SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ (scenetă )

Personajele nu sunt nominalizate (cu câteva excepţii cu rol fix) pentru a da posibilitatea regizorilor să
împartă dialogurile în funcţie de numărul de elevi pe care vor să îi implice.
(Intreaga acţiune se desfăşoară într-un loc deschis. Poate fi o sală de clasa)
Un grup de copii veseli fac planuri pentru vacanţa de iarnă
– Eu merg la munte!
– Eu rămân în oraş fiindcă în fiecare zi voi merge la patinaj. Mă pregătesc pentru concurs.
– Eu am promis bunicilor mei că vacanţa de iarnă am să mi-o petrec la dânşii! Locuiesc la ţară şi este
minunat. In satul acela am o mulţime de prieteni pe care sunt nerăbdător să îi revăd!
– Ce frumos trebuie să fie! Si eu voi merge la bunici, dar la vară. Acum rămân acasă fiindcă mi-am
propus să citesc mai multe cărţi.
– Văd că toţi aveţi ceva planificat, dar cred că nimeni nu are o perspectivă a vacanţei mai frumoasă ca a
mea!!!
– Măi să fie? M-ai făcut curioasă. Ce poate să fie aşa deosebit încât să crezi că tu eşti „cel mai-cel
mai”?
– RELU: Eheeee! Eu am o mătuşă în Provincia Laponia din Finlanda şi în vacanţa aceasta m-a invitat
împreună cu toată familia acolo ca să-l vedem pe Moş Crăciun la el acasă!!!
– TOTI : Adevărat???
– Sigur şi precis! Sută-n sută… Garantat !
– Intr-adevăr este extraordinar!
– Relu, ştii, mi-a venit o idee! Dacă tu mergi în Laponia, nu vrei să duci cu tine scrisorile noastre pentru
Moş Crăciun?
– TOTI: DA, da, da!!!
– Ce idee bună!! Le vei pune direct în cutia poştală specială a lui Moş Crăciun! Aşa vor ajunge mult
mai repede şi sigur nu se vor rătăci!
– RELU: Da, nu am nimic împotrivă, chiar mă bucur să pot face ceva pentru voi. Doar îmi sunteţi
colegi!
– TOTI, (care mai de care, dezordonat, se grăbesc să îi dea scrisorile) : Şi eu… şi eu… şi eu ! (Relu ia
scrisorile de la toţi)
– RELU: Eu nu mai pot întârzia fiindcă am de făcut bagajul. Chiar astăzi vom pleca.. (Ies toţi din scena
în directii diferite, făcându-şi semne de rămas bun cu mâna, strigând : în mod neorganizat):
– Pa! La revedere! Pe curând! Sărbători fericite!
– (Intră 2 povestitori):
– – Hm! Observi ce linişte este? Parcă nici nu-mi vine să cred!
– Aşa este, dar e firesc: elevii sunt în vacanţă şi şcoala într-adevăr pare pustie fără ei.
– Ne-am luat cu vorba şi deja au trecut câteva zile de vacanţă.
– Oare ce - or mai face colegii noştri ?
– (In timp ce prezentatorii se retrag intră un grup de copii, mai mic decât cel initial vorbind între ei în
timp ce din directia opusă vine un alt elev fluturând o scrisoare):
– NELU:-Hei!! Am primit prin curier rapid o scrisoare de la Relu. Este pentru noi toţi. Am, citit-o ce-i
drept , dar …hm! Sunt niste probleme cu scrisoarea aceasta….dar mai bine las să vedeţi singuri!
– Citeşte-o,! Citeşte-o!
– NELU: Aşaaa: Dragii mei MOLEGI …..
– Ce? Cum ai zis?
NELU. Păi… aşa scrie aici: dragii mei MO-LEGI. Probabil a vrut să scrie dragii mei colegi, dar voi nu
ştiţi cum caligrafiază Relu?
– TOTI ( dând din mână a lehamite) Daaaaaa!
– Parcă scrie cu picioarele!
– NELU: Deci : Dragii mei molegi. Am ajuns cu bine în –FORAŞUL din Laponia în care
LĂCUIEŞTE mătuşa mea.
– Aoleuuuu! Stai aşa că nu înţeleg nimic: Cum ai zis? A ajuns cu bine în foraşul în care lăcuieşte
mătuşa?
– Ei, nu… Precis a vrut să spună că a ajuns în oraşul în care locuieşte mătuşa! Nu LĂCUIEŞTE!
– AAAaaa! Da, mai departe!
– RENUL nu a fost aglomerat şi am stat pe nişte TOCURI la fereastră…
– Păi a mers călare pe ren?
– Nuuuuu cu trenul , dar a mâncat o literă. Pe T şi trenul s-a transformat în ren…!
– Bine , bine, dar mai departe zice că a stat pe nişte TOCURI la fereastră!
– Probabil pe LOCURI la fereastră dar a nu făcut din bucla literei „ l” decât o liniuţă şi a ieşit „t”
– Nelu (citeşte mai departe) Hai ascultaţi mai departe: Când a oprit trenul în BARĂ.. (se opreste puţin
în timp ce ,
– TOŢI exclamă: Aoleu! A oprit trenul în bară? A fost un accident feroviar?
– Nu…a vrut să spună : „Când a oprit trenul în gară”.
– NELU ::Când a oprit trenul în bară , pe peron ne aştepta MĂTURA mea şi cei doi MERISORI. I-am
îmbrăţişat cu mare drag.
– – Mătura lui?: şi merişorii? I-a îmbrăţişat cu drag? Dar cine i-a dus înainte pe peron ?
– Nuuuu! Precis că a nu a vrut să spună că îl aştepta pe peron MĂTURA ci mătuşa şi nu cei doi
MERIŞORI, ci cei doi verişori.
– Daaaa! Vai şi amar cu scrisul lui! Ne trebuie un translator!
– NELU: Mai departe: Oraşul este minunat: străzile sunt ZEMOASE şi copacii sunt ÎMBROBODIŢI
cu CECURI multicolore.
– Stai aşa că aici chiar că nu mai înţeleg nimic. Mai zi o dată:
– NELU: străzile sunt ZEMOASE şi copacii sunt ÎMBROBODIŢI cu CECURI multicolore .
– Adică vrea să spună că străzile sunt zemoase adică ude?
– Nu zemoase ci frumoase, dar… aşa scrie el!
– Şi copacii nu sunt îmbrobodiţi ci împodobiti. Cu becuri multicolore nu cu cecuri.
– NELU. Mai este puţin:” Fiindcă era târziu am mers direct la mătuşa acasă . Ne-a ospătat cu
mămăliguţă cu PETE DE APĂ DULCE şi prăjitură cu cremă de … CUCI.
– Mătuşa şi mama au băut o limonadă DEMENTĂ, iar eu cu verişorii mei am băut câte un ceai îndulcit
cu FIERE , în care am pus multă TĂMÂIE… A fost minunat!
– —Bleah!, bleah! Ce porcărieeee! Ce gusturi ciudate au cei din Laponia!!!
– – Stai , stai… ai spus mămăliguţă cu PETE de apă dulce, dar eu nu cred că a mâncat o mămăligă
pătată. Eu cred că a vrut să spună PEŞTE adică a mâncat mămăliguţa cu peşte de apă dulce…
– Şi prăjitura cu cremă de cuci? Poate că era aperitiv… dar CUCII sunt comestibili?
– Ha, ha, ha! Era vorba de prăjitură cu nuci presupun!
– Şi Ceaiul era indulcit cu miere nu cu fiere . Si au adăugat lămâie nu tâmâie.
– Vezi că abia înţelegem ce scrie ? Si mai zice că este în clasa IV. I se părea că este nedreptăţit când
primea o notă mică din cauza felului în care scrie!
– Simt că îmi pierd răbdarea, dar te rog citeşte mai departe
– NELU.. deja am transpirat citind aşa încâlcitură. Văleu! Ia… ia… ia uite ce scrie aici…” In graba
plecării am uitat acasă scrisorile pe care mi le-aţi dat pentru Moş Crăciun, dar să nu vă faceţi griji
pentru că eu am ţinut minte tot ce a cerut fiecare dintre voi şi i-am scris eu o singură scrisoare în
numele vostru .
– TOTI CU FEŢE SPERIATE: Vai de noi şi de noi! Mai bine nu i le dădeam! Cine ştie ce aiureli o să
scrie!
– NELU.: Gata, uite că .. in sfârşit încheie scrisoarea:
Şi uite cum semnează : Işi zice BELU în loc de Relu. De acum Belu să-l strigăm până când o învăţa să
scrie corect.
– NELU : (Aruncând scrisoarea jos) Abia aştept să vină înapoi. Am să merg la el zilnic şi am să fac
dictare cu el până când o învăţa să scrie corect.
– Da, ai dreptate, este un lucru bun. Dar trebuia să facem noi demult treaba asta. O să vină Moş Crăciun
şi cine ştie ce a scris Relu ! Mi-e şi frică să gândesc
– (Copii toţi ies din scenă vociferând)
– TOTI:aşa ceva nu se poate! Lasă că vine el înapoi…
– (Se retrag povestitorii şi din directii diferite se intră în scenă. Dintr-o parte copiii , din cealaltă parte
Moş Crăciun cu un sac mare…)
– Copiii TOTI:scandează)Moş Cră-ciun! Moş Cră-ciun!
– Moş Crăciun: Ho-ho-ho! Bine v-am găsit dragii Moşului! Cât de mult îmi plac copiii când sunt
voioşi! Tare îmi place să vă aud glăscioarele! Vreţi să îmi cântaţi ceva?
– TOTI: Daaaa!
– ( copiii cântă „Moş Crăciun cu plete dalbe sau orice alt cântec despre Moş Crăciun)
– Moş Crăciun: Ce mult mi-a plăcut!! Eiiii… Măi copii, Spiriduşii mei mi-au povestit multe despre voi.
Şi bune şi mai puţin bune… dar eu am mare încredere în voi şi sunt convins că vă veţi corecta greşelile,
aşa că am încercat să vă îndeplinesc dorinţele. Am primit scrisoarea voastră. Aveţi gusturi destul de
ciudate, dar… dacă voi aţi cerut, eu … am încercat să aduc tot. Şi ca să nu mai pierdem vremea, că am
muuuuult de umblat, am să vă strig pe fiecare în ordine…
– (Moş Crăciun strigă fiecare copil: Ioana, ţie ţi-am adus darul pe care l-ai cerut, dar să ştii că spiriduşii
mei au căutat mult până au găsit. Iată, aici în cutie este CĂPUŞA cerută de tine..
– (-toţi râd) O căpuşă?
– Ioana: Poftim? Căpuşă? Dar eu am cerut o PĂPUŞĂ!
– Moş Crăciun: Imi pare rău , dar uite, am scrisoarea aici: Priveşte ce scrie! (Toţi privesc şi spun: Da,
aşa scrie…
– (Ioana ia cutia şi se îndepărtează plângând)
– Ionel, tu trebuie să fii un copil foarte vrednic! Tu cureţi vasele cu TIX?
– Ionel : Eu? Nu!
– M.C- Atunci mama ta? Pentru dânsa mi-ai cerut TIX ?
– Ionel. Nu…. eu am cerut un PIX deosebit, care să aibă patru mine diferite
– M.C… of, of… aşa scrie…..! Ia-l!Altceva nu ţi-am adus.
– M. C. Viorica, tu mergi afară la sania mea. Ceea ce mi-ai cerut tu este prea voluminos si nu puteam
pune în sac. O să-ţi dea darul spiriduşul meu care mă ajută . .
– (Viorica iese bucuroasă)
– MC (Moş Crăciun). Cristian, la tine este o problemă. Ce mi-ai cerut tu n-am putut aduce. Cum ai
crezut tu că pot aduce un CANION?
– Cristian: Moş Crăciun, cum puteam cere aşa ceva? Canionul este o vale îngustă și adâncă, între doi
pereți verticali, săpată de apa unui râu! Eu am cerut un CAMION!!!
– M-C. Vizibil necăjit. Of, of! Eu am adus numai ce scrie aici.
– Camion, canion… ! Este scris M în loc de N.
– (Copiii sunt din ce în ce mai neliniştiţi, şuşotesc între ei şi fac gesturi care exprimă supărarea, grija.)
– M. Crăciun: Vladimir, tu ce faci băiatule cu o haină ROASĂ? Uite, ţi-am adus-o!
– Vladimir. Moş Crăciun , eu am vrut o haină GROASĂ!
– M.Cr. (Se ia cu mâinile da cap) Aşa ceva nu mai mi s-a întâmplat. Sunt atât de supărat încât îmi vine
să plec de aici! Să golesc totuşi sacul fiindcă trebuie să merg şi la alţi copii!
– (Tocmai intră Viorica furioasă ) Moş Crăciun! Spiriduşul mi-a dat din sanie o… Oaie! Ce să fac eu cu
oaia?
– -M. Cr. In scrisoare scrie negru pe alb că tu îţi doreşti o MIOARĂ, adică o oiţă . Mioare se numesc
oile mai tinere.
– Viorica: dar eu am cerut o VIOARĂ, nu o mioară! (plânge)
– M.C.Nu, nu, nu! Aşa ceva nu se poate. N-am să mai vin nicodată la voi !
– (M. C. Este din ce în ce mai supărat) Poftim! Ionel îmi cere o SURCICĂ de GUINEEA! Am trimis
spiriduşul tocmai în Guineea să-i aduc o surcică lui Ionel ! Poftim, ia-o!
– Ionel. Moş Crăciun, nu te supăra, dar eu am acasă un purceluş de guineea şi am vrut să am pereche.
Eu am cerut purcică de guineea , nu surcică de guineea!
– M. C. Nici nu mai comentez. V-am spus că sunt taaaare supărat.
– Moş Crăciun. Nici nu mai vreau să aud! Luaţi-vă lucrurile aşa cum le-aţi cerut şi să plec mai repede
de aici. Silvia! Ai aici în această cutie cei doi doi CÂRCEI din sârmă ceruţi.
– Silvia, izbucnind în plâns. Eu vroiam CERCEI, nu cârcei!
– M.Cr. Nelu mi-a cerut un TREIULEŢ. I-am adus un treiuleţ din carton sclipitor, dar acum mă
gândesc să vă dea doamna învăţătoare la toţi câte un treiuleţ în catalog pentru felul în care scrieţi să
ţineţi minte!.
– TOŢI! Moş Crăciun, Moş Crăciun , te rugăm să nu mai fii supărat. Nu noi am scris, ci colegul nostru
care a fost în Laponia.
– Moş Crăciun. ( Se mai inseninează puţin.) Aaaaa! Aşadar un singur copil a făcut toate aceste greşeli.
Trist, foarte trist, dar bine că nu sunteţi toţi la fel, fiindcă eram hotărât să nu mai vin deloc. Totuşi şi voi
sunteţi vinovaţi. V-aţi amuzat probabil de greşelile colegului vostru în loc să luaţi atitudine şi să-l
ajutaţi să înţeleagă cât este de important să scrie corect. Uite ce se poate întâmpla. Să vă fie învăţătură
de minte şi la anul să aveţi grijă cum scrieţi. Aaaaa! Uitasem ! Ho-ho-ho! (râde ) . Mai am aici în sac
din partea celui care a scris , un dar comun. Dar acum stau şi mă întreb oare ce o fi vrut de fapt să
ceară.
– TOTI: Dar ce a scris ? Ce a scris?
– Moş Cr. (Se scutură de atâta râs) Pentru fiecare dintre voi câte o pereche de SCAIEŢI !
– TOTI: Scaieţi?
– Mos Craciun.(râde şi scutură sacul din care cad o mulţime de scaieţi, sau pachetele in care se
presupune că sunt scaieţi)
– Moş Crăciun, cred că nu SCAIEŢI, ci SCARPEŢI a vrut Relu să ne aduci. Hotărâsem împreună ca la
orele de sport să fim încălţaţi toţi la fel.
– – Precis a vrut să ne facă o surpriză!
– M.C. Şi v-a făcut într-adevăr o maaaare surpriză.
– O să-i facem şi noi o surpriză când va veni. O să-l aşteptăm toţi în gară şi fiecare o să avem câte o
mătură în mână. Ba o să ne arătăm foarte supăraţi dacă nu le pupă pe toate.
– Mos. Crăciun. : Cum aşa?
– Păi el ne-a scris că în gară în oraşul din Laponia l-a aşteptat mătura şi cei doi merişori.
– Şi a fost atât de fericit încât i-a îmbrăţişat pe toţi. Noi ne vom preface că nu am înţeles că el a vrut să
spună că era aşteptat de mătuşa şi cei doi verişori şi-i vom zice că ne-am gândit să-i repetăm bucuria de
a fi aşteptat la fel şi în gara de la noi, ba chiar de mai multe mături pe care să le şi sărute ! La fel ca
acolo! Exact cum ne-a scris! Şi-i arătăm scrisoarea pe care a scris-o.
– (Toţi râd)
– Toţi: Moş Crăciun, îţi promitem că de acum înainte vom da importanţa cuvenită scrisului şi sigur îl
vom ajuta şi pe Relu .
– Mos Crăciun: Ei, aşa vă vreau! Este târziu, dar tot mai vreau să aud un cântec.
– Toţi copiii cântă un alt cantec specific, sau un colind.