MINISTERUL EDUCAŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT

FACULTATEA DE DREPT

Lucru Individual
TEMA:,,Constrângerea administrativă’’

A realizat : Rașcanu Alexandru

(anul I,gr.1801 )

-Chişinău 2019-
 CUPRINS :

Întroducere .................................................................................................................................1

I . Constrângerea administrativă

1.1.Noţiunea şi trăsăturile constrângerii administrative.......................................................3

1.2.Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă............................4
1.3.1.Măsurile de preîntâmpinare sau prevenire ....................................................................6
1.3.2. Măsurile de reprimare sau stopare (curmare)..............................................................7
1.3.3. Măsurile de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)………………...9

II.Răspunderea administrativă

2.1.Răspunderea administrativă ca forma a răspunderii juridice........................................10

2.2.Delimitarea răspunderii administrative de alte forme de răspundere juridică..........13
2.3.Formele de răspundere administrativă.............................................................................14
2.3.1.Răspunderea administrativ-disciplinară........................................................................15
 Abaterile disciplinare a funcţionarului public............................................................16
 Sancţiunile disciplinare a funcţionarului public.........................................................17
 Aplicarea sancţiunilor disciplinare funcţionarului public.........................................19
 Termenul de acţiune şi contestare sancţiunilor disciplinare.....................................19

2.3.2.Răspunderea administrativ-patrimonială(materială)...................................................19
 Subiectele răspunderii administrativ patrimonială(materială)................................21

2.3.3.Răspunderea administrativ-contravenţională
 Caracteristica generală a răspunderii administrativ-contravenţională…...............21
 Principiile specifice răspunderii administrative-contravenţionale………………...23
 Contravenţia ca temei juridic de aplicare a răspunderii contravenţionale…….....24
 Elementele constitutive ale contravenţiei……………………………………………26
 Obiectul contravenţiei…………………………………………………….......26
 Latura obiectivă a contravenţiei……………………………………………..26
 Subiectul contravenţiei………………………………………………………..27
 Latura subiectivă a contravenţiei…………………………………………….27

Concluzie………………………………………………………………………………………28

Bibliografie…………………………………………………………………………………….30
 ÎNTRODUCERE:

Orice societate există şi evoluează pe baza unor reguli,legi,norme,valori,drepturi,obligaţii şi

interdicţii necesare bunului mers al activităţii umane în cele mai diverse sectoare şi care
formează în întregul lor un sistem normativ ce reglementează raporturile sociale care iau
naştere între indivizi ca persoane fizice sau între aceştia şi diverse organisme sociale ori
persoane juridice.În cadrul acestui sistem normativ,ce guvernează societatea,un rol important
în raporturile ce le stabilesc cu alti semeni sau cu organisme sociale, şi a căror încălcare,în
raport cu caracterul şi natura acestuia,atrage dupa sine răspunderi şi sancţiuni disciplinare
contravenţionale,materiale,civile,administrative sau penale.
Acest lucru se întâmplă deoarece fiecare faptă care încalcă regulile de conduită statornicite în
societate ,apărute prin norme de drept,prezintă un anumit grad de pericol social pentru buna
funcţionare a raporturilor sociale.În consecinţă societatea este în drept să se apere şi să ia
măsuri,prin organele de stat specializate,faţă de orice persoană care încalcă legea şi normele de
convieţuire socială.În general,răspunderea juridică ,ca instituţie a dreptului,este privită ca un
ansamblu de norme prin care statul exercită constrângerea asupra persoanelor care au încălcat
ordinea de drept ,prin aplicarea unor sancţiuni juridice.Prin aplicarea măsurilor de
constrângere,statul vizează restabilirea ordinii normative încălcate ,cît şi prevenţia generală
în vederea garantării finalităţii prescripţiilor normelor.Rezultă că orice încălcare a normelor
juridice atrage răspunderea juridică a persoanei care a săvărşit-o ,iar acestă răspundere diferă
în funcţie de natura normei încălcate şi a pericolului social al faptei. Aceasta răspundere
juridică decurge în mod obiectiv din săvărşirea unei fapte ilicite care naşte dreptul statului de a
aplica sancţiunea prevăzută de actul normativ încălcat şi obligaţia făptuitorului de a suporta
consecinţele juridice ale faptei comise.Aşa de exemplu,încălcarea unei norme de drept penal,va
atrage răspunderea penală şi aplicarea unei pedepse prevăzute de legea penală,pe cînd
încălcarea normei juridice de drept administrativ, va determina răspunderea administrativă a
făptuitorului şi aplicarea unei sancţiuni administrative.În literatura juridică uneori se pune
semnul egalităţii între răspunderea administrativă şi cea contravenţională ,alte ori răspunderea
contravenţională este considerată în prezent o formă a răspunderii administrative,contravenţia
fiind o formă de manifestare a ilicitului administrativ,forma cea mai gravă ,iar regimul său
juridic este în preponderent un regim al dreptului administrativ,iar ea nu reprezintă forma
atipică a răspunderii administrative,ci forma atipică,imperfectă.În toate etapele de dezvoltare a
omenirii,în diferite colectivităţi a existat o putere de administrare,formată pentru promovarea
unor interese comune.Pentru aplicarea acestei puteri s-au solicitat mai multe mijloace şi
metode,diverse după caracterul şi intensitatea forţei de influenţă care,pe parcurs ,
s-au modernizat ,perfecţionat şi uneori înlocuit-transformări determinate de dinamica
dezvoltării societăţii.
Cît priveşte convingerea şi constrângerea aceste două metode aplicate în conducerea
socială,au rezistat tuturor timpurilor şi formelor de guvernare.Pentru a asigura desfăşurarea
normală a vieţii sociale în stat ,nu este de ajuns,să se adopte legi care să reglementeze
comportamentul social,dar şi care şi o asigurare a subordonării tuturor cetăţenilor normelor
conţinute în aceste legi.Această subordonare poate fi realizată ,în primul rînd ca cetăţenii
,fiind conştienţi de reglementări respective i se conformează pentru,cît şi impunere ei silită,din
partea organelor de stat,care dispun,în acest scop,de forţă de constrângere a statului şi o aplică
în măsura necesităţii.Metodele aplicate de către stat în scopul organizării,executării prin
intermediul cărora se efectuează însuşi procesul de administraţie.Ca metodă de asigurare a
respectării normelor de conduită,convingerea reprezintă un ansamblu de măsuri educative şi
de lămurite,utilizate în scopul determinării indivizilor alături pe teritoriul statului de a
respecta ordinea stabilită.Convingerea,ca metodă umană şi destul de eficientă în asigurarea
respectării normelor de drept nu exclude metoda constrângerii,atunci cînd măsurile educative
nu au dat rezultat.Este evident faptul că mult mai uşor se impune o anumită comportare prin
ordin sau decizie decît prin convingerea membrilor societăţii despre necesitatea unei anumite
comportări.Însă,un astfel de stil,bazat doar pe constrângere,ar fi compatibil cu principiile unui
stat democratic,care presupune o anumită corelaţie a metodelor utilizate în
administraţie.Această corelaţie trebuie să se întemeieze,în primul rind ,pe ambele metode
(convingerea şi constrângerea) sunt viabile şi urmează să se aplice în funcţie de situaţia,iar în
al doilea rind ,metoda constrângerii rămâne să se aplice numai în cazuri speciale,cînd metoda
constrângerii nu a fost suficientă.Recunoaşterea corelaţiei existente între convingere şi
constrângere nu poate fi echivalată cu identificarea (contopirea) acestor două metode.Ele se
deosebesc atât prin caracterul măsurilor şi mijloacelor aplicate ,cît şi prin consecinţele
aplicării acestora.Convingerea se exprimă prin aplicarea diferitor măsuri de lămurire ,educarea
,organizarea şi stimularea pentru a transforma benevol voinţa conducătorului în voinţa a
administraţiilor ,îndreptată spre îndeplinirea de bună voie a voinţei legiuitorului,exprimată în
actele normative,pe cînd constrângerea se poate înţelege ca impunere a voinţei conducătorului
în voinţa conducătorului în voinţa celor administraţi cu influenţare externă asupra
comportamentului lor.
Constrângerea juridică privită în general se face numai din considerente de ,,stricta
necesitate’’ pentru buna convieţuire socială.În cazul unor valori de importanţă secundară se
recurge la alte mijloace de constrângere decît cea penală.Constrângerea juridică,la rîndul ei se
împarte în : constrângere penală,administrativă,disciplinară,material,civilă şi internaţională.
Constrângerea administrativă constă dintr-un grup de măsuri aplicate în scopul asigurării
respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri de drept,precum şi în scopul
sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în literatura de specialitate,noţiunea de
constrângerea administrativă este identificată cu cea de răspundere administrativă sau de
măsuri de sancţionare contravenţională,astfel,constrângerea reducîndu-se pînă la răspunderea
contravenţională.Discuţiile doctrinare cu privire la constângerea juridică administrativă şi
formele ei au luat naştere odată cu apariţia dreptului administrativ ca ramură distinctă a
sistemului de drept,rămânând actuale şi în prezent.
Răspunderea administrativă formă a răspunderii juridice,care constă în aplicarea unor
sancţiuni administrative,în principal contravenţionale ,în cazul încălcării unor dispoziţii legale.

Formele de răspundere administrativă:

 Răspunderea administrativ-disciplinară(aplicată doar funcţionarului public în baza
statutelor disciplinare);
 Răspunderea administrativ-contravenţională (prevăzută de Codul contravenţional al
RM)
 Răspunderea administrativ-patrimonială(prevăzută de Legea contenciosului
administrativ nr.793-XIV din 10.02.2000).
CAPITOLUL I

,,Constrângerea administrativă ‘’

1.1.Noţiunea şi trăsăturile constrângerii administrative

1.2.Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă
1.3.1.Măsurile de preîntâmpinare sau prevenire
1.3.2. Măsurile de reprimare sau stopare (curmare)
1.3.3. Măsurile de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)
 1.1.Noţiunea şi trăsăturile constrângerii administrative.

Constrângerea administrativă reprezintă ansamblu de măsuri ( acte juridice,operaţiuni

administrative ,fapte materiale),luate de către autorităţile administraţiei publice în temeiul
legii,cu folosirea puterii de stat şi,dacă este cazul,împotriva voinţei unor persoane,pentru a
preveni săvărşirea unor fapte antisociale,a apăra drepturile cetăţenilor ,precum şi pentru a
sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ.
Constrângerea administrativă se aplică decît în cazuri extreme de ocrotire a ordinii de drept în
domeniul administrării şi executării legii.Constrângerea administrativă este un mijloc de apărare a
raporturilor speciale împotriva atentatelor ilegale.Constrângerea administrativă constă dintr-un grup
de măsuri alicate în scopul asigurării respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri de
drept administrativ,precum şi în scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în
literatura de specialitate,precum şi în scopul sancţionării nerespectării acestora.În unele cazuri ,în
literatura de specialitate,noţiunea de constrângere administrativă este identificată cu cea de
răspundere administrativă sau de măsuri de sancţionare contravenţională .Constrângerea
administrativă totalitatea măsurilor dispuse de organele administraţiei publice,în temeiul legii şi cu
folosirea puterii publice,în scopul de a realiza prevenirea săvârşirii de fapte antisociale,sancţionarea
comiterii unor asemenea fapte antisociale sancţionarea comiterii unor asemenea fapte antisociale
sancţionarea comiterii unor asemenea fapte,apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ,executarea
obligaţiilor acestora sau punerea în executare a unor obligaţii dispuse de autorităţi publice din sfera
celor trei clasice puteri sau din afara acestei sfere.
În RM ,constrângerea administrativă constă în faptul că organul corespunzător al administraţiei de
stat sau persoana cu funcţie de răspundere (subiectele administrării) ,în baza împuterniciriilor
sale,obligă cetăţeanul să înfăptuiască anumite acţiuni,având posibilitatea aplicării măsurilor de
constrângere administrativă.

Constrângerea administrativă se caracterizează prin următoarele trăsuturi:

1) influenţează psihic,fizic ,material,participanţii raporturi de drept administrativ;
2) prin conţinutul sau limitarea de anumite drepturi subiective cum ar fi:de promovare,de
transfer;
3) aplicarea metodei de constrângere de către autoritatea publică atrag dupa sine respectarea
termenului prevăzut în mod expres de norma de drept administrativ;
4) poate fi realizată pe cale extra-judiciară (agenţii constatori,autoritatea publică)şi pe cale
judiciară (contenciosul administrativ);
5) aplicarea metodei de drept administrativ de constrângere are drept scop prevenirea şi
înlăturarea faptelor ilegale cît şi sancţionarea persoanelor vinovate nu doar cu scopul de a
pedepsi şi de a reeduca;
6) reprezintă un ansamblu de măsuri care se poate concretiza în oricare din formele de activitate
specific administraţiei publice,în ansamblu său:acte juridice,operaţiuni administrative,fapte
materiale;
7) caracterul legal al acestor măsuri ,legea fiind cea care conferă legitimitate;
8) se bazează pe puterea public,ea putând interveni inclusiv pentru a învinge voinţa potrivnică a
unui subiect de drept determinat;
9) se reduce la influenţa psihică ,materială şi organizatorică(limitarea unor activităţi,profesii
etc.);
10) este însoţită de aplicarea diferitelor limitări,pierderi ale anumitor drepturi şi libertăţi )pînă
chiar la privarea de libertate);
11) se efectuează în baza normelor juridice de drept administrativ în limitele funcţiilor de
ocrotire a dreptului,adică de ocrotire anumitor relaţii sociale
12) se exercită,de regulă,pe cale extrajudiciară,adica în mod administrativ (şi numai în cazurile
expres prevăzute pe cale judiciară);
13) se aplică cu scopul de a preveni,curma sau a pune capăt acţiunilor ilegale,precum şi
sancţionarea persoanelor vinovate.
Fiind o varietate a constrângerii statale,constrângerea administrativă este aplicată ca un mijloc
extrem de asigurare şi ocrotire a ordinii de drept în domeniul administraţiei publice,adică
îndeplineşte o funcţie de reprimare.

1.2.Criteriile de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă

Principalul criteriu de clasificare a măsurilor de constrângere administrativă îl reprezintă scopul

pe care şi-l propun,putem fi vorba despre:
a)măsuri fără caracter sancţionator,denumite şi măsuri de poliţie administrativă sau sancţiuni
de drept administrativ,care intervin pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte ilicite
(antisocial),putând viza ,în egală măsură persoane,bunuri,alte valori,acte juridice (tratament
medical obligatoriu,măsuri de dezintoxicare a unor persoane care au o anumită
dependenţă,instituirea carantinei);
b)măsuri cu caracter sancţionator,a căror contravenţie este legitimată de comiterea unei fapte
antisociale şi care pot îmbraca forme diverse:amenzi,anulări totale sau suspendări de diferite acte
juridice;
c)măsuri de executare silită ,care intervin atunci cînd cele din primele două categorii nu sunt
duse la îndeplinirea de bună-voie (exemplu:reţinerea unei persoane care a comis o contravenţie
în împrejurări care justifică o asemenea măsuri);

II.Cel de-al doilea criteriu vizează obiectul măsurii,putând fi vorba despre masuri de
constrângere:
a) măsuri cu privire la persoane;
b) măsuri cu privire la bunuri;
c) măsuri cu privire la acte juridice sau operaţiuni administrative;
d) măsuri cu privire la protecţia mediului înconjurător;
e) măsuri cu caracter mixt,care pot privi mai multe din categoriile precizate mai sus.

III.Din punct de vedere al regimului juridic:

a)măsuri care se aplică într-un regim juridic administrativ(general sau special după caz);
b)măsuri ce se aplică într-un regim juridic complex (al dreptului administrativ şi a altor
ramuri de drept).

IV.Din punct de vedere al organului care le aplică:

a)măsuri aplicate exclusiv ale autorităţii ale administraţiei publice;
b) măsuri aplicate de autorităţi ale administraţiei împreună cu alte organe de stat;
c) măsuri aplicate de autorităţi ale administraţiei cu concursul organizaţiilor nestatale.

V.Din punct de vedere al temeiului obiectiv:

a) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor abateri administrative;
b) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor fapte ilicite;
c) măsuri care intervin ca urmare a săvărşirii unor fapte care,deşi nu sunt sancţionate,pun
în pericol viaţa şi sănătatea persoanei.

VI.Din punct de vedere al efectelor neaplicării lor sub aspectul legii penale:
a) măsuri care,în caz de neaplicare,atrag răspunderea penală;
b) măsuri care,în cazul neaplicării,nu atrag răspunderea penală.
VII.Din punct de vedere al consecinţelor civile ale aplicării:
a) măsuri producătoare de prejudiciu materiale care dau naştere la despăgubire;
b) măsuri producătoare de prejudiciu patrimoniale care nu se despăgubesc.
VIII.Din punct de vedere al sferei de activitate practic nu există ramură sau domeniu de
activitate al administraţiei in care să nu se aplice o categorie sau alta de măsuri de
constrângere administrativă.Cele mai importante sunt:
a)măsuri din sfera economiei şi comerţului;
b)măsuri din sectorul sanitar şi al ocrotirii sănătăţii;
c)măsuri din sectorul financiar-bancar;
d)măsuri de protecţie a mediului înconjurător;
e)măsuri din domeniul apărării naţionale şi a ordinii publice.

Alţi autori mai adaugă la acestea:măsurile administrative-educative şi măsuri de asigurare

procesuală.Aceste tipuri de măsuri de constrângere administrativă se referă,în special,la
combaterea şi sancţionarea contravenţiilor,având la bază criteriile de clasificare a măsurilor de
constrângere penală,de unde îşi are originea şi această faptă ilicită.
Indiferent de criteriul ales şi de modul de clasificare,toate măsurile de constrângere administrativă
au ca scop final educarea cetăţenilor în spiritul respectării normelor de drept.Sancţiunea conţinută
în aceste măsuri nu trebuie privită ca scop,ci doar ca o forţă de constrângere.
1.3.1.Măsurile de preîntâmpinare sau prevenire a constrângerii administrative.

Reieşind din scopurile asigurării ordinii de drept ,măsurile de constrângere administrativă,pot fi

clasificate în trei grupe de bază:
 măsuri administrativ-preventive;
 măsuri administrative de curmare (reprimare);
 măsuri de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)
Măsuri administrativ-preventive sunt parte a constrângerii administrative care îmcearcă să
prevină ,adică nu admit încălcarea normei juridice.Măsurile de prevenire,se aplică după cum
rezultă din denumire,în scopul de a preîntâmpina posibilele încălcări din domeniul
administrativ,precum şi anticiparea producerii altor fenomene negative regimul securităţii
publice (de exemplu,ele se aplică în cazul calamităţilor naturale ,accidentelor pentru asigurarea
securităţii vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ,precum şi a condiţiilor normale de activitate a instituţiilor
şi organizaţiilor).
Cu toate că măsurile din acest gen poartă un caracter vădit de profilaxie,ele se exercită în mod
forţat,silit,adică în procesul realizării unilaterale a împuternicirilor autoritare(cu caracter de putere)
a autorităţilor publice competente (inclusiv persoanelor cu funcţie de răspundere).Măsurile
administrative de prevenire nu sunt legate de săvârşirea contravenţiei sau a altor fapte
ilegale.Dimpotrivă,aceste măsuri de preîntâmpinare şi,în acest sens,anticipează aplicarea altor
măsuri de constrângere (cum ar fi răspunderea juridică),care pot fi aplicate împotriva persoanelor
vinovate de comiterea contravenţiilor şi a altor încălcări.Măsurile de acest gen sunt diverse şi se
aplică în diferite domenii ale vieţii sociale de către diferite autorităţi publice ,care au de regulă o
competenţă de control şi supraveghere (reprezentanţii puterii administrative).
Dintre cele mai răspândite măsuri de prevenire ar putea fi menţionate următoarele:
 întrarea în locuinţele cetăţenilor ;
 folosirea mijloacelor de transport şi a mijloacelor de telecomunicaţie,ce aparţin
organizaţiilor de stat,obşteşti şi cetăţenilor ,în scopuri de serviciu;
 întreruperea(limitarea) circulaţiei transportului şi a pietonilor;
 supravegherea administrativă a unor categorii de persoane;
 controlul corporal şi controlul obiectelor (de exemplu,controlul bagajelor în transportul
aerian);
 controlul medical al persoanelor şi starea sanitară a organizaţiilor din domeniul
alimentaţiei publice;
 întroducerea carantinei în caz de epidemie;
 stabilirea stării de carantină (în caz de epidemii sau epizootii);
 închiderea anumitor porţiuni de frontieră (cazuri de epidemie etc.);
 înterzicerea circulaţiei transportului cu defecţiuni tehnice;
 înterzicerea circulaţiei transporturilor şi pietonilor în caz de apariţie a pericolului securităţii
publice (polei,alunecări de teren etc.);
 limitarea sau stoparea traficului rutier sau de pietoni în unele zone de pericol sporit;
 controlul actelor de identitate şi a altor documente necesare (cum ar fi existenţa anumitor
premise de săvârşire a unor infracţiuni şi a altor fapte ilegale);
 controlul bagajelor personale aplicate de organele aviaţiei civile în scopul prevenirii
acţiunilor de contraband şi terorism;
 controlul şi acţiunile de supraveghere (de exemplu,poliţia supraveghează ordinea public şi
circulaţia rutieră);
  reţinerea (cum ar fi reţinerea minorilor rămaşi fără supravegherea părinţilor sau a
persoanelor care îi înlocuiesc etc.-conform art.25 alin.(3) din CRM,reţinerea nu poate
depăşi 24 de ore;
 sechestrarea sau rechiziţionarea averii.
Aplicarea acestor sau altor măsuri trebuie să fie reglementată conform legii.Măsurile
administrativ-preventive se caracterizează prin orientarea profilactică bine determinată.Scopul
lor de bază este prevenirea săvărşirii infracţiunilor şi survenirii consecinţelor grave.
O trăsătură specifică a măsurilor administrativ-preventive constă în aceea,că pentru aplicarea
lor nu este strict necesar faptul încălcării,ci apariţia unor condiţii deosebite,prevăzute de
normele de drept (calamităţi naturale,incendii,epidemii,epizootii,accidente rutiere,urmărirea
criminalilor etc).Măsurile administrativ-preventive sunt aplicate de către lucrătorii poliţiei faţă
de cetăţenii în lipsa,în purtarea lor a acţiunilor ilegale şi a vinovăţiei,în legătură cu care fapt
aceste măsuri sunt lipsite de caracterul pedepsei administrative.Într-adevăr aplicarea măsurilor
de constrângere,de regulă este însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor ce n-au
respectat obligaţiile şi restricţiile juridice impuse şi unele cazuri drepturile şi libertăţile celor
ce respectă normele de drept şi regulile de trai în comun. Însă pericolul social şi lezarea
drepturilor şi libertăţilor poate apărea nu numai în rezultatul săvârşirii infracţiunilor ,dar şi în
cazul calamităţilor naturale,incendiilor,epizootilor etc.În asemenea cazuri statul este obligat să
aplice măsurile de constrângere faţă de persoanele nevinovate în încălcarea normelor de
drept.Asemenea acţiuni sunt: instituirea de către colaboratorii organelor interne a supravegherii
administrative a anumitor categorii de persoane( de exemplu ,supravegherea persoanelor care
suferă de boli psihice,alcoolism cronic etc).Astfel se evidenţiază caracterul
preventiv,profilactic al acţiunilor de aplicare ale statului care constă în prevenirea infracţiunilor
şi asigurarea securităţii publice.Evidenţiind trăsăturile comune ale tuturor măsurilor
administrativ-preventive nu pot fi trecute cu vederea deosebirile dintre diferite măsuri
preventive după scopul lor direct şi după caracterul limitelor juridice impuse de ele.Unele sunt
îndreptate spre preîntâmpinarea infracţiunilor (supravegherea administrativă a persoanelor
bolnave psihic,narcomanilor,controlul vamal,etc),altele nu permit abaterile subiectelor
corespunzătoare de la îndeplinirea obligaţiilor respective (suspendarea lucrului obiectelor de
autorizaţii,controlul medical impus, ş.a.).

1.3.2. Măsurile de reprimare sau stopare (curmare)

Măsurile de reprimare sau stopare (curmare) sunt parte a constrângerii administrative care au
drept scop prevenirea /limitarea desfăşurării raportului juridic de conflict în scopul neadmiterii
consecinţelor mai grave.Aceste măsuri ,de asemenea,sunt diverse şi se aplica de către diferite
autorităţi publice (persoane cu funcţie de răspundere).
Ca exemplu ,pot fi menţionate următoarele:
 reţinerea contravenţională a cetăţenilor .Reţinerea constă în limitarea de scurtă durată
libertăţii persoanei fizice şi se aplică în aşa cazuri,cum ar fi:
 comiterea contravenţiilor pasibile de aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării.
Reţinerea se aplică de către:
a) Ministerul Afacerilor Interne.
b) Serviciul de grăniceri,în cauzele de încălcare a regimului de frontieră sau a regimului
punctelor de trecere a frontierei de stat.
c) Serviciul Vamal,în cazul contravenţiilor ce ţin de competenţa lui.
d) Persoanele care au comis un act huliganic nu prea grav,care au încălcat premeditat
modul de folosire a simbolurilor de stat,care au atentat la ordinea publică în condiţiile
regimului de stare excepţională ,care nu execută cu rea-vointă dispoziţiile sau cererile
 legitime ale procurorului,ofiţerului de urmărire penală ,ofiţerului de informaţii şi
securitate,colaboratorului organului afacerilor interne sau ale unei alte persoane aflate în
exerciţiul funcţiei de serviciu sau al datoriei obşteşti de asigurare a securităţii
statului,de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii,care le-au opus
rezistenţă,i-au ultragiat pe aceştia ori pe un militar ,care au adresat un apel fals
poliţiei,care vând mărfuri (produse) în locuri interzise sau mărfuri (produse) cu
termenele de vânzare expirate,necalitative,fără certificate ori fără semnul
conformităţii,sau care au încălcat regulile operaţiunilor valutare pot fi reţinute de
autoritatea competentă să examineze contravenţionale.
Reţinerea nu poate depăşi ,de regulă ,3 ore.Însă persoana suspectată de săvărşirea unei
contravenţii pentru care sancţiunea prevede arestul contravenţional poate fi reţinută pînă la
examinarea cauzei contravenţionale ,dar nu mai mult decît de 24 ore.Persoanele care au
încălcat regulile de şedere a cetăţenilor străine şi apatrizilor în RM ,regimul de frontieră
sau regimul punctelor de trecere a frontierei de stat pot fi reţinute pe un termen de pînă la
3 ore pentru încheierea procesului verbal sau,prin decizia instanţei de judecată,pe un
termen de pînă la 72 de ore pentru a identifica persoana şi a clarifica circumstanţele
contravenţiei.
Termenul reţinerii contravenţionale curge din momentul reţinerii.Celui reţinut i se aduc de
îndată la cunoştinţă motivele reţinerii în prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu.
 ridicarea lucrurilor şi a documentelor (de exemplu,ridicarea instrumentelor de
pescuit şi vănătoare în caz de braconaj;
 interzicerea exploatării mijloacelor de transport sau altor utilaje a căror stare
tehnică periclitează securitatea circulaţiei şi aduce daune mediului înconjurator şi
nu corespunde cerinţelor stabilite;
 aducerea la organul de poliţie prin mandate de aducere;
 aplicarea armei de foc (din dotarea poliţiei şi alte persoane împuternicite prin lege
au dreptul să deţină ,să aibă asupra lor în permanenţă ,să aplice şi să folosească arme
de foc.Arma de foc este folosită ca măsură extremă în următoarele cazuri:
 pentru apărarea cetăţenilor şi pentru autoapărare contra unor atacuri ce
constituie un pericol real pentru viaţă sau sănătatea lor ,precum şi pentru
prevenirea capturării prin violenţă a armei de foc;
 pentru respingerea unui atac în grup sau atacuri armate asupra unor obiective
importante,aflate sub pază,asupra încăperilor de locuit şi de menire
gospodărească ale cetăţenilor ,asupra sediilor autorităţilor publice şi
organizaţiilor obşteşti ,întreprinderilor ,instituţiilor şi organizaţiilor ,dacă există
un pericol real pentru viaţă sau sănătatea persoanelor care se află în ele,pentru
respingerea atacurilor asupra personalului militar şi de serviciu al organelor de
poliţie;
 pentru reţinerea persoanei care opune rezistenţă armată ori care a fost surpinsă
în momentul săvărşirii unei infracţiuni grave,sau a delincventului care evadează
de sub arest,precum şi a unei persoane înarmate care refuză să se subordoneze
cerinţei legale de a depune arma,cînd este imposibilă înfrângerea rezistenţei sau
reţinerea delincventului pe alte căi şi cu alte mijloace.
Drept atentat la securitatea personală al deţinătorului armei,pe lângă alte acţiuni ,este calificată
şi aproprierea infractorului de el la mai puţin de trei metri,după ce a fost somat să se
oprească.Efectuarea unei împuşcături asupra ţintei este considerată drept aplicare a armei.Arma
poate fi folosită pentru a da semnal de alarmă sau a solicita ajutor,pentru a neutraliza un
animal ce ameninţă viaţa şi sănătatea cetăţenilor .Arma poate fi folosită fără avertizare în caz
de atac prin surprindere ,de atac cu utilizarea tehnicii de luptă ,a mijloacelor de transport,a
aparatelor de zbor ,a navelor fluviale,în cazul eliberării ostacilor,evadării de sub arest cu armă
sau cu armă sau cu ajutorul mijloacelor de transport ,precum şi în cazul evadării din
mijloacele de transport în timpul deplasării lor.Se interzic aplicarea şi folosirea armei dacă în
urma acestei acţiuni pot avea de suferit persoane străine(de exemplu,în locuri aglomerate).În
toate cazurile de aplicare şi de folosire a armei de foc,persoana ce o aplică este datoare să ia
toate măsurile posibile pentru a asigura securitatea cetăţenilor ,ca daună cauzată
sănătăţii,onoarei,demnităţii şi bunurilor lor să fie cît mai mică,precum şi pentru a acorda
asistenţă medicală urgentă victimelor.
 aplicarea forţei fizice;
 cerinţa de a înceta acţiunile ilegale (de exemplu,poliţia are dreptul să ceară cetăţenilor şi
persoanelor oficiale respectarea ordinii publice şi încetarea infracţiunilor ,să ia măsuri
de constrângere ,prevăzute de lege,faţă de infractori;
 tratarea forţată a persoanelor care suferă de boli periculoase pentru populaţie ori
înlăturarea temporară de la îndeplinirea atribuţiilor de muncă a persoanelor infectate.
Foarte multe autorităţi publice au atribuţii de acest gen,în special cele cu funcţii de control
şi supraveghere (inspecţii sanitare,protecţia mediului înconjurător etc.).Evident că aceste
măsuri trebuie să fie aplicate conform şi în limitele legii.Aceste măsuri de constrângere se
folosesc numai în cazurile concrete prevăzute în special de normele juridice,cînd toate
celelalte mijloace posibile în cazurile concrete de intervenţie în acţiuni criminale au fost
epuizate şi nu sunt alte mijloace de a asigura ordinea de drept şi securitatea cetăţenilor.Cu
ajutorul acestor măsuri de constrângere se curmă acţiunea social-periculoasă a
infractorului,ce asigură posibilitatea tragerii lui la răspundere juridică.Însă scopul măsurilor
administrative de curmare (de reprimare) nu se limitează numai la lupta cu încălcările
(delictele) administrative.Ele pot fi folosite de asemenea pentru exprimarea acţiunilor
criminale.Putem concluziona că măsurile de constrângere de curmare sunt aplicate de
funcţionarii de poliţie în baza şi in limitele prevăzute de legile în vigoare şi numai în cazul
unei acţiuni sau inacţiuni ilegale.Aceste măsuri servesc pentru înlăturarea faptelor ilegale
şi nu poartă caracter de pedeapsă administrativă.Aici lipseşte aprecierea faptei din punct de
vedere a pedepsei.
Însă aceste circumstanţe nu exclude complect posibilitatea aplicării sancţiunilor
contravenţionale.

1.3.3. Măsurile de pedeapsă sau sancţionare (sancţiunile administrative)

Sancţiunile contravenţionale aplicate faţă de contravenienţi,în conformitate cu prevederile

art.32 din Codul contravenţional al RM sunt:
 Avertismentul constă în atenţionarea contravenientului asupra pericolului faptei
săvârşite şi recomandarea de a respecta pe viitor dispoziţiile legale.Avertismentul se aplică în
scris.
 Amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de
prezentul cod. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală
cu 20 de lei.
 Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în interzicerea
temporară persoanei fizice de a desfăşura o anumită activitate, inclusiv prin privarea acesteia
de dreptul special. Sancţiunea privării de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi
aplicată în cazul în care activitatea a fost folosită la săvîrşirea contravenţiei sau în cazul în
care contravenţia reprezintă o încălcare a regulilor de desfăşurare a acestei activităţi.
 Privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii poate fi aplicată de instanţa de
judecată pentru un termen de la 3 luni la un an. Această sancţiune se aplică în cazurile în care,
ţinînd cont de caracterul contravenţiilor comise de persoana vinovată, legea declară ca fiind
inadmisibilă desfăşurarea unei anumite activităţi sau deţinerea unei anumite funcţii de către
aceasta.
 Aplicarea punctelor de penalizare.Privarea de dreptul special;
  Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea contravenientului
persoană fizică, în afara timpului de serviciu de bază sau de studii, la munca stabilită de
autoritatea administraţiei publice locale. Munca neremunerată în folosul comunităţii se
stabileşte pe o durată de la 10 la 60 de ore şi se execută în 2–4 ore pe zi.Munca neremunerată în
folosul comunităţii poate fi aplicată doar persoanelor care acceptă să execute o asemenea
sancţiune.În caz de eschivare de la munca neremunerată în folosul comunităţii, această
sancţiune se înlocuieşte cu arest contravenţional, calculîndu-se o zi de arest pentru 2 ore de
muncă neremunerată în folosul comunităţii. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu
poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen,
militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract,
femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani
şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare.Munca neremunerată în
folosul comunităţii se prestează în cel mult 6 luni, timp care curge de la data rămînerii
definitive a hotărîrii judecătoreşti.
 Arestul contravenţional este o sancţiune contravenţională excepţională care constă în
privarea de libertate pe un termen stabilit prin hotărîre judecătorească şi care se execută în
condiţiile prevăzute de Codul de executare. Arestul contravenţional se aplică, de regulă, pentru
săvîrşirea unei fapte care ameninţă sau pune în pericol real sănătatea ori integritatea corporală a
persoanei.Arestul contravenţional poate fi aplicat şi în cazul neexecutării intenţionate a unei
alte sancţiuni contravenţionale. Durata arestului contravenţional este de la 3 la 15 zile. În cazul
concursului de contravenţii sau al cumulului de hotărîri de sancţionare, pentru care, conform
legii, se prevede în calitate de sancţiune arestul contravenţional, instanţa de judecată poate
aplica această sancţiune pe un termen de pînă la 30 de zile. Durata reţinerii contravenţionale se
include în durata arestului contravenţional.Arestul contravenţional nu poate fi aplicat
persoanelor declarate invalizi de gradul I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi
efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide,
femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani, persoanei care este unicul întreţinător al
copilului cu vîrsta de pînă la 16 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de
pensionare.
 Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în
stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de
valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.
Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu al
unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un
termen de la 3 luni la un an.
 CONCLUZIE :

Metodele de constrângere şi de convingere se împletesc în activitatea de administraţie

publică.Astfel cu cât se amplifică metoda convingerilor ,cu atât mai puţin se utilizează
constrângerea ,iar procedeele de convingere,în societăţile evoluate ,tind să înlăture
constrângerea.În fapt,cele două metode se completează reciproc:pe de o parte,existenţa
autorităţii şi a posibilităţii constrângerii contribuie la situarea statului deasupra societăţii;pe de
altă parte,diminuând numărul activităţilor coercitive şi punându-se accentul pe formarea şi
cultivarea unei mentalităţi favorabile îndeplinirii misiunii administraţiei,se asigură creşterea
însemnătăţii metodei convingerii.Fiind o varietate a constrângerii statale ,constrângerea
administrativă este aplicată ca un mijloc extrem de asigurare si ocrotire a ordinii de drept în
domeniul administraţiei publice,adică îndeplineşte o funcţie de reprimare.În acelaşi
timp,măsurile de constrângere administrativă în scopul ocrotirii ordinii de drept exercită şi alt
gen de funcţii fiind aplicate nu numai în calitate de pedeapsă pentru încălcările de drept
(disciplinare şi contravenţionale),dar şi pentru preîntâmpinarea şi curmarea lor.Însăşi
denumirea acestor măsuri de constrângere ne vorbeşte că pentru aplicarea lor este
caracteristică procedura extrajudiciară,adică aplicarea lor este de competenţa organelor
executive (persoanelor cu funcţii de răspundere),care le realizează nemijlocit în procesul
activităţii fără a se adresa în instanţa judecătorească.Însă în cazurile prevăzute de lege unele
măsuri de constrângere administrativă sunt aplicate prin intermediul instanţelor de judecată.În
particular ,aceasta are loc în cazurile aplicării celor mai severe sancţiuni pentru comiterea
contravenţiilor (cazuri ce prezintă dificultate).Astfel ,în unele cazuri ,anumite măsuri de
siguranţă pot avea şi caracterul unor măsuri de sancţionare,ca de pildă ,confiscarea de bunuri a
căror deţinere este interzisă sau interzicerea practicării unei profesii.Alteori,măsurile de
siguranţă pot fi totodată şi măsuri de executare silită.Un exemplu în acest sens îl constituie
aplicarea de tratamente medicale forţate sau reţinerea ori arestarea unor
persoane.Caracterizarea măsurilor de constrângere administrativă trebuie făcută,aşadar ,în
funcţie de împrejurările concrete în care sunt aplicate ,de normele juridice încălcate prin
faptele antisociale care au determinat aplicarea acestor măsuri de constrângere
administrativă,de scopul urmărit prin acele măsuri.
 BIBLIOGRAFIA:

I . Acte normative:

1) Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994

2) Codul contravenţional al RM nr.218 –XVI din 24.10.2008
3) Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr.158 din
04.07.2008

II.Monografii în limba română

1) Drept administrativ/ Maria Orlov,Ştefan Belecciu anul ediţiei 2005

2) Curs de drept administrativ/Ion Creangă /editura Epigraf /2003
3) Drept administrativ şi administraţia publică/Răzvan Viorescu
4) Drept administrativ/S.Cobâneanu,E.Bobeica,V.Rusu/Chişinău 2012
5) Drept administrativ/Dana Apostol Tofan/Volumul II/2006