Sunteți pe pagina 1din 4

CONTRIBUȚII LA STUDIUL COMPARATIV-CONTRASTIV AL CONSOANELOR

OCLUSIVE ÎN LIMBILE ROMĂNĂ ȘI ENGLEZĂ.

Elena BĂȚ * Nicanor BABÂRĂ, Vladimir ZAGAEVSCHI**

Catędra Filologie Engleză, USM

*Catedra Moderne de Afaceri, ULIM

**Catedra Lingvistică Română, Generală și Romanică, USM

Țhe article, presents a comparative-contrastive study of the occlusive, consonants in the


Romanian and English Languages according to the data of experimental material
(roentgenocinematography and scilography) with the aim of finding resemblances and
differences. The authors deal with the phonetic nature and phonological status of the occlusive
consonants, their classification as well as the articulatory and acoustic characteristics.

Analiza articulatorie și acustică a consoanelor oclusive [p, b,t, d, k, g] din limbile română și
engleză, având la bază materiale experimentalen(roentgenocinematograme, roentgenograme,
palatograme, odontograme, dentograme, fotoflurograme, tomograme, videograme, intonograme,
sonograme, spectograme, oscilograme), ne permit să facem anumite concluzii de ordin lingvistic
pe care ne propunem să le expunem în continuare.

Studiul comparativ-contrastiv al consoanelor oclusive din limba românăși cea engleză ne permite
să dedicem că bilabialele și velarele, existente în ambele limbi: se deosebesc atât prin locul de
formare a obstacolului (aspectul articulatoriu), cât și prin felur cum le percepem la rostire
(aspectul acustic). La articularea Sunetelor [p, b] din limba română buzele se unesc ușor, sunt
încordate concentric și proiectează puțin înainte, în timp ce la pronunțarea consoanelor [p], [b]
din limba engleză colțurile buzelor se întind ușor în părți și devin puțin încordate, atingând dinții
pe o porțiune extinsă. În funcție de aceste trăsături, dacă sunetul următor nu e o vocală sau o
semivocală rotunjită, consoanele oclusive în discuție diferă la rostire prin forma deschiderii gurii
în momentul exploziei: la cele din limba română atestăm o deschidere neutră, pe când la limba
engleză are loc o deschidere alungită lateral.

Velarele [k],[g] se deosebesc prin spațiul ocupat de ocluziune în zona palatului moale: la
articularea consoanelor [k,g] românești limba atinge o porțiune velară mai restrânsă decât la
pronunțarea sunetelor [k, g] englęzești.

Categoria anterolingualelor apicale în cele două limbi diferă în multe privințe: l) după locul de
formare a obstacolului, sunetele [t, d] englezești sunt alveolare, pe când cele românești sunt
dentale; 2) poziția limbii diferă și lą formarea obstrucției: la producerea consoanelor [t, d]
românești vârful limbii, sprijinit pe incisivii superiori, este proiectat puțin în jos, în timp ce la
articularea consoanelor [t, d] englezești vârful limbii, fiind fixat în spatele alveolelor, este ușor
ridicat; 3) grgdul de deschidere a gurii în procesul rostirii consoanelor englezești este mai mare
decât la articularea celor românești.

Parametrii acustici ai categoriilor consoanelor oclusive în ambele limbi se aseamănă prin faptul
că ele formează perechi corelative sonor — non-sonor [b-p, d-t, g-k], în funcție de prezența sau
absența vibrațiilor coardelor vocale la articularea lor. Consoanele românești [b, d, g] se
deosebesc calitativ de perechile lor correlative [p, t, k] prin faptul că primele posedă trăsătura
acustică de sonoritate. Această particularitate / însușire acustică este intensă, fapt care se verifică
și prin rezistența lor relativă la afonizare în pozițiile inițială și finală în cuvânt. În schimb,
oclusivele sonore englezești se rostesc cu o sonoritate oarecum redusă în poziția inițială a
cuvântului. De exemplu, în limba română: băutură, bărbat, doresc, greșesc; în limba engleza:
basic, boy, bow, day, do, down, go, gown, gay etc.

În limba oclusivele surde se pronunță cu o puternică aspirație. Cercetătorii comparativiști


Virgiliu Ștefănescu-Drăgănești și Ana Tătaru susțin că în limba engleză standard aspirația este
un caz general, chiar dacă intensitatea ei scade uneori în cadrul cuintelor. Consoanele aspirate
prezintă particularități importante de pronunțare. Procedeul constă în faptul că în momentul
exploziei aspirația împiedică trecerea imediată la articularea vocalei următoare, glota fiind
întredeschisă, iar suflul aspirat, perceput ca un sunet de tipul nu permite coardelor vôcalesă intre
în vibrație în momentul exploziei. În acest caz durata exploziei consoanelor aspirate este mai
mare comparativ cu a celor neaspirate. Prin această trăsătură [p,t,k] eglezești se deosebesc de
corespondentele lor românești.

O problemă foarte importantă a oclusivelor în cele două limbi, română și engleză, și cea a
existenței variantelor combinatorii(contextuale). În funcție de vocalele care urmează nemijlocit
ocluzivele din ambele limbi capătă anumite variante combinatorii dintre care unele sunt deosebit
de importante: a) oclusivele, atât din română, cât și din engleză, fiind urmate de o vocală
rotunjită (precum și de semivocala [w] în limba engleză) devin alofone combinatorii ale
consoanelor oclusice concrete. De exemplu, în limba română: tutnărie, doritor, bogat; în limba
engleză: zoo, boo, do; b) veraleel englezești [k, g], când sunt urmate de o vocală anterioară [i:,ə:,
æ] sau de semivocala [j], își modifică locui ocluziunii mai spre partea medială a palatului,
nedevenind însă palatale. De exemplu: keep, kept, gube, get. Velarele românești, dimpotivă,
când stau înaintea vocalelor anterioare, își mută locul de articulație la partea medială a palatului,
devenind foneme diopalatale, care contrastează cu consoanele velare [k, g]. De exemplu: (eu)
ridic — ridichi, (eu) ung — unghi ș.a.; c) consoanele oclusive englezești, fiind precedate de [s]
sau urmate de o altă consoană, își slăbesc puțin aspirația, apropiindu-se astfel de pronunțarea
consoanelor românești. De exemplu, în cuvintele englezești: spell, speak, star, play și în
cuvintele româneșți: spăl, gic, gea, sară, ploaie.
Oclusivele alveolare englezești [t, d], când sunt urmate de interdentalele [Ө,ð], își modifică locul
oclusiunii de la alveole la dinți, ca în cuvintele: eighth, hundredth, thousandth, milliardth etc.,
devenind astfel alofone contextuale dentale ale consoanelor alveolare [t, d].

E de menționat și influența constructivei vibrante [r] asupra consoanelor oclusive precedente în


cele două limbi. Oclusivele românești, urmate de [r], nu deloc de adeastă consoană vibrantă, ca
în cuvintele: preț, drept, trecere, bravo, creangă, greu etc.; în engleză însă, în gupurile
consonantice [pr, br, kr, gr] oclusivele preiau, în cadrul imploziei și ținutei, o mișcare accesorie,
caracteristică constrictivei [r], adică imită rotunjirea și proiectarea buzelor, șpre exterior, ca în
cuvintele: prey, brave, great, cry. Oclusivele alveolare englezești [t, d] sunt cel mai mult
influențate de vibranta [r]. Din alveolare ele devin postalveolare și își pierd trăsăturile
caracteristice ale variantelor frndamentale, căpătând în îmbinare cu [r] character de affricate.
Atricularea grupurilor [tr, dr] africatizate se produce în felul următor: după imploziune și
pluziune vârful limbii, sub presiunea curentului de aer fonator, se desprinde lent, producându-se
o explozie slabă.

Astfel, în timpul ploziunii consoanei [p] organelle articulatorii trec la poziția de rostire a
consoannei [t], așa încât destinderea consoanei [p] se produce în timpul ținutei coananei [t]. Ca
rezultat, explozia primei consoane a grupului consonantic concret în limba engleză nu mai poate
avea loc. În limba română, însă, explozia primei consoane se păstrează, deși puțin atenuată.

Arăcularea ”muta cum liquida” [tl, dl,kl, gl], atât din limba romaână, căt și limba engleză se
deosebește radial. În română, în poziția finală, [l] în asemenea grupuri se rostește afonizat. ]n
engleză, în aceeași poziție, prima consoană a grupului, sub influența sonantei laterale [l]capătă o
explozie laterală, ca de exemplu, in cuvintele: bottle, subtle, riddle, marble, crackle, sickle,
giggle, jungle, struggle etc. Grupurile ”muta cum liquida” posedă locuri de articulare: alveolar
[tl, dl]și velat[kl, gl]. Limba se desprinde o singură data de locul ocluziunii alveolare , ăn
momentul producerii explozieilaterale; aici are loc o întrepătrundere de faze în articulare. În
limba română, în alte poziții decât cea finală (după am mai menționat) la articularea grupurilor
[tl, dl,kl, gl], fiecare consoană din component grupuilui respective își păstrează fiecare în parte
spacificul exploziei, ca în cuvintele: plicul, plăcut, titlu, riglă, simplu, blană, glumă etc. în limba
engleză sonanta laterală [l] în toate pozițiile este silabică.

Spre deosebire de limba română, grupurile consonantice [tn, dn, kn] în limba engleză comportă
în rostire particulăități esențiale, vorba fiind, de finală. În limba engleză gaupurile consonantice
în disuție se rostesc cu o explozie orală atenuată și nazală. Astfel, gupurile de consoane[tn, dn,
kn] au locul de articulare comun în regiunea alveolară. La articularea lor de aer fonator nu
desprinde vârful limbii, fixat pe alveolele dinților de sus, ci iese liber (brusc) prin nas în
momentul când palatal moale coboară pentru articularea lui [n]. Explozia primei consoane
constituie deci începutul consonei următoare. În interiorul cuvintelor grupurile consonantice [tn,
dn] atât în română, cât și în engleză fac parte din silabe diferite. De pildă, în limba română:
pusnic, etnic, vrednic, îndărătnic, logodnă: în limba engleză: brightness, goodness, politeness,
greatness, blandness etc.

Consoanele oclusive [g,k] din ambele limbi, română și engleză, influențează nazala [n]
precedent, transformând-o într-o nazală velară, cu difereța că în româhnă nazala velară[ŋ] devine
o variantă combinatorie a fonemului nazal [n], pe când în lima engleză [ŋ] are valoare
fonologică. Exemple: în limba română: muncă, luncă, încă, lungă, dungă, pungă, ungă, rang,
șuncă ,bancă, banchet, jungă, panglică. În limba engleză, la sfârșit de cuvânt, —ing se pronunță
[iŋ] ca în cuvintele: speaking, reading, making,going, meeting, looking, trying etc. Fenomenul
acustic de disimilare a unor consoane oclusive ca [t, d] este mai pronunțat în limba română decât
în cea engleză. În cuvântul românesc totdeauna consoana [t] este, printr-o disimilare totală,
absorbită de[d] pronunțându-se [todeauna]. În cuvântul desbate, sunetul [s] fiind asimilat de
sonora [d], se pronunță [z], astfel se obține varianta[ dezbate]. În limba engleză sonoritatea și
surditatea oclusivelor influențează consoana precedentă, asimilând-o, ca în cuvintele: gooseberry
(compus din gooșe + berry) ['gu: zberi], newspaper (compus din news + paper) ['nju:s peipə],
looked (compus din look + ed) [lukt]. Studiul comparativ-contrastiv al parametrilor acustici
demonstrează că oclusivele [b, p, d, t, g, k] din limba engleză și din cea română se încadrează,
în principiu, în limitele formanților:

F1 = 200 (300, 400, 500) - (800) Hz.

F2= 1000 (1100, 71400 (1500, 10, 1900) Hz

F3 = 1500 (21tX), 2300) -1800 (2300, 2400, 2600) Hz

F4 = 2300 (2700, 3000, 3200) 2700 (3000, 3300, 3400) Hz