10.

Septima pe Dominantă şi nona pe Dominantă

Numită şi „septima de dominantă”, prima noţiune se referă la utilizarea unui

tetrason major cu septimă mică pentru a exprima funcţia de Dominantă, acordul treptei
a V-a, într-o soluţie mai complexă, disonantă şi mai strâns legată de acordul de Tonică
următor. Complexitatea superioară este evidentă (patru elemente/sunete diferite în loc
de trei), caracterul disonant44 de asemenea, deoarece întâlnim în construcţia acordului
2 intervale disonante – o septimă mică (sau secundă mare în anumite stări), respectiv o
cvintă micşorată (sau cvartă mărită), din cele şase existente între cele 4 sunete
componente.
Legătura tetrasonului de treaptă a V-a cu acordul de Tonică ce-i urmează (în
majoritatea covârşitoare a situaţiilor) presupune:
-obligaţia de rezolvare treptat ascendentă a sensibilei la sunetul tonicii (deja
cunoscută);
- sunetul comun (fundamentala acordului treptei a V-a e cvinta acordului treptei I);
- sunetul septimei (noutatea în discuţie), producând tensionarea acordului, care are
obligaţia de a se rezolva.
Rezolvarea sunetului septimei se face astfel:
‐ prin mers treptat descendent, în majoritatea situaţiilor (datorită tradiţiei
istorice);
‐ pe loc, dacă sunetul septimei face parte din trisonul de bază al acordului
următor45 (deocamdată46 este de fapt doar o întârziere a rezolvării, care se
va realiza tot prin mers treptat descendent!)

44
Amintesc că un acord se consideră disonant dacă are în componenţă, între oricare două sunete, cel puţin un
interval disonant.
45
Acest tip de rezolvare apare în anumite tratate/cursuri, în dorinţa de a generaliza modul de rezolvare al
septimelor mici, însă în cazul acordului treptei a V-a, la acest nivel, această soluţie nu este una realistă (sunetul
septimei există deocamdată doar ca fundamentală a acordului de treaptă a IV-a, care nu poate succeda
Dominantei).
46
Septima acordului treptei a V-a va putea să se rezolve pe loc în cazul succesiunii V – VII, când acest sunet
devine cvinta acordului treptei secundare.

47
 ‐ treptat ascendent, dacă şi numai dacă vocea başilor preia nota normală
de rezolvare.

Apărută la graniţa între Renaştere şi Baroc, sub formă ornamentală, este rapid
adoptată ca o soluţie de sine stătătoare, care devine preponderentă în exprimarea
funcţiei de Dominantă. Motivaţiile ţin de mai multe aspecte, dintre care aş menţiona:
- strângerea relaţiilor între această funcţie şi cea următoare de Tonică (nu doar
obligaţiile de conducere melodică a sunetelor componente ci şi tensionarea acordului
de Dominantă ce are nevoie stringendă a se rezolva la Tonica următoare);
- clarificarea simplificată a tonalităţii - lămurirea incontestabilă a unei tonalităţi
se poate face prin două cadenţe – una autentică (V-I) şi cealaltă plagală (IV-I), sau
printr-una autentică compusă (IV – V – I), doar o singură cadenţă autentică simplă
nefiind de ajuns (spre exemplu relaţia V-I din Do major are aceeaşi structură sonoră cu
relaţia I – IV din tonalitatea Sol major); prin utilizarea sunetului septimei (care e şi
fundamentală pentru acordul de treaptă a IV-a) relaţia V7 – I devine o cadenţă
suficientă pentru clarificarea de netăgăduit a tonalităţii.
Construcţia tetrasonului se va face în oricare din cele patru stări47, cu patru
sunete la patru voci (fără dublaje, fără eliminări). În situaţii de necesitate, se permite,
în stare directă, construirea unui acord eliptic de cvintă, având două fundamentale, o
terţă şi o septimă48. Cifrajele celor patru stări sunt:

Reamintesc afirmaţiile de la capitolul 4., punctele e şi g, în care atenţionam

asupra faptului că anumite cvinte paralele sau contraparalele nu constituie greşeli.
47
Având patru elemente, tetrasonul are patru stări, cea de-a treia răsturnare aducând sunetul septimei la vocea
cea mai gravă (a başilor).
48
De altfel, rezolvarea septimei de Dominantă în stare directă la Tonică reprezintă singura soluţie cu riscuri de
greşeli în conducerea vocilor (posibile cvinte paralele sau contraparalele, sensibile nerezolvate, acorduri
incomplete – cu triplare de fundamentală pe Tonică)

48
Astfel:
5P 5P: Interzis!49
5+/‐ 5P: Interzis, cu excepția situației în care al doilea acord e în răsturnarea întâi
5P 5+/‐: Permis oricând!
5+/‐ 5+/‐: Permis oricând!

Iată câteva exemple de utilizare a septimei pe Dominantă (împreună cu

rezolvarea acesteia la Tonică):

Nona pe dominantă, fără a fi o realitate prea des întâlnită în discursul clasic,

acest acord este o extensie suplimentară faţă de septima pe dominantă, apărută iniţial
tot ca soluţie ornamentală. Este vorba de un pentason major, cu septimă mică şi cu
nonă mare (în tonalitatea majoră), respectiv mică (în tonalitatea minoră). Probabil că
utilizarea sa sporadică se leagă de complexitatea prea mare (cinci sunete diferite, faţă
de doar trei în majoritatea discursului clasic) şi de tensiunea foarte mare (este profund
disonant, întâlnindu-se patru sau cinci intervale disonante50 din zece posibile între cele
cinci sunete componente).

49
În gândirea cromatică se vor întâlni situaţii în care se vor accepta cvintele perfecte paralele, spre exemplu
celebrele cvinte ale lui Mozart
50
În tonalitatea majoră patru - o cvintă micşorată, doua septime mici şi o nonă mare, în tonalitatea minoră cinci
- 2 cvinte micşorate, o septimă mică, o septimă micşorată, o nonă mică.

49