Bisericile Creștine în Relațiile Internaționale contemporane

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și
islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta globală de
„creștini”, religia acestora este, actualmente, cea mai importantă din punct de vedere numeric, cu
un număr de 2,4 miliarde de adepți.

Cele mai importante și influente Biserici creștine sunt

1. Patriarhia Moscovei
2. Patriarhia de la Constantinopol
3. Patriarhia de la București
4. Patriarhia Sârbă
5. Patriarhia Greciei
6. Patriarhia Greco-romană (Biserica Uniată)- ortodoxism care a recunoscut
autoritatea Papei de la Roma
7. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică- de rit bizantin
8. Biserica Romano- Catolică- de rit latină
9. Biserica Protestantă

Biserica Ortodoxă Greacă. O biserică foarte politic.. Constituția Greacă precizează că

statul sudic este ortodox, steagul având la lance o cruce. Referințele la biserica ortodoxă sunt
numeroase, de la preambul, la faptul că Muntele Athos are statul instituțional, alături de alte
câteva mănăstiri. Având o poziție privilegiată în societate, averea bisericii ortodoxe elene este
uriașă, iar abuzurile care decurg de aici sunt constante. Aici, Patriarhia Greciei se implică foarte
mult în politica statului. Influența Bisericii Grecești în exterior a condus la nerecunoașterea
caracterului autocefal al Bisericii Ortodoxe a Macedoniei, dezvoltând războiul pentru numele
oficial al statului de la Vardar. Tot Biserica Ortodoxă Greacă presează în sudul Albaniei, acolo
ducându-se o politică mai largă sub aspect temporal și geopolitic, privind vechiul
Epir.Macedonia are însă, pe teritoriul său, o localitate, numită Ohrid. Pentru că în Evul Mediu
orașul a fost capitală, în mod succesiv, atât a Imperiului Bulgar, cât și a Imperiului Sârb, ambele
biserici ortodoxe contemporane caută să obțină titulatură oficială acest oraș, care, însă, nu
aparține niciunuia dintre state.

Toate Bisericile Ortodoxe și statele cărora aparțin au revendicări unele față de altele.
Biserica Greacă nu vede cu ochi buni formarea Macedoniei, dar nici întărirea influenței Turciei
în sud-estul european, iar Biserica Sârbă, se află, datorită crizei din Iugoslavia, în dispută cu
Biserca Macedonieană, pe de o parte, și cu statul albanez, pe de alta, din cauza crizei din
Kosovo- Metohija.

Biserica Ortodoxă Rusă, cunoscută şi sub numele de Patriarhia Moscovei, este o biserică
ortodoxă autocefală, a cincea în ordinea dipticelor după Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi
Ierusalim şi aflată în comuniune cu acestea. Îşi exercită jurisdicţia asupra creştinilor ortodocşi
din Rusia şi din unele ţările slave înconjurătoare, precum şi asupra mai multor exarhate şi
reprezentanţe patriarhale din întreaga lume. De asemenea, îşi exercită jurisdicţia şi asupra
Bisericii Japoniei şi asupra creştinilor ortodocşi din China. Actualul întâistătător al Bisericii Ruse
este Sanctitatea Sa Chiril I, Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii. În concordanţă cu statutul
Bisericii Ortodoxe a Rusiei, jurisdicţia sa include persoanele de confesiune ortodoxă care trăiesc
pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse, anume în Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova,
Azerbaidjan, Kazahstan, Kîrgîzstan, Letonia, Lituania, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan,
Estonia şi asupra altor creştini ortodocşi care trăiesc în alte ţări şi care au aderat voluntar la
această jurisdicţie.

Biserica Ortodoxă Rusă îşi revendică succesiunea apostolică de la Patriarhia de

Constantinopol. După 1453, Moscova s-a autoproclamat cea de-a treia Romă, capitală a
Ortodoxiei, încercând să influențeze la nivel confesional, populația din statele menționate, în
virtutea autorității sale exclusive. Acest fapt provoacă, nemijlocit, conflicte cu caracter religios,
și este un instrument de politică blândă în vederea realizării intereselor politice ale Federației
Ruse.

Exemplu în acest sens este chiar Republica Moldova, aici Biserica Rusă, căreia i se supune
canonic, Mitropolia Moldovei, se găsește în dispută cu Biserica Ortodoxă Română, din cauza
Mitropoliei Basarabiei.

Un alt exemplu elocvent este Ucraina, unde Biserica a oferit o reacție de răspuns la acțiunile
anexioniste ale Federației Ruse (anexarea peninsulei Crimeea) și, în ianuarie 2018, după peste
330 de ani de control rusesc, și-a recăpătat autocefalia, recunoscută recent (11 octombrie 2018)
de către Patriarhia de la Constantinopol în frunte cu Bartolomeu I. Ortodoxia din Ucraina este în
prezent împărțită în trei facțiuni: Biserica Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Moscovei), Biserica
Ortodoxă a Ucrainei (Patriarhia Kievului), Biserica Ortodoxă Ucraineană Autocefală-
autoproclamată după 1992. Cea a Patriarhatului de Kiev a fost creată abia acum 25 de ani,
imediat după independență, și condusă din 1995 de patriarhul Filaret. Aceștia sînt considerați
schismatici, folosesc doar ucraineana la slujbă și se consideră urmașii mitropolitului Petru
Moghilă, sau Movilă, sfântul cărturar moldovean, a cărui familie a dat o serie de domnitori în
Moldova și Valahia.

Dintre cele 14 biserici ortodoxe autocefale, cea a Rusiei, cu 150 milioane credincioși, este
cea mai mare din lume, iar Rusia lui Putin și a Patriarhului Kirill, fost coleg al lui Daniel al
României, a acceptat întotdeauna doar cu mare greutate să se considere egală celorlalte, sau
subordonată în vreun fel Patriarhului Ecumenic de la Istanbul. Cele 12.500 de parohii ucrainene
formau până acum o treime din totalitatea posesiunilor bisericii ruse. Pierzând Ucraina, Biserica
Ortodoxă Rusă devine astfel doar o biserică normală și nu mai este rivala celei de la
Constantinopol. Deci, practice, datorită intervenției militare în regiunea Dombas, Rusia a pierdut
Ucraina nu doar din punct de vedere politic și ideologic, dar și spiritual. Aceasta a obținut
autocefalia mult-râvnită, promisă de Petro Poroșenco în Campania sa electorală, iar sfera de
influență a Federației Ruse, respective, a scăzut considerabil.

Biserica Catolică este formată dintr-un număr de biserici particulare, definite pe criterii
teritoriale și rituale. În sfera de influență occidentală bisericile particulare sunt numite dioceze,
iar în sfera de influență orientală, eparhii. Toate aceste organizații au în fruntea lor un episcop,
considerat de credincioși ca fiind succesor direct al apostolilor. În fruntea colegiului episcopilor
se află episcopul Romei, cunoscut sub numele de papă, care este văzut de credincioșii catolici
drept succesor direct al Sfântului Petru, Întâistătătorul colegiului apostolilor lui Isus Cristos.
 În anul 2015, o știre a înconjurat planeta SUA și Cuba s-au înțeles să reia relațiile
diplomatice. Faptul că la acest acord s-a ajuns prin mediererea Vaticanului a readus în discuție
rolul religiei și a clerului în relațiile internaționale.

Conflictul secular dintre bisericile Protestantă și Catolică din Irlanda. Impactul

conflictului este materializat, în Irlanda, prin adâncirea prăpastiei dintre republicani și promotorii
unionismului, primii fiind de sorginte protestantă, ceilalți, respectiv, catolici. Textul Acordurilor
care, cel puţin teoretic, urma să ducă la calmarea spiritelor, a fost convenit de părţile beligerante
la 10 aprilie 1998, în Irlanda de Nord, pentru a se pune capăt unei perioade numite „a
tulburărilor". Încercările de a se ajunge (oficial) la pace, după secole de lupte între britanici şi
irlandezi, au fost încoronate cu un relativ succes în 1921, când guvernul de la Londra le-a propus
republicanilor irlandezi să împartă ţara în două regiuni distincte. Astfel, Sudul a revenit
irlandezilor şi a devenit o republică autonomă, eliberată de sub tutela britanică. Cea de-a doua
regiune, Nordul, revine britanicilor, fapt care a provocat un val de indignare în toată Irlanda. În
1969, tensiunile s-au acutizat în Irlanda de Nord, iar catolicii devin victime ale discriminărilor
sociale. Ei îşi diversifică mijloacele de rezistenţă, de la simple manifestaţii paşnice, la acţiuni
teroriste comandate de IRA (Armata Republicană Irlandeză). La rândul său, Guvernul britanic
lansează o vastă campanie de arestări sumare, fără proces, ale irlandezilor bănuiţi că acţionează
în contul IRA. Pe de o altă parte, putem sa ne referim la gruparea numită „Forţele Voluntarilor
din Ulster" (cea mai veche structură armată a protestanţilor unionişti). Din 1969 şi până în 1998,
bilanţul confruntărilor ajunge la cifre teribile: peste 3.500 de morţi şi 47.000 de răniţi, în ambele
tabere. Așadar, în Irlanda, apartenența fie la biserica Protestantă, fie la cea Catolică, reprezintă
un criteriu de segregare a populației, un generator de conflicte sociale și chiar armate.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică este o biserică catolică, sui iuris, de rit
bizantin. Biserica Română Unită cu Roma a jucat un rol esențial în dezvoltarea culturii și
educației române moderne, iar tradițional este considerată una din cele două biserici naționale
românești. Întâistătătorul ei din 1994 și până în prezent este arhiepiscopul major Lucian Mureșan
(cardinal din 2012).