Cum să compui o piesă pe chitară – Partea 8 –

Substituirea acordurilor
By  Marius Furduescu  On MAY 30, 2011 3 Comments

Aşa cum îţi spuneam în articolele trecute, în orice tonalitate avem acorduri

principale şi acorduri secundare. Cele formate pe treptele I, IV şi V
sunt acorduri principale, deoarece creează o oarecare stabilitate şi au
putere de “atracţie” pentru acordurile celorlalte trepte.

Însă nu toate armoniile pe care le vei compune pe chitară, trebuie să

includă acordurile I, IV şi V pentru că în acest caz piesele ar semăna între
ele şi nu cred că-ţi doreşti acest lucru. Aşadar, soluţia la îndemână este
înlocuirea (substituirea) acordurilor principale cu cele secundare care ar
putea îndeplini rolul de tonică (treapta I), dominantă (treapta a V-a)
sau subdominantă (treapta a IV-a).
Acordurile care le substituie pe cele principale se împart în 2
categorii: suplinitori (substituţi) de gradul I (au fundamentala şi terţa în
comun cu acordul pe care-l substituie) şi suplinitori de gradul II (au terţa
şi cvinta în comun cu acordul pe care-l substituie)

Spre exemplu în tonalitatea Do major vom avea:

*Deşi ar trebui să fie substitut de gradul II, acordul treptei a VII-a (Si, Re, Fa) faţă de
acordul treptei a III-a îndeplineşte mai bine rolul de înlocuitor al dominantei, prin
intervalul de cvintă micşorată, ce impune atracţia spre tonică.

Regulile mai sus explicate pot fi aplicate şi în cazul tonalităţii minore în acelaşi fel în
care le-ai aplicat şi în cadrul tonalităţii majore.

Aş vrea să-ţi dau 2 exemple foarte simple ca să înţelegi cum funcţionează

substituţiile:

În piesa “Knockin’ on a heaven’s door” de la Bob Dylan sau Guns n’

Roses (depinde ce variantă este pe placul tău), succesiunea de acorduri pe care va
trebui sa o canţi pe chitară este Sol Major (acordul tonicii), Re major (acordul
dominantei) şi Do major (acordul subdominantei). Până aici este totul foarte simplu
– avem de-a face cu o progresie în Sol major – I-V-IV.
A doua succesiune din piesă este Sol major (acordul tonicii), Re major (acordul
dominantei) şi La minor (acordul treptei a II-a, ce reprezintă substitut de gr.I pentru
subdominantă).

În cel de-al doilea caz pentru a evita repetiţia şi pentru a crea o împletire cu linia de
voce, acordul Do major a fost înlocuit cu La minor.

Un alt exemplu pe care îl vom studia este piesa Wish you were here de la Pink
Floyd. Piesa este compusă tot în tonalitatea Sol Major, iar pentru partea de versuri şi
de refren, vei avea de cântat pe chitara ta acordurile Do major (acordul
subdominantei), Re major (acordul dominantei), La minor (acordul treptei II –
substitut gr.I pentru subdominantă) şi la sfârşit Sol major (acordul tonicii). Aşadar,
ai putea spune că progresia este IV-V-IV(înlocuit cu substitutul de gradul I – La
minor)-I.

Atunci când te gândeşti că orice compoziţie este un act spontan şi liber, cele
prezentate mai sus ţi-ar putea părea uşor restrictive sau rigide, însă vei descoperi că
reprezintă un ghid foarte bun pentru compoziţii, ce îţi uşurează procesul creativ.

Nu uita că cele scrise de mine mai sus sunt doar nişte linii care să te
ghideze, nu sunt reţete universale. De foarte multe ori vei vedea că vei fi pus în
situaţia în care trebuie să încalci aceste reguli pentru a sublinia a anumită stare în
piesă.