Sunteți pe pagina 1din 69

STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

PARTEA I INTRODUCTIVĂ

Pregătirea profesională

Pregătirea profesională în meseria de cosmetician se realizează prin


participarea la cursuri de specializare acreditate de către organele competente
de 3 şi, respectiv, 6 luni. Specializarea în această meserie se face periodic sau ori
de câte ori este necesar. Participarea la expuneri teoretice şi demonstraţii
practice, la seminarii şi târguri de produse cosmetice şi/sau aparatură cosmetică
se face, pe cât posibil, ori de câte ori acestea au loc, fiind plătite de regulă de
către firma care angajează personalul calificat. Informaţiile noi specifice
domeniului sunt promovate cu auto-perfecţionare profesională care se
realizează prin consultări ale revistelor de specialitate.
Cosmeticiana trebuie să fie în permanenţă la curent cu noile tratamente
faciale şi corporale şi să le aplice cu dăruire clientelor sale.

1
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Aplicarea NPM şi PCI

Aplicarea normelor de protecţie a muncii

Defecţiunile ivite la instalaţii, aparate sau tablouri electrice se anunţă cu


promptitudine la electricianul de serviciu.
Se lucrează numai cu echipament de protecţie corespunzător din punct
de vedere igienic (halat alb, bluză cu pantalon alb). Operaţiile se execută cu cea
mai mare atenţie, pentru a evita accidentele.
Instrumentele folosite se păstrează în cea mai bună stare de funcţionare.
Orice defecţiune se semnalează firmei care asigură service-ul aparaturii.
Aparatele electrice se izolează foarte bine şi nu se folosesc cu mâna
umedă. În timpul folosirii aparatelor electrice pardoseala trebuie să fie uscată.
Instrumentele şi aparatele se controlează zilnic, înainte de începerea
lucrului.
Locul, starea tehnică şi modul de utilizare a stingătoarelor să fie foarte
bine cunoscute de către tot personalul salonului.

Aplicarea normelor de pază contra incendiilor

Ieşirile de urgenţă trebuie să fie clar semnalizate. Aparatele electrice se


deconectează de la sursa de curent la încheierea zilei de muncă. În cazul
izbucnirii unui incendiu tot personalul trebuie să se implice cu promptitudine,
iar planul clădirii şi al sediului trebuie să fie afişat pe perete la loc vizibil.
Situaţiile critice se aduc la cunoştiinţa persoanelor abilitate cu promptitudine.
Până la sosirea organelor abilitate, se utilizează măsurile de prim ajutor în caz
de accident.
Angajatorul trebuie să asigure angajaţilor săi cursuri periodice de
instruire, conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii Publice şi Ministerului
Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, astfel încât prin activitaţile desfăşurate de
aceştia să nu fie afectată sănătatea lor şi a clienţilor.
Personalul angajat are obligaţia de a efectua controale medicale la
angajare şi controale periodice, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
documentele care dovedesc efectuarea acestor controale medicale se pun la

2
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

dispoziţia inspectorilor sanitari, în timpul acţiunilor de inspecţie. Personalul


angajat trebuie să cunoască toate reglementările domeniului său de activitate.
(Ordin nr. 1136/2007din 27/06/2007, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.
484 din 19/07/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de
înfrumuseţare corporală). Personalul angajat trebuie să demonstreze
competenţă în folosirea materialelor şi a procedurilor, în conformitate cu
responsabilităţile atribuite, astfel încât să prevină orice pericol pentru sănătate.
Pentru acordarea primului ajutor în caz de accidente, angajaţii trebuie să
aibă la dispoziţie trusa de prim ajutor, facilităţi şi personal instruit pentru
acordarea primului ajutor.

3
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Igienizarea locului de muncă

Chiuveta şi masa de lucru se spală şi se dezinfectează după terminarea


fiecărei lucrări, cu materiale adecvate. Oglinda se curăţă ori de câte ori este
necesar. Scaunul se curăţă după fiecare lucrare. Pardoseala se mătură după
fiecare clientă. Hârtia de pe dulapul de lucru se schimbă ori de cate ori este
necesar sau la fiecare client. Instrumentele si manipulii de la combina
cosmetică şi alte aparaturi se dezinfectează după executarea fiecărei lucrări,
sau periodic, cu soluţii specifice. În timpul neefectuării lucrărilor instrumentele
se păstrează în spaţii inchise, dulapuri cu uşi curăţate periodic, în condiţii
igienice. Lenjeria de protecţie se schimbă la fiecare client. Lenjeria de pat se
sterilizează periodic prin metode specifice. În timpul neefectuării lucrărilor
lenjeria se păstrează în spaţii închise, în condiţii igienice.

4
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Utilizarea echipamentelor cosmetice

Verificarea funcţionalităţii echipamentului specific se face cu atenţie,


înainte de începerea lucrului. Identificarea disfuncţionalităţilor se face prin
observarea permanentă a parametrilor calitativi. Menţinerea în condiţii de
bună funcţionare a echipamentului cosmetic se realizează prin solicitarea
intervenţiei echipelor de revizie la intervale de timp stabilite de comun acord cu
firma de la care se achiziţionează aparatura. Aparatele utilizate în tratamentul
cosmetic trebuie utilizate cu respectarea normelor de protecţia muncii
specifice. Reglarea parametrilor echipamentului cosmetic se face funcţie de
dorinţele clientului şi de tipul de procedură.

Aprovizionarea cu materiale specifice

5
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Aprecierea necesarului de materiale specifice se face în funcţie de


volumul de activitate estimat pentru o anumită perioadă de timp. Procurarea
produselor alimentare se face ritmic, pentru a avea garanţia calităţii acestora.
Păstrarea materialelor cosmetice se face corespunzător specificaţiilor fiecărui
tip de produs. Procurarea preparatelor farmaceutice, a plantelor medicinale,
produselor cosmetice se face pentru o perioadă ce corespunde cu încadrarea în
termenul de valabilitate. Odată depăşit termenul, cremele şi produsele
cosmetice se scot din utilizare. Procurarea fardurilor se realizează în game
coloristice corespunzătoare cerinţelor modei. Etichetarea materialelor
cosmetice se face riguros, pentru identificarea rapidă. Păstrarea materialelor
cosmetice se face în locuri corespunzătoare, bine organizate, inscripţionate
corect în condiţii de siguranţă.

Pregătirea materialelor cosmetice

6
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Selectarea materialelor se realizează în funcţie de volumul de activitate


zilnic. Spălarea şi curăţarea produselor vegetale proaspete se face cu grijă şi
minuţiozitate. Amplasarea materialelor şi ustensilelor se face în mod
ergonomic. Prepararea produselor cosmetice specifice se face pentru fiecare
tratament şi client în parte, corespunzător cu tipul de ten, la momentul aplicării
procedurii cosmetice. Prepararea produselor cosmetice specifice se realizează
cu ustensile speciale, conform reţetelor consacrate şi în cantităţi
corespunzătoare (spatule de plastic, lemn, linguriţe de inox, castroane de
plastic, pensule din păr artificial, etc).

Programarea clientelei

7
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Orice salon de cosmetică/make-up “trăieşte” prin clientele care vin cu


regularitate pentru şedinţe de înfrumuseţare. Această sintagma poate fi însă
aplicată şi în sens invers – clientele nu pot “trăi” fără salonul dumneavoastră.
Cum realizăm acest deziderat? Printr-o planificare adecvată, în concordanţă cu
numărul clienţilor care vin în unitate, numărul angajaţilor, tipul de activitate
desfăşurat şi timpii destinaţi pentru fiecare şedinţă. Nerespectarea timpului
alocat pentru o clientă, suprapunerea a două cliente sau suprapunerea
perioadei de curăţenie cu o şedinţă de make-up, lipsa anumitor consumabile
sau culori agreate de către o clientă, stresul transmis de la cosmeticiană la
clientă, vor influenţa în mod negativ imaginea salonului şi, în concluzie, succesul
afacerii. Clientul/a este ascultat cu atenţie pentru aflarea dorinţei sale.
Cerinţele clientului/ei sunt tratate cu solicitudine. Se identifică posibilităţile de
servire în funcţie de programările programare existente. Se prezintă
clientului/ei cu solicitudine posibilităţile de programare. Se încearcă pe cât
posibil corelarea dorinţei acestuia sau acesteia cu posibilităţile existente. Data şi
ora programării se înscriu prompt şi cu atenţie în agenda de lucru.

Igiena cosmeticianului/machiorului

8
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Asigurarea igienei mâinilor cosmeticianului/machiorului se face


respectându-se următoarele reguli:
a) spălarea mâinilor se face cu săpun antibacterian şi apă curentă potabilă;
b) uscarea se face cu prosoape sau şervete de unică folosinţă sau prin
folosirea unui aparat de uscare a mâinilor; este interzisă folosirea prosoapelor
textile de multifolosinţă;
c) dezinfecţia mâinilor se face cu un produs destinat dezinfecţiei mâinilor.
Igiena mâinilor este obligatorie în următoarele situaţii:
a) înainte şi după efectuarea procedurii;
b) când se contaminează accidental cu sânge, fluide corporale sau secreţii;
c) după îndepărtarea mănuşilor de protecţie;
d) după folosirea toaletei;
e) înainte şi după servirea mesei;
f) după efectuarea unor operaţiuni care duc la contaminarea mâinilor.
Unghiile operatorului vor fi tăiate scurt şi curate.
În situaţia în care cosmeticianul/machiorul prezintă la nivelul mâinilor leziuni,
iritaţii sau orice altă afecţiune dermatologică, se interzice practicarea procedurii
până la vindecarea acestora.

Structura pielii

9
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Pielea nu constituie un simplu înveliş protector, ci este un organ cu


structură complexă, cu multiple proprietăţi şi funcţiuni.

Pielea are o suprafaţă de 1,5 până la 2 metri pătraţi, reprezintă 1/15 din
greutatea totală a organismului şi are o grosime cu variaţii în funcţie de
regiunea considerată; astfel, pe pleoape este foarte subţire (0,2-0,3 mm), cea
mai groasa fiind cea din palme şi tălpi, urmată de cea a cefei şi spatelui. Mai
există unele diferenţe pentru o aceeaşi regiune în funcţie de rasă, sex şi vârstă,
la copii şi femei fiind mai subţire. Pe suprafaţa pielii, palmelor şi tălpilor se
observă la un examen mai atent un desen constituit din mici creste liniare
paralele şi arcuite în diferite direcţii numite dermatoglife, care diferă de la
individ la individ, cele de la pulpele degetelor constituind "amprenta digitală".
În rest, pielea are un desen rezultat din şanţuri fine care, întretăiate, oferă un
aspect romboidal iar în zonele de flexiune ale membrelor se produc pliuri sau
"gropi" ca în regiunile axilelor, inghinale, anterioare ale coatelor, posterioare ale
genunchilor. Alte regiuni în care se observă pliuri adânci sunt cele submamare şi
interfesiere. Pliurile constituie zone cutanate de o sensibilitate particulară,
devenind adesea sediul unor procese inflamatorii. Pielea mai are minuscule
orificii denumite pori, care sunt orificii ale glandelor ce secretă sudoarea şi
sebumul (grăsimea pielii). În ceea ce priveşte culoarea, aceasta este dată în
primul rând de cantitatea şi calitatea pigmentului natural (melanină), la care se
adaugă şi alţi factori cum sunt: dispersiunea luminii prin grosimea epidermului,
în special a stratului cornos, vascularizarea şi prezenţa unui alt pigment de
culoare galbenă (carotenul).

Ca structura, pielea este alcătuită din trei straturi distincte: la exterior


epidermul, la mijloc dermul şi sub acesta hipodermul. Se deosebesc între ele
atât structural, cât şi funcţional. (VEZI PLANŞA NR. 1)

Epidermul este partea pielii de la suprafaţa corpului, cea vizibilă. Este


formată din 6 straturi de celule:
- Stratul bazal, pornit din profunzime către suprafaţă, este compus dintr-
un singur rând de celule cilindrice dispuse paralel, cu nucleul în partea
superioară. Mai este denumit şi strat germinativ deoarece celulele
acestuia sunt singurele care în epidermul normal pot da naştere prin
fenomenul de kariokineză a celulelor straturilor superioare. Printre

10
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

celulele stratului bazal se văd intercalate celule pigmentare numite


melanocite, capabile a transforma, sub influenţa enzimelor, tiroxina în
pigment (melanină).
- Stratul filamentos, denumit şi spinos sau Malpighi, este alcătuit din 6-20
de rânduri de celule poligonale, voluminoase, cu nucleu, unite prin
filamente sau punţi intercelulare, unele cuplând două celule vecine,
altele plecând de la o celulă, trecând prin interiorul alteia sau o ocolesc,
oprindu-se la o a treia celulă. De aici şi denumirea, atribuită stratului
Malpighi.
- Stratul granulos, se află imediat deasupra stratului spinos fiind format
din trei-patru rânduri de celule cu aspect romboidal, lipsite de filamente,
dar plină cu granulaţii de cheratohialină.
- Stratul lucid, este penultimul strat format din celule anucleate, încarcate
cu grăsime şi cu limite imprecise.
- Stratul cornos, este cel mai superficial strat al epidermului fiind constituit
din mai multe rânduri de celule lipsite de nucleu, bogate în cheratină,
formând lamele suprapuse şi care în partea superioară superficială se
desfac şi cad.
- Stratul exfoliativ, primeşte celulele din stratul cornos, foarte turtite, fără
apă şi grăsimi şi care se elimină treptat prin exfoliere de pe suprafaţa
exterioară a pielii.
Tot procesul de regenerare durează aproximativ 28 de zile.

Dermul, a doua componentă importantă a pielii, este separat de epiderm


prin membrana bazală, care opune şi ea o importantă rezistenţă pătrunderii din
mediul extern a substanţelor străine şi chiar a unor celule anormale (în tumori
maligne) din epiderm, este compus din celule, vase sangvine şi limfatice şi
nervi, glande sudoripare precum şi fire de păr de care sunt anexate glande
sebacee, toate acestea înglobate în ţesutul conjunctiv, care este scheletul sau
ţesătura de rezistenţă a pielii. Prin componentele sale joacă rolul principal în
procesele metabolice vitale, care au loc în această regiune. Structural i se
disting trei niveluri, a căror graniţă este mai puţin net marcată decât în cazul
epidermului; cel superior numit dermul papilar, deoarece cuprinde porţiunile
din derm ce se insinuează între crestele epidermului, prin prelungiri
mamelonate numite papile. Acestea adăpostesc ultimele ramificaţii ale vaselor
şi nervilor sub formă de ghemuri în conexiune unele cu altele (plex capilar). La

11
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

mijloc este dermul propriu zis sau corionul cu structură marcat fibrilara (fibre
conjunctive, elastice şi reticulare, care sunt prinse într-o masă amorfă,
substanţa fundamentală, bogată în vase. Corionului îi revine rolul principal în
ceea ce priveşte rezistenţa şi în acelaşi timp elasticitatea mare a pielii.

Hipodermul este ultimul nivel al dermului, numit şi dermul profund, cu


structura fibrilară mai laxă, realizând o reţea în ochiurile căreia se găseşte
grăsime: prin aceasta joacă rolul de amortizare a traumatismelor şi mobilitatea
pielii pe ţesuturile tari mai profunde, muşchi şi oase.
Suprafaţa pielii depăşeşte 1,5 metri pătraţi şi, cum se preciza în paragraful de
introducere, reprezintă un procent de 6% (1/15) din greutatea totală a corpului.
Pe un centimetru pătrat de piele se găsesc aproximativ 6 milioane de celule,
1500 corpusculi tactili, 200 puncte dureroase, 500 glande sudoripare (talpa
piciorului), 200 glande sudoripare (podul palmei), 15 glande sebacee, 25 puncte
senzitive la presiune, 100-200 puncte senzitive la presiune la mână, 12 puncte
senzitive la frig (la obraz), 2 puncte senzitive la căldură (la degete).

Anexele pielii

Din structura pielii fac parte şi formaţiuni speciale cum sunt perii, unghiile
şi glandele secretorii şi anume glandele sebacee, care secretă grăsimea pielii
12
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

(sebum), şi cele sudoripare, care produc sudoarea. Acestea sunt mai dezvoltate
în anumite regiuni şi la unele persoane pot secreta în exces, generând stări
supărătoare sau chiar patologice (hiperhidroza şi seboreea). În general secreţiile
acestea, prin aciditatea lor au un rol important în apărarea pielii împotriva
infecţiilor şi a unor substanţe chimice nocive alcaline (detergenţi).

Unghiile, constituite dintr-o keratină specială de aspect cornos, au un rol


protector, dar primenirea lor continuă (creşterea de la rădăcină la extremitatea
liberă se face în aproximativ 6 luni), făcând necesară tăierea lor, recomandabil
cât mai scurt. Unghiile lăsate să crească cât mai lungi, ca şi dezlipirea repetată şi
brutală a "pieliţei" care aderă de ele de jur împrejur, pot favoriza infecţii cu
microbi şi ciuperci (candida). Spaţiul liber de sub unghie constituie adesea un
adăpost permanent pentru microbi, oaspeţi linistiţi de obicei, dar care inoculaţi
prin intermediul unor zgârieturi sau al unor leziuni preexistente (eczemă), dau
infecţii numite cu un termen general piodermite. Un traumatism uneori chiar
neînsemnat al rădăcinii unghiei poate face ca aceasta să crească cu defecte
inestetice.
Unghia este o lamă cornoasă dură, acoperind faţa dorsală a extremităţilor
unui deget. Rădăcina unghiei se inclavează într-un şanţ format de o răsfrângere
a pielii, numită cuta supraunghială care, la rândul ei, este formată dintr-un
epiteliu pavimentos pluristratificat ale cărui celule complet cheratinizate sunt
strâns unite între ele. Se regenerează prin porţiunea numită matrice. Lunula,
sub formă semilunală, este zona albicioasă care se află în imediata apropiere a
cutei supraunghiale. (VEZI PLANŞA NR. 2)

Părul este de trei feluri, în functie de aspect, sediu, şi mediul de creştere:

- lanugo sau puf, foarte scurţi, subţiri şi slab pigmentaţi, uneori abia
vizibili, prezenţi la făt, dar putând persista şi după naştere pe faţă la copii
şi femei;

13
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

- părul intermediar, de trecere, cu peri scurţi scurţi dar pigmentaţi,


prezenţi la copii până la pubertate şi la unele persoane adulte, mai ales la
femei, pe regiunile zise glabre (nepăroase);

- părul matur, apanaj al adultului, cu peri groşi, pigmentaţi şi variind ca


lungime şi densitate în funcţie de regiune. Pe pielea capului au cea mai
mare densitate şi cea mai rapidă creştere (aproximativ 1 cm pe lună).

Perii sunt formaţi de asemenea din keratină, o keratină de consistenţă


intermediară între cea moale a pielii şi cea dură a unghiei. Firul de păr are o
bază de implantare (rădăcină), care printr-o înfundătură în partea inferioară,
se mulează pe o ridicătură mamelonată a dermului prin care este hrănit de
vasele acestuia. Către partea profundă a orificiului prin care se exteriorizează
firul de păr se deschide conductul unei glande sebacee, ale cărei secreţii se
elimină prin orificiul corespunzător la suprafaţa pielii. Producerea în exces pe
pielea păroasa a capului, seboreea este uneori o adevarată infirmitate. (VEZI
PLANŞA NR. 3)

Formaţiunile glandulare

Glandele sudoripare, numite şi sudorale, sunt anexe ale pielii, la fel ca


părul, unghiile şi glandele sebacee. Aceste glande produc sudoarea
(transpiraţia) şi sunt de două tipuri: glande ecrine şi glande apocrine.

Glandele sudoripare ecrine se găsesc pe întreaga suprafaţă a pielii şi sunt


în număr de 2 până la 5 milioane, cu o densitate mai mare pe palme, tălpi şi la
axile. Ele secretă zilnic aproximativ 800 ml de sudoare fluidă, în mod continuu.
Glandele ecrine au aspectul unor aglomerări de tuburi. Orificiile prin care se
deschid la suprafaţa pielii se numesc pori şi nu au legătura cu orificiile firelor de
păr. Sudoarea pe care o produc aceste glande este apoasă, incoloră şi fără
miros. În compoziţia ei intră 99% apă, iar restul de 1% este constituit din
substanţe solubile precum sarea, acidul lactic şi ureea. Rolul acestei sudori este
de a regla temperatura corpului: atunci când temperatura exterioară creşte,
sistemul nervos vegetativ comandă secreţia de sudoare, care prin evaporare
face să se piardă caldura din organism, iar corpul să se răcească. Reglarea
secreţiei sudorale depinde de căldura mediului ambiant, dar şi de factori
nervoşi (pentru că aceste glande sunt străbătute de nervi) sau hormonali .

14
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Glandele sudoripare apocrine se găsesc numai în axile, în zona organelor


genitale, în jurul anusului îi al mamelonului. Structura lor este asemănătoare cu
cea a glandelor ecrine, dar au dimensiuni mai mari, iar orificiul lor de secreţie
se deschide prin acelaşi orificiu cu al firului de păr. Glandele apocrine produc o
sudoare mai vâscoasă, alb-lăptoasă, dar în cantităţi mai reduse decât cea a
glandelor ecrine. Această sudoare are un miros specific, ce se datorează reacţiei
dintre transpiraţie şi bacteriile de la suprafaţa pielii. O dată cu această sudoare
se elimină din organism nu doar apa, ci şi săruri minerale şi toxine rezultate din
metabolismul celulelor. Secreţia nu se face în mod continuu, ci intermitent, cu
perioade lungi de repaus. Ea nu este influenţată de temperatura mediului, ci de
factori hormonali şi nervoşi. Glandele apocrine se dezvoltă complet abia la
pubertate, o dată cu dezvoltarea glandelor sexuale şi cu dezvoltarea
caracterelor sexuale.

Glandele sebacee

Glandele sebacee sunt glande anexe a epidermului, care secretă sebum.


Glandele sebacee sunt prezente pe toată suprafaţa pielii, cu excepţia palmelor
şi plantelor, dar ele sunt mai abundente în unele regiuni: faţă, spate, pielea
capului.

Secreţia de sebum este activată de către hormonii androgeni


(testosteron). O mai influenţează şi alţi factori: vârsta (cu un mic vârf înaintea
vârstei de 3 luni şi cu un altul, mai mare, la pubertate), "degresarea" excesiva a
pielii cu produse cosmetice, hormonii medicamentoşi de tip estrogen sau
progesteron (activare sau inhibare), afecţiunile neurologice (boala Parkinson).
Creşterea patologică a secreţiei de sebum este seboreea.

Funcţiile şi rolul pielii în organism

Pielea este un simplu înveliş extern al ţesuturilor şi organelor interne.


Prin legăturile funcţionale pe care le are cu acestea şi prin componentele care
intră în structura ei complexă, pielea îndeplineşte funcţii importante.

Prima, aşa cum menţionam mai înainte, este cea de înveliş protector care
nu este numai mecanic, de ecran impermeabil şi de amortizare a şocurilor prin

15
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

hipoderm, ci mai complex. Prin secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare se


realizează la suprafaţa pielii, o peliculă fină acidă, "mantaua acidă", pe de o
parte cu rol important de apărare împotriva microbilor şi ciupercilor patogene,
pe de altă parte de neutralizare a substanţelor chimice nocive pentru piele
(detergenţii). Prin sudoare se elimină unii produşi metabolici inutili
organismului, având prin această excreţie un rol asemănător rinichilor, care
elimină astfel de produşi prin urină.

Important este şi rolul pe care îl are pielea în procesul de reglare a


temperaturii corpului. Temperatura normală a corpului se menţine prin
schimburi termice între organism şi mediul extern: pielea are rol important în
transferul căldurii interne către exterior prin: iradiere (40-60%), convecţie,
conducţie (20%) şi evaporarea sudorii (30%). Mecanismele intime care
dereglează aceste procese sunt legate de sistemul nervos şi cel vascular.

O altă funcţie este sensibilitatea, graţie căreia pielea percepe diferitele


senzaţii, de rece şi cald, tactilă (pipăitul) cea dureroasă sau de mâncărime;
senzaţiile sunt posibile datorită terminaţiilor nervoase şi unor mici formaţiuni
specializate, de care s-a amintit la structura pielii.

Prin producerea şi prezenţa pigmentului natural în piele - melanina, ea


se apără de efectele radiaţiilor solare, care devin dăunătoare în timp, când
expunerile sunt excesive (atrofie, telangiectazii, leziuni ca verucile seboreice şi
keratozele solare). Prin prezenţa în cantitate mai mare a melaninei în piele la cei
de rasă neagră, arabi şi bruneţi se explică raritatea unor leziuni tumorale şi
pretumorale şi, dimpotrivă, predispoziţia la astfel de leziuni a celor blonzi şi
roşcaţi, de unde indicaţia ca aceştia să evite expunerile excesive la radiaţiile
solare.

Pielea şi anexele ei ca indicatori de sănătate


Pielea
- Pielea uscată, posibilă defectuoasă funcţionare a ficatului şi intestinului.
- Pielea mixtă, caracteristică bolnavilor de ficat.
- Erupţii pe faţa pielii, lenevirea intestinului şi posibile afecţiuni digestive.
- Ten inflamat, posibile tulburări ale glandelor endocrine
- Coloraţia galbenă a pielii, creşterea în sânge a pigmenţilor biliari.

16
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

- Pielea hiperhidratată se întâlneşte la persoanele cu afecţiuni cardio-


vasculare sau renale ca urmare a reţinerii apei în ţesuturi.
Unghiile
- Unghiile palide indică anemie
- Unghiile gălbui indică micoze şi afecţiuni ale ficatului
- Unghiile de culoare violacee, tulburări ale circulaţiei sangvine
- Unghiile uscate, demineralizarea organismului
- Unghiile groase şi foarte dure, posibilă afecţiune reumatică
- Unghiile foarte bombate, o posibila afecţiune pulmonară
- Unghiile concave, afecţiune hapatică sau avitaminoză în vitamina C
- Petele albe de pe unghii, lipsă de Ca şi Fe
- Absenţa lunulei unghiilor, stare de oboseală
- Mărirea lunulei unghiilor, hiperfuncţiune a glandei tiroide
Părul
- Părul şters, moale, oboseală a organismului sau alimentaţie neraţională
- Părul uscat, insuficienţă de sebum
- Mătreaţă, tulburări de digestie sau funcţionare defectuoasă a glandei
sebacee
- Încărunţirea părului, deficienţe în funcţionarea glandei tiroide, stres, lipsa
unor vitamine în organism

Bolile de origine infecţioasă ale pielii

Se deosebesc două tipuri de infecţii ale pielii: cele date de microbi şi cele
date de ciuperci patogene numite micoze.

Bolile de origine microbiană, numite şi piodermite, unele cu caracter


contagios, sunt date mai ales de stafilococi şi streptococi. Aceşti germeni
microbieni sunt oaspeţi permanenţi ai pielii şi mucoaselor, unde alături de alte
specii pot ramâne indefinit în stare latentă, de adormire. În anumite condiţii
17
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

însă, cum sunt lipsa de igienă, zgârieturi, plăgi traumatice, alte boli de piele, cu
caracter inflamator, iritaţii prin substanţe chimice şi altele, aceşti microbi, până
atunci în stare de latenţă, îşi pot modifica starea, devin virulenţi, agresivi
(patogeni) producând piodermitele. Acestea sunt constituite de afecţiuni
inflamatorii şi supurative variate ca aspect şi gravitate, în funcţie de tipul de
microbi, de virulenţa acestora, de localizarea în diferite regiuni ale corpului şi de
terenul pe care se dezvoltă, care înseamnă starea generală a organismului
(diabet, convalescenţă după boli virale etc.).

Infecţiile stafilococice ale pielii se pot dezvolta oriunde pe piele, dar cu


predilecţie la orificiile pilosebacee. Formele clinice curente sunt:

- Foliculita banală, solitară sau multiplă, care se prezintă ca o mică pustulă


gălbuie dezvoltată în pâlnia constituită de porţiunea terminală,
(superficială) a foliculului pilosebaceu, de unde se poate extinde în
suprafaţă şi în profunzime, ducând la formarea unei ectime. (VEZI
PLANŞA NR. 4)

- Ectima, o ulceraţie relativ superficială, de obicei multiplă şi având ca


localizare predilectă membrele inferioare, este dureroasă, are o evoluţie
relativ lungă, de săptămâni sau luni şi se vindecă prin cicatrice uşor
deprimate şi pigmentate. (VEZI PLANŞA NR. 5)

- Furunculul este o foliculită profundă, la care se asociază un important


grad de supuraţie şi necroză a ţesuturilor din jur; ulterior necroza va
constitui acel dop sau tatană (burbillon), care prin îndepărtare permite
eliminarea unei cantităţi de puroi cremos şi galben-verzui. Din cauza
virulenţei mari a stafilococului sau a unor factori favorizanţi ţinând de
organismul bolnavului (în special a diabetului) se pot produce furunculi
multipli concomitent sau succesiv, uneori cu alterarea stării generale şi
complicaţii, ca septicemia. Un sediu al furunculului care comportă riscuri
crescute prin complicaţiile pe care le poate da, este vestibulul nasului şi
regiunea limitrofa a acestuia. O formă particulară de furuncul, prin aspect
şi gravitate, o constituie furunculul antracoid, frecvent la diabetici şi la cei
foarte debilitaţi, este localizat adesea la ceafa: este vorba de o grupare
strânsă a mai multor furuncule şi în care propagarea infecţiei de la un
folicul la altul se face mai ales prin straturile profunde ale pielii. Datorită
18
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

virulenţei crescute a stafilococului în furuncule, ca şi a unui teren adesea


favorizant, se recomandă evitarea stoarcerii brutale a unui furuncul, mai
ales la începutul evoluţiei acestuia, act care ar favoriza diseminarea
infecţiei. (VEZI PLANŞA NR. 6)

- Forma specială a foliculitei este aşa-numitul sicozis, erupţie de foliculită,


caracterizată anatomic prin dubla ei compartimentare (o pustulă
superficială şi una în profunzimea foliculului, ambele comunicând între
ele) şi printr-o evoluţie cronică, fiind deosebit de greu de tratat.
Predomină în regiunile păroase, cea mai frecventă localizare fiind la faţă
(barbă) la bărbaţi. (VEZI PLANŞA NR. 7)

- O infecţie stafilococică relativ frecventă şi adesea invalidantă prin


localizare, durerile pe care le produce şi evoluţia prelungită este
hidrosadenita, noduli inflamatori solitari, de obicei multipli, foarte dureroşi,
mai profunzi decât furunculul şi fără vârf galben-purulent, dezvoltaţi la
glandele sudoripare, localizaţi în axile, mai rar în regiunile perianale şi
vulvare. După o perioadă de dezvoltare în profunzimea tegumentului,
evoluează spre formarea unui abces, care se deschide la exterior. Supuraţia
este mai prelungită în absenţa unui tratament precoce şi potrivit, cu riscul
infectării altor canale şi glande sudoripare din vecinătate. Netratate la timp
sş corect pot să ducă prin înmulţirea leziunilor şi evoluţie prelungită, la
placarde compacte inflamator scleroase, care impun intervenţii chirurgicale
speciale. (VEZI PLANŞA NR. 8)

Infecţiile cutanate streptococice importante sunt:

- Impetigo sau "bubele dulci". La copii, unde se întâlneşte cu frecvenţe


crescute, se manifestă sub formă de bule cu conţinut iniţial clar, care însă,
foarte curând, datorită infecţiei cu stafilococi, devine tulbure. Prin spargerea lor
spontană sau provocată prin scărpinare, frecare sau lovire, alteori independent
de ruperea lor, conţinutul sero-purulent al bubelor se solidifică sub forma de
cruste galbene de aspectul mierii de albine (cruste melicerice). Leziunile se mai
caracterizează prin tendinţa la extindere la periferia lor şi printr-o înmulţire
rapidă şi diseminată, datorită autoinocularilor, care sunt favorizate prin

19
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

scărpinări şi prin băi. Debutul se face de cele mai multe ori la fata prin bula
caracteristica, alteori punctul de plecare este o leziune preexistenta de alta
natura ca infectia secundara cu streptococ. Doua afectiuni de natura parazitara,
care se infecteaza aproape constant cu stafilococi si mai ales cu streptococi, la
copii, sunt scabia si pediculoza capului (aceasta mai ales la fetite în regiunea
cefei), incurcand diagnosticul si tratamentul acestora. La adulti impetigo este
mult mai rar, survenind mai ales ca o complicatie a unor alte leziuni ale pielii
(dermite prin iradiatii chimice, eczeme), la barbati fiind localizate in special în
regiunea paroasa a fetei sub forma de leziuni zemuinde si crustoase. Nu se
observa bule ca la copii, de unde denumirea de impetigo crustos.(VEZI PLANSA
NR. 9)

- O dermatoză frecvenţă cunoscută sub numele de intertrigo (opăreală),


de natură adesea streptococică, se caracterizează printr-o roşeaţă cu zemuire şi
epiderm macerat (opărit) pe cele două suprafeţe ale unui pliu mare, fundul
acestuia având fisuri uneori adânci şi dureroase. Cea mai frecventă localizare
este în spatele urechilor, în cazul acestor pliuri precum cele dintre fese, coapse,
organe genitale şi sub sâni sunt fie mixte, fie, cel mai adesea, de origine
micotică, în special candidozica. (VEZI PLANŞA NR. 10)

- Erizipelul (brânca) este o afecţiune frecventă, atribuită streptococului,


mecanismul de producere fiind mai complex decât cel aparent de virulentă
mare a germenului microbian. Se caracterizează printr-un debut violent, cu
ascensiune termică şi frison, care însoţesc formarea unui placard roşu
inflamator, rotund, ovalar cu tendinţa la extindere în orele care urmează, şi care
după ce se opreşte, se desprinde şi se decolorează uşor în centru, care rămâne
mărginit de un chenar roşu, ceva mai proeminent. Uneori, pe suprafaţă
placardului pot să apară bule (erizipel bulos). Erizipelul poate rămâne unic
survenind de obicei în vecinătatea unei leziuni preexistente, uneori
neînsemnată, cum ar fi infecţia feţei plecată de la o mică floră marinară. O altă
localizare este în regiunea organelor genitale. Cea mai frecventă localizare este
la gambe, unde cel mai adesea erizipelul nu se limitează la un singur puseu, ci
devine recidivant, repetându-se după intervale variabile, timp de câţiva ani, în
pofida tratamentului corect efectuat la fiecare puseu. Recidivele se explică prin
intervenţia probabilă a mai multor factori; particularităţile biologice ale tulpinii
de streptococ, predispoziţia specială a unor indivizi şi condiţiile locale, în cazul
20
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

erizipelului recidivant al gambei se întâlneşte foarte frecvent o micoză între


ultimele 2 sau 3 degete de la picioare (uneori aspect de piele macerată sau
fisuri în fundul pliului inter digital), poartă de intrare pentru streptococul
oaspete permanent al pielii; se va ţine seama de acest amănunt, pentru că este
posibilă prevenirea recidivelor prin tratamentul acestor focare micotice, în
general puţin supărătoare şi care de obicei sunt neglijate de pacienţii
erizipelatoşi. (VEZI PLANŞA NR. 11)

- O leziune de mai mică importanţă, putând să aibă uneori origine


streptococică (adesea este de natură micotico-candidozica) este zăbăluţa sau
perlesul. Se manifestă ca o fisură cu caracter inflamator şi dureros la nivelul
pliurilor de la colţurile gurii (comisurile buzelor). Vindecarea se face greu din
cauza mişcărilor continui ale buzelor (mâncat, vorbit, râs). O formă deosebit de
rebelă, în care intervine şi candida, şi care este întreţinută de modificările
survenite în poziţia fiziologică a buzelor, este cheilita angulară a vârstnicilor
edentaţi şi purtători ai unor proteze.

- Perionixisul este o afecţiune a regiunii periunghiale a degetelor mâinii,


cu caracter inflamator şi supurativ, având ca şi intertrigo o dublă origine fie
microbiană streptococică sau stafilococică, fie micotică, uneori mixtă, germenii
microbieni coexistând cu candidă. Perionixisul se caracterizează printr-o
inflamaţie a repliurilor care înconjura placa ungheala, în cazul celui streptococic
sub formă de bule semilunare înconjurând unghia, în cazul celui stafilococic şi
micotic sub formă unei îngroşări de culoare rosie-viu şi dureroasă a repliurilor
de sub care ies la presiune picături mici de puroi galben. Condiţiile favorabile
ale perionixisului sunt: manichiură şi contactul menajer cu detergenţi, de unde
frecvenţa cu precădere la femei. (PLANŞA NR. 12)

Prevenirea şi tratamentul piodermitelor

Prevenirea piodermitelor impune unele măsuri privind în principal igienă


corporală, izolarea parţială a purtătorilor de infecţii cutanate atunci când nu
sunt spitalizaţi; implicit, dezinfecţia lenjeriei purtată de aceştia şi a obiectelor cu
care vin în contact, aseptizarea unor alte afecţiuni cutanate cu caracter
pruriginos şi zemuinde, ca şi a plăgilor traumatice, tăierea scurtă a unghiilor,
adevărate rezervoare de microbi, evitarea scobitului în nas şi smulgerea perilor
din vestibulul nazal şi din nevi. Tot ca o măsură de prevenire trebuie privită şi
21
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

corectarea unor factori favorizanţi de teren cum sunt diabetul şi stările de


debilitate. Tratamentul diferitelor forme de piodermită trebuie adaptat fiecărui
caz în parte în raport cu germenul microbian în cauză, virulentă, întinderea şi
gravitatea afecţiunii, lucru pe care nu-l va putea face decât medicul. Un
tratament nepotrivit instituit adesea din iniţiativă proprie a bolnavului care nu-
şi poate stabili un diagnostic corect sau alege un eventual antibiotic dacă acesta
este necesar, nu numai că nu va putea influenţa boala, dar va duce, aşa cum se
întâmpla de cele mai multe ori, la temporizare sau chiar agravare, îngreunând
mult misiunea medicului. Cu titlu provizoriu sau pentru leziuni piodermice
minore, se va putea recurge, ca o primă intervenţie, la o soluţie dezinfectantă
ca tinctura de iod, după care se va putea aplica un unguent cu tetraciclină,
gentamicină sau kanamicină.

Boli de piele date de ciuperci patogene (micoze)

Există o varietate foarte mare de astfel de afecţiuni, atât în ceea ce


priveşte tipul său specia de ciuperci în cauză, cât şi aspectul clinic,
diagnosticarea lor necesitând de cele mai multe ori un examen special de
laborator. Un prim grup este cel al micozelor regiunii păroase, ciuperca având ca
loc electiv de parazitare firul de păr. Unele din aceste micoze (pilomicoze) au ca
loc de elecţie pielea păroasă a capului la copii, afectând foarte rar copiii după
pubertate. Acestea sunt microsporia, tricofiţia şi favusul.

1. Microsporia numită popular şi picingine, se prezintă sub formă de plăci


rotunde, unice sau multiple, pe care perii apar tăiaţi la 1-2 mm de la ieşirea lor
din piele, iar porii uneori uşor proeminenţi. Smulşi cu uşurinţă, aceşti peri
scurtaţi apar înconjuraţi de o teacă alb pudroasa, care este conglomeratul de
paraziţi situaţi pe faţa externă a părului parazitat.

2. Tricofiţia se manifestă sub formă de plăci tumorale mai rău delimitate


decât în microsporie, de obicei multiple şi de diferite mărimi, pe suprafaţa
cărora, alături de peri normali răzleţi, sunt inclavaţi peri scurţi, îndeosebi rupţi
chiar de la ieşirea din piele. (VEZI PLANŞA NR. 13)

3. Favusul, în prezent aproape dispărut, se caracterizează fie prin leziuni


scuamoase, fie erozive purulente şi crustoase, din care perii se smulg uşor, fie
prin zone de piele cicatriceala cu peri definitiv dispăruţi şi presărate cu mici

22
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

godeuri favice, nişte formaţiuni galbui-infundate, constituite dintr-o împletitură


de filamente parazitare. Leziunile de favus se mai caracterizează prin miros
asemănător celui al urinei de şoarece. Favusul este singura dermatoză
parazitară, cu evoluţie cronică care se prelungeşte şi după pubertate şi care dă
alopecii cicatriceale definitive. (VEZI PLANŞA NR. 14)

O altă categorie de micoze o constituie tricofiţiile supurate ale pielii


păroase, prezente atât la copil, cât şi la adult. Se pot prezenta sub două forme
clinice:

a. Kerion Celsi, mai frecvent la copii în pielea capului. Se caracterizează


prin formaţiuni proeminente, rotunde, cu diametrul-de 2-6 cm, unice, mai rar
multiple, cu suprafaţa presărată cu foliculite purulente, adevărate mici abcese,
care la presiune permit scurgerea unui puroi cremos. Perii se scot cu uşurinţă
sau sunt deja căzuţi. (VEZI PLANŞA NR. 15)

b. Tricofiţia supurata a bărbii adultului sau sicozisul parazitar,


caracterizată prin noduli inflamatori de volumul unui sâmbure de cireaşă, din
care perii se smulg cu uşurinţă. (VEZI PLANŞA NR. 16)

Dermatozele pielii glabre

Sunt produse de paraziţi criptogamici care invadează numai epidermul.

Epidermofiţia plantară, este o micoză nefoliculara, cauzată de saprofiţi


sau dermatofiti, epidermophyton. Afectează mai ales vârsta adultă, fiind mai
frecvenţă la bărbaţi. Contaminarea se face prin intermediul obiectelor
parazitate (ciorapi, încălţăminte, prosoape) sau se poate lua direct de pe
podelele sălilor de gimnastică, ştranduri, băi publice sau piscine. Transpiraţia
piciorului creează condiţii bune de dezvoltare a ciupercilor prin macerarea
stratului cornos şi alcalinitatea sudorii. La început, afecţiunea interesează
spaţiile interdigitale la picioare, apoi marginile tălpii, urmând suprafaţa plantei,
une se văd vezicule mici, cât un bob de mei, grupate în placarde. În spaţiile
interdigitale, pielea se macerează dând naştere la eroziuni pruriginoase,

23
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

dureroase şi urât mirositoare. Micoza se poate localiza şi la mâini, unde apare


sub formă scuoamoasa sau veziculară.

Epidermofiţia inghinală, afectează bărbaţii adulţi, contaminarea făcându-


se direct sau indirect prin obiecte contaminate. Se prezintă sub formă de pete
de mărimi variabile de culoare galben cafenie, lipsa veziculelor şi pruritului
deosebind-o de cea plantară.

Pitiriazis versicolor, una din cele mai frecvente şi puţin supărătoare din
micoze, caracterizându-se prin pete cafenii, brune sau albe (acestea se observă
mai ales toamna, după expunere la soare în sezonul de vară), nepruriginoase,
diseminate pe trunchi până la brâu şi pe rădăcinile braţelor. Afecţiunea devine
adesea cronică şi durează câţiva ani, nu atât din cauza ineficienţei
medicamentelor, cât din cauza reinfestării cu sporii ciupercii rămaşi în mediul
ambiant al încăperilor casei şi mai ales în sălile de sport şi ştranduri pe de o
parte, pe de altă din cauza predispoziţiei particulare a unor indivizi: această
predispoziţie explică şi de ce, după ani şi ani, partenerul de viaţă nu se
contaminează de la cel purtător al ciupercii.(VEZI PLANŞA NR. 17)

Eritrasma, dată de un agent patogen considerat de natură microbiană,


clasat în prezent în rândul microbilor. Se manifestă prin plăci de culoare cafenie,
localizate mai ales în pliurile stinghiei şi la rădăcina coapsei. Aproape în
exclusivitate la bărbaţi, o altă localizare frecventă este cea din spaţiile
interdigitale a picioarelor. Se mai poate observa, mai rar, în axile.(VEZI PLANŞA
NR. 18)

Candidozele pielii şi mucoaselor.

Date de o specie de ciuperci din familia levurilor din grupul candida,


determină leziuni cu aspecte clinice variate în funcţie de localizare:

1 La mucoasa bucală apar leziuni erozive sau depozite albicioase


detaşabile, însoţite de senzaţii de arsură, mai rar de durere. Se întâlneşte la
sugarii debilitati (mărgăritărelul sau muguet), la diabetici şi la cei care au luat
antibiotice în cantităţi mari: la colţurile gurii apar, cum se menţiona mai înainte,
zăbăluţe. (VEZI PLANŞA NR. 19)

24
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

2 La mucoasa vulvo-vaginala se instalează o inflamaţie, roşeaţă, uneori


eroziuni, însoţindu-se de senzaţie de arsură, mai ales de mâncărime, adesea
intensă, şi de o secreţie purulentă care determină apariţia de leziuni
pustuloerozive pe tegumentul învecinat, frecvent la diabetici şi la femeile care
s-au tratat cu metronidazol, pentru o tricomonază vaginală.

Infecţiile cu virusuri ale pielii

Viruşii sau inframicrobii sunt microorganisme filtrabile mai mici decât


microbii, dezvoltându-se, trăind şi înmulţindu-se numai în interiorul celulelor.
Între virozele care se întâlnesc mai frecvent pe piele şi mucoase semnalăm:

1. Epidermoneurovirozele

a. Herpesul, dat de două tipuri de virus: tipul I este răspunzător de herpesul


feţei şi cavităţii bucale şi tipul ÎI răspunzător de herpesul genital. Deşi infecţia
de tipul I survine la aproape toţi indivizii, de obicei în copilărie, când boala
poate fi foarte gravă, ea nu imunizează împotriva celei dată de tipul ÎI. Aşa se
explică de ce herpesul genital apare la un număr mare de indivizi târziu, de
obicei la vârsta adolescenţei sau a adultului tânăr. Erupţia de herpes, constituită
dintr-un buchet de vezicule cu conţinut clar, rar o veziculă solitară, este însoţită
de diverse senzaţii ca: înţepături, gâdilături, arsuri şi mai rar dureri. De multe ori
erupţia este însoţită de o inflamaţie a ganglionilor din vecinătate. Erupţia
durează în general o săptămână, după care veziculele, adesea chiar fără
tratament, se usucă, transformându-se într-o crustă, care se desprinde fără să
lase cicatrice. Pe mucoasa bucală şi genitală veziculele au o durată foarte scurtă,
rupându-se şi lăsând în locul lor o simplă ulceraţie, adesea dureroasă; ea se
cicatrizează mai lent decât herpesul pielii, necesitând tratamente uneori
prelungite. Uneori, la indivizii slăbiţi, herpesul poate să erupă prin numeroase
buchete şi vezicule solitare, însoţindu-se de o stare generală alterată şi
necesitând tratamente speciale. O formă frecvenţă şi deosebit de supărătoare,
mai ales în cazul localizării genitale, este herpesul recidivant, care se repetă la
diferite intervale, uneori la câteva săptămâni, ajungând să creeze adevărate
psihoze. Prin modificarea aspectului tipic iniţial, herpesul genital poate fi uşor
confundat cu alte afecţiuni ale mucoasei genitale, inclusiv cele venerice, de
unde necesitatea de a nu se întreprinde tratamente din proprie iniţiativă înainte
de a fi consultat medicul specialist. Tratamentul herpesului extragenital
25
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

sporadic poate fi numai local (simpla pudrare cu pulbere de sulfamidă sau


aplicaţii repetate cu alcool rectificat). Pentru herpesul recidivant pot fi prescrise
unele medicamente speciale antivirale, chimioterapice şi imunizante. (VEZI
PLANŞELE NR. 20-21)

b. Zona Zoster este o altă afecţiune virală, relativ frecventă, în care virusul
prezent în stare de adormire în formaţiuni ale sistemului nervos devine patogen
şi virulent în anumite condiţii de slăbire a imunităţii organismului. Erupţia de
zona Zoster este precedată şi însoţită de regulă de dureri uneori foarte
accentuate, localizate de-a lungul unui nerv. Se manifestă prin buchete de
veziculo-pustule uşor deprimate în centru şi înconjurate de o mică zonă roşie
inflamatoare, în formele severe ale bolii, frecvente în special la vârstnici şi
bolnavi de leucemie, veziculele confluează şi dau ulceraţii (zonă necrotizanta)
care se cicatrizează lent. Tratamentul este local, asemănător cu cel din herpes şi
general, acesta din urmă fiind mai complex şi adaptat localizării şi gravităţii
bolii. Astfel, zona Zoster oftalmică necesită colaborarea oftalmologului. O
măsură cu caracter profilactic o constituie izolarea de bolnavii de zona Zoster a
copiilor care nu au făcut încă varicelă.(VEZI PLANŞELE NR. 22-23)

2. Epidermovirozele

Verucile vulgare (negii) sunt leziuni de asemenea de origine virală, cu


posibilitatea de autocontaminare pe pielea unui acelaşi individ, contaminarea
de la un individ la altul fiind mai puţin frecventă. Se întâlneşte mai ales la copii.
Locurile de elecţie sunt mâinile, genunchii (la copii) şi tălpile (la adulţi), acestea
din urmă fiind de obicei foarte dureroase. Tratamentul este în primul rând local,
utilizându-se metode diferite, cauterizară electrică sau cu azot lichid etc.; în
formele cu veruci multiple se poate recurge şi la tratamente generale. (VEZI
PLANŞA NR. 24)

Verucile plane juvenile sunt mici ridicături cu suprafaţa de această dată nu


rugoasă şi neregulată, ci plană şi netedă. Uneori sunt uşor pigmentate, alteori
de culoarea pielii, fiind greu de observat. Sunt întâlnite aproape în exclusivitate
la copii şi femei, de obicei pe faţă, putând coexista cu veruci vulgare pe mâini.
Se tratează prin cauterizări cu zăpadă carbonică sau substanţe chimice (cu

26
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

multă prudenţă şi numai de medicul specialist, pentru a se evita riscul unor


cicatrice neplăcute). Uneori se pot localiza pe mucoasa buzelor şi limbă. (VEZI
PLANŞA NR. 25)

Corespondentul acestora din urmă la bărbaţii adulţi sunt papiloamele virale


hemisferice, uneori abia vizibile, de 2-3 mm lungime, de culoarea pielii
normale. Apar la femei pe gât, faţă, pleoape, la bărbat se extind prin bărbierit.

Verucile plantare sunt mai frecvente la adult şi au sediul pe toată


suprafaţa plantei (apar cu predilecţie în punctele de spijin ca bază degetului
mare sau călcâiul). Se dezvoltă în profunzime comprimând terminaţiile
nervoase şi producând dureri vii şi jenă în mers.

Vegetaţiile veneriene sunt o altă varietate de mici leziuni tumorale de


culoare roz sau roşie, cu suprafaţă foarte neregulată, de dimensiuni variabile,
contagioase şi autoinoculabile, se localizează mai ales pe mucoasa genitală la
bărbaţi, ca şi la femei, unde datorită mediului umed pot atinge forme şi
dimensiuni neobişnuite, cu secreţii urât mirositoare. Tratamentul este local,
prin cauterizare electrică sau substanţe chimice.

Bolile produse de paraziţi animali

Una din cele mai răspândite este scabia, dată de un parazit special, acarul
scabiei. Boala se transmite prin contact direct cu persoanele infestate, sau
mediat, prin utilizarea unor obiecte comune (în special copiii). Se răspândeşte
uşor în sânul familiei şi în colectivităţi. Se manifestă cu mâncărimi care se
exacerbează către seară şi în timpul nopţii, o dată cu apariţia primelor leziuni.
Insecta femelă este mai mare decât masculul, prezintă pe faţa dorsală 10
perechi de spini iar la extremitatea cefalică un rostrum cu care sapă galerii în
interiorul stratului cornos depunând ouăle. După 7 zile, din ele ies larve care
apar la suprafaţa pielii unde se transformă în nimfe prevăzute cu organe
genitale şi ciclul se reia. Întreg ciclul durează aproximativ 6 săptămâni. Leziunile
cutanate apar după 4 săptămâni. Diagnosticul de scabie impunde izolarea celor
îmbolnăviţi. Preventiv, vor fi trataţi toţi membrii familiei în acelaşi timp,
schimbându-se şi dezinfectandu-se lenjeria de corp şi de pat. Vor fi dezinfectate
sau aruncate diferite jucării care au fost plimbate de la un copil la altul, iar copiii
27
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

vor fi izolaţi acasă până la confirmarea vindecării, făcută de medic. Este de dorit
că tratamentul, prescris numai de medic, să fie instituit cât mai precoce pentru
a nu se ajunge la extinderea leziunilor şi la complicaţii. Este recomandabilă
prezentarea cât mai repede la medic, după instalarea unei mâncărimi cu
caracter nocturn, cu sau fără erupţie încă manifestă, mai ales dacă a mai
survenit anterior la un alt membru din familie. (VEZI PLANŞA NR. 26)

Pediculoza

Păduchii sunt parazţi din clasa insectelor care determină la om anumite boli
de piele, cunoscute sub numele de pediculoza capului, a corpului şi pitiriază
(pediculoză) pubiană.

a. Pediculoza capului este o parazitoză din ce în ce mai rar întâlnită. Se


manifestă prin mâncărimi, datorate păduchelui de cap care trăieşte pe
firul de păr, acolo unde şi depune ouă iar înţepătura insectelor determină
prurit. Scărpinatul, la rândul său, determină excoriaţii infectate frecvent
cu stafilococi şi streptococi. corp (VEZI PLANŞA NR. 27)

b. Pediculoza corpului este dată de păduchele de corp, care parazitează


piele numai când se hrăneşte, în rest stând ascuns în cutele hainelor.
Regiunile afectate sunt spatele, regiunea abdominală şi coapse. Prin
scărpinare, leziunile se pot infecta şi transmite o serie de leziuni grave,
cum ar fi tifosul eczantematic.

c. Pediculoza pubiană, dată de păduchele lat, este localizată în regiunea


perigenitală dar poate parazita şi axilele, barbă sau mustăţile.
Transmiterea se face prin contact sexual sau lenjerie infectată. La locul
înţepăturilor parazitului apar mici pete albăstrui, datorate unui ferment
din saliva insectei care transformă hemoglobina în pigment verde.

Bolile alergice ale pielii

Acestea constituie un grup foarte vast şi variat de boli, cărora numai


medicul specialist le va putea stabili diagnosticul şi cauza, de cele mai multe ori
numai cu ajutorul unui laborator de specialitate. Erupţiile de natură alergică,
adesea greu interpretate de pacienţi, cu manifestări de "intoxicaţie" alimentară
trebuie înţelese că reacţii speciale ale unui individ cel mai adesea cu

28
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

predispoziţie la astfel de reacţii (dovadă o constituie faptul că adesea, deşi mai


mulţi indivizi au ingerat acelaşi aliment sau au venit în contact cu aceleaşi
substanţe, dar numai unul din ei a făcut reacţie alergică). Teoretic se admite că
oricine este susceptibil să facă o manifestare alergică şi că orice aliment,
medicament sau substanţă de altă natură (vaccinuri) pot să declanşeze reacţii
alergice fie la primul contact, fie după contacte repetate, introduse în organism
sau simplu contact al pielii cu ele.

Manifestările (erupţii) alergice prin introducerea în organism a


substanţelor alergizante amintite, pe cale generală (pe cale bucală, prin injecţii
sau inhalaţii) sunt variate ca aspect; urticarie, erupţie de pete roşii cu scuame
sau o ridicătură cu vezicule în vârf, eczeme etc. Din cele mai frecvente sunt
urticaria şi eczemă.

Urticaria sau "blândă" este dată în general de alimente conservate; carne


de peşte şi mezeluri, precum şi de numeroase medicamente. Există persoane
care din copilărie au o sensibilitate faţă de anumite alimente, de exemplu faţă
de căpşuni. Dacă urticaria nu este tratată precoce şi corect, poate recidiva chiar
independent de cauza care a provocat-o prima oară, transformându-se într-o
urticarie cronică, adesea greu de tratat. Uneori plăcile, roşii de urticarie pot fi
foarte mari (urticarie gigantă), alteori pot să se localizeze la buze sau chiar în gât
(edem Quincke), determinând sufocări cu risc crescut de asfixie; această
localizare necesită intervenţii medicale de urgenţă (cortizon). Prin mâncărimile
intense pe care le determină, prin localizările care se pot extinde la întreaga
suprafaţă a tegumentului şi adesea prin durui a lungă (uneori de ani), urticaria
este o boală alergică foarte supărătoare, necesitând tratamente îndelungate de
specialitate. (VEZI PLANŞA NR. 28)

Eczema este o afecţiune alergică, în care cauză nu poate fi totdeauna


precizată, la producerea ei contribuind mai mulţi factori, în primul rând o
predispoziţie individuală constituţionala, cu prezenţa eczemei sau a unui astm
la alţi membri ai familiei, numindu-se eczema atopică; aceşti subiecţi sunt
susceptibili de a face eczeme încă din copilărie, de la naştere. La sugar se mai
numeşte eczema infantilă şi se manifestă prin leziuni roz-rosietice uscate sau
zemuinde ale obrajilor, mai rar ale altor regiuni. La copii mai mari ia forma de
plăci eczematoase zemuinde sau uscate, cu pielea îngroşată localizată mai ales

29
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

la încreţiturile membrelor inferioare şi superioare; la adult se prezintă fie sub


formă de plăci zemuinde, fie sub formă de placarde uscate cu pielea îngroşată,
aspră, extrem de pruriginoase. Printre ceilalţi factori care pot juca un rol în
apariţia acestui tip de eczeme există tulburări digestive cronice prin solicitarea
sistemului nervos. (VEZI PLANŞA NR. 29)

Altă categorie de manifestări alergice sunt reacţiile alergice la contactul


pielii cu anumite substanţe alergiziante (sensibilizante), mai ales factori locali.

Există un număr extrem de mare de substanţe care prin contacte repetate


cu pielea, mai ales la unii indivizi predispuşi, sau care au leziuni traumatice, pot
să provoace reacţii alergice locale de tipul eczemei. Din cele mai frecvent
întâlnite menţionăm detergenţii, care determină aşa-zisa eczemă a menajerelor,
cărora li se recomandă purtarea de mănuşi protectoare de menaj. Alte condiţii
în care apar adesea astfel de eczeme sunt cele prilejuite de diferite alte
preocupări casnice sau profesionale, în astfel de cazuri agenţii chimici
provocatori pot fi: uleiurile, motorina şi benzină, îngrăşămintele şi insecticidele,
cauciucul, substanţe din industria plastică sau a medicamentelor şi multe altele.
Tratamentul în astfel de cazuri este în primul rând preventiv, folosindu-se
mijloace de protecţie individuală, evitarea spălatului cu detergenţi sau curăţatul
cu benzină etc. Pentru sensibilizaţii cu confirmare de laborator se recomandă
evitarea contactului cu aceste substanţe fie temporar, fie în unele cazuri pentru
totdeauna.

Punctele negre

Pe lângă inflamaţii, iritaţii sau micile pete roşiatice care apar uneori pe faţă din
diverse motive, punctele negre constituie şi ele nemulţumiri adesea când vine
vorba despre aspectul tenului. Aparent nu foarte vizibile, punctele negre devin
deranjante atunci când adună în ele praf sau impurităţi ce sporesc riscul
infecţiei sau când strâng inestetic fondul de ten devenind parcă şi mai vizibile.
Din cauza secreţiei abundente de sebum porii se dilatează treptat ajungând la
aspectul cunoscut al punctelor negre. Acestea sunt de fapt terminaţii ale
glandelor sebacee care, în contact cu mediul exterior se oxidează căpătând acea
culoare închisă. Din acest motiv, punctele negre apar în special în zona T a feţei
(bărbie, nas, frunte) unde, aproape indiferent de tipul de ten, sebumul este
secretat mult mai intens în comparaţie cu alte porţiuni. Primul pas în lupta
30
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

împotriva punctelor negre este expunerea feţei la o baie cu aburi în care se


adaugă şi câteva flori de muşeţel pentru a facilita dilatarea porilor.

Apoi, cu atenţie se poate trece la stoarcerea punctelor însă acest proces


trebuie efectuat de cosmeticiană cu foarte mare atenţie pentru că excesul de
zel poate provoca leziuni la nivelul epidermei. O alternativă preferabilă ar fi
frecarea zonei respective cu făină de mălai timp de 2-3 minute, repetând
procesul în fiecare săptămână. În cazul în care tenul nu este uscat se mai poate
apela şi la un masaj blând cu suc de lămâie înainte de culcare, soluţia cu pricina
fiind lăsată să acţioneze toată noaptea până dimineaţa când faţa se clăteşte din
abundenţă cu apă rece. (VEZI PLANŞA NR. 30)

Pistruii (Efelidele)

Pistruii sunt pigmentări ale tegumentului cauzate de un exces de


melanină. Cauzele apariţiei pistruilor sunt: ereditatea, expunerea la soare, vânt.
Aceştia pot apărea la orice vârstă, de obicei la cei cu pielea foarte deschisă la
culoare şi nu dispare decât sub tratament. Zonele foarte expuse apariţiei
pistruilor sunt: faţa, decolteul, spatele şi braţele, însă aceştia pot să apară în
orice zonă a corpului. Pistruii se accentuează vara, sub acţiunea razelor solare.
Ca tratament general, se recomandă uneori vitamina PP şi ca tratament local cu
rol profilactic de decolorat şi exfoliativ. În unele saloane de cosmetică se mai
practică o procedură deosebită, cu substanţe biologice active din insecte.
Aceasta este aplicată cu ajutorul ultrasunetului, care introduce substanţa în
profunzime. (VEZI PLANŞA NR. 31)

Acneele

Acneea este cea mai cunoscută dermatoza inestetică precum şi cea mai
demoralizantă deoarece o întâlnim în special în regiunea feţei şi a trunchiului.

Acnea juvenilă este o dermatoză cronică specifică vârstei tinere (13-25 ani),
generată de furtuna endocrină a acestei perioade a vieţii, uneori
prelungindu-se şi după această vârstă. Se manifestă sub formă de
comedoame (puncte negre situate la foliculii pilosebacei) proeminente
sau noduli ros-violacei inflamatorii centraţi de un mic abces. Locul de
elecţie este faţa, spatele, umerii şi uneori decolteul. Acnea este însoţită
constant de seboree a feţei şi adesea a pielii capului, care are aceeaşi
31
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

cauză că acnea vulgară şi anume modificări ale echilibrului dintre


hormonii masculini şi feminini, în care un rol important îl joacă
predispoziţia constituţională genetică. Adesea, la creşterea secreţiei de
sebum contribuie şi şocurile emoţionale, factorul microbian şi factorul
chimic (ex. Produse cosmetice necorespunzătoare).

Acneea juvenilă o întâlnim în două forme:

- forma superficială, având ca expresie anatomică fie leziuni incipiente, fie


papule sau mici foliculare violacee, fie papulo-pustule mari, dureroase cu
supuraţie abundenţă şi profundă.

- forma nodulară profundă (flegmonoasă), caracterizată prin noduli de


culoare violacee situaţi profund în derm sau hipoderm. Evoluţia duce
spre formarea de cicatrici inestetice.

Tratamentul acneei şi seboreei este posibil şi cu şanse de reuşită, dacă este


concomitent local şi general. Local se urmăreşte decaparea porilor foliculari cu
ajutorul procedurilor şi tratamentelor cosmetice sau afiliate cabinetelor cu
profil dermatologic. Tratamentul general se adresează tuturor factorilor cauzali
şi include folosirea săpunurilor acide cu pH=3, folosirea alcoolului sanitar pe
post de dezinfectant precum şi a sulfului. Pentru tratamentul fizioterapeutic în
cabinetul de cosmetică se recomandă undele ultrascurte în acneea profundă,
masajul şi electrocoagularea. (VEZI PLANŞA NR. 32)

1. Acneea conglobata este o formă aparte de acnee vulgară, supurata, pe


lângă leziunile tipice de acnee (comedoane, papule şi papulo-pustule).
Această formă poate prezenta şi noduli inflamatorii, abcese situate în
jurul foliculior sebacei. Pe lângă tratamentele cu antibiotice şi corticoizi,
se recomandă vaccin antistafilococic.

2. Acneea cheloidiana este o dermatoză exclusiv masculină şi constă în


inflamaţia foliculilor pilosebacei din regiunea cefei. Frecatul gulerului
cămăşii produce o reacţie fibroasă care determină proeminarea leziunii şi
îndurarea ei. (VEZI PLANŞA NR. 33)

3. Acneea necrotică apare mai ales la bărbaţii adulţi şi debutează mai ales
prin mici leziuni foliculare de culoare roşie însoţite de prurit şi/sau

32
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

senzaţie de arsură. Evoluţia este cu formarea de cruste care, după


eliminare, formează cicatrici.

4. Acneea rozacee este o dermatoză a feţei destul de frecvenţă, a adulţilor


de ambele sexe. în formarea ei există mai multe etape. Într-o primă fază
simptomatologia constă în înroşiri ("aprinderi") trecătoare ale feţei, care
survin în anumite condiţii cum sunt: stări emotive, enervări, expunerea
feţei la surse de căldură (plită, soare), după mese mai copioase şi mai ales
după ingerarea unei cantităţi (uneori chiar foarte mică) de băuturi
alcoolice. La bărbaţi există adesea tulburări digestive cronice, iar la femei
coincide cu instalarea menopauzei. Această fază are o durată variabilă de
timp până la constituirea fazei următoare, care însă nu o urmează în mod
obligatoriu pe prima. Numită şi rozacee, a doua fază se caracterizează
printr-o roşeaţă care devine permanentă, conturându-se mai evident pe
mijlocul frunţii, nas şi bărbie, prinzând ulterior şi obrajii. O varietate a
acesteia este roşeaţa limitată la regiunea peribucala şi bărbie (dermatită
periorală). O condiţie care se adaugă în ultimele decenii la cele anterior
menţionate, contribuind la instalarea unei rozacee, o constituie aplicarea
excesivă, adesea luni şi chiar ani, a unguentelor cu cortizon (ultralan,
fluocinolon, locacorten, triamcinolon) pe faţă pentru diverse leziuni,
uneori minime ca importantă (acnee, eczeme seboreice în şanţurile
dintre nas şi obraji etc.). În sfârşit, o a treia fază care urmează acesteia în
numeroase cazuri este acneea rozacee propriu-zisă; pe suprafaţa roşu vie
a feţei încep să apară, înmulţindu-se progresiv, mici proeminenţe rosii-
inflamatorii simple sau cu puroi în vârful lor (papulo-pustule).
Tratamentul rozaceei şi acneei rozacee este complex şi s-ar putea spune
pretenţios. Este necesară investigaţia aprofundată a cazului pentru a se
depista factorii care au contribuit şi care trebuie corectaţi sau îndepărtaţi.
Una din cauzele favorizante şi agravante fiind aplicaţiile prelungite ale
unguentelor cu cortizon, renunţarea la acestea este o importantă măsură
profilactică, precum renunţarea la abuzurile de condimente, alcool. Ca
tratament local se poate vorbi de masaj facial uşor, cu anumite mişcări,
crioterapie, exfoliere şi fulgeratie sau scânteiere. (VEZI PLANŞA NR. 34)

Psoriazisul

33
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Este o boală de piele foarte răspândită pe plan mondial. Deşi există şi forme
grave, majoritatea cazurilor nu au simptome generale, ci numai cutanate,
constând în plăci de diferite dimensiuni, de culoare roşie şi acoperite cu scuame
albe în straturi. Se localizează oriunde pe suprafaţa corpului, inclusiv pe pielea
capului, palme şi tălpi, dar cu predilecţie pe coate şi genunchi. Evoluţia este
cronică, indefinită, perioadele de remisiune alternând cu pusee eruptive, care
apar spontan sau uneori după şocuri emoţionale. Cu excepţia unor rare cazuri
de forme severe (generalizarea leziunilor, psoriazisul pustulos şi cel cu artropatii
de tipul celor din reumatismul deformant), boala este în general bine suportată,
neconstituind un handicap fizic. În tratamentul psoriazisului se folosesc metode
multe şi variate, din care una din cele mai comode şi mai folosite este iradierea
cu raze ultraviolete, mai ales cura heliomarină. (VEZI PLANŞA NR. 35)

Tumorile benigne ale pielii

Din cele mai frecvent întâlnite, unele sunt considerate ca banale. Nevii
pigmentari sunt mici formaţiuni pigmentate de la brun deschis până la negru,
unele plane fără relief, altele uşor pigmentate cu suprafaţa netedă sau
neregulată sau aspră, câteodată şi cu peri groşi, maturi. Nevii aceştia apar de la
naştere sau către pubertate, mai rar la vârsta adultă, fie solitari, fie multipli, zeci
sau sute, alarmând adesea pe pacienţi.

Foarte rar unii nevi se pot maligniza spontan, de cele mai multe ori însă
malignizarea survine după traumatizarea lor unică, brutală (lovit, tăiat, zgâriat)
sau cronică repetată, mai ales în cazul nevilor localizaţi în unele regiuni expuse.
Un alt factor de risc care poate să fie incriminat în unele cazuri este expunerea
excesivă la radiaţiile solare. Prevenirea transformării maligne constă în evitarea
traumatizărilor sau îndepărtarea cât mai precoce a nevilor traumatizaţi, ca şi a
celor care au început spontan să-şi schimbe aspectul de până atunci (creşterea
lor în lăţime sau înălţime, schimbarea nuanţei, culorii etc.). Celor cu nevi
multipli şi depăşind diametrul de câţiva milimetri li se recomandă să nu abuzeze
de expuneri la lumina solară. (VEZI PLANŞA NR. 36)

Alte tumori benigne comune, pentru care mamele consultă pe specialişti,


sunt angioamele. Apar de la naştere sau curând după aceasta, uneori
extinzându-se rapid. Cea mai frecventă localizare este faţa, unde uneori poate
să cuprindă suprafeţe mari, inclusiv pleoapele şi buzele. Pot să apară ca: 1)
34
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

plane, în care pată roşie este fără relief; o varietate particulară cu afectarea
concomitentă a părţilor moi şi osoase subiacente este angiomul hemifacial, care
constituie un veritabil handicap fizic şi este foarte greu de tratat. 2)
tuberculoase, tumori roşii proeminente cu suprafaţa neregulată, de diferite
dimensiuni şi 3) profunde, situate sub piele, care apare uşor albăstruie
deasupra angiomului. Există şi forme mixte, în care ultimele două tipuri se
găsesc suprapuse. Angioamele sunt constituite dintr-o reţea densă de vase
sangvine, proliferate în exces, care pot să rămână staţionare după naştere sau
care se pot dezvolta în continuare. O parte din ele se pot autoscleroza şi resorbi
spontan după ani şi ani, dar puţini părinţi au răbdare să aştepte acest moment,
motiv pentru care angioamele sunt de regulă tratate cât mai precoce. Metodele
sunt variate şi alegerea lor se face în funcţie de aspectul, dimensiunea,
localizarea şi vârsta copilului. (VEZI PLANŞA NR. 37)

Alte două tipuri de formaţiuni tumorale foarte comune, fiind întâlnite la


numeroşi indivizi după vârsta de 40 de ani şi în a căror apariţie joacă rol vârsta,
soarele şi predispoziţia, sunt keratozele solare numite şi senile şi cerurile
seboreice. Keratozele solare sunt mici plăci roz sau uşor pigmentate în brun,
aspre la pipăit, cu margini rău delimitate, localizate pe faţă mai ales la
persoanele cu pielea mai decolorată (blonzi şi roşcaţi), în special la cei care prin
natura profesiei se expun mult la soare (muncitori agricoli, pescari, grădinari,
marinari). Ele pot evolua indefinit fără să-şi schimbe aspectul, dar uneori pot să
degenereze în tumori maligne: de aceea, este necesară consultarea medicului
în cazul formelor care devin mai proeminente sau se ulcerează, pentru a fi
îndepărtate. (VEZI PLANŞA NR. 38)

Verucile seboreice sunt formaţiuni tumorale banale prin marea lor


frecvenţă după vârsta de 40 de ani, în producerea cărora soarele joacă un rol
mai puţin important. Se întâlnesc atât la blonzi, cât şi la bruneţi; sunt de diferite
dimensiuni: rotunde, uşor proeminente, alteori plane, de culoarea cafelei cu
lapte, uneori brune sau negre, cu suprafaţa mată, acoperită de obicei cu o
scuamă mai groasă, grasoasa, care se îndepărtează uşor cu unghia sau la spălat.
Nu suferă transformări maligne, dar prin aspectul şi localizarea lor, adesea pe
părţile descoperite, mai ales în jurul gâtului la femei, deranjează din punct de
vedere estetic. Se confundă uneori cu nevii şi unele tumori maligne. Se pot

35
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

îndepărta uşor chirurgical (cele mari) şi prin cauterizare electrică sau cu azot
lichid.

Ridurile

Apariţia ridurilor este dată exclusiv de variaţiile individuale în funcţie de


tipul pielii, cea subţire şi uscată fiind cea care se ridează cel mai repede.
Între 20 şi 25 de ani, apar ridurile la ochi şi tâmple.
Între 20 şi 30 de ani, tenul femeii devine mai ridat decât al bărbatului.
După 40 de ani, apar ridurile de la colţurile gurii, din zona nazo-labiala şi ridurile
dinaintea urechii.
După 50 de ani, apar ridurile deasupra buzei superioare iar pleoapele încep să
se îngroaşe şi să se încreţească.
Factorii care declanseaza aparitia ridurilor:

- Frigul, căldura, vântul şi umiditatea


- Lumina puternică şi bruscă
- Cititul la lumina slabă
- Curele de slăbire bruscă
- Dantură incompletă
- Stările depresive sau stres prelungit

Recomandări privind combaterea ridurilor:

- Igiena riguroasă a tenului


- Demachiere perfectă a pielii
- Creme hidratante
- Pielea din jurul ochilor, unsă şi în timpul nopţii
- Începerea masajului facial în jurul varstei de 25 de ani
- Sport, gimnastică, plimbări, odihnă, bună dispoziţie

36
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

MUŞCHII FEŢEI

Mimica reprezintă aspectul dinamic al feţei, în contrast cu fizionomia care


reprezintă înfăţişarea statică, de repaus a feţei şi este în funcţie de aspectul
craniului, de calităţile pielii şi părului, grosimea, muşchii masticatori,
superficiali, muşchii pieloşi, forma nasului, forma pleoapelor, mărimea fantei
palpebrale, culoarea ochilor, şanţurile feţei (nazolabial, mentolabial, submental
etc.).

Muşchii mimicii. Dintre toţi muşchii capului, cel mai deosebit interes
pentru cosmetică, prezintă muşchii mimicii care se află aşezaţi în jurul orificiilor
feţei. Muşchii mimicii mai sunt numiţi şi muşchii pieloşi, deoarece una din cele
două inserţii (capete) este fixată pe piele. Muşchii mimicii au volum mic şi forţă
redusă. Sub acţiunea sistemului nervos, muşchii mimicii se contractă,
permiţând exteriorizarea stărilor psihice.

Muşchii orbiculari se află în grosimea pleoapei şi la nivelul orbitei


ochiului, sunt de formă circulară, el acţionând în mimică, alături de alţi muşchi,
în râs, în plâns, coboară sprânceana şi netezeşte pielea frunţii (contrar
frontalului).

Muşchiul sprâncenos se află sub muşchiul orbicular al ochiului. Muşchiul


sprâncenos participă la exprimarea durerii, mâniei, nerăbdării şi gândirii
profunde.

Muşchiul depresor al sprâncenei, se află între muşchiul sprâncenos şi


rădăcina nasului, la contracţia acestui muşchi se coboară sprânceana.

Muşchiul piramidal, se află în spatele nasului, la nivelul părţii inferioare a


frunţii. Contractarea acestui muşchi exprimă ameninţare, şi mai poate intevini
în emoţii dureroase.

La nivelul nasului intâlnim doi muşchi dar destul de slab dezvoltaţi:


muşchiul nazal şi muşchiul depresor al septului.
37
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Muşchiul nazal acţionează astfel: trage vârful nasului în jos şi, apăsând
asupra aripii nasului, comprimă orificiul nazal prin porţiunea să transversală iar
prin porţiunea alară dilată nările.

Muşchiul orbicular al gurii se află în jurul gurii. Muşchiul orbicular al gurii


contribuie la închiderea şi deschiderea gurii, este un muşchi circular, având
două porţiuni: marginală şi centrală (labială).

Muşchiul masticator se află lateral faţa de cavitatea bucală în grosimea


obrajilor. Muşchiul masticator este situat orizontal cu extremitatea anterioară
fixată pe pielea şi mucoasa comisurii bucale. Este cel mai puternic muşchi
pielos, intervenind, împreuna cu alţi muşchi, în râs, în plâns.

Muşchiul ridicător al buzei superioare şi al aripii nasului (ridicătorul


comun) se află în şanţul dintre nas şi obraz, terminându-se pe aripa nasului.

Muşchiul ridicător al buzei superioare se află lateral faţa de acesta,


terminându-se la nivelul buzei superioare.

Muşchiul zigomaticul mic se află între ridicătorul buzei superioare şi


zigomaticul mare, care trage în sus buza superioară.

Muşchiul ridicător al unghiului gurii, se află lateral sub zigomaticul mic,


în fosa canină, are rol de a trage comisura gurii în sus.

Muşchiul zigomaticului mare este cel mai important muşchi al râsului,


este inserat pe osul zigomatic, care trece peste muşchiul masticator ajungând la
comisura gurii.

La unele persoane cu "gropiţe" (foseta râsului) muşchiul rizorius este foarte


slab, dezvoltat.

Muşchiul triunghiularul al buzelor (muşchiul coborâtor al unghiului gurii)


este fixat pe mandibulă şi pe pielea comisurii bucale.

Muşchiul mentonier (mental), se află sub coborâtorul buzei inferioare, şi


are rolul de a ridica vârful bărbiei şi împinge înainte buză inferioară.

Între cei doi muşchi mentali poate luă naştere fosetă (gropiţa) bărbiei.

38
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Muşchii regiunii antero-laterale şi muşchii regiunii posterioare se află amplasaţi


pe gât .

Pe partea antero-laterala a gâtului, imediat sub piele, se află singurul muşchi al


mimicii, muşchiul platisma sau pielosul gâtului, ca un trapez care se întinde de
la baza maxilarului inferior până la umăr şi clavicula. Participă la mecanismul
respiraţiei.(VEZI PLANŞA NR. 39)

39
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

CLASIFICAREA TENURILOR. Diagnoza.

Clasificarea tenului în funcţie de tulburări în metabolismul grăsimilor

Este de 3 feluri:

1. Tenul uscat.

2. Tenul gras.

3. Tenul mixt.

1. Tenul uscat. Este caracteristic unei hipofuncţii a glandelor sebacee. Pielea


este subţire, fină, fragilă, uşor iritabilă, uneori brăzdată cu riduri fine şi se
descuamează uşor. Prinsă între degete, este lipsită de elasticitate şi rezistenţă.
Glandete sebacee sunt mici sau leneşe, deoarece secreţia de sebum este
insuficientă.

Tenul uscat este de 2 feluri:

a) Ten uscat alipic (din lipsa de grăsime).

b) Ten uscat deshidratat (din lipsă de apă).

a) Tenul uscat alipic. Se poate datora unor predispoziţii constituţionale, îngrijiri


neraţionale, datorită vârstei, a folosirii unor produse cosmetice
necorespunzătoare sau unei funcţii deficitare a glandelor endocrine etc.

b) Tenul uscat deshidratat. Se poate datora folosirii timp îndelungat a cremelor


pentru albit, fără pauză, folosirii glicerinei, care este higroscopică (absoarbe apa
din ţesut), expunerii neraţionale la vânt, soare, frig, avitaminozei A şi F,
tulburării nervoase, endocrine, circulatorii. Cauzele uscăciunii pielii mai pot fi
provocate de folosirea medicamentelor hipnotice, tranchilizante în mod abuziv,
ca şi a condimentelor, alcoolului, tutunului şi cafelei în cantităţi mari. De
asemenea, folosirea unor cantităţi insuficiente de lichide, sau a curelor de
slăbire neraţionale, iar la persoanele în vârstă apar ca o consecinţă a
îmbătrânirii.

40
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Pielea deshidratată este ştearsă, lipsită de supleţe şi brăzdată de riduri fine.


Lampa Wood arată o fluorescenţă slabă.

Tratament - Se recomandă spălarea feţei cu apă la temperatura camerei.


Demachierea se va face cu emulsie sau cu creme grase, iar de 2 ori pe
săptămână alternând cu o loţiune tonică, în care concentraţia alcoolului să nu
depăşească 30%. După spălare se va aplica o cremă nutritivă care, în funcţie de
vârstă, se va lăsa pe faţă şi peste noapte. Măştile cu gălbenuş de ou, cataplasme
cu ulei cald sunt recomandate acestor tenuri. După scoaterea măştii se vor
aplica comprese calde, alternând cu reci, pentru activarea circulaţiei. De 3 ori
pe săptămână fată poate rămâne unsă şi peste noapte, iar fondul de ten sau
pudră se va aplica numai pe faţa unsă.

2. Tenul gras. Se caracterizează printr-o hiperfuncţie a glandelor sebacee, care


produc mult sebum, dilatând orificiile foliculilor pilosebacei.

Pielea este lucioasă (unsuroasă), aspră, lipsită de supleţe, iar cu timpul capătă
aspect de coajă de portocală şi devine gălbuie. Lampa Wood indică o
fluorescenţă albicioasă. Din cauza excesului de sebum se formează puncte
negre şi coşuri. Tenul gras se ridează mai greu, dar este lipsit de supleţe şi
frăgezime. Neîngrijit devine cu timpul cenuşiu (îşi schimbă culoarea). Tenul gras
este influenţat de constipaţie, tulburări nervoase, surmenaj, alimentaţie bogată
în grăsimi, tulburări endocrine, hepatice etc.

Tenul gras este şi el de 2 categorii:

a) Ten gras uleios.

b) Ten gras asfixic.

a) Tenul gras uleios se caracterizează printr-o scurgere liberă de sebum.


Aspectul pielii este unsuros, de culoare gălbuie cu aspect de coajă de portocală.
La palpare, prezintă o granulaţie neregulată, piele îngroşată predispusă la
infecţii şi cu pH-ul spre alcalin.

b) Tenul gras asfixie este un ten gras uleios neîngrijit la timp. Din cauza
sebumului uscat din pori poate deveni asfixic, la care mai contribuie o circulaţie
defectuoasă, care duce ia o deficienţa de oxigenare a ţesutului cutanat. Asfixia
cutanată se datorează unei hipersecreţii a pielii care, nerespirand normal, nu
41
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

mai poate lua oxigenul necesar din aer şi sânge, fiind astfel împiedicată să
elimine bioxidul de carbon.

Tratament – se urmăreşte echilibrarea cantităţii de grăsime din pori, prin


evacuarea excesului de sebum, pentru o mai bună oxigenare şi refacere a pielii
prin închiderea porilor. Se recomandă măştile astringente, din fructe, în special
citrice, măşti cu argilă, creme cu rol în restabilirea echilibrului de grăsime.

3. Tenul mixt. Reprezintă o combinaţie acelor două tipuri de tenuri descrise mai
sus, situaţie în care întâlnim porţiunea grasă în zona T a feţei şi deshidratată în
rest. Din acest motiv, şi tratamentul trebuie aplicat diferenţiat, funcţie de tipul
de ten. Pe zona grasoasa se aplică tratamentul tenurilor grase, pe zonele
deshidratate se aplică tratamentul tenurilor uscate.

Clasificarea tenului în funcţie de tulburări în metabolismul apei

Se disting:

a) Tenul normal hidratat (endemic).

b) Tenul hipehidratat.

c) Tenul deshidratat.

a) Tenul normal. Denumit şi endemic are funcţii normale şi echilibrate. Se


caracterizează prin pori mici, inzibili, piele mată, catifelată, fină dar fără să fie
friabilă, grasă fără să fie lucioasă şi hidratată fără exces. Este o piele ideală, care
se întâlneşte mai rar, de obicei la copii, are o culoare roze şi un tonus muscular
bun. Lampa Wood arată o fluorescenţă violacee.

La palpare este fermă, elastică, nu se irită repede, este uşor acidă, având un pH
de 5,5.

Tratament - Pentru îngrijire se recomandă folosirea apei la temperatura


camerei, demachierea cu o emulsie sau alternativ cu o soluţie slab alcoolică.
După demachiere se recomandă folosirea unei creme cu puţină lanolină, care
se va lăsa pe faţă circa 2 ore, după care se şterge surplusul pentru ca faţa să
respire peste noapte.

42
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

b) Tenul hiperhidratat. Pielea este îmbibată cu apă datorită reţinerii apei în


ţesuturi. Prezintă trăsături umflate, deformate şi pungi la ochi. El este
determinat fie de faptul că persoana locuieşte într-o climă umedă care nu-i
prieşte, fie datorită unor afecţiuni cardiace sau renale - care duc la reţinerea
apei în ţesuturi.

Tratament – masaj facial de specialitate pentru eliminarea edemelor cauzate de


reţinerea apei în ţesuturi.

c) Tenul deshidratat. Se datorează tulburărilor nervoase, endocrine, ataminozei


A şi F, expunerii neraţionale la soare sau folosirii unor cantităţi mici de lichide.

Tratament – se urmăreşte hidratarea şi refacerea peliculelor grasoase.

Clasificarea tenului în funcţie de tulburările metabolice ale proteinelor şi


glucidelor

a) Tenul pletoric.

b) Tenul casectic.

c) Tenul senil.

a) Tenul pletoric. Se caracterizează prin depuneri anormale de substanţe şi apă,


printr-un metabolism defectuos de proteine şi glucide.

Aspectul pielii: ten îngroşat, cărnos, congestionat, cu chisturi şi elemente


acneice, puţin rezistent la factorii mecanici, uşor predispus la infecţii şi la
fragilitate capilară. Lampa Wood arată o luminozitate albicioasă, Se recomandă
o îngrijire de specialitate, igienă şi regim alimentar. Tratamentul cere o igienă
foarte riguroasă.

Demachierea este obligatorie dimineaţa şi seara cu o soluţie tonică astringentă.


Faţa se expune la aburi 10 min.

Masajul se poate face cu o cremă cu vitaminele A, E şi F sub jetul vaporizorului.


Masca va fi astringentă pe zona grasă şi emolientă pe restul feţei şi pe gât şi se
face astfel: o linguriţă de amidon se amestecă cu puţină apă rece, peste care se
adaugă apă fierbinte şi apoi târâte de grâu (terci) şi miere de albine, care se

43
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

aplică pe faţă 15’ şi se scoate cu tampoane de faţă înmuiate în apă minerală sau
ceai.

Se poate prepara o loţiune tonică din floare de salcâm 100 g, se macerează 15


zile cu 100 ml alcool 70 grade în sticle de culoare închisă, la loc răcoros şi
întunecos, după care se strecoară prin sită sau tifon şi se completează cu apă la
cantitatea de 200 ml, încât concentraţia alcoolului să nu depăşească 40%.

Se mai poate folosi o infuzie de flori de salcâm sau un decoct de lăptucă.


Gomajul se face de 2 ori pe lună, fie cu tărâţe de grâu şi calciu carbonic, fie cu
mucilagiu de flori de tei. În general, tenul pletoric este gras, măştile fiind
astringente pe zonele grase şi emoliente pe cele uscate.

b) Tenul caşectic. în limba greacă, caşexie înseamnă atrofie generală, influenţat


de tulburări metabolice, cu afecţiuni interne grave.

Aspectul pielii: piele subţire, uscată, deshidratată, lipsită de supleţe şi


elasticitate, palidă, flască cu aspect de pergament, deseori prezintă senzaţie de
mâncărime şi usturime.

Lampa Wood indică o fluorescenţă slabă.

Tratament. în acest scop, se urmăreşte un proces de tonifiere, hidratare, hrănire


şi revitalizare a ţesutului cutanat.

Demachierea se face cu lapte demachiant pentru ten uscat, iar expunerea la


aburi (vapofor) fi de 5 minute ungându-se în jurul ochilor, la frunte şi pe şanţul
nazo-labial după care urmează extragerea comedoanelor şi dezinfectarea feţei
cu o loţiune slab alcoolică 25%.

Masajul se face cu o cremă grasă cu vitamine timp de 20 minute cu toate


mişcările specifice: mângâiere, energice şi vibratorii, completându-se cu
Sebaspirul, plimbându-se ventuza aparatului mai ales pe frunte, în jurul ochilor
şi pe şanţul nazo-labial. Se fac apoi ionizări cu sucuri de fructe cu ajutorul
galvanodermului.

Măştile vor fi emoliente - gălbenuş de ou + miere şi sucuri de fructe (pepene


galben, piersici, portocale).

44
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Hidratarea se face cu infuzii de nalbă, şoc, mentă, muşeţel, gălbenele, iar


tratamentul se execută într-un cabinet cosmetic de 2 ori pe lună.

c) Tenul senil (îmbătrânit). Apare după 60 de ani, când pielea suferă nişte
modificări hormonale: epiderma se subţiază, procesul de keratinizare scade,
muşchii se atrofiază, elasticitatea scade mergând şi ea spre atrofie.

Aspectul pielii: culoarea devine albă, ştearsă, deshidratată, flască şi se


descuamează uşor. Procesul de îmbătrânire este ireversibil, dar rapiditatea
degradării depinde de îngrijire şi de predispoziţiile genetice.

Tenul senil necesită tratament de specialitate tot timpul.

Din cele arătate mai sus, se observă că un ten care are probleme dermatologice
creează un handicap pentru orice femeie, atât pe fizic, cât şi pe psihic şi chiar
intelectual.

PARTEA A II-A
45
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

APARATE FOLOSITE ÎN CABINETUL DE COSMETICĂ

AEP - aparat electric pasiv cu care se tratează pielea de la distanţă sau nu, dar
nu intervine direct în metabolismul pielii.

AEA - aparat electric activ care se aplică direct pe piele şi intervine în


metabolismul pielii.

Vapofor AEP

- produce vapori de abur care se proiectează direct pe piele. Are o cotă maximă
până la care se umple cu apă distilată şi o cotă minimă la care se opreşte singur.
Când apa fierbe la 100 grade, vaporii sunt dirijaţi printr-o ţeavă prevăzută cu un
orificiu la capătul celălalt, pe faţa clientei. Aparatul se foloseşte la începutul
tratamentului şi are efect de deschidere a porilor şi de uşoară hidratare. Poate fi
prevăzut şi cu o alveolă în care se pun ceaiuri sau extracte de plante cu efect
emolient, calmant sau tonic.

Vapozon AEP

– vapofor + lampă de cuarţ sau UWE. Se foloseşte numai în timpul masajului, la


tenurile la care este indicat. Când începe să proiecteze vaporii pe faţă, se
porneşte lampa de UWE, care ozonizează vaporii (O2 trece în O3). Are efect de:
hidratare, hrănire, tonifiere, oxigenare, bactericid.

Galvanoderm AEA

Foloseşte curent galvanic (curent continuu), care disociază în ioni soluţia apoasă
folosită la ionizare. Prin fenomenul de electroosmoză, substanţele nutritive şi
active trec direct în circulaţia sangvină periferică. Are efect de hrănire,
hidratare, tonifiere şi remodelare a pielii. Aparatul se mai foloseşte şi la
efectuarea dezincrustării specifică tenurilor grase, uleioase şi asfixice. Se
foloseşte soluţie de 1 la 1000 carbonat de sodium. Din reacţie rezultă o
cantitate de hidroxid de sodium, care alcalinizează şi mai mult pielea. Este
obligatoriu să se restabilească imediat pH-ul pielii. Are efect de curăţire
profundă.

Electroderm AEA

46
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

- produce descărcări electrice în neon sau vid. Este prevăzut cu ciuperci din
sticlă de numeroase forme, cu sau fără filament în interior. Are efect de hrănire,
hidratare, stimulare a fibrelor de colagen şi elastină din derm, cicatrizare şi
bactericid. Se foloseşte în toate etapele tratamentului. Se mai numeşte şi
radiostat sau aparat de înaltă frecvenţă.

Sebaspir AEP

- prevăzut cu ventuze din sticlă sau aluminiu care au un orificiu în partea


superioară de diferite forme. Se aplică peste cremă şi se astupă intermitent
orificiul ventuzei. Are efect de gimnastică pasivă a muşchilor pieloşi, stimulare a
fibrelor de elastină şi colagen şi facilitează pătrunderea în piele a cremei de
masaj. Se mai numeşte şi vacospray.

Vaporel AEP

- prevăzut cu două flacoane care au la capăt orificii prin care se pulverizează


lichidul din flacon. Are efect de hidratare (jet difuz) şi tonifiere (jet filiform). Se
foloseşte peste mască (nu mască filmogena!).

Bioptron AEP

- foloseşte lumina polarizată. Nu are efecte negative. Se foloseşte în toate


etapele tratamentului.

Dermabrazor AEP

- se foloseşte la peeling uscat. Este prevăzut cu o ventuză, care are la baza ei un


inel abraziv care razuie celulele moarte de la suprafaţa pielii. Are efect de
curăţare superficial.

Decantor de ceară

- tradiţional cu una sau două trepte, în care se topeşte sau retopeşte ceara
folosită la epilat. Se folosesc spatule din lemn sau plastic.

Încălzitor de ceară

- topeşte ceara tradiţională folosită la epilaţii pe faţă.

47
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Aparat de încălzit ceara de unică folosinţă

- este prevăzut cu multi-priza pentru una sau n flacoane de ceară. E prevăzut cu


termostat. Ceară se aplică cu un rulou şi se scoate cu hârtie specială.

Lupa simplă sau fluorescentă AEP

- se foloseşte în timpul tratamentului, în timpul pensatului şi la certificarea


diagnosticului de ten

Lampa WOOD - lampa de ultraviolete folosită la certificarea diagnosticului de


ten.

TEHNICILE MASAJULUI FACIAL

48
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Masajul este o combinaţie de mişcări şi presiuni executate pe diverse


porţiuni ale corpului, fie manual, fie cu diferite aparate, în scop igienic, estetic
sau terapeutic. Cuvântul masaj vine din limba arabă, în care "mass" înseamnă a
pipăi. Este folosit din cele mai vechi timpuri. Chinezii îl practică de 4000 de ani
ca o activitate locală a funcţiilor pielii, iar pentru egipteni, greci şi romani,
constituia o obişnuinţă şi era considerat ca o nevoie de înviorare şi agilitate.

Întinderea cremei pe faţă, gât şi decolteu

Orice masaj se începe prin întinderea cremei şi luarea de contact cu


pielea, prin mişcări lente, de mângâiere, executate cu faţa palmară a ambelor
mâini, aderând bine de piele. Mişcarea va fi la început de o intensitate scăzută,
crescând apoi în intensitate. Crema se ia din cutie cu o spatulă de plastic, cu
care se gresează palmele şi degetele frecându-se bine una de cealaltă,
antrenând astfel energiile aflate în mâini şi degete.

a) Mişcările se încep de pe pieiosul gâtului, care va fi cuprins într-o mişcare de


mângâiere cu ambele mâini simultan.

b) Mâinile coboară spre decolteu cu mişcări de netezire, deschise în evantai,


până la furca pieptului de unde se revine pe acelaşi traseu până sub bărbie.

c) Prin mişcări de netezire cu ambele mâini simultan cu palmele, aderând bine


de piele, se revine pe pieiosul gâtului şi se efectuează mişcări de netezire (ferind
tiroida) de 2-3 ori.

d) Mâinile coboară spre decolteu într-o mişcare de du-te-vino cu intensitate


mărită la coborâre, deschizându-se în evantai, cuprinzând tot decolteul până la
umeri.

e) Se revine ocolind umerii prin regiunea cervicală cu ciupituri pe umeri până în


regiunea submentoniera (se repetă de 3 ori).

f) Mâinile coboară de o parte şi alta a gâtului, iar policele alunecă în regiunea


cervicală, unde la întoarcere execută câteva presiuni circulare în această
regiune (relaxare).

g) Mâinile revin apoi în regiunea submandibuiara, unde pulpa mâinii stângi se


fixează în dreptul urechii stângi, în timp ce mâna dreaptă cu palma, aderând

49
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

bine de piele, va execută o mişcare de mângâiere în regiunea submandibuiara


(sub maxilar), alunecând de la urechea stângă la cea dreaptă; apoi mâna stânga
reia mişcarea în sens invers. Se repetă de 3 ori.

Întinderea cremei pe faţă

După întinderea cremei pe gât şi decolteu, se întinde apoi crema pe faţă


de 3 ori în 6 timpi, astfel:

Timpul I. Mâinile, împreunate deasupra moţului bărbiei, alunecă spre maxilarul


inferior într-o mişcare de mângâiere, executând foarfecele bărbiei.

Timpul ÎI. Mâinile împreunate deasupra buzelor execută foarfecele buzelor, şi se


închid la arcuirea buzelor, alunecând apoi până spre aripile nasului.

Timpul III. Mâinile împreunate deasupra nasului, bine lipite de piele, alunecă
până la tâmple într-o mişcare de mângâiere.

Timpul IV. Mâinile împreunate deasupra ochilor cu degetele uşor curbate


alunecă până la tâmple cu presiuni uşoare (fără să atingă ochii).

Timpul V. Mâinile împreunate deasupra frunţii, cu o mişcare de netezire până la


tâmple, coboară pe laterala de unde urcă spre regiunea geniană, pe şanţul
nazo-labial până la unghiul intern al ochiior.

Timpul VI. Mâinile execută presiuni uşoare cu indexul ambelor mâini în unghiul
intern al ochilor, urcă pe sprâncene şi cu o mişcare de legătură pe sub ochi, urcă
pe frunte şi coboară până la moţul bărbier, de unde reia mişcarea.

Mişcările de bază ale masajului facial

Masajul facial cuprinde o serie de mişcări specifice. După modul de


mişcare al degetelor şi al mâinilor şi după intensitatea mişcărilor, masajul se
compune din 3 feluri de mişcări de bază:

50
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

A. Mişcări de efleuraj (netezirea sau mângâierea cu care se începe şi se termină


masajul).

B. Mişcări energice sau tonice.

C. Mişcări de vibraţii.

A. Mişcările de netezire - effleurage

Se mângâie pielea cu pulpele degetelor sau cu toată suprafaţa palmară a


mâinii. Au rol de luare de contact cu pielea şi de întindere a cremei pe faţă, fac
posibilă pătrunderea substanţelor hrănitoare în piele, sunt calmante şi
relaxante. Cu ele începe şi se termină masajul. Sunt mişcări de suprafaţă
adresându-se epidermei.

Mâinile aderă bine de piele şi execută mişcări de netezire în:

- zig-zag;

- foarfece;

- mişcări circulare şi spirale.

Fiecare mişcare se va executa de 3 ori.

B. Mişcările energetice (tonice)

Au rol de activare a circulaţiei sanguine şi limfatice, de stimulare a


funcţiilor seborale ale pielii, de stimulare a terminaţiilor nervoase şi a muşchilor
pieloşi.

Ele sunt mişcări de profunzime adresate dermei şi hipodermei. Din


această categorie fac parte următoarele şapte mişcări:

1. Pianotatul.
2. Tapotatul.
3. Ciupitul.
4. Pălmuitul
5. Fricţionatul
6. Frământatul

51
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

7. Arpegiul.
Fiecare mişcare se va executa de 5 ori.

1. Pianotatul. Mişcări energice asemănătoare apăsării clapelor pianului şi sunt


indicate pentru stimularea pielii ridate şi revitalizarea ţesuturilor.

2. Tapotatul. Se execută cu toată suprafaţa palmară a degetelor apăsând uşor


pielea (asemănător pudrajului); se execută pe obraji având efect asupra
tonicităţii musculare şi elasticităţii pielii. Mâinile lucrează simultan.

3. Ciupitul. Se execută cu mişcări repezi de scurtă durată, de strângerea pielii


între police şi mijlociu. Se recomandă ţesuturilor cu proastă circulaţie şi
tendinţă acneică. Se execută pe obraji, frunte, decolteu.

4. Pălmuitul. Mişcări de pălmuire uşoară excutate cu buricele degetelor (cele


trei degete unite, index, mijlociu, inelar). Sunt mişcări de tonifiere şi stimulare a
circulaţiei. (Submandibular şi regiunea geniană).

5. Fricţionatul. Sunt mişcări circulare executate cu dosul falangelor ambelor


mâini simultan în inversul acelor de ceasornic, pe obraji, frunte, gât şi decolteu.

6. Frământatul. Mişcări asemănătoare frământării aluatului, rulându-se pielea


între degetele index şi mijlociu către police. Sunt mişcări stimulatorii ajutând la
evacuarea surplusului de sebum (tenuri grase). De pe pielosul gâtului spre
regiunea geniană.

7. Arpegiul. Asemănător pianotatului, degetele ating pielea pe rând, de la


degetul mic la index. Se execută pe: frunte, obraji, submandibular şi decolteu.

C. Mişcările de vibraţie (de tremurare)

Ambele mâini execută o vibraţie continuă, comandată de la distanţa din


braţ şi antebraţ, mişcare ce trebuie să fie simţită şi de cosmetician şi de pacient.
Ele au rol de a stimula terminaţiile nervoase ale pielii, influenţează sistemul
nervos central, au efect calmant şi relaxant mai ales în tenurile congestive şi
cuperozice.

Mişcările de vibraţii sunt de două feluri:

52
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

a) care se execută cu falanga degetului mediu în foarfeca mâinii stângi (se fac
presiuni mai mult);

b) care se execută cu toată suprafaţa palmară a mâinii, şi cu policele.

Aceste mişcări mai pot fi executate şi cu policele (vibraţia cu muchia


degetului mare), vibraţie în foarfecă şi vibraţie cu pumnii strânşi.

Masajul se va diferenţia în funcţie de:

- vârstă;

- natura tenului;

- starea psihică a pacientului (irascibil, agitat, apatic, contractat). De asemenea,


preparatele cosmetice se aleg în funcţie de natura tenului.

În final, cu faţa palmară a ambelor mâini, se efectuează o apăsare a mâinilor în


pătrat, iar cu podul palmelor pe punctele de relaxare.

Se vor executa apoi mângâieri dinspre bărbie spre ureche de 3 ori (faţa prinsă
cu mâinile ca într-o foarfecă deschisă) urcând până la frunte.

La un ten tânăr, masajul va fi de circa 10-12 minute cu mişcări lente, de


netezire, iar către sfârşit câteva mişcări energice de intensitate mai mică.

La un ten mai vârstnic, masajul va dura 20-30 de minute, iar mişcările energice
de intensitate mai mare vor alterna cu mişcări de bratie.

Tenurile grase se vor masa cu mişcări de netezire alternate cu mişcări energice:


ciupit, frământat, fricţionat, pălmuit.

La tenurile cuperozice şi congestive, mişcările vor fi lente, de netezire, alternate


cu mişcări vibratorii executate de sus în jos.

Tenul acneic nu se va masa, mai ales în faza puseului inflamator şi dureros.

După starea psihică, masajul va fi mângâietor, de relaxare şi vibraţie.

Mişcările de masaj a feţei

Se încep de la frunte, cu mişcări de netezire cu intensitate uşor mărită, cu


faţa palmară a degetelor unite.
53
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Mişcările de masaj a frunţii

1. Mişcarea se începe din dreptul sprâncenei drepte spre rădăcina părului. în


timp ce o mână urcă, cealaltă coboară şi se execută de 3 ori (pentru ridurile
orizontale).

2. De la tâmplă dreaptă spre cea stângă, se execută o netezire în zig-zag cu


intensitate mărită în regiunea intersprancenoasa - de 3 ori (dus-întors).

3. De la tâmplă dreaptă spre cea stângă se fac cercuri dinspre interior spre
exterior. Se execută de trei ori traseul.

4. Cu degetele lipite şi uşor curbate se alunecă uşor de la mijlocul frunţii către


tâmple cu presiuni uşoare, mâinile lucrând alternativ (Cobra). Se coboară sub
ochi şi se urcă pe lângă rădăcina nasului până la jumătatea frunţii. Se execută
de 3 ori pentru ridurile verticale.

5. De la tâmplă dreaptă indexul sau degetul mediu al mâinii drepte execută


apăsări în foarfeca mâinii stângi.

6. Cu degetele în evantai, se efectuează mişcări de arpegiu orizontal


(asemănător cu ştergerea prafului, dinspre mijlocul frunţii spre exterior).

7. Degetele II-IV de la mâna stânga peste degetele II-IV de la mâna dreaptă


efectuează un opt orizontal pe toată suprafaţa frunţii (de la dreapta la stânga şi
invers).

8. Din mijlocul frunţii către tâmple, pianotări, cu apăsări pe tâmple.

9. Mişcare derivată – degetele index şi medius de la ambele mâini se prind în


împletitură şi cu policele se execută neteziri pe cuta gânditorului spre inserţia
părului. Se combină cu coborârea policelui pe linia sprâncenelor şi cercuri în
jurul ochilor (mişcare descrisă la masajul ochilor).

10. Mişcare derivată - o mână coboară în mângâiere, cealaltă execută mişcări


de zig-zag în unghiuri ascuţite (de 5 ori).

11. Mişcare derivată - mâinile alunecă alternativ pe frunte, de la o tâmplă la


cealaltă într-o mişcare de vibraţie, executată de la încheieturile mâinilor. Se
execută de 5 ori.

54
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Mişcările tonice şi de vibraţii se execută de câte 5 ori.

Mişcările derivate se efectuează când tenul necesită mişcări mai variate, pentru
eleganţă şi pentru diversificarea procedurii. Au puternic efect de lifting şi vor fi
foarte apreciate. Nu se execută la tenurile considerate tinere sau în plină
vigoare, până în 40 de ani.

Masajul ochilor

1. Din unghiul intern al ochilor se fac cercuri cu mişcări de netezire uşoare şi


lente în jurul ochilor.

2. Din unghiul extern al ochilor se fac cercuri mari cu cerculeţe mici până la
jumătatea pupilei, după care se continuă cu o mângâiere în jurul ochilor şi pe
pleoape.

3. În regiunea unghiului extern (labă gâştei) mişcări în spirală închisă (opt) de 3


ori şi cercuri cu mişcări de netezire uşoare şi lente în jurul ochilor.

4. Pe punctele de relaxare, cu presiuni pe muşchiul sprâncenos, la tâmple şi


arcadă zigomatică (jumătatea pupilei). Se repetă de 3 ori (relaxare).

5. Cu indexul şi mediul ambelor mâini se execută o netezire în foarfecă pe


sprâncene, continuându-se cu o mângâiere cu indexul pe sub ochi, până la
poziţia iniţială - de 3 ori.

6. Fluturele cu aripi, varianta de mişcări cu degetele răsfirate pe lângă rădăcina


nasului cu bătaie pe sub muşchiul sprâncenos pe punctul de presiune şi
coborâre urmând traseul cercurilor. Se repetă de 3-5 ori (relaxare).

7. Fluturele fără aripi, varianta de frământare de muşchiului sprâncenos,


dinspre colţul intern al sprâncenei, cu mişcări din vârful degetelor, energice,
repezi şi alternative spre colţul extern al ochiului.

8. Optul orizontal (se urcă pe linia sprâncenelor şi se coboară pe sub ochi),


executat cu degetele II-III de la mâna stângă peste degetele II-III de la mâna
dreaptă

55
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

9. Mişcare derivată – degetele index şi medius de la ambele mâini se prind în


împletitură şi cu policele se execută neteziri cu coborârea policelui pe linia
sprâncenelor şi cercuri în jurul ochilor.

10. Mişcare derivată – degetele index şi medius de la ambele mâini se prind în


împletitură şi cu policele se execută presiuni şi mişcări foarte lente pe punctul
de presiune al colţului intern al ochiului. Puternic efect de relaxare.

11. Pianotări - loviri uşoare cu pulpele degetelor din unghiul extern al ochilor
către unghiul intern, continuându-se cu mângâieri în jurul ochilor pe pleoape.

12. Foarfecă din index şi medius pe extremităţile „labei gâştei” şi mişcări de


vibraţie cu trei degete de la mâna opusă (de 5 ori).

13. Mişcări de vibraţie cu degetele lipite, întinse, împreunate, de la colţul intern


al ochilor spre tâmple.

Mişcările derivate se efectuează când pielea din jurul ochilor necesită mişcări
mai variate, pentru eleganţă şi pentru diversificarea procedurii. Au puternic
efect de lifting şi vor fi foarte apreciate. Nu se execută la persoanele tinere sau
în plină vigoare, până în 40 de ani.

Masajul nasului

1. O mişcare de netezire pe aripile nasului cu policele, de jos în sus de 3 ori.

2. Cerculeţe pe aripile nasului cu degetele medii, după care se urcă cu o mişcare


de netezire pe muchia nasului, cu revenire la poziţia iniţială.

3. Cu policele ambelor mâini - celelalte degete fixate sub bărbie, se execută un


zig-zag pe muchia nasului, spre muşchiul sprâncenos, revenind cu mângâiere la
poziţia iniţială (de 3 ori).

4. Pianotat pe aripile nasului.

5. Foarfecele nasului, mişcare lentă până la rădăcina părului. O mână urcă,


cealaltă coboară cu presiune în unghiul intern al ochilor şi pe centrul atenţiei
(rădăcina părului la frunte). Se alternează cu foarfecă gurii, cu mişcare lungă şi
lentă pe acelaşi traseu. (intră şi ca manevră de masaj al gurii)

56
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

6. Ciupitul: mâinile lucrează alternativ, cu ciupituri scurte şi repezi cu policele şi


indexul - ciupind fosele nazale, urcând pe sprâncenos, apoi ciupituri lente în
jurul ochilor şi revenire la poziţia iniţială (de 3 ori). Este mai mult o mişcare de
legătură între mişcările principale (opţional, doar când conformaţia feţei o
permite)

Masajul şanţului nazo-labial

1. O netezire pe toată lungimea lui şi o netezire în foarfecă.

2. O netezire în spirală (opturi) cu apăsare uşoară la fosele nazale.

3. Ciupituri scurte si repezi pe toată lungimea şanţului, cu revenire la poziţia


iniţială.

4. Pianotări pe toată lungimea lui.

5. Mişcări de vibraţie ce se termină cu mângâieri în foarfecă pe şanţul nazo-


labial (opţional)

Masajul gurii

1. O netezire circulară pe orbicularul buzelor, una din mâini cu 2 degete unite,


susţine muşchii de la comisura gurii (de 3 ori).

2. Cerculeţe mici spiralate pe orbicularul buzelor de 3 ori.

3. Foarfecă gurii: se prind buzele între index şi mediu, închizându-se la comisura


buzelor şi prelungindu-se până la urechi (alternativ de 3 ori).

4. Cu policele ambelor mâini se execută la comisura buzelor spirală închisă


(opturi) de 3 ori.

5. O pianotare uşoară pe orbicularul buzelor (numai când este cazul)

6. Ciupituri uşoare pe orbicularul buzelor (numai când este cazul)

7. Vibraţie cu policele deasupra şi dedesubtul buzelor (numai când este cazul)

Masajul bărbiei (regiunea mentoniană şi submentoniană)

1. O netezire cu policele pe moţul bărbiei şi sub bărbie (3 ori).

57
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

2. Foarfeca bărbiei, cu indexul, mediul execută o presiune sub bărbie (de 3 ori).

3. Rulatul – indexul trage ţesutul spe spolice şi mişcarea se „duce” de la o


ureche la cealaltă, de la ureche la colţul gurii , de la colţul gurii la aripa nasului,
apoi degetele în rulaj coboară spre ureche şi, pe sub bărbie (repetând rulatul)
până spre cealaltă ureche. Deşi este o mişcare de tonifiere şi de drenaj limfatic,
nu se efectuează de 5 ori mai ales la tenurile sensibile, cuperozice sau ţesut
adipos dureros (se efectuează şi pentru regiunea geniană).

4. Frământări şi fricţionări cu dosul falangelor sub bărbie (se efectuează şi


pentru regiunea geniană).

6. Ciupituri repezi şi scurte submandibular.

7. Crabul – cu degetele îndoite se prinde bărbia între index şi medius şi de fac


neteziri spre ureche, concomitent sau alternativ.

8. Lovituri (pălmuitul) sub bărbie de la o ureche la cealaltă. (se efectuează şi


pentru regiunea geniană).

9. Arpegiul de la o ureche la alta sub bărbie de 3 ori. (se efectuează şi pentru


regiunea geniană).

10. Vibraţii cu toată faţa palmară a mâinii de la jumătatea bărbiei spre urechi -
mişcări alternaţi care se repetă de 5 ori. (se efectuează şi pentru regiunea
geniană).

11. Mişcare derivată - întoarceri ale părţii cubitale a mâinii şi neteziri cu dosul
palmei pe aripile nasului spre frunte, apoi coborâre şi răsuciri urcând cu partea
cubitală pe aripile nasului spre frunte. Este o mişcare de lifting.

Masajul regiunii geniene

1. Mişcări de netezire dinspre bărbie spre pomeţi cu suprafaţa palmară.

2. Mişcări de netezire dinspre bărbie spre pomeţi cu degetele unite care, la


rândul lor, se unesc în urcare cu podul palmelor (mişcarea în val - se urcă cu
vârfurile degetelor şi se coboară cu podul palmelor).

3. Fricţionatul: se execută cu dosul falangelor ambelor mâini pe toată regiunea


geniană (în inversul acelor de ceasornic).
58
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

4. Tapotatul: ca un pudraj pe toată suprafaţa geniană cu mişcări de jos în sus.

5. Ciupitul: ciupituri scurte cu policele şi mediul de la moţul bărbiei la ureche,


de la comisura gurii la ureche, apoi de la unghiul intern al ochilor, de-a lungul
arcadei zigomatice la tâmple, pe nas şi frunte, cu revenire la mişcarea iniţială.

6. Pianotatul se execută pe toată suprafaţa geniană.

7. Pălmuitul: cu ultimele 3 degete se lovesc simultan muşchii pieloşi ai feţei


până la osul zigomatic.

8. Frământatul: se rulează pielea (ca pe aluat) cu indexui şi mediul pe un traseu


orizontal spre ureche.

9. Arpegiul de la degetul mic la degetul mare pe toată suprafaţa geniană, pe


frunte şi submandibular. Cea mai modernă variantă este mişcarea în evantai.

10. Vibraţie pe toată suprafaţa geniană, cu toată faţa palmară a mâinilor.


Mişcări de mângâiere dinspre bărbie spre ureche, mâna deschisă ca o furcă. în
final, la cel de al treilea tur se execută pe ambii obraji apăsări în pătrat (frunte-
barbie, obraji) cu ridicări repezi ale mâinilor.

TIPURI DE MASAJ CORECTOR

Masajul corector al bărbiei duble

1. Mişcări de netezire sub bărbie de la o ureche la cealaltă cu toată faţa palmară


a degetelor.

2. Frământare: se rulează pielea cu indexul, mediul şi inelarul spre police; de la


moţul bărbiei coborând până la clavicula (mâinile lunecând simultan).

3. Cu pumnii strânşi, cu dosul falangelor ambelor mâini alunecând de la o


ureche la cealaltă, apoi pe pielosul gâtului cu o mişcare de rotire astfel că
policele să atingă clavicula, după care urcă din nou până la ceafă, unde execută
câte presiuni cu policele.

4. Pălmuiri uşoare sub bărbie cu ambele mâini simultan.

5. Arpegiul în evantai sub bărbie.

6. Ciupituri repezi şi scurte sub bărbie spre comisura buzelor.


59
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

7. Tapotatul: ambele mâini lucrând simultan cu intensitate mărită. Fiecare


mişcare se execută de 5 ori.

Masajul corector al ochilor

Masajul constă în mişcări de netezire fine cu o cremă grasă şi hrănitoare cu


vitamine şi se efectuează de 5 ori:

- mişcări fine de netezire ;

- ciupituri uşoare pe riduri;

- o vibraţie discretă cu ambele mâini din unghiul intem al ochilor spre tâmple;

- loviri uşoare şi tapotări cu netezire pe punga ochilor;

- gimnastica ochilor

Masajul corector al gurii

Se susţine cu o mână muşchiul orbicularului buzelor, iar cu cealalta, cu policele


şi indexul se execută:

- ciupituri mici de la comisura gurii spre aripile nasului (şanţul nazo-labial) şi de


la moţul bărbiei spre comisura buzelor;

- o mişcare pe orbicularul gurii cu cerculeţe mici până la buze;

- foarfecele prelungit până la urechi;

- o vibraţie cu policele pe orbicularul gurii. Fiecare mişcare se execută de 5 ori.

Gimnastica facială

Igiena şi îngrijirea corpului înseamnă sănătate şi bună dispoziţie, iar gimnastică


şi mişcarea în aer liber înseamnă: tinereţe, frumuseţe şi graţie. Romanii
spuneau: "Mens sana în corpore sano", iar la vechii greci, frumuseţea însemnă
farmec, graţie şi distincţie. De aceea, gimnastică şi mişcarea în aer liber trebuie
să intre în preocupările noastre zilnice. în acelaşi timp, muşchii feţei trebuie

60
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

antrenaţi pentru a-şi păstra cât mai mult tonicitatea, elasticitatea şi


expresivitatea.În acest scop, gimnastica facială, râsul, masajul şi mişcarea în aer
liber sunt binefăcătoare. Pentru prevenirea ridurilor sau atenuarea celor deja
apărute, ca şi pentru tonifierea muşchilor feţei se recomandă ca în fiecare
dimineaţă cu geamul deschis să se înceapă exerciţiile de inspiraţie în patru timpi
şi expiraţie printre dinţi de 10 ori.

Se unge fata cu o crema si in fata oglinzii:

- cu dinţii strânşi spunem de 15 ori "u-i";

- cu gura larg deschisă spunem de 15 ori "a-o-j"," k";

- umflăm un obraz şi apoi pe celălalt, apoi pe amândoi; şi ţuguiem buzele de 15


ori (pentru întărirea muşchilor obrajilor);

- lărgim comisura buzelor şi nările şi tuguim buzele de 15 ori;

- ridicăm şi coborâm sprâncenele de 10 ori (pentru ridurile orizontale şi


verticale ale frunţii);

- se întoarce capul la dreapta, apoi la stânga în bărbie şi invers de 10 ori pentru


obraji şi bărbie căzută;

- se întoarce gâtul forţat la 180A° spre dreapta şi stânga, apoi capul plimbat de
pe umărul drept (ridurile gâtului) spre cel stâng; se execută de cinci ori;

- se ridică maxilarul inferior, buza inferioară peste cea superioară, se dă capul pe


spate şi se cobori brusc în piept (bărbie dublă);

- rotirea capului de la stânga spre dreapta şi invers;

- se ridică ochii în sus, apoi se coboară de 10 ori pentru a alunga oboseala şi


pentru ridurile "laba gâştei". Se rotesc ochii de la stânga la dreapta şi invers.

Gimnastica facială se termină cu mişcări de respiraţie. Se poate înlocui


gimnastica facială cu râsul timp de 10 minute. Masajul şi gimnastica facială,
executate la timp şi corect, prelungesc tinereţea şi frumuseţea. În mod
preventiv, masajul facial se poate începe de la vârsta de 25 de ani.

61
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Executarea retuşurilor genelor şi sprâncenelor. Pensatul şi vopsitul

Instrumente specifice procedurilor sunt: penseta, beţişoare cu vată


sterilă, discuri de bumbac sterile. Materialele necesare procedurilor sunt:
vospea pentru sprâncene de diferite culori (şaten, maro şi negru), emulsie de
hidrogen peroxid de 2-3% (pentru prepararea vospelei) şi loţiune tonică.

Pensatul sprâncenelor se efectuează pe etape:

1. Examinarea fizionomiei clientei/lui se face pentru aprecierea formei finale,


armonizate, dar se ia în considerare forma iniţială de la care se porneşte
pensatul. Este de preferat să nu se facă ajustări dramatice de la prima şedinţă,
ele nu sunt apreciate pozitiv de către clienţi. O sprânceană poate fi adusă la o
formă aproape perfectă în câteva şedinţe consecutive.

2. Înainte de a începe pensarea propriu-zisă se efectuează măsurători cu o riglă


mică, luându-se în considerare unghiurile extremităţilor sprâncenelor ca reper
faţă de aripile nazale, baza nasului şi adâncimea frunţii. Pentru ca o sprânceană
să fie considerată perfectă, capătul exterior al acesteia trebuie să se alinieze cu
unghiul extern al ochiului, capătul intern al sprâncenei trebuie să se alinieze cu
aripa laterală a nasului iar maximul de curbură al sprâncenei trebuie să se
situeze la două-treimi din lungimea sprâncenei spre exterior. Cosmeticienele cu
experienţă nu mai au nevoie de astfel de măsurători, aprecierea vizuală fiindu-

62
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

le suficientă. De reţinut, toate măsurătorile efectuate atât pe stânga cât şi pe


drapta trebuie să fie perfect egale, pentru a nu crea inegalităţi între sprâncenele
ce urmează a fi pensate.

3. Dezinfectarea arcadei se face utilizând soluţie tonică de calitate superioară.

4. Pensarea sprâncenelor se execută cu mişcări continue şi rapide, în direcţia


creşterii firului de păr, cu susţinerea muşchiului sprâncenos pentru a reduce
durerea cauzată de smulgerea firelor precum şi a evita accidente, cum ar fi
pişcarea pielei clientei cu penseta.

5. La final, sprânceana se şterge cu lotiuna tonică şi, dacă firele sunt prea lungi,
se taie vârfurile acestora. Pentru tăierea lor este nevoie de un foarfece mic, cu
vârfurile rotunjite. Firele sprâncenei se piaptănă în unghi de 45° în sus şi se
ajustează tăind doar vârfurile care ies în afara arcadei sprâncenei.

O pensetă este bine să fie reînnoită în fiecare an sau chiar la şase luni.

Vopsitul sprâncenelor şi al genelor

Vopsitul sprâncenelor şi/sau al genelor se face cu consultarea clientei/lui pentru


a găsi cele mai potrivite nuanţe coloristice şi prin examinarea fizionomiei, prin
observarea nuanţei ochilor şi a părului. Nu este neobişnuit ca o clientă să
asculte de sfaturile pertinente ale cosmeticienei în ce priveşte alegerea culorii.
Dacă se doreşte vopsirea sprâncenelor şi genelor în aceeaşi şedinţă, se aplică
vopsea întâi pe gene şi apoi pe sprâncene. Durata de menţinere a vopselei este
de 15 min la gene şi 5-10 min. la sprâncene.

Metoda de lucru

1. Se prepară vospeaua.

2. Sub genele pleoapei de jos a ochiului se aplică o jumătate de disc uşor umezit
cu apă călduţă. Ochii clientei stau închişi, astfel încât genele ambelor pleoape se
întrepătrund.

3. Vopsirea genelor şi sprâncenelor se face în condiţii de siguranţă, cu


minuţiozitate şi atenţie.

63
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

4. Aplicarea vopselei se face prin întindere în strat omogen cu ajutorul


beţişorului cu vată pe toate firele genelor. De precizat că pentru gene se preferă
vopsea neagră, pentru a accentua mai bine firele.

5. Se trece la vopsitul sprâncenelor. Acestea se vopsesc în culori mai deschise


dacă persoana este blondă şi în culori mai închise dacă persoana este mai
brunetă. Se ţine însă cont de dorinţa clientei/lui. Şi aici, aplicarea vopselei se
face prin întindere în strat omogen cu ajutorul beţişorului cu vată trecând peste
toate firele de păr ale sprâncenei. Încercaţi să nu depăşiţi limita sprâncenelor
pentru a nu păta pielea clientei. Un amănunt important, vopsitul sprâncenei se
face înainte de pensatul acestora.

6. Când timpul de aplicare al vopselei a expirat, se şterg genele uşor, cu o cremă


hidratantă, cu mişcări de sus în jos. Se poate folosi şi apă călduţă pentru
completa îndepărtare a vopselei şi, în cazul în care clienta acuză usturimi la
nivelul globului ocular, folosiţi 1-2 picături de Vişine în fiecare ochi pentru a
stopa o reacţie alergică.

7. La fel se procedează şi în cazul sprâncenelor. Se şterg uşor cu un disc de vată


cu cremă hidratantă şi spre final cu mişcări mai energice. Se poate folosi şi
puţină apă călduţă sau loţiune tonică pentru pentru completa îndepărtare a
vopselei de pe firele sprâncenei.

64
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Executarea epilatului

Epilarea cu ceară reprezintă cea mai eficientă modalitate de îndepărtare a


părului nedorit de pe corp şi, în plus, este durabilă - firul creşte în interval de 2-
3 săptămâni. Pentru a obţine rezultate maxime, firul trebuie să aibă cel puţin
jumătate de centimetru lungime.

În cazul în care ceara este caldă, ea pătrunde în foliculi, iar firul este smuls din
rădăcină. Dezavantajul este ca la persoanele cu pielea sensibilă procedura poate
fi dureroasă şi pot apărea iritaţii locale. În general însă, se poate apela fără
teamă la această metodă, pentru oricare parte a corpului - inclusiv pentru
zonele mai delicate, cum ar fi axilele şi partea inghinală.

Metoda de lucru

1. Clientei/lui i se asigură o poziţie confortabilă pe patul cosmetic şi cu protecţie


maximă (cearşaful trebuie să fie schimbat şi deasupra lui se pune o fâşie de
hârtie specială).

2. Epilarea se face cu produse de calitate, destinate fiecărei suprafeţe de lucru.


Deşi încă se mai foloseşte ceară clasică, trecută prin decantor şi încălzită sau
reîncălzită, tendinţa este de a folosi aparatele cu cartuş cu ceară de unică
folosinţă. Se lucrează mai curat şi în condiţii optime de igienă. Există cartuş
special cu ceară elastică pentru pentru mustaţă, zonele sensibile (cum ar fi zona
inghinală şi axială) şi cartuş cu ceară pentru membre.

65
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

3. Efectuarea epilatului se face în conformitate cu specificul suprafeţei de lucru


(picioare, braţe, inghinal, axilă, mustaţa). Atenţie mărită asupra imperfecţiunilor
pieii (ex.: dermatoze, nevi, inflamaţii, escoriaţii, pete de bătrâneţe, etc).

4. Se şterge suprafaţa pielii cu o pânză de bumbac curată şi uscată pentru a


curăţa pielea şi a şterge eventualele porţiuni umede, în vederea obţinerii unei
aderenţe maxime a fâşiei de ceară pe suprafaţa pielii. Ceară se întinde în
direcţia creşterii firului de păr şi se trage (cu ajutorul benzii de hârtie) în direcţia
opusă, în unghi de 45°. Înainte de a trage ceară, cosmeticiana fixează pielea
clientei cu ajutorul policelui şi indexului pentru a atenua şocul desprinderii
firelor de păr.

5. Finisarea epilatului se face cu produse speciale, respectiv gel special creat a fi


folosit după epilat, gel care va reduce apariţia iritaţiilor şi va îndepărta resturile
minuscule de ceară nedesprinse de piele.

66
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

Machiajul

Calitatea pielii este un factor foarte important pentru a obţine machiaje reuşite.
Din acest motiv, trebuie să se aloce timp şi resurse pentru o îngrijire continuă şi
de calitate a tenului.

Baza de machiaj

Avantajele aplicării bazei de machiaj sunt uniformizarea culorii tenului, fixarea


mai bună a fondului de ten şi durabilitatea machiajului. Se va folosi atât baza de
machiaj pentru ten cât şi baza de machiaj pentru ochi. Este recomandat să le
avem pe amândouă pentru că se folosesc pentru zone ale feţei cu caracteristici
diferite. Calitatea şi rezistenata machiajului vor creşte considerabil.

Instrumente specifice procedurilor

Pensule sterile, pensula de unică folosinţă pentru rujuri, trusa de machiaj cu


diferite culori, fond de ten de diferite nuanţe, concelear, fard de obraji, rujuri de
diferite culori, creioane dermatograf, creioane contur de buze, lip gloss de
diferite culori, discuri de vată, loţiune tonică, ceme hidratante pentru faţă,
pudră, bureţi de faţă.

De reţinut:

Deşi diferenţa dintre machiajul de zi şi de seară este dată de culorile pe care se


folosesc, lumina este cea care face diferenţa. Chiar şi pe timpul zilei în anumite
locaţii lumina naturală lipseşte cu desăvârşire. Dacă lumina este asigurată de
lămpi fluorescente (neoane) aceasta intensifică culorile în timp ce becurile cu
incandescenţă produc o lumină gălbuie care tinde să înmoaie culorile. Ca

67
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

urmare trebuie să se aplice machiajele în consecinţă. Când lumină este


fluorescenta sau naturală, unde toate detaliile vor fi mult mai clare, se va apela
la un machiaj în culori neutre, cât mai naturale, în aşa fel încât să nu apară
schimbări dramatice care să dea impresia unei măşti.

Concluzie - machiajul de zi trebuie să fie uşor şi simplu în timp ce la machiajul


de seară se poate folosi o gamă de culori îndrăzneţe cu mult gloss şi sclipici. Dar
nu uitaţi de lumină!

Machiajul general al ochilor

Dacă dorim ca machiajul ochilor să fie mai complex atunci vom folosi pentru
buze o culoare neutră. Însă dacă dorim să atragem atenţia asupra buzelor vom
folosi un machiaj mai natural al ochilor în culori cu tonuri joase. În cazul în care
sunt prezente cearcănele sau acele zone de sub ochi de culoare verde-albăstrui
se foloseşte concealer, un fond de ten mai concentrat folosit înaintea
machiajului pentru a ascunde diferite defecte. Se aplică tuşul sau creionul de
ochi cât mai aproape de gene de la colţul interior către colţul exterior al
pleoapei. Aplicarea corectă a tuşului este o operaţie minuţioasă şi mâna
cosmeticienei nu trebuie să tremure. În alegerea culorilor fardului de pleoape
se va ţine cont de culoarea părului şi apoi de culoarea ochilor,a tenului şi a
vestimentaţiei. Pentru părul blond se alege un machiaj în nuanţe calde bej şi
auriu, pentru brunete se vor alege nuate maronii sau cafenii iar pentru părul
roşcat se potrivesc nuanţele de piersică, rozul şi arămiu. Culorile neutre ca
bejul, cremul se potrivesc în majoritatea cazurilor, indiferent de culoarea
părului, a tenului său a ochilor. Pentru o culoare a ochilor mai deschisă vom
folosi un machiaj în nuanţe mai închise şi invers în cazul ochilor de culoare mai
închisă. Tuşul pentru gene se aplică ultimul.

Machiajul ochilor căprui

Pentru ochii căprui se merge pe nuanţe calde de albastru şi maro, auriu, bronz,
gri albăstrui sau mov. Diferite culori metalizate ca auriul şi argintiul metalizat
sau diferite nuanţe de roz pot aduce un plus de atractivitate ochilor. Pentru o
imagine cât mai naturală a ochilor vom folosi la machiaj nuanţe mai deschise iar
pentru un look mai dramatic vom apela la cele mai închise. Pentru eyeliner se

68
STYLLIA – CURS TEORETIC SŞ I PRACTIC DE COSMETICAĂ

va apela la culori ca auriul, bronzul, diferite nuanţe de maro, albastru închis, gri
închis şi negru.

Machiajul ochilor albaştri şi verzi

Există câteva culori care par a fi făcute pentru machiajul ochilor albaştri şi verzi:
roz, violet, auriu, maro, argintiu. Dar gama de culori poate fi uşor extinsă în
funcţie de nuanţa ochilor, culoarea părului şi nuanţa tenului.

69