Ministerul Educației din Republica Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Tema: RELATIILE DINTRE PSIHOLOGIE SI

STIINTELE EDUCATIEI.

Executat: Rașcanu Alexandru

 RELATIILE DINTRE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI.
De-a lungul existentei sale, psihologia a venit in contact sau si-a intersectat destinul cu alte
stiinte, inclusiv cu stiintele educatiei. In aceste conditii, apare intrebarea : „Care sunt relatiile
psihologiei cu sistemul stiintelor (stiintele educatiei)? ' La aceasta intrebare raspunsurile specialistilor
au fost variate. Cu timpul, conceptiile multiple si diversificate cu privire la locul psihologiei in sistemul
stiintelor s-au organizat si integrat, conducand la elaborarea unor „modele' explicativ-interpretative.

Modele triunghiulare

In 1929, Karl Buhler propunea modelul triunghiular al psihologiei stiintifice, aceasta din urma
fiind amplasata la intersectia stiintelor umaniste, stiintelor sociale si stiintelor naturale. Abia dupa 50
de ani, P.E. Meehl a lansat distinctia dintre psihologia „hard' si psihologia „soft', potrivit careia
influenta stiintelor naturii a orientat psihologia spre un studiu mai riguros al comportamentului,
stiintele sociale au accentuat, au incurajat mediul social si valorile, stiintele umaniste au directionat
atentia spre necesitatea sublinierii importantei influentei subiective.

Clasificarea triunghiulara a stiintelor a fost facuta si de B.M. Kedrov in anul 1961, care
subdivide stiintele umaniste in stiinte sociale si stiinte filosofice, facand loc in „triunghiul' sau, alaturi
de psihologie, si altor stiinte (tehnice, matematice, logice).

Kedrov clasifica stiintele dupa principiul subordonarii (al dezvoltarii) si dupa cel al obiectivitatii
(al reflectarii).

Psihologia ocupa un loc aparte in triunghi: mai aproape de filosofie, dar fiind legata de toate
cele trei varfuri ale triunghiului. De asemenea, se atribuie un loc si psihologiei sociale, fiind amplasata
intre psihologie si stiintele sociale.

Modelul circular

O contributie deosebita la clasificarea stiintelor o aduce Jean Piaget, care, la cel de-al XVIII-lea
Congres International de Psihologie din 1966, propunea un model circular al stiintelor. Punctul de
pornire al clasificarii lui Piaget il constituie relatia dintre subiect si obiect in procesul cunoasterii. In
matematica si fizica se reflecta obiectul real, latura lui cantitativa ; in biologie apare latura subiectiva,
fapt care il pregateste pe subiect sa devina obiect al cercetarii, proces ce se va desavarsi in psihologie
si sociologie. Linia circulara se incheie in epistemologie si genetica prin relatia psihosociologiei cu
logica si matematica, relatia dintre acestea din urma realizandu-se prin intermediul structurilor
operatorii ale subiectului. Concluzia lui Piaget era urmatoarea : „Psihologia ocupa o pozitie centrala si
nu numai ca produs al tuturor celorlalte stiinte, dar ca sursa posibila de explicatie a formarii si
dezvoltarii lor'. Acesta plaseaza psihologia in randul stiintelor antropologice, „nomotetice', adica al
acelor discipline „care urmaresc sa descopere legi atat in sensul de relatii cantitative si relativ
constante, cat si in sensul de fapte generale sau de relatii ordinale, de analize structurale'. Este
reluata ideea relatiei dintre subiect si obiect: „Subiectul nu cunoaste obiectele decat prin intermediul
propriilor activitati, dar el nu invata sa se cunoasca pe sine insusi decat actionand asupra obiectelor.
Fizica este deci stiinta obiectului, insa ea nu ajunge la acesta decat prin intermediul structurilor logico-
matematice derivand din activitatile subiectului. Biologia este tot o stiinta a obiectului, insa fiinta vie
pe care ea o studiaza cu ajutorul instrumentelor imprumutate in parte de la stiintele fizico-chimice
este in acelasi timp punctul de plecare al unui subiect de comportare care va ajunge la subiectul
uman. Psihologia si stiintele antropologice il studiaza pe acesta din urma utilizand partial tehnicile
stiintelor precedente, dar subiectul uman construieste structurile logico-matematice care constituie
punctul de plecare al formalizarilor logicii si matematicii. Astfel, sistemul stiintelor este angajat intr-o
spirala nesfarsita, a carei circularitate nu prezinta nimic vicios, exprimand in forma sa cea mai
generala dialectica subiectului si obiectului.

Modelul interpenetrarii stiintelor

Vreme indelungata in interpretarea relatiilor dintre stiinte a predominat ideea

interdisciplinaritatii.
 In anul 1990 Mattei Dogan si Robert Pahre avanseaza ideea ca nu cercetarea interdisciplinara
atotcuprinzatoare este in masura sa asigure inovarea stiintelor, ci, dimpotriva, interpenetrarea lor.

Doua argumente stau la baza acestei idei.

a) Primul vizeaza rolul de emulatie al stiintelor, acestea din urma trecand prin cicluri
de specializare, fragmentare si hibridare, inovatia fiind posibila ca urmare a interpenetrarii stiintelor
specializate.

b) Al doilea argument se refera la demersurile intreprinse de cercetator. Fiecare stiinta are un

centru, un „nucleu dur”, relativ ingust si stabil, si o margine sau o periferie mult mai labila si
fluctuanta. In timp ce centrul stiintei este mai putin susceptibil la inovare, aici intervenind „paradoxul
densitatii', marginea stiintei este mai susceptibila la schimbare si inovare. Inovarea se produce tocmai
in procesul trecerii de la centru spre margine. „Deplasandu-se dinspre centrul spre periferia unei
discipline, transgresandu-i frontierele si penetrand in domeniul altei specialitati, un om de stiinta are
cele mai mari sanse de a fi creativ. Densitatea in inima domeniului deschide calea inovatiei la
frontiere.

Tipologia personalitatilor creatoare : pionierii (cei care largesc traditiile unei discipline,
depasind frontierele) ; constructorii (cei ce merg pe caile trasate de defrisatori, fructificandu-le la
maximum) ; hibrizii (cei ce combina diferite subdiscipline). Adevaratele cai de inovare in stiinta sunt
combinarea si recombinarea specialitatilor invecinate, transferul de concepte, metode, tehnologii si
teorii si nu interdisciplinaritatea. Nici munca in echipa, daca aceasta depaseste doua persoane, nu este
o solutie deoarece antreneaza confruntarea unei multitudini de perspective, concepte, teorii, un
asemenea demers riscand sa devina un „Turn Babel' in opinia autorilor.

Referindu-se la psihologie, autori au prezentat o serie de exemple de hibridare intre aceasta si

alte stiinte (sociologie, lingvistica, patologie, zoologie), fapt care a dus la aparitia unor noi stiinte
(psihologia sociala, psiholingvistica, psihopatologia, zoopsihologia). Exemple tipice de hibridare le
reprezinta psihologia cognitiva (intersectia psihologiei cu stiintele cognitiei), psihoimunologia
(intersectia psihologiei cu sanatatea psihica), psihologia organizationala (care are ca surse teoria
managementului si organizarii, fluxuri importante din psihologia sociala, psihometrie, sociologie).

Astfel majoritatea ramurilor aplicative ale psihologiei au aparut ca urmare a procesului de

fragmentare si hibridare

Hibridarea stiintelor

Modelul bazat pe clasificarea stiintelor

 Pe baza ideilor emise de Dogan, Pahre si Rosenzweig stiintele pot fi grupate in patru categorii
:

I – a categorie: stiintele fundamentale ale omului (biologia, sociologia, filosofia) interpretat ca

fiinta bio-socio-spirituala ;

a II – a + a III – a categorie include diverse stiinte referitoare la principalele tipuri de activitati

indeplinite de om (educationale, economice, manageriale, cultural-artistice, sportive, militare etc.) ;

a IV – a categorie strange la un loc stiintele maximal preocupate de asigurarea integritatii

fizice si psihice a omului (medicina, neurologia, psihiatria).

La confluenta cu fiecare dintre aceste stiinte psihologia generala si-a delimitat propriile ei
ramuri aplicative.

Tinand seama de modele explicativ-interpretative anterior prezentate, referitor la relatiile

psihologiei cu stiintele educatiei, concluzionam :

• intr-un secol si jumatate psihologia a parcurs drumul de la negarea ei ca stiinta pana la

obtinerea statutului de stiinta centrala in randul tuturor celorlalte stiinte. Este firesc, deoarece psihicul,
ca obiect de studiu al psihologiei, este forma cea mai inedita si mai perfectionata de reactivitate a
organismului uman si infrauman. „Centralitatea' psihologiei in sistemul stiintelor este consecinta
fireasca a complexitatii ontologice si epistemologice a obiectului ei de studiu ;

• psihologia are, prin esenta ei, un caracter interdisciplinar. Ea nu poate fi conceputa fara
suportul, fundamentele si imprumutul spre si dinspre celelalte stiinte. Psihicul fiind expresia ultimativa
a organizarilor fizice, chimice, biologice, sociale nu poate fi nici inteles, nici explicat, cu atat mai putin
influentat fara incursiunea psihologiei in fizica, in biochimie, in fiziologie sau neurologie. Psihologia
ofera informatii pretioase si perspective interesante de abordare si explicare a celorlalte stiinte. Este
greu de conceput o sociologie sau o pedagogie, fara fundamentarea psihologica a actiunilor actorilor
sociali sau a demersurilor educative ;

• necesitatea specificarii si delimitarii obiectului de cercetare ca si cea a evitarii „incalcarilor'

reciproce ale teritoriilor de catre diversele stiinte. Pozitia deosebita a psihologiei in sistemul stiintelor,
la „intersectia' celorlalte, in „centrul' sau in „varful' lor favorizeaza, in opinia lui Pavelcu, „pendulatia
spectaculoasa a interpretarilor intre psihologizare a numeroase discipline, la o extrema, si de
psihologizare a psihologiei, la cealalta extrema. Gabriel Tarde a psihologizat sociologia prin
considerarea imitatiei, fenomen psihic prin excelenta, ca factor socio-genetic, deci generator al
societatii, pe cand Emile Durkheim a sociologizat psihologia, postuland exterioritatea si rolul
constrangator al faptelor sociale. Interactiunea si interdependenta stiintelor presupun respectarea
unor rigori metodologice, in caz contrar ajungandu-se la efecte nedorite, chiar la erori stiintifice.