DEFICIENȚA DE ALFA 1 ANTITRIPSINA

Deficiența de alfa 1 antitripsină este o tulburare autozomal recesivă caracterizată prin nivele
foarte scăzute de alfa1 antitripsină sau chiar de absența sa,boală care se manifestă prin
diferite condiții ca și:emfizemul pulmonar,ciroza hepatică și rareori boli dermatologice de
paniculită. ( L. Fregonese și J. Stolk,2008)
Gena și proteina de alfa-antitripsina
Alfa1-Antitripsina este o glicoproteină matură care funcționează ca o antiprotează.Ea face
parte din familia SERPIN,pentru ca este inhibitor de serin proteaze.
Proteina alfa-1-antitripsină este o moleculă de 52 kDa reprezentată de un lanț unic de 394 de
aminoacizi cu trei lanțuri laterale complexe de carbohidrați și care este produsă în principal de
hepatocite(în proporție de 70-80%) și eliberată în circulația sanguină prin ficat. Aceasta mai
poate fi sintetizată și de către monocite sau macrofage ale alveolelor pulmonare,ale
intestinului sau epiteliului corneal.(S. M.Janciauskiene,R.Bals,2011)
Astfel,proteina este prezentă în toate țesuturile organismului, dar pare să aibă o semnificație
fiziologică primară în plămâni, unde protejează țesutul alveolar fragil de leziuni proteolitice
ale enzimelor cum ar fi elastaza neutrofilă.

Fig.1 Structura biochimică a glicoproteinei Alfa 1 Antitripsină (Ronald G. Crystal)

Din punct de vedere bicohimic proteina AAT prezintă o formă lineară formată din 394 de
aminoacizi cu trei lanțuri laterale de complexe legate asparginil-carbohidrați.Aceste trei
lanțuri se regăsesc pe suprafața a unei jumatăți din sferoid în timp ce grupările de Met si
Ser,din cadrul sitului inhibitor se combină cu Neutrofil Elastaza la capătul opus.( Ronald G.
Crystal)
Alfa-1-antitripsina este o proteină de fază acută, ceea ce înseamnă că producerea de către ficat
este supusă unor stimuli diferiți, inclusiv mediatorii inflamatorii induși de febră . Prin
urmare,nivelurile de proteine în circulație pot varia în funcție de starea medicală a unui
individ. ( L. Fregonese și J. Stolk,2008)
Aproximativ 80% din cantitatea de AAT difuzează din ser în țesturile interstițiale și 0,5 -
10% ajunge la alte fluide biologice cum ar fi fluidul alveolar, saliva, lacrimile, laptele,
sperma,bilă și urină.
Starea de deficit este cauzată de mutații ale genei alpha 1 AT sau SERPINA1, exonul 7 al
cromozomului 14 din poziția q31-31.2.
Gena AAT poate veni în 3 forme principale: M, S și Z. Cantitatea de AAT pe care produce
corpul nostru poate fi determinată prin cele 3 forme ale genei pe care o avem.
 M este cea mai comună formă a genei AAT și cei care au două gene M prezintă
valori normale ale AAT.
 Forma Z a genei este asociată cu nivelul foarte scăzut de AAT.
 a treia formă este S care este asociată cu nivelurile intermediare de AAT care, de
obicei, nu afectează sănătatea cuiva.
Persoanele cu două gene Z produc doar aproximativ 15% din valoarea normală AAT. Aceste
niveluri nu sunt pe deplin protective și acest lucru duce treptat la leziuni pulmonare.Fumatul
accelerează acest progres iar copii născuți cu combinația ZZ din formele genei AAT pot avea
icter prelungit.(NHS Lothian)

Neutrofila elastaza și alfa-antitripsina.

NE, este o serin protează,o glicoproteină cu un singur lanț de 29 kD care funcționează în mod
normal ca o protează extracelulară. Aceasta distruge elastina, iar macromoleculele le oferă
reculul elastic către plămân. NE atacă, de asemenea, toate celelalte componente majore ale
matricei de țesutul conjunctiv și, prin urmare, poate degrada rapid matricea furnizând la
arhitectura de susținere apereții alveolari. Atunci când NE este instilat în plămânii animalelor
experimentale,distrugerea tractului respirator inferior urmează în mod similar cu emfizemul
uman. În acest context, conceptul sa dezvoltat astfel încât emfizemul asociat cu o deficiență
de AT apare datorită dezechilibrului unui LAT (principalul anti-NE al tractului respirator
inferior)și prezența de NE (o enzimă capabilă să distrugă tractul respirator inferior).
Un singur neutrofil conține 2 pg de NE, dar cantitatea variază între indivizi, sugerând variații
genetice în exprimarea genei NE. Neutrofilele elimină enzima stocată în timpul fagocitozei,
perturbării membranei sau lizei celulare. În plămânul normal, sarcina neutrofilelor este
scăzută, dar cronică.După părăsirea circulației,neutrofilele trăiesc pentru cel mult 1-2 zile.
Astfel, fie prin activare, fie prin celulă liza, sarcina cronică a neutrofilei forțează plămânul să
se confrunte cu o povară cronică a NE.
AAT inhibă NE cu mare aviditate în asociere cu viteza constantă de 107 M-s-1 și constanta
estimată de echilibru de 10-4 M. Având în vedere acest fapt, NE preferă aderarea de AAT la
substraturi naturale; această asociere strânsă permite pentru IAT de a proteja plămânul de
capacitatea de distrugere puternică a NE.( Ronald G. Crystal)