decât atât, poate lua măsuri împotriva salonului a cărui reputație ar avea de suferit.
Fișele clienților sunt confidențiale. Fișele au un caracter personal și nu ar trebui să fie
consultate (și în niciun caz modificate) fără acordul clientului. Informațiile personale ale
colegilor sunt de asemenea confidențiale. Când se lucrează într-un loc public și aglomerat
precum un salon de coafură, colegii trebuie să aibă încredere unii în alții. Clienții nu-și
vor face o impresie bună într-un loc în care colegii se bârfesc sau în care se comentează
despre alți clienți. Experiența clientului cu salonul începe în momentul în care a sunat să-
și facă programare, continuă cu modul în care este întâmpinat, timpul de așteptare până la
primirea serviciilor rezervate, modul în care este consultat despre nevoile și dorințele
sale, modul în care este tratat în timpul procedurii de îngrijire corporală, lucrurile pe care
le vede și le aude în jurul său cât se află la salon, felul în care se încheie o procedură și
partea formală de achitare a serviciilor, felul în care se încheie vizita sa la salon. În
funcție de comportamentul întregii echipe și a fiecărui estetician în parte, experiența unui
client va fi una pozitivă sau negativă și va influența atât reputația salonului, cât și buna
reputație a esteticianului.

e) Recomandari pentru întreținerea îngrijirii corporale

Îngrijirea corporală nu se termina odată cu încheierea vizitei la salon, ci trebuie susținută
și prin activitățile pe care clientul le face la nivel personal, acasă. Buna îngrijire între
două vizite la salon trebuie să fie o preocupare a esteticianului, care va face
recomandările necesare fiecarui client, în funcție de carateristicile acestuia. O parte din ce
în ce mai importantă a activității unui salon și a specialiștilor săi esteticieni este, în
consecință, și aceea de a oferi clienților sfaturi cu privire la întreținere și la produsele pe
care aceștia le pot folosi în mod curent în îngrijirea personală. Practic, nu este un demers
de vânzare de produse, chiar dacă acestea sunt în protofoliul salonului, ci un demers de
asigurare permanentă a îngrijirii personale - iar aceste este modul în care esteticianul
trebuie să facă recomandarea către client, explicând avantajele care decurg din utilizarea
unui anume produs. Clientul va fi întrebat, cu prilejul următoarei sale programări, dacă a
fost mulțumit de produs și dacă a avut o experiență pozitivă după utilizare. De asemenea,
partea de feedback este o grijă permanentă a esteticianului, care va cere feedback
clientului de fiecare dată după finalizarea unei proceduri, pentru a se asigura că oaspetele
salonului pleacă mulțumit și pentru a face eventuale retușuri, dacă acestea sunt necesare.

23
Unghia

a. Structura unghiei

Din punct de vedere al aspectului unghiei, se cunosc 3 tipuri de unghii şi anume:

– unghia lipită de deget, numită şi unghia plată;
– unghia mică – care se desfăşoară pe o suprafaţă foarte redusă şi care este situată foarte
aproape de rădăcina unghiei. La acest tip de unghie nu prea se recomandă modelaj de
unghii false, deoarece montajul acestora se va face extrem de greu, dat fiind spaţiul foarte
mic de manevră al manichiuristei şi corecţia importantă pe care va trebui s-o facem
unghiei false înainte de aplicare (aproape jumătate din lăţimea unghiei false se pierde prin
ajustare).
În cazul acestui tip de unghie există posibilitatea ca unghia să fie încarnată (în 90% din
cazuri), atât în partea superioară a unghiei cât şi în cea inferioară (liberă). Altfel spus,
partea cărnoasă a unghiei a migrat spre zona unghiei acoperind-o în proporţie mai mică
sau mai mare funcţie de caz.
– unghia cu muchia exterioară liberă este unghia foarte indicată modelajului de unghii
false şi care se supune uşor oricărui tip de manichiură. Acest gen de unghie arată în felul
următor: este aproape ovală, unghia se răsfrânge frumos peste partea cărnoasă a degetului
numită hyponychium, cu o suprafaţă liberă lăsată la dorinţa persoanei şi care privită
dedesubt apare transparentă.
Din punct de vedere structural unghia este alcătuită astfel:
– rădăcină – aflată sub piele la baza unghiei, este alcătuită din celule noi. Cele vechi sunt
mai tari şi sunt împinse în afară.
– corpul unghiei – este format din straturi de celule de cheratină întărită. Partea plată a
unghiei nu conţine nici nervi, nici capilare. Trebuie evitată curăţarea unghiei în
profunzime pentru a nu produce leziuni patului unghiei sau pentru a nu separa corpul
unghiei de patul său.
– pieliţa sau cuticula – este porţiunea îngustă de piele aflată la baza unghiei care se
împinge cu beţişorul de portocal şi ulei vitaminizant.

24
– patul unghiei – se găseşte sub unghie şi conţine nervi şi capilare de sânge care se
reflectă prin unghie, dându-i un aspect rozaliu. Se întinde de la rădăcină până la marginea
liberă a unghiei.
– marginea liberă – este situată dincolo de hyponychium matricea – suprafaţa care este
situată în partea de jos a rădăcinii şi este producătoare de celule de keratină ce conţin
capilare de sânge şi nervi. Această parte este foarte sensibilă şi atunci când este lovită
poate duce la căderea unghiei.
– hiponichium – este pielea subţire de sub partea liberă a unghiei;
– eponichium – sau pieliţa de la baza unghiei care încadrează unghia şi partea unde
unghia intră în piele;
– lunula – se prezintă sub formă de semilună, şi este porţiunea care leagă matricea de
patul unghiei

b) Formele unghiilor
Unghiile pot avea următoarele forme:
– Ovală;
– Pătrată;
– Evazată;
– Ascuţită;
– Rotundă.

Afecţiuni ale unghiilor

În funcţie de aspect, formă şi culoare unghiile pot indica boala sau bolile de care
suferă persoana în cauză. Astfel:
– unghiile de culoare roz – indică sănătate, alimentaţie şi regim de viaţă corecte, fără
deviaţii;
– unghiile albăstrui – indică anemie sau o toxicitate mărită în organism; nu facem
recomandări, astfel de cazuri sunt numai de competenţa medicului;
– unghiile fragile, subţiri – indică o deficienţă de vitamine, care dacă nu este însoţită de
alte manifestări, se poate rezolva cu o cură de 7 zile cu polivitamine şi poliminerale; vara
nu este cazul, deoarece avem fructele; lunile în care se recomandă administrarea
vitaminelor sunt cuprinse între lunile septembrie şi aprilie inclusiv.
– unghiile îngroşate – pot avea drept cauză folosirea în exces a unor produse de curăţare
(detergenţi), sau slaba lor calitate; alteori, mai grav, pot apărea ca urmare a unor paraziţi
sau micoze; în cazul micozelor, unghia capătă o culoare alb-gălbuie, în straturi; în acest
caz, se recomandă trimiterea la medic.
– unghia moale, supusă exfolierii – indică o lipsă de proteine şi vitamine; clientul se va
adresa medicului pentru analize ale sângelui şi consultaţie.
– unghia curbată foarte mult peste deget – indică existenţa unor boli cronice; dacă nu
sunt transmisibile, putem executa manichiura.
– desprinderea unghiei de patul unghiei – indică existenţa unei infecţii sau prezenţa
unor ciuperci.
– infecţia matrixului – se manifestă sub aspectul de ţesut inflamat, în interiorul căruia se
depozitează puroi, în imediata vecinătate a bazei unghiei; această afecţiune este provocată
de bacterii şi este contagioasă; nu se execută niciun fel de manichiură, ci se recomandă cu
tact consultul medicului.
– unghia ridicată – este cauzată de regulă de apariţia unor micoze; vizual, unghia se
situează la un nivel mai ridicat faţă de piele, iar sub unghie se află mai multe straturi de
celule moarte, întrerupte pe alocuri de goluri; nu se execută niciun fel de manichiură, se
recomandă consultul medicului.
25
Iregularităţi şi boli ale unghiei
a) Unghiile vălurite

Unghiile vălurite nu au neapărat o cauză; suprafaţa lor se poate netezi cu ajutorul unei
pile de unghii, operaţie ce poate fi urmată apoi de aplicarea unui strat de lac protector.

b) Adâncituri pe unghie

Aceste adâncituri pot fi cauzate de anemie sau de lipsa de calciu. Pot fi observate la
aproximativ 10-15% dintre persoanele cu psoriazis sau pot fi, de asemenea, cauzate de
alopecia areata, pemfigus, de sindromul Reiter şi de către sarcoidoză, eczemă sau lichen.

c) Liniile lui Beau

Sunt crestături care strabat unghiile, şi sunt, în general, provocate de lovituri asupra
matrixului unghiei, care încetinesc creşterea unghiei. Pot fi de asemeni un simptom al
26
unei boli sistemice, care afectează întregul organism, de exemplu diabetul zaharat, sau al
unei afecţiuni congenitale..

d) Leuconichia

– sunt petele albe care apar frecvent pe unghie, aşa numite noiţe sau crăiţe, dar nu indică
o boală, ci apar în urma unor fisuri ale stratului de cheratină în care pătrunde aer.
Culoarea albă rezultă din oxidarea cheratinei intermediare semifluide, în prezenţa aerului.
Prin analogie, în zona lunulei, unde cheratina se mai afla înca într-o stare semifluidă,
unghia este albă.
Deplasându-se odată cu creşterea unghiilor, în cele din urmă dispar. Cauzată uneori de
răniri minore la nivelul rădăcinii unghiei, nu se datorează vreunei deficienţe de vitamine
sau de calciu, nu este o ciupercă, nu este contagioasă, nu prezintă simptome dureroase.
Nu necesită tratament, dar se va evita tăierea, îndepărtarea sau împingerea cuticulei.
Unghiile se pot acoperi cu lac.

e) Onychauxis

– reprezintă hipertrofierea unghiei (creşterea exagerată a unghiei în grosime). Poate fi

cauzată de o infecţie locală, de o lovitură asupra matrixului sau de o ciupercă parazită.
Dacă infecţia este prezentă, nu se lucrează la ea. Oricum, nu se poate lucra cu pila.
f) Onychatrophia

27
Este descrisă ca atrofierea unghiei, reducerea dimensiunii sau pierderea ei, datorită unor
lovituri sau contactului cu detergenţi puternici.

Poate fi de asemeni un simptom al unei probleme mai mari de sănătate, fiind un efect
secundar al ei, şi nu o cauză primară a bolii. Poate fi rezultatul unei arsuri sau deteriorări
a matrixului, sau o problemă genetică. Alte cauze pot fi traumele, problemele vasculare,
afecţiuni ale tiroidei, boli de piele precum lichen planus, ale cărei tentative de tratare sunt
rareori încununate de succes, sindromul Stevens-Johnson, sindromul Lyell. La început se
manifestă prin mâncărimi, dar ulterior nu cauzează dureri sau disconfort. Odată procesul
declanşat, nu mai este posibilă recuperarea unghiei. S-ar putea lucra, dar cu foarte multă
grijă.

g) Pterigium

Este o creştere exagerată a cuticulei peste unghie. Are cauză necunoscută, totuşi ca factori
de risc sunt recunoscuţi expunerea prelungită la razele UV, vântul, praful, vaporii toxici şi
vârsta.
Incidenţa este mai crescută la persoanele vârstnice decât la cei tineri, iar persoanele care
lucrează ca sudori sau cele care locuiesc în zona ecuatorului sunt şi ele incluse în
categoria celor cu risc crescut.
28
Sugeraţi clientei manichiura cu ulei cald, de preferat de măsline şi folosirea produselor
bogate în substanţe emoliente.

h) Creşterea exagerată a cuticulei

– se lucrează prin manichiură la cald, întrucât manichiura clasică este dureroasă.

h) Onychophagia
Este denumirea ştinţifică a unghiilor roase cu dinţii.
Sugeraţi clientei să renunţe la acest obicei făcându-şi frecvent manichiura, sau
recomandaţi reconstrucţia unghiilor cu gel UV, care transformă unghiile moi, casante,
exfoliante, în unghii cu o formă perfectă şi foarte rezistente, care nu se rup şi rezistă
perfect timp de maxim 3 săptămani, după care este necesară vizita la salon pentru
întreţinere.

i) Onychorhexis

Sunt rezultatul unor afecţiuni apărute la celulele din matrix, sau sunt provocate de
îmbătrânire. O altă cauză a unghiile despicate, crăpate sau exfoliate sunt traumele, pilirea
incorectă a unghiilor, utilizarea excesivă a detergenţilor, solvenţilor sau a altor substanţe
chimice. Sugeraţi clientei manichiura cu ulei cald. Se vor lucra cu foarte mare grijă.

j) Unghii de forma cojii de ou

29
Aceste unghii sunt foarte subţiri, albe şi mult mai flexibile decât unghiile normale, iar
marginea exterioară liberă a unghiei se curbează mult. Unghiile curbate sunt un simptom
al unor boli cronice de origine sistemică sau nervoasă.

k) Unghii albăstrui

Unghiile cianotice, ce prezintă o nuanţă albastră, sunt un indicator al unor probleme

cardio-pulmonare sau vasculare, uneori congenitale, sau al neoxigenării sângelui. Se
poate face manichiura obişnuită.

Unghia care prezintă pete roşiatice sau maronii

30
Acest aspect se datorează unor lovituri puternice care au determinat sângerarea patului
unghiei. Petele dispar odată cu creşterea unghiei. Aceste unghii pot fi lucrate cu multă
atenţie.

l) Onicoschizis

Exfolierea (onicoschizia) sau distrofia lamelară este o afecţiune caracterizată prin

desprinderea de fragmente orizontale de pe suprafaţa unghiei.

Exfolierea este însoţită de onicorhexis (apariţia unor denivelări longitudinale la suprafaţa

unghiei).
Cauzele cele mai obişnuite de apariţie a acestei probleme sunt expunerea mâinilor la
agresiunea unor substanţe chimice (acizi, substanţe alcaline, ciment, săruri, soluţii
zaharoase), a unor săpunuri foarte puternice sau la apa dură. De aceea, onicoschizis apare
în rândul asistentelor, coafezelor, menajerelor.
Exfolierea poate fi cauzată şi de anumite lacuri de unghii, produse speciale de îngrijire,
solvenţi, proceduri de manichiură-pedichiură. Problema poate fi prevenită prin utilizarea
cremei de mâini şi evitarea contactului cu apa dură.
Alte cauze pot fi administrarea orală de vitamina A, traumatismele, bolile cum ar fi
tuberculoza, tulburările endocrine, malnutriţia, lichenul plan şi psoriazisul.

Alte boli ale unghiilor

31
Orice unghie care pare bolnavă, cu semne de infecţie sau aflată pe un deget înroşit,
umflat, iritat, dureros sau cu puroi, nu se lucrează de către manichiuristă. În aceste cazuri,
clientul va fi trimis la medic.
Onicoza este un termen tehnic care se referă la orice boală a unghiei. Cele mai frecvente
boli ale unghiei sunt:

a) onicomicoza

Este o infecţie miotică, cauzată de paraziţi vegetali (ciuperci patogene umane). Se

prezintă ca o încărcătură albicioasă care poate fi răzuită sau ca striuri galbene în interiorul
unghiei. Onicomicoza apare atunci când fungii invadează unghiile. Porţiunea infectată
este groasă şi decolorată, unghia devine alb-gălbuie şi-şi modifică structura şi aspectul.
Boala porneşte de la partea liberă şi se răspândeşte către rădăcină. Pe măsură ce infecţia
avansează, ea atacă proteinele de cheratină din patul unghial, apar iregularităţi de
grosime, straturile infectate se desfac de unghie şi lasă să se vadă partea bolnavă a patului
unghiei. Este răspândită în rândul amatorilor de sport, al celor ce frecventează piscinele
sau sălile de sport. Odată instalată, onicomicoza se vindecă foarte greu, iar dacă este
neglijată duce la pierderea integrală a unghiei.

b) Paronichia

Paronichia sau panariţiul este o infecţie a ţesuturilor moi periunghiale, provocată de

stafilococul auriu, de streptococi, pseudomonas sau de alte bacterii şi este însoţită de
durere, inflamaţie sau eritem. Prezintă factori de risc profesiile care presupun contactul

32
prelungit al mâinilor cu apa sau cu substanţele chimice iritante (acizi, baze), persoanele
care desfăşoară munci manuale (croitor, grădinar, cizmar), persoanele ce urmează
tratamente imunosupresoare (pentru reducerea riscului de respingere a unui transplant),
diabeticii, persoanele cu HIV sau care urmează o terapie steroidică (cu hormoni).
Paronichia cronică este provocată în general de Candida albicans, de infecţiile virale,
bacteriene şi micobacteriene, de cancer, melanom subunghial şi carcinom. Paronichiei îi
mai sunt asociate şi psoriazisul, candidoza cutanată, toxicitatea medicamentoasă. Infecţia
netratată poate conduce la afectarea eponichiumului, iar afecţiunea este denumită
eponichie.
c) Onichia

Este o infecţie a unghiei, produsă de bacterii (de obicei, stafilococul auriu), sau de natură
fungică, provocată deseori de o traumă, o lovitură, o înţepătură. Afecţiunea determină
inflamarea unghiei şi a ţesutului din apropiere, iar netratată poate duce la abces. La
examinarea vizuală unghia prezintă roşeaţă şi inflamaţie. Uneori, este provocată chiar de
executarea necorespunzătoare a manichiurii.

d) Onychomadesis

Onychomadesis este definit ca o separare spontană nedureroasă a unghiei faţă de patul

unghiei, începând de la matrix. Ea poate surveni şi din cauze necunoscute, dar şi după
traumatisme, sau în asociere cu grave boli sistemice, infecţii şi ca reacţie la droguri.
Onychomadesis apare ca rezultat al opririi temporare a creşterii unghiilor din matrix. Alte
mecanisme posibile ale producerii onychomadesis includ inflamarea matricei unghiei
datorită anumitor măsuri intensive de igienă, care duc la macerarea unghiei, datorită
infecţiilor cu Candida sau dermatitei alergice de contact.

33
În acest caz nu sunt necesare nici trimiterea la medic, şi nici tratamentul, deoarece în
câteva luni unghia creşte la loc.

e) Onychocryptosis

Unghia încarnată – este o afecţiune a unghiei, care în majoritatea cazurilor se localizează

la degetul mare de la picior şi se referă la unghiile ce cresc în carne, care pot degenera în
infecţie. Unghia încarnată este provocată de un fragment de unghie care pătrunde în
repliul unghial şi provoaca inflamaţie şi dureri. Se întâlneşte cu precădere la unghia mare
de la picior, dar în unele cazuri se poate întâlni şi la restul unghiilor. Netratată
corespunzător, unghia încarnată poate prezenta complicaţii ca panariţiu, erizipel sau
inflamarea ţesuturilor paronichiale. Cauzele favorizante pot fi încălţămintea strâmtă sau
cu toc înalt, tăierea prea scurtă sau prea în adâncime a unghiilor, pilirea exagerată a
unghiilor în partea laterală.

f) Onychoptosis

Termenul provine din limba latină şi înseamnă căderea unghiei. Este o afecţiune în care, o
parte sau toate unghiile se îndepărtează de patul unghial şi ulterior cad de pe deget. Un
prim simptom al ei este îngălbenirea unghiilor.
Această afecţiune poate să apară în timpul, sau după anumite boli ale organismului, cum
ar fi sifilisul, ca urmare a febrei şi a tulburărilor întregului organism. Alte cauze care
determină Onychoptosis pot fi reacţia la anumite medicamente sau droguri (narcotice),
traumatismele la nivelul degetului şi unghiei, carenţa de vitamine, stresul.

g) Onicoliza

34
Onicoliza este separarea nedureroasă a unghiei faţă de patul unghial. Poate fi un semn de
boală de piele, al unei infecţii, al unei boli interne, dar cele mai multe cazuri sunt
observate la femeile cu unghii lungi. Aceasta se explică datorită lungimii unghiei, care
contribuie la efectul de pârghie asupra patului unghiei, cauzând îndepărtarea unghiei de
patul ei.

Alteori, cauza poate fi o dermatită alergică de contact, o traumă sau o iritaţie locală,
datorită supraexpunerii unghiilor la apă sau la substanţe chimice, incluzând aici şi
substanţele folosite la aplicarea unghiilor false (întăritori sau adezivi).
Infecţiile fungice şi psoriazisul pot provoca, de asemenea, onicoliza. La fel, anumite
medicamente (oxsoralen, tetraciclină, minociclină, naproxen), pot determina o
sensibilitate anormală la lumină şi astfel sunt provocate arsuri solare sub unghii. În cazuri
rare, toate unghiile sunt afectate şi atunci acesta poate fi un semn de deficit de fier sau
hipertiroidie.
Indiferent de cauză, de obicei sunt afectate mai multe unghii. Infectia începe să apară în
spaţiul de sub unghie, care capătă o culoare albă, galbenă, sau verde. În general, în cazul
în care culoarea este verde, este vorba de o infecţie bacteriană, iar dacă e albă este o
infecţie fungică. Acestea trebuie tratate înainte ca unghia să crească la loc, altfel
deteriorarea aspectului unghiei devine permanentă.

h) Melanonichia

Este cauzată de o mărire locală a nivelului de pigment al celulelor din matrix şi se

întâlneşte mai frecvent la africani, indieni, japonezi, hispanici şi la bătrâni.
Se manifestă prin colorarea unghiilor în maroniu sau negru. În alte cazuri, produsele
cosmetice pot produce pete gălbui sau roşii pe unghii.

35
Bacterii ca bacilul piocianic sau ciuperci ca Mucor şi Aspergillus colorează unghiile în
galben sau cenuşiu. În cazul hepatitei, unghiile sunt galbene, iar în tulburările vaso-
motorii (ex. acroasfixie) sunt violacee.
Boala poate fi cauzată de contactul pielii cu diferite substanţe chimice – tutun,
permanganat de potasiu, nitrat de argint, revelatori foto, săruri de mercur, de bolile
inflamatorii, intoxicaţiile interne, tulburările vasculare sau endocrine, infecţiile fungice,
hematomul subunghial sau melanomul malign. De asemenea, pot fi incriminate
traumatismele, încălţămintea strâmtă, corpii străini sub unghie, radioterapia, radiaţiile
ultraviolete, hipertiroidismul, boala Adisson, hiperbilirubinemia, malnutriţia.
Tratamentul nu dă rezultate.

i) Psoriazisul unghiei

Psoriazisul unghiei se localizează şi la nivelul mâinilor şi la cel al picioarelor şi este

asociat psoriazisului pielii, întânindu-se la jumătate din cazurile de psoriazis.

Se manifestă prin adâncituri pe unghii, sau prin degradarea, decolorarea, corodarea şi

ridicarea unghiilor.
Psoriazisul unghiilor este probabil, cea mai dificilă formă de tratat. Niciun tratament nu a
dat rezultate bune. În această afecţiune, nu se lucrează manichiura.

j) Hemangiomul eruptiv

36
Poate fi confundat uşor cu o tumoare vasculară malignă, dar este o leziune vasculară
benignă, despre care s-a crezut eronat că este cauzată de infecţii bacteriene. Cauzele
afecţiunii nu au fost încă determinate. Se impune trimiterea la medicul specialist.

j) Unghii cu dungi negre

Pot indica prezenţa unei boli canceroase.

***
Recomandări. Acolo unde apar situaţii în care nu suntem siguri asupra cauzei ce a generat
modificări ale unghiei este indicat să nu aplicăm modelaj de unghii false şi nici pânză de
acrylic.
Dacă unghia este slăbită, dar nu prezintă forme grave sau boli de piele, putem executa
aproape toate tipurile de manichiură cunoscute.
Notă: Când îi recomandăm clientului vizita la medic pentru consultul de specialitate, îl
informăm totodată despre faptul că trebuie să ceară de la medic un act doveditor că a
făcut un anumit tratament şi că este în perfectă stare de sănătate, astfel încât, la revenirea
în salonul de manichiură clientul să se prezinte cu actul respectiv, întocmit şi parafat de
medicul specialist.
Fără acest act, vă asumaţi în mod direct riscul de a vă îmbolnăvi şi dvs. şi de a-i contagia
şi pe cei cu care veniţi în contact.

37
38